BEATIL 4 mg/10 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
BEATIL 4 mg/5 mg comprimate
BEATIL 8 mg/5 mg comprimate
BEATIL 4 mg/10 mg comprimate
BEATIL 8 mg/10 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
BEATIL 4 mg/5 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 4 mg şi amlodipină 5 mg (sub formă de besilat).
BEATIL 8 mg/5 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 8 mg şi amlodipină 5 mg (sub formă de besilat).
BEATIL 4 mg/10 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 4 mg şi amlodipină 10 mg (sub formă de
besilat).
BEATIL 8 mg/10 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 8 mg şi amlodipină 10 mg (sub formă de
besilat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
BEATIL 4 mg/5 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu
diametrul de 8 mm, marcate pe o faţă cu „CH3”.
BEATIL 8 mg/5 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu
diametrul de 8 mm, marcate pe o faţă cu „CH4”.
BEATIL 4 mg/10 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu
diametrul de 11 mm, marcate pe o faţă cu „CH5”.
BEATIL 8 mg/10 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu
diametrul de 11 mm, marcate pe o faţă cu „CH6”.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Beatil este indicat ca terapie de substituţie în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale şi/sau bolii
arteriale coronariene stabile, la pacienţii a căror tensiune arterială este controlată deja prin
administrarea concomitentă de perindopril şi amlodipină, în aceleaşi doze.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Doze
Un comprimat pe zi, în doză unică.
Combinaţia de doze fixe nu este potrivită pentru tratamentul iniţial.
Dacă este necesară ajustarea dozei, aceasta trebuie realizată prin ajustarea treptată a dozelor pentru
fiecare componentă în parte.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi vârstnici (vezi pct. 4.4 şi 5.2)
Eliminarea perindoprilatului este redusă la vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă renală. Ca urmare,
controlul medical de rutină va include monitorizarea frecventă a creatininei şi potasiului.
Beatil poate fi administrat la pacienţii cu Cl
cr≥60 ml/min şi nu este indicat la pacienţii cu Clcr<60
ml/min. La aceşti pacienţi se recomandă ajustarea treptată a dozei, pentru fiecare componentă în parte.
Modificările concentraţiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale.
Amlodipina nu se poate elimina prin dializă.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică: vezi pct. 4.4 şi 5.2
Nu au fost stabilite recomandări privind dozele la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Prin urmare,
Beatil trebuie administrat cu prudenţă.
Copii şi adolescenţi
Beatil nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi, deoarece eficacitatea şi toleranţa perindoprilului
administrat în monoterapie sau în combinaţie cu amlodipina nu au fost stabilite la aceste grupe de
vârstă.
Mod de administrare
Administrare orală. Administrat de preferat dimineaţa, înainte de ingestia de alimente.
4.3 Contraindicaţii
Cu privire la perindopril:
Hipersensibilitate la perindopril sau la oricare alt inhibitor al enzimei de conversie a
angiotensinei (ECA);
Antecedente de angioedem asociat cu o terapie anterioară cu inhibitor al ECA;
Angioedem ereditar sau idiopatic;
Trimestrele al 2-lea şi al 3-lea de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6);
Administrarea concomitentă a Beatil cu medicamente care conţin aliskiren la pacienţii cu diabet
zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2), (vezi pct. 4,4, 4.5 şi 5.1).
Cu privire la amlodipină:
Hipersensibilitate la amlodipină sau la oricare alt derivat de dihidropiridină;
Hipotensiune arterială severă;
Şoc, inclusiv şoc cardiogen;
Obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng (de exemplu stenoză aortică de grad mare);
Insuficienţă cardiacă instabilă hemodinamic, consecutivă unui infarct miocardic acut.
Cu privire la Beatil:
Toate contraindicaţiile detaliate mai sus, privind fiecare componentă individuală, sunt valabile şi
pentru combinaţia fixă Beatil.
Hipersensibilitate la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
3
Toate atenţionările detaliate mai jos, privind fiecare componentă individuală, sunt valabile şi pentru
combinaţia fixă Beatil.
Cu privire la perindopril:
Boală coronariană stabilă:
Dacă în timpul primei luni de tratament cu perindopril apare un episod de angină pectorală instabilă
(major sau nu), trebuie efectuată o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu, înainte de continuarea
tratamentului.
Hipotensiune arterială:
Inhibitorii ECA pot determina o scădere a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică
este observată rareori la pacienţii cu hipertensiune arterială fără complicaţii, iar posibilitatea de
apariţie este mai mare la pacienţii cu depleţie volemică determinată, de exemplu, prin tratament cu
diuretice, dietă hiposodată, dializă, diaree sau vărsături sau la cei care prezintă hipertensiune arterială
severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi 4.8). Hipotensiunea arterială simptomatică a fost
observată la pacienţi cu insuficienţă cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficienţă renală asociată.
Cel mai probabil, aceasta apare la acei pacienţii cu grad mai sever de insuficienţă cardiacă, reflectat de
administrarea unor doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficienţă renală funcţională. La
pacienţii cu risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale simptomatice, iniţierea tratamentului şi
ajustarea dozelor trebuie strict monitorizate (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.8). Aceste recomandări sunt valabile
şi pentru pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau boală vasculară cerebrală, la care o scădere
excesivă a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar,
trebuie administrată intravenos o soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns
hipotensiv tranzitoriu nu reprezintă o contraindicaţie pentru administrarea dozelor următoare, care, de
regulă, pot fi utilizate fără dificultate după ce tensiunea arterială a crescut ca urmare a expansiunii
volemice.
La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă, care au valori normale sau scăzute ale tensiunii
arteriale, poate să apară o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice la administrarea
perindopril. Acest efect este anticipat şi, de obicei, nu este un motiv pentru întreruperea tratamentului.
Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei sau
întreruperea tratamentului cu perindopril.
Stenoză aortică şi mitrală/cardiomiopatie hipertrofică:
Similar celorlalţi inhibitori ai ECA, perindoprilul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu
stenoză a valvei mitrale şi obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng, cum sunt stenoza aortică
sau cardiomiopatia hipertrofică.
Deteriorare a funcţiei renale:
În cazurile de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <60 ml/min), doza iniţială de perindopril
trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2), şi apoi, în funcţie de răspunsul
pacientului la tratament. Monitorizarea regulată a kaliemiei şi creatininemiei reprezintă o parte din
conduita terapeutică pentru aceşti pacienţi (vezi pct. 4.8).
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială apărută după iniţierea
tratamentului cu inhibitori ai ECA poate determina afectarea suplimentară a funcţiei renale. În această
situaţie, a fost raportată insuficienţa renală acută, de obicei reversibilă.
La unii pacienţi cu stenoză bilaterală a arterei renale sau stenoză a arterei renale pe rinichi unic, care
au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, au fost observate creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale ureei şi
creatininei, reversibile, de obicei, după întreruperea tratamentului. Acest efect apare în special la
pacienţi cu insuficienţă renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este prezentă, de asemenea, există
un risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale severe şi a insuficienţei renale. La aceşti pacienţi,
tratamentul trebuie început cu doze mici, care vor fi crescute cu atenţie, sub supraveghere medicală
strictă. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant în inducerea celor mai sus
4
menţionate, acesta trebuie întrerupt, iar funcţia renală monitorizată în timpul primelor săptămâni de
tratament cu perindopril.
Unii pacienţi hipertensivi aparent fără afecţiuni vasculare renale pre-existente au prezentat o creştere,
de obicei uşoară şi tranzitorie, a concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei, în special când
perindoprilul a fost administrat concomitent cu un diuretic. Această situaţie este mai probabil să apară
la pacienţi cu insuficienţă renală pre-existentă. Pot fi necesare reducerea dozei şi/sau întreruperea
tratamentului cu diuretic şi/sau perindopril.
Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă:
La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux
mare şi care sunt trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA, au fost raportate reacţii anafilactoide. La
aceşti pacienţi, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a
unei alte clase de medicamente antihipertensive.
Transplant renal:
Nu există experienţă privind administrarea de perindopril la pacienţi cu transplant renal recent.
Hipersensibilitate/Angioedem:
Angioedem la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost
raportat rar, la pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct.
4.8). Acesta poate să apară în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri, trebuie
întreruptă imediat administrarea perindoprilului şi trebuie instituită monitorizarea adecvată, până la
dispariţia completă a simptomelor. În cazurile în care edemul a fost localizat doar la nivelul feţei şi
buzelor, afecţiunea s-a remis, în general, fără tratament, deşi antihistaminicele au fost utile pentru
ameliorarea simptomelor.
Angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. Când sunt implicate limba, glota sau laringele,
care pot determina obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie instituit prompt tratament de urgenţă. Acesta
poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii.
Pacientul trebuie să se afle sub supraveghere medicală strictă până la remisiunea completă şi susţinută
a simptomelor.
Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inhibitori ai ECA, pot prezenta un
risc crescut de apariţie a angioedemului în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA (vezi pct 4.3).
Angioedemul intestinal a fost raportat rar, la pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA.
Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (însoţite sau nu de greaţă sau vărsături); în unele cazuri
nu a existat angioedem facial anterior, iar concentraţiile plasmatice ale esterazei C-1 au fost normale.
Angioedemul a fost diagnosticat prin tomografie abdominală, ecografie sau intervenţie chirurgicală,
iar simptomele s-au remis după întreruperea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal
trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA, care prezintă dureri
abdominale.
Administrarea concomitentă a inhibitorilor mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus):
Pacienții care utilizează concomitent inhibitori ai mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus,
temsirolimus) pot avea un risc crescut de apariție a angioedemului (de exemplu inflamare a căilor
respiratorii sau a limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5).
Reacţii anafilactoide în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL):
Rar, pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în timpul aferezei lipoproteinelor cu
densitate mică (LDL) efectuată cu dextran sulfat, au prezentat reacţii anafilactoide care au pus viaţa în
pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA,
înainte de fiecare afereză.
Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării:
5
Pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de
exemplu, venin de himenoptere) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, aceste reacţii au
fost evitate prin întreruperea temporară a administrării inhibitorilor ECA, dar acestea au reapărut la
reluarea neadecvată a administrării.
Insuficienţă hepatică:
Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează
până la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut.
Pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA şi care prezintă icter sau creşteri marcate ale
valorilor serice ale enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă administrarea inhibitorilor ECA şi să fie
supravegheaţi medical în mod corespunzător (vezi pct. 4.8).
Neutropenie/Agranulocitoză/Trombocitopenie/Anemie:
La pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA, a fost raportată apariţia neutropeniei/
agranulocitozei, trombocitopeniei şi anemiei. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori
favorizanţi, neutropenia apare rar.
Perindoprilul trebuie administrat cu prudență deosebită la pacienţii cu boli vasculare de colagen, la cei
care urmează tratament imunosupresiv, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau la cei care au o
asociere a acestor factori, în special în cazul unei insuficienţe renale pre-existente. Unii dintre aceşti
pacienţi au prezentat infecţii grave care, în câteva cazuri, nu au răspuns la tratamentul antibiotic
intensiv. Dacă perindoprilul este administrat la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică a
numărului leucocitelor, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (cum sunt
dureri în gât, febră).
Rasă:
Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare de apariţie a angioedemului la pacienţii aparţinând
rasei negre comparativ cu celelalte rase.
Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale
la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai
mari a valorilor mici de renină la populaţia hipertensivă de rasă neagră.
Tuse:
În timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA a fost raportată tuse. În mod caracteristic, tusea este
neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori ai ECA
trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al tusei.
Intervenţie chirurgicală/Anestezie:
La pacienţii care urmează să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu
medicamente care determină hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea angiotensinei
II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea
intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este din cauza acestui
mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.
Hiperkaliemie:
La unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril, a fost observată creşterea kaliemiei.
Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ: insuficienţă renală, degradare a funcţiei renale,
vârsta (>70 ani), diabet zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratare, decompensare
cardiacă acută, acidoză metabolică şi utilizare concomitentă de diuretice care economisesc potasiul (de
exemplu: spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), suplimente care conţin potasiu sau
substituenţi de sare care conţin potasiu, dar şi acei pacienţi cărora li se administrează alte medicamente
asociate cu creşteri ale kaliemiei (de exemplu, heparină).
Utilizarea de suplimente care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul sau substituenţi de
sare care conţin potasiu, în special la pacienţii cu disfuncţie renală, poate determina o creştere
semnificativă a kaliemiei. Hiperkaliemia poate cauza aritmii grave, uneori letale. Dacă se consideră
6
necesară utilizarea concomitentă a perindoprilului cu medicamentele menţionate mai sus,
administrarea trebuie efectuată cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pct. 4.5).
Pacienţi cu diabet zaharat:
La pacienţii cu diabet zaharat cărora li se administrează antidiabetice orale sau insulină, valoarea
glicemiei trebuie monitorizată strict în prima lună de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5).
Litiu:
În general, nu se recomandă administrarea concomitentă a litiului cu perindopril (vezi pct. 4.5).
Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conţin potasiu:
În general, nu se recomandă administrarea concomitentă a perindoprilului cu diuretice care
economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conţin potasiu (vezi pct. 4.5).
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de
diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale,
valorilor electroliților și tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu
nefropatie diabetică.
Sarcina:
Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor în care
continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, tratamentul pacientelor care
doresc să rămână gravide trebuie schimbat cu un tratament antihipertensiv alternativ, al cărui profil de
siguranţă pentru utilizare în timpul sarcinii a fost stabilit. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu
inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată o terapie alternativă
(vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Cu privire la amlodipină:
Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea administrării amlodipinei în criza hipertensivă.
Insuficienţă cardiacă:
Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu prudenţă.
În cadrul unui studiu pe termen lung controlat cu placebo, efectuat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă
severă (clasele III şi IV NYHA), incidenţa raportată a edemului pulmonar a fost mai mare în grupul
tratat cu amlodipină decât în grupul care a primit placebo (vezi pct. 5.1). Blocantele canalelor de
calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizate cu prudență la pacienţii cu insuficienţă cardiacă
congestivă, deoarece acestea pot creşte riscul de apariție a viitoarelor evenimente cardiovasculare şi
mortalitatea.
Insuficienţă hepatică:
Timpul de înjumătăţire plasmatică al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC sunt mai mari la
pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze. Ca urmare,
tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat utilizând doze începând de la partea inferioară a intervalului
de dozare şi se recomandă prudenţă, atât la iniţierea tratamentului, cât şi la creşterea dozelor. La
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate fi necesară creşterea lentă a dozelor şi monitorizarea
atentă.
7
Vârstnici:
La vârstnici se recomandă creşterea dozelor cu prudenţă (vezi pct. 4.2 şi 5.2).
Insuficienţă renală:
La aceşti pacienţi, amlodipina poate fi utilizată în dozele uzuale. Modificările concentraţiei plasmatice
a amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.
Cu privire la Beatil:
Toate atenţionările detaliate mai sus, privind fiecare componentă individuală, sunt valabile şi pentru
combinaţia fixă Beatil.
Precauţii pentru utilizare
Interacţiuni
Nu se recomandă utilizarea concomitentă de Beatil cu litiu, diuretice care economisesc potasiul,
suplimente care conţin potasiu sau dantrolen (vezi pct. 4.5).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Cu privire la perindopril
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Racecadotril
Se cunoaște faptul că inhibitorii ECA (de exemplu perindopril) provoacă angioedem. Acest risc poate
fi crescut atunci când sunt administrați concomitent cu racecadotril (un medicament utilizat împotriva
diareei acute).
