FUROSEMID ZENTIVA 20 mg/2 ml
Substanta activa: FUROSEMIDUMClasa ATC: C03CA01Forma farmaceutica: SOL. INJ.
Prescriptie: P-RF
Tip ambalaj: Cutie x 10 fiole din sticla bruna cu inel de rupere x 2 ml sol. inj.
Producator: ZENTIVA SA - ROMANIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare fiolă (2 ml) conţine furosemidă 20 mg.
Excipient cu efect cunoscut: sodiu 7,51 mg pe fiolă.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă.
Soluţie limpede, incoloră, lipsită de particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml este indicată în:
- urgenţe cardiace – edem pulmonar acut;
- criza hipertensivă;
- insuficienţă cardiacă congestivă;
- edeme din ciroza hepatică sau afecţiuni renale (edeme severe şi rezistente la diuretice tiazidice,
eventual în asociere cu acestea; de asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc
potasiu);
- insuficienţa renală acută cu oligurie;
- hipercalcemie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza administrată adulților se bazează în general pe valorile prezentate în acest capitol.
La copii şi adolescenţi, doza trebuie redusă în raport cu greutatea corporală.
Trebuie utilizată cea mai mică doză care este suficientă pentru a obţine efectul dorit.
Pentru a obține o eficacitate optimă, o perfuzie continuă cu furosemidă este de preferat în locul
injecțiilor repetate în bolus.
În cazul în care administrarea de furosemidă perfuzabil nu este posibilă pentru tratamentul de
întreţinere, după una sau mai multe doze administrate în bolus, un regim de întreţinere cu doze mici
administrate la intervale scurte (aproximativ 4 ore) este de preferat în locul unui regim cu doze mai
mari administrate în bolus la intervale mai lungi.
2
Doza şi durata tratamentului depind de indicație şi sunt stabilite în mod individual de către medic,
pentru fiecare pacient în parte.
Adulţi
Doza iniţială este de 20 – 60 mg furosemidă, administrată prin injectare intramusculară sau prin
injectare intravenoasă, lent, cu o viteză de 4 mg/minut.
Dacă sunt necesare doze mai mari, pot fi administrate prin creşteri treptate cu câte 20 mg furosemidă
la interval de 2 ore. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1500 mg.
Copii şi adolescenţi
Doza recomandată de furosemidă pentru administrare parenterală este de 1 mg/kg greutate corporală,
până la doza maximă de 20 mg pe zi.
Doza uzuală este de 0,5 - 1 mg furosemidă/kg şi zi administrată lent, în perfuzie intravenoasă repetând
doza, la nevoie, la interval de 3 ore, până la maxim 20 mg pe zi.
În cazuri severe sau în urgenţă, se injectează intravenos 20 – 40 mg furosemidă (timp de 2 minute).
Pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă acută
În cazul edemelor asociate insuficienţei cardiace congestive acută, doza iniţială recomandată este de
20 mg – 40 mg, administrată intravenos în bolus. Doza poate fi ajustată în funcție de răspunsul la
tratament.
Pacienţi cu insuficienţă renală
În cazul edemelor asociate insuficienţei renale cronice, efectul unei doze nu poate fi anticipat cu
precizie. Concentraţia Na
+ urinar ca urmare a administrării furosemidei depinde de o serie de factori:
severitatea insuficienţei renale, echilibrul sodic.
Doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală. Pentru adulţi,
aceasta înseamnă o doză ce conduce la o pierdere de 2 kg din greutatea corpului (aproximativ
280 mmoli Na
+) pe zi.
În tratamentul intravenos, doza de furosemidă se poate determina începând tratamentul cu o perfuzie
intravenoasă continuă de 0,1 mg/minut. Viteza perfuziei este crescută treptat la fiecare jumătate de oră
în funcţie de răspunsul la tratament.
Se recomandă trecerea cât se poate de repede de la administrare intravenoasă la administrare orală.
Menţinerea diurezei în insuficienţa renală acută
Înainte de a începe tratamentul cu furosemidă, trebuie corectate hipovolemia, hipotensiunea arterială,
dezechilibrul electrolitic semnificativ şi dezechilibrul acido-bazic semnificativ. Se recomandă ca
trecerea de la administrarea intravenoasă la administrarea orală să se efectueze cât mai curând posibil
(la 3 ore după ultima injectare).
Doza iniţială este de 40 mg, administrată prin injectare intravenoasă. Dacă doza iniţială recomandată
nu este eficace, furosemida se poate administra sub formă de perfuzie intravenoasă continuă (cu o
viteză de 50 mg – 100 mg/oră).
Pacienţi cu ciroză hepatică
În cazul edemelor asociate cirozei hepatice, furosemida este utilizată ca tratament suplimentar celui cu
antagonişti ai aldosteronului, în cazul în care doar efectul acestora nu este suficient.
Doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală pentru a evita
complicaţiile (intoleranţă ortostatică, dezechilibre electrolitice şi acido-bazice). Pentru adulţi, aceasta
înseamnă o doză ce conduce la o pierdere de 0,5 kg din greutatea corpului pe zi.
Dacă tratamentul intravenos este absolut necesar, doza iniţială este de 20 mg – 40 mg.
Pacienţi cu hipertensiune arterială
În cazul crizei hipertensive, doza iniţială recomandată este de 20 mg – 40 mg administrate prin
injectare în bolus. Aceasta poate fi ajustată în funcţie de răspunsul la tratament.
Pacienţii cu intoxicaţii
3
În cazul indicaţiei de suport pentru diureza forţată în intoxicaţii, furosemida se administrează
intravenos în adiţie la perfuziile cu soluţii de electroliţi. Doza administrată este dependentă de
răspunsul organismului la furosemidă. Pierderile de lichid şi electroliţi trebuie corectate înainte şi în
timpul tratamentului.
În cazul intoxicaţiei cu substanţe acide, eliminarea poate fi crescută prin alcalinizarea urinei.
În cazul intoxicaţiei cu substanţe alcaline, eliminarea poate fi crescută prin acidifierea urinei.
Doza iniţială recomandată este de 20 mg – 40 mg administrate prin injectare intravenoasă.
Mod de administrare
Furosemida se administrează intravenos numai atunci când administrarea orală nu este posibilă sau
este ineficace (de exemplu absorbție intestinală deficitară) sau în cazul în care este necesar un efect
rapid. Dacă se utilizează terapia intravenoasă, se recomandă ca transferul la terapia orală să se
efectueze cât mai curând posibil (la 3 ore după ultima injectare).
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml trebuie administrat lent, intramuscular sau intravenos.
În tratamentul urgenţelor hipertensive, doza de furosemidă trebuie ajustată, astfel încât scăderea
tensiunii arteriale să nu depăşească 25% din valoarea iniţială în ora care urmează injectării.
Injectare intravenoasă / perfuzie:
Administrarea intravenoasă de furosemidă injectabil sau perfuzabil trebuie să fie lentă (o viteză de
4 mg/minut nu trebuie depășită). La pacienții cu insuficiență renală severă (creatininemie > 5 mg/dl),
se recomandă ca viteza de perfuzie de 2,5 mg pe minut să nu fie depășită.
Injectare intramusculară:
Administrarea intramusculară trebuie să se limiteze la cazurile excepționale în care administrarea pe
cale orală şi intravenoasă nu este posibilă.
Trebuie precizat că injectarea intramusculară nu este adecvată pentru tratamentul unor afecţiuni acute,
cum este edemul pulmonar.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Hipersensibilitate la sulfonamide (de exemplu sulfonamide antibacteriene sau sulfoniluree), deoarece
poate apărea hipersensibilitate încrucişată la furosemidă.
Obstrucţie a căilor urinare cu oligurie.
Insuficienţă renală acută cu anurie.
Hipovolemie sau deshidratare.
Insuficienţă hepatocelulară severă.
Encefalopatie hepatică.
Stări pre-comatoase sau comatoase asociate cu encefalopatie hepatică.
Hipokaliemie severă (<3 mEq/l).
Hiponatremie severă (<130 mEq/l).
Intoxicaţie cu glicozide tonicardiace.
Alăptare (vezi pct. 4.6).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
La iniţierea tratamentului cu furosemidă, se recomandă corectarea hipotensiunii arteriale sau a
hipovolemiei preexistente.
Precauţii speciale și/sau reducerea dozei:
La pacienţii trataţi cu furosemidă poate apărea hipotensiunea arterială simptomatică ce determină
ameţeli, lipotimie sau pierderea cunoştinţei, mai ales la vârstnici, la pacienţii cărora li se administrează
4
alte medicamente care pot determina hipotensiune arterială şi la pacienţii cu alte afecţiuni medicale
care presupun risc de hipotensiune arterială.
Pacienţii vârstnici prezintă un risc mai mare de apariţie a colapsului sau a tromboemboliei şi, din
cauza vârstei, au funcţiile renale modificate, ceea ce impune ajustarea dozei.
