OFRAMAX 1000 mg
Substanta activa: CEFTRIAXONUMClasa ATC: J01DD04Forma farmaceutica: PULB. PT. SOL. INJ./PERF.
Prescriptie: S
Tip ambalaj: Cutie cu 50 flac. din sticla incolora, cu capacitatea de 15 ml cu pulb. pt. sol. inj./perf.
Producator: TERAPIA SA - ROMANIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Oframax 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Oframax 1000 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ Ş I CANTITATIVĂ
Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine ceftriaxonă 250 mg sub formă
de ceftriaxonă sodică 299,28 mg.
Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine ceftriaxonă 1000 mg sub formă
de ceftriaxonă sodică 1197,12 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
Pulbere cristalină de culoare albă până la portocaliu -gălbuie.
Soluţia reconstituită : soluţie limpede, incoloră până la galben deschis.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Oframax este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţii la termen (de la naştere), pentru
tratamentul următoarelor infecţii:
Meningită bacteriană
Pneumonie comunitară dobândită
Pneumonie dobândită în spital
Otită medie acută
Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
Gonoree
Sifilis
Endocardită bacteriană
Oframax poate fi utilizat:
Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.
Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminate (stadii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii (s tadiul
III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţi cu vârsta peste 15 zile.
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.
În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determ inată de o infecţie
bacteriană.
2
Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu, sau care se suspectează a fi asociată cu
oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.
Oframax trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu
se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza depinde de severitatea, suscep tibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei
hepato- renale ale pacientului.
Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În
cazuri severe particulare, trebuie luată în consider are administrarea dozelor aflate la capătul superior al
intervalului de doze recomandat.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
1-2 g o dată pe zi Pneumonie comunitară dobândită
Exacerbări acute ale bolii
pulmonare obstructive cronice
Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului
urinar (inclusiv pielonefrită)
2 g o dată pe zi Pneumonie dobândită în spital
Infecţii complicate cutanate şi ale
ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
2-4 g o dată pe zi Controlul neutropeniei la pacienţii
cu febră, care este suspectată a fi
determinată de o infecţie bacteriană
Endocardită bacteriană
Meningită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se
administre ază doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de
tratament specifice:
Otită medie acută
Se administrează intramuscular o doză unică de 1- 2 g Oframax . Date limitate sug erează faptul că în
cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, Oframax poate fi eficace
dacă se administrează intramuscular o doză de 1- 2 g pe zi, timp de 3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate i ntervenţiilor chirurgicale
2 g ca doză unică administrată preoperator.
Gonoree
500 mg ca doză unică administrată intramuscular.
Sifilis
3
În general, dozele recomandate sunt de 500 mg- 1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe zi în
cazul n eurosifilisului, timp de 10 -14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru
tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în
considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată ( stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
2 g o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie
luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Copii şi adolescenţi
Nou -născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)
La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
50-80 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului
urinar (inclusiv pielonefrită)
Pneumonie comunitară
dobândită
Pneumonie dobândită în spital
50-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Infecţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o
infecţie bacteriană
80-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Meningită bacteriană
100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită
scheme de tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru trat amentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg Oframax .
Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial a
eşuat, Oframax poate fi eficace dacă se administrează intram uscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp de
3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
50- 80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 75 -100 mg/kg (maxim um 4 g) o dată pe zi, timp de 10- 14 zile.
Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe
date foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată (stad ii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
50- 80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi
trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
4
Nou -născuţi cu vârsta între 0- 14 zile
Oframax este contraindicat la nou -născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de
săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică).
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului
Indicaţii
20-50 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
Infecţii complicate ale tractului
urinar (inclusiv pielonefrită)
Pneumonie comunitară
dobândită
Pneumonie dobândită în spital
Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o
infecţie bacteriană
50 mg/kg o dată pe zi Meningită bacteriană
Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.
Indicaţii pentru nou- născuţii cu vârsta între 0 -14 zile care necesită scheme de tratament specifice:
Otită medi e acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg
Oframax .
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
20- 50 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10- 14 zile. Recomandările privind
doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate.
Trebuie luate în considerare ghidurile naţ ionale sau locale.
Durata tratamentului
Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice,
administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48- 72 de ore după ce pacientul devine afebril sau
a u fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene.