Inhibitorii mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus)
Pacienții cărora li se administrează concomitent tratament cu inhibitori ai mTOR pot prezenta un risc
crescut de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.4).
Medicamente care induc hiperkaliemie
Unele medicamente sau clase de medicamente pot crește riscul de apariție a hiperkaliemiei: aliskiren,
săruri care conțin potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai ECA, antagoniști ai
receptorilor angiotensinei II, AINS, heparine, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina
sau tacrolimus, trimetoprim. Asocierea cu aceste medicamente crește riscul de apariție a
hiperkaliemiei.
Utilizarea concomitentă nu este recomandată (vezi pct. 4.4):
Estramustină:
Risc de creştere a reacţiilor adverse, cum este edemul angioneurotic (angioedemul).
Diuretice care economisesc potasiu (de exemplu triamteren, amilorid), substituenţi de sare care conţin
potasiu:
Hiperkaliemie (potențial letală), în special în legătură cu insuficiența renală (efecte hiperkaliemice
aditive).
Nu este recomandată administrarea perindoprilului în asociere cu medicamentele menționate mai sus
(vezi pct. 4.4). Dacă, cu toate acestea, administrarea concomitentă este indicată, medicamentele
8
trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizarea frecventă a kaliemiei. Pentru utilizarea
spironolactonei în insuficiența cardiacă, vezi mai jos.
Litiu:
Creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice de litiu şi toxicitate au fost raportate în timpul
administrării concomitente de litiu şi inhibitori ai ECA. Administrarea concomitentă de perindopril şi
litiu nu este recomandată, dar, dacă asocierea se dovedeşte a fi necesară, se recomandă monitorizarea
atentă a concentraţiilor plasmatice de litiu (vezi pct. 4.4).
Utilizarea concomitentă care necesită atenție deosebită:
Medicamente antidiabetice (insulină, antidiabetice orale hipoglicemiante):
Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a
medicamentelor antidiabetice (insulină, antidiabetice orale) poate să determine un efect mai puternic
de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie.
Acest fenomen este mai probabil să apară în primele săptămâni de administrare a tratamentului asociat
şi la pacienţi cu insuficienţă renală.
Baclofen:
Efect antihipertensiv crescut. Tensiunea arterială trebuie monitorizată și, dacă este necesar, dozele de
medicament antihipertensiv trebuie adaptate.
Diuretice care nu economisesc potasiu:
Pacienţii care utilizează diuretice şi, în special cei cu depleţie volemică şi/sau salină, pot prezenta o
scădere excesivă a tensiunii arteriale la iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA. Posibilitatea
apariţiei efectului hipotensor poate fi redusă prin întreruperea administrării diureticului, creşterea
aportului de lichide sau sare înaintea iniţierii tratamentului cu doze mici de perindopril, care sunt
crescute progresiv.
În hipertensiunea arterială, atunci când este posibil ca tratamentul diuretic administrat anterior să fi
cauzat depleție volemică şi/sau salină, fie trebuie întreruptă administrarea diureticului înaintea inițierii
tratamentului cu inhibitor ECA, caz în care poate fi reintrodus ulterior un diuretic care nu
economisește potasiul, fie trebuie inițiat tratamentul cu inhibitor ECA cu doze mici, care sunt crescute
progresiv.
În insuficiența cardiacă congestivă tratată cu diuretice, tratamentul cu inhibitor ECA trebuie inițiat cu
doze foarte mici, posibil după reducerea dozei de diuretic asociat care nu economisește potasiul.
În toate situațiile, în primele săptămâni de administrare a tratamentului cu inhibitor ECA trebuie
monitorizată funcția renală (valorile creatininei).
Diuretice care economisesc potasiu (epleronă, spironolactonă):
În cazul administrării de eplerenonă sau spironolactone în doze cuprinse între 12,5 mg și 50 mg pe zi
și cu doze mici de inhibitori ECA:
În tratamentul insuficienţei cardiace clasele II-IV (NYHA) cu o fracție de ejecție <40% și tratate
anterior cu inhibitori ECA și diuretice de ansă, risc de apariție a hiperkaliemiei, potențial letală, în
special în cazul neobservării recomandărilor pentru prescriere a acestei asocieri.
Înaintea inițierii asocierii, asigurați-vă că nu sunt prezente hiperkaliemie și insuficiență renală.
Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei și creatininemiei la începutul tratamentului o dată pe
săptămână în prima lună și ulterior o dată pe lună.
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv acid acetilsalicilic ≥3 g/zi:
Când inhibitorii ECA sunt administraţi concomitent cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
(de exemplu acid acetilsalicilic în doze antiinflamatoare, inhibitori de COX-2 şi AINS neselective),
poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv. Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a
AINS poate duce la creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale, incluzând insuficienţa renală
acută, şi la creşterea kaliemiei, în special la pacienţii cu funcţia renală deja diminuată. Asocierea
trebuie administrată cu prudență, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod
9
corespunzător, iar funcţia renală trebuie monitorizată după iniţierea tratamentului asociat şi, în
continuare, în mod periodic.
Utilizarea concomitentă care necesită atenție:
Medicamente antihipertensive şi vasodilatatoare:
Administrarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale
perindoprilului. Administrarea concomitentă cu nitroglicerina, alţi nitraţi sau alte medicamente
vasodilatatoare poate reduce suplimentar tensiunea arterială.
Gliptine (linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin):
Risc crescut de apariție a angioedemului din cauza activității reduse a dipeptidil-peptidazei IV
(DPP-IV) de către gliptină, la pacienți tratați și cu inhibitor ECA.
Antidepresive tricilice/Antipsihotice/Anestezice:
Utilizarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive tricilice şi antipsihotice cu
inhibitori ai ECA poate determina o reducere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).
Simpatomimetice
Simpatomimeticele pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA.
Aur
Rareori, la pacienţii trataţi cu aur administrat injectabil (aurotiomalat de sodiu), care au utilizat
concomitent inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril, au fost raportate reacţii de tip nitric (simptomele
includ eritem facial tranzitoriu, greţuri, vărsături şi hipotensiune arterială).
Cu privire la amlodipină
Efectele altor medicamente asupra amlodipinei
Inhibitori ai CYP3A4:
Utilizarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de
protează, antifungice de tip azoli, macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau
diltiazem) poate determina creşterea semnificativă a expunerii la amlodipină, care are ca rezultat un
risc crescut de apariție a hipotensiunii arteriale. Transpunerea clinică a acestor variaţii farmacocinetice
poate fi mai pronunţată la vârstnici. Se recomandă monitorizarea clinică a pacienților și, ca urmare,
poate fi necesară ajustarea dozei. Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. Există un risc crescut
de hipotensiune arterială la pacienții cărora li se administrează claritromicină cu amlodipină. Se
recomandă ținerea îndeaproape sub observație a pacienților în cazul administrării amlodipinei
concomitent cu claritromicină.
Inductori ai CYP3A4:
Nu sunt disponibile date privind efectul inductorilor CYP3A4 asupra amlodipinei. Utilizarea
concomitentă a inductorilor CYP3A4 [de exemplu rifampicină, preparate pe bază de sunătoare
(Hypericum perforatum)] poate determina concentraţii plasmatice mai reduse ale amlodipinei.
Amlodipina trebuie utilizată cu prudenţă concomitent cu inductorii CYP3A4.
Administrarea de amlodipină cu grepfrut sau suc de grepfrut nu este recomandată deoarece
biodisponibilitatea poate fi crescută la unii pacienţi, având ca rezultat creşterea efectului de reducere a
tensiunii arteriale.
Dantrolen (soluţie perfuzabilă):
La animale au fost observate fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu
hiperkaliemia după administrarea de verapamil şi dantrolen intravenos. Din cauza riscului de
hiperkaliemie, se recomandă evitarea administrării concomitente a blocantelor canalelor de calciu,
cum este amlodipina, la pacienţii susceptibili de hipertermie malignă şi în cadrul abordării terapeutice
a hipertermiei maligne.
10
Efectele amlodipinei asupra altor medicamente
Efectele de reducere a tensiunii arteriale ale amlodipinei sunt aditive efectelor de reducere a tensiunii
arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive.
În studiile de interacţiune clinică, amlodipina nu a influenţat proprietăţile farmacocinetice ale
atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei.
Tacrolimus:
Există un risc de creștere a concentrațiilor tacrolimusului în sânge atunci când acesta este administrat
concomitent cu amplodipina, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacțiuni nu este pe deplin
înțeles. Pentru a evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea de amlodipină la un pacient tratat cu
tacrolimus necesită monitorizarea concentrațiilor tacrolimusului în sânge și ajustarea dozelor de
tacrolimus atunci când este adecvat.
Ciclosporină:
Nu au fost efectuate studii de interacțiune medicamentoasă cu ciclosporină și amlodipină la voluntari
sănătoși sau la alte populații cu excepția pacienților cu transplant renal, la care au fost observate
creșteri variabile ale concentrației ciclosporinei (medie 0-40%). Trebuie luată în considerare
monitorizarea nivelelor de ciclosporină la pacienții cu transplant renal la care se administrează
amplodipină și trebuie redusă doza de ciclosporină, conform necesităților.
Simvastatină:
Administrarea concomitentă a unor doze multiple de amlodipinǎ 10 mg cu simvastatinǎ 80 mg a avut
ca rezultat o creştere cu 77% a expunerii la simvastatinǎ în comparaţie cu simvastatina în monoterapie.
La pacienţii cǎrora li se administreazǎ amlodipinǎ limitaţi doza de simvastatinǎ la 20 mg zilnic.
Cu privire la Beatil
Utilizare concomitentă care necesită atenţie deosebită:
Baclofen:
Baclofenul potenţează efectul antihipertensiv. Este necesară monitorizarea tensiunii arteriale şi a
funcţiei renale şi ajustarea dozei medicamentului antihipertensiv.
A se lua în considerare în cazul administrării concomitente:
Medicamente antihipertensive (cum sunt beta-blocantele) şi vasodilatatoare:
Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale perindoprilului şi
amlodipinei. Utilizarea concomitentă cu nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate
reduce în plus tensiunea arterială şi, ca urmare, trebuie efectuată cu prudenţă.
Corticosteroizi, tetracosactidă:
Determină reducerea efectului antihipertensiv (retenţie salină şi hidrică indusă de administrarea
corticosteroizilor).
Alfa-blocante (prazosin, alfuzosin, doxazosin, tamsulosin, terazosin):
Efect antihipertensiv crescut şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică.
Amifostină:
Amifostina poate potenţa efectul antihipertensiv al amlodipinei.
Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice:
Efect antihipertensiv crescut şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică.
4.6. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
11
Având în vedere efectele componentelor individuale ale acestui medicament combinat asupra sarcinii
şi alăptării:
Utilizarea Beatil nu este recomandată în primul trimestru de sarcină. Când o sarcină este planificată
sau confirmată, trebuie iniţiat un tratament alternativ cât mai curând posibil.
Utilizarea Beatil este contraindicată în trimestrele doi şi trei de sarcină.
Utilizarea Beatil nu este recomandată în timpul alăptării. Ca urmare, trebuie decis dacă se va întrerupe
alăptarea sau tratamentul cu Beatil, luând în considerare importanţa acestui tratament pentru mamă.
Sarcina
Cu privire la perindopril
Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4).
Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în trimestrele al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct.
4.3 şi 4.4).
Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitorii ECA în
primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o uşoară creştere a riscului nu
poate fi exclusă. Cu excepţia situaţiei în care terapia cu inhibitor al ECA este considerată esenţială,
tratamentul pacientelor care vor să rămână gravide trebuie schimbat cu tratamente antihipertensive
alternative, ale căror profiluri de siguranţă în timpul sarcinii au fost stabilite. Dacă se detectează
sarcina, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, trebuie iniţiat un
tratament alternativ.
Se ştie că expunerea la terapia cu inhibitori ai ECA în trimestrele al doilea şi al treilea de sarcină
induce fetotoxicitate la om (funcţie renală diminuată, oligohidramnios, întârziere a osificării craniului)
şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie), (vezi pct. 5.3).
Dacă expunerea la inhibitori ai ECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă
verificarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Sugarii ale căror mame au utilizat tratament cu inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru
apariţia hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Cu privire la amlodipină
Nu a fost stabilită siguranţa administrării amlodipinei în timpul sarcinii la om.
În cadrul studiilor efectuate la animale, în cazul administrării de doze mari, a fost observată toxicitate
asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Utilizarea în timpul sarcinii este recomandată doar atunci când nu există o alternativă mai sigură şi
când boala însăşi reprezintă un risc mai mare pentru mamă şi făt.
Alăptarea
Cu privire la perindopril
Deoarece nu sunt disponibile informaţii privind utilizarea perindoprilului în timpul alăptării,
perindoprilul nu este recomandat şi sunt de preferat tratamente alternative, ale căror profiluri de
siguranţă în timpul alăptării au fost mai bine stabilite, în special în cazul alăptării unui nou-născut sau
prematur.
Cu privire la amlodipină
12
Nu se cunoaşte dacă amlodipina se excretă în laptele uman.
Trebuie decis dacă se va continua/întrerupe alăptarea sau tratamentul cu amlodipină, luând în
considerare beneficiile alăptării pentru copil şi beneficiile tratamentului cu amlodipină pentru mamă.
Fertilitatea
Cu privire la perindopril
Nu a fost niciun efect asupra capacității de reproducere sau fertilității.
Cu privire la amlodipină
La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice
reversibile la nivelul capului spermatozoizilor. Datele clinice privind efectul potenţial al amlodipinei
asupra fertilităţii sunt insuficiente. În cadrul unui studiu efectuat la şobolani au fost observate reacţii
adverse asupra fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3).
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele Beatil asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje. Când sunt conduse vehicule sau sunt folosite utilaje, trebuie luat în considerare faptul că,
ocazional, pot apare scădere a tensiunii arteriale, cefalee, greață, ameţeli sau fatigabilitate.
4.8 Reacţii adverse
Următoarele reacţii adverse au fost observate în timpul tratamentului cu perindopril sau amlodipină
administrate separat şi sunt prezentate conform clasificării MedDRA, pe aparate, sisteme şi organe, în
funcţie de următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 până la <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 până la
<1/100); rare (≥1/10000 până la <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu
poate fi estimată din datele disponibile).
Aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Amlodipină Perindopril
Tulburări
hematologice şi
limfatice Mai puţin frecvente Eozinofilie**
Foarte rare Leucopenie,
Trombocitopenie Agranulocitoză sau
pancitopenie,
Hemoglobinemie redusă și
hematocrit redus,
Leucopenie/neutropenie,
Anemie hemolitică la
pacienţii cu deficit
congenital de G6-PDH (vezi
pct. 4.4),
Trombocito
penie
Tulburări ale
sistemului imunitar Foarte rare Reacții alergice
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie Mai puţin frecvente Hipoglicemie (vezi pct. 4.4
și 4.5)**,
Hiperkaliemie, reversibilă la
întreruperea tratamentului
(vezi pct. 4.4)**,
Hiponatremie**
Foarte rare Hiperglicemie
13
Aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Amlodipină Perindopril
Tulburări psihice Mai puţin frecvente Depresie,
Modificări ale dispoziţiei
(inclusiv anxietate),
Insomnie Modificări ale dispoziţiei,
Tulburări de somn
Rare Stare de confuzie
Tulburări ale
sistemului nervos Frecvente Somnolenţă,
Ameţeli,
Cefalee (în special la
începutul tratamentului) Ameţeli,
Cefalee,
Parestezie,
Vertij
Mai puţin frecvente
Tremor,
Disgeuzie,
Sincopă,
Hipoestezie,
Parestezie Somnolenţă**,
Sincopă**
Foarte rare
Hipertonie,
Neuropatie periferică Stare de confuzie
Cu frecvență
necunoscută Tulburare extrapiramidală
Turburări oculare Frecvente Tulburări de vedere
(incluzând diplopie) Tulburări de vedere
Tulburări acustice
şi vestibulare Frecvente Tinitus
Mai puţin frecvente Tinitus
Tulburări cardiace Frecvente Palpitaţii
Mai puţin frecvente Aritmii (inclusiv bradicardie,
tahicardie ventriculară şi
fibrilaţie atrială) Palpitaţii**,
Tahicardie**
Foarte rare
Infarct miocardic Angină pectorală (vezi pct.
4.4),
Aritmii,
Infarct miocardic, posibil
secundar hipotensiunii
arteriale excesive la
pacienţii cu risc crescut
(vezi pct. 4.4)
Tulburări vasculare Frecvente Eritem facial tranzitoriu Hipotensiune arterială (şi
efecte legate de
hi
potensiunea arterială)
Mai puţin frecvente Hipotensiune arterială Vasculită**
Foarte rare Vasculită
Accident vascular cerebral,
posibil secundar
hipotensiunii arteriale
excesive la pacienţii cu risc
crescut (vezi pct. 4.4)
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Frecvente Dispnee
Tuse,
Dispnee
Mai puţin frecvente
Tuse,
Rinită Bronhospasm
Foarte rare Pneumonie eozinofilică,
Rinită
14
Aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Amlodipină Perindopril
Tulburări
gastrointestinale Frecvente
Dureri abdominale,
Greţuri,
Dispepsie,
Modificări ale tranzitului
intestinal (inclusiv diaree şi
constipaţie) Dureri abdominale,
Constipaţie,
Diaree,
Disgeuzie,
Dispepsie,
Greţuri,
Vărsături
Mai puţin frecvente
Vărsături,
Xerostomie Xerostomie
Foarte rare
Pancreatită,
Gastrită,
Hiperplazie gingivală Pancreatită
Tulburări
hepatobiliare Foarte rare
Hepatită,
Icter,
Creştere a valorilor serice ale
enzimelor hepatice* Hepatită citolitică sau
colestatică (vezi pct. 4.4)
Afecţiuni cutanate
şi ale ţesutului
subcutanat Frecvente Prurit,
Erupţie cutanată tranzitorie
Mai puţin frecvente
Alopecie,
Purpură,
Modificări de culoare la
nivelul pielii,
Hiperhidroză,
Prurit,
Erupţie cutanată tranzitorie,
Exantem,
Urticarie Urticarie (vezi pct. 4.4),
Angioedem la nivelul feţei,
extremităţilor, buzelor,
mucoaselor, limbii, glotei
şi/sau laringelui (vezi pct.
4.4),
Reacții de
fotosensibilitate**,
Pemfigoid**,
Hiperhidroză
Rare
Agravare a psoriazisului
Foarte rare
Angioedem,
Eritem polimorf,
Dermatită exfoliativă,
Sindrom Stevens-Johnson,
Edem Quinke,
Fotosensibilitate Eritem polimorf
Tulburări musculo-
scheletice şi ale
ţesutului conjunctiv Frecvente Edem maleolar,
Crampe musculare Crampe musculare
Mai puţin frecvente Artralgie,
Mialgie,
Dorsalgie Artralgie**,
Mialgie**
Tulburări renale şi
ale căilor urinare Mai puţin frecvente Tulburări de micţiune,
Nicturie,
Frecvenţă crescută a
urinărilorInsuficienţă renală
Foarte rare Insuficienţă renală acută
Tulburări ale
aparatului genital şi
ale sânului Mai puţin frecvente Impotență,
Ginecomastie Disfuncţie erectilă
Tulburări generale
şi la nivelul locului
de administrare Foarte frecvente Edem
Frecvente Fatigabilitate,
Astenie Astenie
15
Aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Amlodipină Perindopril
Mai puţin frecvente Dureri toracice,
Dureri,
Stare generală de rău Dureri toracice**,
Stare generală de rău**,
Edeme periferice**,
Pirexie**
Investigaţii
diagnostice Mai puţin frecvente Creştere ponderală,
Scădere ponderală Creştere a uremiei**,
Creştere a creatininemiei**
Rare Creştere a bilirubinemiei,
Creştere a valorilor serice
ale enzimelor hepatice
Leziuni, intoxicații
și complicații legate
de procedurile
utilizate Mai puţin frecvente Căderi**
Cu privire la perindopril
** Frecvența calculată din studiile clinice privind reacțiile adverse depistate din raportări spontane
Cu privire la amlodipină
* În general, proporţional cu colestaza
Studii clinice:
În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost înregistrate numai evenimentele
adverse grave. Câţiva pacienţi au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) din 6122 pacienţi la
care s-a administrat perindopril şi 12 (0,2%) din 6107 pacienţi la care s-a administrat placebo. În cazul
pacienţilor la care s-a administrat perindopril, la 6 pacienţi a fost observată hipotensiune arterială, la 3
pacienţi a fost observat angioedem şi la 1 pacient a fost observat stop cardiac. Comparativ cu placebo,
mai mulţi pacienţi din grupul de tratament cu perindopril au întrerupt tratamentul din cauza apariţiei
tusei, hipotensiunii arteriale sau altor intoleranţe: 6,0% (n=366), respectiv 2,1% (n=129).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 - RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
Nu sunt date disponibile privind supradozajul cu Beatil la om.
Cu privire la perindopril
Sunt disponibile date limitate privind supradozajul la om. Simptomele asociate cu supradozajul cu
inhibitori ai ECA pot include hipotensiune arterială, şoc circulator, tulburări electrolitice, insuficienţă
renală, hiperventilaţie, tahicardie, palpitaţii, bradicardie, ameţeli, anxietate şi tuse.
16
Tratamentul recomandat în caz de supradozaj constă în administrarea unei perfuzii intravenoase de
soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat
în poziţie anti-şoc. Dacă este posibil, poate fi luată în considerare şi administrarea angiotensinei II în
perfuzie şi/sau catecolamine intravenos. Perindoprilul poate fi eliminat din circulaţia sistemică prin
hemodializă (vezi pct. 4.4). Implantarea unui pacemaker este indicată în cazul bradicardiei rezistente
la tratament. Trebuie monitorizate continuu semnele vitale, valorile serice ale electroliţilor şi
creatininemia.
Cu privire la amlodipină
Experiența privind supradozajul intenționat la om este limitată.
Simptomatologie
Datele disponibile sugerează că supradozajul masiv poate determina vasodilataţie periferică marcată
şi, posibil, o tahicardie reflexă. A fost raportată hipotensiune arterială sistemică marcată şi probabil
prelungită, care poate evolua până la şoc cu final letal.
Abordare terapeutică
Hipotensiunea arterială semnificativă clinic determinată de supradozajul cu amlodipină necesită suport
cardiovascular activ, inclusiv monitorizarea frecventă a funcţiilor cardiacă şi respiratorie, poziţionarea
pacientului în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate şi evaluarea atentă a volemiei şi debitului
urinar. Poate fi utilă administrarea unui medicament vasoconstrictor în restabilirea tonusului vascular
şi a tensiunii arteriale, cu condiţia să nu existe nicio contraindicaţie pentru utilizarea sa. Gluconatul de
calciu intravenos poate fi benefic în inversarea efectelor de blocare a canalelor de calciu. În unele
cazuri poate fi util lavajul gastric. La voluntarii sănătoşi, s-a demonstrat că utilizarea de cărbune
activat în decurs de până la 2 ore de la administrarea unei doze de amlodipină 10 mg reduce rata de
absorbţie a acesteia.
Deoarece amlodipina se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, este improbabil ca dializa să
fie eficace.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai ECA şi blocante ale canalelor de calciu, codul ATC: C09BB04
Cu privire la perindopril
Perindoprilul este un inhibitor al enzimei care catalizează conversia angiotensinei I în angiotensină II
(enzima de conversie a angiotensinei, ECA). Enzima de conversie sau kinaza este o exopeptidază care
catalizează conversia angiotensinei I în peptida vasoconstrictoare, angiotensina II, şi determină şi
transformarea vasodilatatorului bradikinină într-o heptapeptidă inactivă. Inhibarea ECA determină
reducerea concentraţiilor plasmatice de angiotensină II, care duce la o activitate crescută a reninei
plasmatice (prin inhibarea feedback-ului negativ al eliberării de renină) şi la reducerea secreţiei de
aldosteron. Deoarece ECA inactivează bradikinina, inhibarea ECA determină şi o activitate crescută a
sistemelor kalicreină-kinină circulatorii şi locale (şi astfel, activarea sistemului de prostaglandine).
Este posibil ca acest mecanism să contribuie la acţiunea de reducere a tensiunii arteriale a inhibitorilor
ECA şi cu siguranţă este parţial responsabil de efectele lor secundare (de exemplu tuse).
Perindoprilul acţionează prin intermediul metabolitului său activ, perindoprilat. Ceilalţi metaboliţi nu
au arătat nicio inhibare a activităţii ECA in vitro.
Eficacitate și siguranță clinică
Hipertensiune arterială
17
Perindoprilul este activ în toate gradele hipertensiunii arteriale: uşoară, moderată, severă; se observă o
reducere a tensiunii arteriale sistolice şi diastolice atât în decubit dorsal, cât şi în ortostatism.
Perindoprilul scade rezistenţa vasculară periferică, determinând scăderea tensiunii arteriale. Ca
urmare, creşte fluxul sanguin periferic, fără niciun efect asupra frecvenţei cardiace.
De regulă, fluxul sanguin renal creşte, în timp ce rata de filtrare glomerulară (RFG) nu este modificată.
Activitatea antihipertensivă este maximă între 4 şi 6 ore după administrarea unei doze unice şi se
menţine pentru cel puţin 24 de ore: efectele observate la concentraţiile plasmatice minime reprezintă
aproximativ 87-100% din efectele observate la concentraţiile plasmatice maxime.
Reducerea tensiunii arteriale apare rapid. La pacienţii respondenţi, normalizarea este obţinută în
decurs de o lună şi persistă fără apariţia tahifilaxiei.
Întreruperea tratamentului nu determină un efect de rebound.
Perindoprilul reduce hipertrofia ventriculului stâng.
A fost confirmat faptul că perindoprilul şi-a demonstrat proprietăţile vasodilatatorii la om.
Îmbunătăţeşte elasticitatea arterelor mari şi reduce raportul tunică medie-lumen al arterelor mici.
Tratamentul asociat cu un diuretic tiazidic determină un efect sinergic de tip aditiv. Asocierea dintre
un inhibitor al ECA şi un diuretic tiazidic reduce, de asemenea, riscul de apariție a hipokaliemiei
induse de tratamentul diuretic.
Pacienţi cu boală arterială coronariană stabilă
Studiul EUROPA a fost un studiu clinic multicentric, internaţional, randomizat, în dublu orb, controlat
cu placebo, cu durata de 4 ani.
12.218 pacienţi cu vârsta peste 18 ani au fost incluşi prin randomizare în grupul de tratament cu
perindopril terţ-butilamină 8 mg (n=6.110) sau în grupul cu administrare de placebo (n=6.108).
Populaţia din studiu prezenta simptomatologie de boală arterială coronariană, fără semne clinice de
insuficienţă cardiacă. Per total, 90% dintre pacienţi au avut în antecedente un infarct miocardic şi/sau
o revascularizare coronariană. La majoritatea pacienţilor s-a administrat medicaţia de studiu adiţional
tratamentului convenţional, care a inclus: inhibitori plachetari, medicamente hipolipemiante şi beta-
blocante.
Principalul criteriu de evaluare a eficacităţii a fost compus din mortalitate cardiovasculară, infarct
miocardic non-letal şi/sau stop cardiac resuscitat cu succes. Tratamentul cu perindopril terţ-butilamină
8 mg administrat o dată pe zi, a determinat o reducere absolută semnificativă a criteriului principal de
evaluare finală de 1,9% (reducere a riscului relativ [RRR] cu 20%, IÎ 95% [9,4; 28,6] – p30 ml/min/1,73 m
2, pacienților li
s-a administrat perindopril în doză medie de 0,07 mg/kg corp. Doza a fost stabilită individual în
funcție de profilul pacientului și de răspunsul tensiunii arteriale, până la o doză maximă de
0,135 mg/kg corp/zi.
59 pacienți au încheiat perioada de 3 luni, iar 36 pacienți au încheiat perioada suplimentară de studiu,
adică au fost monitorizați timp de cel puțin 24 de luni (durata medie a studiului: 44 luni).
Tensiunea arterială sistolică și cea diastolică au rămas stabile de la includerea în studiu până la ultima
evaluare la pacienții care au fost tratați cu alte medicamente antihipertensive înaintea studiului și au
scăzut la pacienții care nu au mai fost tratați.
Mai mult de 75% dintre copii au avut tensiunea arterială sistolică și cea diastolică sub cea de-a 95-a
percentilă la ultima evaluare.
Siguranța a fost corespunzătoare profilului de siguranță cunoscut pentru perindopril.
18
Date din studii clinice privind blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Cu privire la amlodipină
Amlodipina este un inhibitor al influxului ionilor de calciu, aparţinând grupului dihidropiridine
(blocant al canalelor lente de calciu sau antagonist al ionului de calciu) şi inhibă influxul
transmembranar al ionilor de calciu în muşchiul neted cardiac şi vascular.
Mecanismul acţiunii antihipertensive a amlodipinei se datorează unui efect relaxant direct asupra
muşchiului neted vascular. Mecanismul exact prin care amlodipina atenuează angina pectorală nu a
fost determinat complet, dar amlodipina reduce povara ischemică totală prin următoarele două acţiuni:
Amlodipina dilată arteriolele periferice şi, astfel, reduce rezistenţa periferică totală (postsarcina)
împotriva căreia lucrează inima. Deoarece frecvenţa cardiacă rămâne nemodificată, această
facilitare a travaliului cardiac reduce consumul miocardic de energie şi necesarul de oxigen.
Probabil că mecanismul de acţiune al amlodipinei implică şi dilatarea principalelor artere
coronare şi a arteriolelor coronare, atât din regiunile sănătoase, cât şi din cele ischemice.
Această dilatare creşte aportul miocardic de oxigen la pacienţii cu spasm al arterelor coronare
(angina pectorală Prinzmetal sau angina pectorală variantă).
La pacienţii cu hipertensiune arterială, administrarea o dată pe zi furnizează reduceri semnificative
clinic ale tensiunii arteriale, atât în clinostatism, cât şi în ortostatism, pe o perioadă de 24 de ore.