La iniţierea tratamentului cu furosemidă şi apoi periodic, în special dacă se administrează doze mari,
este necesară monitorizarea echilibrului hidro-electrolitic (natremie, kaliemie), a valorilor serice ale
ureei şi creatininei. Trebuie asigurat fluxul urinar. Furosemida poate determina depleţie de sodiu şi de
potasiu cu hipokaliemie, uneori cu consecinţe foarte grave. În special, este necesară supraveghere
strictă la pacienţii cu risc crescut de apariţie a dezechilibrului electrolitic sau în cazul unei depleţii
hidrice semnificative (de exemplu din cauza vărsăturilor, diareei sau transpiraţiei abundente). Trebuie
corectate hipovolemia şi deshidratarea, precum şi orice dezechilibru electrolitic sau acido-bazic
semnificativ. Este posibil ca acestea să necesite întreruperea temporară a administrării furosemidei.
La pacienţii cu obstrucţia parţială a tractului urinar (de exemplu pacienţi cu tulburări de micţiune,
hiperplazie de prostată sau stricturi uretrale), creşterea producţiei de urină poate provoca sau agrava
simptomatologia; aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie, mai ales la începutul tratamentului.
Natremie
Aceasta trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp regulate. Orice
tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe foarte grave. Scăderea
concentraţiei plasmatice de sodiu poate fi iniţial asimptomatică şi, ca urmare, este esenţială
monitorizarea la intervale de timp regulate şi chiar mai frecventă în cazul pacienţilor vârstnici şi cu
ciroză hepatică (vezi pct. 4.8 şi 4.9).
Trebuie evitat tratamentul cu doze mari sau asociat unei diete cu restricţie de sodiu, deoarece există
riscul deshidratării cu hiperazotemie şi hipovolemie.
Apariţia semnelor deshidratării şi a hipotensiunii arteriale impune întreruperea tratamentului sau
scăderea dozei.
La pacienţii cu ciroză hepatică, se recomandă prudenţă la administrarea furosemidei, cu monitorizarea
strictă a natremiei, kaliemiei şi a funcţiei renale, pentru a evita instalarea encefalopatiei hepatice.
Apariţia acestor manifestări impune întreruperea imediată a tratamentului.
Kaliemie
Depleţia de potasiu cu hipokaliemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice
tiazidice şi înrudite cu acestea.
Supravegherea kaliemiei se impune la anumite grupe populaţionale cu risc crescut de instalare a
hipokaliemiei (< 3,4 mmol/l): pacienţii vârstnici, subnutriţi şi/sau trataţi cu mai multe medicamente
(digitalice, diuretice tiazidice, chinidină, glucocorticoizi sau laxative), pacienţii cu ciroză hepatică cu
edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă. La aceşti pacienti ca şi la cei cu
malnutriţie, anorexie, diaree cronică sau hipokaliemie, se recomandă un aport suplimentar de potasiu
sub formă de clorură sau asocierea furosemidei cu un diuretic care economiseşte potasiu (amilorid,
spironolactonă, triamteren).
Se recomandă supraveghere strictă în cazul administrării furosemidei la pacienţii cu sindrom
hepatorenal, de exemplu cu insuficienţă renală asociată cu boal
ă hepatică severă.
Pacienţii cu interval QT prelungit prezintă, de asemenea, risc de apariţie a aritmiilor, indiferent dacă
originea acestuia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, precum şi bradicardia, sunt factori
predispozanţi pentru debutul unor aritmii severe, în special ventriculare, de tipul torsadei vârfurilor,
potenţial letală.
În toate cazurile de mai sus este necesară o monitorizare mai frecventă a kaliemiei. Primul control al
concentraţiei plasmatice de potasiu trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului.
În caz de hipokaliemie, se recomandă corectarea acesteia.
5
La pacienții în cazul cărora scăderea pronunţată a tensiunii arteriale îi supune unui risc deosebit, de
exemplu pacienții cu stenoză semnificativă a arterelor coronare sau carotidiene, se recomandă
administrarea cu prudenţă a furosemidei.
La pacienţii cu hipoproteinemie, de exemplu cea asociată sindromului nefrotic (efectul furosemidei
poate fi redus şi ototoxicitatea sa potențată), este necesară ajustarea cu precauţie a dozelor.
La pacienţii cu diabet zaharat manifest sau la cei cu diabet zaharat latent, trataţi cu furosemidă, trebuie
monitorizate periodic glicemia şi glucozuria.
La pacienţii cu gută, furosemida se administrează cu prudenţă, deoarece creşte concentraţia plasmatică
a acidului uric; furosemida favorizează declanşarea atacurilor de gută.
Utilizarea concomitentă cu risperidonă
În studiile placebo-controlate efectuate cu risperidonă la pacienţii vârstnici cu demenţă, a fost
observată o incidență mai mare a mortalităţii în cazul pacienților tratați concomitent cu furosemidă şi
risperidonă (7,3%; vârsta medie de 89 de ani, interval 79 – 97 ani), comparativ cu pacienţii trataţi doar
cu risperidonă (3,1%; vârsta medie de 84 de ani, interval 70 – 96 ani) sau doar cu furosemidă (4,1%;
vârsta medie de 80 de ani, interval 67 – 90 ani).
Utilizarea concomitentă a risperidonei cu alte diuretice (în principal diuretice tiazidice folosite în doze
mici) nu a condus la rezultate similare.
Nu a fost identificat un mecanism fiziopatologic care să explice această constatare şi nu au fost
observate anumite caracteristici care să apară constant pentru cauza decesului. Cu toate acestea, este
necesară prudență la asocierea acestor medicamente şi, înainte de a lua decizia de a o utiliza, trebuie
evaluate riscurile şi beneficiile acestei asocieri sau ale tratamentului concomitent cu alte diuretice
potente. La pacienţii trataţi cu alte diuretice concomitent cu risperidonă, a existat o creştere a
mortalităţii. Indiferent de tratament, deshidratarea a reprezentat un factor de risc global pentru
mortalitate şi, prin urmare, trebuie evitată la pacienţii vârstnici cu demenţă (vezi pct. 4.3).
Este posibilă agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Sportivi: furosemida poate determina pozitivarea testelor antidoping.
Copii
La sugari prematuri este posibilă dezvoltarea nefrocalcinozei / nefrolitiazei. Funcţia renală trebuie
monitorizată şi se efectuează ultrasonografie renală.
Excipienţi: Acest medicament conţine sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează
o dietă cu restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, triamteren, spironolactonă): asociere utilă pentru
anumiţi pacienţi, nu exclude hipokaliemia (în special la pacienţii cu insuficienţă renală sau diabet
zaharat) sau hiperkaliemia. Kaliemia şi ECG trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, tratamentul
trebuie reevaluat.
Diuretice tiazidice: în edemele refractare realizează un efect sinergic care permite evitarea dozelor
mari de furosemidă, cu risc toxic.
Antiinflamatoare nesteroidiene inclusiv acid acetilsalicilic: pot scădea efectul diuretic şi
antihipertensiv al furosemidei şi pot determina insuficienţă renală acută la pacienţii deshidrataţi sau cu
hipovolemie, ca urmare a scăderii filtrării glomerulare prin inhibarea secreţiei de prostaglandine la
nivel juxtaglomerular. Se recomandă hidratarea pacientului. Toxicitatea salicilaţilor este crescută de
către furosemidă; se monitorizează funcţia renală de la începutul tratamentului.
6
Glucocorticoizi: pot reduce efectul antihipertensiv al furosemidei din cauza retenţiei de apă/sodiu
(trebuie administrate, eventual, doze mai mari de furosemidă).
Corticosteroizii, carbenoxolonele, preparate pe bază de plante din Glycyrrhiza glabra administrate în
doze mari: pot crește riscul de a dezvolta hipokaliemie.
Dacă furosemida se administrează concomitent cu medicamente antihipertensive, diuretice sau alte
medicamente cu potenţial de scădere a tensiunii arteriale, trebuie anticipată o scădere mai pronunţată a
tensiunii arteriale.
Substanţe de contrast iodate:
Pacienţii care aveau risc crescut de nefropatie determinată de substanţei de contrast radiologic, trataţi
cu furosemidă, au prezentat o incidenţă mai mare a deteriorării funcţiei renale după administrarea
substanţei de contrast, comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat numai hidratare intravenoasă
înainte de administrarea substanţei de contrast radiologic.
La pacienţii deshidrataţi creşte riscul de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate
doze mari de substanţă de contrast iodată.
Înaintea administrării substanţei de contrast iodate se recomandă rehidratarea pacientului.
Anumite tulburări electrolitice (de exemplu hipokaliemie, hipomagneziemie) pot creşte toxicitatea
anumitor medicamente (de exemplu a medicamentelor digitalice şi a medicamentelor care determină
sindrom de interval QT prelungit).
- Antiaritmicele de tip chinidină, sotalol, bretiliu, amiodaronă: hipokaliemia favorizează instalarea
aritmiilor ventriculare, în special a torsadei vârfurilor (hipokaliemia este un factor de risc). În
cazul apariţiei aritmiei trebuie prevenită şi corectată hipokaliemia, monitorizată
electrocardiograma şi întrerupt medicamentul antiaritmic.
