OLIMESTRA 10 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Olimestra 10 mg comprimate filmate
Olimestra 20 mg comprimate filmate
Olimestra 40 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Olimestra 10 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 10 mg.
Olimestra 20 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 20 mg.
Olimestra 40 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 40 mg.
Excipient(ţi) cu efect cunoscut:
10 mg
Un comprimat conţine lactoză anhidră 54,63 mg.
20 mg
Un comprimat conţine lactoză anhidră 109,25 mg.
40 mg
Un comprimat conţine lactoză anhidră 218,50 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor , vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
10 mg: comprimate filmate albe, rotunde, uşor biconvexe, marcate cu S1 pe una dintre fețe și
diametrul de 6,5 mm.
20 mg: comprimate filmate albe, rotunde, uşor biconvexe, marcate cu S2 pe una dintre fețe și
diametrul de 8 mm.
40 mg: comprimate filmate albe, ovale, biconvexe, marcate cu S3 pe una dintre fețe și dimensiuni 13/8
mm.
4. DATE CLINICE
2
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Doza iniţială recomandată de olmesartan medoxomil este de 10 mg o dată pe zi. La pacienţii a căror
tensiune arterială nu este controlată adecvat cu această doză, doza de olmesartan medoxomil poate fi
crescută la o doză optimă de 20 mg o dată pe zi. Dacă este necesară o scădere adiţională a tensiunii
arteriale, doza de olmesartan medoxomil poate fi crescută până la maxim 40 mg pe zi, sau poate fi
asociată hidroclorotiazidă.
Efectul antihipertensiv al olmesartanului medoxomil este substanţial după 2 săptămâni de la iniţierea
tratamentului şi maxim la aproximativ 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului. Trebuie ţinut cont de
acest lucru în cazul oricărui pacient, atunci când se intenţionează modificarea dozelor.
Persoane vârstnice
În general, nu este necesară ajustarea dozelor la persoanele vârstnice (vezi modul de administrare al
dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală). Dacă este necesară creşterea dozelor la maxim 40 mg pe zi,
tensiunea arterială trebuie monitorizată cu atenţie.
Pacienți cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei 20-60 ml/min),
datorită experienţei limitate de administrare de doze mari la acest grup de pacienţi, doza maximă este
de 20 mg olmesartan medoxomil o dată pe zi. Utilizarea olmesartan medoxomil la pacienţii cu
insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <20 ml/min) nu este recomandată , din cauza
experienţei limitate la acest grup de pacienţi (vezi pct.s 4.4, 5.2).
Pacienți cu insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţii cu
insuficienţă hepatică moderată se recomandă o doză iniţială de 10 mg olmesartan medoxomil zilnic,
iar doza maximă nu trebuie să depăşească 20 mg o dată pe zi . La pacienţii cu insuficienţă hepatică
care sunt trataţi cu diuretice şi/sau alte medicamente antihipertensive, se recomandă monitorizarea
strictă a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale. Nu există experienţă cu privire la utilizarea
olmesartanului medoxomil la pacienţii cu insuficienţă heapatică severă, prin urmare utilizarea
medicamentului nu este recomandată la acest grup de pacienţi (vezi pct.4.4 şi 5.2). Olmesartan
medoxomil nu trebuie utilizat la pacienţii cu obstrucţie biliară (vezi pct. 4.3).
Copii şi adolescenţi
Olimestra nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adole
scenţi cu vârsta sub 18 ani. Datele
disponibile sunt prezentate la pct. 4.8, 5.1 și 5.2, însă nu poate fi făcută nicio recomandare privind
doza.
Olmesartanul medoxomil nu trebuie utilizat la copiii cu vârsta sub 1 an, din cauza lipsei datelor
privind siguranţa şi eficacitatea la această grupă de vârstă.
Mod de administrare
În scopul asigurării complianței, se recomandă ca Olimestra comprimate filmate să fie administrat la
aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi, cu sau fără alimente, de exemplu, la micul dejun. Comprimatul
3
trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid ( de exemplu un pahar cu apă ). Comprimatul nu
trebuie mestecat.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct.4.4 şi 4.6).
Obstrucţie biliară (vezi pct. 5.2).
Administrarea concomitentă a Olimestra cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Hipovolemie
La pacienţii cu hipovolemie determinată de tratament diuretic intensiv, regim alimentar cu restricţie de
sare, diaree sau vărsături, în special după administrarea primei doze, poate să apară hipotensiune
arterială simptomatică. Se recomandă corectarea acestui status înainte de administrarea de
olmesartanului medoxomil.
Alte afecţiuni care determină stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
La pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron (adică pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau boli
renale subiacente, incluzând stenoza de arteră renală), tratamentul cu alte medicamente care acţionează
asupra acestui sistem, cum sunt antagoniştii receptorilor de angiotensină II, a fost asociat cu
hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau, rar, insuficienţă renală acută. În cazul utilizării
antagoniştilor receptorilor angiotensină II nu poate fi exclusă apariţia unor efecte similare.
Hipertensiune renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală, în cazul în care
pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional
sunt trataţi cu medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Când se utilizează olmesartan medoxomil la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă
monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi creatininei. Utilizarea olmesartan
medoxomil nu este recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei 70 ani).
4
- Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care acţionează asupra sistemului renină-
angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Unele medicamente sau clase terapeutice
de medicamente pot determina apariţia hiperkaliemiei: înlocuitori de sare care conţin potasiu,
diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,
anti-inflamatoare nesteroidiene (inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparină, imunodepresive,
cum sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim.
- Afecţiuni intercurente, în special dehidratarea, decompensare cardiacă acută, acidoză
metabolică, agravarea funcţiei renale, agravarea bruscă a unei afecţiuni renale (de exemplu, o
boală infecţioasă), distrucţia celulară (de exemplu, ischemia acută a membrului inferior,
rabdomioliză, traumatisme extinse).
La pacienţii cu risc este recomandată monitorizarea strictă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului
(vezi pct. 4.5).
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei
II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a
funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a
SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II
sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Litiul
Similar altor antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, administrarea concomitentă de litiu şi
olmesartan medoxomil nu este recomandată (vezi pct. 4.5).
Stenoza de valvă aortică sau mitrală; cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Similar altor vasodilatatoare, este indicată precauţie specială la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză
aortică sau mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Hiperaldosteronism primar
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea
olmesartan medoxomil nu este recomandată la aceşti pacienţi.
Enteropatie asemănătoare celei din boala celiacă (sprue)
În cazuri foarte rare, a fost raportată diaree severă, cronică cu pierdere substantială în greutate la
pacienţii tratați cu olmesartan după mai multe luni sau ani de la iniţierea medicamentului, probabil
determinată de o reacţie de hipersensibilitate întârziată locală. Biopsiile intestinale ale pacienţilor au
demonstrat adeseori atrofia vilozităţilor. Dacă un pacient prezintă aceste simptome în timpul
tratamentului cu olmesartan, trebuie excluse alte etiologii. Trebuie luată în considerare întreruperea
tratamentului cu olmesartan medoxomil dacă nu este identificată nici o altă etiologie. În cazurile în
care simptomele dispar şi enteropatia asemănătoare celei din boala celiacă (sprue) este confirmată prin
biopsie, tratamentul cu olmesartan medoxomil nu trebuie reiniţiat.
Diferenţe etnice
Similar tuturor celorlalţi antagonişti ai angiotensinei II, efectul de scădere al tensiunii arteriale al
olmesartan medoxomil poate fi ceva mai mic la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu
pacienţii aparţinând celorlalte rase, posibil datorită unei prevalenţe mai mari a statusului
hiporeninemic în cadrul populaţiei hipertensive aparţinând rasei negre.
Sarcina
5
Tratamentul cu antagonişti ai angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Doar în cazul în care
este considerată esenţială continuarea tratamentului cu antagonişti ai angiotensinei II, pacientele care
au planificat o sarcină trebuie trecute la un tratament antihipertensiv alternativ, al cărui profil de
siguranţă pentru utilizarea în timpul sarcinii este stabilit. Când este diagnosticată sarcina, tratamentul
cu antagonişti ai angiotensinei II trebuie întrerupt imediat, şi, dacă este adecvat, trebuie iniţiat
tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Alte atenţionări
Similar oricărui medicament antihipertensiv, la pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau cu boală
ischemică cerebrovasculară, scăderea marcată a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic
sau accident vascular cerebral.
Olimestra conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Studii de interacţiune medicamentoasă au fost efectuate numai la adulţi.
Efectele altor medicamente asupra olmesartan medoxomil
Alte medicamente antihipertensive
Efectul de scădere a tensiunii arteriale al olmesartan medoxomil poate fi crescut prin
administrarea concomitentă cu alte medicamente antihipertensive.
