MODAFEN


Substanta activa: COMBINATII (IBUPROFENUM+PSEUDOEFEDRINUM)
Clasa ATC: R01BA52
Forma farmaceutica: COMPR. FILM.
Prescriptie: OTC
Tip ambalaj: Cutie x 2 blist. Al/PVC x 12 compr. film.
Producator: ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHA


1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Modafen 200 mg/30 mg comprimate filmate



2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un comprimat filmat conţine ibuprofen 200 mg şi clorhidrat de pseudoefedrină 30 mg.

Excipient cu efect cunoscut: fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 155,303 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.



3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat

Comprimate filmate, lenticulare, de culoare albă sau aproape albă.



4. DATE CLINICE


4.1 Indicaţii terapeutice

Modafen 200 mg/30 mg este indicat pentru ameliorarea temporară a simptomelor asociate gripei şi
răcelii: congestie nazală şi sinusală, cefalee, febră, dureri în gât, dureri musculare şi articulare.


4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥ 40 kg):
Doza iniţială este de 1-2 comprimate filmate; ulterior, dacă este cazul, pot fi utilizate doze
suplimentare de 1-2 comprimate filmate la fiecare 4-6 ore. Intervalul dintre administrarea dozelor
trebuie stabilit în funcţie de simptomele observate şi de doza zilnică maximă recomandată. Nu trebuie
depăşită o doză zilnică maximă de 6 comprimate filmate (1200 mg ibuprofen).

Dacă la adolescenţi (cu vârsta peste 12 ani) este necesar ca acest medicament să fie administrat mai
mult de 3 zile sau dacă simptomele se agravează, trebuie să se adreseze unui medic.

Dacă la adulţi este necesar ca acest medicament să fie administrat mai mult de 3 zile pentru febră sau
mai mult de 4 zile pentru calmarea durerilor, sau dacă simptomele se agravează sau persistă, pacientul
trebuie avertizat să se adreseze unui medic pentru reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.

Copii cu vârsta sub 12 ani
Modafen nu este recomandat pentru utilizarea la copiii cu vârsta sub 12 ani.
2

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici
Nu este necesară o scădere specifică a dozei, cu excepţia cazurilor în care funcţia renală sau hepatică
sunt afectate.
AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la
evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro-intestinale potenţial letale, ulceraţii
sau perforaţii (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată nu este necesară reducerea dozei (pentru
pacienţii cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată nu este necesară reducerea dozei (pentru
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

Mod de administrare
Administrare pe cale orală.
Se recomandă administrarea comprimatelor filmate cu un pahar de apă; comprimatele se înghit întregi
şi nu trebuie sfărâmate sau mestecate. Administrarea împreună cu alimente îmbunătăţeşte
tolerabilitatea medicamentului.
Se recomandă ca pacienţii cu tulburări dispeptice să utilizeze Modafen împreună cu alimente.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim utilizând cea mai mică doză eficace, pentru cea mai scurtă
durată necesară pentru controlul simptomatologiei (vezi pct. 4.4).


4.3 Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la substanţele active, acid acetilsalicilic şi alte antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS) sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
- Pacienţi cu antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, bronhospasm, astm bronşic,
rinită, angioedem sau urticarie) asociate cu administrarea acidului acetilsalicilic sau a altor
AINS.
- Ulcer gastro-intestinal/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-intestinal/hemoragie
recurente (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii dovedite).
- Antecedente de hemoragie sau perforaţie gastro-intestinală legate de tratamentul anterior cu
AINS.
- Pacienţi cu insuficienţă hepatică severă, insuficienţă renală severă, boală coronariană sau
insuficienţă cardiacă severă (Clasa IV clasificarea NYHA) (vezi şi pct. 4.4).
- Tulburări hematopoietice de etiologie neprecizată.
- Hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă.
- Hipertensiune arterială severă sau necontrolată terapeutic.
- Angină pectorală.
- Diabet zaharat.
- Feocromocitom.
- Hipertiroidie.
- Glaucom cu unghi închis.
- Hiperplazie de prostată.
- Epilepsie
- Administrare concomitentă cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) sau în interval de două
săptămâni de la întreruperea terapiei cu un IMAO.
- Copii cu vârsta sub 12 ani şi greutatea ≤ 40 kg.
- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).
3


4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea dozei minime eficace pentru cea mai scurtă
durată necesară pentru controlul simptomatologiei (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi
cardiovasculare prezentate mai jos).

