TELMARK 80 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmark 20 mg comprimate filmate
Telmark 40 mg comprimate filmate
Telmark 80 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine telmisartan 20 mg.
Excipienţi: 108,675 mg lactoză (sub formă de lactoză monohidrat).
Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg.
Excipienţi: 217,35 mg lactoză (sub formă de lactoză monohidrat).
Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg.
Excipienţi: 434,70 mg lactoză (sub formă de lactoză monohidrat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate filmate.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „20” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă
faţă.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „40” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă
faţă.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „80” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă
faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
2
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la pacienţi cu:
i) boală cardiovasculară aterotrombotică diagnosticată (antecedente de boală ischemică coronariană, accident
vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
ii) diabet zaharat de tip 2, cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă
4.2 Doze şi mod de administrare
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Doza uzuală eficace este de 40 mg o dată pe zi. La unii pacienţi se poate obţine efect terapeutic la o doză
zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de telmisartan
poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat în asociere cu
diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv celui al
telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează creşterea dozei, trebuie avut în
vedere că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general după 4 până la 8 săptămâni de la începerea
tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se ştie dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan sunt
eficace în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o
atentă monitorizare a tensiunii arteriale şi, dacă este cazul, poate fi necesară ajustarea dozelor
medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale.
Telmisartanul poate fi luat cu sau fără alimente.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală: nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la
moderată. Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă
sau cărora li se efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze
iniţiale mai mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4).
Insuficienţă hepatică: la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie
să depăşească 40 mg o dată pe zi ( vezi pct. 4.4).
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Telmark nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani datorită lipsei datelor
privind siguranţa şi eficacitatea.
4.3 Contraindicaţii
• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi (vezi pct. 6.1)
• Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
• Tulburări biliare obstructive
• Insuficienţă hepatică severă
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcină
3
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie început în timpul perioadei de sarcină.
Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul
sarcinii. În momentul în care sarcina este confirmată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei
II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică
Telmark nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau insuficienţă hepatică
severă (vezi pct.4.3), deoarece telmisartanul este eliminat în principal prin bilă. La aceşti pacienţi, este de
aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmark trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu
insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune arterială renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoză a arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional sunt
trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei la
pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu Telmark. Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea
Telmark la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie ca urmare a terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după administrarea
primei doze de Telmark. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se administra Telmark.
Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra Telmark.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron
Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, au fost raportate hipotensiune
arterială, sincopă, hiperkaliemie şi modificări ale funcţiei renale (incluzând insuficienţa renală acută) la
pacienţii predispuşi la aceste afecţiuni, în special dacă au utilizat terapie asociată cu medicamente care
influenţează acest sistem. De aceea, blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu
prin adăugarea unui inhibitor al ECA la antagoniştii receptorilor angiontensinei II) nu este recomandată la
pacienţii la care tensiunea arterială este deja controlată şi trebuie limitată la cazurile definite individual, la
care funcţia renală este atent monitorizată.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
La pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu o patologie
renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care influenţează acest
sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, hiperazotemie, oligurie sau,
rareori, cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se recomandă
utilizarea telmisartanului în acest caz.
Stenoză de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul administrării
medicamentului la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică
obstructivă.
4
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate să producă
hiperkaliemie.
La pacienţii vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii diabetici, la pacienţii care sunt trataţi
concomitent cu alte medicamente care pot să crească concentraţiile serice ale potasiului şi/sau la pacienţii
care prezintă evenimente intercurente, o hiperkaliemie poate fi letală.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă de medicamente care influenţează sistemul
renină-angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
- Diabet zaharat, insuficienţă renală, vârstă (> 70 ani)
- Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-
aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de medicamente care pot
produce hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul,
inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi
trimetoprim.
- Evenimente care pot să apară pe parcurs/intercurente, în mod special deshidratare, decompensare
cardiacă acută, acidoză metabolică, înrăutăţire a funcţiei renale, agravare bruscă a afecţiunii renale (de
exemplu infecţii), liză celulară (de exemplu ischemie acută la nivelul extremităţilor, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a potasiului (vezi
pct.4.5).
Lactoză
Acest medicament conţine lactoză monohidrat.
Dacă medicul v-a spus că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, contactaţi-l înainte de a lua acest
medicament.
