OMEZ 40 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Omez 40 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine omeprazol 40 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie perfuzabilă
Pulbere de culoare albă sau aproape albă
Soluţia reconstituită este limpede, lipsită de particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Omez pentru administrare intravenoasă este indicat ca alternativă la tratamentul pe cale orală pentru
următoarele indicaţii
Adulţi
Tratamentul ulcerelor duodenale
Prevenirea recăderii ulcerelor duodenale
Tratamentul ulcerelor gastrice
Prevenirea recăderii ulcerelor gastrice
În combinaţie cu antibiotice adecvate, pentru eradicarea Helicobacter pylori (H. pylori) în
ulcerul peptic
Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate cu AINS
Prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii
cu risc crescut
Tratamentul esofagitei de reflux
Tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux vindecată
Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian
Tratamentul sindromului Zollinger-Ellison.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Alternativă la tratamentul pe cale orală
La pacienţii la care nu este adecvată administrarea medicaţiei pe cale orală, se recomandă Omez
intravenos 40 mg o dată pe zi. La pacienţii cu sindrom Zollinger-Ellison, doza iniţială recomandată
este de 60 mg Omez pe zi, administrată intravenos. Pot fi necesare doze zilnice mai mari, iar doza
trebuie ajustată individual. Când dozele depăşesc 60 mg pe zi, doza trebuie divizată şi administrată în
2 prize pe zi.
2
Omez trebuie administrat sub forma unei perfuzii intravenoase cu durată de 20-30 de minute.
Soluţia reconstituită trebuie administrată imediat după reconstituire. Orice cantitate neutilizată trebuie
aruncată.
Categorii speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
Ajustarea dozei nu este necesară la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, poate fi suficientă o doză zilnică de 10-20 mg (vezi pct. 5.2).
Vârstnici (>65 de ani)
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici (vezi pct. 5.2).
Copii
Experienţa cu Omez pentru administrare intravenoasă la copii este limitată.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la omeprazol, benzimidazoli substituiţi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la
pct. 6.1.
Similar altor inhibitori ai pompei de protoni (IPP), omeprazolul nu trebuie administrat concomitent cu
nelifinavir (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
În prezenţa oricărui simptom de alarmă (de exemplu scădere ponderală semnificativă neintenţionată,
vărsături recurente, disfagie, hematemeză sau melenă) şi când se suspectează sau este prezent ulcerul
gastric, trebuie excluse afecţiunile maligne, deoarece tratamentul poate ameliora simptomele şi
întârzia diagnosticul.
Nu se recomandată administrarea concomitentă de atazanavir şi inhibitori ai pompei de protoni ( vezi
pct. 4.5). Dacă se consideră că asocierea atazanavirului cu un inhibitor al pompei de protoni nu poate
fi evitată, se recomandă o monitorizare clinică atentă (de exemplu încărcarea virală), împreună cu o
creştere a dozei de atazanavir la 400 mg plus 100 mg de ritonavir; nu ar trebui depăşită doza de 20 mg
omeprazol.
Omeprazolul, ca toate medicamentele antiacide, poate scădea absorbţia vitaminei B12
(ciancobalamină), din cauza hipo- sau aclorhidiei. Aceasta ar trebui luată în considerare în cazul
tratamentului de lungă durată, la pacienţii cu depozite reduse sau cu factori de risc pentru absorbţie
redusă a vitaminei B12.
Omeprazolul este un inhibitor al CYP2C19. La începerea sau terminarea tratamentului cu omeprazol,
trebuie luate în considerare potenţialul de interacţiuni cu medicamentele metabolizate de CYP2C19.
A fost observată o interacţiune între clopidogrel şi omeprazol (vezi pct. 4.5). Importanţa clinica a
acestei interacţiuni nu este clară. Ca o precauţie, utilizarea concomitentă a omeprazolului şi
clopidogrelului trebuie descurajată.
Hipomagneziemia severă a fost raportată la pacienţii trataţi cu inhibitori ai pompei de protoni (IPP)
cum este omeprazolul, pentru cel puţin 3 luni şi, în cele mai multe cazuri, până la 1 an. Manifestările
grave de hipomagneziemie cum sunt oboseală, tetanie, delir, convulsii, ameţeli şi aritmie ventriculară
pot apărea insidios şi pot fi trecute cu vederea. La cei mai mulţi pacienţi simptomatici,
hipomagneziemia poate fi ameliorată prin terapia cu magneziu şi întreruperea tratamentului cu IPP.
3
La pacienţii la care se anticipează administrarea de lungă durată sau cei care utilizează concomitent
IPP cu digoxină sau medicamente care pot cauza hipomagneziemia (de exemplu, diureticele)
profesioniştii în domeniul sănătăţii trebuie să ia în considerare măsurarea concentraţiei plasmatice de
magneziu înainte de iniţierea tratamentului cu IPP şi periodic în timpul tratamentului.
Inhibitorii pompei de protoni, în special dacă sunt utilizaţi în doze mari şi pe o durată lungă (peste 1
an) pot creşte uşor riscul de fracturi la nivelul şoldului, articulaţiei pumnului şi coloanei vertebrale, în
special la vârstnici sau în prezenţa altor factori de risc recunoscuţi. Studiile obseravaţionale sugerează
că inhibitorii pompei de protoni pot creşte riscul global de fracturi cu 10-40%. Unele dintre aceste
creşteri se pot datora altor factori de risc. Pacienţilor cu risc de osteoporoză trebuie să li se acorde
îngrijiri adecvate, conform ghidurilor clinice curente şi li se vor administra în mod adecvat suplimente
care conţin vitamina D şi calciu.
Lupus eritematos cutanat subacut (LECS)
Inhibitorii de pompă de protoni sunt asociați cu cazuri foarte rare de LECS. Dacă apar leziuni, mai
ales în zonele expuse la soare ale pielii, și dacă acestea sunt însoțite de artralgie, pacientul trebuie să se
adreseze imediat medicului, iar profesionistul în domenul sănătății trebuie să ia în considerare oprirea
administrării Omez. Apariţia LECS după tratamentul anterior cu un inhibitor de pompă de protoni
poate crește riscul de LECS în cazul utilizării altor inhibitori de pompă de protoni.
Interferențe cu testele de laborator
Creșterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale cromograninei A (CgA) poate interfera cu
investigațiile pentru tumorile neuroendocrine. Pentru a evita această interferență, tratamentul cu
[Numele produsului] trebuie oprit temporar, pentru cel puțin cinci zile înainte de evaluarea CgA (vezi
pct. 5.1). Dacă, după evaluarea inițială, valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA și gastrinei nu
revin la valorile din intervalul de referință, trebuie repetate evaluările la 14 zile de la întreruperea
tratamentului cu inhibitor de pompă de protoni.