Pacienţi vârstnici
Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi
funcţia hepatică funcţionează satisfăcător.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la
moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.
Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 5.2).
Pacienţi cu insuficienţă renală
5
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia
hepatică nu este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance- ul
creatininei < 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.
La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea
dializei. Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau hemodializă. Este recomandată
moni torizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe
La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în
ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Mod de administrare
Oframax poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de
administrare preferată), sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute sau sub formă
de injecţie intram usculară profundă. Admimistrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie
efectuată în decurs de 5 minute, de preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu
vârsta de până la 12 ani, dozele de 50 mg/kg sau mai mari trebuie adminis trate în perfuzie. La
nou- născuţi, dozele trebuie administrate intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul
potenţial de apariţie a encefalopatiei bilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Injecţiile intramusculare trebuie
administrate în masa unui muşchi relativ mare al corpului şi nu mai mult de 1 g într -un singur loc de
administrare. Administrarea pe calea intramusculară trebuie luată în considerare atunci când
administrarea pe calea intravenoasă nu este posibilă sau este mai puţin adec vată pentru pacient. Pentru
doze mai mari de 2 g, trebuie utilizată calea de administrare intravenoasă.
Dacă se utilizează lidocaina ca solvent, soluţia rezultată nu trebuie niciodată administrată intravenos
(vezi pct. 4.3). Trebuie luate în considerare informaţiile din Rezumatul Caracteristicilor Produsului
pentru lidocaină.
Ceftriaxona este contraindicată la nou- născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să
necesite) tratament intravenos cu soluţii care conţin calciu, inclusiv cu per fuzii continue care conţin
calciu, cum este nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei
(vezi pct. 4.3).
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie
utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit
pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul de
calciu -ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care
conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care
conţin calciu nu trebuie amestecate sau administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale, ceftriaxona
trebuie administrată cu 30- 90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, ve zi pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
6.1.
Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de
antibiot ic beta-lactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme).
Ceftriaxona este contraindicată la:
Nou -născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta
cronologică)*
Nou -născuţii la termen (până la vârsta de 28 de zile):
- cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste afecţiuni
este probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*
6
- dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu perfuzii care
conţin calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).
*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, ceea
ce determină un pos ibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.
Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie
luate în considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din
rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.
Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administrate intravenos.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utiliz are
Reacţii de hipersensibilitate
Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta -lactamice, au fost raportate reacţii de
hipersensibilitate grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de
hipersensibilitate, tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de
urgenţă adecvate. Înainte de începerea tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are
antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalospor ine sau la orice alt
tip de antibiotic beta -lactamic. Ceftriaxona trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu
antecedente de reacţii de hipersensibilitate non- severe la alte antibiotice beta-lactamice.
Au fost raportate reacţii adverse severe cutan ate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom
Lyell/necroliză epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută
(vezi pct. 4.8).
Interacţiuni cu produse care conţin calciu
La prematuri şi la nou- născuţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii
letale cauzate de apariţia precipitatelor de calciu -ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unuia
dintre ei i s -au administrat ceftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrar e
intravenoase diferite. În datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări
intravasculare la pacienţi, alţii decât nou- născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau
orice alte produse care conţin calc iu. Studiile in vitro au demonstrat că nou- născuţii prezintă un risc
crescut de formare a precipitatelor de calciu -ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.
La pacienţii de orice vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simul tan cu nicio
soluţie intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de
perfuzare diferite. Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi
soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de
perfuzare în locuri diferite sau dacă liniile de perfuzare sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu
soluţie de ser fiziologic, pentru a se evita precipitarea. La pacienţii care necesită p erfuzie continuă cu
soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT) care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii
pot lua în considerare utilizarea de tratamente antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc
similar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este considerată necesară la pacienţii care au
nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi administrate simultan, dar prin linii de
perfuzare diferite şi în locuri diferite. Alternativ, administrarea perfuzie i de soluţie NPT ar putea fi
oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de recomandarea de spălare a liniilor de
perfuzare între administrări (vezi pct. 4.3, 4.8, 5.2 şi 6.2).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Oframax la nou-născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise
la Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor
cefalosporine, poate deplasa bilirubina de pe albuminele plasmatice.