Diferenţe entice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi antagonişti
ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la pacienţii aparţinând rasei
negre comparativ cu cei aparţinând altor rase, posibil din cauza prevalenţei crescute a valorilor mici ale
reninemiei la pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
Alte precauţii
Ca şi în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu
cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct miocardic
sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron, telmisartanul
poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării concomitente cu alte
medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice
care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2), heparină, imunosupresoare
(ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează asocierile terapeutice menţionate mai sus. În mod special, riscul este mare la asocierea cu
diuretice care economisesc potasiul şi atunci când se asociază substituenţi de sare care conţin potasiu. De
5
exemplu, o asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic dacă se respectă întocmai
precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă de
diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau
amilorid, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot duce la o creştere
semnificativă a concentraţiilor serice ale potasiului. Dacă, din cauza unei hipokaliemii diagnosticate, este
recomandată asocierea, acestea trebuie utilizate cu prudenţă şi cu o frecventă monotorizare a concentraţiilor
serice ale potasiului.
Litiu
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei plasmatice a litiului şi ale toxicităţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor plasmatice ale litiului, dacă utilizarea acestei asocieri se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie
Medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în dozele terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitori ai
COX- 2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei
II. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu
funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu
medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, incluzând o
posibilă insuficienţă renală acută care, de regulă, este reversibilă. De aceea, administrarea concomitentă
trebuie utilizată cu precauţie, în special la vârstnici. După începerea terapiei concomitente şi ulterior
periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi se va lua în considerare monitorizarea funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a dus la creşterea de până la 2,5
ori a ASC0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei observaţii nu este
cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemidă (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie a
volumului şi un risc de hipotensiune arterială.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scădere a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea concomitentă a
altor medicamente antihipertensive.
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze efectele
hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină. În plus, hipotensiunea
arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică)
Reducere a efectului antihipertensiv.
4.6 Sarcina şi alăptarea
6
Sarcina:
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în timpul primului trimestru=de=
sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este contraindicat n=timpul=
celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).=
=
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate n urma expunerii la inhibitori=ai=ECA n timpul=
primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate fi
exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia
cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială,
pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative,
care au un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care
sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi,
dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi trei de
sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuare a funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere a procesului de
osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi
pct. 5.3). Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada trimestrului doi
de sarcină, se recomandă investigarea funcţiei renale şi a craniului cu ultrasunete. Nou-născuţii ale căror
mame au luat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă observaţie din cauza
hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea Telmark în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Telmark în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative cu profil de
siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut prematur.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectul asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu
toate acestea, atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în
vedere posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului antihipertensiv.
4.8 Reacţii adverse
În studiile clinice controlate la pacienţi trataţi pentru hipertensiune arterială, incidenţa globală a
evenimentelor adverse raportată în cazul administrării telmisartanului (41,4 %) a fost comparabilă cu cea
înregistrată în cazul administrării placebo (43,9 %). Incidenţa evenimentelor adverse nu a fost dependentă de
doza administrată şi nu a avut legătură cu sexul, vârsta sau originea etnică a pacienţilor. Profilul de siguranţă
al telmisartanului la pacienţi trataţi pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare a fost similar cu cel obţinut
la pacienţi hipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi trataţi
pentru hipertensiune arterială şi din raportările care au urmat punerii pe piaţă a medicamentului. Raportările
ţin cont, de asemenea, de reacţiile adverse grave şi de reacţiile adverse care au dus la întreruperea
tratamentului, raportate în trei studii clinice pe termen lung, care au inclus 21642 pacienţi trataţi cu
telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare timp de până la şase ani.
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie, utilizând următoarea convenţie:
foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare
(≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
7
În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Infecţii şi infestări:
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului respirator superior, inclusiv faringită şi sinuzită,
Infecţie de tract urinar, inclusiv cistită
Cu frecvenţă necunoscută: Sepsis, inclusiv cu final letal1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Trombocitopenie
Cu frecvenţă necunoscută: Eozinofilie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Hipersensibilitate
Cu frecvenţă necunoscută: Reacţii anafilactice
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Tulburări psihice:
Mai puţin frecvente: Depresie, insomnie
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincope
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Tulburări gastrice, xerostomie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Hiperhidroză, prurit, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Eritem, angioedem, erupţii determinate de medicament,erupţii
cutanate toxice, eczemă
Cu frecvenţă necunoscută: Urticarie
8
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Mialgie, durere la nivelul spatelui (de exemplu sciatică), spasme
musculare
Rare: Artralgie, durere la nivelul membrelor
Cu frecvenţă necunoscută: Dureri la nivelul tendoanelor (simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creştere a valorilor creatininei serice
Rare: Creştere a valorilor plasmatice ale acidului uric, creştere a
concentraţiilor serice ale enzimelor hepatice, creştere a
concentraţiei plasmatice a creatin fosfokinazei, scădere a valorilor
hemoglobinei 1În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul administrării
telmisartanului, comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare sau poate fi
legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1). 2Raportate ca reacţii adverse frecvente la pacienţi cu tensiune arterială controlată, care au fost trataţi cu
telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, telmisartanul fiind adaugat medicaţiei de bază.
