FENOBARBITAL ARENA 100mg


Substanta activa: PHENOBARBITALUM
Clasa ATC: N03AA02
Forma farmaceutica: COMPR.
Prescriptie: P-RF
Tip ambalaj: Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
Producator: SC ARENA GROUP SA - ROMANIA


1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Fenobarbital Arena 100 mg comprimate



2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine fenobarbital 100 mg


Excipienţi: lactoză monohidrat 99 mg.

Pentru excipienţi, vezi pct. 6.1.



3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat

Comprimate lenticulare, de formă rotundă, cu aspect uniform, de culoare albă sau aproape albă, cu o linie
mediană pe una din feţe.
Comprimatul poate fi divizat în două părți egal e.



4. DATE CLINICE


4.1 Indicaţii terapeutice

- ca antiepileptic:
Se administrează în monoterapie sau asociat cu alte antiepileptice pentru tratamentul epilepsiei: epilepsia
parţială cu sau fără generalizare secundară, epilepsia generalizată: crize ton ice, clonice, tonico-clonice.

- ca hipnotic şi sedativ:
Se administrează pentru tratamentul tulburărilor de somn şi respectiv al stări lor de agitaţie psihomotorie,
stărilor nevrotice sau stărilor care apar ca reacţii adverse ale unor medicamente stimulante ale sistemului
nervos central.

- ca inductor enzimatic hepatic şi coleretic:
Se administrează pentru tratamentul icterelor congenitale cronice cu bilirubină neconjugată, precum şi în
anumite cazuri de colestază hepatică.


4.2 Doze şi mod de adminis trare

Medicamentul se administrează pe cale orală.

Adulţi:
Antiepileptic: în epilepsiese se începe cu ½ comprimat de 100 mg de 2- 3 ori/zi, continuându-se cu 200-300
mg/zi fracţionat până la dispariţia convulsiilor. Doza unică maximă recomandată este de 300 mg. Doza
zilnică maximă recomandată este de 600 mg.
2

Hipnotic: câte un comprimat de 100 mg seara la culcare (în insomniile grave şi la agitaţi, 2-3
comprimate de 100 mg/zi);
Boala Basedow: ½ comprimat de 100 mg/zi;

Copii:
Sedativ: 6 mg/kg/zi în trei pr ize oral. Se poate repeta până la maximum 300 mg/zi.

La copiii cu vârstă sub 6 ani, comprimatele trebuie sfărâmate şi amestecate cu alimentele.

Eficacitatea administrării poate fi apreciata după 15 zile de tratament.

În tratamentul epilepsiei doza tre buie ajustată în funcţie de necesităţile individuale ale pacientului.
Întreruperea tratamentului cu fenobarbital, sau înlocuirea cu un alt antiepileptic, trebuie să se facă progresiv,
pentru a evita precipitarea sau creşterea frecvenţei crizelor epileptice.




4.3 Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la fenobarbital sau la oricare dintre componentele produsului.
- Insuficienţă respiratorie severă.
- Insuficienţă renală severă.
- Insuficienţă hepatică severă.
- Alăptare.

- Porfirie latentă.
- La conducător ii de vehicule şi cei care folosesc utilaje (datorită somnolenţei, sedării pe care o poate
provoca).


4.4 Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare

La pacienţii trataţi cu medicamente antiepileptice pentru diverse indicaţii s- au raportat ideaţie suicidară şi
comportament suicidar. În urma unei meta -analize a studiilor clinice randomizate controlate cu placebo în
care s- au utilizat medicamente antiepileptice, s- a evidenţiat un risc uşor crescut de apariţie a ideaţiei
suicidare şi comportam entului suicidar. Mecanismul care a determinat apariţia acestui risc nu este cunoscut
iar datele disponibile nu permit excluderea posibilităţii ca fenobarbital să prezinte un risc crescut de apariţie
a ideaţiei suicidare şi comportamentului suicidar.

