IBUPROFEN ARENA 400 mg
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3961/2011/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Ibuprofen Arena 400 mg capsule
2. COMPOZIŢIE CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare capsulă conţine ibuprofen 400 mg.
Excipienţi: lactoză monohidrat 88,60 mg, p-Hidroxibenzoat de metil (E 218), p-Hidroxibenzoat de n-
propil (E 216).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMĂ FARMACEUTICĂ
Capsulă.
Capsule gelatinoase de formă cilindrică, cu corp alb opac şi cap roşu opac, care conţin o pulbere
omogenă, de culoare aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Durere uşoară până la moderată, cum sunt cefaleea, incluzând migrena, durerea de dinţi.
Dismenoree primară.
Febră.
4.2 Doze şi mod de administrare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Acest medicament este destinat numai
pentru utilizarea de scurtă durată, nu mai mult de 7 zile. Dacă simptomele persistă sau se agravează
trebuie să vă adresaţi medicului.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: doza iniţială recomandată este de 400 mg ibuprofen (o capsulă
Ibuprofen Arena), administrată la intervale de 4-6 ore. Dacă durerea sau febra nu se ameliorează, se
pot administra 400 mg ibuprofen, fără a depăşi, însă, 1200 mg ibuprofen (3 capsule Ibuprofen Arena)
în 24 ore.
Capsulele se înghit întregi, cu un pahar cu apă, preferabil după masă.
Copii cu vârsta sub 12 ani: nu se recomandă administrarea capsulelor la copii cu vârsta sub 12 ani.
Pacienţi vârstnici: nu este necesară ajustarea dozelor. Dacă funcţia renală sau hepatică este afectată,
doza trebuie stabilită individual.
Insuficienţă renală
2
Nu este necesară reducerea dozei pentru pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată
(pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară reducerea dozei pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată
(pentru pacienţi cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).
Tratamentul cu Ibuprofen Arena trebuie întrerupt dacă:
- temperatura continuă să crească sau febra persistă mai mult de 3 zile;
- durerea se agravează sau durează mai mult de 10 zile.
4.3 Contraindicaţii
- hipersensibilitate la ibuprofen, la alte AINS sau la oricare dintre excipienţii
- antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, astm bronşic, rinită, urticarie sau edem
angioneurotic) la acid acetilsalicilic sau alte AINS
- antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de terapia anterioară cu AINS
- ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal
recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii
dovedite)
- insuficienţă hepatică sau renală severă
- insuficienţă cardiacă severă sau coronaropatii
- ultimul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6)
- deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide)
- hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă
- tulburări ale hematopoiezei de origine neprecizată
- copii cu vârsta sub 12 ani.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea
mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi
cardiovasculare prezentate mai jos). Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi
medical regulat în vederea monitorizării evenimentelor adverse.
Ibuprofenul trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele
situaţii:
- lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;
- tulburare congenitală în metabolismul porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);
- primul şi al doilea trimestru de sarcină;
- alăptare.
Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:
- afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiune intestinală inflamatorie cronică (colită ulcerativă,
boala Crohn);
- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;
- funcţie renală redusă;
- disfuncţie hepatică;
- tulburări de hematopoieză;
- deficite de coagulare a sângelui;
- alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide, boală respiratorie
obstructivă cronică sau astm bronşic;
- imediat după intervenţii chirurgicale majore.
Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală
3
Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate
AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de
evenimente gastro-intestinale grave.
Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea
dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie
sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai
mică doză disponibilă.
La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici
de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie
luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de
pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale
ale tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente
care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de
tipul warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele
antiagregante antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu ibuprofen,
tratamentul trebuie întrerupt.
AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale
(colită ulcerativă, boală Crohn), deoarece pot determina exacerbarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).
Vârstnici
Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi
perforaţiei gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În
general, studiile epidemiologice nu sugerează că o doză mai mică de ibuprofen (de exemplu,
≤ 1200 mg pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă
ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu
ibuprofen numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea
tratamentului de lungă durată la pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor
evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat şi
fumat).
Reacţii cutanate
Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-
Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS
(vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza
iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament.
4
Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor
leziuni mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.
Efect renal
Ibuprofenul poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior
de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii
predispuşi, acesta poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau
hipertensiune arterială.
Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului a determinat necroză papilară renală
şi alte modificări renale patologice. Toxicitatea renală a fost constatată, de asemenea, la pacienţii la
care prostaglandinele renale au un rol compensator în menţinerea perfuziei renale normale. La aceşti
pacienţi, administrarea de AINS poate determina în primul rând reducerea dependentă de doză a
sintezei de prostaglandine şi, în al doilea rând, scăderea fluxului sanguin renal, ceea ce poate
determina insuficienţă renală. Din acest punct de vedere, cel mai mare risc îl au pacienţii cu
insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă, insuficienţă hepatică, vârstnicii şi pacienţii care utilizează
diuretice sau inhibitori ai ECA. În mod normal, simptomele sunt reversibile după întreruperea
tratamentului cu AINS.
Alte precauţii
Bronhospasmul, urticaria sau edemul angioneurotic se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în
antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni
alergice.
Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).
În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu
trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. În general, administrarea de rutină a
analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina
leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).
Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt
redoare de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu
tulburări autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului
conjunctiv).
Ibuprofenul poate inhiba temporar agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare. Prin urmare,
pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.
În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei
hepatice şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.
Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în
special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.
Pacienţii trataţi cu ibuprofen trebuie să raporteze medicului curant semnele sau simptomele de
ulceraţie sau hemoragie gastro-intestinală, tulburările de vedere sau alte simptome oculare, erupţia
cutanată tranzitorie, creşterea în greutate sau edemul.
Ibuprofen Arena conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la
galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să
utilizeze acest medicament.
Ibuprofen Arena conţine p-Hidroxibenzoat de metil (E 218), p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216).
Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
5
Acid acetilsalicilic, doză mică: date experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă,
ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate
acestea, datorită limitelor acestor date şi a incertitudinii privind extrapolarea datelor ex vivo la situaţia
clinică, nu se poate trage o concluzie solidă privind utilizarea regulată a ibuprofenului şi se consideră
că este puţin probabil ca utilizarea ocazională a ibuprofenului să aibă efecte relevante clinic (vezi pct.
5.1).
Alte AINS: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul
apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de
ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct.
4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.
Ticlopidină: AINS nu trebuie asociate cu ticlopidina datorită riscului de efect aditiv la nivelul inhibării
funcţiei plachetare.
Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice
pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea ibuprofenului în
decurs de 24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită
de metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de
AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un
tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.
În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.
Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.
Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă a ibuprofenului cu fenitoină sau litiu poate creşte
concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.
Glicozide cardiace(de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de
filtrare glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă
monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot
reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor.
La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu
funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de
angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei
rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o
astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi
instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei
asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA
poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.
Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de
creştere a excreţiei de sodiu.
Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-
intestinale (vezi pct. 4.4).
6
Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a
anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.
Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită
şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul
de celălalt.
Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.
Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii
cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata
administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se
recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.
Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.
Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor
poate reduce efectul mifepristonei.
Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a
acestor substanţe este redusă.
Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta
convulsii.
Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament
concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.
Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a
hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic, bisfosfonaţi şi oxpentifilină (pentoxifilină): pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale
şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.
Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcină
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării
embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de
malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la
începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului. La
animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea
numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele
cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost
raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi a
celui de al doilea trimestru de sarcină, ibuprofenul nu trebuie administrat decât dacă este absolut
necesar. Dacă ibuprofenul este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul
primul şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata
tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.
În timpul trimestrului trei de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune fătul la:
7
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;
mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi
la doze foarte mici.
- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, ibuprofenul este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.
Alăptare
La om, ibuprofenul este excretat în lapte, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă
durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, dacă se recomandă un
tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.
Fertilitate
Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să
rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen la femeile care au
dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În general, ibuprofenul nu are reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje. Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse,
cum sunt oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai
puţin frecvente), capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată. Acest
efect este potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.
4.8 Reacţii adverse
Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:
Foarte frecvente (1/10)
Frecvente (1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100)
Rare (1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Lista cu următoarele reacţii adverse include toate reacţiile adverse observate în cursul tratamentului cu
ibuprofen, precum şi cele înregistrate în cursul tratamentului cu doze mari şi pe termen lung la
pacienţii cu afecţiuni reumatice. Frecvenţele menţionate, mai puţin frecvenţele foarte rare, se referă la
tratamentul de scurtă durată cu doze zilnice de până la 1200 mg ibuprofen în cazul formelor
farmaceutice pentru administrarea pe cale orală.
În ceea ce priveşte următoarele reacţii adverse, trebuie menţionat faptul că sunt în principal
dependente de doză şi prezintă variabilitate interindividuală.
Evenimentele adverse cel mai frecvent observate sunt de natură gastro-intestinală. În special la
vârstnici, pot apare ulcere gastro-duodenale, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori letale.