Utilizarea de ibuprofen concomitent cu AINS, incluzând inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2,
trebuie evitată.

Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical regulat în vederea monitorizării
evenimentelor adverse.

Ibuprofenul trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele
situaţii:
- lupus eritematos sistemic (LES) şi boala mixtă a ţesutului conjunctiv - risc crescut de meningită
aseptică (vezi pct. 4.8);
Pe durata tratamentului cu ibuprofen , anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum
sunt redoare de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la
pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a
ţesutului conjunctiv).
- tulburare congenitală de metabolizare a porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);
- alcoolism. Consumul de alcool etilic trebuie evitat, întrucât acesta poate accentua reacţiile
adverse ale AINS, în special cele care afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos
central.
- obstrucţie piloro-duodenală.

Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:
- tulburări gastro-intestinale şi boală intestinală inflamatorie cronică (rectocolită
ulcerohemoragică, boală Crohn) (vezi pct. 4.8);
AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale
(rectocolită ulcerohemoragică, boală Crohn), deoarece pot determina agravarea acestor afecţiuni
(vezi pct. 4.8).
- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;
- afectare renală (vezi pct. 4.3 şi 4.8);
- disfuncţie hepatică (vezi pct. 4.3 şi 4.8);
- tulburări de hematopoieză;
- deficite de coagulare a sângelui;
- bronhospasmul, urticaria sau angioedemul se pot accentua la pacienţii cu episod acut sau
antecedente de: alergie, febra fânului, rinită cronică, sinuzită, vegetaţii adenoide (polipi nazali),
boală respiratorie obstructivă cronică, astm bronşic, sau alte afecţiuni alergice;
- imediat după intervenţii chirurgicale majore.
Ibuprofenul poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală
Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate
AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de
evenimente gastro-intestinale grave.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea
dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie
sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici, cei taraţi, cu greutate corporală mică, cei care consumă
băuturi alcoolice. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.

La aceşti pacienţi şi de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici
de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie
luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de
pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).
4


Pacienţii cu antecedente de tulburări gastro-intestinale, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale
ale tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente
care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de
tipul warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele
antiagregante plachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu ibuprofen,
tratamentul trebuie întrerupt.

Vârstnici
Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută de apariţie a reacţiilor adverse la AINS, în special hemoragie şi
perforaţie gastro-intestinală, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).

Copii şi adolescenţi
Există risc de apariţie a insuficienţei renale la copiii şi adolescenţii care suferă de deshidratare.

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edem.

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg pe zi), poate fi
asociată cu o uşoară creştere a riscului de apariţie a unor evenimente trombotice arteriale (de exemplu
infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În general, studiile epidemiologice nu sugerează că
administrarea de doze mici de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) este asociată cu un risc crescut
de evenimente trombotice arteriale.

La pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă (clasele
II-III clasificarea NYHA), boală cardiacă ischemică diagnosticată, boală arterială periferică şi/sau
boală vasculară cerebrală, tratamentul cu ibuprofen trebuie instituit numai după o atentă analiză şi
trebuie evitată utilizarea de doze mari (2400 mg pe zi).

De asemenea, înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc pentru
evenimente cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat,
fumători), trebuie efectuată o analiză atentă, în special dacă sunt necesare doze mari de ibuprofen
(2400 mg pe zi).

Reacţii cutanate
Reacţii cutanate grave, unele dintre acestea letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-
Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS
(vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza
iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament.
Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor
leziuni mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.

Efect renal
Ibuprofenul poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichide la pacienţii care nu au suferit anterior
de tulburări renale ca urmare a efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii
predispuşi, acesta poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau
hipertensiune arterială.