Inhibitori ECA, blocanţii receptorilor angiotensinei II sau aliskiren
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează
asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Suplimente de potasiu şi diuretice care economisesc potasiu
Datorită experienţei utilizării altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-
angiotensină-aldosteron, administrarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu,
suplimente de potasiu, înlocuitori de sare care conţin potasiu sau cu alte medicamente care determină
creşterea concentraţiilor plasmatice ale potasiului (de exemplu heparină) poate duce la creşterea
concentraţiei plasmatice a potasiului (vezi pct. 4.4). Prin urmare, utilizarea concomitentă nu este
recomandată.
Medicamente antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS)
AINS (inclusiv acid acid acetilsalicilic peste >3 g/zi şi de asemenea inhibitori COX-2) şi antagoniştii
receptorilor angiotensinei II pot acţiona sinergic prin scăderea filtrării glomerulare. La administrarea
concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu AINS există riscul apariţiei insuficienţei
renale acute. Trebuie recomandată monitorizarea funcţiei renale la iniţierea tratamentului, precum şi
hidratarea corespunzătoare a pacientului.
În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II, prin pierderea parţială a eficacităţii.
Colesevelam chelator ai acizilor biliari
Administrarea concomitentă de clorhidrat de colesevelam chelator ai acizilor biliari reduce expunerea
sistemică şi concentraţia plasmatică maximă de olmesartan şi reduce t1/2. Administrarea olmesartan
6
medoxomil cu cel puţin 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam reduce efectul interacţiunii dintre
medicamente. Trebuie luată în considerare administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţin 4 ore
înainte de doza de clorhidrat de colesevelam (vezi pct. 5.2).
Alţi compuşi
După tratamentul cu un antiacid (hidroxid de aluminiu şi magneziu), s-a observat o scădere uşoară a
biodisponibilităţii olmesartanului. Administrarea concomitentă de warfarină şi digoxin nu a determinat
efecte asupra farmacocineticii olmesartanului.
Efecte ale olmesartan medoxomil asupra altor medicamente
Litiu
În cursul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi
antagonişti de angiotensină II, au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi ale toxicităţii litiului. Ca urmare, nu este recomandată administrarea concomitentă de
olmesartan medoxomil şi litiu (vezi pct. 4.4). Dacă asocierea este necesară, este recomandată
monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale litiului.
Alţi compuşi
Compuşii investigaţi în studiile clinice specifice la voluntari sănătoşi includ warfarina, digoxina, un
antiacid (hidroxidul de magneziu şi aluminiu), hidroclorotiazidă şi pravastatină. Nu au fost observate
interacţiuni relevante clinic şi, în particular, olmesartanul medoxomil nu a prezentat un efect
semnificativ asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei sau asupra farmacocineticii
digoxinei.
In vitro, olmesartanul nu a avut efecte inhibitorii, clinic semnificative, asupra enzimelor citocromului
uman P450, 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4 şi nu a avut sau a avut efecte inductoare
minime asupra activităţii citocromului P450 la şobolan. De aceea, nu au fost efectuate studii de
interacţiune in vivo cu inhibitori şi inductori cunoscuţi ai enzimelor citocromului P450 şi nu sunt de
aşteptat interacţiuni clinic semnificative între olmesartan şi medicamentele metabolizate prin
intermediul enzimelor citocromului P450.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Utilizarea ARAII nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARAII
în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost
concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu toate că nu sunt disponibile date
epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării ARAII, pentru această clasă de
medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu ARAII nu
este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate pe un tratament
antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul
diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un
tratament alternativ.
Se cunoaşte faptul că tratamentul cu ARAII în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte
fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în osificarea craniului) şi
induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).
Dacă expunerea la ARAII a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea
ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou-născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat ARAII trebuie atent monitorizaţi în vederea
depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4).
7
Alăptarea
Olmesartanul este excretat în laptele femelelor de șobolan, dar nu se știe dacă olmesartanul este
excretat în laptele uman.
Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Olimestra în timpul alăptării, nu se recomandă
utilizarea Olimestra şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative cu
profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii cu privire la efectele Olimestra asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de
a folosi utilaje. Ocazional, la pacienţii care urmează un tratament antihipertensiv, pot să apară ameţeli
sau oboseală, care afectează capacitatea acestora de a reacționa.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacțiile adverse cele mai frecvent raportate în timpul tratamentului cu olmesartan medoxomil sunt
cefaleea (7,7%), simptome similare gripei (4,0%) și amețeli (3,7%).
În studiile placebo-controlate, cu monoterapie, singura reacţie adversă atribuită fără echivoc
tratamentului a fost ameţeala (incidenţă de 2,5% pentru grupul tratat cu olmesartan medoxomil şi 0,9%
pentru grupul tratat cu placebo).
Incindența apariției hipertrigliceridemiei (2,0%, respectiv 1,1%) și creșterea creatinfosfokinazemiei
(1,3%, respectiv 0,7%) a fost mai mare pentru olmesartan medoxomil, comparativ cu placebo.
Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel
Reacțiile adverse la olmesartan medoxomil din studiile clinice, studiile de siguranţă post-autorizare și
raportările spontane sunt descrise în tabelul următor.
Reacțiile adverse sunt clasificate după sisteme de organe și în funcție de frecvența de apariție în:
Foarte frecvente (1/10)
Frecvente (1/100 la <1/10)
Mai puţin frecvente (1/1000 la <1/100)
Rare (1/10000 la <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)
MedDRA
Aparate, sisteme şi organe
Reacţii adverse Frecvenţa
Tulburări hematologice şi limfatice Trombocitopenie Mai puţin frecvente
Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactice Mai puţin frecvente
Tulburări metabolice şi de nutriţie Hipertriglieridemie Frecvente
Hiperuricemie Frecvente
Hiperpotasemie Rare
Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente
Cefalee Frecvente
Tulburări acustice şi vestibulare Vertij Mai puţin frecvente
Tulburări cardiace Angina pectorală Mai puţin frecvente
Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Rare
8
Tulburări respiratorii, toracice şi
mediastinale
Bronşită Frecvente
Faringită Frecvente
Tuse Frecvente
Rinită Frecvente
Tulburări gastrointestinale Gastroenterită Frecvente
Diaree Frecvente
Durere abdominală Frecvente
Greaţă Frecvente
Dispepsie Frecvente
Vărsături Mai puţin frecvente
Enteropatie asemănătoare
celei din boala celiacă (sprue)
(vezi pct. 4.4)
Foarte rară
Tulburări cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Exantem Mai puţin frecvente
Dermatita alergică Mai puţin frecvente
Urticarie Mai puţin frecvente
Erupţii cutanate tranzitorii Mai puţin frecvente
Prurit Mai puţin frecvente
Angioedem Rare
Tulburări musculo-scheletice şi ale
ţesutului conjunctiv
Artrită Frecvente
Dureri lombare Frecvente
Dureri scheletale Frecvente
Mialgie Mai puţin frecvente
Spasme musculare Rare
Tulburări renale şi ale căilor urinare Hematurie Frecvente
Infecţii ale tractului urinar Frecvente
Insuficienţă renală acută Rare
Afectarea funcţiei renale Rare
Tulburări generale şi la nivelul locului
de administrare
Durere Frecvente
Dureri toracice Frecvente
Edeme periferice Frecvente
Simptome asemănătoare
gripei
Frecvente
Fatigabilitate Frecvente
Edem facial Mai puţin frecvente
Astenia Mai puţin frecvente
Indispoziţie Mai puţin frecvente
Letargie Rare
Investigaţii diagnostice Creşterea enzimelor hepatice Frecvente
Creşterea ureei serice Frecvente
Creşterea creatinfosfokinazei Frecvente
Creşterea creatininemiei Rare
9
Au fost raportate cazuri izolate de rabdomioliză, în asociere temporală cu administrarea de blocanți ai
receptorilor angiotensinei II.
Informaţii suplimentare cu privire la grupe speciale de pacienţi
La persoanele vârstnice, frecvenţa de apariţie a hipotensiunii arteriale este uşor crescută, de la
frecvență rară la mai puţin frecventă.
Copii și adolescenți
Siguranța olmesartanului a fost evaluată la 361 copii și adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 1an până
la 17 ani, pe parcursul a 2 studii clinice. Deși natura și severitatea reacțiilor adverse sunt similare cu
cele ale adulților, frecvența următoarelor RA este mai mare la copii:
- Epistaxis - o RA frecventă la copii (cu apariție ≥ 1/100 și <1/10), care nu a fost raportată la
adulți.
- Pe parcursul celor 3 săptămâni de studiu dublu-orb, incidența amețelilor apărute ca urmare a
tratamentului și a cefaleei aproape s-a dublat la această grupă de vârstă, la grupul care a primit
doză mare de olmesartan.
Profilul general de siguranță pentru olmesartan la copii și adolescenți nu diferă în mod semnificativ de
cel al adulților.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
national de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro
4.9 Supradozaj
La om există informaţii limitate privind supradozajul. Efectul cel mai probabil al supradozajului este
hipotensiunea arterială. În cazul supradozajului, pacientul trebuie monitorizat atent şi tratamentul va fi
simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.