În urma administrării au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, dureri
abdominale, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, exacerbări ale colitei ulcerative şi ale bolii
Crohn. Mai puţin frecventă a fost observată gastrita. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor
gastro-intestinale este dependent de dozele utilizate şi de durata administrării.
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială
şi insuficienţa cardiacă.
8
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg zilnic) şi în tratamentul de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic şi accident vascular cerebral) (vezi
pct. 4.4).
Tulburări cardiace
Foarte rare: palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic.
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: tulburări ale hematopoezei (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie,
agranulocitoză).
Primele semne pot fi reprezentate de febră, dureri în gât, ulceraţii superficiale la nivelul cavităţii
bucale, simptome asemănătoare gripei, apatie severă, epistaxis şi hemoragii cutanate.
În tratamentul pe termen lung este necesară verificarea periodică a hemoleucogramei.
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: tulburări ale sistemului nervos central, cum sunt cefalee, ameţeli, insomnie,
agitaţie, iritabilitate sau astenie.
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: tulburări de vedere.
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tinitus.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: tulburări gastro-intestinale, cum sunt pirozis, dureri abdominale, greaţă, vărsături,
meteorism, diaree, constipaţie şi mici hemoragii gastro-intestinale care, în cazuri excepţionale, pot
determina anemie.
Mai puţin frecvente: ulcere gastro-intestinale, potenţial complicate cu hemoragii şi perforaţii.
Stomatită ulcerativă, agravarea colitei şi a bolii Crohn, gastrită.
Foarte rare: esofagită, pancreatită, apariţia de stricturi intestinale, asemănătoare unor diafragme.
Pacienţii trebuie avertizaţi să întrerupă administrarea medicamentului şi să se prezinte imediat la
medic în cazul apariţiei unor dureri severe în etajul abdominal superior sau a melenei sau
hematemezei.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: apariţia de edeme, în special la pacienţii cu hipertensiune arterială sau insuficienţă renală,
sindrom nefrotic, nefrită interstiţială, care pot fi însoţite de insuficienţă renală acută.
De asemenea, rar, pot apărea leziuni ale parenchimului renal (necroză papilară) şi creşterea
concentraţiilor sanguine de acid uric.
De aceea, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei renale.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: reacţii buloase, inclusiv sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică.
În cazuri excepţionale, pot apărea infecţii cutanate severe şi complicaţii ale ţesuturilor moi în timpul
varicelei (vezi şi „Infecţii şi infestări”).
Infecţii şi infestări
Foarte rar, au fost descrise cazuri de exacerbare a inflamaţiei din cursul infecţiilor (de exemplu,
apariţia fasciitei necrozante), care au coincis cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare
nesteroidiene. Acest efect este posibil asociat cu mecanismul de acţiune al antiinflamatoarelor
nesteroidiene.
9
Dacă în cursul tratamentului cu ibuprofen apar sau se agravează semnele unei infecţii, se recomandă
ca pacientul să se prezinte imediat la medic. Trebuie evaluată indicaţia de tratament
antiinfecţios/antibiotic.
Foarte rar, în cursul tratamentului cu ibuprofen a fost observată apariţia semnelor de meningită
aseptică, cu redoarea cefei, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau tulburări ale stării de conştienţă.
Pacienţii cu boli autoimune (LES, colagenoze mixte) par predispuşi la aceste simptome.
Tulburări vasculare
Foarte rare: hipertensiune arterială.
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate, cu eritem cutanat tranzitoriu şi prurit, precum şi crize
de astm bronşic (posibil însoţite de scăderea tensiunii arteriale).
Pacientul trebuie instruit ca, în astfel de cazuri, să anunţe imediat un medic şi să oprească tratamentul
cu ibuprofen.
Foarte rare: reacţii generale severe de hipersensibilitate. Acestea se pot manifesta ca edem facial, edem
lingual, edem laringian cu constricţia căilor aeriene, detresă respiratorie, tahicardie, scăderea tensiunii
arteriale până la şoc cu potenţial letal.
În cazul apariţiei unuia dintre aceste simptome, posibil chiar de la prima administrare, este necesară
asistenţă medicală de urgenţă.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: disfuncţie hepatică, leziuni hepatice, în special în tratamentul de lungă durată, insuficienţă
hepatică, hepatită acută.
Tulburări psihice
Foarte rare: reacţii psihotice, depresie.
4.9 Supradozaj
Simptome
Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă clinic de AINS vor manifesta cel mult
greaţă, vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee,
ameţeli, vertij şi hemoragie gastro-intestinală. În cazuri de intoxicare gravă, toxicitatea se manifestă la
nivelul sistemului nervos central prin somnolenţă şi episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă.