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză
papilară renală şi alte modificări renale patologice. La om, au fost raportate cazuri de nefrită
5

interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat
cazuri de toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea
perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de
doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita
decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu
disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică, cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA
şi vârstnicii. La aceşti pacienţi funcţia renală trebuie monitorizată periodic, deoarece se poate deteriora
după tratamentul cu orice AINS. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de
revenirea la starea anterioară tratamentului.

Alte precauţii
În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu
trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament.

În general, administrarea de rutină a analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe
analgezice diferite, poate determina leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie
determinată de analgezice). Acest risc poate creşte în condiţii de solicitare fizică, asociată cu pierdere a
sărurilor şi deshidratare.

Ibuprofenul poate inhiba temporar agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare. Prin urmare,
pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.
În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei
hepatice şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.

Pacienţii trataţi cu ibuprofen trebuie să se adreseze medicului în cazul apariţiei tulburărilor de vedere
(vedere înceţoşată, scotoame, tulburări de percepţie a culorilor); administrarea de ibuprofen trebuie
întreruptă şi se recomandă efectuarea unui control oftalmologic.

Afectarea fertilităţii la femei
Există anumite dovezi conform cărora medicamentele care inhibă sinteza de ciclooxigenază /
prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei, prin efectul pe care îl au asupra ovulaţiei. Acest efect
este reversibil la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.6).

Datorită pseudoefedrinei din compoziţia sa, medicamentul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii care
suferă de hipertensiune arterială uşoară sau moderată, afecţiuni cardiace, tensiune intraoculară
crescută.

Administrarea trebuie făcută cu precauţie în cazul afectării renale uşoare sau moderate (în special în
cazul asocierii cu afecţiuni cardiovasculare).

Este necesară prudenţă în cazul pacienţilor trataţi simultan cu simpatomimetice de tipul derivaţilor de
ergotamină, antidepresive triciclice, unii ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) şi
medicamente ce inhibă activitatea SNC.

Atenţionare pentru sportivi
Sportivii de performanţă trebuie avertizaţi că pseudoefedrina poate determina pozitivarea testelor
antidoping.

Modafen 200 mg/30 mg comprimate filmate conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni
ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la
glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
6


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Pentru ibuprofen

Asocieri nerecomandate:

Acid acetilsalicilic:
În general, administrarea concomitentă de ibuprofen şi acid acetilsalicilic nu este recomandată din
cauza potenţialului crescut de apariţie a reacţiilor adverse.
Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid
acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt administrate
concomitent. Deşi există incertitudini în ceea ce priveşte extrapolarea acestor date la situaţia clinică,
nu poate fi exclusă posibilitatea ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul
cardioprotector al acidului acetilsalicilic administrat în doză mică. Se consideră că utilizarea
ocazională de ibuprofen nu poate avea vreun efect relevant clinic (vezi pct. 5.1).

Acid acetilsalicilic sau alte AINS: din cauza efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor
AINS poate creşte riscul apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea
concomitentă de ibuprofen cu acid acetilsalicilic sau alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).

Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum sunt warfarina sau heparina (vezi
pct. 4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.

Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): AINS nu trebuie asociate cu
antiagregante plachetare din cauza riscului unui efect aditiv la nivelul inhibării funcţiei plachetare cu
creşterea riscului de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice
pot apărea, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de Modafen în
decurs de 24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită
de metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de
AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un
tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.
În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.

Trimetoprim: AINS pot creşte riscul de hiperkaliemie al acestui medicament.

Asocieri care necesită precauţie:

Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.

Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de Modafen cu fenitoină sau litiu poate creşte
concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de
filtrare glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă
monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Diuretice şi antihipertensive: diureticele (de ansă sau tiazidice) şi inhibitorii ECA pot creşte
nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al
inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor. La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi
deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui
inhibitor al ECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate
conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod
normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă,
în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide şi
7

în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea
periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de Modafen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA
poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a potasemiei.

Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)
(cum sunt paroxetina, sertralina, citalopramul):
risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a
anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită
şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul
de celălalt.