- Glicozide tonicardiace: hipokaliemia favorizează efectele toxice ale glicozidelor tonicardiace
(monitorizarea şi corectarea kaliemiei).
Eritromicină, astemizol, bepridil, vincamină: hipokaliemia favorizează apariţia tulburărilor de ritm
ventricular (supravegherea şi corectarea kaliemiei).
Laxative de contact, amfotericină B: agravarea hipokaliemiei (supravegherea şi corectarea kaliemiei).
La pacienţii trataţi cu diuretice, pot apărea hipotensiune arterială severă şi deteriorarea funcţiei renale,
inclusiv cazuri de insuficienţă renală, în special atunci când se administrează pentru prima dată sau
pentru prima dată în doză crescută în asociere cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei
(IECA) sau cu un antagonist al receptorilor pentru angiotensină II. Trebuie avută în vedere
întreruperea temporară a administrării furosemidei sau, cel puţin, scăderea dozei de furosemidă cu trei
zile înainte de începerea tratamentului cu sau înainte de creşterea dozei de IECA sau antagonist al
receptorilor pentru angiotensină II.
Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ai ECA):
Risc de hipotensiune arterială apărută brusc şi/sau insuficienţă renală acută când tratamentul cu un
inhibitor al ECA este iniţiat în prezenţa unei depleţii de sodiu preexistente (în special la pacienţii cu
stenoză de arteră renală).
În cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială, când tratamentul cu diuretice administrat anterior ar fi
putut determina depleţie de sodiu, este necesară:
- fie întreruperea administrării diureticului cu 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu un inhibitor
al ECA şi dacă este necesar reluarea tratamentului cu un diuret
ic hipokaliemiant;
- fie administrarea iniţială de doze mici de inhibitor al ECA şi apoi, creşterea treptată a dozei.
În cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă, se începe tratamentul cu doze foarte mici de
inhibitor al ECA, eventual după o reducere a dozei diureticului hipokaliemiant asociat.
În toate cazurile, se recomandă monitorizarea funcţiei renale (creatinină plasmatică) în cursul primelor
săptămâni de tratament cu un inhibitor al ECA.
7
Fenitoină: scade efectul furosemidei până la 50% (eventual, trebuie administrate doze mai mari de
furosemidă).
Curarizante, miorelaxante şi teofilina: furosemida potenţează efectul acestora.
Antibiotice aminoglicozide: Furosemida poate creşte ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea acestora.
Deoarece pot apărea leziuni ireversibile, aceste medicamente trebuie utilizate împreună cu furosemida
numai dacă este strict necesar din punct de vedere medical.
Cloral hidrat: administrarea intravenoasă de furosemidă, în termen de 24 de ore de la utilizarea de
cloral hidrat, poate duce la înroșirea feței, transpirație, agitație, greață, creșterea tensiunii arteriale și
tahicardie. Nu este recomandată utilizarea concomitentă de furosemidă şi cloral hidrat.
Risperidonă: este necesară prudență la asocierea cu furosemidă sau alt diuretic puternic și trebuie
avută în vedere evaluarea raportului beneficiu-risc înainte de a lua decizia utlizării. A se vedea pct. 4.4
pentru atenţionarea privind creşterea mortalităţii la pacienţii vârstnici cu demenţă, trataţi concomitent
cu risperidonă.
Levotiroxina: dozele mari de furosemidă pot inhiba legarea hormonilor tiroidieni de proteinele
transportoare şi pot conduce astfel la o creştere iniţială tranzitorie a hormonilor tiroidieni liberi, urmată
de o scădere globală a valorilor totale ale hormonilor tiroidieni. Trebuie monitorizate valorile
hormonilor tiroidieni.
Probenecid, metotrexat și alte medicamente înrudite care, similar furosemidei, se elimină în proporţie
crescută prin secreție tubulară renală pot reduce efectul acesteia. În mod invers, furosemida poate
scădea eliminarea renală a acestor medicamente. În cazul tratamentului cu doze mari (în special atât de
furosemidă, cât şi din celelalte medicamente), poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice şi
creşterea riscului de apariţie a reacţiilor adverse provocate de furosemidă sau de medicamentul
administrat concomitent.
Efectul medicamentelor antidiabetice şi al simpatomimeticelor care determină creşterea tensiunii
arteriale (de exemplu epinefrina, norepinefrina) poate fi redus de furosemidă.
Efectul dăunător al medicamentelor cu efect nefrotoxic asupra rinichiului poate fi crescut de
furosemidă.
Administrarea concomitentă de ciclosporină A şi furosemidă este asociată cu risc crescut de artrită
gutoasă secundară hiperuricemiei induse de furosemidă şi excreţiei renale insuficiente de uraţi indusă
de ciclosporină.
Cefaloridină: creşte riscul nefrotoxic.
Pacienţii trataţi concomitent cu furosemidă şi anumite cefalosporine administrate în doze mari pot
dezvolta insuficienţă renală.
Cisplatină: creşte riscul ototoxic. În plus, nefrotoxicitatea cisplatinei poate fi sporită când furosemida
este utilizată pentru obţinerea diurezei forţate în timpul tratamentului cu cisplatină, în cazul în care
furosemida nu este administrată în doze mici (de exemplu 40 mg la pacienţii cu funcţie renală
normală) şi cu echilibru hidric pozitiv.
Neuroleptice: accentuarea efectului antihipertensiv cu hipotensiune arterială ortostatică.
Litiu: Furosemida scade excreţia sărurilor de litiu şi poate provoca creşterea concentraţiei plasmatice
şi a toxicităţii litiului, inclusiv creşterea riscului de efecte cardiotoxice şi neurotoxice ale litiului. Prin
urmare, la pacienţii trataţi cu această asociere, trebuie monitorizată cu atenţie litemia şi ajustată doza.
8
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Furosemida traversează bariera feto-placentară. Studiile non-clinice nu au demonstrat efect teratogen.
Nu sunt date suficiente pentru a evalua eventualele efecte malformative sau fetotoxice ale furosemidei
în timpul sarcinii. Furosemida nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care
este absolut necesar (în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) şi numai dacă beneficiul
terapeutic matern justifică riscul potenţial pentru făt. Tratamentul în timpul sarcinii impune
monitorizarea dezvoltării fetale.
Alăptarea
Furosemida se excretă în laptele uman. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De
aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Furosemid ZENTIVA are influenţă moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje. Anumite reacţii adverse (de exemplu scăderea pronunţată, nedorită, a tensiunii arteriale) pot
afecta capacitatea pacientului de a se concentra sau reacţiona şi, prin urmare, prezintă un risc în
situaţiile în care aceste capacităţi au importanţă deosebită (de exemplu conducerea vehiculelor şi
folosirea utilajelor).
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare
(≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Tulburări metabolice şi de nutriţie (vezi pct. 4.4)
Foarte frecvente: tulburări electrolitice (inclusiv simptomatice), deshidratare și hipovolemie, în
special la pacienții vârstnici, creșterea valorilor creatininemiei, creşterea concentraţiei plasmatice a
trigliceridelor.
Frecvente: hiponatremie, hipocloremie, hipokaliemie, creșterea concentraţiei plasmatice a
colesterolului, creşterea valorilor acidului uric în sânge și atacuri de gută.
Mai puţin frecvente: modificarea toleranţei la glucoză. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest
(vezi pct. 4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: hipocalcemie, hipomagneziemie, creşterea uremiei, alcaloză metabolică,
sindrom Pseudo-Bartter în contextul utilizării abuzive şi/sau al utilizării de lungă durată a furosemidei.
Tulburări vasculare
Foarte frecvente: hipotensiune arterială, inclusiv hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4).
Rare: vasculite.
Cu frecvenţă necunoscută: tromboză.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Frecvente: creșterea volumului de urină;
Rare: nefrită tubulointerstiţială.
Cu frecvenţă necunoscută:
- valori crescute ale sodiului şi clorului în urină, retenţie urinară (la pacienţii cu obstrucţie
parţială a căilor urinare (vezi pct. 4.3 şi 4.4);
- nefrocalcinoză / nefrolitiază la copiii prematuri;
-
insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: greaţă;
Rare: vărsături, diaree;
9
Foarte rare: pancreatită acută.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: colestază, creșterea valorilor transaminazelor.
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puțin frecvente: tulburări de auz, de obicei tranzitorii, în special la pacienţii cu insuficienţă
renală, hipoproteinemie (de exemplu cu sindrom nefrotic) şi/sau atunci când administrarea
intravenoasă de furosemidă s-a efectuat prea rapid.
Surditate (uneori ireversibilă).
Rare: tinitus.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puțin frecvente: prurit, urticarie, erupții cutanate, dermatite buloase, eritem polimorf, pemfigoid,
dermatită exfoliativă, purpură, reacții de fotosensibilitate;
Cu frecvenţă necunoscută: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, pustuloză
exantematică acută generalizată (PEAG), erupție cutanată la medicament cu eozinofilie și simptome
sistemice (DRESS).