Episodic, pacienţii pot manifesta convulsii. De asemenea, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice. În
intoxicaţia gravă poate apărea acidoză metabolică şi timpul de protombină/INR poate fi prelungit,
posibil datorită activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea insuficienţă renală acută, leziuni hepatice,
hipotensiune arterială, depresie respiratorie şi cianoză. La pacienţii cu astm bronşic, există
posibilitatea exacerbării astmului bronşic.
Tratament
Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale şi include menţinerea căilor
respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace şi vitale până la stabilizarea acestora. Lavajul
gastric sau administrarea orală de cărbune activat sunt indicate dacă pacientul se prezintă în decurs de
o oră de la ingestia a mai mult de 400 mg per kg corp. Dacă ibuprofenul a fost deja absorbit, trebuie
administrate substanţe alcaline pentru a se favoriza excreţia de acid ibuprofenic în urină. Dacă
convulsiile sunt frecvente sau prelungite, trebuie administrat intravenos diazepam sau lorazepam.
Pentru astm bronşic, trebuie administrate bronhodilatoare. Nu există antidot specific.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
10
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene; derivaţi de acid propionic.
Codul ATC: M01AE01
Ibuprofenul este un AINS cu acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică. Modelele
convenţionale de durere şi inflamaţie din experimentele la animale arată că ibuprofenul inhibă eficace
sinteza de prostaglandine. La om, ibuprofenul reduce durerea, posibil determinată de inflamaţie sau
conexă acesteia, edemul şi febra. Ibuprofenul exercită un efect inhibitor asupra sintezei de
prostaglandine prin inhibarea activităţii ciclooxigenazei. În plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra
agregării plachetare indusă de ADP (adenozin difosfat) sau colagen.
Date experimentale sugerează că ibuprofen, la administrare concomitentă cu acid acetilsalicilic, poate
inhiba efectul unei doze mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Într-un studiu, în care
s-a administrat o doză unică de 400 mg ibuprofen cu 8 ore înainte sau 30 de minute după o doză de
acid acetilsalicilic cu eliberare imediată (81 mg), apare o scădere a efectului acidului acetilsalicilic
asupra formării de tromboxan sau asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor
acestor date şi a incertitudinii legată de extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se poate trage
o concluzie solidă privind utilizarea regulată de ibuprofen şi se consideră că este puţin probabil ca
utilizarea ocazională de ibuprofen să aibă efecte relevante clinic.
Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus
şi activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se
presupune că aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofenul inhibă sinteza
renală de prostaglandine care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă
cardiacă la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.3).
Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale
sintezei de prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, 4.6 şi 5.3).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Ibuprofenul este absorbit rapid din tractul gastro-intestinal, valoarea concentraţiilor plasmatice
maxime fiind atinsă la 1-2 ore de la administrare.
Distribuţie
Ibuprofenul este rapid distribuit în întregul organism. Legarea de proteinele plasmatice este de
aproximativ 99%.
Metabolism
Ibuprofenul este metabolizat la nivel hepatic (hidroxilare, carboxilare).
Eliminare
La indivizii sănătoşi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore.
Metaboliţii farmacologic inactivi sunt excretaţi, în principal, pe cale renală (90%), dar şi prin bilă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Ibuprofenul fiind un medicament cunoscut şi larg utilizat, siguranţa preclinică a acestuia este bine
documentată.
În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofenului, a demonstrat, în principal,
leziuni şi ulcere la nivelul tractului gastro-intestinal.
Testele in vitro şi in vivo nu au demonstrat efecte semnificative clinic privind mutagenitatea
ibuprofenului. Mai mult, nu s-au observat efecte carcinogene la şoarece şi şobolani.
11
Ibuprofen inhibă ovulaţia la iepuri şi afectează nidarea la diferite specii de animale (iepure, şobolan şi
şoarece). În testele de reproducere efectuate la şobolani şi iepuri, ibuprofenul traversează placenta.
Când este utilizat în doze toxice la mamă, malformaţiile apar mai frecvent (de exemplu, defecte
septale ventriculare).
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Talc
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Capsula
Cap
Dioxid de titan (E 171)
Eritrosină (E 127)
Oxid roşu de fer (E 172)
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216)
Gelatină
Corp
Dioxid de titan (E 171)
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216)
Gelatină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 1 blister din PVC/Al a 10 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
12
S.C. ARENA GROUP S.A.
Str. Ştefan Mihăileanu nr. 31, sector 2, Bucureşti,
România.