Datorită debutului lent al acţiunii, hipotensiunea arterială acută nu este o caracteristică a administrării
amlodipinei.
La pacienţii cu angină pectorală, administrarea amlodipinei o dată pe zi creşte timpul total al efortului,
timpul până la debutul crizei de angină pectorală şi timpul până la apariţia subdenivelării segmentului
19
ST cu 1 mm şi reduce atât frecvenţa crizelor de angină pectorală, cât şi consumul de comprimate care
conţin nitroglicerină.
Amlodipina nu a fost asociată cu niciun efect metabolic advers sau modificare a profilului lipidelor
plasmatice şi este adecvată pentru utilizarea la pacienţii cu astm bronşic, diabet zaharat şi gută.
Utilizarea la pacienţii cu boală arterială coronariană (BAC)
Eficacitatea amlodipinei în prevenirea evenimentelor clinice la pacienţii cu boală arterială coronariană
(BAC) a fost evaluată în cadrul unui studiu independent, multicentric, randomizat, în dublu-orb,
controlat cu placebo, care a inclus 1.997 pacienţi: Compararea Amlodipinei cu Enalapril în limitarea
apariţiei trombozei (Comparison of Amlodipine vs. Enalapril to Limit Occurrences of Thrombosis
(CAMELOT)). Din aceşti pacienţi, 663 au fost trataţi cu amlodipină 5-10 mg, 673 pacienţi au fost
trataţi cu enalapril 10-20 mg, iar la 655 pacienţi s-a administrat placebo, pe lângă tratamentul standard
cu statine, beta-blocante, diuretice şi aspirină, timp de 2 ani. Principalele rezultate privind eficacitatea
sunt prezentate în Tabelul 1. Rezultatele indică faptul că tratamentul cu amlodipină a fost asociat cu
mai puţine spitalizări pentru angină pectorală şi proceduri de revascularizare la pacienţii cu BAC.
Tabelul 1. Incidenţa rezultatelor semnificative clinic în studiul CAMELOT
Ratele evenimentelorcardiovasculare [Nr. (%)] Amlopidină comparativ cu
Placebo
Rezultate Amlopidină Placebo Enalapril Rata Riscului
(IÎ 95%) Valoarea
p
Criteriul principal de evaluare
Evenimente adverse
cardiovasculare 110 (16,6) 151 (23,1) 136
(20,2) 0,69 (0,54-0,88) 0,003
Componente individuale
Revascularizare
coronariană 78 (11,8) 103 (15,7) 95 (14,1) 0,73 (0,54-0,98) 0,03
Spitalizare pentru
angină pectorală 51 (7,7) 84 (12,8) 86 (12,8) 0,58 (0,41-0,82) 0,002
IM neletal 14 (2,1) 19 (2,9) 11 (1,6) 0,73 (0,37-1,46) 0,37
Accident vascular
cerebral sau AIT 6 (0,9) 12 (1,8) 8 (1,2) 0,50 (0.19-1.32) 0,15
Deces de cauză
cardiovasculară 5 (0,8) 2 (0,3) 5 (0.7) 2,46 (0,48-12,7) 0,27
Spitalizare pentru ICC 3 (0,5) 5 (0,8) 4 (0,6) 0,59 (0,14-2,47) 0,46
Stop cardiac resuscitat 0 4 (0,6) 1 (0,1) NA 0,04
Boală vasculară
periferică nou-instalată 5 (0,8) 2 (0,3) 8 (1,2) 2,6 (0,50-13,4) 0,24
Abrevieri: ICC=insuficienţă cardiacă congestivă; IÎ=Interval de încredere; IM=infarct miocardic;
AIT=accident ischemic tranzitor.
Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă
Studiile clinice controlate privind hemodinamica şi proba de efort, care au inclus pacienţi cu
insuficienţă cardiacă clasele NYHA II-IV, au arătat că amlodipina nu a determinat deteriorare clinică,
conform evaluării prin proba de efort, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng şi simptomatologia
clinică.
Un studiu controlat cu placebo (PRAISE), conceput pentru a evalua pacienţii cu insuficienţă cardiacă
clasele NYHA III şi IV la care s-au administrat digoxină, diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie
a angiotensinei (ECA) a arătat că amlodipina nu a determinat o creştere a riscului de mortalitate sau de
mortalitate şi morbiditate combinate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.
În cadrul unui studiu de urmărire, pe termen lung, controlat cu placebo (PRAISE-2) privind
administrarea amlodipinei la pacienţii cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA III şi IV fără simptome
clinice sau constatări obiective care să sugereze o boală ischemică de fond, la care s-au administrat
doze constante de inhibitori ECA, digitalice şi diuretice, amlodipina nu a avut niciun efect asupra
20
mortalităţii totale şi a mortalităţii de cauză cardiovasculară. În aceeaşi populaţie, amlodipina a fost
asociată cu raportări mai frecvente de edem pulmonar.
Studiul privind tratamentul pentru prevenirea infarctului miocardic (ALLHAT):
Un studiu randomizat, în dublu orb, privind morbiditatea şi mortalitatea, numit Tratamentul
antihipertensiv şi hipolipemiant pentru prevenirea infarctului miocardic (Antihypertensive and
Lipid-Lowering Treatment to Prevent Heart Attack Trial – ALLHAT), a fost desfăşurat pentru a
compara scheme terapeutice mai noi: amlodipină 2,5-10 mg pe zi (blocant al canalelor de calciu) sau
lisinopril 10-40 mg pe zi (inhibitor ECA) ca medicamente de primă intenţie, administrate asociat cu
diureticul tiazidic, clortalidona 12,5-25 mg pe zi în tratamentul hipertensiunii arteriale de intensitate
uşoară până la moderată.
Un total de 33.357 pacienţi hipertensivi cu vârsta de 55 de ani şi peste, au fost repartizaţi aleatoriu şi
urmăriţi în medie 4,9 ani. Pacienţii au avut cel puţin un factor de risc suplimentar pentru boala
coronariană (BC), incluzând infarct miocardic sau accident vascular cerebral în antecedente >6 luni
înainte de recrutarea în studiu, altă boală cardiovasculară (BCV) aterosclerotică diagnosticată (per total
51,5%), diabet zaharat de tip 2 (36,1%), valori ale HDL-C0,90-1,07], p=0,65). Dintre
criteriile secundare de evaluare finală, incidenţa insuficienţei cardiace (componentă a unui criteriu
principal cardiovascular combinat de evaluare finală) a fost semnificativ mai mare la grupul tratat cu
amlodipină, comparativ cu grupul tratat cu clortalidonă (10,2%, comparativ cu 7,7%, RR 1,38 (IÎ 95%
[1,25-1,52], p0,89-1,02],
p=0,20).
Copii și adolescenți
În cadrul unui studiu care a implicat 268 copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani, cu
hipertensiune arterială predominant secundară, compararea administrării de amlodipină în doze de 2,5
mg și 5 mg cu placebo a demonstrat că ambele doze au determinat reducerea semnificativă a tensiunii
arteriale sistolice comparativ cu placebo. Diferența între cele două doze nu a fost semnificativă
statistic.
Nu au fot efectuate studii privind efectele pe termen lung ale amlodipinei asupra creșterii, pubertății și
dezvoltării generale. De asemenea, nu a fost stabilită eficacitatea pe termen lung a administrării de
amplodipină în copilărie în privința reducerii morbidității și mortalității cardiovasculare la vârsta
adultă. Vezi pct. 4.2.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Rata şi gradul absorbţiei perindoprilului şi amlodipinei din compoziţia Beatil, nu sunt semnificativ
diferite de rata şi gradul absorbţiei perindoprilului şi amlodipinei din compoziţia comprimatelor care
conţin o singură componentă activă.
Cu privire la perindopril
Absorbție
După administrarea pe cale orală, absorbţia perindoprilului este rapidă, iar concentraţia plasmatică
maximă este atinsă în decurs de o oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică a perindoprilului este de o
oră.
Perindoprilul este un precursor medicamentos. 27% din doza de perindopril administrată ajunge în
fluxul sanguin sub forma metabolitului activ perindoprilat. Pe lângă perindoprilatul activ,
21
perindoprilul eliberează 5 metaboliţi, toţi inactivi. Concentraţia plasmatică maximă de perindoprilat
este atinsă în decurs de 3 până la 4 ore.
Deoarece ingestia de alimente reduce conversia la perindoprilat, şi astfel biodisponibilitatea,
perindopril terţ-butilamina trebuie administrată pe cale orală într-o doză unică zilnică, dimineaţa,
înainte de masă.
A fost demonstrată o relaţie liniară între doza de perindopril şi expunerea plasmatică.
Distribuție
Volumul de distribuţie al perindoprilatului nelegat este de aproximativ 0,2 l/kg. Legarea
perindoprilatului de proteinele plasmatice este de 20%, în principal de enzima de conversie a
angiotensinei, dar este dependentă de concentraţia plasmatică.
Eliminare
Perindoprilatul este eliminat în urină, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al fracţiei
nelegate este de aproximativ 17 ore, atingând concentraţii în platou în decurs de 4 zile.
Grupe speciale de pacienți
Eliminarea perindoprilatului este redusă la vârstnici şi, de asemenea, la pacienţii cu insuficienţă
cardiacă sau renală (vezi pct. 4.2). Ajustarea dozei este necesară în caz de insuficienţă renală şi se va
face în funcţie de gradul afectării (clearance-ul creatininei).
Clearance-ul prin dializă al perindoprilatului este de 70 ml/min.
Cinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză: clearance-ul hepatic al substanţei
nemodificate este înjumătăţit. Cu toate acestea, cantitatea de perindoprilat format nu este redusă şi, ca
urmare, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2 şi 4.4).
Cu privire la amlodipină
Absorbție, distribuție, legarea de proteinele plasmatice
După administrarea pe cale orală în doze terapeutice, amlodipina este bine absorbită, atingând
concentraţiile plasmatice maxime la 6-12 ore de la administrare. Biodisponibilitatea absolută a fost
estimată a fi între 64 şi 80%. Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg. Studiile in vitro au
arătat că aproximativ 97,5% din amlodipina circulantă este legată de proteinele plasmatice.
Biodisponibilitatea amlodipinei nu este influenţată de ingestia de alimente.
Metabolizare
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 35-50 de ore şi este proporţional
cu administrarea unei doze pe zi. Amlodipina este metabolizată în proporţie mare de către ficat în
metaboliţi inactivi, 10% din forma nemodificată şi 60% din metaboliţi fiind excretaţi în urină.
Insuficienţă hepatică
Sunt disponibile foarte puţine date clinice privind administrarea amlodipinei la pacienţii cu
insuficienţă hepatică. Pacienţii cu insuficienţă hepatică prezintă un clearance al amlodipinei redus,
care determină un timp de înjumătăţire mai lung şi o creştere a ASC de aproximativ 40-60%.
Vârstnici
Timpul necesar atingerii concentraţiei plasmatice maxime a amlodipinei este similar atât la pacienţii
vârstnici cât şi la cei tineri. La pacienţii vârstnici, clearance-ul amlodipinei tinde să fie redus, ducând
la creşteri ale ASC şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare. Creşterile ASC şi ale
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă au
fost conform aşteptărilor pentru grupa de vârstă a pacienţilor incluși în studiu.
Copii și adolescenți
22
A fost efectuat un studiu de farmacocinetică la 74 copii și adolescenți cu hipertensiune arterială, cu
vârsta cuprinsă între 1 și 17 ani (din care 34 pacienți cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și 28 pacienți
cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani), la care s-a administrat amlodipină în doze cuprinse între 1,25 mg
și 20 mg, o dată sau de două ori pe zi. La copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și la adolescenții cu
vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani clearance-ul oral tipic (Cl/F) a fost de 22,5 și, respectiv, 27,4 l/oră la
băieți și de 16,4 și, respectiv, 21,3 l/oră la fete. A fost observată o mare variabilitate interindividuală.
Datele raportate referitoare la copiii cu vârsta sub 6 ani sunt limitate. Vezi pct. 4.2.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Cu privire la perindopril
În cadrul studiilor privind toxicitatea ca urmare a administrării cronice pe cale orală (la şobolani şi
maimuţe), organul-ţintă este rinichiul, cu leziuni reversibile.
În cadrul studiilor in vitro şi in vivo nu a fost observată mutagenitate.
Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere (efectuate la şobolani, şoareci, iepuri şi
maimuţe) nu au arătat niciun semn de embriotoxicitate sau teratogenitate. Cu toate acestea, s-a
demonstrat faptul că inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, ca şi clasă, cauzează reacţii
adverse asupra dezvoltării fetale în ultimele stadii de gestaţie, determinând deces fetal şi malformaţii
congenitale la rozătoare şi iepuri: au fost observate leziuni renale şi o creştere a mortalităţii peri- şi
postnatale.
Fertilitatea nu a fost afectată la șobolanii femele sau masculi.
În cadrul studiilor de lungă durată efectuate la şobolani şi şoareci, nu a fost observată carcinogenitate.
Cu privire la amlodipină
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere
Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolani şi şoareci au arătat
întârziere a datei naşterii, durată a travaliului prelungită şi supravieţuire redusă a puilor în cazul
administrării de doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om,
exprimată în mg/kg.
Influenţă asupra fertilităţii
La şobolanii trataţi cu amlodipină (masculi timp de 64 de zile şi femele timp de 14 zile înaintea
împerecherii), cu doze de până la 10 mg/kg/zi (de 8 ori* doza maximă recomandată la om de 10 mg/zi,
exprimată în mg/m
2), nu a fost observat niciun efect asupra fertilităţii. În cadrul altui studiu efectuat la
şobolani, în cadrul căruia şobolanii masculi au fost trataţi cu amlodipină besilat timp de 30 de zile cu o
doză comparabilă cu doza la om, exprimată în mg/kg, au fost găsite valori plasmatice scăzute ale
hormonului foliculostimulant şi testosteronului, precum şi scăderi ale densităţii spermei şi ale
numărului de spermatide mature şi celule Sertoli.
Carcinogenitate, mutagenitate
Şobolanii şi şoarecii la care s-a administrat amlodipină timp de 2 ani în dietă, în cantităţi calculate
pentru a furniza valori zilnice ale dozelor de 0,5, 1,25 şi 2,5 mg/kg/zi, nu au prezentat nicio dovadă
privind carcinogenitatea. Doza cea mai mare (pentru şoareci similară cu, iar pentru şobolani cu valoare
dublă* faţă de doza clinică maximă recomandată la om de 10 mg/zi, exprimată în mg/m
2) a fost
apropiată de doza maximă tolerată la şoareci, dar nu şi la şobolani.
Studiile privind mutagenitatea nu au evidenţiat niciun efect legat de medicament, nici la nivelul
genelor, nici al cromozomilor.
*S-a luat în calcul un pacient cu greutatea de 50 kg.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
23
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină tip 112
Celuloză microcristalină tip 14
Poliacrilin potasic
Dioxid de siliciu coloidal hidrofob
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu blistere din PA-Al-PVC/Al, cu 30 de comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Gedeon Richter România S.A.
