DIPROPHOS
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
DIPROPHOS suspensie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare ml suspensie injectabilă conţine betametazonă 5 mg sub formă de dipropionat de
betametazonă 6,43 mg şi betametazonă 2 mg sub formă de fosfat sodic de betametazonă 2,63 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) 1,30 mg/ml, p-Hidroxibenzoat de
propil (E 216) 0,20 mg/ml, alcool benzilic 9 mg/ml.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Suspensie injectabilă
Suspensie de culoare albă până la aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Diprophos este indicat în tratamentul diverselor afecţiuni acute şi cronice care răspund la tratamentul
cu corticosteroizi. Tratamentul cu hormoni corticosteroizi este un adjuvant, nu un înlocuitor al
tratamentului convenţional.
Afecţiuni musculo-scheletice şi ale ţesuturilor moi: poliartrită reumatoidă, osteoartrită, bursită,
spondilită anchilozantă, epicondilită, radiculită, coccidinie, sciatică, lumbago, torticolis, chist
ganglionar, exostoză, fasceită.
Afecţiuni alergice: astm bronşic cronic (inclusiv tratament adjuvant pentru status astmaticus), febra
fânului, edem angioneurotic, bronşită alergică, rinită alergică sezonieră sau perenă, reacţii provocate
de medicamente, boala serului, înţepături de insecte.
Afecţiuni dermatologice: dermatită atopică (eczemă numulară), neurodermatită (lichen simplu
circumscris), dermatită de contact, dermatită solară severă, urticarie, lichen plan hipertrofic,
necrobioză lipoidică diabetică, alopecia areata, lupus eritematos discoid, psoriazis, cheloid, pemfigus,
dermatită herpetiformă, acnee chistică.
Colagenoze: lupus eritematos diseminat, sclerodermie, dermatomiozită, periarterită nodoasă.
Afecţiuni neoplazice: ca tratament paliativ al leucemiilor şi limfoamelor la adulţi; leucemie acută la
copii.
2
Alte afecţiuni: sindrom adrenogenital, colită ulcerativă, ileită regională, sprue, afecţiuni pediatrice
(bursită sub heloma durum, hallux rigidus, digiti quinti varus), afecţiuni care necesită injecţii
subconjunctivale, discrazii sanguine care răspund la tratamentul cu corticosteroizi, nefrită şi sindrom
nefrotic.
Diprophos suspensie poate fi administrat în tratamentul insuficienţei corticosuprarenaliene primare sau
secundare, dar, dacă este necesar, trebuie asigurat şi un aport de mineralocorticosteroizi.
Se recomandă ca Diprophos suspensie să se administreze: (1) intramuscular, în cazul afecţiunilor care
răspund la acţiunea corticosteroizilor sistemici; (2) direct, în ţesuturile moi afectate, în situaţiile care
impun aceasta; (3) intraarticular și periarticular, în cazul artritelor; (4) intralezional, în diversele
afecţiuni dermatologice şi (5) local, în anumite afecţiuni inflamatorii şi chistice ale piciorului.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Dozele sunt variabile şi trebuie individualizate în funcţie de afecţiune, de severitatea acesteia şi de
răspunsul pacientului.
Doza iniţială trebuie menţinută sau ajustată până în momentul în care se observă apariţia unui răspuns
satisfăcător. Dacă într-un interval de timp rezonabil nu se obţine un răspuns clinic satisfăcător,
tratamentul cu Diprophos suspensie se va întrerupe, fiind necesară instituirea unui alt tratament
adecvat.
Mod de administrare
Administrare sistemică
În terapia sistemică, tratamentul se începe cu 1 – 2 ml, în majoritatea afecţiunilor şi se repetă, dacă
este necesar. Administrarea se face prin injectare intramusculară (i.m.) profundă în regiunea fesieră.
Dozajul şi frecvenţa administrării depind de severitatea afecţiunii şi de răspunsul terapeutic. În
afecţiuni severe, cum este lupus eritematos sau status astmaticus, care au fost rezolvate prin proceduri
adecvate de resuscitare, poate fi necesară o doză iniţială de 2 ml.
O mare diversitate de afecţiuni dermatologice răspund în mod eficient la administrarea intramusculară
a 1 ml Diprophos suspensie, repetată în funcţie de răspunsul terapeutic.
În cazul tulburărilor de la nivelul tractului respirator, s-a semnalat ameliorarea simptomelor bolii la
câteva ore de la administrarea intramusculară a medicamentului Diprophos suspensie. Prin
administrarea unei doze de 1 – 2 ml se obţine controlul eficient al simptomelor în cazul unor afecţiuni,
cum sunt: astmul bronşic, febra fânului, bronşita alergică şi rinita alergică.
În tratamentul bursitelor acute sau cronice, se obţin rezultate foarte bune prin administrarea
intramusculară a unei doze de 1 – 2 ml Diprophos suspensie, repetată dacă este necesar.
Administrare locală
Utilizarea în asociere cu un anestezic local este rareori necesară. Dacă însă se doreşte administrarea în
asociere cu un anestezic local, Diprophos suspensie poate fi amestecat (în seringă) cu clorhidrat de
procaină sau lidocaină 1% sau 2%, utilizând formule care nu conţin parabeni. Pot fi folosite şi
anestezice locale similare. Trebuie evitate anestezicele care conţin metilparaben, propilparaben, fenol
etc. Se extrage mai intâi din fiolă în seringă doza necesară de Diprophos suspensie. Apoi, se extrage
anestezicul local, seringa agitându-se scurt şi energic.
În bursita acută subdeltoidiană, subacromială, olecraniană şi prepatelară, administrarea intrabursală a
1 - 2 ml Diprophos suspensie, poate conduce, în decurs de câteva ore, la ameliorarea durerilor şi la
restabilirea întregii game de mişcări. De îndată ce simptomele acute sunt controlate, bursita cronică
poate fi tratată prin administrarea unor doze mici de Diprophos suspensie. În cazul unor afecţiuni acute
cum sunt tenosinovita, tendinita şi peritendinita, o injecţie de Diprophos suspensie ar trebui să
amelioreze simptomele bolii. În formele cronice ale acestor afecţiuni, poate fi necesară repetarea
injecţiei, in funcţie de starea fiecărui pacient.
3
După administrarea intraarticulară a unei doze de 0,5 – 2 ml Diprophos suspensie, în decurs de două
până la patru ore, durerile şi rigiditatea asociate poliartritei reumatoide şi osteoartritei pot fi
ameliorate. Durata ameliorării, cu variaţii mari în ambele afecţiuni, este de patru sau mai multe
săptămâni în majoritatea cazurilor.
Administrarea intraarticulară a medicamentului Diprophos suspensie este bine tolerată în ţesuturile
articulare şi periarticulare. Dozele recomandate pentru administrare intraarticulară sunt, după cum
urmează: în articulaţiile mari (genunchi, şold, umăr), 1 – 2 ml, în articulaţii medii (cot, încheietura
mâinii, gleznă), 0,5 – 1 ml, iar în articulaţiile mici (picior, mână, torace), 0,25 – 0,5 ml.
Afecţiunile dermatologice pot răspunde la administrarea intralezională a medicamentului Diprophos
suspensie. Răspunsul unor leziuni care nu sunt tratate direct poate fi datorat unui efect sistemic slab al
medicamentului. În cazul tratamentului intralezional, se recomandă administrarea intradermică a unei
doze de 0,2 ml/cm
2 de Diprophos suspensie, distribuită uniform, folosind o seringă de tuberculină şi
un ac de calibrul 26. Indiferent de numărul zonelor afectate, întreaga cantitate de Diprophos suspensie
administrată pe săptămână nu trebuie să depăşească 1 ml.
Diprophos suspensie poate fi folosit eficace în afecţiuni ale piciorului care răspund la tratamentul cu
corticosteroizi. Bursita localizată sub heloma durum poate fi controlată prin administrarea a două
injecţii succesive de 0,25 ml fiecare. În anumite afecţiuni, cum sunt hallux rigidus, digiti quinti varus
şi artrita gutoasă acută, ameliorarea se instalează rapid. În cazul majorităţii injecţiilor, este
recomandabilă utilizarea unei seringi de tuberculină şi a unui ac de calibrul 25.
Doze recomandate a fi administrate la intervale de aproximativ o săptămână: bursită localizată sub
heloma durum sau molle, 0,25 – 0,5 ml; bursită sub excrescenţa osoasă calcaneană, bursită localizată
deasupra hallux rigidus, 0,5 ml; bursită deasupra digiti quinti varus, 0,5 ml; chist sinovial, 0,25 – 0,5
ml; metatarsalgie (nevralgia Morton), 0,25 – 0,5 ml; tenosinovită, 0,5 ml; periostită la nivelul osului
cuboid, 0,5 ml; artrită gutoasă acută, 0,5 – 1 ml.
După obţinerea unui răspuns favorabil, doza de întreţinere adecvată se va determina prin scăderea
treptată a dozei iniţiale la intervale de timp adecvate, până în momentul în care se obţine cea mai mică
doză eficace.
Expunerea pacientului la situaţii de stres care nu au legătură cu boala existentă poate necesita o doză
mai mare de Diprophos suspensie. În cazul în care, după aplicarea unui tratament de lungă durată, se
pune problema întreruperii administrării medicamentului, doza trebuie micşorată treptat.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la betametazonă, la alţi corticosteroizi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la
pct. 6.1.