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3961/2011/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Noiembrie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2011
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3961/2011/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Ibuprofen Arena 400 mg capsule
2. COMPOZIŢIE CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare capsulă conţine ibuprofen 400 mg.
Excipienţi: lactoză monohidrat 88,60 mg, p-Hidroxibenzoat de metil (E 218), p-Hidroxibenzoat de n-
propil (E 216).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMĂ FARMACEUTICĂ
Capsulă.
Capsule gelatinoase de formă cilindrică, cu corp alb opac şi cap roşu opac, care conţin o pulbere
omogenă, de culoare aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Durere uşoară până la moderată, cum sunt cefaleea, incluzând migrena, durerea de dinţi.
Dismenoree primară.
Febră.
4.2 Doze şi mod de administrare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Acest medicament este destinat numai
pentru utilizarea de scurtă durată, nu mai mult de 7 zile. Dacă simptomele persistă sau se agravează
trebuie să vă adresaţi medicului.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: doza iniţială recomandată este de 400 mg ibuprofen (o capsulă
Ibuprofen Arena), administrată la intervale de 4-6 ore. Dacă durerea sau febra nu se ameliorează, se
pot administra 400 mg ibuprofen, fără a depăşi, însă, 1200 mg ibuprofen (3 capsule Ibuprofen Arena)
în 24 ore.
Capsulele se înghit întregi, cu un pahar cu apă, preferabil după masă.
Copii cu vârsta sub 12 ani: nu se recomandă administrarea capsulelor la copii cu vârsta sub 12 ani.
Pacienţi vârstnici: nu este necesară ajustarea dozelor. Dacă funcţia renală sau hepatică este afectată,
doza trebuie stabilită individual.
Insuficienţă renală
2
Nu este necesară reducerea dozei pentru pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată
(pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară reducerea dozei pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată
(pentru pacienţi cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).
Tratamentul cu Ibuprofen Arena trebuie întrerupt dacă:
- temperatura continuă să crească sau febra persistă mai mult de 3 zile;
- durerea se agravează sau durează mai mult de 10 zile.
4.3 Contraindicaţii
- hipersensibilitate la ibuprofen, la alte AINS sau la oricare dintre excipienţii
- antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, astm bronşic, rinită, urticarie sau edem
angioneurotic) la acid acetilsalicilic sau alte AINS
- antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de terapia anterioară cu AINS
- ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal
recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii
dovedite)
- insuficienţă hepatică sau renală severă
- insuficienţă cardiacă severă sau coronaropatii
- ultimul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6)
- deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide)
- hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă
- tulburări ale hematopoiezei de origine neprecizată
- copii cu vârsta sub 12 ani.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea
mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi
cardiovasculare prezentate mai jos). Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi
medical regulat în vederea monitorizării evenimentelor adverse.
Ibuprofenul trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele
situaţii:
- lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;
- tulburare congenitală în metabolismul porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);
- primul şi al doilea trimestru de sarcină;
- alăptare.
Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:
- afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiune intestinală inflamatorie cronică (colită ulcerativă,
boala Crohn);
- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;
- funcţie renală redusă;
- disfuncţie hepatică;
- tulburări de hematopoieză;
- deficite de coagulare a sângelui;
- alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide, boală respiratorie
obstructivă cronică sau astm bronşic;
- imediat după intervenţii chirurgicale majore.
Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală
3
Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate
AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de
evenimente gastro-intestinale grave.
Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea
dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie
sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai
mică doză disponibilă.
La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici
de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie
luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de
pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale
ale tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente
care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de
tipul warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele
antiagregante antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu ibuprofen,
tratamentul trebuie întrerupt.
AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale
(colită ulcerativă, boală Crohn), deoarece pot determina exacerbarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).
Vârstnici
Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi
perforaţiei gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În
general, studiile epidemiologice nu sugerează că o doză mai mică de ibuprofen (de exemplu,
≤ 1200 mg pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă
ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu
ibuprofen numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea
tratamentului de lungă durată la pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor
evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat şi
fumat).
Reacţii cutanate
Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-
Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS
(vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza
iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament.
4
Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor
leziuni mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.
Efect renal
Ibuprofenul poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior
de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii
predispuşi, acesta poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau
hipertensiune arterială.
Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului a determinat necroză papilară renală
şi alte modificări renale patologice. Toxicitatea renală a fost constatată, de asemenea, la pacienţii la
care prostaglandinele renale au un rol compensator în menţinerea perfuziei renale normale. La aceşti
pacienţi, administrarea de AINS poate determina în primul rând reducerea dependentă de doză a
sintezei de prostaglandine şi, în al doilea rând, scăderea fluxului sanguin renal, ceea ce poate
determina insuficienţă renală. Din acest punct de vedere, cel mai mare risc îl au pacienţii cu
insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă, insuficienţă hepatică, vârstnicii şi pacienţii care utilizează
diuretice sau inhibitori ai ECA. În mod normal, simptomele sunt reversibile după întreruperea
tratamentului cu AINS.
Alte precauţii
Bronhospasmul, urticaria sau edemul angioneurotic se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în
antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni
alergice.
Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).
În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu
trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. În general, administrarea de rutină a
analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina
leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).
Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt
redoare de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu
tulburări autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului
conjunctiv).
Ibuprofenul poate inhiba temporar agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare. Prin urmare,
pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.
În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei
hepatice şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.
Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în
special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.
Pacienţii trataţi cu ibuprofen trebuie să raporteze medicului curant semnele sau simptomele de
ulceraţie sau hemoragie gastro-intestinală, tulburările de vedere sau alte simptome oculare, erupţia
cutanată tranzitorie, creşterea în greutate sau edemul.
Ibuprofen Arena conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la
galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să
utilizeze acest medicament.
Ibuprofen Arena conţine p-Hidroxibenzoat de metil (E 218), p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216).
Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
5
Acid acetilsalicilic, doză mică: date experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă,
ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate
acestea, datorită limitelor acestor date şi a incertitudinii privind extrapolarea datelor ex vivo la situaţia
clinică, nu se poate trage o concluzie solidă privind utilizarea regulată a ibuprofenului şi se consideră
că este puţin probabil ca utilizarea ocazională a ibuprofenului să aibă efecte relevante clinic (vezi pct.
5.1).
Alte AINS: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul
apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de
ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct.
4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.
Ticlopidină: AINS nu trebuie asociate cu ticlopidina datorită riscului de efect aditiv la nivelul inhibării
funcţiei plachetare.
Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice
pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea ibuprofenului în
decurs de 24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită
de metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de
AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un
tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.
În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.
Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.
Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă a ibuprofenului cu fenitoină sau litiu poate creşte
concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.
Glicozide cardiace(de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de
filtrare glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă
monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot
reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor.
La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu
funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de
angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei
rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o
astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi
instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei
asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA
poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.
Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de
creştere a excreţiei de sodiu.
Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-
intestinale (vezi pct. 4.4).
6
Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a
anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.
Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită
şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul
de celălalt.
Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.
Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii
cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata
administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se
recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.
Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.
Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor
poate reduce efectul mifepristonei.
Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a
acestor substanţe este redusă.
Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta
convulsii.
Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament
concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.
Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a
hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic, bisfosfonaţi şi oxpentifilină (pentoxifilină): pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale
şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.
Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcină
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării
embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de
malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la
începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului. La
animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea
numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele
cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost
raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi a
celui de al doilea trimestru de sarcină, ibuprofenul nu trebuie administrat decât dacă este absolut
necesar. Dacă ibuprofenul este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul
primul şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata
tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.
În timpul trimestrului trei de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune fătul la:
7
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;
mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi
la doze foarte mici.
- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, ibuprofenul este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.
Alăptare
La om, ibuprofenul este excretat în lapte, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă
durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, dacă se recomandă un
tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.
Fertilitate
Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să
rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen la femeile care au
dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În general, ibuprofenul nu are reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje. Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse,
cum sunt oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai
puţin frecvente), capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată. Acest
efect este potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.
4.8 Reacţii adverse
Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:
Foarte frecvente (1/10)
Frecvente (1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100)
Rare (1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Lista cu următoarele reacţii adverse include toate reacţiile adverse observate în cursul tratamentului cu
ibuprofen, precum şi cele înregistrate în cursul tratamentului cu doze mari şi pe termen lung la
pacienţii cu afecţiuni reumatice. Frecvenţele menţionate, mai puţin frecvenţele foarte rare, se referă la
tratamentul de scurtă durată cu doze zilnice de până la 1200 mg ibuprofen în cazul formelor
farmaceutice pentru administrarea pe cale orală.
În ceea ce priveşte următoarele reacţii adverse, trebuie menţionat faptul că sunt în principal
dependente de doză şi prezintă variabilitate interindividuală.
Evenimentele adverse cel mai frecvent observate sunt de natură gastro-intestinală. În special la
vârstnici, pot apare ulcere gastro-duodenale, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori letale.