Din acest motiv, pacienţii trebuie monitorizaţi în scopul identificării semnelor de ideaţie suicidară şi
comportament suicidar şi trebuie avută în vedere iniţierea unui tratament adecvat. Pacienţilor (şi îngrijitorilor
acestora) trebuie să li se recomande să ceară sfatul medicului în cazul apariţiei semnelor de ideaţie suicidară
şi comportament suicidar.

Se recomandă reducerea dozelor administrate la pacienţii cu insuficienţă respiratorie, insuficienţă renală,
insuficienţă hepatică (este necesară monitorizar ea prin intermediul testelor de laborator datorită riscului de
encefalopatie hepatică), la pacienţii vârstnici şi la cei cu etilism.

Consumul de băuturi alcoolice este interzis în timpul tratamentului (datorită potenţării reciproce a efectelor
neurologice centrale).

Fenobarbitalul nu este eficace în tratamentul absenţelor şi al crizelor mioclonice, pe care le poate agrava.
Eficacitatea sa este îndoielnică în tratamentul crizelor atone şi al spasmelor infantile.

La copii se recomandă asocierea tratamentu lui profilactic al rahitismului.

Se recomandă administrarea cu precauţie la pacienţii cu dureri acute, pacienţii cu tulburare depresivă.
3

Sedarea, poate fi supărătoare la începutul tratamentului şi în cazul creşterii dozelor, dar se atenuează în
condiţii de tratament cronic.

Oprirea bruscă a tratamentului îndelungat cu fenobarbital, determină aproape întotdeauna convulsii tonico-
clonice la pacienţii epileptici.
Din cauza riscului de dependenţă se recomandă reducerea treptată a dozelor administrate atunci când se
intenţionează oprirea tratamentului sau înlocuirea cu un alt antiepileptic.

Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază
(Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză -galactoză, nu trebuie să utilizeze acest medicament.


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Antiepileptice: există interacţiuni complexe între antiepileptice, cu creşterea toxicităţii dar fără creşterea
corespunzătoare a efectului antiep ileptic. Aceste interacţiuni sunt foarte variabile şi impredictibile şi se
recomandă deseori în aceste situaţii monitorizare a concentraţiilor plasmatice ale antiepilepticelor.
Valproatul determină creşterea concentraţiei plasmatice a fenobarbitalului (val proatul inhibă metabolizarea
fenobarbitalului). Pe de altă parte, fenobarbitalul determină creşterea clearance- ului valproatului, prin
intensificarea metabolizării hepatice a acestuia, cu diminuarea consecutivă a concentraţiei plasmatice de
valproat.
Asoc ierea fenitoinei la tratamentul cu fenobarbital determină creşterea concentraţiilor plasmatice ale
fenobarbitalului datorită inhibării prin competiţie a metabolizării acestuia. Asocierea fenobarbitalului la
tratamentul cu fenitoină determină cel mai frecvent diminuarea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei
(datorită intensificarea metabolizării acesteia), iar uneori creşterea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei
(datorită inhibării prin competiţie a metabolizării acesteia).
Fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei şi metabolitului activ al
acesteia precum şi ale tiagabinei.

Medicamente care deprimă activitatea sistemului nervos central: Efectul fenobarbitalului este potenţat de
alte medicamente care deprim ă activitatea sistemului nervos central: derivaţi opioizi (analgezice, antitusive şi
medicamente utilizate pentru tratamentul de substituţie), neuroleptice, alte barbiturice, benzodiazepine, alte
anxiolitice, antidepresive cu efect sedativ, antihistaminice cu efect sedativ, antihipertensive cu efect central
precum şi de alcoolul etilic.

Antidepresive imipraminice: favorizează apariţia crizelor convulsive

Antagonişti ai calciului: fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiilor plasmatice ale antagoniştilor
calciului prin intensificarea metabolizării hepatice a acestora.

Anticoagulante orale: fenobarbitalul determină diminuarea eficacităţii anticoagulantelor orale prin
intensificarea metabolizării hepatice a acestora.

Inhibitori ai proteazelor: fe nobarbitalul determină diminuarea eficacităţii inhibitorilor de proteaze prin
intensificarea metabolizării hepatice a acestora.