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii
cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen (creşte
timpul de sângerare). Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul
de hemotoxicitate. Se recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării
concomitente.

Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor
poate reduce efectul mifepristonei.

Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a
acestor substanţe este redusă.

Chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament
concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.

Corticosteroizi: există risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi
pct. 4.4).

Alcool etilic, bisfosfonaţi şi pentoxifilină: pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de
apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Pentru pseudoefedrină

Asocieri contraindicate:
IMAO non-selective (iproniazida): interacţiunea este posibilă până la 14 zile de la întreruperea unui
astfel de tratament; există risc de hipertensiune arterială paroxistică şi hipertermie cu potenţial letal.

Asocieri nerecomandate:
Simpatomimetice şi simpatolitice: Pseudoefedrina poate creşte efectele simpatomimeticelor, de
exemplu, decongestionante sau medicamente care scad apetitul alimentar.
8

Clorhidratul de pseudoefedrină poate suprima parţial acţiunea hipotensoare a medicamentelor care
interferează cu acţiunea simpatomimetică: bretilium, betanidină, guanetidină, debrisoquină, metildopa,
medicamente blocante alfa- şi beta- adrenergice.

Guanetidina, rezerpina şi metildopa: pot scădea efectele pseudoefedrinei.

Asocieri care necesită precauţie:
Anestezice volatile halogenate: risc de puseu hipertensiv. In caz de intervenţie chirurgicală programată
este preferabil să se întrerupă tratamentul cu câteva zile anterior acesteia.

IMAO selective: în lipsa datelor clinice, asocierea cu amine alfa simpatomimetice se face numai dacă
este absolut necesar.

Glicozide digitalice, chinidină: pseudoefedrina poate creşte riscul de apariţie a aritmiilor la pacienţii
care primesc glicozide digitalice sau chinidină.

Antidepresive triciclice: administrarea concomitentă cu antidepresive triciclice poate induce
hipertensiune arterială, aritmie şi tahicardie sau poate potenţa manifestările activităţii anticolinergice
(pericol de apariţie a ocluziilor intestinale, retenţie urinară, glaucom). Dacă este necesară utilizarea
acestei asocieri de medicamente, se recomandă reducerea dozei de antidepresive şi monitorizarea
atentă a stării clinice a pacientului.


4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcină
Medicamentul nu trebuie administrat în timpul sarcinii, din cauză că:

Inhibarea sintezei de prostaglandine de către ibuprofen poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii
şi/sau a dezvoltării embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului
de avort spontan, de malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei
de prostaglandină la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la
mai puţin de 1% la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata
tratamentului. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept
rezultat creşterea numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus,
la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei
a fost raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Dacă ibuprofenul
este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă doza trebuie să fie cât mai mică şi durata
tratamentului să fie cât mai scurtă posibil. În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de
prostaglandină pot expune:
 fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;

 mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară
chiar şi la doze foarte mici.
- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului de către ibuprofen.

Există o posibilă relaţie între apariţia de malformaţii fetale şi expunerea la pseudoefedrină în primul
trimestru de sarcină.

Alăptare
Administrarea medicamentului la femeile care alăptează este contraindicată deoarece:
- ibuprofenul este excretat în laptele uman, deşi la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă
durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil.
9

- pseudoefedrina se excretă în laptele matern în cantitate mare şi poate determina reacţii adverse
cardio-vasculare şi neurologice la sugar.

Fertilitate
Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să
rămână gravide. La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru
infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

În general, ibuprofenul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu
toate acestea, la doze mari, în cazuri individuale, pot apărea reacţii adverse, cum sunt oboseală,
somnolenţă, vertij şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin frecvente); de aceea, ar putea fi poate
influenţate negativ activităţile ce necesită atenţie sporită, coordonare motorie şi decizii rapide (de
exemplu lucrul la înălţime, capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje). Acest efect este
potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.


4.8 Reacţii adverse

Cele mai frecvente reacţii adverse observate sunt de natură gastro-intestinală. Pot apărea ulcere
gastro-duodenale, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, uneori letală, în special la vârstnici (vezi
pct. 4.4). După administrarea medicamentului au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă,
constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, exacerbarea
colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4). Gastrita a fost observată mai puţin frecvent. Riscul de apariţie a
hemoragiilor gastro-intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului.