Str. Cuza Vodă Nr. 99-105
540306 Târgu-Mureş, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ)
9968/2017/01
9969/2017/01
9970/2017/01
9971/2017/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Iunie 2012
Data ultimei reînnoiri a autorizației: Mai 2017
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2017
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
BEATIL 4 mg/5 mg comprimate
BEATIL 8 mg/5 mg comprimate
BEATIL 4 mg/10 mg comprimate
BEATIL 8 mg/10 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
BEATIL 4 mg/5 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 4 mg şi amlodipină 5 mg (sub formă de besilat).
BEATIL 8 mg/5 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 8 mg şi amlodipină 5 mg (sub formă de besilat).
BEATIL 4 mg/10 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 4 mg şi amlodipină 10 mg (sub formă de
besilat).
BEATIL 8 mg/10 mg comprimate:
Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 8 mg şi amlodipină 10 mg (sub formă de
besilat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
BEATIL 4 mg/5 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu
diametrul de 8 mm, marcate pe o faţă cu „CH3”.
BEATIL 8 mg/5 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu
diametrul de 8 mm, marcate pe o faţă cu „CH4”.
BEATIL 4 mg/10 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu
diametrul de 11 mm, marcate pe o faţă cu „CH5”.
BEATIL 8 mg/10 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu
diametrul de 11 mm, marcate pe o faţă cu „CH6”.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Beatil este indicat ca terapie de substituţie în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale şi/sau bolii
arteriale coronariene stabile, la pacienţii a căror tensiune arterială este controlată deja prin
administrarea concomitentă de perindopril şi amlodipină, în aceleaşi doze.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Doze
Un comprimat pe zi, în doză unică.
Combinaţia de doze fixe nu este potrivită pentru tratamentul iniţial.
Dacă este necesară ajustarea dozei, aceasta trebuie realizată prin ajustarea treptată a dozelor pentru
fiecare componentă în parte.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi vârstnici (vezi pct. 4.4 şi 5.2)
Eliminarea perindoprilatului este redusă la vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă renală. Ca urmare,
controlul medical de rutină va include monitorizarea frecventă a creatininei şi potasiului.
Beatil poate fi administrat la pacienţii cu Cl
cr≥60 ml/min şi nu este indicat la pacienţii cu Clcr<60
ml/min. La aceşti pacienţi se recomandă ajustarea treptată a dozei, pentru fiecare componentă în parte.
Modificările concentraţiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale.
Amlodipina nu se poate elimina prin dializă.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică: vezi pct. 4.4 şi 5.2
Nu au fost stabilite recomandări privind dozele la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Prin urmare,
Beatil trebuie administrat cu prudenţă.
Copii şi adolescenţi
Beatil nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi, deoarece eficacitatea şi toleranţa perindoprilului
administrat în monoterapie sau în combinaţie cu amlodipina nu au fost stabilite la aceste grupe de
vârstă.
Mod de administrare
Administrare orală. Administrat de preferat dimineaţa, înainte de ingestia de alimente.
4.3 Contraindicaţii
Cu privire la perindopril:
Hipersensibilitate la perindopril sau la oricare alt inhibitor al enzimei de conversie a
angiotensinei (ECA);
Antecedente de angioedem asociat cu o terapie anterioară cu inhibitor al ECA;
Angioedem ereditar sau idiopatic;
Trimestrele al 2-lea şi al 3-lea de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6);
Administrarea concomitentă a Beatil cu medicamente care conţin aliskiren la pacienţii cu diabet
zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2), (vezi pct. 4,4, 4.5 şi 5.1).
Cu privire la amlodipină:
Hipersensibilitate la amlodipină sau la oricare alt derivat de dihidropiridină;
Hipotensiune arterială severă;
Şoc, inclusiv şoc cardiogen;
Obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng (de exemplu stenoză aortică de grad mare);
Insuficienţă cardiacă instabilă hemodinamic, consecutivă unui infarct miocardic acut.
Cu privire la Beatil:
Toate contraindicaţiile detaliate mai sus, privind fiecare componentă individuală, sunt valabile şi
pentru combinaţia fixă Beatil.
Hipersensibilitate la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
3
Toate atenţionările detaliate mai jos, privind fiecare componentă individuală, sunt valabile şi pentru
combinaţia fixă Beatil.
Cu privire la perindopril:
Boală coronariană stabilă:
Dacă în timpul primei luni de tratament cu perindopril apare un episod de angină pectorală instabilă
(major sau nu), trebuie efectuată o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu, înainte de continuarea
tratamentului.
Hipotensiune arterială:
Inhibitorii ECA pot determina o scădere a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică
este observată rareori la pacienţii cu hipertensiune arterială fără complicaţii, iar posibilitatea de
apariţie este mai mare la pacienţii cu depleţie volemică determinată, de exemplu, prin tratament cu
diuretice, dietă hiposodată, dializă, diaree sau vărsături sau la cei care prezintă hipertensiune arterială
severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi 4.8). Hipotensiunea arterială simptomatică a fost
observată la pacienţi cu insuficienţă cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficienţă renală asociată.
Cel mai probabil, aceasta apare la acei pacienţii cu grad mai sever de insuficienţă cardiacă, reflectat de
administrarea unor doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficienţă renală funcţională. La
pacienţii cu risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale simptomatice, iniţierea tratamentului şi
ajustarea dozelor trebuie strict monitorizate (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.8). Aceste recomandări sunt valabile
şi pentru pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau boală vasculară cerebrală, la care o scădere
excesivă a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar,
trebuie administrată intravenos o soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns
hipotensiv tranzitoriu nu reprezintă o contraindicaţie pentru administrarea dozelor următoare, care, de
regulă, pot fi utilizate fără dificultate după ce tensiunea arterială a crescut ca urmare a expansiunii
volemice.
La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă, care au valori normale sau scăzute ale tensiunii
arteriale, poate să apară o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice la administrarea
perindopril. Acest efect este anticipat şi, de obicei, nu este un motiv pentru întreruperea tratamentului.
Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei sau
întreruperea tratamentului cu perindopril.
Stenoză aortică şi mitrală/cardiomiopatie hipertrofică:
Similar celorlalţi inhibitori ai ECA, perindoprilul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu
stenoză a valvei mitrale şi obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng, cum sunt stenoza aortică
sau cardiomiopatia hipertrofică.
Deteriorare a funcţiei renale:
În cazurile de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <60 ml/min), doza iniţială de perindopril
trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2), şi apoi, în funcţie de răspunsul
pacientului la tratament. Monitorizarea regulată a kaliemiei şi creatininemiei reprezintă o parte din
conduita terapeutică pentru aceşti pacienţi (vezi pct. 4.8).
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială apărută după iniţierea
tratamentului cu inhibitori ai ECA poate determina afectarea suplimentară a funcţiei renale. În această
situaţie, a fost raportată insuficienţa renală acută, de obicei reversibilă.
La unii pacienţi cu stenoză bilaterală a arterei renale sau stenoză a arterei renale pe rinichi unic, care
au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, au fost observate creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale ureei şi
creatininei, reversibile, de obicei, după întreruperea tratamentului. Acest efect apare în special la
pacienţi cu insuficienţă renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este prezentă, de asemenea, există
un risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale severe şi a insuficienţei renale. La aceşti pacienţi,
tratamentul trebuie început cu doze mici, care vor fi crescute cu atenţie, sub supraveghere medicală
strictă. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant în inducerea celor mai sus
4
menţionate, acesta trebuie întrerupt, iar funcţia renală monitorizată în timpul primelor săptămâni de
tratament cu perindopril.
Unii pacienţi hipertensivi aparent fără afecţiuni vasculare renale pre-existente au prezentat o creştere,
de obicei uşoară şi tranzitorie, a concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei, în special când
perindoprilul a fost administrat concomitent cu un diuretic. Această situaţie este mai probabil să apară
la pacienţi cu insuficienţă renală pre-existentă. Pot fi necesare reducerea dozei şi/sau întreruperea
tratamentului cu diuretic şi/sau perindopril.
Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă:
La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux
mare şi care sunt trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA, au fost raportate reacţii anafilactoide. La
aceşti pacienţi, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a
unei alte clase de medicamente antihipertensive.
Transplant renal:
Nu există experienţă privind administrarea de perindopril la pacienţi cu transplant renal recent.
Hipersensibilitate/Angioedem:
Angioedem la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost
raportat rar, la pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct.
4.8). Acesta poate să apară în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri, trebuie
întreruptă imediat administrarea perindoprilului şi trebuie instituită monitorizarea adecvată, până la
dispariţia completă a simptomelor. În cazurile în care edemul a fost localizat doar la nivelul feţei şi
buzelor, afecţiunea s-a remis, în general, fără tratament, deşi antihistaminicele au fost utile pentru
ameliorarea simptomelor.
Angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. Când sunt implicate limba, glota sau laringele,
care pot determina obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie instituit prompt tratament de urgenţă. Acesta
poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii.
Pacientul trebuie să se afle sub supraveghere medicală strictă până la remisiunea completă şi susţinută
a simptomelor.
Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inhibitori ai ECA, pot prezenta un
risc crescut de apariţie a angioedemului în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA (vezi pct 4.3).
Angioedemul intestinal a fost raportat rar, la pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA.
Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (însoţite sau nu de greaţă sau vărsături); în unele cazuri
nu a existat angioedem facial anterior, iar concentraţiile plasmatice ale esterazei C-1 au fost normale.
Angioedemul a fost diagnosticat prin tomografie abdominală, ecografie sau intervenţie chirurgicală,
iar simptomele s-au remis după întreruperea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal
trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA, care prezintă dureri
abdominale.
Administrarea concomitentă a inhibitorilor mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus):
Pacienții care utilizează concomitent inhibitori ai mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus,
temsirolimus) pot avea un risc crescut de apariție a angioedemului (de exemplu inflamare a căilor
respiratorii sau a limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5).
Reacţii anafilactoide în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL):
Rar, pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în timpul aferezei lipoproteinelor cu
densitate mică (LDL) efectuată cu dextran sulfat, au prezentat reacţii anafilactoide care au pus viaţa în
pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA,
înainte de fiecare afereză.
Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării:
5
Pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de
exemplu, venin de himenoptere) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, aceste reacţii au
fost evitate prin întreruperea temporară a administrării inhibitorilor ECA, dar acestea au reapărut la
reluarea neadecvată a administrării.
Insuficienţă hepatică:
Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează
până la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut.
Pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA şi care prezintă icter sau creşteri marcate ale
valorilor serice ale enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă administrarea inhibitorilor ECA şi să fie
supravegheaţi medical în mod corespunzător (vezi pct. 4.8).
Neutropenie/Agranulocitoză/Trombocitopenie/Anemie:
La pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA, a fost raportată apariţia neutropeniei/
agranulocitozei, trombocitopeniei şi anemiei. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori
favorizanţi, neutropenia apare rar.
Perindoprilul trebuie administrat cu prudență deosebită la pacienţii cu boli vasculare de colagen, la cei
care urmează tratament imunosupresiv, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau la cei care au o
asociere a acestor factori, în special în cazul unei insuficienţe renale pre-existente. Unii dintre aceşti
pacienţi au prezentat infecţii grave care, în câteva cazuri, nu au răspuns la tratamentul antibiotic
intensiv. Dacă perindoprilul este administrat la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică a
numărului leucocitelor, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (cum sunt
dureri în gât, febră).
Rasă:
Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare de apariţie a angioedemului la pacienţii aparţinând
rasei negre comparativ cu celelalte rase.
Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale
la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai
mari a valorilor mici de renină la populaţia hipertensivă de rasă neagră.
Tuse:
În timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA a fost raportată tuse. În mod caracteristic, tusea este
neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori ai ECA
trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al tusei.
Intervenţie chirurgicală/Anestezie:
La pacienţii care urmează să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu
medicamente care determină hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea angiotensinei
II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea
intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este din cauza acestui
mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.
Hiperkaliemie:
La unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril, a fost observată creşterea kaliemiei.
Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ: insuficienţă renală, degradare a funcţiei renale,
vârsta (>70 ani), diabet zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratare, decompensare
cardiacă acută, acidoză metabolică şi utilizare concomitentă de diuretice care economisesc potasiul (de
exemplu: spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), suplimente care conţin potasiu sau
substituenţi de sare care conţin potasiu, dar şi acei pacienţi cărora li se administrează alte medicamente
asociate cu creşteri ale kaliemiei (de exemplu, heparină).
Utilizarea de suplimente care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul sau substituenţi de
sare care conţin potasiu, în special la pacienţii cu disfuncţie renală, poate determina o creştere
semnificativă a kaliemiei. Hiperkaliemia poate cauza aritmii grave, uneori letale. Dacă se consideră
6
necesară utilizarea concomitentă a perindoprilului cu medicamentele menţionate mai sus,
administrarea trebuie efectuată cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pct. 4.5).
Pacienţi cu diabet zaharat:
La pacienţii cu diabet zaharat cărora li se administrează antidiabetice orale sau insulină, valoarea
glicemiei trebuie monitorizată strict în prima lună de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5).
Litiu:
În general, nu se recomandă administrarea concomitentă a litiului cu perindopril (vezi pct. 4.5).
Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conţin potasiu:
În general, nu se recomandă administrarea concomitentă a perindoprilului cu diuretice care
economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conţin potasiu (vezi pct. 4.5).
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de
diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale,
valorilor electroliților și tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu
nefropatie diabetică.
Sarcina:
Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor în care
continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, tratamentul pacientelor care
doresc să rămână gravide trebuie schimbat cu un tratament antihipertensiv alternativ, al cărui profil de
siguranţă pentru utilizare în timpul sarcinii a fost stabilit. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu
inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată o terapie alternativă
(vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Cu privire la amlodipină:
Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea administrării amlodipinei în criza hipertensivă.
Insuficienţă cardiacă:
Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu prudenţă.
În cadrul unui studiu pe termen lung controlat cu placebo, efectuat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă
severă (clasele III şi IV NYHA), incidenţa raportată a edemului pulmonar a fost mai mare în grupul
tratat cu amlodipină decât în grupul care a primit placebo (vezi pct. 5.1). Blocantele canalelor de
calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizate cu prudență la pacienţii cu insuficienţă cardiacă
congestivă, deoarece acestea pot creşte riscul de apariție a viitoarelor evenimente cardiovasculare şi
mortalitatea.
Insuficienţă hepatică:
Timpul de înjumătăţire plasmatică al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC sunt mai mari la
pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze. Ca urmare,
tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat utilizând doze începând de la partea inferioară a intervalului
de dozare şi se recomandă prudenţă, atât la iniţierea tratamentului, cât şi la creşterea dozelor. La
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate fi necesară creşterea lentă a dozelor şi monitorizarea
atentă.
7
Vârstnici:
La vârstnici se recomandă creşterea dozelor cu prudenţă (vezi pct. 4.2 şi 5.2).
Insuficienţă renală:
La aceşti pacienţi, amlodipina poate fi utilizată în dozele uzuale. Modificările concentraţiei plasmatice
a amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.
Cu privire la Beatil:
Toate atenţionările detaliate mai sus, privind fiecare componentă individuală, sunt valabile şi pentru
combinaţia fixă Beatil.
Precauţii pentru utilizare
Interacţiuni
Nu se recomandă utilizarea concomitentă de Beatil cu litiu, diuretice care economisesc potasiul,
suplimente care conţin potasiu sau dantrolen (vezi pct. 4.5).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Cu privire la perindopril
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Racecadotril
Se cunoaște faptul că inhibitorii ECA (de exemplu perindopril) provoacă angioedem. Acest risc poate
fi crescut atunci când sunt administrați concomitent cu racecadotril (un medicament utilizat împotriva
diareei acute).