Hormoni sexuali feminini: fenobarbitalul determină diminuarea eficacităţii hormonilor sexuali feminini prin
intensificarea met abolizării hepatice a acestora.

Hormoni tiroidieni: risc de hipotiroidie datorită intensificării metabolizării hepatice a acestora determinate
de către fenobarbital.

Hormoni corticosuprarenalieni: fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiilor pla smatice ale
glucocorticoizilor şi mineralocorticoizilor datorită intensificării metabolizării hepatice a acestora.

Imunosupresoare (ciclofosfamidă, tacrolimus): fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiei plasmatice
şi a eficacității imunosupresor ului datorită intensificării metabolizării hepatice a acestuia.
4

Ifosfamidă: risc de potenţare a neurotoxicităţii datorită intensificării metabolizării hepatice a acesteia
determinată de fenobarbital.

Disopiramidă: fenobarbitalul determină diminuarea co ncentraţiei plasmatice şi a eficacităţii antiaritmicului
datorită intensificării metabolizării hepatice a acestuia.

Doxiciclină: fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiei plasmatice şi a eficacităţii antibioticului
datorită intensificării metabolizării hepatice a acestuia.

Folaţi: aceştia determină diminuarea concentraţiilor plasmatice ale fenobarbitalului datorită intensificării
metabolizării hepatice acestuia, folaţii având rol de cofactor.

Teofilină şi aminofilină : fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiei plasmatice şi a activităţii acestora
datorită intensificării metabolizării hepatice.

Chinidine (chinidină, hidrochinidină): fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiilor plasmatice şi a
eficacităţii acestora datorită intens ificării metabolizării hepatice.

Antifungice azolice (voriconazol, itraconazol): fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiilor
plasmatice şi a eficacităţii acestora datorită intensificării metabolizării hepatice.

Beta -blocante (metoprolol, propranolol,timolol): fenobarbitalul determină diminuarea concentraţiilor
plasmatice şi a eficacităţii acestora datorită intensificării metabolizării hepatice.

Montelukast: fenobarbitalul determină diminuarea eficacităţii acestuia datorită intensificării metabolizării
hepatice.

Medicamente pe bază de sunătoare (Hypericum perforatum): risc de diminuare a concentraţiei plasmatice şi
a eficacităţii fenobarbitalului.


4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea

Sarcina
Administrarea antiepilepticelor la femeia însărcinată determină o creştere de 2 -3 ori a riscului de apariţie a
malformaţiilor congenitale la făt Riscul este mai mare în cazul în care sunt administrate asocieri de
ant iepileptice. De cele mai multe ori malformaţiile s -au manifestat sub forma fantelor labiale sau a
malformaţiilor cardiace. În ceea ce priveşte utilizarea fenobarbitalului, riscul teratogen a fost evidenţiat atât
la animale cât şi la om, în acest caz riscul fiind mai mare în cazul administrării antiepilepticului în primul
trimestru al sarcinii. Pe de altă parte, epilepsia în sine, mai ales formele clinice grave, asociază risc teratogen.
De aceea tratamentul eficace cu fenobarbital nu trebuie întrerupt în tim pul sarcinii, dar trebuie utilizate cele
mai mici doze eficace. În cazul tratamentului la mamă, fenobarbitalul poate să determine la nou -născut
sindrom hemoragic în primele 24 ore de viaţă şi rareori sindrom de întrerupere moderat (mişcări anormale,
supt i neficient).

Alăptarea:
Alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu fenobarbital, datorită riscului de sedare a sugarului şi
de apariţie a dificultăţii suptului.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Feno barbital Arena are influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje,
deoarece poate să determine somnolenţă, sedare cu reducerea stării de vigilenţă, vertij. Ca urmare acest
medicament este contraindicat conducătorilor de vehicule şi persoanelor care folosesc utilaje.


