VESTIBO 24 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Vestibo 24 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine diclorhidrat de betahistină 24 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut:
Un comprimat conţine lactoză monohidrat 210 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
Comprimat rotund, biconvex, de culoare albă până la aproape albă, prevăzut cu o linie mediană pe una
dintre feţe.
Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Betahistina este indicată în tratamentul sindromului Ménière, simptomele acestuia putând să includă
vertij, tinitus, pierdere a auzului şi greaţă.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi (inclusiv vârstnici)
12-24 mg, de două ori pe zi, administrare concomitentă cu alimente.
Dozele pot fi ajustate pentru a se potrivi necesităţilor fiecărui pacient. Uneori, ameliorarea stării
clinice poate fi observată numai după câteva săptămâni de tratament.
Copii şi adolescenţi
Betahistina nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, din cauza
datelor insuficiente privind siguranţa şi eficacitatea.
4.3 Contraindicaţii
Betahistina este contraindicată la pacienţii cu feocromocitom. Deoarece betahistina este un analog de
sinteză al histaminei, poate induce eliberarea de catecolamine din tumoră, ducând la apariţia unei
hipertensiuni arteriale severe.
2
De asemenea, este contraindicată în caz de:
hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la punctul 6.1.
4.4 Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare
Pacienţii cu astm bronşic, ulcer peptic sau cu antecedente de ulceraţii peptice trebuie monitorizaţi atent
în timpul tratamentului.
Se recomandă precauţie în prescrierea betahistinei la pacienţii cu urticarie, erupţii cutanate tranzitorii
sau rinită alergică, din cauza posibilităţii de agravare a acestor simptome.
Se recomandă precauţie la pacienţii cu hipotensiune arterială severă.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom
de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu au fost efectuate studii in vivo privind interacţiunile. Pe baza datelor obţinute in vitro, nu este de
aşteptat o inhibiţie in vivo a enzimelor citocromului P450.
Datele obţinute in vitro indică o inhibiţie a metabolizării betahistinei de către medicamente care inhibă
monoamino-oxidaza (MOA), inclusiv MOA de subtip B (de exemplu selegilina). Se recomandă
precauţie la utilizarea concomitentă de betahistină şi inhibitori de MOA (inclusiv inhibitori selectivi de
MOA-B).
Au fost raportate cazuri de interacţiune, unul cu etanol şi un compus care conţine pirimetamină cu
dapsonă, iar un altul, de potenţare a betahistinei cu salbutamol.
Deoarece betahistina este un analog al histaminei, interacţiunea betahistinei cu antihistaminicele poate,
teoretic, să afecteze eficacitatea unuia dintre medicamente..
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Nu sunt disponibile date adecvate privind utilizarea betahistinei la femeile gravide. Studiile efectuate
la animale cu privire la efectele asupra sarcinii, dezvoltării embrionale/fetale, parturiţiei şi dezvoltării
postnatale sunt insuficiente. Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Betahistina nu trebuie
utilizată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.
Alăptare
Nu se cunoaşte dacă betahistina se elimină în laptele uman. Nu au fost efectuate studii la animale
asupra eliminării betahistinei în lapte. Importanţa administrării medicamentului la mamă trebuie
evaluată în raport cu beneficiile alăptării şi riscul potenţial pentru copil.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Betahistina este indicată în tratamentul sindromului Ménière şi al vertijului simptomatic. Ambele
afecţiuni pot afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. În studiile clinice specifice,
cu privire la capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, betahistina un a avut niciun efect
sau a avut un efect neglijabil.
4.8 Reacţii adverse
Următoarele reacţii adverse au fost raportate cu frecvenţele indicate mai jos, la pacienţii trataţi cu
betahistină în cadrul studiilor clinice controlate cu placebo [foarte frecvente (>1/10), frecvente (>1/100
3
şi 1/1000 şi 1/10000 şi <1/1000), foarte rare
(<1/10000)].
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă şi dispepsie
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Cu frecvenţă necunoscută: somnolenţă ocazională
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii
În plus faţă de aceste reacţii adverse raportate în studiile clinice, următoarele reacţii adverse au fost
raportate spontan în timpul utilizării de după punerea pe piaţă şi în literatura de specialitate. Prin
urmare frecvenţa lor, care nu poate fi estimată din datele disponibile, este clasificată ca fiind
„necunoscută”.