Tratamentul cu inhibitori ai pompei de protoni poate duce la creşterea uşoară a riscului de infecţii
gastro-intestinale cu germeni ca Salmonella şi Campylobacter (vezi pct. 5.1).
Similar tuturor tratamentelor de lungă durată, mai ales când perioada de tratament depăşeşte durata de
1 an, pacienţii trebuie monitorizaţi periodic.
Acest medicament conţine sodiu, mai puţin de 1 mmol (23 mg) pe doză, adicǎ practic „nu conţine
sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Efectele omeprazolului asupra farmacocineticii altor substanţe active
Substanţe active cu absorbţie dependentă de pH
Scăderea acidităţii intragastrice în timpul tratamentului cu omeprazol poate creşte sau scădea absorbţia
substanţelor active cu absorbţie dependentă de pH-ul gastric.
Nelfinavir, atazanavir
Concentraţiile plasmatice de nelfinavir şi atazanavir sunt scăzute în cazul administrării concomitente
cu omeprazol.
Administrarea concomitentă de omeprazol şi nelfinavir este cont
raindicată (vezi pct. 4.3).
Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) a redus expunerea medie la nelfinavir
cu aproximativ 40%, iar expunerea medie la matabolitul activ farmacologic M8 a fost redusă cu
aproximativ 75-90%. Interacţiunea poate implica şi inhibarea CYP2C19.
Nu se recomandă administrarea concomitentă de omeprazol cu atazanavir (vezi pct. 4.4).
Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) şi atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg
4
la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu 75% a expunerii la atazanavir. Creşterea dozei de atazanavir
la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra expunerii la atazanavir. Administrarea
concomitentă de omeprazol (20 mg o dată pe zi) cu atazanavir 400 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii
sănătoşi a dus la o scăderea cu aproximativ 30% a expunerii la atazanavir, comparativ cu atazanavir
300 mg/ritonavir 100 mg o dată pe zi.
Digoxină
Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg pe zi) şi digoxină la subiecţii sănătoşi a dus la creşterea
cu 10% a biodisponibilităţii digoxinei . Rareori s-a raportat toxicitatea digoxinei. Cu toate acestea, este
necesară precauţie când se administrează omeprazol în doze mari la pacienţii vârstnici. Monitorizarea
tratamentului cu digoxină trebuie luată în considerare.
Clopidogrel
Într-un studiu clinic încrucişat, clopidogrel (în doză de încărcare de 300 mg urmată de 75 mg/zi)
singur şi în asociere cu omeprazol (80 mg administrate concomitent cu clopidogrel) au fost
administrate timp de 5 zile. Expunerea la metabolitul activ al clopidogrelului a fost redusă cu 46%
(Ziua 1) şi 42% (Ziua 5) când clopidogrelul şi omeprazolul au fost administrate împreună. Media
inhibării agregării plachetare (IAP) a fost redusă cu 47% (24 ore) şi 30% (Ziua 5) când clopidogrelul
şi omeprazolul au fost administrate împreună. Într-un alt studiu s-a observat că administrarea
clopidogrelului şi omeprazolului la diferite perioade de timp nu a împiedicat interacţiunea lor care este
probabil determinată de efectul inhibitor al omeprazolului asupra CYP2C19. Din studiile clinice şi
cele observaţionale au fost raportate date contradictorii cu privire la implicaţiile clinice ale acestei
interacţiuni PC/FD în sensul apariţiei unor evenimente cardiovasculare majore.
Alte substanţe active
Absorbţia de posaconazol, erlotinib, ketoconazol şi itraconazol este redusă semnificativ şi, astfel,
eficacitatea clinică poate fi afectată. Utilizarea concomitentă de posaconazol şi erlotinib trebuie
evitată.
Substanţe active metabolizate de CYP2C19
Omeprazolul este un inhibitor moderat al CYP2C19, principala enzimă care metabolizează
omeprazolul. Astfel, metabolismul substanţelor active administrate concomitent, metabolizate tot de
către CYP2C19, poate fi scăzut şi expunerea sistemică la aceste substanţe poate fi crescută. Exemple
de astfel de medicamente sunt R-warfarină şi alţi antagonişti ai vitaminei K, cilostazolul, diazepamul
şi fenitoină.
Cilostazol
Omeprazolul, administrat în doze de 40 mg la voluntarii sănătoşi într-un studiu încrucişat, a
determinat creşterea Cmax şi ASC pentru cilostazol cu 18% şi, respectiv, 26%, iar pentru unul dintre
metaboliţii săi activi cu 29% şi, respectiv, 69%.
Fenitoină
Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de fenitoină în primele două săptămâni după
iniţierea tratamentului cu omeprazol şi, dacă se ajustează doza de fenitoină, este necesară
monitorizarea şi o altă ajustare a dozei la terminarea tratamentului cu omeprazol.
Mecanism necunoscut
Saquinavir
Administrarea concomitentă de omeprazol cu saquinavir/ritonavir a dus la creşterea concentraţiilor
plasmatice cu aproximativ 70% în cazul saquinavirului, asociată
cu o bună tolerabilitate la pacienţii cu
infectaţi cu HIV.
Tacrolimus
S-a raportat că administrarea concomitentă de omeprazol creşte concentraţiile plasmatice de
tacrolimus.
Este necesară instituirea unei monitorizări intense a concentraţiilor plasmatice de tacrolimus, precum
5
şi a funcţiei renale (clearance-ul creatininei) şi, la nevoie, trebuie ajustată doza de tacrolimus.
Efectele altor substanţe active asupra farmacocineticii omeprazolului.
Metotrexat
În cazul în care se administrează concomitent cu inhibitorii pompei de protoni, la unii pacienţi s-au
raportat creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale metotrexatului. În cazul utilizării de metotrexat în
doze mari, se poate lua în considerare întreruperea temporară a tratamentului cu omeprazol.
Inhibitorii CYP2C19 şi/sau CYP3A4
Deoarece omeprazolul este metabolizat de către CYP2C19 şi CYP3A4, substanţele active cunoscute
că inhibă CYP2C19 sau CYP3A4 (cum ar fi claritromicina şi voriconazolul) pot duce la creşterea
concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin scăderea ratei de metabolizare a omeprazolului.
Tratamentul concomitent cu voriconazol a dus la creşterea de cel puţin de 2 ori a expunerii la
omeprazol. Deoarece dozele mari de omeprazol au fost bine tolerate în timpul utilizării concomitente,
în general nu este necesară ajustarea dozei de omeprazol.Cu toate acestea, ajustarea dozei poate fi
luată în considerare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi în cazul în care este indicat
tratamentul de lungă durată.
Inductori ai CYP2C19 şi/sau CYP3A4
Substanţele active cunoscute ca inductoare a CYP2C19 sau CYP3A4 sau ambele (cum ar fi
rifampicina şi sunătoarea) pot duce la scăderea concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin creşterea
ratei de metabolizare a omeprazolului.