Toate stările infecţioase sistemice, cu excepţia cazurilor selecţionate de infecţii.
Unele viroze în evoluţie (hepatită, herpes, varicelă, zoster).
Stări psihotice necontrolate medicamentos.
Tulburări de coagulare, tratamente anticoagulante în curs.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Diprophos nu este destinat administrării prin injectare intravenoasă.
În cazul injectării epidurale de corticosteroizi au fost raportate evenimente neurologice grave, unele
conducând la deces. Evenimentele specifice raportate includ, dar nu sunt limitate la,
infarct al măduvei
spinării, paraplegie, tetraplegie, orbire corticală și accident vascular cerebral. Aceste evenimente
neurologice grave
au fost raportate cu și fără utilizarea fluoroscopiei. Nu au fost stabilite siguranța și
eficacitatea administrării epidurale de corticosteroizi, iar corticosteroizii nu sunt aprobați pentru
această utilizare.
La utilizarea medicamentului Diprophos suspensie este obligatorie aplicarea cu stricteţe a unei tehnici
aseptice.
În cazul pacienţilor care prezintă purpură trombocitopenică idiopatică, administrarea intramusculară a
produsului Diprophos se va face cu precauţie.
4
Pentru a evita atrofierea locală a ţesutului, administrarea corticosteroizilor se va face prin injecţii
intramusculare profunde în mase musculare mari.
Administrarea unui corticosteroid prin injecţii în ţesuturile moi, intralezional şi intraarticular poate
produce atât efecte sistemice, cât şi locale.
Pentru a exclude posibilitatea prezenţei unui proces septic, este necesară examinarea oricărui lichid
articular prezent. Se va evita injectarea locală într-o articulaţie anterior infectată.
O creştere
semnificativă a durerii şi tumefacţiei locale, restricţia suplimentară a mobilităţii articulare, febra şi
starea de rău sunt sugestive pentru artrita septică. În cazul în care diagnosticul de sepsis este confirmat,
trebuie instituit tratament antimicrobian adecvat.
Corticosteroizii nu se vor injecta în articulaţiile cu instabilitate, în zonele infectate sau în spaţiile
intravertebrale. Injecţiile făcute în mod repetat în articulaţiile care prezintă osteoartrită pot accentua
leziunile de la nivelul articulaţiilor. Trebuie evitată injectarea corticosteroizilor direct în ţesutul
tendinos, întrucât aceasta poate conduce la apariţia rupturii de tendon.
În urma tratamentului cu corticosteroizi administrați intraarticular, trebuie luate măsuri de precauție de
către pacient pentru a evita suprasolicitarea articulaţiei la care a fost obţinut un beneficiu simptomatic.
Deoarece cazuri rare de reacţii anafilactoide s-au observat la pacienţii care au primit tratament
parenteral cu corticosteroizi, trebuie luate măsuri de precauţie adecvate înainte de administrare, mai
ales în cazul în care pacientul prezintă antecedente de alergie la orice medicament.
În cazul tratamentului de lungă durată cu corticosteroizi, trecerea de la administrarea parenterală la
administrarea pe cale orală a medicamentului trebuie avută în vedere după evaluarea atentă a
beneficiilor şi a riscurilor potenţiale.
Pot fi necesare ajustări ale dozei în funcţie de remisiunea sau exacerbarea procesului patologic,
răspunsul individual al pacientului la tratament şi expunerea pacientului la stres emoţional sau fizic,
cum este infecţia gravă, intervenţia chirurgicală sau traumatismul. Monitorizarea poate fi necesară pe o
perioadă de până la un an de la încetarea tratamentului cu corticosteroizi, pe termen lung sau în doze
mari.
Corticosteroizii pot masca unele semne ale infecţiei şi noi infecţii pot apărea în timpul utilizării.
Atunci când se utilizează corticosteroizi, este posibil să apară scăderea rezistenţei şi incapacitatea de a
localiza infecţia.
Utilizarea îndelungată a corticosteroizilor poate produce cataracte subcapsulare posterioare (în special
la copii), glaucom, cu lezarea posibilă a nervului optic, precum şi agravarea infecţiilor oculare
secundare produse de fungi sau virusuri. Periodic, se vor efectua examene oftalmologice, în special în
cazul pacienţilor cărora li s-a administrat un tratament de lungă durată (peste şase săptămâni).
Dozele medii şi mari de corticosteroizi pot provoca creşterea tensiunii arteriale, retenţie hidrosalină,
precum şi eliminarea excesivă a potasiului. Posibilitatea ca aceste efecte să apară este mai mică în
cazul utilizării derivaţilor sintetici, exceptând situaţia în care aceştia se administrează în doze mari. În
astfel de cazuri, pot fi necesare instituirea unui regim restrictiv privind consumul de sare şi
suplimentarea potasiului. Toţi corticosteroizii intensifică eliminarea calciului.
În timpul tratamentului cu corticosteroizi, pacienţilor nu li se va administra vaccin antivariolic.
Datorită posibilelor riscuri de apariţie a unor complicaţii neurologice şi a absenţei răspunsului
anticorpilor, pacienţii care primesc tratament cu corticosteroi
zi, în special în doze mari, nu vor fi
supuşi altor proceduri de imunizare.
Cu toate acestea, procedurile de imunizare pot fi efectuate la pacienţi care primesc corticosteroizi ca
tratament de substituţie, de exemplu în boala Addison.
5
Pacienţii care primesc doze imunosupresoare de corticosteroizi trebuie avertizați să evite expunerea la
varicelă sau rujeolă, şi dacă expunerea a avut loc, să solicite asistență medicală. Acest lucru are o
importanţă deosebită la copii și adolescenți.
Tratamentul cu corticosteroizi în tuberculoza activă trebuie limitat doar la cazurile de tuberculoză
fulminantă sau diseminată, în care corticosteroizii sunt utilizați în asociere cu o schemă terapeutică
antituberculoasă adecvată.
În cazul în care corticosteroizii sunt indicaţi la pacienţii cu tuberculoză latentă sau reactivitate la
tuberculină, este necesară o monitorizare atentă, deoarece este posibil să apară reactivarea bolii. În
timpul tratamentului prelungit cu corticosteroizi, pacienţii trebuie să primească chimioprofilaxie. În
cazul în care rifampicina se utilizează în cadrul unui program chimioprofilactic, trebuie luat în
considerare efectul acesteia de intensificare a clearance-ului metabolic hepatic al corticosteroizilor;
poate fi necesară ajustarea dozei de corticosteroid.
Pentru a controla afecţiunea pentru care se instituie tratamentul, trebuie să se folosească doza minimă
posibilă de corticosteroid; dacă este posibilă reducerea dozei, aceasta trebuie să se facă treptat.
Insuficienţa corticosuprarenaliană secundară indusă de medicament poate fi provocată de întreruperea
prea rapidă a administrării corticosteroidului şi poate fi diminuată prin reducerea treptată a dozei.
Această insuficienţă relativă poate persista timp de luni de zile după întreruperea tratamentului; de
aceea, dacă în această perioadă apare stres, corticoterapia trebuie reinstituită. Dacă pacientul primeşte
deja corticosteroizi, poate fi necesară creşterea dozei.
Deoarece secreţia de mineralocorticoizi poate fi afectată, trebuie administrate concomitent sare şi/sau
un mineralocorticoid.
Efectul corticosteroizilor este potenţat la pacienţii care au hipotiroidie sau la cei cu ciroză.
Datorită posibilităţii apariţiei perforaţiei corneene, la pacienţii cu herpes simplex ocular se recomandă
utilizarea atentă a corticosteroizilor.
Tratamentul cu corticosteroizi poate determina tulburări psihice. Instabilitatea emoţională sau
tendinţele psihotice preexistente pot fi agravate de corticosteroizi.
Corticosteroizii se vor utiliza cu prudenţă în: colită ulceroasă nespecifică, dacă există o iminenţă de
perforaţie, abces sau altă infecţie piogenă iminentă; diverticulită; anastomoze intestinale recente; ulcer
gastro-duodenal activ sau latent; insuficienţă renală; hipertensiune arterială; osteoporoză şi miastenia
gravis.
Deoarece complicaţiile tratamentului cu glucocorticoizi sunt dependente de doza, amploarea şi durata
tratamentului, o decizie trebuie luată pentru fiecare pacient în urma evaluării raportului risc/beneficiu.
Copii şi adolescenţi
Deoarece administrarea corticosteroizilor poate să perturbe ratele de creştere şi să inhibe producerea
endogenă de corticosteroizi la nou-născuţi şi la copii, creşterea şi dezvoltarea acestor pacienţi care
primesc tratament prelungit trebuie urmărite cu atenţie.
Sportivi
Sportivii trebuie avertizaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina
pozitivarea testelor antidoping.
Corticosteroizii pot altera motilitatea și numărul de spermatozoizi la unii pacienți.
Excipienți
Diprophos conţine p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) şi p-Hidroxibenzoat de propil (E 216) care pot
provoca reacţii alergice (chiar întârziate) și,
în mod excepţional, bronhospasm.
6
Diprophos conţine alcool benzilic care nu trebuie administrat la prematuri sau nou-născuţi. Poate
provoca reacţii toxice şi anafilactoide la sugari şi copii cu vârsta sub 3 ani.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni medicamentoase
Utilizarea în asociere cu fenobarbital, fenitoină, rifampicină sau efedrină poate intensifica
metabolismul corticosteroizilor, diminuând efectele terapeutice ale acestora.