Nu este cunoscut clearance-ul prin dializă al olmesartanului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA08.
Mecanism de acțiune/Efecte farmacodinamice
Olmesartan medoxomil este un antagonist puternic, selectiv, activ pe cale orală, al receptorului de
angiotensină II ( tipul AT
1). Se presupune că blochează toate acţiunile angiotensinei II mediate de
către receptorii AT
1, indiferent de sursă sau calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonizarea selectivă
a receptorilor angiotensinei II (AT1) de către olmesartan determină creşterea concentraţiilor
plasmatice ale reninei, angiotensinei I şi II şi o oarecare scădere a concentraţiilor plasmatice ale
aldosteronului .
Angiotensina II este principalul hormon vasoactiv al sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi are
un rol important în fiziopatologia hipertensiunii arteriale prin intermediul receptorilor de tip 1 (AT
1).
Eficacitate și siguranță clinică
La pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o scădere a tensiunii
arteriale de lungă durată, dependentă de doză,. Nu există nicio dovadă de hipotensiune arterială la
10
administrarea primei doze, de tahifilaxie în timpul tratamentului de lungă durată sau de hipertensiune
arterială de rebound, după întreruperea bruscă a tratamentului.
Administrat o dată pe zi la pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o
scădere eficace şi constantă a tensiunii arteriale, pe durata intervalului de 24 de ore dintre doze.
Administrarea o dată pe zi a determinat scăderi similare ale tensiunii arteriale ca şi administrarea
aceleiaşi doze zilnice totale, divizată în două prize.
În cazul tratamentului continuu, scăderile maxime ale tensiunii arteriale se obţin după 8 săptămâni de
la iniţierea tratamentului, deşi un procent substanţial al efectului de scădere a tensiunii arteriale a fost
observant, deja, după 2 săptămâni de tratament. În cazul asocierii cu hidroclorotiazida, efectul de
scădere al tensiunii arteriale este aditiv, iar asocierea este bine tolerată.
Efectul olmesartanului asupra mortalităţii şi morbidităţii nu este încă cunoscut.
Studiul clinic randomizat cu olmesartan de prevenire a microalbuminuriei din diabet (The Randomised
Olmesartan and Diabetes Microalbuminuria Prevention (ROADMAP) care a inclus 4447 de pacienţi
cu diabet zaharat de tip 2, cu albuminurie normală şi cel puţin un factor suplimentar de risc
cardiovascular, a investigat dacă tratamentul cu olmesartan ar putea întârzia debutul
microalbuminuriei. În timpul duratei medii de urmărire de 3,2 ani, pacienţii au primit fie olmesartan
fie placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive, cu excepţia inhibitorilor ECA sau a
blocanţilor receptorilor angiotensinei (BRA).
Studiul a demonstrat o reducere semnificativă a riscului în favoarea olmesartan privind obiectivul
primar de timp până la debutul microalbuminuriei. După ajustarea diferenţelor tensiunii arteriale
această reducere a riscului nu a mai fost semnificativă statistic Microalbuminuria a apărut la 8,2%
dintre pacienţii din grupul de olmesartan (178 din 2160 pacienţi) şi 9,8% în grupul placebo (210 din
2139).
Obiectivele secundare, evenimente cardiovasculare au avut loc la 96 de pacienţi (4,3%) cu olmesartan
şi la 94 de pacienţi (4,2%) cu placebo. Incidenţa mortalităţii cardiovasculare a fost mai mare cu
olmesartan, comparativ cu tratamentul cu placebo (15 de pacienţi (0,7%) faţă de 3 pacienţi (0,1%)), in
ciuda unor rate similare pentru accident vascular cerebral non-fatal (14 de pacienţi (0,6%) faţă de 8
pacienţi ( 0,4%)), infarct miocardic non-fatal (17 de pacienţi (0,8%) comparativ cu 26 pacienţi (1,2%))
şi mortalitate non- cardiovasculară (11 pacienţi (0,5%) faţă de 12 pacienţi (0,5%)). Mortalitatea
generală cu olmesartan a crescut numeric (26 de pacienţi (1,2%) faţă de 15 pacienţi (0,7%)), care a fost
determinată în principal de un număr mai mare de evenimente cardiovasculare fatale.
În studiul clinic ORIENT (The Olmesartan Reducing Incidence of End-stage Renal Disease in
Diabetic Nephropathy Trial) s-au investigat efectele olmesartanului asupra rezultatelor renale şi
cardiovasculare la 577 pacienţi randomizaţi japonezi şi chinezi şi cu diabet zaharat de tip 2 cu
nefropatie cu semnificatie clinică. În timpul duratei medii de urmarire de 3,1 ani, pacienţii au primit fie
olmesartan sau placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive, inclusiv inhibitori ai ECA.
Obiectivul primar compus (timpul până la primul eveniment de dublare a creatininei serice, boală
renală în stadiu terminal, toate cauzatoare de deces), a avut loc la 116 de pacienţi din grupul
olmesartan (41,1%) şi 129 de pacienţi din grupul placebo (45,4%) (HR 0,97 (95% CI 0,75-1,24); p =
0,791). Obiectivul final compus cardiovascular secundar a apărut la 40 de pacienţi trataţi cu
olmesartan (14,2%) şi 53 de pacienţi li s-a administrat placebo (18,7%). Obiectivul cardiovascular
compus a inclus deces cardiovascular la 10 (3,5%) pacienţii trataţi cu olmesartan comparativ cu 3
(1,1%) care au primit placebo, mortalitatea generală 19 (6,7%) comparativ cu 20 (7,0%), accident
vascular cerebral non-fatal 8 (2,8%) comparativ cu 11 (3,9%) şi infarct miocardic non-fatal 3 (1,1%)
faţă de respectiv 7 (2,5%).
11
Alte informaţii:
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ.
VA NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Copii și adolescenți:
Efectele antihipertensive ale olmesartanului medoxomil la copii și adolescenți au fost evaluate într-un
studiu clinic dublu-orb, randomizat, controlat cu placebo, la 302 pacienți hipertensivi cu vârsta
cuprinsă între 6 ani până la 17 ani. Populația de studiu a constat dintr-un grup constituit din 112
pacienți de rasă neagră, și un grup rasial mixt de 190 de pacienți, inclusiv 38 de pacienți de rasă
neagră. Etiologia hipertensiunii arteriale a fost predominant hipertensiune arterială esențială (87% din
grupul de rasă neagră și 67% din grupul mixt). Pacienții cu greutate corporală de 20 kg până la <35 kg
au fost randomizați la doza de 2,5 mg (doză mică) sau 20 mg (doză mare) de olmesartan medoxomil,
administrat o dată pe zi, iar pacienții cu greutate corporală ≥35 kg au fost randomizați la doza de 5 mg
(doză mică) sau 40 mg (de mare doză) de olmesartan medoxomil, o dată pe zi. Olmesartanul
medoxomil a redus semnificativ atât valorile tensiunii arteriale sistolice, cât și și diastolice, în funcție
de doză și greutatea corporală. Olmesartanul medoxomil, atât la doze mici, cât și la doze mari, a redus
semnificativ valorile tensiunii arteriale sistolice cu 6,6 mmHg și, respectiv, 11,9 mmHg comparativ cu
valorile de bază. Acest efect a fost observat, de asemenea, și pe parcursul celor 2 săptămâni de
întrerupere randomizată a tratamentului, în care valorile medii ale tensiunii arteriale sistolice și
diastolice a demonstrat o revenire semnificativă statistic în grupul placebo, comparativ cu grupul
olmesartan medoxomil. Tratamentul a fost eficace la pacienții copii și adolescenți cu hipertensiune
arterială primară și secundară. Așa cum sa observat și la populația adultă, reducerile tensiunii arteriale
au fost mai mici la pacienții de culoare.
În același studiu, 59 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 5 ani cu greutate corporală ≥5 kg au
primit o doză de 0,3 mg/kg greutate corporală de olmesartan medoxomil, o dată pe zi, timp de trei
12
săptămâni, într-o fază de studiu deschis și apoi au fost randomizati în două grupuri, cu olmesartan
medoxomil sau placebo, într-o fază dublu-orb. La sfârșitul celei de a doua săptămâni de întrerupere a
tratamentului, valoarea medie a tensiunii arteriale sistolice/diastolice la concentrația plasmatică
minimă a fost cu 3/3 mmHg mai mică în grupul cu olmesartan medoxomil; această diferență nu a fost
semnificativă din punct de vedere statistic (I.Î.=95% -2 până la 7 / -1 până la 7).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi distribuţie
Olmesartanul medoxomil este un promedicament. Acesta este transformat rapid la metabolitul activ
farmacologic, olmesartan, prin intermediul esterazelor de la nivelul mucoasei intestinale şi din sângele
portal, în timpul absorbţiei din tractul gastro-intestinal.