4.6 Fertilitatea sarcina şi alăptarea
Rezultatele din trei studii epidemiologice prospective (conţinând mai mult de 1000 de rezultate)
indică faptul că nu există reacţii adverse ale omeprazolului asupra sarcinii sau asupra sănătăţii
fătului/nou-născutului. Omeprazolul poate fi utilizat în timpul sarcinii.
Omeprazolul se secretă în lapte, dar este puţin probabil să aibă vreo influenţă asupra copilului în cazul
utilizării dozelor terapeutice.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Este puţin probabil ca Omez să afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pot
apărea reacţii adverse cum sunt ameţeli şi tulburările vizuale pot apărea (vezi pct. 4.8). Pacienţii nu
trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje dacă au astfel de reacţii adverse.
4.8 Reacţii adverse
Cele mai frecvente reacţii adverse (1-10% dintre pacienţi) sunt cefalee, dureri abdominale,
constipaţie, diaree, flatulenţă şi greaţă/vărsături.
În programul de studii clinice pentru omeprazol şi în cadrul experienţei după punerea pe piaţă au fost
identificate sau suspectate următoarele reacţii adverse. Niciuna nu a depins de doză. Reacţiile adverse
enumerate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă şi de Clasificarea pe aparate, sisteme şi
organe. Categoriile de frecvenţă sunt definite în funcţie de următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100); rare (≥1/10000, <1/1000);
foarte rare (<1/10000), necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe
Tulburări hematologice şi limfatice
Rare: Leucopenie, trombocitopenie
Foarte rare: Agranulocitoză, pancitopenie
6
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu febră, angioedem şi reacţie/şoc anafilactic
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Rare: Hiponatremie
Frecvență necunoscută: Hipomagneziemie; hipomagnezemia severă poate duce la hipocalcemie.
Hipomagnezemia poate fi deasemenea asociată cu hipokalemia.
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie
Rare: Agitaţie, confuzie, depresie
Foarte rare: Agresivitate, halucinaţii
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: Cefalee
Mai puţin frecvente: Ameţeli, parestezii, somnolenţă
Rare: Tulburări ale gustului
Tulburări oculare
Rare: Vedere înceţoşată
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: Bronhospasm
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: Durere abdominală, constipaţie, diaree, flatulenţă, greaţă/vărsături
Rare: Uscăciunea cavităţii bucale, stomatită, candidoză gastro-intestinală
Frecvență necunoscută: Colită microscopică
Tulburări hepato-biliare
Mai puţin frecvente: Creşterea enzimelor hepatice
Rare: Hepatită însoţită sau nu de icter
Foarte rare: Insuficienţă hepatică, encefalopatie la pacienţii cu boală hepatică preexistentă
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Dermatită, prurit, erupţie cutanată, urticarie
Rare: Alopecie, fotosensibilitate
Foarte rare: Eritem poliform, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (NET)
Frecvență necunoscută: Lupus eritematos cutanat subacut (vezi punctul 4.4).
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Fractură la nivelul şoldului, articulaţiei pumnului sau coloanei vertebrale
Rare: Artralgii, mialgii
Foarte rare: Slăbiciune musculară
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Rare: Nefrită interstiţială
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Foarte rare: Ginecomastie
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Stare de rău, edeme periferice
Rare: Hipersudoraţie
7
A fost raportată afectarea ireversibilă a vederii în cazuri izolate de pacienţi în stare critică la care s-a
administrat omeprazol sub formă de injecţie intravenoasă, mai ales în cazul dozelor mari, însă relaţia
de cauzalitate nu a fost stabilită.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Informaţiile disponibile referitoare la efectele supradozajului cu omeprazol la om sunt limitate. În
literatură sunt citate cazuri de ingestie de până la 560 mg, şi există raportări ocazionale de doze unice
care au atins 2400 mg (de 120 de ori doza clinică recomandată uzual). În cazul supradozajului, s-au
raportat greaţă, vărsături, ameţeli, dureri abdominale, diaree şi cefalee. În cazuri unice, s-au raportat şi
apatie, depresie şi confuzie.
Simptomele descrise au fost trecătoare, fără consecinţe severe. Rata eliminării nu s-a modificat
(cinetică de ordinul unu) la creşterea dozelor. Dacă este necesar, tratamentul este simptomatic..
În studiile clinice au fost administrate intravenos doze de până la 270 mg într-o singură zi şi de până
la 650 mg pe o perioadă de trei zile, fără vreo reacţie adversă legată de doză.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente pentru tulburări de hiperaciditate, medicamente pentru
ulcerul peptic şi boala de reflux gastro-esofagian, inhibitori ai pompei de protoni, codul ATC:
A02BC01.
Mecanism de acţiune
Omeprazolul, un amestec racemic de doi enantiomeri, scade secreţia gastrică acidă, printr-un
mecanism de acţiune foarte ţintit. Este un inhibitor specific al pompei de protoni din celula parietală.
Are acţiune rapidă şi oferă control prin inhibarea reversibilă a secreţiei gastrice acide în cazul
administrării o dată pe zi.
Omeprazolul este o bază slabă şi este concentrat şi convertit în forma activă în mediul foarte acid din
canaliculii intracelulari din celulele parietale, unde inhibă enzima ATP-aza H+K+- pompa de protoni.
Acest efect asupra etapei finale a procesului de formare a secreţiei gastrice acide depinde de doză şi
oferă o inhibare foarte eficientă atât a secreţiei acide bazale cât şi a celei stimulate, indiferent de
stimul.
Efecte farmacodinamice
Toate efectele farmacodinamice observate pot fi explicate prin efectul omeprazolului asupra secreţiei
acide.
Efectul asupra secreţiei gastrice acide
La om, administrarea intravenoasă a omeprazolului produce o inhibare dependentă de doză a secreţiei
gastrice acide. Pentru a obţine imediat o reducere a acidităţii intragastrice, similară cu cea obţinută
după administrarea repetată pe cale orală a unei doze de 20 mg, se recomandă o doză iniţială de 40 mg
intravenos. Aceasta duce la o scădere imediată a acidităţii intragastrice şi o scădere medie pe 24 de ore
de aproximativ 90%, atât pentru injecţia intravenoasă cât şi pentru perfuzia intravenoasă.
Inhibarea secreţiei acide este legată de aria de sub curba concentraţie plasmatică în funcţie de timp
8
(ASC) a omeprazolului şi nu de concentraţia plasmatică efectivă la un moment dat.
În cazul tratamentului cu omeprazol nu s-a observat fenomenul de tahifilaxie.
Efectul asupra H. pylori
H. pylori se asociază cu boala ulceroasă peptică, incluzând ulcerul duodenal şi gastric. H. pylori este
un factor major în apariţia gastritei. H. pylori alături de sucul gastric acid reprezintă factorii majori ai
apariţiei bolii peptidice ulceroase. H. pylori este un factor major în apariţia gastritei atrofice care se
asociază cu un risc crescut de apariţie a cancerului gastric.