Pacienţii cărora li se administrează simultan un corticosteroid şi un estrogen trebuie urmăriţi pentru a
se observa posibila exacerbare a efectelor corticosteroidului.
Utilizarea corticosteroizilor în asociere cu substanţelor diuretice care provoacă depleţia potasiului
poate accentua hipokaliemia. Utilizarea concomitentă a corticosteroizilor şi a glicozidelor cardiace
poate crește posibilitatea apariţiei aritmiilor sau a toxicităţii digitalice asociate hipokaliemiei.
Corticosteroizii pot intensifica depleția potasiului determinată de amfotericina B. La toţi pacienţii care
utilizează oricare dintre aceste combinații medicamentoase, trebuie monitorizate cu atenție valorile
electroliților serici, în special valorile de potasiu.
Utilizarea corticosteroizilor în asociere cu anticoagulante de tip cumarinic poate să amplifice sau să
diminueze efectele anticoagulante, fiind posibilă necesitatea ajustării dozei.
Efectele combinate ale antiinflamatoarelor nesteroidiene sau ale alcoolului cu glucocorticoizii pot
conduce la creşterea frecvenţei apariţiei şi a severităţii ulceraţiei gastrointestinale.
Corticosteroizii pot diminua concentraţiile sanguine de salicilat. Acidul acetilsalicilic trebuie utilizat
cu atenţie în combinaţie cu corticosteroizii în hipoprotrombinemie.
În cazul administrării de corticosteroizi la pacienţii diabetici, pot fi necesare ajustări ale dozelor de
medicamente antidiabetice.
Tratamentul în asociere cu glucocorticoizi poate inhiba răspunsul la somatotropină. Trebuie evitate
dozele de betametazonă care depăşesc 300 - 400 μg (0,3 - 0,45 mg) pe metru pătrat de suprafaţă
corporală, per zi, în timpul administrării somatotropinei.
Este de așteptat ca tratamentul în asociere cu inhibitori ai CYP3A, inclusiv cu medicamente care
conțin cobicistat, să mărească riscul de reacţii adverse sistemice. Administrarea în asociere trebuie
evitată, cu excepția cazurilor în care beneficiul obținut depășește riscul crescut de reacţii adverse
sistemice induse de corticosteroizi, în acest caz fiind obligatorie monitorizarea pacienților pentru
depistarea reacţiilor adverse sistemice induse de corticosteroizi.
Interacţiuni cu testele de laborator
Corticosteroizii pot afecta testul cu nitro-blue tetrazoliu pentru depistarea infecţiilor bacteriene şi pot
produce rezultate fals negative.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Deoarece nu s-au efectuat studii clinice controlate privind efectul corticosteroizilor asupra funcției de
reproducere la om, utilizarea prin injectare a Diprophos în timpul sarcinii sau la femeile de vârstă
fertilă necesită ca posibilele beneficii ale medicamentului să fie evaluate comparativ cu riscul potențial
pentru mamă și făt. Copiii născuţi de mame cărora li s-au administrat doze mari de corticosteroizi în
timpul sarcinii trebuie urmăriţi cu atenţie pentru a se observa posibilele semne de hipoadrenalism.
Alăptarea
La om, corticosteroizii traversează bariera feto-placentară şi se excretă în laptele matern. Datorită
posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse nedorite provocate de injectarea Diprophos la sugari, trebuie
7
să se decidă dacă este necesar să se întrerupă fie alăptarea, fie tratamentul, având în vedere importanţa
medicamentului pentru mamă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Diprophos suspensie nu are nicio influenţă asupra capacitatăţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse la Diprophos suspensie, care au fost similare celor semnalate în cazul altor
corticosteroizi, sunt dependente atât de doză, cât şi de durata tratamentului. De obicei, aceste reacţii
pot fi eliminate sau diminuate prin reducerea dozei; în general, aceasta este preferabilă sistării
tratamentului cu Diprophos suspensie.
Tulburări hidroelectrolitice: retenţie de sodiu, pierderi de potasiu, alcaloză hipokaliemică; retenţie
hidrică; insuficienţă cardiacă congestivă la pacienţii sensibili; hipertensiune arterială.
Musculo-scheletice: scăderea forţei musculare, miopatie cortizonică, hipotrofie musculară; agravarea
simptomatologiei în miastenia gravis; osteoporoză; fracturi vertebrale prin compresie; necroză
aseptică a capului femural şi a celui humeral; fractură patologică a oaselor lungi; ruptură de tendon;
instabilitate articulară (provocată de injecţii intraarticulare repetate).
Gastro-intestinale: sughiț; ulcer gastro-duodenal, cu posibilitatea apariţiei ulterioare a perforaţiei şi a
hemoragiei; pancreatită; distensie abdominală; esofagită ulceroasă.
Dermatologice: întârzieri în vindecarea rănilor; atrofie cutanată; subţierea pielii care devine astfel
fragilă; peteşii şi echimoze; eritem facial; transpiraţii abundente; reacţii diminuate la testările cutanate;
reacţii cum sunt dermatită alergică, urticarie, edem angioneurotic.
Neurologice: convulsii, hipertensiune intracraniană cu edem papilar (pseudotumor cerebri), de obicei
după tratament; vertij; cefalee, agravarea epilepsiei.
Endocrine: tulburări menstruale; status cushingoid; inhibarea dezvoltării fetale intrauterine sau a
creşterii la copii; supresie secundară corticosuprarenaliană şi hipofizară, în special în situaţii de stres,
cum sunt: traumatismele, intervenţiile chirurgicale sau bolile; toleranţă scăzută la glucide, manifestări
de diabet zaharat latent, creşterea necesarului de insulină sau de antidiabetice orale, la diabetici.
Oftalmice: cataractă subcapsulară posterioară; presiune intraoculară crescută, glaucom; exoftalmie,
exacerbarea infecţiilor oftalmice virale sau fungice.
Metabolice: balanţă a azotului negativă datorată catabolismului proteic, lipomatoză, inclusiv
lipomatoză mediastinală şi lipomatoză epidurală care poate produce complicaţii neurologice; creştere
în greutate.
Psihiatrice
: euforie, labilitate emoţională; depresie severă cu manifestări psihotice; modificări de
personalitate; hiperiritabilitate; insomnie, agravarea schizofreniei.
Cardiace: ruptură miocardică în urma unui infarct de miocard recent.
Alte reacţii adverse: reacţii anafilactoide sau de hipersensibilitate, reacţii hipotensive sau de tip şoc.
Reacţii adverse suplimentare legate de tratamentul cu corticosteroizi administrați parenteral includ
cazuri rare de orbire asociate tratamentului intralezional la nivelul feţei şi capului, hiperpigmentare sau
hipopigmentare, atrofie subcutanată şi cutanată, abces steril, reacție locală postinjectare (în urma
utilizării intraarticulare) şi artropatie de tip Charcot.
8
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomatologie
Supradozajul acut al glucocorticoizilor, inclusiv al betametazonei, nu reprezintă, în mod normal, un
pericol pentru viaţa pacientului. Exceptând situaţiile în care se administrează doze extrem de mari, este
puţin probabil ca supradozele de glucocorticoizi administrate timp de câteva zile să producă efecte
dăunătoare, în absenţa unor contraindicaţii specifice, cum sunt cele privind pacienţii cu diabet zaharat,
glaucom sau ulcer gastro-duodenal activ sau pacienţii trataţi cu digitalice, anticoagulante de tip
cumarinic sau diuretice care provoacă depleţia potasiului.
Tratament
Complicaţiile produse de efectele metabolice ale corticosteroizilor, de efectele nocive ale afecţiunii de
bază sau ale celei concomitente sau complicaţiile care rezultă din interacţiunile medicamentoase
trebuie tratate corespunzător.
Trebuie să se menţină un aport adecvat de lichide şi să se monitorizeze electroliţii din ser şi urină,
acordându-se o atenţie specială balanţei sodiului şi potasiului. Dacă este necesar, trebuie tratat
dezechilibrul electrolitic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: corticosteroizi de uz sistemic, glucocorticoizi, cod ATC: H02AB01.
Diprophos este o combinaţie de esteri de betametazonă solubili şi foarte puţin solubili, cu efecte
antiinflamatorii, antireumatice şi antialergice puternice, folosită în tratamentul tulburărilor care
răspund la corticosteroizi. Acţiunea terapeutică promptă este realizată de fosfat sodic de betametazonă,
un ester solubil care se absoarbe rapid după injecţie. Acţiunea susţinută este realizată de dipropionatul
de betametazonă care este doar puţin solubil şi facilitează o absorbţie lentă, controlând astfel
simptomele o perioadă mai îndelungată de timp. Cristalele mici de dipropionat de betametazonă
permit utilizarea unor ace subţiri (cu un calibru de până la 26) pentru administrare intradermică şi
intralezională.
Glucocorticoizii, cum este betametazona, produc efecte metabolice importante şi variate şi modifică
răspunsul imun al organismului la diverşi stimuli.
Betametazona are acţiune glucocorticoidă puternică şi o acţiune mineralocorticoidă slabă.