Au fost raportate în tratamentul cu AINS: edeme, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă.

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg pe zi) poate fi
asociată cu o uşoară creştere a riscului de apariţie a unor evenimente trombotice arteriale (de exemplu:
infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Au fost raportate în tratamentul cu pseudoefedrină: dispepsie, tulburări gastro-intestinale, hemoragii,
greaţă, vărsături, diaree, polidipsie, reacţii alergice, hipersudoraţie, cefalee, ameţeli, palpitaţii,
tahicardie, aritmii, crize hipertensive, crize de glaucom cu unghi închis, stări de nelinişte, insomnie,
probleme urinare (disurie, retenţie urinară) în special în caz de afecţiuni uretro-prostatice preexistente.
Pot apărea slăbiciune musculară, tremor, anxietate, halucinaţii, trombocitopenie.

Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg.

Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
10

Clasificare MedDRA pe
aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Infecţii şi infestări
Rare Meningită aseptică cu redoare a cefei, cefalee,
greaţă, vărsături, febră sau tulburări de
conştienţă. Pacienţii cu boli autoimune (LES,
boala mixtă a ţesutului conjunctiv) par a fi
predispuşi la meningită aseptică.
Foarte rare A fost descrisă exacerbarea inflamaţiilor
provocate de infecţii (de exemplu, dezvoltare a
fasciitei necrozante), care coincide cu utilizarea
medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.
Este posibil ca aceasta să fie consecinţa
mecanismului de acţiune al medicamentelor
antiinflamatoare nesteroidiene.
Ca urmare, dacă în timpul utilizării apar semne
ale unei infecţii sau infecţia se agravează,
pacientul trebuie avertizat să se adreseze imediat
medicului. Consultul medical este necesar pentru
a se investiga dacă există indicaţie de terapie
antiinfecţioasă/antibiotică.
Tulburări hematologice şi
limfatice Foarte rare Tulburări de hematopoieză (anemie, leocopenie,
trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză).
Primele simptome sau semne pot include: febră,
durere în gât, ulceraţii la nivelul mucoasei
bucale, manifestări asemănătoare gripei,
fatigabilitate severă, epistaxis şi hemoragie
cutanată.
În cazul terapiei pe termen lung, se recomandă
verificarea periodică a hemogramei.
Anemie hemolitică
Tulburări ale sistemului
imunitar Mai puţin frecvente S-au raportat următoarele reacţii de
hipersensibilitate cum sunt:
Reacţii alergice nespecifice şi anafilactoide;
Reacţii la nivelul aparatului respirator cum sunt
astm bronşic, astm bronşic agravat, bronhospasm
sau dispnee (uneori cu hipotensiune arterială);
Tulburări cutanate, inclusiv erupţii cutanate de
diferite tipuri, prurit, urticarie, purpură şi
exantem.
În acest caz, pacientul va fi instruit să informeze
imediat medicul şi să nu mai utilizeze Modafen.
Foarte rare Reacţii de hipersensibilitate severă. Simptomele
pot include: edem facial, edem al limbii, edem
laringian intern cu constricţie a căilor aeriene,
dispnee, tahicardie, scădere a tensiunii arteriale
până la şoc cu potenţial letal.

Reacţii buloase care includ sindromul Stevens-
Johnson, necroliza epidermică toxică şi eritem
polimorf.
Dacă apare unul dintre aceste simptome, ceea ce
se poate întâmpla chiar de la prima administrare,
este necesară intervenţia imediată a unui medic.
11