Eradicarea H. pylori cu omeprazol şi antibiotice se asociază cu rate mari de vindecare şi cu remisiunea
pe termen lung a bolii ulcerelor peptidice.
Alte efecte legate de inhibarea secreţiei acide
În timpul tratamentului de lungă durată s-a raportat o uşoară creştere a incidenţei chisturilor
glandulare gastrice. Aceste modificări reprezintă o consecinţă fiziologică a inhibării accentuate a
secreţiei acide, sunt benigne şi par să fie reversibile.
Scăderea acidităţii gastrice prin orice mijloc, inclusiv prin inhibitorii pompei de protoni, creşte
numărul de bacterii din stomac, bacterii prezente în mod normal în tractul gastro-intestinal.
Tratamentul cu medicamente ce scad aciditatea gastrică poate duce la o creştere uşoară a riscului de
infecţii gastro-intestinale cu bacterii precum Salmonella şi Campylobacter.
Pe durata tratamentului cu medicamente antisecretorii, concentraţia plasmatică a gastrinei crește, ca
reacție la secreția scăzută de acid. Valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA cresc și ca urmare a
acidității gastrice scăzute. Valoarea crescută a concentraţiilor plasmatice ale CgA poate interfera cu
investigațiile pentru tumorile neuroendocrine.
Dovezile publicate disponibile sugerează că tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni trebuie
întrerupt cu 5 zile până la 2 săptămâni înainte de evaluările CgA. Astfel, valorile CgA fals crescute ca
urmare a tratamentului cu IPP au posibilitatea să revină la valorile din intervalul de referință.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Distribuţie
Volumul aparent de distribuţie la subiecţi sănătoşi este de aproximativ 0,3 l/kg. Omeprazolul se leagă
de proteinele plasmatice în proporţie de 97%.
Metabolizare
Omeprazolul este metabolizat complet de către citocromul P450 (CYP). Cea mai mare parte din
metabolizarea sa este dependentă de CYP2C19 exprimată polimorfic, responsabilă de formarea
hidroxiomeprazolului, principalul metabolit din plasmă. Restul este dependent de o altă izoformă
specifică, CYP3A4, responsabilă de formarea omeprazol sulfonei. Ca urmare a afinităţii crescute a
omeprazolului pentru CYP2C19, este posibilă o inhibare competitivă şi interacţiuni metabolice
intermedicamentoase cu alte substraturi ale CYP2C19. Cu toate acestea, din cauza afinităţii scăzute
pentru CYP3A4, omeprazolul nu are potenţial de inhibare a metabolizării altor substraturi CYP3A4. În
plus omeprazolul nu are un efect inhibitor asupra principalelor enzime CYP.
La aproximativ 3% din populaţia caucaziană şi 15-20% din populaţia asiatică lipseşte o enzimă
CYP2C19 funcţională, iar aceştia sunt denumiţi metabolizatori lenţi. La astfel de persoane,
metabolizarea omeprazolului este catalizată în principal probabil de CYP3A4. După administrarea
repetată o dată pe zi a 20 mg de omeprazol, ASC medie a fost de 5-10 ori mai mare la metabolizatorii
lenţi comparativ cu subiecţii care prezintă o enzimă CYP2C19 fu
ncţională (metabolizatorii extensivi).
De asemenea, media concentraţiilor plasmatice maxime a fost mai mare, de 3-5 ori. Aceste rezultate
nu au nici o importanţă pentru stabilirea dozei de omeprazol.
Excreţie
După o doză unică, clearance-ul plasmatic total este de aproximativ 30-40 l/h. Timpul de înjumătăţire
plasmatică al omeprazolului este de obicei mai mic de o oră, atât după administrare unică cât după
administrare repetată o dată pe zi. Între administrări omeprazolul se elimină complet din plasmă fără a
prezenta tendinţa de acumulare în cazul administrării o dată pe zi. Aproximativ 80% din doza de
9
omeprazol se excretă sub formă de metaboliţi în urină, restul în fecale, în principal prin secreţie
biliară.
ASC a omeprazolului creşte în cazul administrării repetate. Creşterea este dependentă de doză şi duce
la o corelaţie non-lineară doză – ASC după administrare repetată. Această dependenţă de timp şi doză
este datorată reducerii fenomenului de prim pasaj hepatic şi de clearance-ului sistemic, determinate
probabil de inhibarea enzimei CYP2C19 de către omeprazol şi/sau de către metaboliţii săi (de
exemplu sulfonă). Nu s-a găsit nici un metabolit care să aibă vreun efect asupra secreţiei gastrice
acide.
Grupuri speciale de pacienţi
Insuficienţă hepatică
Metabolizarea omeprazolului la pacienţii cu disfuncţie hepatică este afectată, ducând la creşterea ASC
crescută. Nu s-a evidenţiat tendinţa omeprazolului de a se acumula în cazul administrării o dată pe zi.
Insuficienţă renală
Farmacocinetica omeprazolului, inclusiv biodisponibilitatea sistemică şi rata de eliminare, este
nemodificată la pacienţii cu funcţie renală scăzută.
Vârstnici:
Rata de metabolizare a omeprazolului este redusă într-o oarecare măsură la subiecţii vârstnici
(vârstacuprinsă între 75-79 de ani).
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile efectuate pe toată durata vieţii la şobolanii trataţi cu omperazol, au fost observate
hiperplazia celulelor ECL gastrice şi tumori carcinoide. Aceste modificări reprezintă rezultatul
hipergastrinemiei susţinute secundare inhibării secreţiei acide. Rezultate similare s-au obţinut după
tratamentul cu antagonişti ai receptorului H2, cu inhibitori ai pompei de protoni şi după fundectomie
parţială. De aceea aceste modificări nu sunt un efectul direct al vreunui medicament în sine.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxid de sodiu 1 N
Edetat disodic
6.2 Incompatibilităţi
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 4.2.
6.3 Perioada de valabilitate
Pulbere pentru soluţie perfuzabilă: 2 ani
Soluţia reconstituită: Soluţia reconstituită trebuie administrată imediat după reconstituire. Orice
cantitate neutilizată trebuie aruncată.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
10
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de clasa hidrolitică I, cu o capacitate de 15 ml, închis cu dop din
cauciuc clorobutilic (tip I) de culoare gri, sertizat cu capsă din aluminiu. Flaconul conţine pulbere
pentru soluţie perfuzabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
DR. REDDY’S LABORATORIES ROMÂNIA S.R.L.