4.8 Reacţii adverse
5

Reacţiile adverse au fost raportate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă.
Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi
<1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100); rare (≥ 1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< /10000); cu
frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă,
reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tulburări psihice:
Foarte frecvente: sedare ( devine deseori mai puţin intensă, în tratamentul pe termen îndelungat )
somnolenţă matinală
Frecvente: modificări ale dispoziţiei, mai ales depresie, dar şi iritabilitate, tulburări
cognitive ( diminuarea capacităţii de concentrare şi memorare),
bradipsihie, tulburări de memorie
Rare: nistagmus, ataxie, tulburări de coordonare şi echilibru, (apar mai ales la doze
mari), v ertij, cefal ee


Tulburări ale sistemului nervos:
Frecvente: excitaţie paradoxală, agitaţie psihomotorie şi stări confuzionale, apar mai ales
la bătrâni


Tulburări hematologice şi limfatice:
Rare: anemie megaloblastică (din cauza deficitului de acid folic), a granulocitoză,
trombocitopenie

Tulburări metabolice şi de nutriţie :
Rare: osteomalacie, rahitism

Tulburări respiratorii:
Rare: deprimare respiratorie

Tulburări hepatobiliare:
Rare: creşterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale enzimelo r hepatice
Foarte rare: hepatită, colestază.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Rare: reacţii alergice cutanate (erupţii cutanate maculo -papulare)
Foarte rare: dermatita exfoliativa, eritem multiform, necroză epidermică toxică sau cazuri
de sindrom Stevens -Johnson

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Rare: sindrom de hipersensibilitate antiepileptic (includ febră, erupţii cutanate,
limfadenopatie, limfocitoză, eozinofilie, anomalii hematologice, hepatic e şi
implicarea altor organe, inclusiv a sistemelor renale şi pulmonare, care pot
pune viaţa în pericol).

Tulburări ale aparatului genital şi sânului:
Cu frecvenţă necunoscută: boală Peyronie

Tulburări musculo- scheletice şi ale ţesutului conjuc tiv
Cu frecvenţă necunoscută: retracţie a aponevrozei palmare (boala Dupuytren), plantare (boala
Ledderhose)

-

Utilizarea prelungită şi în doze mari de fenobarbital poate determina dezvoltarea toleranţei şi dependenţei
fizice . Întreruperea bruscă a tratamentului poate provoca sindrom de abstinenţă (tremor, anxietate,
fatigabilitate, nelinişte, greaţă, vărsături, convulsii, stări delirante, stop cardiac)

Apariţia reacţiilor adverse hepatice, cutanate sau de hipersensibilitate fac necesară întreruperea tratamentului.
6



4.9 Supradozaj

Simptome
După aproximativ o oră de la supradozajul masiv cu fenobarbital apare un tablou clinic care include: greaţă,
vărsături, cefalee, obnubilare, stări confuzionale, şi comă asociată cu un sindrom neurovegetativ caracteristic
(bradipnee cu ritm neregulat, obstrucţie traheo- bronşică, hipotensiune arterială).

Tratament
Lavaj gastric, administrări repetate de cărbune activat (pentru a diminua absorbţia), tratament simptomatic şi
de susţinere al funcţiei cardiovasculare, respiratorii şi renale; monitorizarea și corectarea dezechilibrului
hidro- electrolitic. Alte măsuri pentru situaţii excepţionale: diureza forţată, hemodializă, dializă peritoneală,
hemoperfuzie, alcalinizarea urinii, respiraţie asistată mecanic, antibiot erapie, aport suplimentar de potasiu.