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: reacții anafilactice severe sau anafilactoide (de exemplu cu şoc).
Cu frecvenţă necunoscută: agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: encefalopatie hepatică la pacienții cu insuficiență hepatocelulară (vezi pct. 4.3).
Rare: parestezii.
Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli, lipotimie şi pierderea cunoştinţei (determinate de hipotensiune
arterială simptomatică).
Tulburări hematologice şi limfatice
Frecvente: hemoconcentrație;
Mai puțin frecvente: trombocitopenie;
Rare: leucopenie, eozinofilie;
Foarte rare: agranulocitoză, anemie aplastică sau anemie hemolitică.
Tulburări congenitale, familiale și genetice
Cu frecvenţă necunoscută: risc crescut de persistenţă a canalului arterial la sugari, atunci când
furosemida este administrată la nou-născuţi în primele săptămâni de viaţă.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
:
Rare: febră;
Cu frecvenţă necunoscută: durere (după injectare intramusculară).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomatologie
În caz de supradozaj acut şi cronic, tabloul clinic depinde, în principal, de gradul şi consecinţele
depleţiei de electroliţi şi lichide, de exemplu hipovolemie, deshidratare, hemoconcentraţie, aritmii
cardiace (inclusiv bloc atrio-ventricular şi fibrilaţie ventriculară). Simptomele acestor tulburări includ
10
hipotensiune arterială severă (cu evoluţie până la şoc), insuficienţă renală acută, tromboză, delir,
paralizie flască, apatie şi confuzie.
Abordare terapeutică
Nu se cunoaşte un antidot specific pentru furosemidă. Dacă ingestia tocmai a avut loc, pot fi luate
măsuri pentru a limita absorbţia suplimentară a substanţei active, cum este lavajul gastric, sau măsuri
destinate scăderii absorbţiei (de exemplu administrarea de cărbune activat).
Pacientul se internează de urgenţă şi se instituie imediat un tratament care să corecteze dezechilibrele
electrolitice şi hidrice. Împreună cu prevenţia şi tratamentul complicaţiilor grave care pot apărea ca
urmare a acestor dezechilibre şi a altor efecte asupra organismului, tratamentul corectiv poate necesita
măsuri terapeutice intensive şi de monitorizare medicală intensivă, generale şi specifice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: diuretice de ansă cu acţiune intensă, sulfonamide, codul ATC: C03CA01.
Furosemida este un derivat sulfonamidbenzoic din grupul diureticelor de ansă cu acţiune saliuretică
intensă. La doze terapeutice, odată ajunsă în lumenul tubular, acţionează în principal la nivelul
epiteliului porţiunii ascendente a ansei Henle, unde inhibă reabsorbţia sării fără apă. Consecutiv, la
nivelul tubului contort distal sunt stimulate schimburile sodiu-potasiu şi sodiu-hidrogen, crescând
excreţia ionilor de potasiu şi de hidrogen. Furosemida acţionează şi la nivelul tubului contort proximal
inhibând reabsorbţia izoosmotică.
Diureza indusă de furosemidă este intensă, cu un volum mare de urină izotonă sau uşor hipotonă, cu
reacţie acidă, bogată în ioni de sodiu, potasiu, clor, magneziu, calciu, hidrogen şi amoniu.
Acţiunea saliuretică creşte direct proporţional cu doza administrată şi persistă chiar în cazul
insuficienţei renale.
Creşte fluxul sanguin renal în favoarea corticalei renale.
Datorită efectului saliuretic, determină scăderea tensiunii arteriale.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea intravenoasă, efectul diuretic se manifestă din primele 5 minute.
Furosemida se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99%.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ o oră, dar creşte la pacienţii cu
insuficienţă hepatică, renală şi cardiacă. La nou-născut este prelungit, probabil datorită clearance-ului
renal şi hepatic scăzut.
Distribuţia se face în lichidul extracelular.
Excreţia se face rapid, în principal pe cale renală, dar şi biliar/fecal. În caz de insuficienţă renală,
creşte excreţia pe cale biliară, fără acumularea medicamentului.
Furosemida este slab dializabilă.
La om, se excretă în lapte.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
11
Studiile efectuate cu furosemidă administrată oral sau intravenos la diferită specii de rozătoare şi la
câine au evidenţiat toxicitate acută scăzută. La şoarece şi şobolan, DL
50 după administrarea orală a
furosemidei este cuprinsă între 1050 şi 4600 mg/kg corp, iar la cobai de 243 mg/kg corp. La câine,
DL
50 după administrarea orală a furosemidei este de aproximativ 2000 mg/kg corp, iar după
administrarea intravenoasă DL
50 este mai mare de 400 mg/kg corp.
Toxicitate cronică
La şobolan şi câine, după administrarea timp de 6 luni şi 12 luni, au fost observate modificări la nivel
renal (inclusiv fibroză focală, calcificări) în grupurile cu dozele cele mai mari (de 10 până la de 20 ori
mai mari decât doza terapeutică la om).
Carcinogenitate
Furosemida în doză de aproximativ 200 mg/kg corp pe zi a fost administrată la şoareci şi şobolani
femele, pe parcursul a 2 ani, împreună cu alimentaţia. S-a observat o creştere a incidenţei
adenocarcinomului mamar la şoarece, dar nu şi la şobolan. Această doză este considerabil mai mare
decât doza terapeutică administrată la om. În plus, aceste tumori au fost identice din punct de vedere
morfologic cu tumorile apărute spontan, observate la 2% până la 8% din animalele din grupul de
control.
Cu toate acestea, pare a fi puţin probabil ca această incidenţă a tumorilor să fie relevantă pentru
tratamentul la om. Nu există dovezi ale creşterii incidenţei adenocarcinomului mamar la om, după
utilizarea furosemidei. Pe baza studiilor epidemiologice, nu este posibilă clasificarea carcinogenităţii
furosemidei la om.
Într-un studiu de carcinogenitate, furosemida a fost administrată la şobolan în doză zilnică de
15 mg/kg sau 30 mg/kg corp. Şobolanii masculi din grupul la care s-a administrat doza de 15 mg/kg au
prezentat o creştere marginală a tumorilor nespecifice, care nu s-a observat în grupul la care s-a
administrat doza de 30 mg/kg. Aceste rezultate sunt considerate a fi incidentale.
Testul de carcinogeneză la nivelul vezicii urinare, indusă cu nitrozamină, efectuat la şobolan, nu a
evidenţiat date care să sugereze că furosemida este un factor promotor.
Mutagenitate
La testele efectuate in vitro, la bacterii şi pe celule de mamifer, au fost obţinute atât rezultate pozitive,
cât şi negative. Cu toate acestea, inducţia mutaţiilor genice şi cromozomiale a fost observată numai în
cazurile în care furosemida a atins concentraţii citotoxice.
Teratogeneză
La diferite specii de mamifer, inclusiv şoarece, şobolan, pisică, iepure şi câine, nu au fost evidenţiate
efecte embriotoxice sau teratogene după tratamentul cu furosemidă. Întârzierea dezvoltării renale –
scăderea numărului de glomeruli diferenţiaţi – a fost descrisă la puii şobolanilor trataţi cu 75 mg
furosemidă pe kg corp, în timpul perioadei cuprinse între ziua a 7-a şi a 11-a de sarcină şi al perioadei
cuprinse între ziua a 14-a şi a 18-a de sarcină.
Furosemida traversează bariera feto-placentară şi se obţine în sângele din cordonul ombilical 100%
din concentraţia plasmatică maternă. Până în prezent, nu au fost raportate malformaţii la om, care să
fie corelate cu expunerea la furosemidă. Cu toate acestea, nu există suficientă experienţă pentru a
permite o evaluare concludentă a posibilelor efecte dăunătoare asupra embrionului/fătului. Producţia
de urină a fătului poate fi stimulată in utero.
La prematuri, a fost observată apariţia urolitiazei şi nefrocalcinozei ca urmare a tratamentului cu
furosemidă.
Nu au fost efectuate studii pentru a evalua efectele furosemidei la sugari, în cazul ingestiei cu laptele
matern.
Ototoxicitate
12
Furosemida poate influenţa procesele de conducere ale stria vascularis, de la nivelul urechii interne,
ceea ce poate duce la tulburări auditive, în general, reversibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxid de sodiu
Clorură de sodiu
Apă pentru preparate injectabile.
6.2 Incompatibilităţi
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă nu trebuie amestecat cu soluţii acide cu
capacitate mare de tamponare (de exemplu vitamina C, vitamina B
1, adrenalină, noradrenalină),
metiltetraciclină şi sărurile bazelor organice (de exemplu anestezice locale, alcaloizi, narcotice,
antihistaminice).
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole din sticla brună, cu inel de rupere sau cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie
injectabilă.
Cutie cu 10 fiole din sticla brună, cu inel de rupere sau cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie
injectabilă.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă poate fi amestecat cu soluţii alcaline, neutre sau
slab acide, cu capacitate minimă de tamponare (soluţie salină izotonă, soluţie Ringer, strofantină,
soluţie de glucoză).