Tulburări ale sistemului imunitar
Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu anafilaxie
Tulburări gastro-intestinale
Afecţiuni gastrice uşoare (de exemplu vărsături, dureri gastro-intestinale, distensie abdominală sau
balonare). Acestea pot fi prevenite prin administrarea dozei în timpul meselor sau prin reducerea
dozei.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Reacţii de hipersensibilitate cutanate sau subcutanate, în special angioedem, urticarie, erupţii cutanate
tranzitorii şi prurit.
4.9 Supradozaj
Au fost raportate câteva cazuri de supradozaj. După administrarea unor doze de până la 640 mg, unii
pacienţi au manifestat simptome uşoare până la moderate (de exemplu greaţă, somnolenţă, dureri
abdominale). În cazul supradozajului intenţionat cu betahistină, în special în combinaţie cu alte
medicamente administrate în supradoză, au fost observate complicaţii mai grave (de exemplu
convulsii, complicaţii pulmonare sau cardiace). Tratamentul supradozajului trebuie să includă măsuri
standard de susţinere a funcţiilor vitale.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antivertiginoase, codul ATC: N07CA01.
Acţiunea agonistă a betahistinei pe receptorii histaminici H1 din vasele de sânge periferice a fost
demonstrată la om prin anularea vasodilataţiei indusă de betahistină de către antagonistul histaminic
difenhidramină. Betahistina are acţiune minimă asupra secreţiei acide gastrice (un răspuns mediat de
receptorul H2).
Mecanismul exact de acţiune al betahistinei în sindromul Ménière nu este clar. Eficacitatea
betahistinei în tratamentul vertijului se poate datora capacităţii sale de a modifica circulaţia la nivelul
urechii interne sau acţiunii sale directe la nivelul neuronilor nucleilor vestibulari.
Doze orale unice de betahistină de până la 32 mg administrate la subiecţi sănătoşi au determinat
supresia maximă a nistagmusului vestibular indus, timp de 3-4 ore după administrare, dozele mai mari
4
fiind mai eficace în reducerea duratei nistagmusului.
Betahistina creşte permeabilitatea epitelială pulmonară la om. Acest lucru este dovedit de scăderea
timpului clearence-ului unui marker radioactiv, din plamâni în sânge. Acest efect poate fi prevenit prin
administrarea anterioară pe cale orală a terfenadinei, un blocant cunoscut al receptorilor H1.
În timp ce histamina are efect inotrop pozitiv cardiac, nu se cunoaşte dacă betahistina creşte debitul
cardiac, iar efectul său vasodilatator poate duce la o scădere uşoară a tensiunii arteriale la unii pacienţi.
La om, betahistina are efect redus asupra glandelor exocrine.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Betahistina se absoarbe complet după administrare orală, iar concentraţia plasmatică maximă a
betahistinei marcate 14C este obţinută la aproximativ o oră de la administrarea orală în condiţii de
repaus alimentar.
Distribuţie
Legarea la proteinele plasmatice umane are loc în proporţie mică sau este absentă.
Eliminare
Betahistina se elimină în principal prin metabolizare, iar metaboliţii sunt eliminaţi ulterior, în principal
prin excreţie renală. 85-90 % din radioactivitatea unei doze de 8 mg apare în urină pe parcursul a 56 de
ore, cu o rată maximă a excreţiei atinsă la 2 ore de la administrare. După administrarea orală a
betahistinei, concentraţiile ei plasmatice sunt foarte scăzute. Prin urmare, evaluarea farmacocineticii
betahistinei se bazează pe valorile concentraţiei plasmatice a metabolitului unic acidul 2-piridilacetic.
Metabolizare
Nu există dovezi care să ateste o metabolizare presistemică, iar excreţia biliară nu este considerată a fi
o cale importantă de eliminare a medicamentului sau a metaboliţilor acestuia, totuşi betahistina este
metabolizată hepatic.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii de toxicitate cu doze repetate, efectuate la câini, cu o durată de 6 luni, şi la şobolanii albinoşi, cu
o durată de 18 luni, au demonstrat absenţa evenimentelor adverse relevante din punct de vedere clinic,
pentru doze cuprinse între 2,5 şi 120 mg.kg–1. Betahistina este lipsită de potenţial mutagen şi nu au
existat dovezi de carcinogenitate la şobolani. Testele efectuate la femelele de iepure gestante nu au
demonstrat efecte teratogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Povidonă K90
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Crospovidonă
Acid stearic
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3. Perioada de valabilitate
5
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blister din PVC-PVdC/Al.
Disponibil în cutii cu 20, 30, 40, 50, 60 şi 100 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIATĂ
Actavis Group PTC ehf.