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptome: cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială
şi tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creştere a creatininemiei şi insuficienţă
renală acută.
Tratament: telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Abordarea terapeutică depinde de
durata de timp scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ
inducerea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în tratamentul
supradozajului. Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi creatininei. În
cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie supină şi trebuie să li se administreze
rapid soluţii pentru substituţie volemică şi soluţii care conţin electroliţi.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace după
administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe locul său
de legare la nivelul subtipului de receptor AT1, responsabil de acţiunile cunoscute ale angiotensinei II.
Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT1. Telmisartanul se leagă selectiv
de receptorul AT1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu prezintă afinitate pentru alţi receptori,
incluzând receptorii AT2 sau alţi receptori AT mai puţin caracterizaţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu
9
este cunoscut, nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II, a cărei concentraţie plasmatică
este crescută de către telmisartan. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan.
Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă
enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De
aceea, nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină. La om, administrarea unei
doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea provocată tensiunii arteriale determinată de
angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitate clinică şi siguranţă în utilizare
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după adminsitrarea primei doze de
telmisartan. În general, reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în 4 până la 8 săptămâni după
începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator. Aceasta
se confirmă şi prin raportul concentraţie plamatică înainte de utilizarea dozei următoare/concentraţie
plasmatică maximă, care se menţine în mod consistent peste 80 %, valoare observată după administrarea
dozelor de 40 şi 80 mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei
relaţii dependente de doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice
(TAS). În această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea sistolică cât şi pe cea diastolică
fără a influenţa frecvenţa pulsului. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al medicamentului la
activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv este
comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum
demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul,
hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan, tensiunea arterială revine treptat, în decurs de câteva
zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni arteriale de rebound.
Frecvenţa tusei chintoase a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan comparativ cu cei
trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele două
tratamente antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global Endpoint
Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril asupra
evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu antecedente de boală
ischemică coronariană, accident vascular cerebral, accident ischemic tranzitor, afecţiuni arteriale periferice
sau diabet zaharat de tip II însoţit de evidenţe de afectare a organelor ţintă(de exemplu retinopatie,
hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care reprezintă grupa de populaţie cu risc
pentru evenimentele cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg (n =
8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau combinaţia dintre telmisartan 80 mg plus ramipril 10 mg (n = 8502) şi
au fost urmăriţi, în medie, timp de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriul de evaluare principal compus constând din deces de cauză
cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru
insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor primare a fost similară la grupul tratat cu telmisartan
(16,7%) şi cu ramipril (16,5%). Rata riscului pentru telmisartan comparativ cu ramipril a fost de 1,01 (97,5
10
% IÎ 0,93 – 1,10, p (non-inferioritate) = 0,0019 la o margine de 1,13). Rata mortalităţii de toate cauzele a fost
de 11,6% la pacienţi trataţi cu telmisartan, respectiv de 11,8% la cei trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriile de evaluare secundare prestabilite prin protocol au arătat că telmisartanul are o
eficacitate similară cu a ramiprilului în ceea ce priveşte decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic
neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ 0,90 – 1,08, p (non-inferioritate) = 0,0004)],
care au constituit criteriul principal de evaluare în studiul de referinţă HOPE (The Heart Outcomes
Prevention Evaluation Study), care a investigat efectul ramiprilului comparativ cu placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi care nu au tolerat tratamentul cu IECA, după criterii de
includere similare cu studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu
administrare de placebo (n=2972), ambele fiind adăugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a
studiului a fost de 4 ani şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic privind incidenţa
rezultatelor cu privire la criteriul de evaluare principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct
miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă)
15,7% la grupul tratat cu telmisartan şi 17,0% la grupul la care s-a administrat placebo, cu o rată a riscului de
0,92 (95 % IÎ 0,81 – 1,05, p = 0,22)]. S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartanului comparativ cu
placebo în ceea ce priveşte rezultatele legate de criteriile de evaluare secundare compuse prespecificate prin
protocol,constând din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular
cerebral neletal [0,87 (95% IÎ 0,76 – 1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea
cardiovasculară (rata riscului 1,03, 95% IÎ 0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai puţin frecvent, iar
hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril. Combinaţia dintre
telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare comparativ cu monoterapia cu telmisartan sau cu
ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric mai mare în grupul de
tratament cu combinaţia telmisartan-ramipril. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă
renală, hipotensiune arterială şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu combinaţia telmisartan-ramipril.