Acţiune antiinflamatorie
Au fost evaluate comparativ efectele antiinflamatorii ale unei singure injecţii intramusculare (i.m.),
conţinând fie 10 mg dipropionat de betametazonă, 10 mg fosfat sodic de betametazonă/acetat de
betametazonă suspensie* (echivalent cu 6 mg betametazonă), fie 40 mg de 6-metilprednisolonă, la
câini cu artrită indusă experimental prin injecţie intrasinovială cu sodiu urat cristalizat. Simptomele de
mers şchiopătat au fost diminuate, iar apariţia lor a fost întârziată timp de 24 zile, în cazul injectării de
dipropionat de betametazonă, în comparaţie cu 8 zile, în cazul injectării de fosfat sodic de
betametazonă/acetat de betametazonă şi 10 zile, după injectarea de metilprednisolonă.
Deoarece prezenţa microcristalelor de dipropionat de betametazonă a fost corelată cu durata acţiunii
antiinflamatorii, s-a întreprins un studiu la şobolani. La şobolanii necropsiaţi a fost semnalată prezenţa
microcristalelor în fibrele musculare timp de 13 zile după o administrare intramusculară unică a 0,5 ml
(5 mg) de dipropionat de betametazonă.
9
Teste privind supresia eozinofilelor
Administrarea intramusculară, la câini, a unei doze unice de 10 mg dipropionat de betametazonă, a
diminuat numărul de eozinofile cu peste 50%, timp de 30 zile. O singură injecţie intramusculară de
fosfat sodic de betametazonă/acetat de betametazonă suspensie* (echivalent cu 6 mg betametazonă)
sau 40 mg de 6 - metilprednisolonă a produs la câini o scădere a eozinofilelor timp de numai 20 zile,
respectiv de 10 zile.
Potenţial timolitic
Acţiunea timolitică a dipropionatului de betametazonă a fost comparată cu cea a acetatului de
prednisolon, a betametazonei şi a esterilor de betametazonă selectaţi, administraţi oral, la şoareci, o
dată pe zi, timp de două zile. La 24 ore după administrarea celei de a doua doze, s-a observat că
dipropionatul de betametazonă a fost de două ori mai puternic decât betametazona şi de aproximativ
10 ori mai puternic decât acetatul de prednisolon, pe baza greutăţii timice ca index al activităţii.
Şobolani corticosuprarenalectomizaţi
Timpul de supravieţuire a fost evaluat la şobolanii corticosuprarenalectomizaţi cărora li s-a administrat
o singură injecţie subcutanată de 0,25 mg dipropionat de betametazonă, betametazonă alcool sau
acetat de betametazonă. Cei trei corticosteroizi au avut acţiuni protectoare similare.
Acţiune glucogenă
Acţiunea glucogenă a unei singure injecţii intramusculare de dipropionat de betametazonă a fost
comparată cu cea a betametazonei şi a altor corticosteroizi testaţi la viţei. Nivelele iniţiale ale
glicemiei s-au măsurat cu până la 48 ore înaintea administrării dozei şi cel puţin o dată pe zi
postinjecţie. Acţiunea glucogenă a dipropionatului de betametazonă s-a dovedit a fi uşor mai scăzută
decât cea a betametazonei, dar mai crescută decât a betametazonei 17-butirat. Nu au existat diferenţe
semnificative între betametazonă, dexametazonă şi dexametazonă 21-nicotinat.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Analogii corticosuprarenalieni sintetici, inclusiv dipropionatul de betametazonă şi fosfatul sodic de
betametazonă, sunt absorbiţi de la locul de injectare şi produc efecte terapeutice locale şi sistemice,
precum şi alte efecte farmacologice.
Metabolizare
La fel ca şi ceilalţi glucocorticoizi, betametazona este metabolizată în ficat. Din punct de vedere
chimic, betametazona diferă suficient de mult de corticosteroizii naturali pentru a-i afecta
metabolismul.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire al betametazonei administrate oral sau parenteral este de ≥300 minute, în
comparaţie cu cel al hidrocortizonului, care este de aproximativ 90 minute.
Timpul de înjumătăţire al betametazonei administrată sistemic este de ≥300 minute, iar timpul de
înjumătăţire biologic este de 36-54 ore.
Combinaţia de dipropionat de betametazonă/fosfat sodic de betametazonă
Unui număr de şase subiecţi adulţi li s-a administrat intramuscular betametazonă marcată cu tritiu,
după cum urmează: doi au primit 5 mg dipropionat de betametazonă marcată, doi au primit 1,66 mg
fosfat sodic de betametazonă marcată, iar doi au primit o combinaţie de 5 mg dipropionat de
betametazonă suspensie marcată plus 2 mg fosfat sodic de betametazonă soluţie nemarcată (Diprophos
suspensie).
În cadrul acestui studiu, fosfatul sodic de betametazonă administrat intramuscular a fost rapid absorbit
şi hidrolizat imediat, atingând concentraţia plasmatică maximă după 60 minute. Fosfatul sodic de
betametazonă a fost excretat aproape complet în prima zi de la administrare; după două zile s-a
eliminat foarte puţină substanţă marcată radioactiv. Aproximativ 80% din radioactivitate s-a regăsit în
urină. Pe de altă parte, dipropionatul de betametazonă a fost absorbit foarte lent, s-a metabolizat treptat
şi a fost excretată parţial după mai mult de 10 zile. Totuşi, mare parte din radioactivitate s-a eliminat
10
după 7-8 zile. În mod similar, în cazul administrării combinaţiei (Diprophos suspensie), aproximativ
40% din radioactivitate a fost excretată în 10 zile, cea mai mare parte fiind eliminată în cea de-a şaptea
zi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Dipropionat de betametazonă
Studiile privind manifestările toxice la administrarea unor doze unice intramusculare de dipropionat de
betametazonă s-au efectuat la şoarece, şobolan, iepure şi câine; studiile privind manifestările toxice
care apar după administrarea pe cale orală a unei doze unice s-au efectuat la şoarece, şobolan, cobai şi
câine.Valorile DL
50, cu interval de confidenţă de 95%, au fost după cum urmează:
Specia Intramuscular Oral
Şoarece 60,7 - 94,1 m
g/kg> 2000 mg/kg
Şobolan > 100 mg/kg > 6240 mg/kg
Iepure 2,5 – 5,0 mg/kg -
Cobai - > 2000 mg/kg
Câine > 29,8 mg/kg > 780 mg/kg
Un studiu, cu durata de un an, privind toxicitatea dipropionatului de betametazonă administrat
intramuscular la şobolan, fie o dată pe săptămână (0,5 mg/kg sau 3,5 mg/kg), fie o dată la 2 săptămâni
(1,5 mg/kg sau 3 mg/kg), a demonstrat că dipropionatul de betametazonă este bine tolerat. La locul de
injectare a apărut o uşoară iritaţie tisulară; s-au observat efecte corticosteroidice sistemice uşoare şi
dependente de doză. Nu s-au semnalat manifestări toxice sau indicii ale unei acţiuni carcinogene.
S-a întreprins un studiu cu durata de un an privind toxicitatea în administrare intramusculară a
dipropionatului de betametazonă la câine, în două scheme terapeutice: o dată pe săptămână, 0,05
mg/kg sau 0,10 mg/kg sau o dată la două săptămâni, 0,05 mg/kg, 0,10 mg/kg sau 0,25 mg/kg. S-au
semnalat doar efecte fiziologice dependente de doză, cum sunt: eozinopenie, poliurie şi atrofie
corticosuprarenaliană. Nu au fost înregistrate efecte toxice.
La şobolan s-au administrat intramuscular doze zilnice de 1 mg/kg sau 2 mg/kg dipropionat de
betametazonă, începând din ziua a 6-a până în ziua a 15-a de la împerechere. Nu s-au observat efecte
toxice nici la femele, nici la descendenţi.
Fosfat sodic de betametazonă
S-au efectuat studii privind administrarea parenterală a unei doze unice de fosfat sodic de
betametazonă la şoarece, şobolan şi câine şi oral, la şoarece. Nu s-au observat diferenţe semnificative
între specii.
La şobolan şi şoarece, valorile DL
50 au fost similare (aproximativ 900 mg/kg) în cazul administrării
intraperitoneale, subcutanate, intravenoase sau intramusculare a fosfatului de betametazonă. După
administrarea pe cale orală la şoarece, valoarea DL
50 a fost de 1460 mg/kg. La rozătoare,
simptomatologia a inclus hipoactivitate, ptoză, polidipsie, poliurie şi scăderea forţei musculare.
Betametazona a avut efecte teratogene la şobolan şi iepure după injectarea sub formă de fosfat sodic
de betametazonă în doze de două ori mai mari decât doza administrată la om. Malformaţia
predominantă care s-a semnalat a fost palatoschizis. Capacitatea corticosteroizilor de a provoca această
malformaţie la multe specii de animale a fost stabilită cu certitudine. Administrat în doze de patru
până la de opt ori mai mari decât doza administrată la om, fosfatul sodic de betametazonă are efecte
embriocide la şobolan şi la iepure.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidrogenofosfat disodic dihidrat
11
Edetat disodic
Clorură de sodiu
Polisorbat 80
Alcool benzilic
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de propil (E 216)
Carboximetilceluloză sodică
Polietilenglicol 3350
Acid clorhidric pentru ajustarea pH-ului
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole din sticlă tip I a 1 ml suspensie injectabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
A se agita energic înainte de utilizare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
MERCK SHARP & DOHME ROMANIA S.R.L.