Inhibitorii mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus)
Pacienții cărora li se administrează concomitent tratament cu inhibitori ai mTOR pot prezenta un risc
crescut de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.4).
Medicamente care induc hiperkaliemie
Unele medicamente sau clase de medicamente pot crește riscul de apariție a hiperkaliemiei: aliskiren,
săruri care conțin potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai ECA, antagoniști ai
receptorilor angiotensinei II, AINS, heparine, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina
sau tacrolimus, trimetoprim. Asocierea cu aceste medicamente crește riscul de apariție a
hiperkaliemiei.
Utilizarea concomitentă nu este recomandată (vezi pct. 4.4):
Estramustină:
Risc de creştere a reacţiilor adverse, cum este edemul angioneurotic (angioedemul).
Diuretice care economisesc potasiu (de exemplu triamteren, amilorid), substituenţi de sare care conţin
potasiu:
Hiperkaliemie (potențial letală), în special în legătură cu insuficiența renală (efecte hiperkaliemice
aditive).
Nu este recomandată administrarea perindoprilului în asociere cu medicamentele menționate mai sus
(vezi pct. 4.4). Dacă, cu toate acestea, administrarea concomitentă este indicată, medicamentele
8
trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizarea frecventă a kaliemiei. Pentru utilizarea
spironolactonei în insuficiența cardiacă, vezi mai jos.
Litiu:
Creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice de litiu şi toxicitate au fost raportate în timpul
administrării concomitente de litiu şi inhibitori ai ECA. Administrarea concomitentă de perindopril şi
litiu nu este recomandată, dar, dacă asocierea se dovedeşte a fi necesară, se recomandă monitorizarea
atentă a concentraţiilor plasmatice de litiu (vezi pct. 4.4).
Utilizarea concomitentă care necesită atenție deosebită:
Medicamente antidiabetice (insulină, antidiabetice orale hipoglicemiante):
Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a
medicamentelor antidiabetice (insulină, antidiabetice orale) poate să determine un efect mai puternic
de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie.
Acest fenomen este mai probabil să apară în primele săptămâni de administrare a tratamentului asociat
şi la pacienţi cu insuficienţă renală.
Baclofen:
Efect antihipertensiv crescut. Tensiunea arterială trebuie monitorizată și, dacă este necesar, dozele de
medicament antihipertensiv trebuie adaptate.
Diuretice care nu economisesc potasiu:
Pacienţii care utilizează diuretice şi, în special cei cu depleţie volemică şi/sau salină, pot prezenta o
scădere excesivă a tensiunii arteriale la iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA. Posibilitatea
apariţiei efectului hipotensor poate fi redusă prin întreruperea administrării diureticului, creşterea
aportului de lichide sau sare înaintea iniţierii tratamentului cu doze mici de perindopril, care sunt
crescute progresiv.
În hipertensiunea arterială, atunci când este posibil ca tratamentul diuretic administrat anterior să fi
cauzat depleție volemică şi/sau salină, fie trebuie întreruptă administrarea diureticului înaintea inițierii
tratamentului cu inhibitor ECA, caz în care poate fi reintrodus ulterior un diuretic care nu
economisește potasiul, fie trebuie inițiat tratamentul cu inhibitor ECA cu doze mici, care sunt crescute
progresiv.
În insuficiența cardiacă congestivă tratată cu diuretice, tratamentul cu inhibitor ECA trebuie inițiat cu
doze foarte mici, posibil după reducerea dozei de diuretic asociat care nu economisește potasiul.
În toate situațiile, în primele săptămâni de administrare a tratamentului cu inhibitor ECA trebuie
monitorizată funcția renală (valorile creatininei).
Diuretice care economisesc potasiu (epleronă, spironolactonă):
În cazul administrării de eplerenonă sau spironolactone în doze cuprinse între 12,5 mg și 50 mg pe zi
și cu doze mici de inhibitori ECA:
În tratamentul insuficienţei cardiace clasele II-IV (NYHA) cu o fracție de ejecție <40% și tratate
anterior cu inhibitori ECA și diuretice de ansă, risc de apariție a hiperkaliemiei, potențial letală, în
special în cazul neobservării recomandărilor pentru prescriere a acestei asocieri.
Înaintea inițierii asocierii, asigurați-vă că nu sunt prezente hiperkaliemie și insuficiență renală.
Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei și creatininemiei la începutul tratamentului o dată pe
săptămână în prima lună și ulterior o dată pe lună.
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv acid acetilsalicilic ≥3 g/zi:
Când inhibitorii ECA sunt administraţi concomitent cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
(de exemplu acid acetilsalicilic în doze antiinflamatoare, inhibitori de COX-2 şi AINS neselective),
poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv. Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a
AINS poate duce la creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale, incluzând insuficienţa renală
acută, şi la creşterea kaliemiei, în special la pacienţii cu funcţia renală deja diminuată. Asocierea
trebuie administrată cu prudență, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod
9
corespunzător, iar funcţia renală trebuie monitorizată după iniţierea tratamentului asociat şi, în
continuare, în mod periodic.
Utilizarea concomitentă care necesită atenție:
Medicamente antihipertensive şi vasodilatatoare:
Administrarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale
perindoprilului. Administrarea concomitentă cu nitroglicerina, alţi nitraţi sau alte medicamente
vasodilatatoare poate reduce suplimentar tensiunea arterială.
Gliptine (linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin):
Risc crescut de apariție a angioedemului din cauza activității reduse a dipeptidil-peptidazei IV
(DPP-IV) de către gliptină, la pacienți tratați și cu inhibitor ECA.
Antidepresive tricilice/Antipsihotice/Anestezice:
Utilizarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive tricilice şi antipsihotice cu
inhibitori ai ECA poate determina o reducere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).
Simpatomimetice
Simpatomimeticele pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA.
Aur
Rareori, la pacienţii trataţi cu aur administrat injectabil (aurotiomalat de sodiu), care au utilizat
concomitent inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril, au fost raportate reacţii de tip nitric (simptomele
includ eritem facial tranzitoriu, greţuri, vărsături şi hipotensiune arterială).
Cu privire la amlodipină
Efectele altor medicamente asupra amlodipinei
Inhibitori ai CYP3A4:
Utilizarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de
protează, antifungice de tip azoli, macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau
diltiazem) poate determina creşterea semnificativă a expunerii la amlodipină, care are ca rezultat un
risc crescut de apariție a hipotensiunii arteriale. Transpunerea clinică a acestor variaţii farmacocinetice
poate fi mai pronunţată la vârstnici. Se recomandă monitorizarea clinică a pacienților și, ca urmare,
poate fi necesară ajustarea dozei. Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. Există un risc crescut
de hipotensiune arterială la pacienții cărora li se administrează claritromicină cu amlodipină. Se
recomandă ținerea îndeaproape sub observație a pacienților în cazul administrării amlodipinei
concomitent cu claritromicină.
Inductori ai CYP3A4:
Nu sunt disponibile date privind efectul inductorilor CYP3A4 asupra amlodipinei. Utilizarea
concomitentă a inductorilor CYP3A4 [de exemplu rifampicină, preparate pe bază de sunătoare
(Hypericum perforatum)] poate determina concentraţii plasmatice mai reduse ale amlodipinei.
Amlodipina trebuie utilizată cu prudenţă concomitent cu inductorii CYP3A4.
Administrarea de amlodipină cu grepfrut sau suc de grepfrut nu este recomandată deoarece
biodisponibilitatea poate fi crescută la unii pacienţi, având ca rezultat creşterea efectului de reducere a
tensiunii arteriale.
Dantrolen (soluţie perfuzabilă):
La animale au fost observate fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu
hiperkaliemia după administrarea de verapamil şi dantrolen intravenos. Din cauza riscului de
hiperkaliemie, se recomandă evitarea administrării concomitente a blocantelor canalelor de calciu,
cum este amlodipina, la pacienţii susceptibili de hipertermie malignă şi în cadrul abordării terapeutice
a hipertermiei maligne.
10
Efectele amlodipinei asupra altor medicamente
Efectele de reducere a tensiunii arteriale ale amlodipinei sunt aditive efectelor de reducere a tensiunii
arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive.
În studiile de interacţiune clinică, amlodipina nu a influenţat proprietăţile farmacocinetice ale
atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei.
Tacrolimus:
Există un risc de creștere a concentrațiilor tacrolimusului în sânge atunci când acesta este administrat
concomitent cu amplodipina, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacțiuni nu este pe deplin
înțeles. Pentru a evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea de amlodipină la un pacient tratat cu
tacrolimus necesită monitorizarea concentrațiilor tacrolimusului în sânge și ajustarea dozelor de
tacrolimus atunci când este adecvat.
Ciclosporină:
Nu au fost efectuate studii de interacțiune medicamentoasă cu ciclosporină și amlodipină la voluntari
sănătoși sau la alte populații cu excepția pacienților cu transplant renal, la care au fost observate
creșteri variabile ale concentrației ciclosporinei (medie 0-40%). Trebuie luată în considerare
monitorizarea nivelelor de ciclosporină la pacienții cu transplant renal la care se administrează
amplodipină și trebuie redusă doza de ciclosporină, conform necesităților.
Simvastatină:
Administrarea concomitentă a unor doze multiple de amlodipinǎ 10 mg cu simvastatinǎ 80 mg a avut
ca rezultat o creştere cu 77% a expunerii la simvastatinǎ în comparaţie cu simvastatina în monoterapie.
La pacienţii cǎrora li se administreazǎ amlodipinǎ limitaţi doza de simvastatinǎ la 20 mg zilnic.
Cu privire la Beatil
Utilizare concomitentă care necesită atenţie deosebită:
Baclofen:
Baclofenul potenţează efectul antihipertensiv. Este necesară monitorizarea tensiunii arteriale şi a
funcţiei renale şi ajustarea dozei medicamentului antihipertensiv.
A se lua în considerare în cazul administrării concomitente:
Medicamente antihipertensive (cum sunt beta-blocantele) şi vasodilatatoare:
Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale perindoprilului şi
amlodipinei. Utilizarea concomitentă cu nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate
reduce în plus tensiunea arterială şi, ca urmare, trebuie efectuată cu prudenţă.
Corticosteroizi, tetracosactidă:
Determină reducerea efectului antihipertensiv (retenţie salină şi hidrică indusă de administrarea
corticosteroizilor).
Alfa-blocante (prazosin, alfuzosin, doxazosin, tamsulosin, terazosin):
Efect antihipertensiv crescut şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică.
Amifostină:
Amifostina poate potenţa efectul antihipertensiv al amlodipinei.
Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice:
Efect antihipertensiv crescut şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică.
4.6. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
11
Având în vedere efectele componentelor individuale ale acestui medicament combinat asupra sarcinii
şi alăptării:
Utilizarea Beatil nu este recomandată în primul trimestru de sarcină. Când o sarcină este planificată
sau confirmată, trebuie iniţiat un tratament alternativ cât mai curând posibil.
Utilizarea Beatil este contraindicată în trimestrele doi şi trei de sarcină.
Utilizarea Beatil nu este recomandată în timpul alăptării. Ca urmare, trebuie decis dacă se va întrerupe
alăptarea sau tratamentul cu Beatil, luând în considerare importanţa acestui tratament pentru mamă.
Sarcina
Cu privire la perindopril
Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4).
Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în trimestrele al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct.
4.3 şi 4.4).
Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitorii ECA în
primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o uşoară creştere a riscului nu
poate fi exclusă. Cu excepţia situaţiei în care terapia cu inhibitor al ECA este considerată esenţială,
tratamentul pacientelor care vor să rămână gravide trebuie schimbat cu tratamente antihipertensive
alternative, ale căror profiluri de siguranţă în timpul sarcinii au fost stabilite. Dacă se detectează
sarcina, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, trebuie iniţiat un
tratament alternativ.
Se ştie că expunerea la terapia cu inhibitori ai ECA în trimestrele al doilea şi al treilea de sarcină
induce fetotoxicitate la om (funcţie renală diminuată, oligohidramnios, întârziere a osificării craniului)
şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie), (vezi pct. 5.3).
Dacă expunerea la inhibitori ai ECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă
verificarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Sugarii ale căror mame au utilizat tratament cu inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru
apariţia hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Cu privire la amlodipină
Nu a fost stabilită siguranţa administrării amlodipinei în timpul sarcinii la om.
În cadrul studiilor efectuate la animale, în cazul administrării de doze mari, a fost observată toxicitate
asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Utilizarea în timpul sarcinii este recomandată doar atunci când nu există o alternativă mai sigură şi
când boala însăşi reprezintă un risc mai mare pentru mamă şi făt.
Alăptarea
Cu privire la perindopril
Deoarece nu sunt disponibile informaţii privind utilizarea perindoprilului în timpul alăptării,
perindoprilul nu este recomandat şi sunt de preferat tratamente alternative, ale căror profiluri de
siguranţă în timpul alăptării au fost mai bine stabilite, în special în cazul alăptării unui nou-născut sau
prematur.
Cu privire la amlodipină
12
Nu se cunoaşte dacă amlodipina se excretă în laptele uman.
Trebuie decis dacă se va continua/întrerupe alăptarea sau tratamentul cu amlodipină, luând în
considerare beneficiile alăptării pentru copil şi beneficiile tratamentului cu amlodipină pentru mamă.
Fertilitatea
Cu privire la perindopril
Nu a fost niciun efect asupra capacității de reproducere sau fertilității.
Cu privire la amlodipină
La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice
reversibile la nivelul capului spermatozoizilor. Datele clinice privind efectul potenţial al amlodipinei
asupra fertilităţii sunt insuficiente. În cadrul unui studiu efectuat la şobolani au fost observate reacţii
adverse asupra fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3).
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele Beatil asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje. Când sunt conduse vehicule sau sunt folosite utilaje, trebuie luat în considerare faptul că,
ocazional, pot apare scădere a tensiunii arteriale, cefalee, greață, ameţeli sau fatigabilitate.
4.8 Reacţii adverse
Următoarele reacţii adverse au fost observate în timpul tratamentului cu perindopril sau amlodipină
administrate separat şi sunt prezentate conform clasificării MedDRA, pe aparate, sisteme şi organe, în
funcţie de următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 până la <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 până la
<1/100); rare (≥1/10000 până la <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu
poate fi estimată din datele disponibile).
Aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Amlodipină Perindopril
Tulburări
hematologice şi
limfatice Mai puţin frecvente Eozinofilie**
Foarte rare Leucopenie,
Trombocitopenie Agranulocitoză sau
pancitopenie,
Hemoglobinemie redusă și
hematocrit redus,
Leucopenie/neutropenie,
Anemie hemolitică la
pacienţii cu deficit
congenital de G6-PDH (vezi
pct. 4.4),
Trombocito
penie
Tulburări ale
sistemului imunitar Foarte rare Reacții alergice
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie Mai puţin frecvente Hipoglicemie (vezi pct. 4.4
și 4.5)**,
Hiperkaliemie, reversibilă la
întreruperea tratamentului
(vezi pct. 4.4)**,
Hiponatremie**
Foarte rare Hiperglicemie
13
Aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Amlodipină Perindopril
Tulburări psihice Mai puţin frecvente Depresie,
Modificări ale dispoziţiei
(inclusiv anxietate),
Insomnie Modificări ale dispoziţiei,
Tulburări de somn
Rare Stare de confuzie
Tulburări ale
sistemului nervos Frecvente Somnolenţă,
Ameţeli,
Cefalee (în special la
începutul tratamentului) Ameţeli,
Cefalee,
Parestezie,
Vertij
Mai puţin frecvente
Tremor,
Disgeuzie,
Sincopă,
Hipoestezie,
Parestezie Somnolenţă**,
Sincopă**
Foarte rare
Hipertonie,
Neuropatie periferică Stare de confuzie
Cu frecvență
necunoscută Tulburare extrapiramidală
Turburări oculare Frecvente Tulburări de vedere
(incluzând diplopie) Tulburări de vedere
Tulburări acustice
şi vestibulare Frecvente Tinitus
Mai puţin frecvente Tinitus
Tulburări cardiace Frecvente Palpitaţii
Mai puţin frecvente Aritmii (inclusiv bradicardie,
tahicardie ventriculară şi
fibrilaţie atrială) Palpitaţii**,
Tahicardie**
Foarte rare
Infarct miocardic Angină pectorală (vezi pct.
4.4),
Aritmii,
Infarct miocardic, posibil
secundar hipotensiunii
arteriale excesive la
pacienţii cu risc crescut
(vezi pct. 4.4)
Tulburări vasculare Frecvente Eritem facial tranzitoriu Hipotensiune arterială (şi
efecte legate de
hi
potensiunea arterială)
Mai puţin frecvente Hipotensiune arterială Vasculită**
Foarte rare Vasculită
Accident vascular cerebral,
posibil secundar
hipotensiunii arteriale
excesive la pacienţii cu risc
crescut (vezi pct. 4.4)
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Frecvente Dispnee
Tuse,
Dispnee
Mai puţin frecvente
Tuse,
Rinită Bronhospasm
Foarte rare Pneumonie eozinofilică,
Rinită
14
Aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Amlodipină Perindopril
Tulburări
gastrointestinale Frecvente
Dureri abdominale,
Greţuri,
Dispepsie,
Modificări ale tranzitului
intestinal (inclusiv diaree şi
constipaţie) Dureri abdominale,
Constipaţie,
Diaree,
Disgeuzie,
Dispepsie,
Greţuri,
Vărsături
Mai puţin frecvente
Vărsături,
Xerostomie Xerostomie
Foarte rare
Pancreatită,
Gastrită,
Hiperplazie gingivală Pancreatită
Tulburări
hepatobiliare Foarte rare
Hepatită,
Icter,
Creştere a valorilor serice ale
enzimelor hepatice* Hepatită citolitică sau
colestatică (vezi pct. 4.4)
Afecţiuni cutanate
şi ale ţesutului
subcutanat Frecvente Prurit,
Erupţie cutanată tranzitorie
Mai puţin frecvente
Alopecie,
Purpură,
Modificări de culoare la
nivelul pielii,
Hiperhidroză,
Prurit,
Erupţie cutanată tranzitorie,
Exantem,
Urticarie Urticarie (vezi pct. 4.4),
Angioedem la nivelul feţei,
extremităţilor, buzelor,
mucoaselor, limbii, glotei
şi/sau laringelui (vezi pct.
4.4),
Reacții de
fotosensibilitate**,
Pemfigoid**,
Hiperhidroză
Rare
Agravare a psoriazisului
Foarte rare
Angioedem,
Eritem polimorf,
Dermatită exfoliativă,
Sindrom Stevens-Johnson,
Edem Quinke,
Fotosensibilitate Eritem polimorf
Tulburări musculo-
scheletice şi ale
ţesutului conjunctiv Frecvente Edem maleolar,
Crampe musculare Crampe musculare
Mai puţin frecvente Artralgie,
Mialgie,
Dorsalgie Artralgie**,
Mialgie**
Tulburări renale şi
ale căilor urinare Mai puţin frecvente Tulburări de micţiune,
Nicturie,
Frecvenţă crescută a
urinărilorInsuficienţă renală
Foarte rare Insuficienţă renală acută
Tulburări ale
aparatului genital şi
ale sânului Mai puţin frecvente Impotență,
Ginecomastie Disfuncţie erectilă
Tulburări generale
şi la nivelul locului
de administrare Foarte frecvente Edem
Frecvente Fatigabilitate,
Astenie Astenie
15
Aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Amlodipină Perindopril
Mai puţin frecvente Dureri toracice,
Dureri,
Stare generală de rău Dureri toracice**,
Stare generală de rău**,
Edeme periferice**,
Pirexie**
Investigaţii
diagnostice Mai puţin frecvente Creştere ponderală,
Scădere ponderală Creştere a uremiei**,
Creştere a creatininemiei**
Rare Creştere a bilirubinemiei,
Creştere a valorilor serice
ale enzimelor hepatice
Leziuni, intoxicații
și complicații legate
de procedurile
utilizate Mai puţin frecvente Căderi**
Cu privire la perindopril
** Frecvența calculată din studiile clinice privind reacțiile adverse depistate din raportări spontane
Cu privire la amlodipină
* În general, proporţional cu colestaza
Studii clinice:
În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost înregistrate numai evenimentele
adverse grave. Câţiva pacienţi au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) din 6122 pacienţi la
care s-a administrat perindopril şi 12 (0,2%) din 6107 pacienţi la care s-a administrat placebo. În cazul
pacienţilor la care s-a administrat perindopril, la 6 pacienţi a fost observată hipotensiune arterială, la 3
pacienţi a fost observat angioedem şi la 1 pacient a fost observat stop cardiac. Comparativ cu placebo,
mai mulţi pacienţi din grupul de tratament cu perindopril au întrerupt tratamentul din cauza apariţiei
tusei, hipotensiunii arteriale sau altor intoleranţe: 6,0% (n=366), respectiv 2,1% (n=129).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 - RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
Nu sunt date disponibile privind supradozajul cu Beatil la om.
Cu privire la perindopril
Sunt disponibile date limitate privind supradozajul la om. Simptomele asociate cu supradozajul cu
inhibitori ai ECA pot include hipotensiune arterială, şoc circulator, tulburări electrolitice, insuficienţă
renală, hiperventilaţie, tahicardie, palpitaţii, bradicardie, ameţeli, anxietate şi tuse.
16
Tratamentul recomandat în caz de supradozaj constă în administrarea unei perfuzii intravenoase de
soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat
în poziţie anti-şoc. Dacă este posibil, poate fi luată în considerare şi administrarea angiotensinei II în
perfuzie şi/sau catecolamine intravenos. Perindoprilul poate fi eliminat din circulaţia sistemică prin
hemodializă (vezi pct. 4.4). Implantarea unui pacemaker este indicată în cazul bradicardiei rezistente
la tratament. Trebuie monitorizate continuu semnele vitale, valorile serice ale electroliţilor şi
creatininemia.
Cu privire la amlodipină
Experiența privind supradozajul intenționat la om este limitată.
Simptomatologie
Datele disponibile sugerează că supradozajul masiv poate determina vasodilataţie periferică marcată
şi, posibil, o tahicardie reflexă. A fost raportată hipotensiune arterială sistemică marcată şi probabil
prelungită, care poate evolua până la şoc cu final letal.
Abordare terapeutică
Hipotensiunea arterială semnificativă clinic determinată de supradozajul cu amlodipină necesită suport
cardiovascular activ, inclusiv monitorizarea frecventă a funcţiilor cardiacă şi respiratorie, poziţionarea
pacientului în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate şi evaluarea atentă a volemiei şi debitului
urinar. Poate fi utilă administrarea unui medicament vasoconstrictor în restabilirea tonusului vascular
şi a tensiunii arteriale, cu condiţia să nu existe nicio contraindicaţie pentru utilizarea sa. Gluconatul de
calciu intravenos poate fi benefic în inversarea efectelor de blocare a canalelor de calciu. În unele
cazuri poate fi util lavajul gastric. La voluntarii sănătoşi, s-a demonstrat că utilizarea de cărbune
activat în decurs de până la 2 ore de la administrarea unei doze de amlodipină 10 mg reduce rata de
absorbţie a acesteia.
Deoarece amlodipina se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, este improbabil ca dializa să
fie eficace.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai ECA şi blocante ale canalelor de calciu, codul ATC: C09BB04
Cu privire la perindopril
Perindoprilul este un inhibitor al enzimei care catalizează conversia angiotensinei I în angiotensină II
(enzima de conversie a angiotensinei, ECA). Enzima de conversie sau kinaza este o exopeptidază care
catalizează conversia angiotensinei I în peptida vasoconstrictoare, angiotensina II, şi determină şi
transformarea vasodilatatorului bradikinină într-o heptapeptidă inactivă. Inhibarea ECA determină
reducerea concentraţiilor plasmatice de angiotensină II, care duce la o activitate crescută a reninei
plasmatice (prin inhibarea feedback-ului negativ al eliberării de renină) şi la reducerea secreţiei de
aldosteron. Deoarece ECA inactivează bradikinina, inhibarea ECA determină şi o activitate crescută a
sistemelor kalicreină-kinină circulatorii şi locale (şi astfel, activarea sistemului de prostaglandine).
Este posibil ca acest mecanism să contribuie la acţiunea de reducere a tensiunii arteriale a inhibitorilor
ECA şi cu siguranţă este parţial responsabil de efectele lor secundare (de exemplu tuse).
Perindoprilul acţionează prin intermediul metabolitului său activ, perindoprilat. Ceilalţi metaboliţi nu
au arătat nicio inhibare a activităţii ECA in vitro.
Eficacitate și siguranță clinică
Hipertensiune arterială
17
Perindoprilul este activ în toate gradele hipertensiunii arteriale: uşoară, moderată, severă; se observă o
reducere a tensiunii arteriale sistolice şi diastolice atât în decubit dorsal, cât şi în ortostatism.
Perindoprilul scade rezistenţa vasculară periferică, determinând scăderea tensiunii arteriale. Ca
urmare, creşte fluxul sanguin periferic, fără niciun efect asupra frecvenţei cardiace.
De regulă, fluxul sanguin renal creşte, în timp ce rata de filtrare glomerulară (RFG) nu este modificată.
Activitatea antihipertensivă este maximă între 4 şi 6 ore după administrarea unei doze unice şi se
menţine pentru cel puţin 24 de ore: efectele observate la concentraţiile plasmatice minime reprezintă
aproximativ 87-100% din efectele observate la concentraţiile plasmatice maxime.
Reducerea tensiunii arteriale apare rapid. La pacienţii respondenţi, normalizarea este obţinută în
decurs de o lună şi persistă fără apariţia tahifilaxiei.
Întreruperea tratamentului nu determină un efect de rebound.
Perindoprilul reduce hipertrofia ventriculului stâng.
A fost confirmat faptul că perindoprilul şi-a demonstrat proprietăţile vasodilatatorii la om.
Îmbunătăţeşte elasticitatea arterelor mari şi reduce raportul tunică medie-lumen al arterelor mici.
Tratamentul asociat cu un diuretic tiazidic determină un efect sinergic de tip aditiv. Asocierea dintre
un inhibitor al ECA şi un diuretic tiazidic reduce, de asemenea, riscul de apariție a hipokaliemiei
induse de tratamentul diuretic.
Pacienţi cu boală arterială coronariană stabilă
Studiul EUROPA a fost un studiu clinic multicentric, internaţional, randomizat, în dublu orb, controlat
cu placebo, cu durata de 4 ani.
12.218 pacienţi cu vârsta peste 18 ani au fost incluşi prin randomizare în grupul de tratament cu
perindopril terţ-butilamină 8 mg (n=6.110) sau în grupul cu administrare de placebo (n=6.108).
Populaţia din studiu prezenta simptomatologie de boală arterială coronariană, fără semne clinice de
insuficienţă cardiacă. Per total, 90% dintre pacienţi au avut în antecedente un infarct miocardic şi/sau
o revascularizare coronariană. La majoritatea pacienţilor s-a administrat medicaţia de studiu adiţional
tratamentului convenţional, care a inclus: inhibitori plachetari, medicamente hipolipemiante şi beta-
blocante.
Principalul criteriu de evaluare a eficacităţii a fost compus din mortalitate cardiovasculară, infarct
miocardic non-letal şi/sau stop cardiac resuscitat cu succes. Tratamentul cu perindopril terţ-butilamină
8 mg administrat o dată pe zi, a determinat o reducere absolută semnificativă a criteriului principal de
evaluare finală de 1,9% (reducere a riscului relativ [RRR] cu 20%, IÎ 95% [9,4; 28,6] – p30 ml/min/1,73 m
2, pacienților li
s-a administrat perindopril în doză medie de 0,07 mg/kg corp. Doza a fost stabilită individual în
funcție de profilul pacientului și de răspunsul tensiunii arteriale, până la o doză maximă de
0,135 mg/kg corp/zi.
59 pacienți au încheiat perioada de 3 luni, iar 36 pacienți au încheiat perioada suplimentară de studiu,
adică au fost monitorizați timp de cel puțin 24 de luni (durata medie a studiului: 44 luni).
Tensiunea arterială sistolică și cea diastolică au rămas stabile de la includerea în studiu până la ultima
evaluare la pacienții care au fost tratați cu alte medicamente antihipertensive înaintea studiului și au
scăzut la pacienții care nu au mai fost tratați.
Mai mult de 75% dintre copii au avut tensiunea arterială sistolică și cea diastolică sub cea de-a 95-a
percentilă la ultima evaluare.
Siguranța a fost corespunzătoare profilului de siguranță cunoscut pentru perindopril.
18
Date din studii clinice privind blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Cu privire la amlodipină
Amlodipina este un inhibitor al influxului ionilor de calciu, aparţinând grupului dihidropiridine
(blocant al canalelor lente de calciu sau antagonist al ionului de calciu) şi inhibă influxul
transmembranar al ionilor de calciu în muşchiul neted cardiac şi vascular.
Mecanismul acţiunii antihipertensive a amlodipinei se datorează unui efect relaxant direct asupra
muşchiului neted vascular. Mecanismul exact prin care amlodipina atenuează angina pectorală nu a
fost determinat complet, dar amlodipina reduce povara ischemică totală prin următoarele două acţiuni:
Amlodipina dilată arteriolele periferice şi, astfel, reduce rezistenţa periferică totală (postsarcina)
împotriva căreia lucrează inima. Deoarece frecvenţa cardiacă rămâne nemodificată, această
facilitare a travaliului cardiac reduce consumul miocardic de energie şi necesarul de oxigen.
Probabil că mecanismul de acţiune al amlodipinei implică şi dilatarea principalelor artere
coronare şi a arteriolelor coronare, atât din regiunile sănătoase, cât şi din cele ischemice.
Această dilatare creşte aportul miocardic de oxigen la pacienţii cu spasm al arterelor coronare
(angina pectorală Prinzmetal sau angina pectorală variantă).
La pacienţii cu hipertensiune arterială, administrarea o dată pe zi furnizează reduceri semnificative
clinic ale tensiunii arteriale, atât în clinostatism, cât şi în ortostatism, pe o perioadă de 24 de ore.