De aceea, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la această grupă de
pacienţi.
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” "Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de 50 de
ani sau mai vârstnici, care au prezentat recent un AVC a fost observată o creştere a incidenţei apariţiei
sepsis-ului în cazul administrării telmisartan comparativ cu placebo, respectiv 0,70% comparativ cu 0,49%
[RR 1,43 (95 % interval de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis letal a fost crescută la
pacienţii care utilizau telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16 %)
[RR 2,07 (95 % interval de încredere 1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată
cu administrarea de telmisartan poate constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un
mecanism care nu este cunoscut în prezent.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită variază. Biodisponibilitatea absolută medie
pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan împreună cu alimente,
scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC0-∞) a telmisartanului variază de
la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ 19 % (în cazul administrării dozei
de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul
a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu alimente.
11
Liniaritate/non-liniaritate
Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficacităţii terapeutice. Nu există o relaţie
liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. Cmax şi, în mai mică măsură, ASC cresc disproporţionat în
cazul administrării dozelor de peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (>99,5 %), în principal de albumină şi de
alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu la starea de echilibru (Vdse) este de
aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare în glucuronoconjugatul substanţei iniţiale. Nu s-a demonstrat
nicio activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de epurare biexponenţială, cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) şi în mai mică măsură aria
de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu doza. Nu există
dovezi privind acumularea relevantă clinic a telmisartanului, în cazul utilizării dozelor recomandate.
Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o influenţă relevantă asupra
eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale, în
principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul plasmatic
total (Cltot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 1500
ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Efecte în funcţie de sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de aproximativ 3,
respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile obţinute la bărbaţi.
Pacienţi vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de pacienţii cu vârsta sub 65 de ani.
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă au fost observate concentraţii plasmatice duble.
Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă au fost observate
concentraţii plasmatice mai mici. La pacienţii cu insuficienţă renală, telmisartanul se leagă în proporţie mare
de proteinele plasmatice şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare
nu este modificat la pacienţii cu insuficienţă renală.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică efectuate la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a
biodisponibilităţii absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este
modificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele
cuprinse în intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (număr eritrocite,
valoarea hemoglobinei, valoarea hematocritului), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi
ale creatininemiei), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat
dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni, ulcere
12
sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din studiile
preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru antagoniştii receptorilor
angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia celulelor
juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de conversie şi
antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Deşi nu există date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un oarecare risc potenţial al
telmisartanului asupra dezvoltării postnatale a puilor, manifestat prin greutate corporală mai mică, deschidere
întârziată a ochilor şi mortalitate mai mare.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la şobolan
şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxid de sodiu
Povidonă (K-25)
Meglumină
Lactoză monohidrat
Crospovidonă
Oxid galben de fier (E172)
Stearat de magneziu
Filmul conţine:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E171)
Macrogol-400
Talc
Oxid galben de fier (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din Aluminiu/Aluminiu- Folie din aluminiu formată la rece şi folie din aluminiu aplicată prin
presiune
Mărimi de ambalaj: blister cu 14, 15, 28, 30, 56, 60, 90 sau 98 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate
13
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Glenmark Pharmaceuticals s.r.o.
Hvězdova 1716/2b, 140 78 Praga 4, Republica Cehă
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3595/2011/01-02-03-04-05-06-08
3596/2011/01-02-03-04-05-06-08
3597/2011/01-02-03-04-05-06-08
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare-Iulie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2011
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmark 20 mg comprimate filmate
Telmark 40 mg comprimate filmate
Telmark 80 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine telmisartan 20 mg.