Bucharest Business Park, Şos. Bucureşti-Ploieşti Nr. 1A
Clădirea C1, Etaj 3, Sector 1
Bucureşti
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9844/2017/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2017
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2017
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
DIPROPHOS suspensie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare ml suspensie injectabilă conţine betametazonă 5 mg sub formă de dipropionat de
betametazonă 6,43 mg şi betametazonă 2 mg sub formă de fosfat sodic de betametazonă 2,63 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) 1,30 mg/ml, p-Hidroxibenzoat de
propil (E 216) 0,20 mg/ml, alcool benzilic 9 mg/ml.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Suspensie injectabilă
Suspensie de culoare albă până la aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Diprophos este indicat în tratamentul diverselor afecţiuni acute şi cronice care răspund la tratamentul
cu corticosteroizi. Tratamentul cu hormoni corticosteroizi este un adjuvant, nu un înlocuitor al
tratamentului convenţional.
Afecţiuni musculo-scheletice şi ale ţesuturilor moi: poliartrită reumatoidă, osteoartrită, bursită,
spondilită anchilozantă, epicondilită, radiculită, coccidinie, sciatică, lumbago, torticolis, chist
ganglionar, exostoză, fasceită.
Afecţiuni alergice: astm bronşic cronic (inclusiv tratament adjuvant pentru status astmaticus), febra
fânului, edem angioneurotic, bronşită alergică, rinită alergică sezonieră sau perenă, reacţii provocate
de medicamente, boala serului, înţepături de insecte.
Afecţiuni dermatologice: dermatită atopică (eczemă numulară), neurodermatită (lichen simplu
circumscris), dermatită de contact, dermatită solară severă, urticarie, lichen plan hipertrofic,
necrobioză lipoidică diabetică, alopecia areata, lupus eritematos discoid, psoriazis, cheloid, pemfigus,
dermatită herpetiformă, acnee chistică.
Colagenoze: lupus eritematos diseminat, sclerodermie, dermatomiozită, periarterită nodoasă.
Afecţiuni neoplazice: ca tratament paliativ al leucemiilor şi limfoamelor la adulţi; leucemie acută la
copii.
2
Alte afecţiuni: sindrom adrenogenital, colită ulcerativă, ileită regională, sprue, afecţiuni pediatrice
(bursită sub heloma durum, hallux rigidus, digiti quinti varus), afecţiuni care necesită injecţii
subconjunctivale, discrazii sanguine care răspund la tratamentul cu corticosteroizi, nefrită şi sindrom
nefrotic.
Diprophos suspensie poate fi administrat în tratamentul insuficienţei corticosuprarenaliene primare sau
secundare, dar, dacă este necesar, trebuie asigurat şi un aport de mineralocorticosteroizi.
Se recomandă ca Diprophos suspensie să se administreze: (1) intramuscular, în cazul afecţiunilor care
răspund la acţiunea corticosteroizilor sistemici; (2) direct, în ţesuturile moi afectate, în situaţiile care
impun aceasta; (3) intraarticular și periarticular, în cazul artritelor; (4) intralezional, în diversele
afecţiuni dermatologice şi (5) local, în anumite afecţiuni inflamatorii şi chistice ale piciorului.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Dozele sunt variabile şi trebuie individualizate în funcţie de afecţiune, de severitatea acesteia şi de
răspunsul pacientului.
Doza iniţială trebuie menţinută sau ajustată până în momentul în care se observă apariţia unui răspuns
satisfăcător. Dacă într-un interval de timp rezonabil nu se obţine un răspuns clinic satisfăcător,
tratamentul cu Diprophos suspensie se va întrerupe, fiind necesară instituirea unui alt tratament
adecvat.
Mod de administrare
Administrare sistemică
În terapia sistemică, tratamentul se începe cu 1 – 2 ml, în majoritatea afecţiunilor şi se repetă, dacă
este necesar. Administrarea se face prin injectare intramusculară (i.m.) profundă în regiunea fesieră.
Dozajul şi frecvenţa administrării depind de severitatea afecţiunii şi de răspunsul terapeutic. În
afecţiuni severe, cum este lupus eritematos sau status astmaticus, care au fost rezolvate prin proceduri
adecvate de resuscitare, poate fi necesară o doză iniţială de 2 ml.
O mare diversitate de afecţiuni dermatologice răspund în mod eficient la administrarea intramusculară
a 1 ml Diprophos suspensie, repetată în funcţie de răspunsul terapeutic.
În cazul tulburărilor de la nivelul tractului respirator, s-a semnalat ameliorarea simptomelor bolii la
câteva ore de la administrarea intramusculară a medicamentului Diprophos suspensie. Prin
administrarea unei doze de 1 – 2 ml se obţine controlul eficient al simptomelor în cazul unor afecţiuni,
cum sunt: astmul bronşic, febra fânului, bronşita alergică şi rinita alergică.
În tratamentul bursitelor acute sau cronice, se obţin rezultate foarte bune prin administrarea
intramusculară a unei doze de 1 – 2 ml Diprophos suspensie, repetată dacă este necesar.
Administrare locală
Utilizarea în asociere cu un anestezic local este rareori necesară. Dacă însă se doreşte administrarea în
asociere cu un anestezic local, Diprophos suspensie poate fi amestecat (în seringă) cu clorhidrat de
procaină sau lidocaină 1% sau 2%, utilizând formule care nu conţin parabeni. Pot fi folosite şi
anestezice locale similare. Trebuie evitate anestezicele care conţin metilparaben, propilparaben, fenol
etc. Se extrage mai intâi din fiolă în seringă doza necesară de Diprophos suspensie. Apoi, se extrage
anestezicul local, seringa agitându-se scurt şi energic.
În bursita acută subdeltoidiană, subacromială, olecraniană şi prepatelară, administrarea intrabursală a
1 - 2 ml Diprophos suspensie, poate conduce, în decurs de câteva ore, la ameliorarea durerilor şi la
restabilirea întregii game de mişcări. De îndată ce simptomele acute sunt controlate, bursita cronică
poate fi tratată prin administrarea unor doze mici de Diprophos suspensie. În cazul unor afecţiuni acute
cum sunt tenosinovita, tendinita şi peritendinita, o injecţie de Diprophos suspensie ar trebui să
amelioreze simptomele bolii. În formele cronice ale acestor afecţiuni, poate fi necesară repetarea
injecţiei, in funcţie de starea fiecărui pacient.
3
După administrarea intraarticulară a unei doze de 0,5 – 2 ml Diprophos suspensie, în decurs de două
până la patru ore, durerile şi rigiditatea asociate poliartritei reumatoide şi osteoartritei pot fi
ameliorate. Durata ameliorării, cu variaţii mari în ambele afecţiuni, este de patru sau mai multe
săptămâni în majoritatea cazurilor.
Administrarea intraarticulară a medicamentului Diprophos suspensie este bine tolerată în ţesuturile
articulare şi periarticulare. Dozele recomandate pentru administrare intraarticulară sunt, după cum
urmează: în articulaţiile mari (genunchi, şold, umăr), 1 – 2 ml, în articulaţii medii (cot, încheietura
mâinii, gleznă), 0,5 – 1 ml, iar în articulaţiile mici (picior, mână, torace), 0,25 – 0,5 ml.
Afecţiunile dermatologice pot răspunde la administrarea intralezională a medicamentului Diprophos
suspensie. Răspunsul unor leziuni care nu sunt tratate direct poate fi datorat unui efect sistemic slab al
medicamentului. În cazul tratamentului intralezional, se recomandă administrarea intradermică a unei
doze de 0,2 ml/cm
2 de Diprophos suspensie, distribuită uniform, folosind o seringă de tuberculină şi
un ac de calibrul 26. Indiferent de numărul zonelor afectate, întreaga cantitate de Diprophos suspensie
administrată pe săptămână nu trebuie să depăşească 1 ml.
Diprophos suspensie poate fi folosit eficace în afecţiuni ale piciorului care răspund la tratamentul cu
corticosteroizi. Bursita localizată sub heloma durum poate fi controlată prin administrarea a două
injecţii succesive de 0,25 ml fiecare. În anumite afecţiuni, cum sunt hallux rigidus, digiti quinti varus
şi artrita gutoasă acută, ameliorarea se instalează rapid. În cazul majorităţii injecţiilor, este
recomandabilă utilizarea unei seringi de tuberculină şi a unui ac de calibrul 25.
Doze recomandate a fi administrate la intervale de aproximativ o săptămână: bursită localizată sub
heloma durum sau molle, 0,25 – 0,5 ml; bursită sub excrescenţa osoasă calcaneană, bursită localizată
deasupra hallux rigidus, 0,5 ml; bursită deasupra digiti quinti varus, 0,5 ml; chist sinovial, 0,25 – 0,5
ml; metatarsalgie (nevralgia Morton), 0,25 – 0,5 ml; tenosinovită, 0,5 ml; periostită la nivelul osului
cuboid, 0,5 ml; artrită gutoasă acută, 0,5 – 1 ml.
După obţinerea unui răspuns favorabil, doza de întreţinere adecvată se va determina prin scăderea
treptată a dozei iniţiale la intervale de timp adecvate, până în momentul în care se obţine cea mai mică
doză eficace.
Expunerea pacientului la situaţii de stres care nu au legătură cu boala existentă poate necesita o doză
mai mare de Diprophos suspensie. În cazul în care, după aplicarea unui tratament de lungă durată, se
pune problema întreruperii administrării medicamentului, doza trebuie micşorată treptat.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la betametazonă, la alţi corticosteroizi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la
pct. 6.1.