Str. Nicolae Caramfil, Nr. 71-73, Etaj 5, Spaţiul 10,
Sector 1, Bucureşti,
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6227/2014/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoire – Martie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2017
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Omez 40 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine omeprazol 40 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie perfuzabilă
Pulbere de culoare albă sau aproape albă
Soluţia reconstituită este limpede, lipsită de particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Omez pentru administrare intravenoasă este indicat ca alternativă la tratamentul pe cale orală pentru
următoarele indicaţii
Adulţi
Tratamentul ulcerelor duodenale
Prevenirea recăderii ulcerelor duodenale
Tratamentul ulcerelor gastrice
Prevenirea recăderii ulcerelor gastrice
În combinaţie cu antibiotice adecvate, pentru eradicarea Helicobacter pylori (H. pylori) în
ulcerul peptic
Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate cu AINS
Prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii
cu risc crescut
Tratamentul esofagitei de reflux
Tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux vindecată
Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian
Tratamentul sindromului Zollinger-Ellison.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Alternativă la tratamentul pe cale orală
La pacienţii la care nu este adecvată administrarea medicaţiei pe cale orală, se recomandă Omez
intravenos 40 mg o dată pe zi. La pacienţii cu sindrom Zollinger-Ellison, doza iniţială recomandată
este de 60 mg Omez pe zi, administrată intravenos. Pot fi necesare doze zilnice mai mari, iar doza
trebuie ajustată individual. Când dozele depăşesc 60 mg pe zi, doza trebuie divizată şi administrată în
2 prize pe zi.
2
Omez trebuie administrat sub forma unei perfuzii intravenoase cu durată de 20-30 de minute.
Soluţia reconstituită trebuie administrată imediat după reconstituire. Orice cantitate neutilizată trebuie
aruncată.
Categorii speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
Ajustarea dozei nu este necesară la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, poate fi suficientă o doză zilnică de 10-20 mg (vezi pct. 5.2).
Vârstnici (>65 de ani)
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici (vezi pct. 5.2).
Copii
Experienţa cu Omez pentru administrare intravenoasă la copii este limitată.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la omeprazol, benzimidazoli substituiţi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la
pct. 6.1.
Similar altor inhibitori ai pompei de protoni (IPP), omeprazolul nu trebuie administrat concomitent cu
nelifinavir (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
În prezenţa oricărui simptom de alarmă (de exemplu scădere ponderală semnificativă neintenţionată,
vărsături recurente, disfagie, hematemeză sau melenă) şi când se suspectează sau este prezent ulcerul
gastric, trebuie excluse afecţiunile maligne, deoarece tratamentul poate ameliora simptomele şi
întârzia diagnosticul.
Nu se recomandată administrarea concomitentă de atazanavir şi inhibitori ai pompei de protoni ( vezi
pct. 4.5). Dacă se consideră că asocierea atazanavirului cu un inhibitor al pompei de protoni nu poate
fi evitată, se recomandă o monitorizare clinică atentă (de exemplu încărcarea virală), împreună cu o
creştere a dozei de atazanavir la 400 mg plus 100 mg de ritonavir; nu ar trebui depăşită doza de 20 mg
omeprazol.
Omeprazolul, ca toate medicamentele antiacide, poate scădea absorbţia vitaminei B12
(ciancobalamină), din cauza hipo- sau aclorhidiei. Aceasta ar trebui luată în considerare în cazul
tratamentului de lungă durată, la pacienţii cu depozite reduse sau cu factori de risc pentru absorbţie
redusă a vitaminei B12.
Omeprazolul este un inhibitor al CYP2C19. La începerea sau terminarea tratamentului cu omeprazol,
trebuie luate în considerare potenţialul de interacţiuni cu medicamentele metabolizate de CYP2C19.
A fost observată o interacţiune între clopidogrel şi omeprazol (vezi pct. 4.5). Importanţa clinica a
acestei interacţiuni nu este clară. Ca o precauţie, utilizarea concomitentă a omeprazolului şi
clopidogrelului trebuie descurajată.
Hipomagneziemia severă a fost raportată la pacienţii trataţi cu inhibitori ai pompei de protoni (IPP)
cum este omeprazolul, pentru cel puţin 3 luni şi, în cele mai multe cazuri, până la 1 an. Manifestările
grave de hipomagneziemie cum sunt oboseală, tetanie, delir, convulsii, ameţeli şi aritmie ventriculară
pot apărea insidios şi pot fi trecute cu vederea. La cei mai mulţi pacienţi simptomatici,
hipomagneziemia poate fi ameliorată prin terapia cu magneziu şi întreruperea tratamentului cu IPP.
3
La pacienţii la care se anticipează administrarea de lungă durată sau cei care utilizează concomitent
IPP cu digoxină sau medicamente care pot cauza hipomagneziemia (de exemplu, diureticele)
profesioniştii în domeniul sănătăţii trebuie să ia în considerare măsurarea concentraţiei plasmatice de
magneziu înainte de iniţierea tratamentului cu IPP şi periodic în timpul tratamentului.
Inhibitorii pompei de protoni, în special dacă sunt utilizaţi în doze mari şi pe o durată lungă (peste 1
an) pot creşte uşor riscul de fracturi la nivelul şoldului, articulaţiei pumnului şi coloanei vertebrale, în
special la vârstnici sau în prezenţa altor factori de risc recunoscuţi. Studiile obseravaţionale sugerează
că inhibitorii pompei de protoni pot creşte riscul global de fracturi cu 10-40%. Unele dintre aceste
creşteri se pot datora altor factori de risc. Pacienţilor cu risc de osteoporoză trebuie să li se acorde
îngrijiri adecvate, conform ghidurilor clinice curente şi li se vor administra în mod adecvat suplimente
care conţin vitamina D şi calciu.
Lupus eritematos cutanat subacut (LECS)
Inhibitorii de pompă de protoni sunt asociați cu cazuri foarte rare de LECS. Dacă apar leziuni, mai
ales în zonele expuse la soare ale pielii, și dacă acestea sunt însoțite de artralgie, pacientul trebuie să se
adreseze imediat medicului, iar profesionistul în domenul sănătății trebuie să ia în considerare oprirea
administrării Omez. Apariţia LECS după tratamentul anterior cu un inhibitor de pompă de protoni
poate crește riscul de LECS în cazul utilizării altor inhibitori de pompă de protoni.
Interferențe cu testele de laborator
Creșterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale cromograninei A (CgA) poate interfera cu
investigațiile pentru tumorile neuroendocrine. Pentru a evita această interferență, tratamentul cu
[Numele produsului] trebuie oprit temporar, pentru cel puțin cinci zile înainte de evaluarea CgA (vezi
pct. 5.1). Dacă, după evaluarea inițială, valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA și gastrinei nu
revin la valorile din intervalul de referință, trebuie repetate evaluările la 14 zile de la întreruperea
tratamentului cu inhibitor de pompă de protoni.