Excipienţi: 108,675 mg lactoză (sub formă de lactoză monohidrat).
Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg.
Excipienţi: 217,35 mg lactoză (sub formă de lactoză monohidrat).
Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg.
Excipienţi: 434,70 mg lactoză (sub formă de lactoză monohidrat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate filmate.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „20” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă
faţă.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „40” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă
faţă.
Comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu „80” pe una dintre feţe şi cu „T” pe cealaltă
faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
2
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la pacienţi cu:
i) boală cardiovasculară aterotrombotică diagnosticată (antecedente de boală ischemică coronariană, accident
vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
ii) diabet zaharat de tip 2, cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă
4.2 Doze şi mod de administrare
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Doza uzuală eficace este de 40 mg o dată pe zi. La unii pacienţi se poate obţine efect terapeutic la o doză
zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de telmisartan
poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat în asociere cu
diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv celui al
telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează creşterea dozei, trebuie avut în
vedere că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general după 4 până la 8 săptămâni de la începerea
tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se ştie dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan sunt
eficace în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o
atentă monitorizare a tensiunii arteriale şi, dacă este cazul, poate fi necesară ajustarea dozelor
medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale.
Telmisartanul poate fi luat cu sau fără alimente.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală: nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la
moderată. Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă
sau cărora li se efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze
iniţiale mai mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4).
Insuficienţă hepatică: la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie
să depăşească 40 mg o dată pe zi ( vezi pct. 4.4).
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Telmark nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani datorită lipsei datelor
privind siguranţa şi eficacitatea.
4.3 Contraindicaţii
• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi (vezi pct. 6.1)
• Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
• Tulburări biliare obstructive
• Insuficienţă hepatică severă
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcină
3
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie început în timpul perioadei de sarcină.
Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul
sarcinii. În momentul în care sarcina este confirmată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei
II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică
Telmark nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau insuficienţă hepatică
severă (vezi pct.4.3), deoarece telmisartanul este eliminat în principal prin bilă. La aceşti pacienţi, este de
aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmark trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu
insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune arterială renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoză a arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional sunt
trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei la
pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu Telmark. Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea
Telmark la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie ca urmare a terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după administrarea
primei doze de Telmark. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se administra Telmark.
Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra Telmark.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron
Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, au fost raportate hipotensiune
arterială, sincopă, hiperkaliemie şi modificări ale funcţiei renale (incluzând insuficienţa renală acută) la
pacienţii predispuşi la aceste afecţiuni, în special dacă au utilizat terapie asociată cu medicamente care
influenţează acest sistem. De aceea, blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu
prin adăugarea unui inhibitor al ECA la antagoniştii receptorilor angiontensinei II) nu este recomandată la
pacienţii la care tensiunea arterială este deja controlată şi trebuie limitată la cazurile definite individual, la
care funcţia renală este atent monitorizată.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
La pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu o patologie
renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care influenţează acest
sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, hiperazotemie, oligurie sau,
rareori, cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se recomandă
utilizarea telmisartanului în acest caz.
Stenoză de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul administrării
medicamentului la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică
obstructivă.
4
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate să producă
hiperkaliemie.
La pacienţii vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii diabetici, la pacienţii care sunt trataţi
concomitent cu alte medicamente care pot să crească concentraţiile serice ale potasiului şi/sau la pacienţii
care prezintă evenimente intercurente, o hiperkaliemie poate fi letală.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă de medicamente care influenţează sistemul
renină-angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
- Diabet zaharat, insuficienţă renală, vârstă (> 70 ani)
- Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-
aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de medicamente care pot
produce hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul,
inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi
trimetoprim.
- Evenimente care pot să apară pe parcurs/intercurente, în mod special deshidratare, decompensare
cardiacă acută, acidoză metabolică, înrăutăţire a funcţiei renale, agravare bruscă a afecţiunii renale (de
exemplu infecţii), liză celulară (de exemplu ischemie acută la nivelul extremităţilor, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a potasiului (vezi
pct.4.5).
Lactoză
Acest medicament conţine lactoză monohidrat.
Dacă medicul v-a spus că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, contactaţi-l înainte de a lua acest
medicament.