Toate stările infecţioase sistemice, cu excepţia cazurilor selecţionate de infecţii.
Unele viroze în evoluţie (hepatită, herpes, varicelă, zoster).
Stări psihotice necontrolate medicamentos.
Tulburări de coagulare, tratamente anticoagulante în curs.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Diprophos nu este destinat administrării prin injectare intravenoasă.
În cazul injectării epidurale de corticosteroizi au fost raportate evenimente neurologice grave, unele
conducând la deces. Evenimentele specifice raportate includ, dar nu sunt limitate la,
infarct al măduvei
spinării, paraplegie, tetraplegie, orbire corticală și accident vascular cerebral. Aceste evenimente
neurologice grave
au fost raportate cu și fără utilizarea fluoroscopiei. Nu au fost stabilite siguranța și
eficacitatea administrării epidurale de corticosteroizi, iar corticosteroizii nu sunt aprobați pentru
această utilizare.
La utilizarea medicamentului Diprophos suspensie este obligatorie aplicarea cu stricteţe a unei tehnici
aseptice.
În cazul pacienţilor care prezintă purpură trombocitopenică idiopatică, administrarea intramusculară a
produsului Diprophos se va face cu precauţie.
4
Pentru a evita atrofierea locală a ţesutului, administrarea corticosteroizilor se va face prin injecţii
intramusculare profunde în mase musculare mari.
Administrarea unui corticosteroid prin injecţii în ţesuturile moi, intralezional şi intraarticular poate
produce atât efecte sistemice, cât şi locale.
Pentru a exclude posibilitatea prezenţei unui proces septic, este necesară examinarea oricărui lichid
articular prezent. Se va evita injectarea locală într-o articulaţie anterior infectată.
O creştere
semnificativă a durerii şi tumefacţiei locale, restricţia suplimentară a mobilităţii articulare, febra şi
starea de rău sunt sugestive pentru artrita septică. În cazul în care diagnosticul de sepsis este confirmat,
trebuie instituit tratament antimicrobian adecvat.
Corticosteroizii nu se vor injecta în articulaţiile cu instabilitate, în zonele infectate sau în spaţiile
intravertebrale. Injecţiile făcute în mod repetat în articulaţiile care prezintă osteoartrită pot accentua
leziunile de la nivelul articulaţiilor. Trebuie evitată injectarea corticosteroizilor direct în ţesutul
tendinos, întrucât aceasta poate conduce la apariţia rupturii de tendon.
În urma tratamentului cu corticosteroizi administrați intraarticular, trebuie luate măsuri de precauție de
către pacient pentru a evita suprasolicitarea articulaţiei la care a fost obţinut un beneficiu simptomatic.
Deoarece cazuri rare de reacţii anafilactoide s-au observat la pacienţii care au primit tratament
parenteral cu corticosteroizi, trebuie luate măsuri de precauţie adecvate înainte de administrare, mai
ales în cazul în care pacientul prezintă antecedente de alergie la orice medicament.
În cazul tratamentului de lungă durată cu corticosteroizi, trecerea de la administrarea parenterală la
administrarea pe cale orală a medicamentului trebuie avută în vedere după evaluarea atentă a
beneficiilor şi a riscurilor potenţiale.
Pot fi necesare ajustări ale dozei în funcţie de remisiunea sau exacerbarea procesului patologic,
răspunsul individual al pacientului la tratament şi expunerea pacientului la stres emoţional sau fizic,
cum este infecţia gravă, intervenţia chirurgicală sau traumatismul. Monitorizarea poate fi necesară pe o
perioadă de până la un an de la încetarea tratamentului cu corticosteroizi, pe termen lung sau în doze
mari.
Corticosteroizii pot masca unele semne ale infecţiei şi noi infecţii pot apărea în timpul utilizării.
Atunci când se utilizează corticosteroizi, este posibil să apară scăderea rezistenţei şi incapacitatea de a
localiza infecţia.
Utilizarea îndelungată a corticosteroizilor poate produce cataracte subcapsulare posterioare (în special
la copii), glaucom, cu lezarea posibilă a nervului optic, precum şi agravarea infecţiilor oculare
secundare produse de fungi sau virusuri. Periodic, se vor efectua examene oftalmologice, în special în
cazul pacienţilor cărora li s-a administrat un tratament de lungă durată (peste şase săptămâni).
Dozele medii şi mari de corticosteroizi pot provoca creşterea tensiunii arteriale, retenţie hidrosalină,
precum şi eliminarea excesivă a potasiului. Posibilitatea ca aceste efecte să apară este mai mică în
cazul utilizării derivaţilor sintetici, exceptând situaţia în care aceştia se administrează în doze mari. În
astfel de cazuri, pot fi necesare instituirea unui regim restrictiv privind consumul de sare şi
suplimentarea potasiului. Toţi corticosteroizii intensifică eliminarea calciului.
În timpul tratamentului cu corticosteroizi, pacienţilor nu li se va administra vaccin antivariolic.
Datorită posibilelor riscuri de apariţie a unor complicaţii neurologice şi a absenţei răspunsului
anticorpilor, pacienţii care primesc tratament cu corticosteroi
zi, în special în doze mari, nu vor fi
supuşi altor proceduri de imunizare.
Cu toate acestea, procedurile de imunizare pot fi efectuate la pacienţi care primesc corticosteroizi ca
tratament de substituţie, de exemplu în boala Addison.
5
Pacienţii care primesc doze imunosupresoare de corticosteroizi trebuie avertizați să evite expunerea la
varicelă sau rujeolă, şi dacă expunerea a avut loc, să solicite asistență medicală. Acest lucru are o
importanţă deosebită la copii și adolescenți.
Tratamentul cu corticosteroizi în tuberculoza activă trebuie limitat doar la cazurile de tuberculoză
fulminantă sau diseminată, în care corticosteroizii sunt utilizați în asociere cu o schemă terapeutică
antituberculoasă adecvată.
În cazul în care corticosteroizii sunt indicaţi la pacienţii cu tuberculoză latentă sau reactivitate la
tuberculină, este necesară o monitorizare atentă, deoarece este posibil să apară reactivarea bolii. În
timpul tratamentului prelungit cu corticosteroizi, pacienţii trebuie să primească chimioprofilaxie. În
cazul în care rifampicina se utilizează în cadrul unui program chimioprofilactic, trebuie luat în
considerare efectul acesteia de intensificare a clearance-ului metabolic hepatic al corticosteroizilor;
poate fi necesară ajustarea dozei de corticosteroid.
Pentru a controla afecţiunea pentru care se instituie tratamentul, trebuie să se folosească doza minimă
posibilă de corticosteroid; dacă este posibilă reducerea dozei, aceasta trebuie să se facă treptat.
Insuficienţa corticosuprarenaliană secundară indusă de medicament poate fi provocată de întreruperea
prea rapidă a administrării corticosteroidului şi poate fi diminuată prin reducerea treptată a dozei.
Această insuficienţă relativă poate persista timp de luni de zile după întreruperea tratamentului; de
aceea, dacă în această perioadă apare stres, corticoterapia trebuie reinstituită. Dacă pacientul primeşte
deja corticosteroizi, poate fi necesară creşterea dozei.
Deoarece secreţia de mineralocorticoizi poate fi afectată, trebuie administrate concomitent sare şi/sau
un mineralocorticoid.
Efectul corticosteroizilor este potenţat la pacienţii care au hipotiroidie sau la cei cu ciroză.
Datorită posibilităţii apariţiei perforaţiei corneene, la pacienţii cu herpes simplex ocular se recomandă
utilizarea atentă a corticosteroizilor.
Tratamentul cu corticosteroizi poate determina tulburări psihice. Instabilitatea emoţională sau
tendinţele psihotice preexistente pot fi agravate de corticosteroizi.
Corticosteroizii se vor utiliza cu prudenţă în: colită ulceroasă nespecifică, dacă există o iminenţă de
perforaţie, abces sau altă infecţie piogenă iminentă; diverticulită; anastomoze intestinale recente; ulcer
gastro-duodenal activ sau latent; insuficienţă renală; hipertensiune arterială; osteoporoză şi miastenia
gravis.
Deoarece complicaţiile tratamentului cu glucocorticoizi sunt dependente de doza, amploarea şi durata
tratamentului, o decizie trebuie luată pentru fiecare pacient în urma evaluării raportului risc/beneficiu.
Copii şi adolescenţi
Deoarece administrarea corticosteroizilor poate să perturbe ratele de creştere şi să inhibe producerea
endogenă de corticosteroizi la nou-născuţi şi la copii, creşterea şi dezvoltarea acestor pacienţi care
primesc tratament prelungit trebuie urmărite cu atenţie.
Sportivi
Sportivii trebuie avertizaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina
pozitivarea testelor antidoping.
Corticosteroizii pot altera motilitatea și numărul de spermatozoizi la unii pacienți.
Excipienți
Diprophos conţine p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) şi p-Hidroxibenzoat de propil (E 216) care pot
provoca reacţii alergice (chiar întârziate) și,
în mod excepţional, bronhospasm.
6
Diprophos conţine alcool benzilic care nu trebuie administrat la prematuri sau nou-născuţi. Poate
provoca reacţii toxice şi anafilactoide la sugari şi copii cu vârsta sub 3 ani.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni medicamentoase
Utilizarea în asociere cu fenobarbital, fenitoină, rifampicină sau efedrină poate intensifica
metabolismul corticosteroizilor, diminuând efectele terapeutice ale acestora.