Reykjavíkurvegur 76-78
IS-220 Hafnarfjörður
Islanda
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5677/2013/01-02-03-04-05-06
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Iunie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2013
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Vestibo 24 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine diclorhidrat de betahistină 24 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut:
Un comprimat conţine lactoză monohidrat 210 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
Comprimat rotund, biconvex, de culoare albă până la aproape albă, prevăzut cu o linie mediană pe una
dintre feţe.
Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Betahistina este indicată în tratamentul sindromului Ménière, simptomele acestuia putând să includă
vertij, tinitus, pierdere a auzului şi greaţă.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi (inclusiv vârstnici)
12-24 mg, de două ori pe zi, administrare concomitentă cu alimente.
Dozele pot fi ajustate pentru a se potrivi necesităţilor fiecărui pacient. Uneori, ameliorarea stării
clinice poate fi observată numai după câteva săptămâni de tratament.
Copii şi adolescenţi
Betahistina nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, din cauza
datelor insuficiente privind siguranţa şi eficacitatea.
4.3 Contraindicaţii
Betahistina este contraindicată la pacienţii cu feocromocitom. Deoarece betahistina este un analog de
sinteză al histaminei, poate induce eliberarea de catecolamine din tumoră, ducând la apariţia unei
hipertensiuni arteriale severe.
2
De asemenea, este contraindicată în caz de:
hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la punctul 6.1.
4.4 Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare
Pacienţii cu astm bronşic, ulcer peptic sau cu antecedente de ulceraţii peptice trebuie monitorizaţi atent
în timpul tratamentului.
Se recomandă precauţie în prescrierea betahistinei la pacienţii cu urticarie, erupţii cutanate tranzitorii
sau rinită alergică, din cauza posibilităţii de agravare a acestor simptome.
Se recomandă precauţie la pacienţii cu hipotensiune arterială severă.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom
de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu au fost efectuate studii in vivo privind interacţiunile. Pe baza datelor obţinute in vitro, nu este de
aşteptat o inhibiţie in vivo a enzimelor citocromului P450.
Datele obţinute in vitro indică o inhibiţie a metabolizării betahistinei de către medicamente care inhibă
monoamino-oxidaza (MOA), inclusiv MOA de subtip B (de exemplu selegilina). Se recomandă
precauţie la utilizarea concomitentă de betahistină şi inhibitori de MOA (inclusiv inhibitori selectivi de
MOA-B).
Au fost raportate cazuri de interacţiune, unul cu etanol şi un compus care conţine pirimetamină cu
dapsonă, iar un altul, de potenţare a betahistinei cu salbutamol.
Deoarece betahistina este un analog al histaminei, interacţiunea betahistinei cu antihistaminicele poate,
teoretic, să afecteze eficacitatea unuia dintre medicamente..
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Nu sunt disponibile date adecvate privind utilizarea betahistinei la femeile gravide. Studiile efectuate
la animale cu privire la efectele asupra sarcinii, dezvoltării embrionale/fetale, parturiţiei şi dezvoltării
postnatale sunt insuficiente. Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Betahistina nu trebuie
utilizată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.
Alăptare
Nu se cunoaşte dacă betahistina se elimină în laptele uman. Nu au fost efectuate studii la animale
asupra eliminării betahistinei în lapte. Importanţa administrării medicamentului la mamă trebuie
evaluată în raport cu beneficiile alăptării şi riscul potenţial pentru copil.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Betahistina este indicată în tratamentul sindromului Ménière şi al vertijului simptomatic. Ambele
afecţiuni pot afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. În studiile clinice specifice,
cu privire la capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, betahistina un a avut niciun efect
sau a avut un efect neglijabil.
4.8 Reacţii adverse
Următoarele reacţii adverse au fost raportate cu frecvenţele indicate mai jos, la pacienţii trataţi cu
betahistină în cadrul studiilor clinice controlate cu placebo [foarte frecvente (>1/10), frecvente (>1/100
3
şi 1/1000 şi 1/10000 şi <1/1000), foarte rare
(<1/10000)].
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă şi dispepsie
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Cu frecvenţă necunoscută: somnolenţă ocazională
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii
În plus faţă de aceste reacţii adverse raportate în studiile clinice, următoarele reacţii adverse au fost
raportate spontan în timpul utilizării de după punerea pe piaţă şi în literatura de specialitate. Prin
urmare frecvenţa lor, care nu poate fi estimată din datele disponibile, este clasificată ca fiind
„necunoscută”.
Tulburări ale sistemului imunitar
Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu anafilaxie
Tulburări gastro-intestinale
Afecţiuni gastrice uşoare (de exemplu vărsături, dureri gastro-intestinale, distensie abdominală sau
balonare). Acestea pot fi prevenite prin administrarea dozei în timpul meselor sau prin reducerea
dozei.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Reacţii de hipersensibilitate cutanate sau subcutanate, în special angioedem, urticarie, erupţii cutanate
tranzitorii şi prurit.