Diferenţe entice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi antagonişti
ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la pacienţii aparţinând rasei
negre comparativ cu cei aparţinând altor rase, posibil din cauza prevalenţei crescute a valorilor mici ale
reninemiei la pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
Alte precauţii
Ca şi în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu
cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct miocardic
sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron, telmisartanul
poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării concomitente cu alte
medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice
care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2), heparină, imunosupresoare
(ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează asocierile terapeutice menţionate mai sus. În mod special, riscul este mare la asocierea cu
diuretice care economisesc potasiul şi atunci când se asociază substituenţi de sare care conţin potasiu. De
5
exemplu, o asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic dacă se respectă întocmai
precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă de
diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau
amilorid, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot duce la o creştere
semnificativă a concentraţiilor serice ale potasiului. Dacă, din cauza unei hipokaliemii diagnosticate, este
recomandată asocierea, acestea trebuie utilizate cu prudenţă şi cu o frecventă monotorizare a concentraţiilor
serice ale potasiului.
Litiu
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei plasmatice a litiului şi ale toxicităţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor plasmatice ale litiului, dacă utilizarea acestei asocieri se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie
Medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în dozele terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitori ai
COX- 2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei
II. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu
funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu
medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, incluzând o
posibilă insuficienţă renală acută care, de regulă, este reversibilă. De aceea, administrarea concomitentă
trebuie utilizată cu precauţie, în special la vârstnici. După începerea terapiei concomitente şi ulterior
periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi se va lua în considerare monitorizarea funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a dus la creşterea de până la 2,5
ori a ASC0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei observaţii nu este
cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemidă (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie a
volumului şi un risc de hipotensiune arterială.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scădere a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea concomitentă a
altor medicamente antihipertensive.
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze efectele
hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină. În plus, hipotensiunea
arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică)
Reducere a efectului antihipertensiv.
4.6 Sarcina şi alăptarea
6
Sarcina:
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în timpul primului trimestru=de=
sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este contraindicat n=timpul=
celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).=
=
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate n urma expunerii la inhibitori=ai=ECA n timpul=
primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate fi
exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia
cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială,
pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative,
care au un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care
sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi,
dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi trei de
sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuare a funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere a procesului de
osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi
pct. 5.3). Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada trimestrului doi
de sarcină, se recomandă investigarea funcţiei renale şi a craniului cu ultrasunete. Nou-născuţii ale căror
mame au luat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă observaţie din cauza
hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea Telmark în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Telmark în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative cu profil de
siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut prematur.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectul asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu
toate acestea, atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în
vedere posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului antihipertensiv.
4.8 Reacţii adverse
În studiile clinice controlate la pacienţi trataţi pentru hipertensiune arterială, incidenţa globală a
evenimentelor adverse raportată în cazul administrării telmisartanului (41,4 %) a fost comparabilă cu cea
înregistrată în cazul administrării placebo (43,9 %). Incidenţa evenimentelor adverse nu a fost dependentă de
doza administrată şi nu a avut legătură cu sexul, vârsta sau originea etnică a pacienţilor. Profilul de siguranţă
al telmisartanului la pacienţi trataţi pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare a fost similar cu cel obţinut
la pacienţi hipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi trataţi
pentru hipertensiune arterială şi din raportările care au urmat punerii pe piaţă a medicamentului. Raportările
ţin cont, de asemenea, de reacţiile adverse grave şi de reacţiile adverse care au dus la întreruperea
tratamentului, raportate în trei studii clinice pe termen lung, care au inclus 21642 pacienţi trataţi cu
telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare timp de până la şase ani.
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie, utilizând următoarea convenţie:
foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare
(≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
7
În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Infecţii şi infestări:
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului respirator superior, inclusiv faringită şi sinuzită,
Infecţie de tract urinar, inclusiv cistită
Cu frecvenţă necunoscută: Sepsis, inclusiv cu final letal1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Trombocitopenie
Cu frecvenţă necunoscută: Eozinofilie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Hipersensibilitate
Cu frecvenţă necunoscută: Reacţii anafilactice
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Tulburări psihice:
Mai puţin frecvente: Depresie, insomnie
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincope
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Tulburări gastrice, xerostomie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Hiperhidroză, prurit, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Eritem, angioedem, erupţii determinate de medicament,erupţii
cutanate toxice, eczemă
Cu frecvenţă necunoscută: Urticarie
8
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Mialgie, durere la nivelul spatelui (de exemplu sciatică), spasme
musculare
Rare: Artralgie, durere la nivelul membrelor
Cu frecvenţă necunoscută: Dureri la nivelul tendoanelor (simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creştere a valorilor creatininei serice
Rare: Creştere a valorilor plasmatice ale acidului uric, creştere a
concentraţiilor serice ale enzimelor hepatice, creştere a
concentraţiei plasmatice a creatin fosfokinazei, scădere a valorilor
hemoglobinei 1În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul administrării
telmisartanului, comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare sau poate fi
legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1). 2Raportate ca reacţii adverse frecvente la pacienţi cu tensiune arterială controlată, care au fost trataţi cu
telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, telmisartanul fiind adaugat medicaţiei de bază.