Pacienţii cărora li se administrează simultan un corticosteroid şi un estrogen trebuie urmăriţi pentru a
se observa posibila exacerbare a efectelor corticosteroidului.
Utilizarea corticosteroizilor în asociere cu substanţelor diuretice care provoacă depleţia potasiului
poate accentua hipokaliemia. Utilizarea concomitentă a corticosteroizilor şi a glicozidelor cardiace
poate crește posibilitatea apariţiei aritmiilor sau a toxicităţii digitalice asociate hipokaliemiei.
Corticosteroizii pot intensifica depleția potasiului determinată de amfotericina B. La toţi pacienţii care
utilizează oricare dintre aceste combinații medicamentoase, trebuie monitorizate cu atenție valorile
electroliților serici, în special valorile de potasiu.
Utilizarea corticosteroizilor în asociere cu anticoagulante de tip cumarinic poate să amplifice sau să
diminueze efectele anticoagulante, fiind posibilă necesitatea ajustării dozei.
Efectele combinate ale antiinflamatoarelor nesteroidiene sau ale alcoolului cu glucocorticoizii pot
conduce la creşterea frecvenţei apariţiei şi a severităţii ulceraţiei gastrointestinale.
Corticosteroizii pot diminua concentraţiile sanguine de salicilat. Acidul acetilsalicilic trebuie utilizat
cu atenţie în combinaţie cu corticosteroizii în hipoprotrombinemie.
În cazul administrării de corticosteroizi la pacienţii diabetici, pot fi necesare ajustări ale dozelor de
medicamente antidiabetice.
Tratamentul în asociere cu glucocorticoizi poate inhiba răspunsul la somatotropină. Trebuie evitate
dozele de betametazonă care depăşesc 300 - 400 μg (0,3 - 0,45 mg) pe metru pătrat de suprafaţă
corporală, per zi, în timpul administrării somatotropinei.
Este de așteptat ca tratamentul în asociere cu inhibitori ai CYP3A, inclusiv cu medicamente care
conțin cobicistat, să mărească riscul de reacţii adverse sistemice. Administrarea în asociere trebuie
evitată, cu excepția cazurilor în care beneficiul obținut depășește riscul crescut de reacţii adverse
sistemice induse de corticosteroizi, în acest caz fiind obligatorie monitorizarea pacienților pentru
depistarea reacţiilor adverse sistemice induse de corticosteroizi.
Interacţiuni cu testele de laborator
Corticosteroizii pot afecta testul cu nitro-blue tetrazoliu pentru depistarea infecţiilor bacteriene şi pot
produce rezultate fals negative.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Deoarece nu s-au efectuat studii clinice controlate privind efectul corticosteroizilor asupra funcției de
reproducere la om, utilizarea prin injectare a Diprophos în timpul sarcinii sau la femeile de vârstă
fertilă necesită ca posibilele beneficii ale medicamentului să fie evaluate comparativ cu riscul potențial
pentru mamă și făt. Copiii născuţi de mame cărora li s-au administrat doze mari de corticosteroizi în
timpul sarcinii trebuie urmăriţi cu atenţie pentru a se observa posibilele semne de hipoadrenalism.
Alăptarea
La om, corticosteroizii traversează bariera feto-placentară şi se excretă în laptele matern. Datorită
posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse nedorite provocate de injectarea Diprophos la sugari, trebuie
7
să se decidă dacă este necesar să se întrerupă fie alăptarea, fie tratamentul, având în vedere importanţa
medicamentului pentru mamă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Diprophos suspensie nu are nicio influenţă asupra capacitatăţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse la Diprophos suspensie, care au fost similare celor semnalate în cazul altor
corticosteroizi, sunt dependente atât de doză, cât şi de durata tratamentului. De obicei, aceste reacţii
pot fi eliminate sau diminuate prin reducerea dozei; în general, aceasta este preferabilă sistării
tratamentului cu Diprophos suspensie.
Tulburări hidroelectrolitice: retenţie de sodiu, pierderi de potasiu, alcaloză hipokaliemică; retenţie
hidrică; insuficienţă cardiacă congestivă la pacienţii sensibili; hipertensiune arterială.
Musculo-scheletice: scăderea forţei musculare, miopatie cortizonică, hipotrofie musculară; agravarea
simptomatologiei în miastenia gravis; osteoporoză; fracturi vertebrale prin compresie; necroză
aseptică a capului femural şi a celui humeral; fractură patologică a oaselor lungi; ruptură de tendon;
instabilitate articulară (provocată de injecţii intraarticulare repetate).
Gastro-intestinale: sughiț; ulcer gastro-duodenal, cu posibilitatea apariţiei ulterioare a perforaţiei şi a
hemoragiei; pancreatită; distensie abdominală; esofagită ulceroasă.
Dermatologice: întârzieri în vindecarea rănilor; atrofie cutanată; subţierea pielii care devine astfel
fragilă; peteşii şi echimoze; eritem facial; transpiraţii abundente; reacţii diminuate la testările cutanate;
reacţii cum sunt dermatită alergică, urticarie, edem angioneurotic.
Neurologice: convulsii, hipertensiune intracraniană cu edem papilar (pseudotumor cerebri), de obicei
după tratament; vertij; cefalee, agravarea epilepsiei.
Endocrine: tulburări menstruale; status cushingoid; inhibarea dezvoltării fetale intrauterine sau a
creşterii la copii; supresie secundară corticosuprarenaliană şi hipofizară, în special în situaţii de stres,
cum sunt: traumatismele, intervenţiile chirurgicale sau bolile; toleranţă scăzută la glucide, manifestări
de diabet zaharat latent, creşterea necesarului de insulină sau de antidiabetice orale, la diabetici.
Oftalmice: cataractă subcapsulară posterioară; presiune intraoculară crescută, glaucom; exoftalmie,
exacerbarea infecţiilor oftalmice virale sau fungice.
Metabolice: balanţă a azotului negativă datorată catabolismului proteic, lipomatoză, inclusiv
lipomatoză mediastinală şi lipomatoză epidurală care poate produce complicaţii neurologice; creştere
în greutate.
Psihiatrice
: euforie, labilitate emoţională; depresie severă cu manifestări psihotice; modificări de
personalitate; hiperiritabilitate; insomnie, agravarea schizofreniei.
Cardiace: ruptură miocardică în urma unui infarct de miocard recent.
Alte reacţii adverse: reacţii anafilactoide sau de hipersensibilitate, reacţii hipotensive sau de tip şoc.
Reacţii adverse suplimentare legate de tratamentul cu corticosteroizi administrați parenteral includ
cazuri rare de orbire asociate tratamentului intralezional la nivelul feţei şi capului, hiperpigmentare sau
hipopigmentare, atrofie subcutanată şi cutanată, abces steril, reacție locală postinjectare (în urma
utilizării intraarticulare) şi artropatie de tip Charcot.
8
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomatologie
Supradozajul acut al glucocorticoizilor, inclusiv al betametazonei, nu reprezintă, în mod normal, un
pericol pentru viaţa pacientului. Exceptând situaţiile în care se administrează doze extrem de mari, este
puţin probabil ca supradozele de glucocorticoizi administrate timp de câteva zile să producă efecte
dăunătoare, în absenţa unor contraindicaţii specifice, cum sunt cele privind pacienţii cu diabet zaharat,
glaucom sau ulcer gastro-duodenal activ sau pacienţii trataţi cu digitalice, anticoagulante de tip
cumarinic sau diuretice care provoacă depleţia potasiului.
Tratament
Complicaţiile produse de efectele metabolice ale corticosteroizilor, de efectele nocive ale afecţiunii de
bază sau ale celei concomitente sau complicaţiile care rezultă din interacţiunile medicamentoase
trebuie tratate corespunzător.
Trebuie să se menţină un aport adecvat de lichide şi să se monitorizeze electroliţii din ser şi urină,
acordându-se o atenţie specială balanţei sodiului şi potasiului. Dacă este necesar, trebuie tratat
dezechilibrul electrolitic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: corticosteroizi de uz sistemic, glucocorticoizi, cod ATC: H02AB01.
Diprophos este o combinaţie de esteri de betametazonă solubili şi foarte puţin solubili, cu efecte
antiinflamatorii, antireumatice şi antialergice puternice, folosită în tratamentul tulburărilor care
răspund la corticosteroizi. Acţiunea terapeutică promptă este realizată de fosfat sodic de betametazonă,
un ester solubil care se absoarbe rapid după injecţie. Acţiunea susţinută este realizată de dipropionatul
de betametazonă care este doar puţin solubil şi facilitează o absorbţie lentă, controlând astfel
simptomele o perioadă mai îndelungată de timp. Cristalele mici de dipropionat de betametazonă
permit utilizarea unor ace subţiri (cu un calibru de până la 26) pentru administrare intradermică şi
intralezională.
Glucocorticoizii, cum este betametazona, produc efecte metabolice importante şi variate şi modifică
răspunsul imun al organismului la diverşi stimuli.
Betametazona are acţiune glucocorticoidă puternică şi o acţiune mineralocorticoidă slabă.