Clasificare MedDRA pe
aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Tulburări psihice Foarte rare Reacţii psihotice, halucinaţii depresie, labilitate
emoţională
Cu frecvență
necunoscută Simptome maniacale cum sunt: insomnie,
iritabilitate sau dispoziție euforică, stimă de sine
exagerată, hiperactivitate/activitate crescută sau
a
gitație, fugă de idei, logoree și distractibilitate
Tulburări ale sistemului
nervos Mai puţin frecvente Tulburări ale sistemului nervos central, cum sunt
cefalee, vertij, amețeli, anxietate, insomnie,
iritabilitate, stări de agitaţie, oboseală.
Cu frecvenţă
necunoscută Accident vascular cerebral cauzat de riscul uşor
crescut de apariţie a evenimentelor trombotice
arteriale.
Tulburări oculare Mai puţin frecvente Tulburări de vedere, cum este sensibilitatea la
lumină
Rare Discromatopsie şi ambliopie toxică.
Cu frecvenţă
necunoscută Crize de glaucom cu unghi închis.
Tulburări acustice şi
vestibulare Rare Tinitus, tulburări auditive şi vertij.
Tulburări cardiace Rare Insuficienţă cardiacă
Foarte rare Palpitaţii, tahicardie, aritmii, infarct miocardic
Tulburări vasculare Foarte rare Hipertensiune arterială, hipotensiune arterială
Cu frecvenţă
necunoscută Crize hipertensive
Tulburări respiratorii,
toracice şi mediastinale Foarte rare Bronhospasm mai ales la pacienţii cu astm
bronşic, exacerbare a astmului bronşic
Tulburări gastro-
intestinale Foarte frecvente Greaţă, vărsături, pirozis, diaree, constipaţie,
flatulenţă.
Frecvente Manifestări la nivelul tractului gastro-intestinal,
cum sunt: dispepsie, dureri abdominale şi
sângerări gastro-intestinale minore care, în
cazuri excepţionale, pot cauza anemie.
Mai puţin frecvente Ulcere gastro-intestinale, potenţial cu hemoragie
şi perforare (cu hematemeză, melenă). Perforarea
unei diverticulite. Stomatite ulcerative,
exacerbare a colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4),
gastrită
Foarte rare Esofagită, pancreatită, formare a stricturilor
intestinale, cu aspect de diafragmă.
Pacientul va fi instruit să întrerupă administrarea
medicamentului şi să meargă imediat la medic,
dacă apare durere severă la nivelul abdomenului
superior, greaţă şi vărsături.
Cu frecvență
necunoscută Colită ischemică
Tulburări hepatobiliare Rare Modificări ale funcţiei hepatice (de regulă
reversibile)
Foarte rare Disfuncţie hepatică, distrugere hepatică, în
special în cadrul terapiei pe termen lung,
insuficienţă hepatică, hepatită acută
12

Clasificare MedDRA pe
aparate, sisteme şi
organe Frecvenţă Reacţii adverse
Afecţiuni cutanate și ale
ţesutului subcutanat Foarte rare Alopecie

În cazuri excepţionale, în timpul unei infecţii cu
varicelă pot apărea infecţii cutanate severe şi
complicaţii la nivelul ţesuturilor moi (vezi şi
„Infecţii şi infestări”).
Cu frecvenţă
necunoscută Hipersudoraţie
Pustuloză exantematică generalizată acută
Tulburări musculo-
scheletice şi ale ţesutului
conjunctiv Cu frecvenţă
necunoscută Slăbiciune musculară, tremor.
Tulburări renale şi ale
căilor urinare Rare Oligurie, distrugere a ţesutului renal (necroză
papilară) care poate duce la insuficienţă renală şi
concentraţii plasmatice mari ale acidului uric.
Foarte rare Formare a edemelor, mai ales la pacienţii cu
hipertensiune arterială sau insuficienţă renală,
sindrom nefrotic, nefrită interstiţială, care poate
fi însoţită de insuficienţă renală acută. Ca
urmare, funcţia renală trebuie verificată periodic.
Cistită, hematurie
Cu frecvenţă
necunoscută Disurie, retenţie urinară, în special în caz de
afecţiuni uretro-prostatice preexistente
Tulburări generale şi la
nivelul locului de
administrare Foarte rare Retenţie de sodiu şi lichide.
Edeme
Cu frecvenţă
necunoscută Polidipsie
Investigaţii diagnostice Rare Creştere a uremiei, a concentrațiilor plasmatice
ale transaminazelor şi a fosfatazei alcaline,
scădere a valorilor hemoglobinei şi ale
hematocritului, inhibare a agregării plachetare,
timp de sângerare prelungit, scădere a calcemiei,
creştere a uricemiei

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.