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptome: cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială
şi tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creştere a creatininemiei şi insuficienţă
renală acută.
Tratament: telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Abordarea terapeutică depinde de
durata de timp scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ
inducerea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în tratamentul
supradozajului. Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi creatininei. În
cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie supină şi trebuie să li se administreze
rapid soluţii pentru substituţie volemică şi soluţii care conţin electroliţi.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace după
administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe locul său
de legare la nivelul subtipului de receptor AT1, responsabil de acţiunile cunoscute ale angiotensinei II.
Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT1. Telmisartanul se leagă selectiv
de receptorul AT1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu prezintă afinitate pentru alţi receptori,
incluzând receptorii AT2 sau alţi receptori AT mai puţin caracterizaţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu
9
este cunoscut, nici efectul posibilei lor suprastimulări de către angiotensina II, a cărei concentraţie plasmatică
este crescută de către telmisartan. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan.
Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă
enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De
aceea, nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină. La om, administrarea unei
doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea provocată tensiunii arteriale determinată de
angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitate clinică şi siguranţă în utilizare
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după adminsitrarea primei doze de
telmisartan. În general, reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în 4 până la 8 săptămâni după
începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator. Aceasta
se confirmă şi prin raportul concentraţie plamatică înainte de utilizarea dozei următoare/concentraţie
plasmatică maximă, care se menţine în mod consistent peste 80 %, valoare observată după administrarea
dozelor de 40 şi 80 mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei
relaţii dependente de doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice
(TAS). În această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea sistolică cât şi pe cea diastolică
fără a influenţa frecvenţa pulsului. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al medicamentului la
activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv este
comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum
demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul,
hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan, tensiunea arterială revine treptat, în decurs de câteva
zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni arteriale de rebound.
Frecvenţa tusei chintoase a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan comparativ cu cei
trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele două
tratamente antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global Endpoint
Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril asupra
evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu antecedente de boală
ischemică coronariană, accident vascular cerebral, accident ischemic tranzitor, afecţiuni arteriale periferice
sau diabet zaharat de tip II însoţit de evidenţe de afectare a organelor ţintă(de exemplu retinopatie,
hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care reprezintă grupa de populaţie cu risc
pentru evenimentele cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg (n =
8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau combinaţia dintre telmisartan 80 mg plus ramipril 10 mg (n = 8502) şi
au fost urmăriţi, în medie, timp de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriul de evaluare principal compus constând din deces de cauză
cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru
insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor primare a fost similară la grupul tratat cu telmisartan
(16,7%) şi cu ramipril (16,5%). Rata riscului pentru telmisartan comparativ cu ramipril a fost de 1,01 (97,5
10
% IÎ 0,93 – 1,10, p (non-inferioritate) = 0,0019 la o margine de 1,13). Rata mortalităţii de toate cauzele a fost
de 11,6% la pacienţi trataţi cu telmisartan, respectiv de 11,8% la cei trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriile de evaluare secundare prestabilite prin protocol au arătat că telmisartanul are o
eficacitate similară cu a ramiprilului în ceea ce priveşte decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic
neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ 0,90 – 1,08, p (non-inferioritate) = 0,0004)],
care au constituit criteriul principal de evaluare în studiul de referinţă HOPE (The Heart Outcomes
Prevention Evaluation Study), care a investigat efectul ramiprilului comparativ cu placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi care nu au tolerat tratamentul cu IECA, după criterii de
includere similare cu studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu
administrare de placebo (n=2972), ambele fiind adăugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a
studiului a fost de 4 ani şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic privind incidenţa
rezultatelor cu privire la criteriul de evaluare principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct
miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă)
15,7% la grupul tratat cu telmisartan şi 17,0% la grupul la care s-a administrat placebo, cu o rată a riscului de
0,92 (95 % IÎ 0,81 – 1,05, p = 0,22)]. S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartanului comparativ cu
placebo în ceea ce priveşte rezultatele legate de criteriile de evaluare secundare compuse prespecificate prin
protocol,constând din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular
cerebral neletal [0,87 (95% IÎ 0,76 – 1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea
cardiovasculară (rata riscului 1,03, 95% IÎ 0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai puţin frecvent, iar
hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril. Combinaţia dintre
telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare comparativ cu monoterapia cu telmisartan sau cu
ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric mai mare în grupul de
tratament cu combinaţia telmisartan-ramipril. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă
renală, hipotensiune arterială şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu combinaţia telmisartan-ramipril.