În urma administrării au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, dureri
abdominale, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, exacerbări ale colitei ulcerative şi ale bolii
Crohn. Mai puţin frecventă a fost observată gastrita. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor
gastro-intestinale este dependent de dozele utilizate şi de durata administrării.
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială
şi insuficienţa cardiacă.
8
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg zilnic) şi în tratamentul de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic şi accident vascular cerebral) (vezi
pct. 4.4).
Tulburări cardiace
Foarte rare: palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic.
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: tulburări ale hematopoezei (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie,
agranulocitoză).
Primele semne pot fi reprezentate de febră, dureri în gât, ulceraţii superficiale la nivelul cavităţii
bucale, simptome asemănătoare gripei, apatie severă, epistaxis şi hemoragii cutanate.
În tratamentul pe termen lung este necesară verificarea periodică a hemoleucogramei.
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: tulburări ale sistemului nervos central, cum sunt cefalee, ameţeli, insomnie,
agitaţie, iritabilitate sau astenie.
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: tulburări de vedere.
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tinitus.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: tulburări gastro-intestinale, cum sunt pirozis, dureri abdominale, greaţă, vărsături,
meteorism, diaree, constipaţie şi mici hemoragii gastro-intestinale care, în cazuri excepţionale, pot
determina anemie.
Mai puţin frecvente: ulcere gastro-intestinale, potenţial complicate cu hemoragii şi perforaţii.
Stomatită ulcerativă, agravarea colitei şi a bolii Crohn, gastrită.
Foarte rare: esofagită, pancreatită, apariţia de stricturi intestinale, asemănătoare unor diafragme.
Pacienţii trebuie avertizaţi să întrerupă administrarea medicamentului şi să se prezinte imediat la
medic în cazul apariţiei unor dureri severe în etajul abdominal superior sau a melenei sau
hematemezei.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: apariţia de edeme, în special la pacienţii cu hipertensiune arterială sau insuficienţă renală,
sindrom nefrotic, nefrită interstiţială, care pot fi însoţite de insuficienţă renală acută.
De asemenea, rar, pot apărea leziuni ale parenchimului renal (necroză papilară) şi creşterea
concentraţiilor sanguine de acid uric.
De aceea, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei renale.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: reacţii buloase, inclusiv sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică.
În cazuri excepţionale, pot apărea infecţii cutanate severe şi complicaţii ale ţesuturilor moi în timpul
varicelei (vezi şi „Infecţii şi infestări”).
Infecţii şi infestări
Foarte rar, au fost descrise cazuri de exacerbare a inflamaţiei din cursul infecţiilor (de exemplu,
apariţia fasciitei necrozante), care au coincis cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare
nesteroidiene. Acest efect este posibil asociat cu mecanismul de acţiune al antiinflamatoarelor
nesteroidiene.
9
Dacă în cursul tratamentului cu ibuprofen apar sau se agravează semnele unei infecţii, se recomandă
ca pacientul să se prezinte imediat la medic. Trebuie evaluată indicaţia de tratament
antiinfecţios/antibiotic.
Foarte rar, în cursul tratamentului cu ibuprofen a fost observată apariţia semnelor de meningită
aseptică, cu redoarea cefei, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau tulburări ale stării de conştienţă.
Pacienţii cu boli autoimune (LES, colagenoze mixte) par predispuşi la aceste simptome.
Tulburări vasculare
Foarte rare: hipertensiune arterială.
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate, cu eritem cutanat tranzitoriu şi prurit, precum şi crize
de astm bronşic (posibil însoţite de scăderea tensiunii arteriale).
Pacientul trebuie instruit ca, în astfel de cazuri, să anunţe imediat un medic şi să oprească tratamentul
cu ibuprofen.
Foarte rare: reacţii generale severe de hipersensibilitate. Acestea se pot manifesta ca edem facial, edem
lingual, edem laringian cu constricţia căilor aeriene, detresă respiratorie, tahicardie, scăderea tensiunii
arteriale până la şoc cu potenţial letal.
În cazul apariţiei unuia dintre aceste simptome, posibil chiar de la prima administrare, este necesară
asistenţă medicală de urgenţă.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: disfuncţie hepatică, leziuni hepatice, în special în tratamentul de lungă durată, insuficienţă
hepatică, hepatită acută.
Tulburări psihice
Foarte rare: reacţii psihotice, depresie.
4.9 Supradozaj
Simptome
Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă clinic de AINS vor manifesta cel mult
greaţă, vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee,
ameţeli, vertij şi hemoragie gastro-intestinală. În cazuri de intoxicare gravă, toxicitatea se manifestă la
nivelul sistemului nervos central prin somnolenţă şi episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă.