Nu a fost detectat olmesartan medoxomil netransformat sau lanţ lateral de medoxomil în plasmă sau în
excreţii. Biodisponibilitatea absolută medie a olmesartanului, administrat sub forma farmaceutică de
comprimat, a fost de 25,6%.
Media concentraţiei plasmatice maxime (C
max) a olmesartanului este atinsă în aproximativ 2 ore după
administrarea pe cale orală de olmesartan medoxomil, iar concentraţiile plasmatice ale olmesartanului
cresc aproximativ liniar cu creşterea dozelor orale unice, până la aproximativ 80 mg.
Alimentele au avut un efect minim asupra biodisponibilităţii olmesartanului şi, ca urmare,
olmesartanul medoxomil poate fi administrat cu sau fără alimente.
Nu au fost observate diferenţe clinic semnificative în ceea ce priveşte farmacocinetica olmesartanului
legate de sex.
Olmesartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (99,7%), dar potenţialul de
interacţiune clinic semnificativă, cu deplasare de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice, între
olmesartan şi alte substanţe active care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice,
administrate concomitent, este mic (fapt confirmat de absenţa unei interacţiuni semnificative clinic
între olmesartan medoxomil şi warfarină). Legarea olmesartanului de celulele sanguine este
neglijabilă. Volumul mediu de distribuţie, după administrarea intravenoasă, este mic (16 – 29 l).
Metabolizare şi eliminare
Clearance-ul plasmatic total al olmesartanului a fost cel obişnuit de 1,3 l/oră (CV 19%) şi a fost relativ
mic, comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 90 l/oră). După administrarea unei doze orale
unice de olmesartan medoxomil, marcat cu
14C, 10%-16% din doza marcată radioactiv a fost excretată
pe cale renală (cea mai mare parte în primele 24 de ore după administrarea dozei), iar restul
radioactivităţii recuperate a fost excretat prin materii fecale. Pe baza biodisponibilităţii sistemice de
25,6%, se poate calcula că olmesartanul absorbit este eliminat atât prin excreţie renală (aproximativ
40%) cât şi prin excreţie hepatobiliară (aproximativ 60%). Toată radioactivitatea recuperată a fost
identificată ca olmesartan. Nu a fost detectat niciun alt metabolit semnificativ. Recircularea
enterohepatică a olmesartanului este minimă. Deoarece un procent mare de olmesartan se excretă pe
cale biliară, utilizarea la pacienţii cu obstrucţie biliară este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al olmesartanului este cuprins între 10 şi 15 ore,
după administrarea orală de doze repetate. Starea de echilibru s-a atins după administrarea primelor
câteva doze şi nu s-a observat acumulare suplimentară după 14 zile de administrare repetată.
Clearance-ul renal este de aproximativ 0,5 - 0,7 l/oră şi nu este dependent de doză .
Farmacocinetica la grupe speciale de pacienţi
Persoane vârstnice (cu vârsta de 65 ani și peste)
13
La pacienţii cu hipertensiune arterială, ASC a olmesartanului, la starea de echilibru, creşte cu
aproximativ 35% la persoanele vârstnice (cu vârsta cuprinsă între 65 şi 75 ani) şi cu aproximativ 44%
la persoanele foarte vârstnice (cu vârsta ≥75 ani), comparativ cu grupa de vârstă mai tânără (vezi pct.
4.2). Aceasta creştere a ASC poate avea o parţială legătură cu reducerea medie a funcţiei renale la
această grupă de pacienţi.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală, ASC a olmesartanului, la starea de echilibru, a crescut cu 62%,
82% şi cu 179% la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară, moderată şi, respectiv severă comparativ cu
voluntarii sănătoşi din grupul de control (vezi pct. 4.2, 4.4).
Insuficienţă hepatică
După administrare orală a unei doze unice, valorile ASC ale olmesartanului au fost cu 6% şi 65% mai
mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată, comparativ cu voluntarii sănătoşi din
grupul de control, cu aceleaşi caracteristici. După 2 ore de la administrarea dozei, fracţiunea nelegată
de olmesartan la voluntarii sănătoşi, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi la pacienţii cu
insuficienţă hepatică moderată, a fost de 0,26%, 0,34%, respectiv 0,41%. După administrarea de doze
repetate, la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, ASC medie a olmesartanului a fost, din nou, cu
aproximativ 65% mai mare comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul de control, cu aceleaşi
caracteristici. Valorile medii ale Cmax a olmesartanului au fost similare la pacienţii cu insuficienţă
hepatică şi la voluntarii sănătoşi. Olmesartanul medoxomil nu a fost evaluat la pacienţii cu insuficienţă
hepatică severă (vezi pct. 4.2, 4.4).
Copii și adolescenți:
Proprietățile farmacocinetice ale olmesartanului au fost studiate la pacienții hipertensivi copii și
adolescenți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 16 ani.
Clearance-ul olmesartanului la copii și adolescenți a fost similar cu cel al adulților, cu valori ajustate în
funcție de greutatea corporală.
Nu există date de farmacocinetică disponibile de la pacienți copii și adolescenți cu insuficiență renală.
Interacţiuni medicamentoase
Colesevelam chelator ai acizilor biliari:
Administrarea concomitentă de 40 mg olmesartan medoxomil şi 3750 mg de clorhidrat de colesevelam
la subiecţi sănătoşi a dus la reducerea cu 28% a C
max şi reducerea cu 39% a ASC de olmesartan. Efecte
mai mici, reducerea cu 4% a C
max şi reducerea cu 15% a ASC, s-au observat când olmesartanul
medoxomil a fost administrat cu 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam. Timpul de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare pentru olmesartan fost redus cu 50-52%, indiferent dacă a fost administrat
concomitent sau cu 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam (vezi pct. 4.5).
5.3 Date preclinice de siguranţă
La şobolani şi câini, în studiile de toxicitate cronică olmesartanul medoxomil a demonstrat efecte
similare altor antagonişti ai receptorului de AT
1 şi ale altor inhibitori ai ECA: creşterea uremiei (CPU)
şi creatininemiei (prin modificări funcţionale la nivelul rinichilor determinate de blocarea receptorilor
AT
1); reducerea greutăţii inimii; scăderea parametrilor hematologici eritrocitari (număr de eritrocite,
hemoglobină, hematocrit); dovezi histologice de leziune renală (leziuni degenerative ale epiteliului
renal, subţierea membranei bazale, dilataţie tubulară). Aceste reacţii adverse provocate de acţiunea
farmacologică a olmesartanului medoxomil s-au înregistrat, de asemenea, în studiile preclinice cu alţi
antagonişti ai receptorului AT
1 şi cu alţi inhibitori ai ECA şi pot fi reduse de administrarea orală
simultană de clorură de sodiu. La ambele specii, a fost observată creşterea activităţii reninei plasmatice
şi hipertrofia/hiperplazia celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, care sunt un efect tipic
al clasei inhibitorilor ECA şi al altor antagonişti ai receptorului AT
1, par să nu aibă nicio semnificaţie
clinică.
14
In vitro, similar altor antagonişti ai receptorului AT
1, s-a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil
creşte incidenţa ruperii cromozomilor din culturile celulare . În câteva studii in vivo cu olmesartan
medoxomil administrat în doze orale foarte mari, de până la 2000 mg/kg, nu s-au observat efecte
relevante. Totalitatea datelor unui program restrâns de testare a genotoxicităţii sugerează faptul că
olmesartanul medoxomil este puţin probabil să exercite efecte genotoxice, în condiţiile utilizării
clinice.
Într-un studiu cu durata de 2 ani, efectuat la şobolani precum şi într-un studiu de carcinogenitate
efectuat la şoareci transgenici, în 2 etape a cîte 6 luni, nu s-a dovedit potenţialul carcinogen al
olmesartanului medoxomil.
În studiile reproductive efectuate la şobolani, olmesartanul medoxomil nu a afectat fertilitatea şi nu
există nicio dovadă de efect teratogen. Ca şi în cazul altor antagonişti ai angiotensinei II,
supravieţuirea puilor a fost redusă după expunerea la olmesartan medoxomil şi s-a observat dilataţia
bazinetului renal, după expunerea femelelor în ultima parte a sarcinii şi în timpul perioadei de alăptare.
Ca şi în cazul altor medicamente antihipertensive, s-a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil
este mai toxic la femelele gestante de iepure decât la femelele gestante de şobolan, dar, cu toate
acestea, nu există niciun indiciu de fetotoxicitate.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie
Stearat de magneziu
Film:
Dioxid de titan
Talc
Macrogol 3000
Alcool polivinilic parţial hidrolizat
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere (OPA-Al-PVC/Al): cutie a 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98 şi 100 comprimate filmate.
Flacon din PEÎD cu capac înșurubat din PP și desicant: flacon a 100 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
15
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7790/2015/01-11
7791/2015/01-11
7792/2015/01-11
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI
Data primei autorizări: Iulie 2010
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
mai 2016
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Olimestra 10 mg comprimate filmate
Olimestra 20 mg comprimate filmate
Olimestra 40 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Olimestra 10 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 10 mg.