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ZENTIVA S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50
Sector 3, Bucureşti, România
Tel.: + 40 21 317 31 36
Fax: + 40 21 317 31 34
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
13
3515/2011/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei – Iunie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2016
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare fiolă (2 ml) conţine furosemidă 20 mg.
Excipient cu efect cunoscut: sodiu 7,51 mg pe fiolă.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă.
Soluţie limpede, incoloră, lipsită de particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml este indicată în:
- urgenţe cardiace – edem pulmonar acut;
- criza hipertensivă;
- insuficienţă cardiacă congestivă;
- edeme din ciroza hepatică sau afecţiuni renale (edeme severe şi rezistente la diuretice tiazidice,
eventual în asociere cu acestea; de asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc
potasiu);
- insuficienţa renală acută cu oligurie;
- hipercalcemie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza administrată adulților se bazează în general pe valorile prezentate în acest capitol.
La copii şi adolescenţi, doza trebuie redusă în raport cu greutatea corporală.
Trebuie utilizată cea mai mică doză care este suficientă pentru a obţine efectul dorit.
Pentru a obține o eficacitate optimă, o perfuzie continuă cu furosemidă este de preferat în locul
injecțiilor repetate în bolus.
În cazul în care administrarea de furosemidă perfuzabil nu este posibilă pentru tratamentul de
întreţinere, după una sau mai multe doze administrate în bolus, un regim de întreţinere cu doze mici
administrate la intervale scurte (aproximativ 4 ore) este de preferat în locul unui regim cu doze mai
mari administrate în bolus la intervale mai lungi.
2
Doza şi durata tratamentului depind de indicație şi sunt stabilite în mod individual de către medic,
pentru fiecare pacient în parte.
Adulţi
Doza iniţială este de 20 – 60 mg furosemidă, administrată prin injectare intramusculară sau prin
injectare intravenoasă, lent, cu o viteză de 4 mg/minut.
Dacă sunt necesare doze mai mari, pot fi administrate prin creşteri treptate cu câte 20 mg furosemidă
la interval de 2 ore. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1500 mg.
Copii şi adolescenţi
Doza recomandată de furosemidă pentru administrare parenterală este de 1 mg/kg greutate corporală,
până la doza maximă de 20 mg pe zi.
Doza uzuală este de 0,5 - 1 mg furosemidă/kg şi zi administrată lent, în perfuzie intravenoasă repetând
doza, la nevoie, la interval de 3 ore, până la maxim 20 mg pe zi.
În cazuri severe sau în urgenţă, se injectează intravenos 20 – 40 mg furosemidă (timp de 2 minute).
Pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă acută
În cazul edemelor asociate insuficienţei cardiace congestive acută, doza iniţială recomandată este de
20 mg – 40 mg, administrată intravenos în bolus. Doza poate fi ajustată în funcție de răspunsul la
tratament.
Pacienţi cu insuficienţă renală
În cazul edemelor asociate insuficienţei renale cronice, efectul unei doze nu poate fi anticipat cu
precizie. Concentraţia Na
+ urinar ca urmare a administrării furosemidei depinde de o serie de factori:
severitatea insuficienţei renale, echilibrul sodic.
Doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală. Pentru adulţi,
aceasta înseamnă o doză ce conduce la o pierdere de 2 kg din greutatea corpului (aproximativ
280 mmoli Na
+) pe zi.
În tratamentul intravenos, doza de furosemidă se poate determina începând tratamentul cu o perfuzie
intravenoasă continuă de 0,1 mg/minut. Viteza perfuziei este crescută treptat la fiecare jumătate de oră
în funcţie de răspunsul la tratament.
Se recomandă trecerea cât se poate de repede de la administrare intravenoasă la administrare orală.
Menţinerea diurezei în insuficienţa renală acută
Înainte de a începe tratamentul cu furosemidă, trebuie corectate hipovolemia, hipotensiunea arterială,
dezechilibrul electrolitic semnificativ şi dezechilibrul acido-bazic semnificativ. Se recomandă ca
trecerea de la administrarea intravenoasă la administrarea orală să se efectueze cât mai curând posibil
(la 3 ore după ultima injectare).
Doza iniţială este de 40 mg, administrată prin injectare intravenoasă. Dacă doza iniţială recomandată
nu este eficace, furosemida se poate administra sub formă de perfuzie intravenoasă continuă (cu o
viteză de 50 mg – 100 mg/oră).
Pacienţi cu ciroză hepatică
În cazul edemelor asociate cirozei hepatice, furosemida este utilizată ca tratament suplimentar celui cu
antagonişti ai aldosteronului, în cazul în care doar efectul acestora nu este suficient.
Doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală pentru a evita
complicaţiile (intoleranţă ortostatică, dezechilibre electrolitice şi acido-bazice). Pentru adulţi, aceasta
înseamnă o doză ce conduce la o pierdere de 0,5 kg din greutatea corpului pe zi.
Dacă tratamentul intravenos este absolut necesar, doza iniţială este de 20 mg – 40 mg.
Pacienţi cu hipertensiune arterială
În cazul crizei hipertensive, doza iniţială recomandată este de 20 mg – 40 mg administrate prin
injectare în bolus. Aceasta poate fi ajustată în funcţie de răspunsul la tratament.
Pacienţii cu intoxicaţii
3
În cazul indicaţiei de suport pentru diureza forţată în intoxicaţii, furosemida se administrează
intravenos în adiţie la perfuziile cu soluţii de electroliţi. Doza administrată este dependentă de
răspunsul organismului la furosemidă. Pierderile de lichid şi electroliţi trebuie corectate înainte şi în
timpul tratamentului.
În cazul intoxicaţiei cu substanţe acide, eliminarea poate fi crescută prin alcalinizarea urinei.
În cazul intoxicaţiei cu substanţe alcaline, eliminarea poate fi crescută prin acidifierea urinei.
Doza iniţială recomandată este de 20 mg – 40 mg administrate prin injectare intravenoasă.
Mod de administrare
Furosemida se administrează intravenos numai atunci când administrarea orală nu este posibilă sau
este ineficace (de exemplu absorbție intestinală deficitară) sau în cazul în care este necesar un efect
rapid. Dacă se utilizează terapia intravenoasă, se recomandă ca transferul la terapia orală să se
efectueze cât mai curând posibil (la 3 ore după ultima injectare).
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml trebuie administrat lent, intramuscular sau intravenos.
În tratamentul urgenţelor hipertensive, doza de furosemidă trebuie ajustată, astfel încât scăderea
tensiunii arteriale să nu depăşească 25% din valoarea iniţială în ora care urmează injectării.
Injectare intravenoasă / perfuzie:
Administrarea intravenoasă de furosemidă injectabil sau perfuzabil trebuie să fie lentă (o viteză de
4 mg/minut nu trebuie depășită). La pacienții cu insuficiență renală severă (creatininemie > 5 mg/dl),
se recomandă ca viteza de perfuzie de 2,5 mg pe minut să nu fie depășită.
Injectare intramusculară:
Administrarea intramusculară trebuie să se limiteze la cazurile excepționale în care administrarea pe
cale orală şi intravenoasă nu este posibilă.
Trebuie precizat că injectarea intramusculară nu este adecvată pentru tratamentul unor afecţiuni acute,
cum este edemul pulmonar.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Hipersensibilitate la sulfonamide (de exemplu sulfonamide antibacteriene sau sulfoniluree), deoarece
poate apărea hipersensibilitate încrucişată la furosemidă.
Obstrucţie a căilor urinare cu oligurie.
Insuficienţă renală acută cu anurie.
Hipovolemie sau deshidratare.
Insuficienţă hepatocelulară severă.
Encefalopatie hepatică.
Stări pre-comatoase sau comatoase asociate cu encefalopatie hepatică.
Hipokaliemie severă (<3 mEq/l).
Hiponatremie severă (<130 mEq/l).
Intoxicaţie cu glicozide tonicardiace.
Alăptare (vezi pct. 4.6).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
La iniţierea tratamentului cu furosemidă, se recomandă corectarea hipotensiunii arteriale sau a
hipovolemiei preexistente.
Precauţii speciale și/sau reducerea dozei:
La pacienţii trataţi cu furosemidă poate apărea hipotensiunea arterială simptomatică ce determină
ameţeli, lipotimie sau pierderea cunoştinţei, mai ales la vârstnici, la pacienţii cărora li se administrează
4
alte medicamente care pot determina hipotensiune arterială şi la pacienţii cu alte afecţiuni medicale
care presupun risc de hipotensiune arterială.
Pacienţii vârstnici prezintă un risc mai mare de apariţie a colapsului sau a tromboemboliei şi, din
cauza vârstei, au funcţiile renale modificate, ceea ce impune ajustarea dozei.