Tratamentul cu inhibitori ai pompei de protoni poate duce la creşterea uşoară a riscului de infecţii
gastro-intestinale cu germeni ca Salmonella şi Campylobacter (vezi pct. 5.1).
Similar tuturor tratamentelor de lungă durată, mai ales când perioada de tratament depăşeşte durata de
1 an, pacienţii trebuie monitorizaţi periodic.
Acest medicament conţine sodiu, mai puţin de 1 mmol (23 mg) pe doză, adicǎ practic „nu conţine
sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Efectele omeprazolului asupra farmacocineticii altor substanţe active
Substanţe active cu absorbţie dependentă de pH
Scăderea acidităţii intragastrice în timpul tratamentului cu omeprazol poate creşte sau scădea absorbţia
substanţelor active cu absorbţie dependentă de pH-ul gastric.
Nelfinavir, atazanavir
Concentraţiile plasmatice de nelfinavir şi atazanavir sunt scăzute în cazul administrării concomitente
cu omeprazol.
Administrarea concomitentă de omeprazol şi nelfinavir este cont
raindicată (vezi pct. 4.3).
Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) a redus expunerea medie la nelfinavir
cu aproximativ 40%, iar expunerea medie la matabolitul activ farmacologic M8 a fost redusă cu
aproximativ 75-90%. Interacţiunea poate implica şi inhibarea CYP2C19.
Nu se recomandă administrarea concomitentă de omeprazol cu atazanavir (vezi pct. 4.4).
Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) şi atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg
4
la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu 75% a expunerii la atazanavir. Creşterea dozei de atazanavir
la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra expunerii la atazanavir. Administrarea
concomitentă de omeprazol (20 mg o dată pe zi) cu atazanavir 400 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii
sănătoşi a dus la o scăderea cu aproximativ 30% a expunerii la atazanavir, comparativ cu atazanavir
300 mg/ritonavir 100 mg o dată pe zi.
Digoxină
Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg pe zi) şi digoxină la subiecţii sănătoşi a dus la creşterea
cu 10% a biodisponibilităţii digoxinei . Rareori s-a raportat toxicitatea digoxinei. Cu toate acestea, este
necesară precauţie când se administrează omeprazol în doze mari la pacienţii vârstnici. Monitorizarea
tratamentului cu digoxină trebuie luată în considerare.
Clopidogrel
Într-un studiu clinic încrucişat, clopidogrel (în doză de încărcare de 300 mg urmată de 75 mg/zi)
singur şi în asociere cu omeprazol (80 mg administrate concomitent cu clopidogrel) au fost
administrate timp de 5 zile. Expunerea la metabolitul activ al clopidogrelului a fost redusă cu 46%
(Ziua 1) şi 42% (Ziua 5) când clopidogrelul şi omeprazolul au fost administrate împreună. Media
inhibării agregării plachetare (IAP) a fost redusă cu 47% (24 ore) şi 30% (Ziua 5) când clopidogrelul
şi omeprazolul au fost administrate împreună. Într-un alt studiu s-a observat că administrarea
clopidogrelului şi omeprazolului la diferite perioade de timp nu a împiedicat interacţiunea lor care este
probabil determinată de efectul inhibitor al omeprazolului asupra CYP2C19. Din studiile clinice şi
cele observaţionale au fost raportate date contradictorii cu privire la implicaţiile clinice ale acestei
interacţiuni PC/FD în sensul apariţiei unor evenimente cardiovasculare majore.
Alte substanţe active
Absorbţia de posaconazol, erlotinib, ketoconazol şi itraconazol este redusă semnificativ şi, astfel,
eficacitatea clinică poate fi afectată. Utilizarea concomitentă de posaconazol şi erlotinib trebuie
evitată.
Substanţe active metabolizate de CYP2C19
Omeprazolul este un inhibitor moderat al CYP2C19, principala enzimă care metabolizează
omeprazolul. Astfel, metabolismul substanţelor active administrate concomitent, metabolizate tot de
către CYP2C19, poate fi scăzut şi expunerea sistemică la aceste substanţe poate fi crescută. Exemple
de astfel de medicamente sunt R-warfarină şi alţi antagonişti ai vitaminei K, cilostazolul, diazepamul
şi fenitoină.
Cilostazol
Omeprazolul, administrat în doze de 40 mg la voluntarii sănătoşi într-un studiu încrucişat, a
determinat creşterea Cmax şi ASC pentru cilostazol cu 18% şi, respectiv, 26%, iar pentru unul dintre
metaboliţii săi activi cu 29% şi, respectiv, 69%.
Fenitoină
Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de fenitoină în primele două săptămâni după
iniţierea tratamentului cu omeprazol şi, dacă se ajustează doza de fenitoină, este necesară
monitorizarea şi o altă ajustare a dozei la terminarea tratamentului cu omeprazol.
Mecanism necunoscut
Saquinavir
Administrarea concomitentă de omeprazol cu saquinavir/ritonavir a dus la creşterea concentraţiilor
plasmatice cu aproximativ 70% în cazul saquinavirului, asociată
cu o bună tolerabilitate la pacienţii cu
infectaţi cu HIV.
Tacrolimus
S-a raportat că administrarea concomitentă de omeprazol creşte concentraţiile plasmatice de
tacrolimus.
Este necesară instituirea unei monitorizări intense a concentraţiilor plasmatice de tacrolimus, precum
5
şi a funcţiei renale (clearance-ul creatininei) şi, la nevoie, trebuie ajustată doza de tacrolimus.
Efectele altor substanţe active asupra farmacocineticii omeprazolului.
Metotrexat
În cazul în care se administrează concomitent cu inhibitorii pompei de protoni, la unii pacienţi s-au
raportat creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale metotrexatului. În cazul utilizării de metotrexat în
doze mari, se poate lua în considerare întreruperea temporară a tratamentului cu omeprazol.
Inhibitorii CYP2C19 şi/sau CYP3A4
Deoarece omeprazolul este metabolizat de către CYP2C19 şi CYP3A4, substanţele active cunoscute
că inhibă CYP2C19 sau CYP3A4 (cum ar fi claritromicina şi voriconazolul) pot duce la creşterea
concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin scăderea ratei de metabolizare a omeprazolului.
Tratamentul concomitent cu voriconazol a dus la creşterea de cel puţin de 2 ori a expunerii la
omeprazol. Deoarece dozele mari de omeprazol au fost bine tolerate în timpul utilizării concomitente,
în general nu este necesară ajustarea dozei de omeprazol.Cu toate acestea, ajustarea dozei poate fi
luată în considerare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi în cazul în care este indicat
tratamentul de lungă durată.
Inductori ai CYP2C19 şi/sau CYP3A4
Substanţele active cunoscute ca inductoare a CYP2C19 sau CYP3A4 sau ambele (cum ar fi
rifampicina şi sunătoarea) pot duce la scăderea concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin creşterea
ratei de metabolizare a omeprazolului.