Olimestra 20 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 20 mg.
Olimestra 40 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 40 mg.
Excipient(ţi) cu efect cunoscut:
10 mg
Un comprimat conţine lactoză anhidră 54,63 mg.
20 mg
Un comprimat conţine lactoză anhidră 109,25 mg.
40 mg
Un comprimat conţine lactoză anhidră 218,50 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor , vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
10 mg: comprimate filmate albe, rotunde, uşor biconvexe, marcate cu S1 pe una dintre fețe și
diametrul de 6,5 mm.
20 mg: comprimate filmate albe, rotunde, uşor biconvexe, marcate cu S2 pe una dintre fețe și
diametrul de 8 mm.
40 mg: comprimate filmate albe, ovale, biconvexe, marcate cu S3 pe una dintre fețe și dimensiuni 13/8
mm.
4. DATE CLINICE
2
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Doza iniţială recomandată de olmesartan medoxomil este de 10 mg o dată pe zi. La pacienţii a căror
tensiune arterială nu este controlată adecvat cu această doză, doza de olmesartan medoxomil poate fi
crescută la o doză optimă de 20 mg o dată pe zi. Dacă este necesară o scădere adiţională a tensiunii
arteriale, doza de olmesartan medoxomil poate fi crescută până la maxim 40 mg pe zi, sau poate fi
asociată hidroclorotiazidă.
Efectul antihipertensiv al olmesartanului medoxomil este substanţial după 2 săptămâni de la iniţierea
tratamentului şi maxim la aproximativ 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului. Trebuie ţinut cont de
acest lucru în cazul oricărui pacient, atunci când se intenţionează modificarea dozelor.
Persoane vârstnice
În general, nu este necesară ajustarea dozelor la persoanele vârstnice (vezi modul de administrare al
dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală). Dacă este necesară creşterea dozelor la maxim 40 mg pe zi,
tensiunea arterială trebuie monitorizată cu atenţie.
Pacienți cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei 20-60 ml/min),
datorită experienţei limitate de administrare de doze mari la acest grup de pacienţi, doza maximă este
de 20 mg olmesartan medoxomil o dată pe zi. Utilizarea olmesartan medoxomil la pacienţii cu
insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <20 ml/min) nu este recomandată , din cauza
experienţei limitate la acest grup de pacienţi (vezi pct.s 4.4, 5.2).
Pacienți cu insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţii cu
insuficienţă hepatică moderată se recomandă o doză iniţială de 10 mg olmesartan medoxomil zilnic,
iar doza maximă nu trebuie să depăşească 20 mg o dată pe zi . La pacienţii cu insuficienţă hepatică
care sunt trataţi cu diuretice şi/sau alte medicamente antihipertensive, se recomandă monitorizarea
strictă a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale. Nu există experienţă cu privire la utilizarea
olmesartanului medoxomil la pacienţii cu insuficienţă heapatică severă, prin urmare utilizarea
medicamentului nu este recomandată la acest grup de pacienţi (vezi pct.4.4 şi 5.2). Olmesartan
medoxomil nu trebuie utilizat la pacienţii cu obstrucţie biliară (vezi pct. 4.3).
Copii şi adolescenţi
Olimestra nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adole
scenţi cu vârsta sub 18 ani. Datele
disponibile sunt prezentate la pct. 4.8, 5.1 și 5.2, însă nu poate fi făcută nicio recomandare privind
doza.
Olmesartanul medoxomil nu trebuie utilizat la copiii cu vârsta sub 1 an, din cauza lipsei datelor
privind siguranţa şi eficacitatea la această grupă de vârstă.
Mod de administrare
În scopul asigurării complianței, se recomandă ca Olimestra comprimate filmate să fie administrat la
aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi, cu sau fără alimente, de exemplu, la micul dejun. Comprimatul
3
trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid ( de exemplu un pahar cu apă ). Comprimatul nu
trebuie mestecat.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct.4.4 şi 4.6).
Obstrucţie biliară (vezi pct. 5.2).
Administrarea concomitentă a Olimestra cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Hipovolemie
La pacienţii cu hipovolemie determinată de tratament diuretic intensiv, regim alimentar cu restricţie de
sare, diaree sau vărsături, în special după administrarea primei doze, poate să apară hipotensiune
arterială simptomatică. Se recomandă corectarea acestui status înainte de administrarea de
olmesartanului medoxomil.
Alte afecţiuni care determină stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
La pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron (adică pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau boli
renale subiacente, incluzând stenoza de arteră renală), tratamentul cu alte medicamente care acţionează
asupra acestui sistem, cum sunt antagoniştii receptorilor de angiotensină II, a fost asociat cu
hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau, rar, insuficienţă renală acută. În cazul utilizării
antagoniştilor receptorilor angiotensină II nu poate fi exclusă apariţia unor efecte similare.
Hipertensiune renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală, în cazul în care
pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional
sunt trataţi cu medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal
Când se utilizează olmesartan medoxomil la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă
monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi creatininei. Utilizarea olmesartan
medoxomil nu este recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei 70 ani).
4
- Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care acţionează asupra sistemului renină-
angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Unele medicamente sau clase terapeutice
de medicamente pot determina apariţia hiperkaliemiei: înlocuitori de sare care conţin potasiu,
diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,
anti-inflamatoare nesteroidiene (inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparină, imunodepresive,
cum sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim.
- Afecţiuni intercurente, în special dehidratarea, decompensare cardiacă acută, acidoză
metabolică, agravarea funcţiei renale, agravarea bruscă a unei afecţiuni renale (de exemplu, o
boală infecţioasă), distrucţia celulară (de exemplu, ischemia acută a membrului inferior,
rabdomioliză, traumatisme extinse).
La pacienţii cu risc este recomandată monitorizarea strictă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului
(vezi pct. 4.5).
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei
II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a
funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a
SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II
sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Litiul
Similar altor antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, administrarea concomitentă de litiu şi
olmesartan medoxomil nu este recomandată (vezi pct. 4.5).
Stenoza de valvă aortică sau mitrală; cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Similar altor vasodilatatoare, este indicată precauţie specială la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză
aortică sau mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Hiperaldosteronism primar
În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea
olmesartan medoxomil nu este recomandată la aceşti pacienţi.
Enteropatie asemănătoare celei din boala celiacă (sprue)
În cazuri foarte rare, a fost raportată diaree severă, cronică cu pierdere substantială în greutate la
pacienţii tratați cu olmesartan după mai multe luni sau ani de la iniţierea medicamentului, probabil
determinată de o reacţie de hipersensibilitate întârziată locală. Biopsiile intestinale ale pacienţilor au
demonstrat adeseori atrofia vilozităţilor. Dacă un pacient prezintă aceste simptome în timpul
tratamentului cu olmesartan, trebuie excluse alte etiologii. Trebuie luată în considerare întreruperea
tratamentului cu olmesartan medoxomil dacă nu este identificată nici o altă etiologie. În cazurile în
care simptomele dispar şi enteropatia asemănătoare celei din boala celiacă (sprue) este confirmată prin
biopsie, tratamentul cu olmesartan medoxomil nu trebuie reiniţiat.
Diferenţe etnice
Similar tuturor celorlalţi antagonişti ai angiotensinei II, efectul de scădere al tensiunii arteriale al
olmesartan medoxomil poate fi ceva mai mic la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu
pacienţii aparţinând celorlalte rase, posibil datorită unei prevalenţe mai mari a statusului
hiporeninemic în cadrul populaţiei hipertensive aparţinând rasei negre.
Sarcina
5
Tratamentul cu antagonişti ai angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Doar în cazul în care
este considerată esenţială continuarea tratamentului cu antagonişti ai angiotensinei II, pacientele care
au planificat o sarcină trebuie trecute la un tratament antihipertensiv alternativ, al cărui profil de
siguranţă pentru utilizarea în timpul sarcinii este stabilit. Când este diagnosticată sarcina, tratamentul
cu antagonişti ai angiotensinei II trebuie întrerupt imediat, şi, dacă este adecvat, trebuie iniţiat
tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Alte atenţionări
Similar oricărui medicament antihipertensiv, la pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau cu boală
ischemică cerebrovasculară, scăderea marcată a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic
sau accident vascular cerebral.
Olimestra conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Studii de interacţiune medicamentoasă au fost efectuate numai la adulţi.
Efectele altor medicamente asupra olmesartan medoxomil
Alte medicamente antihipertensive
Efectul de scădere a tensiunii arteriale al olmesartan medoxomil poate fi crescut prin
administrarea concomitentă cu alte medicamente antihipertensive.