La iniţierea tratamentului cu furosemidă şi apoi periodic, în special dacă se administrează doze mari,
este necesară monitorizarea echilibrului hidro-electrolitic (natremie, kaliemie), a valorilor serice ale
ureei şi creatininei. Trebuie asigurat fluxul urinar. Furosemida poate determina depleţie de sodiu şi de
potasiu cu hipokaliemie, uneori cu consecinţe foarte grave. În special, este necesară supraveghere
strictă la pacienţii cu risc crescut de apariţie a dezechilibrului electrolitic sau în cazul unei depleţii
hidrice semnificative (de exemplu din cauza vărsăturilor, diareei sau transpiraţiei abundente). Trebuie
corectate hipovolemia şi deshidratarea, precum şi orice dezechilibru electrolitic sau acido-bazic
semnificativ. Este posibil ca acestea să necesite întreruperea temporară a administrării furosemidei.
La pacienţii cu obstrucţia parţială a tractului urinar (de exemplu pacienţi cu tulburări de micţiune,
hiperplazie de prostată sau stricturi uretrale), creşterea producţiei de urină poate provoca sau agrava
simptomatologia; aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie, mai ales la începutul tratamentului.
Natremie
Aceasta trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp regulate. Orice
tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe foarte grave. Scăderea
concentraţiei plasmatice de sodiu poate fi iniţial asimptomatică şi, ca urmare, este esenţială
monitorizarea la intervale de timp regulate şi chiar mai frecventă în cazul pacienţilor vârstnici şi cu
ciroză hepatică (vezi pct. 4.8 şi 4.9).
Trebuie evitat tratamentul cu doze mari sau asociat unei diete cu restricţie de sodiu, deoarece există
riscul deshidratării cu hiperazotemie şi hipovolemie.
Apariţia semnelor deshidratării şi a hipotensiunii arteriale impune întreruperea tratamentului sau
scăderea dozei.
La pacienţii cu ciroză hepatică, se recomandă prudenţă la administrarea furosemidei, cu monitorizarea
strictă a natremiei, kaliemiei şi a funcţiei renale, pentru a evita instalarea encefalopatiei hepatice.
Apariţia acestor manifestări impune întreruperea imediată a tratamentului.
Kaliemie
Depleţia de potasiu cu hipokaliemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice
tiazidice şi înrudite cu acestea.
Supravegherea kaliemiei se impune la anumite grupe populaţionale cu risc crescut de instalare a
hipokaliemiei (< 3,4 mmol/l): pacienţii vârstnici, subnutriţi şi/sau trataţi cu mai multe medicamente
(digitalice, diuretice tiazidice, chinidină, glucocorticoizi sau laxative), pacienţii cu ciroză hepatică cu
edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă. La aceşti pacienti ca şi la cei cu
malnutriţie, anorexie, diaree cronică sau hipokaliemie, se recomandă un aport suplimentar de potasiu
sub formă de clorură sau asocierea furosemidei cu un diuretic care economiseşte potasiu (amilorid,
spironolactonă, triamteren).
Se recomandă supraveghere strictă în cazul administrării furosemidei la pacienţii cu sindrom
hepatorenal, de exemplu cu insuficienţă renală asociată cu boal
ă hepatică severă.
Pacienţii cu interval QT prelungit prezintă, de asemenea, risc de apariţie a aritmiilor, indiferent dacă
originea acestuia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, precum şi bradicardia, sunt factori
predispozanţi pentru debutul unor aritmii severe, în special ventriculare, de tipul torsadei vârfurilor,
potenţial letală.
În toate cazurile de mai sus este necesară o monitorizare mai frecventă a kaliemiei. Primul control al
concentraţiei plasmatice de potasiu trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului.
În caz de hipokaliemie, se recomandă corectarea acesteia.
5
La pacienții în cazul cărora scăderea pronunţată a tensiunii arteriale îi supune unui risc deosebit, de
exemplu pacienții cu stenoză semnificativă a arterelor coronare sau carotidiene, se recomandă
administrarea cu prudenţă a furosemidei.
La pacienţii cu hipoproteinemie, de exemplu cea asociată sindromului nefrotic (efectul furosemidei
poate fi redus şi ototoxicitatea sa potențată), este necesară ajustarea cu precauţie a dozelor.
La pacienţii cu diabet zaharat manifest sau la cei cu diabet zaharat latent, trataţi cu furosemidă, trebuie
monitorizate periodic glicemia şi glucozuria.
La pacienţii cu gută, furosemida se administrează cu prudenţă, deoarece creşte concentraţia plasmatică
a acidului uric; furosemida favorizează declanşarea atacurilor de gută.
Utilizarea concomitentă cu risperidonă
În studiile placebo-controlate efectuate cu risperidonă la pacienţii vârstnici cu demenţă, a fost
observată o incidență mai mare a mortalităţii în cazul pacienților tratați concomitent cu furosemidă şi
risperidonă (7,3%; vârsta medie de 89 de ani, interval 79 – 97 ani), comparativ cu pacienţii trataţi doar
cu risperidonă (3,1%; vârsta medie de 84 de ani, interval 70 – 96 ani) sau doar cu furosemidă (4,1%;
vârsta medie de 80 de ani, interval 67 – 90 ani).
Utilizarea concomitentă a risperidonei cu alte diuretice (în principal diuretice tiazidice folosite în doze
mici) nu a condus la rezultate similare.
Nu a fost identificat un mecanism fiziopatologic care să explice această constatare şi nu au fost
observate anumite caracteristici care să apară constant pentru cauza decesului. Cu toate acestea, este
necesară prudență la asocierea acestor medicamente şi, înainte de a lua decizia de a o utiliza, trebuie
evaluate riscurile şi beneficiile acestei asocieri sau ale tratamentului concomitent cu alte diuretice
potente. La pacienţii trataţi cu alte diuretice concomitent cu risperidonă, a existat o creştere a
mortalităţii. Indiferent de tratament, deshidratarea a reprezentat un factor de risc global pentru
mortalitate şi, prin urmare, trebuie evitată la pacienţii vârstnici cu demenţă (vezi pct. 4.3).
Este posibilă agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Sportivi: furosemida poate determina pozitivarea testelor antidoping.
Copii
La sugari prematuri este posibilă dezvoltarea nefrocalcinozei / nefrolitiazei. Funcţia renală trebuie
monitorizată şi se efectuează ultrasonografie renală.
Excipienţi: Acest medicament conţine sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează
o dietă cu restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, triamteren, spironolactonă): asociere utilă pentru
anumiţi pacienţi, nu exclude hipokaliemia (în special la pacienţii cu insuficienţă renală sau diabet
zaharat) sau hiperkaliemia. Kaliemia şi ECG trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, tratamentul
trebuie reevaluat.
Diuretice tiazidice: în edemele refractare realizează un efect sinergic care permite evitarea dozelor
mari de furosemidă, cu risc toxic.
Antiinflamatoare nesteroidiene inclusiv acid acetilsalicilic: pot scădea efectul diuretic şi
antihipertensiv al furosemidei şi pot determina insuficienţă renală acută la pacienţii deshidrataţi sau cu
hipovolemie, ca urmare a scăderii filtrării glomerulare prin inhibarea secreţiei de prostaglandine la
nivel juxtaglomerular. Se recomandă hidratarea pacientului. Toxicitatea salicilaţilor este crescută de
către furosemidă; se monitorizează funcţia renală de la începutul tratamentului.
6
Glucocorticoizi: pot reduce efectul antihipertensiv al furosemidei din cauza retenţiei de apă/sodiu
(trebuie administrate, eventual, doze mai mari de furosemidă).
Corticosteroizii, carbenoxolonele, preparate pe bază de plante din Glycyrrhiza glabra administrate în
doze mari: pot crește riscul de a dezvolta hipokaliemie.
Dacă furosemida se administrează concomitent cu medicamente antihipertensive, diuretice sau alte
medicamente cu potenţial de scădere a tensiunii arteriale, trebuie anticipată o scădere mai pronunţată a
tensiunii arteriale.
Substanţe de contrast iodate:
Pacienţii care aveau risc crescut de nefropatie determinată de substanţei de contrast radiologic, trataţi
cu furosemidă, au prezentat o incidenţă mai mare a deteriorării funcţiei renale după administrarea
substanţei de contrast, comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat numai hidratare intravenoasă
înainte de administrarea substanţei de contrast radiologic.
La pacienţii deshidrataţi creşte riscul de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate
doze mari de substanţă de contrast iodată.
Înaintea administrării substanţei de contrast iodate se recomandă rehidratarea pacientului.
Anumite tulburări electrolitice (de exemplu hipokaliemie, hipomagneziemie) pot creşte toxicitatea
anumitor medicamente (de exemplu a medicamentelor digitalice şi a medicamentelor care determină
sindrom de interval QT prelungit).
- Antiaritmicele de tip chinidină, sotalol, bretiliu, amiodaronă: hipokaliemia favorizează instalarea
aritmiilor ventriculare, în special a torsadei vârfurilor (hipokaliemia este un factor de risc). În
cazul apariţiei aritmiei trebuie prevenită şi corectată hipokaliemia, monitorizată
electrocardiograma şi întrerupt medicamentul antiaritmic.
- Glicozide tonicardiace: hipokaliemia favorizează efectele toxice ale glicozidelor tonicardiace
(monitorizarea şi corectarea kaliemiei).