5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiepileptice, barbiturice şi derivaţi, codul ATC: N03A A02

Mecanism de acţiune:
Fenobarbitalul este un medicament antiepileptic care face parte din grupul barbituricelor. Efectul său se
datorează probabil facilitării acţiunii inhibitoare a GABA. Barbituricele se fixează de un sediu reglator
alosteric pe receptorul GABA -ergic, favorizând acţiunea GABA de deschidere a canalelor de cl or, cu
hiperpolarizare consecutivă. De asemenea, inhiba efectele stimulatoare ale glutamatului, mediate de
activarea receptorului de tip QUIS al acestui neurotransmiţător excitator în sistemul nervos central. La
concentraţii mari se produce micşorarea cond uctanţei sodiului şi calciului prin blocarea canalelor respective.
În doze mici produce sedare (efect de calmare, de reducere a excitaţiei), la doze mari produce succesiv:
hipnoză, anestezie, comă, moarte. Astfel, gradul de deprimare a activităţii sistemul ui nervos central depinde
de doză. Nu creşte pragul durerii şi nu are proprietăţi analgezice şi chiar poate exacerba durerea.
Fenobarbitalul stimulează enzimele citocromului P450, responsabile de metabolizarea unor medicamente
(diminuează acţiunea multor m edicamente şi concentraţia plasmatică a acestora), dar şi a unor substanţe
existente în mod normal al organismului, cum ar fi bilirubina, ceea ce îl face util în tratamentul
hiperbilirubinemiei cu bilirubină neconjugată. Datorită acţiunii inductoare enzima tice, fenobarbitalul
stimulează sinteza proteinelor Y şi Z şi creşte activitatea glucuroniltransferazei hepatice şi consecutiv,
favorizează pătrunderea în hepatocite şi conjugarea bilirubinei.
Fenobarbitalul stimulează secreţia biliară, mărind volumul aces teia şi eliminarea de săruri biliare: efect
coleretic.


5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie
După administrare orală, aproximativ 80% din doza administrată de fenobarbital se absoarbe la nivelul
tractului gastro -intestinal: valoarea maximă a concent raţiei plasmatice este atinsă după aproximativ 8 ore la
adult şi 4 ore la copil.

Distribuţie şi Metabolizare
Fenobarbitalul se leagă în proporţie de 45- 51% de proteinele plasmatice şi este metabolizat parţial în ficat
(75%). Principalul metabolit, deriva tul p-hidroxifenil rezultat prin intervenţia enzimelor microzomale
hepatice, este inactiv biologic.
Volumul aparent de distribuţie este de 0,54 l/kg.
Concentraţiile din creier şi din lichidul cefalorahidian se echilibrează repede cu concentraţia plasmati că.
Concentraţia plasmatică eficace este de 10 -40 µg/ml (65 -170 µmoli/l), având valori mai mici la copii.
Fenomene toxice minore apar la concentraţii peste 30 µ g/ml şi pot fi severe la concentraţii peste 60 µg/ml.
Cu timpul se dezvolta un grad de toleranţă la reacţiile adverse toxice. Concentraţia plasmatică la starea de
7

echilibru este atinsă după 14-15 zile de administrare, dar acest interval poate prezenta variaţii mari
interindividuale.
Efectul este lent şi durabil: se instalează în 30- 45 minute şi se menţine 8-12 ore.

Excreţie
Aproximativ 25% este excretat în urina sub formă nemodificată, la un pH urinar normal. Timpul de
înjumătăţire plasmatică este de 50 -140 ore la adult şi 40- 70 ore la copil, crescând semnificativ la vârstnici şi
în caz de insufici enţă hepatică şi renală.

Există variaţii considerabile ale profilului farmacocinetic al fenobarbitalului de la un individ la altul, iar
administrarea asociată a altor antiepileptice îl poate modifica substanţial.



5.3 Date preclinice de siguranţă

Nu sunt disponibile.



6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor

Lactoză monohidrat
Povidonă K 30
Celuloză microcristalină PH 101
Amidon de porumb
Stearat de magneziu
Talc
Croscarmeloză sodică
Dioxid de siliciu coloidal.


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.


6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.


6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate



6.6 Instrucţiuni p rivind pregătirea medicamentului în vederea administrării şi eliminării
reziduurilor

Fără cerinţe speciale.



7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

ARENA GROUP S.A.
8

Str. Ştefan Mihăileanu, nr. 31, Sector 2, Bucureşti, cod 024022, România



8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

7279/2006/01



9. DATA AUTORIZĂRII

Autorizare: Decembrie 2006


10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai, 2014