4.6 Fertilitatea sarcina şi alăptarea
Rezultatele din trei studii epidemiologice prospective (conţinând mai mult de 1000 de rezultate)
indică faptul că nu există reacţii adverse ale omeprazolului asupra sarcinii sau asupra sănătăţii
fătului/nou-născutului. Omeprazolul poate fi utilizat în timpul sarcinii.
Omeprazolul se secretă în lapte, dar este puţin probabil să aibă vreo influenţă asupra copilului în cazul
utilizării dozelor terapeutice.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Este puţin probabil ca Omez să afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pot
apărea reacţii adverse cum sunt ameţeli şi tulburările vizuale pot apărea (vezi pct. 4.8). Pacienţii nu
trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje dacă au astfel de reacţii adverse.
4.8 Reacţii adverse
Cele mai frecvente reacţii adverse (1-10% dintre pacienţi) sunt cefalee, dureri abdominale,
constipaţie, diaree, flatulenţă şi greaţă/vărsături.
În programul de studii clinice pentru omeprazol şi în cadrul experienţei după punerea pe piaţă au fost
identificate sau suspectate următoarele reacţii adverse. Niciuna nu a depins de doză. Reacţiile adverse
enumerate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă şi de Clasificarea pe aparate, sisteme şi
organe. Categoriile de frecvenţă sunt definite în funcţie de următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100); rare (≥1/10000, <1/1000);
foarte rare (<1/10000), necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe
Tulburări hematologice şi limfatice
Rare: Leucopenie, trombocitopenie
Foarte rare: Agranulocitoză, pancitopenie
6
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu febră, angioedem şi reacţie/şoc anafilactic
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Rare: Hiponatremie
Frecvență necunoscută: Hipomagneziemie; hipomagnezemia severă poate duce la hipocalcemie.
Hipomagnezemia poate fi deasemenea asociată cu hipokalemia.
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie
Rare: Agitaţie, confuzie, depresie
Foarte rare: Agresivitate, halucinaţii
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: Cefalee
Mai puţin frecvente: Ameţeli, parestezii, somnolenţă
Rare: Tulburări ale gustului
Tulburări oculare
Rare: Vedere înceţoşată
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: Bronhospasm
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: Durere abdominală, constipaţie, diaree, flatulenţă, greaţă/vărsături
Rare: Uscăciunea cavităţii bucale, stomatită, candidoză gastro-intestinală
Frecvență necunoscută: Colită microscopică
Tulburări hepato-biliare
Mai puţin frecvente: Creşterea enzimelor hepatice
Rare: Hepatită însoţită sau nu de icter
Foarte rare: Insuficienţă hepatică, encefalopatie la pacienţii cu boală hepatică preexistentă
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Dermatită, prurit, erupţie cutanată, urticarie
Rare: Alopecie, fotosensibilitate
Foarte rare: Eritem poliform, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (NET)
Frecvență necunoscută: Lupus eritematos cutanat subacut (vezi punctul 4.4).
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: Fractură la nivelul şoldului, articulaţiei pumnului sau coloanei vertebrale
Rare: Artralgii, mialgii
Foarte rare: Slăbiciune musculară
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Rare: Nefrită interstiţială
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Foarte rare: Ginecomastie
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Stare de rău, edeme periferice
Rare: Hipersudoraţie
7
A fost raportată afectarea ireversibilă a vederii în cazuri izolate de pacienţi în stare critică la care s-a
administrat omeprazol sub formă de injecţie intravenoasă, mai ales în cazul dozelor mari, însă relaţia
de cauzalitate nu a fost stabilită.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Informaţiile disponibile referitoare la efectele supradozajului cu omeprazol la om sunt limitate. În
literatură sunt citate cazuri de ingestie de până la 560 mg, şi există raportări ocazionale de doze unice
care au atins 2400 mg (de 120 de ori doza clinică recomandată uzual). În cazul supradozajului, s-au
raportat greaţă, vărsături, ameţeli, dureri abdominale, diaree şi cefalee. În cazuri unice, s-au raportat şi
apatie, depresie şi confuzie.
Simptomele descrise au fost trecătoare, fără consecinţe severe. Rata eliminării nu s-a modificat
(cinetică de ordinul unu) la creşterea dozelor. Dacă este necesar, tratamentul este simptomatic..
În studiile clinice au fost administrate intravenos doze de până la 270 mg într-o singură zi şi de până
la 650 mg pe o perioadă de trei zile, fără vreo reacţie adversă legată de doză.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente pentru tulburări de hiperaciditate, medicamente pentru
ulcerul peptic şi boala de reflux gastro-esofagian, inhibitori ai pompei de protoni, codul ATC:
A02BC01.
Mecanism de acţiune
Omeprazolul, un amestec racemic de doi enantiomeri, scade secreţia gastrică acidă, printr-un
mecanism de acţiune foarte ţintit. Este un inhibitor specific al pompei de protoni din celula parietală.
Are acţiune rapidă şi oferă control prin inhibarea reversibilă a secreţiei gastrice acide în cazul
administrării o dată pe zi.
Omeprazolul este o bază slabă şi este concentrat şi convertit în forma activă în mediul foarte acid din
canaliculii intracelulari din celulele parietale, unde inhibă enzima ATP-aza H+K+- pompa de protoni.
Acest efect asupra etapei finale a procesului de formare a secreţiei gastrice acide depinde de doză şi
oferă o inhibare foarte eficientă atât a secreţiei acide bazale cât şi a celei stimulate, indiferent de
stimul.
Efecte farmacodinamice
Toate efectele farmacodinamice observate pot fi explicate prin efectul omeprazolului asupra secreţiei
acide.
Efectul asupra secreţiei gastrice acide
La om, administrarea intravenoasă a omeprazolului produce o inhibare dependentă de doză a secreţiei
gastrice acide. Pentru a obţine imediat o reducere a acidităţii intragastrice, similară cu cea obţinută
după administrarea repetată pe cale orală a unei doze de 20 mg, se recomandă o doză iniţială de 40 mg
intravenos. Aceasta duce la o scădere imediată a acidităţii intragastrice şi o scădere medie pe 24 de ore
de aproximativ 90%, atât pentru injecţia intravenoasă cât şi pentru perfuzia intravenoasă.
Inhibarea secreţiei acide este legată de aria de sub curba concentraţie plasmatică în funcţie de timp
8
(ASC) a omeprazolului şi nu de concentraţia plasmatică efectivă la un moment dat.
În cazul tratamentului cu omeprazol nu s-a observat fenomenul de tahifilaxie.
Efectul asupra H. pylori
H. pylori se asociază cu boala ulceroasă peptică, incluzând ulcerul duodenal şi gastric. H. pylori este
un factor major în apariţia gastritei. H. pylori alături de sucul gastric acid reprezintă factorii majori ai
apariţiei bolii peptidice ulceroase. H. pylori este un factor major în apariţia gastritei atrofice care se
asociază cu un risc crescut de apariţie a cancerului gastric.