Inhibitori ECA, blocanţii receptorilor angiotensinei II sau aliskiren
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează
asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Suplimente de potasiu şi diuretice care economisesc potasiu
Datorită experienţei utilizării altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-
angiotensină-aldosteron, administrarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu,
suplimente de potasiu, înlocuitori de sare care conţin potasiu sau cu alte medicamente care determină
creşterea concentraţiilor plasmatice ale potasiului (de exemplu heparină) poate duce la creşterea
concentraţiei plasmatice a potasiului (vezi pct. 4.4). Prin urmare, utilizarea concomitentă nu este
recomandată.
Medicamente antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS)
AINS (inclusiv acid acid acetilsalicilic peste >3 g/zi şi de asemenea inhibitori COX-2) şi antagoniştii
receptorilor angiotensinei II pot acţiona sinergic prin scăderea filtrării glomerulare. La administrarea
concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu AINS există riscul apariţiei insuficienţei
renale acute. Trebuie recomandată monitorizarea funcţiei renale la iniţierea tratamentului, precum şi
hidratarea corespunzătoare a pacientului.
În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II, prin pierderea parţială a eficacităţii.
Colesevelam chelator ai acizilor biliari
Administrarea concomitentă de clorhidrat de colesevelam chelator ai acizilor biliari reduce expunerea
sistemică şi concentraţia plasmatică maximă de olmesartan şi reduce t1/2. Administrarea olmesartan
6
medoxomil cu cel puţin 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam reduce efectul interacţiunii dintre
medicamente. Trebuie luată în considerare administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţin 4 ore
înainte de doza de clorhidrat de colesevelam (vezi pct. 5.2).
Alţi compuşi
După tratamentul cu un antiacid (hidroxid de aluminiu şi magneziu), s-a observat o scădere uşoară a
biodisponibilităţii olmesartanului. Administrarea concomitentă de warfarină şi digoxin nu a determinat
efecte asupra farmacocineticii olmesartanului.
Efecte ale olmesartan medoxomil asupra altor medicamente
Litiu
În cursul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi
antagonişti de angiotensină II, au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice ale
litiului şi ale toxicităţii litiului. Ca urmare, nu este recomandată administrarea concomitentă de
olmesartan medoxomil şi litiu (vezi pct. 4.4). Dacă asocierea este necesară, este recomandată
monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale litiului.
Alţi compuşi
Compuşii investigaţi în studiile clinice specifice la voluntari sănătoşi includ warfarina, digoxina, un
antiacid (hidroxidul de magneziu şi aluminiu), hidroclorotiazidă şi pravastatină. Nu au fost observate
interacţiuni relevante clinic şi, în particular, olmesartanul medoxomil nu a prezentat un efect
semnificativ asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei sau asupra farmacocineticii
digoxinei.
In vitro, olmesartanul nu a avut efecte inhibitorii, clinic semnificative, asupra enzimelor citocromului
uman P450, 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4 şi nu a avut sau a avut efecte inductoare
minime asupra activităţii citocromului P450 la şobolan. De aceea, nu au fost efectuate studii de
interacţiune in vivo cu inhibitori şi inductori cunoscuţi ai enzimelor citocromului P450 şi nu sunt de
aşteptat interacţiuni clinic semnificative între olmesartan şi medicamentele metabolizate prin
intermediul enzimelor citocromului P450.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Utilizarea ARAII nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARAII
în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost
concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu toate că nu sunt disponibile date
epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării ARAII, pentru această clasă de
medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu ARAII nu
este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate pe un tratament
antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul
diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un
tratament alternativ.
Se cunoaşte faptul că tratamentul cu ARAII în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte
fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în osificarea craniului) şi
induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).
Dacă expunerea la ARAII a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea
ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou-născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat ARAII trebuie atent monitorizaţi în vederea
depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4).
7
Alăptarea
Olmesartanul este excretat în laptele femelelor de șobolan, dar nu se știe dacă olmesartanul este
excretat în laptele uman.
Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Olimestra în timpul alăptării, nu se recomandă
utilizarea Olimestra şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative cu
profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii cu privire la efectele Olimestra asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de
a folosi utilaje. Ocazional, la pacienţii care urmează un tratament antihipertensiv, pot să apară ameţeli
sau oboseală, care afectează capacitatea acestora de a reacționa.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacțiile adverse cele mai frecvent raportate în timpul tratamentului cu olmesartan medoxomil sunt
cefaleea (7,7%), simptome similare gripei (4,0%) și amețeli (3,7%).
În studiile placebo-controlate, cu monoterapie, singura reacţie adversă atribuită fără echivoc
tratamentului a fost ameţeala (incidenţă de 2,5% pentru grupul tratat cu olmesartan medoxomil şi 0,9%
pentru grupul tratat cu placebo).
Incindența apariției hipertrigliceridemiei (2,0%, respectiv 1,1%) și creșterea creatinfosfokinazemiei
(1,3%, respectiv 0,7%) a fost mai mare pentru olmesartan medoxomil, comparativ cu placebo.
Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel
Reacțiile adverse la olmesartan medoxomil din studiile clinice, studiile de siguranţă post-autorizare și
raportările spontane sunt descrise în tabelul următor.
Reacțiile adverse sunt clasificate după sisteme de organe și în funcție de frecvența de apariție în:
Foarte frecvente (1/10)
Frecvente (1/100 la <1/10)
Mai puţin frecvente (1/1000 la <1/100)
Rare (1/10000 la <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)
MedDRA
Aparate, sisteme şi organe
Reacţii adverse Frecvenţa
Tulburări hematologice şi limfatice Trombocitopenie Mai puţin frecvente
Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactice Mai puţin frecvente
Tulburări metabolice şi de nutriţie Hipertriglieridemie Frecvente
Hiperuricemie Frecvente
Hiperpotasemie Rare
Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente
Cefalee Frecvente
Tulburări acustice şi vestibulare Vertij Mai puţin frecvente
Tulburări cardiace Angina pectorală Mai puţin frecvente
Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Rare
8
Tulburări respiratorii, toracice şi
mediastinale
Bronşită Frecvente
Faringită Frecvente
Tuse Frecvente
Rinită Frecvente
Tulburări gastrointestinale Gastroenterită Frecvente
Diaree Frecvente
Durere abdominală Frecvente
Greaţă Frecvente
Dispepsie Frecvente
Vărsături Mai puţin frecvente
Enteropatie asemănătoare
celei din boala celiacă (sprue)
(vezi pct. 4.4)
Foarte rară
Tulburări cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Exantem Mai puţin frecvente
Dermatita alergică Mai puţin frecvente
Urticarie Mai puţin frecvente
Erupţii cutanate tranzitorii Mai puţin frecvente
Prurit Mai puţin frecvente
Angioedem Rare
Tulburări musculo-scheletice şi ale
ţesutului conjunctiv
Artrită Frecvente
Dureri lombare Frecvente
Dureri scheletale Frecvente
Mialgie Mai puţin frecvente
Spasme musculare Rare
Tulburări renale şi ale căilor urinare Hematurie Frecvente
Infecţii ale tractului urinar Frecvente
Insuficienţă renală acută Rare
Afectarea funcţiei renale Rare
Tulburări generale şi la nivelul locului
de administrare
Durere Frecvente
Dureri toracice Frecvente
Edeme periferice Frecvente
Simptome asemănătoare
gripei
Frecvente
Fatigabilitate Frecvente
Edem facial Mai puţin frecvente
Astenia Mai puţin frecvente
Indispoziţie Mai puţin frecvente
Letargie Rare
Investigaţii diagnostice Creşterea enzimelor hepatice Frecvente
Creşterea ureei serice Frecvente
Creşterea creatinfosfokinazei Frecvente
Creşterea creatininemiei Rare
9
Au fost raportate cazuri izolate de rabdomioliză, în asociere temporală cu administrarea de blocanți ai
receptorilor angiotensinei II.
Informaţii suplimentare cu privire la grupe speciale de pacienţi
La persoanele vârstnice, frecvenţa de apariţie a hipotensiunii arteriale este uşor crescută, de la
frecvență rară la mai puţin frecventă.
Copii și adolescenți
Siguranța olmesartanului a fost evaluată la 361 copii și adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 1an până
la 17 ani, pe parcursul a 2 studii clinice. Deși natura și severitatea reacțiilor adverse sunt similare cu
cele ale adulților, frecvența următoarelor RA este mai mare la copii:
- Epistaxis - o RA frecventă la copii (cu apariție ≥ 1/100 și <1/10), care nu a fost raportată la
adulți.
- Pe parcursul celor 3 săptămâni de studiu dublu-orb, incidența amețelilor apărute ca urmare a
tratamentului și a cefaleei aproape s-a dublat la această grupă de vârstă, la grupul care a primit
doză mare de olmesartan.
Profilul general de siguranță pentru olmesartan la copii și adolescenți nu diferă în mod semnificativ de
cel al adulților.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
national de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro
4.9 Supradozaj
La om există informaţii limitate privind supradozajul. Efectul cel mai probabil al supradozajului este
hipotensiunea arterială. În cazul supradozajului, pacientul trebuie monitorizat atent şi tratamentul va fi
simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.