Datorită debutului lent al acţiunii, hipotensiunea arterială acută nu este o caracteristică a administrării
amlodipinei.
La pacienţii cu angină pectorală, administrarea amlodipinei o dată pe zi creşte timpul total al efortului,
timpul până la debutul crizei de angină pectorală şi timpul până la apariţia subdenivelării segmentului
19
ST cu 1 mm şi reduce atât frecvenţa crizelor de angină pectorală, cât şi consumul de comprimate care
conţin nitroglicerină.
Amlodipina nu a fost asociată cu niciun efect metabolic advers sau modificare a profilului lipidelor
plasmatice şi este adecvată pentru utilizarea la pacienţii cu astm bronşic, diabet zaharat şi gută.
Utilizarea la pacienţii cu boală arterială coronariană (BAC)
Eficacitatea amlodipinei în prevenirea evenimentelor clinice la pacienţii cu boală arterială coronariană
(BAC) a fost evaluată în cadrul unui studiu independent, multicentric, randomizat, în dublu-orb,
controlat cu placebo, care a inclus 1.997 pacienţi: Compararea Amlodipinei cu Enalapril în limitarea
apariţiei trombozei (Comparison of Amlodipine vs. Enalapril to Limit Occurrences of Thrombosis
(CAMELOT)). Din aceşti pacienţi, 663 au fost trataţi cu amlodipină 5-10 mg, 673 pacienţi au fost
trataţi cu enalapril 10-20 mg, iar la 655 pacienţi s-a administrat placebo, pe lângă tratamentul standard
cu statine, beta-blocante, diuretice şi aspirină, timp de 2 ani. Principalele rezultate privind eficacitatea
sunt prezentate în Tabelul 1. Rezultatele indică faptul că tratamentul cu amlodipină a fost asociat cu
mai puţine spitalizări pentru angină pectorală şi proceduri de revascularizare la pacienţii cu BAC.
Tabelul 1. Incidenţa rezultatelor semnificative clinic în studiul CAMELOT
Ratele evenimentelorcardiovasculare [Nr. (%)] Amlopidină comparativ cu
Placebo
Rezultate Amlopidină Placebo Enalapril Rata Riscului
(IÎ 95%) Valoarea
p
Criteriul principal de evaluare
Evenimente adverse
cardiovasculare 110 (16,6) 151 (23,1) 136
(20,2) 0,69 (0,54-0,88) 0,003
Componente individuale
Revascularizare
coronariană 78 (11,8) 103 (15,7) 95 (14,1) 0,73 (0,54-0,98) 0,03
Spitalizare pentru
angină pectorală 51 (7,7) 84 (12,8) 86 (12,8) 0,58 (0,41-0,82) 0,002
IM neletal 14 (2,1) 19 (2,9) 11 (1,6) 0,73 (0,37-1,46) 0,37
Accident vascular
cerebral sau AIT 6 (0,9) 12 (1,8) 8 (1,2) 0,50 (0.19-1.32) 0,15
Deces de cauză
cardiovasculară 5 (0,8) 2 (0,3) 5 (0.7) 2,46 (0,48-12,7) 0,27
Spitalizare pentru ICC 3 (0,5) 5 (0,8) 4 (0,6) 0,59 (0,14-2,47) 0,46
Stop cardiac resuscitat 0 4 (0,6) 1 (0,1) NA 0,04
Boală vasculară
periferică nou-instalată 5 (0,8) 2 (0,3) 8 (1,2) 2,6 (0,50-13,4) 0,24
Abrevieri: ICC=insuficienţă cardiacă congestivă; IÎ=Interval de încredere; IM=infarct miocardic;
AIT=accident ischemic tranzitor.
Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă
Studiile clinice controlate privind hemodinamica şi proba de efort, care au inclus pacienţi cu
insuficienţă cardiacă clasele NYHA II-IV, au arătat că amlodipina nu a determinat deteriorare clinică,
conform evaluării prin proba de efort, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng şi simptomatologia
clinică.
Un studiu controlat cu placebo (PRAISE), conceput pentru a evalua pacienţii cu insuficienţă cardiacă
clasele NYHA III şi IV la care s-au administrat digoxină, diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie
a angiotensinei (ECA) a arătat că amlodipina nu a determinat o creştere a riscului de mortalitate sau de
mortalitate şi morbiditate combinate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.
În cadrul unui studiu de urmărire, pe termen lung, controlat cu placebo (PRAISE-2) privind
administrarea amlodipinei la pacienţii cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA III şi IV fără simptome
clinice sau constatări obiective care să sugereze o boală ischemică de fond, la care s-au administrat
doze constante de inhibitori ECA, digitalice şi diuretice, amlodipina nu a avut niciun efect asupra
20
mortalităţii totale şi a mortalităţii de cauză cardiovasculară. În aceeaşi populaţie, amlodipina a fost
asociată cu raportări mai frecvente de edem pulmonar.
Studiul privind tratamentul pentru prevenirea infarctului miocardic (ALLHAT):
Un studiu randomizat, în dublu orb, privind morbiditatea şi mortalitatea, numit Tratamentul
antihipertensiv şi hipolipemiant pentru prevenirea infarctului miocardic (Antihypertensive and
Lipid-Lowering Treatment to Prevent Heart Attack Trial – ALLHAT), a fost desfăşurat pentru a
compara scheme terapeutice mai noi: amlodipină 2,5-10 mg pe zi (blocant al canalelor de calciu) sau
lisinopril 10-40 mg pe zi (inhibitor ECA) ca medicamente de primă intenţie, administrate asociat cu
diureticul tiazidic, clortalidona 12,5-25 mg pe zi în tratamentul hipertensiunii arteriale de intensitate
uşoară până la moderată.
Un total de 33.357 pacienţi hipertensivi cu vârsta de 55 de ani şi peste, au fost repartizaţi aleatoriu şi
urmăriţi în medie 4,9 ani. Pacienţii au avut cel puţin un factor de risc suplimentar pentru boala
coronariană (BC), incluzând infarct miocardic sau accident vascular cerebral în antecedente >6 luni
înainte de recrutarea în studiu, altă boală cardiovasculară (BCV) aterosclerotică diagnosticată (per total
51,5%), diabet zaharat de tip 2 (36,1%), valori ale HDL-C0,90-1,07], p=0,65). Dintre
criteriile secundare de evaluare finală, incidenţa insuficienţei cardiace (componentă a unui criteriu
principal cardiovascular combinat de evaluare finală) a fost semnificativ mai mare la grupul tratat cu
amlodipină, comparativ cu grupul tratat cu clortalidonă (10,2%, comparativ cu 7,7%, RR 1,38 (IÎ 95%
[1,25-1,52], p0,89-1,02],
p=0,20).
Copii și adolescenți
În cadrul unui studiu care a implicat 268 copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani, cu
hipertensiune arterială predominant secundară, compararea administrării de amlodipină în doze de 2,5
mg și 5 mg cu placebo a demonstrat că ambele doze au determinat reducerea semnificativă a tensiunii
arteriale sistolice comparativ cu placebo. Diferența între cele două doze nu a fost semnificativă
statistic.
Nu au fot efectuate studii privind efectele pe termen lung ale amlodipinei asupra creșterii, pubertății și
dezvoltării generale. De asemenea, nu a fost stabilită eficacitatea pe termen lung a administrării de
amplodipină în copilărie în privința reducerii morbidității și mortalității cardiovasculare la vârsta
adultă. Vezi pct. 4.2.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Rata şi gradul absorbţiei perindoprilului şi amlodipinei din compoziţia Beatil, nu sunt semnificativ
diferite de rata şi gradul absorbţiei perindoprilului şi amlodipinei din compoziţia comprimatelor care
conţin o singură componentă activă.
Cu privire la perindopril
Absorbție
După administrarea pe cale orală, absorbţia perindoprilului este rapidă, iar concentraţia plasmatică
maximă este atinsă în decurs de o oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică a perindoprilului este de o
oră.
Perindoprilul este un precursor medicamentos. 27% din doza de perindopril administrată ajunge în
fluxul sanguin sub forma metabolitului activ perindoprilat. Pe lângă perindoprilatul activ,
21
perindoprilul eliberează 5 metaboliţi, toţi inactivi. Concentraţia plasmatică maximă de perindoprilat
este atinsă în decurs de 3 până la 4 ore.
Deoarece ingestia de alimente reduce conversia la perindoprilat, şi astfel biodisponibilitatea,
perindopril terţ-butilamina trebuie administrată pe cale orală într-o doză unică zilnică, dimineaţa,
înainte de masă.
A fost demonstrată o relaţie liniară între doza de perindopril şi expunerea plasmatică.
Distribuție
Volumul de distribuţie al perindoprilatului nelegat este de aproximativ 0,2 l/kg. Legarea
perindoprilatului de proteinele plasmatice este de 20%, în principal de enzima de conversie a
angiotensinei, dar este dependentă de concentraţia plasmatică.
Eliminare
Perindoprilatul este eliminat în urină, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al fracţiei
nelegate este de aproximativ 17 ore, atingând concentraţii în platou în decurs de 4 zile.
Grupe speciale de pacienți
Eliminarea perindoprilatului este redusă la vârstnici şi, de asemenea, la pacienţii cu insuficienţă
cardiacă sau renală (vezi pct. 4.2). Ajustarea dozei este necesară în caz de insuficienţă renală şi se va
face în funcţie de gradul afectării (clearance-ul creatininei).
Clearance-ul prin dializă al perindoprilatului este de 70 ml/min.
Cinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză: clearance-ul hepatic al substanţei
nemodificate este înjumătăţit. Cu toate acestea, cantitatea de perindoprilat format nu este redusă şi, ca
urmare, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2 şi 4.4).
Cu privire la amlodipină
Absorbție, distribuție, legarea de proteinele plasmatice
După administrarea pe cale orală în doze terapeutice, amlodipina este bine absorbită, atingând
concentraţiile plasmatice maxime la 6-12 ore de la administrare. Biodisponibilitatea absolută a fost
estimată a fi între 64 şi 80%. Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg. Studiile in vitro au
arătat că aproximativ 97,5% din amlodipina circulantă este legată de proteinele plasmatice.
Biodisponibilitatea amlodipinei nu este influenţată de ingestia de alimente.
Metabolizare
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 35-50 de ore şi este proporţional
cu administrarea unei doze pe zi. Amlodipina este metabolizată în proporţie mare de către ficat în
metaboliţi inactivi, 10% din forma nemodificată şi 60% din metaboliţi fiind excretaţi în urină.
Insuficienţă hepatică
Sunt disponibile foarte puţine date clinice privind administrarea amlodipinei la pacienţii cu
insuficienţă hepatică. Pacienţii cu insuficienţă hepatică prezintă un clearance al amlodipinei redus,
care determină un timp de înjumătăţire mai lung şi o creştere a ASC de aproximativ 40-60%.
Vârstnici
Timpul necesar atingerii concentraţiei plasmatice maxime a amlodipinei este similar atât la pacienţii
vârstnici cât şi la cei tineri. La pacienţii vârstnici, clearance-ul amlodipinei tinde să fie redus, ducând
la creşteri ale ASC şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare. Creşterile ASC şi ale
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă au
fost conform aşteptărilor pentru grupa de vârstă a pacienţilor incluși în studiu.
Copii și adolescenți
22
A fost efectuat un studiu de farmacocinetică la 74 copii și adolescenți cu hipertensiune arterială, cu
vârsta cuprinsă între 1 și 17 ani (din care 34 pacienți cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și 28 pacienți
cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani), la care s-a administrat amlodipină în doze cuprinse între 1,25 mg
și 20 mg, o dată sau de două ori pe zi. La copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și la adolescenții cu
vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani clearance-ul oral tipic (Cl/F) a fost de 22,5 și, respectiv, 27,4 l/oră la
băieți și de 16,4 și, respectiv, 21,3 l/oră la fete. A fost observată o mare variabilitate interindividuală.
Datele raportate referitoare la copiii cu vârsta sub 6 ani sunt limitate. Vezi pct. 4.2.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Cu privire la perindopril
În cadrul studiilor privind toxicitatea ca urmare a administrării cronice pe cale orală (la şobolani şi
maimuţe), organul-ţintă este rinichiul, cu leziuni reversibile.
În cadrul studiilor in vitro şi in vivo nu a fost observată mutagenitate.
Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere (efectuate la şobolani, şoareci, iepuri şi
maimuţe) nu au arătat niciun semn de embriotoxicitate sau teratogenitate. Cu toate acestea, s-a
demonstrat faptul că inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, ca şi clasă, cauzează reacţii
adverse asupra dezvoltării fetale în ultimele stadii de gestaţie, determinând deces fetal şi malformaţii
congenitale la rozătoare şi iepuri: au fost observate leziuni renale şi o creştere a mortalităţii peri- şi
postnatale.
Fertilitatea nu a fost afectată la șobolanii femele sau masculi.
În cadrul studiilor de lungă durată efectuate la şobolani şi şoareci, nu a fost observată carcinogenitate.
Cu privire la amlodipină
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere
Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolani şi şoareci au arătat
întârziere a datei naşterii, durată a travaliului prelungită şi supravieţuire redusă a puilor în cazul
administrării de doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om,
exprimată în mg/kg.
Influenţă asupra fertilităţii
La şobolanii trataţi cu amlodipină (masculi timp de 64 de zile şi femele timp de 14 zile înaintea
împerecherii), cu doze de până la 10 mg/kg/zi (de 8 ori* doza maximă recomandată la om de 10 mg/zi,
exprimată în mg/m
2), nu a fost observat niciun efect asupra fertilităţii. În cadrul altui studiu efectuat la
şobolani, în cadrul căruia şobolanii masculi au fost trataţi cu amlodipină besilat timp de 30 de zile cu o
doză comparabilă cu doza la om, exprimată în mg/kg, au fost găsite valori plasmatice scăzute ale
hormonului foliculostimulant şi testosteronului, precum şi scăderi ale densităţii spermei şi ale
numărului de spermatide mature şi celule Sertoli.
Carcinogenitate, mutagenitate
Şobolanii şi şoarecii la care s-a administrat amlodipină timp de 2 ani în dietă, în cantităţi calculate
pentru a furniza valori zilnice ale dozelor de 0,5, 1,25 şi 2,5 mg/kg/zi, nu au prezentat nicio dovadă
privind carcinogenitatea. Doza cea mai mare (pentru şoareci similară cu, iar pentru şobolani cu valoare
dublă* faţă de doza clinică maximă recomandată la om de 10 mg/zi, exprimată în mg/m
2) a fost
apropiată de doza maximă tolerată la şoareci, dar nu şi la şobolani.
Studiile privind mutagenitatea nu au evidenţiat niciun efect legat de medicament, nici la nivelul
genelor, nici al cromozomilor.
*S-a luat în calcul un pacient cu greutatea de 50 kg.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
23
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină tip 112
Celuloză microcristalină tip 14
Poliacrilin potasic
Dioxid de siliciu coloidal hidrofob
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu blistere din PA-Al-PVC/Al, cu 30 de comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Gedeon Richter România S.A.
Str. Cuza Vodă Nr. 99-105
540306 Târgu-Mureş, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ)
9968/2017/01
9969/2017/01
9970/2017/01
9971/2017/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Iunie 2012
Data ultimei reînnoiri a autorizației: Mai 2017
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2017