Acţiune antiinflamatorie
Au fost evaluate comparativ efectele antiinflamatorii ale unei singure injecţii intramusculare (i.m.),
conţinând fie 10 mg dipropionat de betametazonă, 10 mg fosfat sodic de betametazonă/acetat de
betametazonă suspensie* (echivalent cu 6 mg betametazonă), fie 40 mg de 6-metilprednisolonă, la
câini cu artrită indusă experimental prin injecţie intrasinovială cu sodiu urat cristalizat. Simptomele de
mers şchiopătat au fost diminuate, iar apariţia lor a fost întârziată timp de 24 zile, în cazul injectării de
dipropionat de betametazonă, în comparaţie cu 8 zile, în cazul injectării de fosfat sodic de
betametazonă/acetat de betametazonă şi 10 zile, după injectarea de metilprednisolonă.
Deoarece prezenţa microcristalelor de dipropionat de betametazonă a fost corelată cu durata acţiunii
antiinflamatorii, s-a întreprins un studiu la şobolani. La şobolanii necropsiaţi a fost semnalată prezenţa
microcristalelor în fibrele musculare timp de 13 zile după o administrare intramusculară unică a 0,5 ml
(5 mg) de dipropionat de betametazonă.
9
Teste privind supresia eozinofilelor
Administrarea intramusculară, la câini, a unei doze unice de 10 mg dipropionat de betametazonă, a
diminuat numărul de eozinofile cu peste 50%, timp de 30 zile. O singură injecţie intramusculară de
fosfat sodic de betametazonă/acetat de betametazonă suspensie* (echivalent cu 6 mg betametazonă)
sau 40 mg de 6 - metilprednisolonă a produs la câini o scădere a eozinofilelor timp de numai 20 zile,
respectiv de 10 zile.
Potenţial timolitic
Acţiunea timolitică a dipropionatului de betametazonă a fost comparată cu cea a acetatului de
prednisolon, a betametazonei şi a esterilor de betametazonă selectaţi, administraţi oral, la şoareci, o
dată pe zi, timp de două zile. La 24 ore după administrarea celei de a doua doze, s-a observat că
dipropionatul de betametazonă a fost de două ori mai puternic decât betametazona şi de aproximativ
10 ori mai puternic decât acetatul de prednisolon, pe baza greutăţii timice ca index al activităţii.
Şobolani corticosuprarenalectomizaţi
Timpul de supravieţuire a fost evaluat la şobolanii corticosuprarenalectomizaţi cărora li s-a administrat
o singură injecţie subcutanată de 0,25 mg dipropionat de betametazonă, betametazonă alcool sau
acetat de betametazonă. Cei trei corticosteroizi au avut acţiuni protectoare similare.
Acţiune glucogenă
Acţiunea glucogenă a unei singure injecţii intramusculare de dipropionat de betametazonă a fost
comparată cu cea a betametazonei şi a altor corticosteroizi testaţi la viţei. Nivelele iniţiale ale
glicemiei s-au măsurat cu până la 48 ore înaintea administrării dozei şi cel puţin o dată pe zi
postinjecţie. Acţiunea glucogenă a dipropionatului de betametazonă s-a dovedit a fi uşor mai scăzută
decât cea a betametazonei, dar mai crescută decât a betametazonei 17-butirat. Nu au existat diferenţe
semnificative între betametazonă, dexametazonă şi dexametazonă 21-nicotinat.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Analogii corticosuprarenalieni sintetici, inclusiv dipropionatul de betametazonă şi fosfatul sodic de
betametazonă, sunt absorbiţi de la locul de injectare şi produc efecte terapeutice locale şi sistemice,
precum şi alte efecte farmacologice.
Metabolizare
La fel ca şi ceilalţi glucocorticoizi, betametazona este metabolizată în ficat. Din punct de vedere
chimic, betametazona diferă suficient de mult de corticosteroizii naturali pentru a-i afecta
metabolismul.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire al betametazonei administrate oral sau parenteral este de ≥300 minute, în
comparaţie cu cel al hidrocortizonului, care este de aproximativ 90 minute.
Timpul de înjumătăţire al betametazonei administrată sistemic este de ≥300 minute, iar timpul de
înjumătăţire biologic este de 36-54 ore.
Combinaţia de dipropionat de betametazonă/fosfat sodic de betametazonă
Unui număr de şase subiecţi adulţi li s-a administrat intramuscular betametazonă marcată cu tritiu,
după cum urmează: doi au primit 5 mg dipropionat de betametazonă marcată, doi au primit 1,66 mg
fosfat sodic de betametazonă marcată, iar doi au primit o combinaţie de 5 mg dipropionat de
betametazonă suspensie marcată plus 2 mg fosfat sodic de betametazonă soluţie nemarcată (Diprophos
suspensie).
În cadrul acestui studiu, fosfatul sodic de betametazonă administrat intramuscular a fost rapid absorbit
şi hidrolizat imediat, atingând concentraţia plasmatică maximă după 60 minute. Fosfatul sodic de
betametazonă a fost excretat aproape complet în prima zi de la administrare; după două zile s-a
eliminat foarte puţină substanţă marcată radioactiv. Aproximativ 80% din radioactivitate s-a regăsit în
urină. Pe de altă parte, dipropionatul de betametazonă a fost absorbit foarte lent, s-a metabolizat treptat
şi a fost excretată parţial după mai mult de 10 zile. Totuşi, mare parte din radioactivitate s-a eliminat
10
după 7-8 zile. În mod similar, în cazul administrării combinaţiei (Diprophos suspensie), aproximativ
40% din radioactivitate a fost excretată în 10 zile, cea mai mare parte fiind eliminată în cea de-a şaptea
zi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Dipropionat de betametazonă
Studiile privind manifestările toxice la administrarea unor doze unice intramusculare de dipropionat de
betametazonă s-au efectuat la şoarece, şobolan, iepure şi câine; studiile privind manifestările toxice
care apar după administrarea pe cale orală a unei doze unice s-au efectuat la şoarece, şobolan, cobai şi
câine.Valorile DL
50, cu interval de confidenţă de 95%, au fost după cum urmează:
Specia Intramuscular Oral
Şoarece 60,7 - 94,1 m
g/kg> 2000 mg/kg
Şobolan > 100 mg/kg > 6240 mg/kg
Iepure 2,5 – 5,0 mg/kg -
Cobai - > 2000 mg/kg
Câine > 29,8 mg/kg > 780 mg/kg
Un studiu, cu durata de un an, privind toxicitatea dipropionatului de betametazonă administrat
intramuscular la şobolan, fie o dată pe săptămână (0,5 mg/kg sau 3,5 mg/kg), fie o dată la 2 săptămâni
(1,5 mg/kg sau 3 mg/kg), a demonstrat că dipropionatul de betametazonă este bine tolerat. La locul de
injectare a apărut o uşoară iritaţie tisulară; s-au observat efecte corticosteroidice sistemice uşoare şi
dependente de doză. Nu s-au semnalat manifestări toxice sau indicii ale unei acţiuni carcinogene.
S-a întreprins un studiu cu durata de un an privind toxicitatea în administrare intramusculară a
dipropionatului de betametazonă la câine, în două scheme terapeutice: o dată pe săptămână, 0,05
mg/kg sau 0,10 mg/kg sau o dată la două săptămâni, 0,05 mg/kg, 0,10 mg/kg sau 0,25 mg/kg. S-au
semnalat doar efecte fiziologice dependente de doză, cum sunt: eozinopenie, poliurie şi atrofie
corticosuprarenaliană. Nu au fost înregistrate efecte toxice.
La şobolan s-au administrat intramuscular doze zilnice de 1 mg/kg sau 2 mg/kg dipropionat de
betametazonă, începând din ziua a 6-a până în ziua a 15-a de la împerechere. Nu s-au observat efecte
toxice nici la femele, nici la descendenţi.
Fosfat sodic de betametazonă
S-au efectuat studii privind administrarea parenterală a unei doze unice de fosfat sodic de
betametazonă la şoarece, şobolan şi câine şi oral, la şoarece. Nu s-au observat diferenţe semnificative
între specii.
La şobolan şi şoarece, valorile DL
50 au fost similare (aproximativ 900 mg/kg) în cazul administrării
intraperitoneale, subcutanate, intravenoase sau intramusculare a fosfatului de betametazonă. După
administrarea pe cale orală la şoarece, valoarea DL
50 a fost de 1460 mg/kg. La rozătoare,
simptomatologia a inclus hipoactivitate, ptoză, polidipsie, poliurie şi scăderea forţei musculare.
Betametazona a avut efecte teratogene la şobolan şi iepure după injectarea sub formă de fosfat sodic
de betametazonă în doze de două ori mai mari decât doza administrată la om. Malformaţia
predominantă care s-a semnalat a fost palatoschizis. Capacitatea corticosteroizilor de a provoca această
malformaţie la multe specii de animale a fost stabilită cu certitudine. Administrat în doze de patru
până la de opt ori mai mari decât doza administrată la om, fosfatul sodic de betametazonă are efecte
embriocide la şobolan şi la iepure.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidrogenofosfat disodic dihidrat
11
Edetat disodic
Clorură de sodiu
Polisorbat 80
Alcool benzilic
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de propil (E 216)
Carboximetilceluloză sodică
Polietilenglicol 3350
Acid clorhidric pentru ajustarea pH-ului
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole din sticlă tip I a 1 ml suspensie injectabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
A se agita energic înainte de utilizare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
MERCK SHARP & DOHME ROMANIA S.R.L.
Bucharest Business Park, Şos. Bucureşti-Ploieşti Nr. 1A
Clădirea C1, Etaj 3, Sector 1
Bucureşti
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9844/2017/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2017
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2017