4.9 Supradozaj
Au fost raportate câteva cazuri de supradozaj. După administrarea unor doze de până la 640 mg, unii
pacienţi au manifestat simptome uşoare până la moderate (de exemplu greaţă, somnolenţă, dureri
abdominale). În cazul supradozajului intenţionat cu betahistină, în special în combinaţie cu alte
medicamente administrate în supradoză, au fost observate complicaţii mai grave (de exemplu
convulsii, complicaţii pulmonare sau cardiace). Tratamentul supradozajului trebuie să includă măsuri
standard de susţinere a funcţiilor vitale.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antivertiginoase, codul ATC: N07CA01.
Acţiunea agonistă a betahistinei pe receptorii histaminici H1 din vasele de sânge periferice a fost
demonstrată la om prin anularea vasodilataţiei indusă de betahistină de către antagonistul histaminic
difenhidramină. Betahistina are acţiune minimă asupra secreţiei acide gastrice (un răspuns mediat de
receptorul H2).
Mecanismul exact de acţiune al betahistinei în sindromul Ménière nu este clar. Eficacitatea
betahistinei în tratamentul vertijului se poate datora capacităţii sale de a modifica circulaţia la nivelul
urechii interne sau acţiunii sale directe la nivelul neuronilor nucleilor vestibulari.
Doze orale unice de betahistină de până la 32 mg administrate la subiecţi sănătoşi au determinat
supresia maximă a nistagmusului vestibular indus, timp de 3-4 ore după administrare, dozele mai mari
4
fiind mai eficace în reducerea duratei nistagmusului.
Betahistina creşte permeabilitatea epitelială pulmonară la om. Acest lucru este dovedit de scăderea
timpului clearence-ului unui marker radioactiv, din plamâni în sânge. Acest efect poate fi prevenit prin
administrarea anterioară pe cale orală a terfenadinei, un blocant cunoscut al receptorilor H1.
În timp ce histamina are efect inotrop pozitiv cardiac, nu se cunoaşte dacă betahistina creşte debitul
cardiac, iar efectul său vasodilatator poate duce la o scădere uşoară a tensiunii arteriale la unii pacienţi.
La om, betahistina are efect redus asupra glandelor exocrine.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Betahistina se absoarbe complet după administrare orală, iar concentraţia plasmatică maximă a
betahistinei marcate 14C este obţinută la aproximativ o oră de la administrarea orală în condiţii de
repaus alimentar.
Distribuţie
Legarea la proteinele plasmatice umane are loc în proporţie mică sau este absentă.
Eliminare
Betahistina se elimină în principal prin metabolizare, iar metaboliţii sunt eliminaţi ulterior, în principal
prin excreţie renală. 85-90 % din radioactivitatea unei doze de 8 mg apare în urină pe parcursul a 56 de
ore, cu o rată maximă a excreţiei atinsă la 2 ore de la administrare. După administrarea orală a
betahistinei, concentraţiile ei plasmatice sunt foarte scăzute. Prin urmare, evaluarea farmacocineticii
betahistinei se bazează pe valorile concentraţiei plasmatice a metabolitului unic acidul 2-piridilacetic.
Metabolizare
Nu există dovezi care să ateste o metabolizare presistemică, iar excreţia biliară nu este considerată a fi
o cale importantă de eliminare a medicamentului sau a metaboliţilor acestuia, totuşi betahistina este
metabolizată hepatic.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii de toxicitate cu doze repetate, efectuate la câini, cu o durată de 6 luni, şi la şobolanii albinoşi, cu
o durată de 18 luni, au demonstrat absenţa evenimentelor adverse relevante din punct de vedere clinic,
pentru doze cuprinse între 2,5 şi 120 mg.kg–1. Betahistina este lipsită de potenţial mutagen şi nu au
existat dovezi de carcinogenitate la şobolani. Testele efectuate la femelele de iepure gestante nu au
demonstrat efecte teratogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Povidonă K90
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Crospovidonă
Acid stearic
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3. Perioada de valabilitate
5
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blister din PVC-PVdC/Al.
Disponibil în cutii cu 20, 30, 40, 50, 60 şi 100 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIATĂ
Actavis Group PTC ehf.
Reykjavíkurvegur 76-78
IS-220 Hafnarfjörður
Islanda
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5677/2013/01-02-03-04-05-06
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Iunie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2013