Episodic, pacienţii pot manifesta convulsii. De asemenea, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice. În
intoxicaţia gravă poate apărea acidoză metabolică şi timpul de protombină/INR poate fi prelungit,
posibil datorită activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea insuficienţă renală acută, leziuni hepatice,
hipotensiune arterială, depresie respiratorie şi cianoză. La pacienţii cu astm bronşic, există
posibilitatea exacerbării astmului bronşic.
Tratament
Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale şi include menţinerea căilor
respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace şi vitale până la stabilizarea acestora. Lavajul
gastric sau administrarea orală de cărbune activat sunt indicate dacă pacientul se prezintă în decurs de
o oră de la ingestia a mai mult de 400 mg per kg corp. Dacă ibuprofenul a fost deja absorbit, trebuie
administrate substanţe alcaline pentru a se favoriza excreţia de acid ibuprofenic în urină. Dacă
convulsiile sunt frecvente sau prelungite, trebuie administrat intravenos diazepam sau lorazepam.
Pentru astm bronşic, trebuie administrate bronhodilatoare. Nu există antidot specific.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
10
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene; derivaţi de acid propionic.
Codul ATC: M01AE01
Ibuprofenul este un AINS cu acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică. Modelele
convenţionale de durere şi inflamaţie din experimentele la animale arată că ibuprofenul inhibă eficace
sinteza de prostaglandine. La om, ibuprofenul reduce durerea, posibil determinată de inflamaţie sau
conexă acesteia, edemul şi febra. Ibuprofenul exercită un efect inhibitor asupra sintezei de
prostaglandine prin inhibarea activităţii ciclooxigenazei. În plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra
agregării plachetare indusă de ADP (adenozin difosfat) sau colagen.
Date experimentale sugerează că ibuprofen, la administrare concomitentă cu acid acetilsalicilic, poate
inhiba efectul unei doze mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Într-un studiu, în care
s-a administrat o doză unică de 400 mg ibuprofen cu 8 ore înainte sau 30 de minute după o doză de
acid acetilsalicilic cu eliberare imediată (81 mg), apare o scădere a efectului acidului acetilsalicilic
asupra formării de tromboxan sau asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor
acestor date şi a incertitudinii legată de extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se poate trage
o concluzie solidă privind utilizarea regulată de ibuprofen şi se consideră că este puţin probabil ca
utilizarea ocazională de ibuprofen să aibă efecte relevante clinic.
Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus
şi activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se
presupune că aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofenul inhibă sinteza
renală de prostaglandine care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă
cardiacă la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.3).
Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale
sintezei de prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, 4.6 şi 5.3).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Ibuprofenul este absorbit rapid din tractul gastro-intestinal, valoarea concentraţiilor plasmatice
maxime fiind atinsă la 1-2 ore de la administrare.
Distribuţie
Ibuprofenul este rapid distribuit în întregul organism. Legarea de proteinele plasmatice este de
aproximativ 99%.
Metabolism
Ibuprofenul este metabolizat la nivel hepatic (hidroxilare, carboxilare).
Eliminare
La indivizii sănătoşi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore.
Metaboliţii farmacologic inactivi sunt excretaţi, în principal, pe cale renală (90%), dar şi prin bilă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Ibuprofenul fiind un medicament cunoscut şi larg utilizat, siguranţa preclinică a acestuia este bine
documentată.
În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofenului, a demonstrat, în principal,
leziuni şi ulcere la nivelul tractului gastro-intestinal.
Testele in vitro şi in vivo nu au demonstrat efecte semnificative clinic privind mutagenitatea
ibuprofenului. Mai mult, nu s-au observat efecte carcinogene la şoarece şi şobolani.
11
Ibuprofen inhibă ovulaţia la iepuri şi afectează nidarea la diferite specii de animale (iepure, şobolan şi
şoarece). În testele de reproducere efectuate la şobolani şi iepuri, ibuprofenul traversează placenta.
Când este utilizat în doze toxice la mamă, malformaţiile apar mai frecvent (de exemplu, defecte
septale ventriculare).
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Talc
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Capsula
Cap
Dioxid de titan (E 171)
Eritrosină (E 127)
Oxid roşu de fer (E 172)
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216)
Gelatină
Corp
Dioxid de titan (E 171)
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216)
Gelatină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 1 blister din PVC/Al a 10 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
12
S.C. ARENA GROUP S.A.
Str. Ştefan Mihăileanu nr. 31, sector 2, Bucureşti,
România.
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3961/2011/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Noiembrie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2011