Eradicarea H. pylori cu omeprazol şi antibiotice se asociază cu rate mari de vindecare şi cu remisiunea
pe termen lung a bolii ulcerelor peptidice.
Alte efecte legate de inhibarea secreţiei acide
În timpul tratamentului de lungă durată s-a raportat o uşoară creştere a incidenţei chisturilor
glandulare gastrice. Aceste modificări reprezintă o consecinţă fiziologică a inhibării accentuate a
secreţiei acide, sunt benigne şi par să fie reversibile.
Scăderea acidităţii gastrice prin orice mijloc, inclusiv prin inhibitorii pompei de protoni, creşte
numărul de bacterii din stomac, bacterii prezente în mod normal în tractul gastro-intestinal.
Tratamentul cu medicamente ce scad aciditatea gastrică poate duce la o creştere uşoară a riscului de
infecţii gastro-intestinale cu bacterii precum Salmonella şi Campylobacter.
Pe durata tratamentului cu medicamente antisecretorii, concentraţia plasmatică a gastrinei crește, ca
reacție la secreția scăzută de acid. Valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA cresc și ca urmare a
acidității gastrice scăzute. Valoarea crescută a concentraţiilor plasmatice ale CgA poate interfera cu
investigațiile pentru tumorile neuroendocrine.
Dovezile publicate disponibile sugerează că tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni trebuie
întrerupt cu 5 zile până la 2 săptămâni înainte de evaluările CgA. Astfel, valorile CgA fals crescute ca
urmare a tratamentului cu IPP au posibilitatea să revină la valorile din intervalul de referință.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Distribuţie
Volumul aparent de distribuţie la subiecţi sănătoşi este de aproximativ 0,3 l/kg. Omeprazolul se leagă
de proteinele plasmatice în proporţie de 97%.
Metabolizare
Omeprazolul este metabolizat complet de către citocromul P450 (CYP). Cea mai mare parte din
metabolizarea sa este dependentă de CYP2C19 exprimată polimorfic, responsabilă de formarea
hidroxiomeprazolului, principalul metabolit din plasmă. Restul este dependent de o altă izoformă
specifică, CYP3A4, responsabilă de formarea omeprazol sulfonei. Ca urmare a afinităţii crescute a
omeprazolului pentru CYP2C19, este posibilă o inhibare competitivă şi interacţiuni metabolice
intermedicamentoase cu alte substraturi ale CYP2C19. Cu toate acestea, din cauza afinităţii scăzute
pentru CYP3A4, omeprazolul nu are potenţial de inhibare a metabolizării altor substraturi CYP3A4. În
plus omeprazolul nu are un efect inhibitor asupra principalelor enzime CYP.
La aproximativ 3% din populaţia caucaziană şi 15-20% din populaţia asiatică lipseşte o enzimă
CYP2C19 funcţională, iar aceştia sunt denumiţi metabolizatori lenţi. La astfel de persoane,
metabolizarea omeprazolului este catalizată în principal probabil de CYP3A4. După administrarea
repetată o dată pe zi a 20 mg de omeprazol, ASC medie a fost de 5-10 ori mai mare la metabolizatorii
lenţi comparativ cu subiecţii care prezintă o enzimă CYP2C19 fu
ncţională (metabolizatorii extensivi).
De asemenea, media concentraţiilor plasmatice maxime a fost mai mare, de 3-5 ori. Aceste rezultate
nu au nici o importanţă pentru stabilirea dozei de omeprazol.
Excreţie
După o doză unică, clearance-ul plasmatic total este de aproximativ 30-40 l/h. Timpul de înjumătăţire
plasmatică al omeprazolului este de obicei mai mic de o oră, atât după administrare unică cât după
administrare repetată o dată pe zi. Între administrări omeprazolul se elimină complet din plasmă fără a
prezenta tendinţa de acumulare în cazul administrării o dată pe zi. Aproximativ 80% din doza de
9
omeprazol se excretă sub formă de metaboliţi în urină, restul în fecale, în principal prin secreţie
biliară.
ASC a omeprazolului creşte în cazul administrării repetate. Creşterea este dependentă de doză şi duce
la o corelaţie non-lineară doză – ASC după administrare repetată. Această dependenţă de timp şi doză
este datorată reducerii fenomenului de prim pasaj hepatic şi de clearance-ului sistemic, determinate
probabil de inhibarea enzimei CYP2C19 de către omeprazol şi/sau de către metaboliţii săi (de
exemplu sulfonă). Nu s-a găsit nici un metabolit care să aibă vreun efect asupra secreţiei gastrice
acide.
Grupuri speciale de pacienţi
Insuficienţă hepatică
Metabolizarea omeprazolului la pacienţii cu disfuncţie hepatică este afectată, ducând la creşterea ASC
crescută. Nu s-a evidenţiat tendinţa omeprazolului de a se acumula în cazul administrării o dată pe zi.
Insuficienţă renală
Farmacocinetica omeprazolului, inclusiv biodisponibilitatea sistemică şi rata de eliminare, este
nemodificată la pacienţii cu funcţie renală scăzută.
Vârstnici:
Rata de metabolizare a omeprazolului este redusă într-o oarecare măsură la subiecţii vârstnici
(vârstacuprinsă între 75-79 de ani).
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile efectuate pe toată durata vieţii la şobolanii trataţi cu omperazol, au fost observate
hiperplazia celulelor ECL gastrice şi tumori carcinoide. Aceste modificări reprezintă rezultatul
hipergastrinemiei susţinute secundare inhibării secreţiei acide. Rezultate similare s-au obţinut după
tratamentul cu antagonişti ai receptorului H2, cu inhibitori ai pompei de protoni şi după fundectomie
parţială. De aceea aceste modificări nu sunt un efectul direct al vreunui medicament în sine.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxid de sodiu 1 N
Edetat disodic
6.2 Incompatibilităţi
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 4.2.
6.3 Perioada de valabilitate
Pulbere pentru soluţie perfuzabilă: 2 ani
Soluţia reconstituită: Soluţia reconstituită trebuie administrată imediat după reconstituire. Orice
cantitate neutilizată trebuie aruncată.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
10
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de clasa hidrolitică I, cu o capacitate de 15 ml, închis cu dop din
cauciuc clorobutilic (tip I) de culoare gri, sertizat cu capsă din aluminiu. Flaconul conţine pulbere
pentru soluţie perfuzabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
DR. REDDY’S LABORATORIES ROMÂNIA S.R.L.
Str. Nicolae Caramfil, Nr. 71-73, Etaj 5, Spaţiul 10,
Sector 1, Bucureşti,
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6227/2014/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoire – Martie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2017