Eritromicină, astemizol, bepridil, vincamină: hipokaliemia favorizează apariţia tulburărilor de ritm
ventricular (supravegherea şi corectarea kaliemiei).
Laxative de contact, amfotericină B: agravarea hipokaliemiei (supravegherea şi corectarea kaliemiei).
La pacienţii trataţi cu diuretice, pot apărea hipotensiune arterială severă şi deteriorarea funcţiei renale,
inclusiv cazuri de insuficienţă renală, în special atunci când se administrează pentru prima dată sau
pentru prima dată în doză crescută în asociere cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei
(IECA) sau cu un antagonist al receptorilor pentru angiotensină II. Trebuie avută în vedere
întreruperea temporară a administrării furosemidei sau, cel puţin, scăderea dozei de furosemidă cu trei
zile înainte de începerea tratamentului cu sau înainte de creşterea dozei de IECA sau antagonist al
receptorilor pentru angiotensină II.
Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ai ECA):
Risc de hipotensiune arterială apărută brusc şi/sau insuficienţă renală acută când tratamentul cu un
inhibitor al ECA este iniţiat în prezenţa unei depleţii de sodiu preexistente (în special la pacienţii cu
stenoză de arteră renală).
În cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială, când tratamentul cu diuretice administrat anterior ar fi
putut determina depleţie de sodiu, este necesară:
- fie întreruperea administrării diureticului cu 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu un inhibitor
al ECA şi dacă este necesar reluarea tratamentului cu un diuret
ic hipokaliemiant;
- fie administrarea iniţială de doze mici de inhibitor al ECA şi apoi, creşterea treptată a dozei.
În cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă, se începe tratamentul cu doze foarte mici de
inhibitor al ECA, eventual după o reducere a dozei diureticului hipokaliemiant asociat.
În toate cazurile, se recomandă monitorizarea funcţiei renale (creatinină plasmatică) în cursul primelor
săptămâni de tratament cu un inhibitor al ECA.
7
Fenitoină: scade efectul furosemidei până la 50% (eventual, trebuie administrate doze mai mari de
furosemidă).
Curarizante, miorelaxante şi teofilina: furosemida potenţează efectul acestora.
Antibiotice aminoglicozide: Furosemida poate creşte ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea acestora.
Deoarece pot apărea leziuni ireversibile, aceste medicamente trebuie utilizate împreună cu furosemida
numai dacă este strict necesar din punct de vedere medical.
Cloral hidrat: administrarea intravenoasă de furosemidă, în termen de 24 de ore de la utilizarea de
cloral hidrat, poate duce la înroșirea feței, transpirație, agitație, greață, creșterea tensiunii arteriale și
tahicardie. Nu este recomandată utilizarea concomitentă de furosemidă şi cloral hidrat.
Risperidonă: este necesară prudență la asocierea cu furosemidă sau alt diuretic puternic și trebuie
avută în vedere evaluarea raportului beneficiu-risc înainte de a lua decizia utlizării. A se vedea pct. 4.4
pentru atenţionarea privind creşterea mortalităţii la pacienţii vârstnici cu demenţă, trataţi concomitent
cu risperidonă.
Levotiroxina: dozele mari de furosemidă pot inhiba legarea hormonilor tiroidieni de proteinele
transportoare şi pot conduce astfel la o creştere iniţială tranzitorie a hormonilor tiroidieni liberi, urmată
de o scădere globală a valorilor totale ale hormonilor tiroidieni. Trebuie monitorizate valorile
hormonilor tiroidieni.
Probenecid, metotrexat și alte medicamente înrudite care, similar furosemidei, se elimină în proporţie
crescută prin secreție tubulară renală pot reduce efectul acesteia. În mod invers, furosemida poate
scădea eliminarea renală a acestor medicamente. În cazul tratamentului cu doze mari (în special atât de
furosemidă, cât şi din celelalte medicamente), poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice şi
creşterea riscului de apariţie a reacţiilor adverse provocate de furosemidă sau de medicamentul
administrat concomitent.
Efectul medicamentelor antidiabetice şi al simpatomimeticelor care determină creşterea tensiunii
arteriale (de exemplu epinefrina, norepinefrina) poate fi redus de furosemidă.
Efectul dăunător al medicamentelor cu efect nefrotoxic asupra rinichiului poate fi crescut de
furosemidă.
Administrarea concomitentă de ciclosporină A şi furosemidă este asociată cu risc crescut de artrită
gutoasă secundară hiperuricemiei induse de furosemidă şi excreţiei renale insuficiente de uraţi indusă
de ciclosporină.
Cefaloridină: creşte riscul nefrotoxic.
Pacienţii trataţi concomitent cu furosemidă şi anumite cefalosporine administrate în doze mari pot
dezvolta insuficienţă renală.
Cisplatină: creşte riscul ototoxic. În plus, nefrotoxicitatea cisplatinei poate fi sporită când furosemida
este utilizată pentru obţinerea diurezei forţate în timpul tratamentului cu cisplatină, în cazul în care
furosemida nu este administrată în doze mici (de exemplu 40 mg la pacienţii cu funcţie renală
normală) şi cu echilibru hidric pozitiv.
Neuroleptice: accentuarea efectului antihipertensiv cu hipotensiune arterială ortostatică.
Litiu: Furosemida scade excreţia sărurilor de litiu şi poate provoca creşterea concentraţiei plasmatice
şi a toxicităţii litiului, inclusiv creşterea riscului de efecte cardiotoxice şi neurotoxice ale litiului. Prin
urmare, la pacienţii trataţi cu această asociere, trebuie monitorizată cu atenţie litemia şi ajustată doza.
8
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Furosemida traversează bariera feto-placentară. Studiile non-clinice nu au demonstrat efect teratogen.
Nu sunt date suficiente pentru a evalua eventualele efecte malformative sau fetotoxice ale furosemidei
în timpul sarcinii. Furosemida nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care
este absolut necesar (în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) şi numai dacă beneficiul
terapeutic matern justifică riscul potenţial pentru făt. Tratamentul în timpul sarcinii impune
monitorizarea dezvoltării fetale.
Alăptarea
Furosemida se excretă în laptele uman. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De
aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Furosemid ZENTIVA are influenţă moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje. Anumite reacţii adverse (de exemplu scăderea pronunţată, nedorită, a tensiunii arteriale) pot
afecta capacitatea pacientului de a se concentra sau reacţiona şi, prin urmare, prezintă un risc în
situaţiile în care aceste capacităţi au importanţă deosebită (de exemplu conducerea vehiculelor şi
folosirea utilajelor).
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare
(≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Tulburări metabolice şi de nutriţie (vezi pct. 4.4)
Foarte frecvente: tulburări electrolitice (inclusiv simptomatice), deshidratare și hipovolemie, în
special la pacienții vârstnici, creșterea valorilor creatininemiei, creşterea concentraţiei plasmatice a
trigliceridelor.
Frecvente: hiponatremie, hipocloremie, hipokaliemie, creșterea concentraţiei plasmatice a
colesterolului, creşterea valorilor acidului uric în sânge și atacuri de gută.
Mai puţin frecvente: modificarea toleranţei la glucoză. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest
(vezi pct. 4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: hipocalcemie, hipomagneziemie, creşterea uremiei, alcaloză metabolică,
sindrom Pseudo-Bartter în contextul utilizării abuzive şi/sau al utilizării de lungă durată a furosemidei.
Tulburări vasculare
Foarte frecvente: hipotensiune arterială, inclusiv hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4).
Rare: vasculite.
Cu frecvenţă necunoscută: tromboză.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Frecvente: creșterea volumului de urină;
Rare: nefrită tubulointerstiţială.
Cu frecvenţă necunoscută:
- valori crescute ale sodiului şi clorului în urină, retenţie urinară (la pacienţii cu obstrucţie
parţială a căilor urinare (vezi pct. 4.3 şi 4.4);
- nefrocalcinoză / nefrolitiază la copiii prematuri;
-
insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: greaţă;
Rare: vărsături, diaree;
9
Foarte rare: pancreatită acută.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: colestază, creșterea valorilor transaminazelor.
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puțin frecvente: tulburări de auz, de obicei tranzitorii, în special la pacienţii cu insuficienţă
renală, hipoproteinemie (de exemplu cu sindrom nefrotic) şi/sau atunci când administrarea
intravenoasă de furosemidă s-a efectuat prea rapid.
Surditate (uneori ireversibilă).
Rare: tinitus.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puțin frecvente: prurit, urticarie, erupții cutanate, dermatite buloase, eritem polimorf, pemfigoid,
dermatită exfoliativă, purpură, reacții de fotosensibilitate;
Cu frecvenţă necunoscută: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, pustuloză
exantematică acută generalizată (PEAG), erupție cutanată la medicament cu eozinofilie și simptome
sistemice (DRESS).
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: reacții anafilactice severe sau anafilactoide (de exemplu cu şoc).
Cu frecvenţă necunoscută: agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: encefalopatie hepatică la pacienții cu insuficiență hepatocelulară (vezi pct. 4.3).