Nu este cunoscut clearance-ul prin dializă al olmesartanului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA08.
Mecanism de acțiune/Efecte farmacodinamice
Olmesartan medoxomil este un antagonist puternic, selectiv, activ pe cale orală, al receptorului de
angiotensină II ( tipul AT
1). Se presupune că blochează toate acţiunile angiotensinei II mediate de
către receptorii AT
1, indiferent de sursă sau calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonizarea selectivă
a receptorilor angiotensinei II (AT1) de către olmesartan determină creşterea concentraţiilor
plasmatice ale reninei, angiotensinei I şi II şi o oarecare scădere a concentraţiilor plasmatice ale
aldosteronului .
Angiotensina II este principalul hormon vasoactiv al sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi are
un rol important în fiziopatologia hipertensiunii arteriale prin intermediul receptorilor de tip 1 (AT
1).
Eficacitate și siguranță clinică
La pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o scădere a tensiunii
arteriale de lungă durată, dependentă de doză,. Nu există nicio dovadă de hipotensiune arterială la
10
administrarea primei doze, de tahifilaxie în timpul tratamentului de lungă durată sau de hipertensiune
arterială de rebound, după întreruperea bruscă a tratamentului.
Administrat o dată pe zi la pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o
scădere eficace şi constantă a tensiunii arteriale, pe durata intervalului de 24 de ore dintre doze.
Administrarea o dată pe zi a determinat scăderi similare ale tensiunii arteriale ca şi administrarea
aceleiaşi doze zilnice totale, divizată în două prize.
În cazul tratamentului continuu, scăderile maxime ale tensiunii arteriale se obţin după 8 săptămâni de
la iniţierea tratamentului, deşi un procent substanţial al efectului de scădere a tensiunii arteriale a fost
observant, deja, după 2 săptămâni de tratament. În cazul asocierii cu hidroclorotiazida, efectul de
scădere al tensiunii arteriale este aditiv, iar asocierea este bine tolerată.
Efectul olmesartanului asupra mortalităţii şi morbidităţii nu este încă cunoscut.
Studiul clinic randomizat cu olmesartan de prevenire a microalbuminuriei din diabet (The Randomised
Olmesartan and Diabetes Microalbuminuria Prevention (ROADMAP) care a inclus 4447 de pacienţi
cu diabet zaharat de tip 2, cu albuminurie normală şi cel puţin un factor suplimentar de risc
cardiovascular, a investigat dacă tratamentul cu olmesartan ar putea întârzia debutul
microalbuminuriei. În timpul duratei medii de urmărire de 3,2 ani, pacienţii au primit fie olmesartan
fie placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive, cu excepţia inhibitorilor ECA sau a
blocanţilor receptorilor angiotensinei (BRA).
Studiul a demonstrat o reducere semnificativă a riscului în favoarea olmesartan privind obiectivul
primar de timp până la debutul microalbuminuriei. După ajustarea diferenţelor tensiunii arteriale
această reducere a riscului nu a mai fost semnificativă statistic Microalbuminuria a apărut la 8,2%
dintre pacienţii din grupul de olmesartan (178 din 2160 pacienţi) şi 9,8% în grupul placebo (210 din
2139).
Obiectivele secundare, evenimente cardiovasculare au avut loc la 96 de pacienţi (4,3%) cu olmesartan
şi la 94 de pacienţi (4,2%) cu placebo. Incidenţa mortalităţii cardiovasculare a fost mai mare cu
olmesartan, comparativ cu tratamentul cu placebo (15 de pacienţi (0,7%) faţă de 3 pacienţi (0,1%)), in
ciuda unor rate similare pentru accident vascular cerebral non-fatal (14 de pacienţi (0,6%) faţă de 8
pacienţi ( 0,4%)), infarct miocardic non-fatal (17 de pacienţi (0,8%) comparativ cu 26 pacienţi (1,2%))
şi mortalitate non- cardiovasculară (11 pacienţi (0,5%) faţă de 12 pacienţi (0,5%)). Mortalitatea
generală cu olmesartan a crescut numeric (26 de pacienţi (1,2%) faţă de 15 pacienţi (0,7%)), care a fost
determinată în principal de un număr mai mare de evenimente cardiovasculare fatale.
În studiul clinic ORIENT (The Olmesartan Reducing Incidence of End-stage Renal Disease in
Diabetic Nephropathy Trial) s-au investigat efectele olmesartanului asupra rezultatelor renale şi
cardiovasculare la 577 pacienţi randomizaţi japonezi şi chinezi şi cu diabet zaharat de tip 2 cu
nefropatie cu semnificatie clinică. În timpul duratei medii de urmarire de 3,1 ani, pacienţii au primit fie
olmesartan sau placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive, inclusiv inhibitori ai ECA.
Obiectivul primar compus (timpul până la primul eveniment de dublare a creatininei serice, boală
renală în stadiu terminal, toate cauzatoare de deces), a avut loc la 116 de pacienţi din grupul
olmesartan (41,1%) şi 129 de pacienţi din grupul placebo (45,4%) (HR 0,97 (95% CI 0,75-1,24); p =
0,791). Obiectivul final compus cardiovascular secundar a apărut la 40 de pacienţi trataţi cu
olmesartan (14,2%) şi 53 de pacienţi li s-a administrat placebo (18,7%). Obiectivul cardiovascular
compus a inclus deces cardiovascular la 10 (3,5%) pacienţii trataţi cu olmesartan comparativ cu 3
(1,1%) care au primit placebo, mortalitatea generală 19 (6,7%) comparativ cu 20 (7,0%), accident
vascular cerebral non-fatal 8 (2,8%) comparativ cu 11 (3,9%) şi infarct miocardic non-fatal 3 (1,1%)
faţă de respectiv 7 (2,5%).
11
Alte informaţii:
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ.
VA NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Copii și adolescenți:
Efectele antihipertensive ale olmesartanului medoxomil la copii și adolescenți au fost evaluate într-un
studiu clinic dublu-orb, randomizat, controlat cu placebo, la 302 pacienți hipertensivi cu vârsta
cuprinsă între 6 ani până la 17 ani. Populația de studiu a constat dintr-un grup constituit din 112
pacienți de rasă neagră, și un grup rasial mixt de 190 de pacienți, inclusiv 38 de pacienți de rasă
neagră. Etiologia hipertensiunii arteriale a fost predominant hipertensiune arterială esențială (87% din
grupul de rasă neagră și 67% din grupul mixt). Pacienții cu greutate corporală de 20 kg până la <35 kg
au fost randomizați la doza de 2,5 mg (doză mică) sau 20 mg (doză mare) de olmesartan medoxomil,
administrat o dată pe zi, iar pacienții cu greutate corporală ≥35 kg au fost randomizați la doza de 5 mg
(doză mică) sau 40 mg (de mare doză) de olmesartan medoxomil, o dată pe zi. Olmesartanul
medoxomil a redus semnificativ atât valorile tensiunii arteriale sistolice, cât și și diastolice, în funcție
de doză și greutatea corporală. Olmesartanul medoxomil, atât la doze mici, cât și la doze mari, a redus
semnificativ valorile tensiunii arteriale sistolice cu 6,6 mmHg și, respectiv, 11,9 mmHg comparativ cu
valorile de bază. Acest efect a fost observat, de asemenea, și pe parcursul celor 2 săptămâni de
întrerupere randomizată a tratamentului, în care valorile medii ale tensiunii arteriale sistolice și
diastolice a demonstrat o revenire semnificativă statistic în grupul placebo, comparativ cu grupul
olmesartan medoxomil. Tratamentul a fost eficace la pacienții copii și adolescenți cu hipertensiune
arterială primară și secundară. Așa cum sa observat și la populația adultă, reducerile tensiunii arteriale
au fost mai mici la pacienții de culoare.
În același studiu, 59 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 5 ani cu greutate corporală ≥5 kg au
primit o doză de 0,3 mg/kg greutate corporală de olmesartan medoxomil, o dată pe zi, timp de trei
12
săptămâni, într-o fază de studiu deschis și apoi au fost randomizati în două grupuri, cu olmesartan
medoxomil sau placebo, într-o fază dublu-orb. La sfârșitul celei de a doua săptămâni de întrerupere a
tratamentului, valoarea medie a tensiunii arteriale sistolice/diastolice la concentrația plasmatică
minimă a fost cu 3/3 mmHg mai mică în grupul cu olmesartan medoxomil; această diferență nu a fost
semnificativă din punct de vedere statistic (I.Î.=95% -2 până la 7 / -1 până la 7).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi distribuţie
Olmesartanul medoxomil este un promedicament. Acesta este transformat rapid la metabolitul activ
farmacologic, olmesartan, prin intermediul esterazelor de la nivelul mucoasei intestinale şi din sângele
portal, în timpul absorbţiei din tractul gastro-intestinal.