4.9 Supradozaj

Simptomatologie
Ca simptome ale unui supradozaj pot să apară tulburări la nivelul sistemului nervos central, cum sunt
cefalee, lipsă de concentrare şi inconştienţă (de asemenea, convulsii mioclonice la copii), precum şi
dureri abdominale, greaţă şi vărsături. În plus, este posibil să apară hemoragii gastro-intestinale,
precum şi tulburări ale funcţiilor hepatică şi renală. Mai pot să apară hipotensiune arterială, deprimare
respiratorie şi cianoză, senzaţie de sete, polidipsie, anxietate, nelinişte, iritabilitate, febră, tahicardie
sinusală, hipersudoraţie, insomnie, midriază, tulburări de vedere, iluzii şi halucinaţii vizuale,
slăbiciune musculară, dificultate la micţiune, tremor, convulsii, comă, deprimare respiratorie,
hipertensiune arterială, aritmie supraventriculară şi ventriculară.
13

Abordare terapeutică
Tratamentul include lavaj gastric şi reechilibrare hidroelectrolitică, dacă este cazul.
Se recomandă tratament suportiv şi de susţinere a funcţiilor vitale.
Convulsiile pot fi controlate cu diazepam i.v. Clorpromazina poate fi utilă pentru tratarea agitaţiei şi
halucinaţiilor. α adrenoliticele, cum este fentolamina, pot fi necesare în caz de hipertensiune severă.
β adrenoliticele pot fi necesare în cazul apariţiei aritmiei.
Poate fi necesară cateterizarea vezicii urinare.



5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: decongestionante nazale de uz sistemic, simpatomimetice, combinaţii,
codul ATC: R01BA52.

Mecanismul de acţiune al Modafenului asociază efectele ibuprofenului şi pseudoefedrinei.

Ibuprofenul, derivat de acid fenilpropionic, este un antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi
analgezice, antiinflamatorii şi antipiretice. În cazul dozelor mici prezintă efect analgezic, iar în cazul
dozelor mari are efect antiinflamator. Mecanismul de acţiune este reprezentat de inhibarea
ciclooxigenazei cu scăderea producerii de prostaglandine. Reduce sensibilitatea vasculară la
bradikinină şi histamină, afectează producţia de limfokine a limfocitelor T şi suprimă vasodilataţia. În
plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra agregării plachetare indusă de ADP (adenozin difosfat) sau
colagen. Prezintă o toleranţă digestivă bună. Efectul analgezic se instalează la o jumătate de oră după
administrarea orală, efectul antipiretic maxim este atins după 2 până la 4 ore. Efectele antipiretic şi
analgezic variază în funcţie de doză şi durează, de obicei, 4 până la 6 ore după administrarea orală.

Datele experimentale sugerează că în cazul administrării concomitente, ibuprofenul poate inhiba
competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Unele studii
farmacodinamice arată că administrarea unei doze unice de ibuprofen 400 mg în intervalul de 8 ore
dinainte de sau în decurs de 30 de minute de la administrarea de acid acetilsalicilic (81 mg) sub forma
farmaceutică cu eliberare imediată, a determinat un efect scăzut al acidului acetilsalicilic asupra
formării de tromboxan sau agregării plachetare. Deşi există incertitudini în ceea ce priveşte
extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu poate fi exclusă posibilitatea ca tratamentul regulat,
prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic administrat în doză
mică. Se consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea vreun efect relevant clinic (vezi
pct. 4.5).

Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus
şi activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se
presupune că aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofenul inhibă sinteza
renală de prostaglandine care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă
cardiacă la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.3).
Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale
sintezei de prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, 4.6 şi 5.3).