Rare: parestezii.
Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli, lipotimie şi pierderea cunoştinţei (determinate de hipotensiune
arterială simptomatică).
Tulburări hematologice şi limfatice
Frecvente: hemoconcentrație;
Mai puțin frecvente: trombocitopenie;
Rare: leucopenie, eozinofilie;
Foarte rare: agranulocitoză, anemie aplastică sau anemie hemolitică.
Tulburări congenitale, familiale și genetice
Cu frecvenţă necunoscută: risc crescut de persistenţă a canalului arterial la sugari, atunci când
furosemida este administrată la nou-născuţi în primele săptămâni de viaţă.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
:
Rare: febră;
Cu frecvenţă necunoscută: durere (după injectare intramusculară).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomatologie
În caz de supradozaj acut şi cronic, tabloul clinic depinde, în principal, de gradul şi consecinţele
depleţiei de electroliţi şi lichide, de exemplu hipovolemie, deshidratare, hemoconcentraţie, aritmii
cardiace (inclusiv bloc atrio-ventricular şi fibrilaţie ventriculară). Simptomele acestor tulburări includ
10
hipotensiune arterială severă (cu evoluţie până la şoc), insuficienţă renală acută, tromboză, delir,
paralizie flască, apatie şi confuzie.
Abordare terapeutică
Nu se cunoaşte un antidot specific pentru furosemidă. Dacă ingestia tocmai a avut loc, pot fi luate
măsuri pentru a limita absorbţia suplimentară a substanţei active, cum este lavajul gastric, sau măsuri
destinate scăderii absorbţiei (de exemplu administrarea de cărbune activat).
Pacientul se internează de urgenţă şi se instituie imediat un tratament care să corecteze dezechilibrele
electrolitice şi hidrice. Împreună cu prevenţia şi tratamentul complicaţiilor grave care pot apărea ca
urmare a acestor dezechilibre şi a altor efecte asupra organismului, tratamentul corectiv poate necesita
măsuri terapeutice intensive şi de monitorizare medicală intensivă, generale şi specifice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: diuretice de ansă cu acţiune intensă, sulfonamide, codul ATC: C03CA01.
Furosemida este un derivat sulfonamidbenzoic din grupul diureticelor de ansă cu acţiune saliuretică
intensă. La doze terapeutice, odată ajunsă în lumenul tubular, acţionează în principal la nivelul
epiteliului porţiunii ascendente a ansei Henle, unde inhibă reabsorbţia sării fără apă. Consecutiv, la
nivelul tubului contort distal sunt stimulate schimburile sodiu-potasiu şi sodiu-hidrogen, crescând
excreţia ionilor de potasiu şi de hidrogen. Furosemida acţionează şi la nivelul tubului contort proximal
inhibând reabsorbţia izoosmotică.
Diureza indusă de furosemidă este intensă, cu un volum mare de urină izotonă sau uşor hipotonă, cu
reacţie acidă, bogată în ioni de sodiu, potasiu, clor, magneziu, calciu, hidrogen şi amoniu.
Acţiunea saliuretică creşte direct proporţional cu doza administrată şi persistă chiar în cazul
insuficienţei renale.
Creşte fluxul sanguin renal în favoarea corticalei renale.
Datorită efectului saliuretic, determină scăderea tensiunii arteriale.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea intravenoasă, efectul diuretic se manifestă din primele 5 minute.
Furosemida se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99%.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ o oră, dar creşte la pacienţii cu
insuficienţă hepatică, renală şi cardiacă. La nou-născut este prelungit, probabil datorită clearance-ului
renal şi hepatic scăzut.
Distribuţia se face în lichidul extracelular.
Excreţia se face rapid, în principal pe cale renală, dar şi biliar/fecal. În caz de insuficienţă renală,
creşte excreţia pe cale biliară, fără acumularea medicamentului.
Furosemida este slab dializabilă.
La om, se excretă în lapte.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
11
Studiile efectuate cu furosemidă administrată oral sau intravenos la diferită specii de rozătoare şi la
câine au evidenţiat toxicitate acută scăzută. La şoarece şi şobolan, DL
50 după administrarea orală a
furosemidei este cuprinsă între 1050 şi 4600 mg/kg corp, iar la cobai de 243 mg/kg corp. La câine,
DL
50 după administrarea orală a furosemidei este de aproximativ 2000 mg/kg corp, iar după
administrarea intravenoasă DL
50 este mai mare de 400 mg/kg corp.
Toxicitate cronică
La şobolan şi câine, după administrarea timp de 6 luni şi 12 luni, au fost observate modificări la nivel
renal (inclusiv fibroză focală, calcificări) în grupurile cu dozele cele mai mari (de 10 până la de 20 ori
mai mari decât doza terapeutică la om).
Carcinogenitate
Furosemida în doză de aproximativ 200 mg/kg corp pe zi a fost administrată la şoareci şi şobolani
femele, pe parcursul a 2 ani, împreună cu alimentaţia. S-a observat o creştere a incidenţei
adenocarcinomului mamar la şoarece, dar nu şi la şobolan. Această doză este considerabil mai mare
decât doza terapeutică administrată la om. În plus, aceste tumori au fost identice din punct de vedere
morfologic cu tumorile apărute spontan, observate la 2% până la 8% din animalele din grupul de
control.
Cu toate acestea, pare a fi puţin probabil ca această incidenţă a tumorilor să fie relevantă pentru
tratamentul la om. Nu există dovezi ale creşterii incidenţei adenocarcinomului mamar la om, după
utilizarea furosemidei. Pe baza studiilor epidemiologice, nu este posibilă clasificarea carcinogenităţii
furosemidei la om.
Într-un studiu de carcinogenitate, furosemida a fost administrată la şobolan în doză zilnică de
15 mg/kg sau 30 mg/kg corp. Şobolanii masculi din grupul la care s-a administrat doza de 15 mg/kg au
prezentat o creştere marginală a tumorilor nespecifice, care nu s-a observat în grupul la care s-a
administrat doza de 30 mg/kg. Aceste rezultate sunt considerate a fi incidentale.
Testul de carcinogeneză la nivelul vezicii urinare, indusă cu nitrozamină, efectuat la şobolan, nu a
evidenţiat date care să sugereze că furosemida este un factor promotor.
Mutagenitate
La testele efectuate in vitro, la bacterii şi pe celule de mamifer, au fost obţinute atât rezultate pozitive,
cât şi negative. Cu toate acestea, inducţia mutaţiilor genice şi cromozomiale a fost observată numai în
cazurile în care furosemida a atins concentraţii citotoxice.
Teratogeneză
La diferite specii de mamifer, inclusiv şoarece, şobolan, pisică, iepure şi câine, nu au fost evidenţiate
efecte embriotoxice sau teratogene după tratamentul cu furosemidă. Întârzierea dezvoltării renale –
scăderea numărului de glomeruli diferenţiaţi – a fost descrisă la puii şobolanilor trataţi cu 75 mg
furosemidă pe kg corp, în timpul perioadei cuprinse între ziua a 7-a şi a 11-a de sarcină şi al perioadei
cuprinse între ziua a 14-a şi a 18-a de sarcină.
Furosemida traversează bariera feto-placentară şi se obţine în sângele din cordonul ombilical 100%
din concentraţia plasmatică maternă. Până în prezent, nu au fost raportate malformaţii la om, care să
fie corelate cu expunerea la furosemidă. Cu toate acestea, nu există suficientă experienţă pentru a
permite o evaluare concludentă a posibilelor efecte dăunătoare asupra embrionului/fătului. Producţia
de urină a fătului poate fi stimulată in utero.
La prematuri, a fost observată apariţia urolitiazei şi nefrocalcinozei ca urmare a tratamentului cu
furosemidă.
Nu au fost efectuate studii pentru a evalua efectele furosemidei la sugari, în cazul ingestiei cu laptele
matern.
Ototoxicitate
12
Furosemida poate influenţa procesele de conducere ale stria vascularis, de la nivelul urechii interne,
ceea ce poate duce la tulburări auditive, în general, reversibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxid de sodiu
Clorură de sodiu
Apă pentru preparate injectabile.
6.2 Incompatibilităţi
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă nu trebuie amestecat cu soluţii acide cu
capacitate mare de tamponare (de exemplu vitamina C, vitamina B
1, adrenalină, noradrenalină),
metiltetraciclină şi sărurile bazelor organice (de exemplu anestezice locale, alcaloizi, narcotice,
antihistaminice).
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole din sticla brună, cu inel de rupere sau cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie
injectabilă.
Cutie cu 10 fiole din sticla brună, cu inel de rupere sau cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie
injectabilă.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă poate fi amestecat cu soluţii alcaline, neutre sau
slab acide, cu capacitate minimă de tamponare (soluţie salină izotonă, soluţie Ringer, strofantină,
soluţie de glucoză).
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ZENTIVA S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50
Sector 3, Bucureşti, România
Tel.: + 40 21 317 31 36
Fax: + 40 21 317 31 34
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
13
3515/2011/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei – Iunie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2016