De aceea, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la această grupă de
pacienţi.
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” "Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de 50 de
ani sau mai vârstnici, care au prezentat recent un AVC a fost observată o creştere a incidenţei apariţiei
sepsis-ului în cazul administrării telmisartan comparativ cu placebo, respectiv 0,70% comparativ cu 0,49%
[RR 1,43 (95 % interval de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis letal a fost crescută la
pacienţii care utilizau telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16 %)
[RR 2,07 (95 % interval de încredere 1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată
cu administrarea de telmisartan poate constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un
mecanism care nu este cunoscut în prezent.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită variază. Biodisponibilitatea absolută medie
pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan împreună cu alimente,
scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC0-∞) a telmisartanului variază de
la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ 19 % (în cazul administrării dozei
de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul
a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu alimente.
11
Liniaritate/non-liniaritate
Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficacităţii terapeutice. Nu există o relaţie
liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. Cmax şi, în mai mică măsură, ASC cresc disproporţionat în
cazul administrării dozelor de peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (>99,5 %), în principal de albumină şi de
alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu la starea de echilibru (Vdse) este de
aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare în glucuronoconjugatul substanţei iniţiale. Nu s-a demonstrat
nicio activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de epurare biexponenţială, cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) şi în mai mică măsură aria
de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu doza. Nu există
dovezi privind acumularea relevantă clinic a telmisartanului, în cazul utilizării dozelor recomandate.
Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o influenţă relevantă asupra
eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale, în
principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul plasmatic
total (Cltot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 1500
ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Efecte în funcţie de sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de aproximativ 3,
respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile obţinute la bărbaţi.
Pacienţi vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de pacienţii cu vârsta sub 65 de ani.
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă au fost observate concentraţii plasmatice duble.
Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă au fost observate
concentraţii plasmatice mai mici. La pacienţii cu insuficienţă renală, telmisartanul se leagă în proporţie mare
de proteinele plasmatice şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare
nu este modificat la pacienţii cu insuficienţă renală.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică efectuate la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a
biodisponibilităţii absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este
modificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele
cuprinse în intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (număr eritrocite,
valoarea hemoglobinei, valoarea hematocritului), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi
ale creatininemiei), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat
dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni, ulcere
12
sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din studiile
preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru antagoniştii receptorilor
angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia celulelor
juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de conversie şi
antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Deşi nu există date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un oarecare risc potenţial al
telmisartanului asupra dezvoltării postnatale a puilor, manifestat prin greutate corporală mai mică, deschidere
întârziată a ochilor şi mortalitate mai mare.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la şobolan
şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxid de sodiu
Povidonă (K-25)
Meglumină
Lactoză monohidrat
Crospovidonă
Oxid galben de fier (E172)
Stearat de magneziu
Filmul conţine:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E171)
Macrogol-400
Talc
Oxid galben de fier (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din Aluminiu/Aluminiu- Folie din aluminiu formată la rece şi folie din aluminiu aplicată prin
presiune
Mărimi de ambalaj: blister cu 14, 15, 28, 30, 56, 60, 90 sau 98 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate
13
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Glenmark Pharmaceuticals s.r.o.
Hvězdova 1716/2b, 140 78 Praga 4, Republica Cehă
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
3595/2011/01-02-03-04-05-06-08
3596/2011/01-02-03-04-05-06-08
3597/2011/01-02-03-04-05-06-08
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare-Iulie 2011
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2011