Nu a fost detectat olmesartan medoxomil netransformat sau lanţ lateral de medoxomil în plasmă sau în
excreţii. Biodisponibilitatea absolută medie a olmesartanului, administrat sub forma farmaceutică de
comprimat, a fost de 25,6%.
Media concentraţiei plasmatice maxime (C
max) a olmesartanului este atinsă în aproximativ 2 ore după
administrarea pe cale orală de olmesartan medoxomil, iar concentraţiile plasmatice ale olmesartanului
cresc aproximativ liniar cu creşterea dozelor orale unice, până la aproximativ 80 mg.
Alimentele au avut un efect minim asupra biodisponibilităţii olmesartanului şi, ca urmare,
olmesartanul medoxomil poate fi administrat cu sau fără alimente.
Nu au fost observate diferenţe clinic semnificative în ceea ce priveşte farmacocinetica olmesartanului
legate de sex.
Olmesartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (99,7%), dar potenţialul de
interacţiune clinic semnificativă, cu deplasare de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice, între
olmesartan şi alte substanţe active care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice,
administrate concomitent, este mic (fapt confirmat de absenţa unei interacţiuni semnificative clinic
între olmesartan medoxomil şi warfarină). Legarea olmesartanului de celulele sanguine este
neglijabilă. Volumul mediu de distribuţie, după administrarea intravenoasă, este mic (16 – 29 l).
Metabolizare şi eliminare
Clearance-ul plasmatic total al olmesartanului a fost cel obişnuit de 1,3 l/oră (CV 19%) şi a fost relativ
mic, comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 90 l/oră). După administrarea unei doze orale
unice de olmesartan medoxomil, marcat cu
14C, 10%-16% din doza marcată radioactiv a fost excretată
pe cale renală (cea mai mare parte în primele 24 de ore după administrarea dozei), iar restul
radioactivităţii recuperate a fost excretat prin materii fecale. Pe baza biodisponibilităţii sistemice de
25,6%, se poate calcula că olmesartanul absorbit este eliminat atât prin excreţie renală (aproximativ
40%) cât şi prin excreţie hepatobiliară (aproximativ 60%). Toată radioactivitatea recuperată a fost
identificată ca olmesartan. Nu a fost detectat niciun alt metabolit semnificativ. Recircularea
enterohepatică a olmesartanului este minimă. Deoarece un procent mare de olmesartan se excretă pe
cale biliară, utilizarea la pacienţii cu obstrucţie biliară este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al olmesartanului este cuprins între 10 şi 15 ore,
după administrarea orală de doze repetate. Starea de echilibru s-a atins după administrarea primelor
câteva doze şi nu s-a observat acumulare suplimentară după 14 zile de administrare repetată.
Clearance-ul renal este de aproximativ 0,5 - 0,7 l/oră şi nu este dependent de doză .
Farmacocinetica la grupe speciale de pacienţi
Persoane vârstnice (cu vârsta de 65 ani și peste)
13
La pacienţii cu hipertensiune arterială, ASC a olmesartanului, la starea de echilibru, creşte cu
aproximativ 35% la persoanele vârstnice (cu vârsta cuprinsă între 65 şi 75 ani) şi cu aproximativ 44%
la persoanele foarte vârstnice (cu vârsta ≥75 ani), comparativ cu grupa de vârstă mai tânără (vezi pct.
4.2). Aceasta creştere a ASC poate avea o parţială legătură cu reducerea medie a funcţiei renale la
această grupă de pacienţi.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală, ASC a olmesartanului, la starea de echilibru, a crescut cu 62%,
82% şi cu 179% la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară, moderată şi, respectiv severă comparativ cu
voluntarii sănătoşi din grupul de control (vezi pct. 4.2, 4.4).
Insuficienţă hepatică
După administrare orală a unei doze unice, valorile ASC ale olmesartanului au fost cu 6% şi 65% mai
mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată, comparativ cu voluntarii sănătoşi din
grupul de control, cu aceleaşi caracteristici. După 2 ore de la administrarea dozei, fracţiunea nelegată
de olmesartan la voluntarii sănătoşi, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi la pacienţii cu
insuficienţă hepatică moderată, a fost de 0,26%, 0,34%, respectiv 0,41%. După administrarea de doze
repetate, la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, ASC medie a olmesartanului a fost, din nou, cu
aproximativ 65% mai mare comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul de control, cu aceleaşi
caracteristici. Valorile medii ale Cmax a olmesartanului au fost similare la pacienţii cu insuficienţă
hepatică şi la voluntarii sănătoşi. Olmesartanul medoxomil nu a fost evaluat la pacienţii cu insuficienţă
hepatică severă (vezi pct. 4.2, 4.4).
Copii și adolescenți:
Proprietățile farmacocinetice ale olmesartanului au fost studiate la pacienții hipertensivi copii și
adolescenți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 16 ani.
Clearance-ul olmesartanului la copii și adolescenți a fost similar cu cel al adulților, cu valori ajustate în
funcție de greutatea corporală.
Nu există date de farmacocinetică disponibile de la pacienți copii și adolescenți cu insuficiență renală.
Interacţiuni medicamentoase
Colesevelam chelator ai acizilor biliari:
Administrarea concomitentă de 40 mg olmesartan medoxomil şi 3750 mg de clorhidrat de colesevelam
la subiecţi sănătoşi a dus la reducerea cu 28% a C
max şi reducerea cu 39% a ASC de olmesartan. Efecte
mai mici, reducerea cu 4% a C
max şi reducerea cu 15% a ASC, s-au observat când olmesartanul
medoxomil a fost administrat cu 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam. Timpul de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare pentru olmesartan fost redus cu 50-52%, indiferent dacă a fost administrat
concomitent sau cu 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam (vezi pct. 4.5).
5.3 Date preclinice de siguranţă
La şobolani şi câini, în studiile de toxicitate cronică olmesartanul medoxomil a demonstrat efecte
similare altor antagonişti ai receptorului de AT
1 şi ale altor inhibitori ai ECA: creşterea uremiei (CPU)
şi creatininemiei (prin modificări funcţionale la nivelul rinichilor determinate de blocarea receptorilor
AT
1); reducerea greutăţii inimii; scăderea parametrilor hematologici eritrocitari (număr de eritrocite,
hemoglobină, hematocrit); dovezi histologice de leziune renală (leziuni degenerative ale epiteliului
renal, subţierea membranei bazale, dilataţie tubulară). Aceste reacţii adverse provocate de acţiunea
farmacologică a olmesartanului medoxomil s-au înregistrat, de asemenea, în studiile preclinice cu alţi
antagonişti ai receptorului AT
1 şi cu alţi inhibitori ai ECA şi pot fi reduse de administrarea orală
simultană de clorură de sodiu. La ambele specii, a fost observată creşterea activităţii reninei plasmatice
şi hipertrofia/hiperplazia celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, care sunt un efect tipic
al clasei inhibitorilor ECA şi al altor antagonişti ai receptorului AT
1, par să nu aibă nicio semnificaţie
clinică.
14
In vitro, similar altor antagonişti ai receptorului AT
1, s-a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil
creşte incidenţa ruperii cromozomilor din culturile celulare . În câteva studii in vivo cu olmesartan
medoxomil administrat în doze orale foarte mari, de până la 2000 mg/kg, nu s-au observat efecte
relevante. Totalitatea datelor unui program restrâns de testare a genotoxicităţii sugerează faptul că
olmesartanul medoxomil este puţin probabil să exercite efecte genotoxice, în condiţiile utilizării
clinice.
Într-un studiu cu durata de 2 ani, efectuat la şobolani precum şi într-un studiu de carcinogenitate
efectuat la şoareci transgenici, în 2 etape a cîte 6 luni, nu s-a dovedit potenţialul carcinogen al
olmesartanului medoxomil.
În studiile reproductive efectuate la şobolani, olmesartanul medoxomil nu a afectat fertilitatea şi nu
există nicio dovadă de efect teratogen. Ca şi în cazul altor antagonişti ai angiotensinei II,
supravieţuirea puilor a fost redusă după expunerea la olmesartan medoxomil şi s-a observat dilataţia
bazinetului renal, după expunerea femelelor în ultima parte a sarcinii şi în timpul perioadei de alăptare.
Ca şi în cazul altor medicamente antihipertensive, s-a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil
este mai toxic la femelele gestante de iepure decât la femelele gestante de şobolan, dar, cu toate
acestea, nu există niciun indiciu de fetotoxicitate.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie
Stearat de magneziu
Film:
Dioxid de titan
Talc
Macrogol 3000
Alcool polivinilic parţial hidrolizat
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere (OPA-Al-PVC/Al): cutie a 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98 şi 100 comprimate filmate.
Flacon din PEÎD cu capac înșurubat din PP și desicant: flacon a 100 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
15
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7790/2015/01-11
7791/2015/01-11
7792/2015/01-11
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI
Data primei autorizări: Iulie 2010
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
mai 2016