Clorhidratul de pseudoefedrină este un simpatomimetic indirect, cu acţiune mixtă, predominant alfa,
care determină vasoconstricţia mucoasei nazale, reducând în acest fel rinoreea şi congestia nazală; are
efecte minore şi nesemnificative asupra tensiunii arteriale şi SNC. Este un stereoizomer dextrogir al
efedrinei, cu proprietăţi vasoconstrictoare, bronhodilatatoare şi decongestionante asupra membranelor
hiperemice ale căilor respiratorii superioare şi efecte nesemnificative asupra tensiunii arteriale şi SNC.
Instalarea efectului decongestiv se observă la 30 minute după administrarea orală şi durează
aproximativ 4 ore.
14


5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Ibuprofen
După administrare orală, ibuprofenul se absoarbe bine şi rapid (este absorbit parţial în stomac şi apoi
este absorbit complet în intestinul subţire), concentraţia plasmatică maximă fiind atinsă după
45 minute, respectiv după 3 ore în cazul ingerării concomitente de alimente. Ibuprofenul se leagă de
proteinele plasmatice, însă legarea este reversibilă. Legarea de proteinele plasmatice este de
aproximativ 99%. Metabolizarea hepatică este relativ rapidă. După metabolizarea hepatică
(hidroxilare, carboxilare), metaboliţii inactivi din punct de vedere farmacologic sunt eliminaţi complet,
în principal pe cale renală (90%), dar şi pe cale biliară. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin
eliminare la indivizii sănătoşi şi la cei cu boli hepatice şi renale este de 1,8 – 3,5 ore. Medicamentul se
poate acumula în organism în cazul reducerii excreţiei. Excreţia ibuprofenului este completă după 24
ore de la administrarea ultimei doze. Biodisponibilitatea este influenţată nesemnificativ de alimente.
Ibuprofenul traversează bariera placentară şi se excretă în laptele matern, în concentraţie mai mică de
1 μg/ml.

Pseudoefedrină
După administrare orală, clorhidratul de pseudoefedrină se absoarbe rapid şi aproape complet din
tractul gastro-intestinal. Antiacidele (de exemplu hidroxidul de aluminiu) favorizează absorbţia după
administrarea orală (caolinul, din contră, o reduce). Pseudoefedrina se distribuie în toate ţesuturile şi
fluidele organismului (inclusiv în laptele uman). Între 70-90% se excretă sub formă nemodificată în
urină. 1 până la 6% se excretă sub forma metabolitului activ norpseudoefedrină. Timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare variază în funcţie de pH-ul urinar între 5-16 ore; excreţia
urinară este diminuată de alcalinizarea urinei.


5.3 Date preclinice de siguranţă

În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofenului a demonstrat, în principal,
leziuni şi ulceraţii la nivelul tractului gastro-intestinal.

Studiile in vitro şi in vivo nu au decelat indicii cu relevanţă clinică ale existenţei unor efecte mutagene
ale ibuprofenului. În studiile efectuate la şobolani şi şoareci nu au fost găsite dovezi ale unor efecte
carcinogene ale ibuprofenului.

Ibuprofenul a determinat inhibiţia ovulaţiei la iepuri, precum şi afectarea implantării la diverse specii
de animale (iepuri, şobolani, şoareci). Studiile experimentale la şobolani şi iepuri au indicat faptul că
ibuprofenul traversează placenta. După administrarea unor doze toxice pentru mamă, un număr mare
de malformaţii (defecte septale ventriculare) au apărut la puii de şobolani.



6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor

Nucleu
Lactoză monohidrat
Amidon din porumb
Celuloză microcristalină
Amidon de porumb pregelatinizat
Amidonglicolat de sodiu (tip C)
Laurilsulfat de sodiu
Povidonă K25
Acid stearic
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
15

Film
Hipromeloză 2910/3
Talc
Dioxid de titan (E 171)
Macrogol 6000
Simeticonă emulsie SE4


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.


6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.


6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 comprimate filmate
Cutie cu un blister din PVC/Al a 12 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 12 comprimate filmate
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.


6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.



7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

ZENTIVA, k.s.
U kabelovny 130
102 37 Praga 10, Dolní Měcholupy
Republica Cehă



8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

480/2007/01-02-03-04



9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2007


10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iulie 2016