Oframax este contraind icat la prematuri şi la nou- născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta
encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).
Anemia hemolitică mediată imun
7
O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pacienţii cărora li s -au administrat medica mente
antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv Oframax (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu
Oframax au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atât la adulţi cât şi
la copii.
Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare
diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie
întrerupt până când factorul etiologic este elucidat.
Tratamentul pe termen lu ng
În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale
regulate.
Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente
Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost ra portate aproape
în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca severitate,
de la uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este important să fie luat în considerare
acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de ceftriaxonă (vezi
pct. 4.8). Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi administrarea
tratamentului specific pentru Clostridium difficile. Nu trebuie administrate medic amente care inhibă
peristaltismul.
Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.
Insuficienţă renală şi hepatică severe
În cazul insuficienţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizar ea clinică atentă în ceea ce
priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).
Interferenţa cu testarea serologică
Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece Oframax poate conduce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de Oframax poate conduce la obţinerea de
rezultate fals -pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).
Metodele neenzimatice pentru determinarea glucozei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive. Determin area glucozei din urină în timpul tratamentului cu Oframax trebuie efectuată
prin metode enzimatice (vezi pct. 4.8).
Spectru antibacterian
Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru
utilizare a ca antibiotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea
patogenului (vezi pct. 4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi includ
microorganisme rezistente la ceftriaxonă, trebuie luată în considerar e administrarea unui antibiotic
suplimentar.
Utilizarea lidocainei
În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie
administrate numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare
cont raindicaţiile, atenţionările şi alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul
caracteristicilor produsului pentru lidocaină înainte de administrare (vezi pct. 4.3).
Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.
Lit iază biliară
Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca
acestea să reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost
detectate umbre, considerate în mod eronat ca fiind calculi biliari, şi care au fost observate mai
frecvent la administrarea unor doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă
mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste precipitate dispar complet după întreruperea tr atamentului cu
ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În
cazurile simptomatice se recomandă tratament conservator non -invaziv, iar decizia de întrerupere a
8
tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului, pe baza evaluării individuale a balanţei beneficiu -risc
(vezi pct. 4.8).
Stază biliară
La pacienţii trataţi cu Oframax au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic
fiind obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritate a pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi
microlitiază biliară, de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie
parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al Oframax , în raport cu
formarea de precipitate biliare.
Litiază renală
Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării
ceftriaxonei (vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia de util izare
la pacienţi cu antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza
evaluării balanţei beneficiu -risc pentru fiecare pacient.
Fiecare gram de Oframax conţine aproximativ 3,6 mmol i sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la
pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau soluţia Hartmann, nu trebuie
utilizate pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Oframax sau pentru a dilua ulterior conţinutul
flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat.
Precipitatul de calciu -ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftr iaxona este amestecată
cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu trebuie
administrată simultan cu soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calciu, inclusiv cu
perfuziile continue care conţin cal ciu, cum sunt perfuziile pentru nutriţie parenterală prin intermediul
unui tub în formă de Y. Cu toate acestea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate
secvenţial una după alta la toate categoriile de pacienţi, cu excepţia nou- născuţilor, dacă liniile de
perfuzare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid compatibil. Studiile in vitro care au utilizat
plasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al nou- născuţilor au demonstrat că
nou- născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu -ceftriaxonă (vezi pct. 4.2,
4.3, 4.4, 4.8 şi 6.2).
Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul
de sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, valoarea
Raportului Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posolo gia medicamentului
cu efect de tip antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).
Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicităţii renale a aminoglicozidelor atunci când se administrează concomitent cu cefalosporine le. În aceste cazuri, practica medicală recomandă
monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).
Într -un studiu in vitro, au fost observate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în
asociere cu ceftriaxon a. Relevanţa clinică a acestui aspect nu este cunoscută.
Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare
orală sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care con ţin calciu
(administrate pe cale intravenoasă sau orală).
Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals -pozitive ale testului Coombs.
Ceftriaxona, ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals -pozitive ale testului p entru
galactozemie.
De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals -pozitive.
9
De aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin
metode enzimatice.
Nu a fo st observată afectarea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de
ceftriaxonă şi medicamente diuretice (de exemplu furosemid).
Administrarea simultană de probenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăp tarea
Sarcina
Ceftriaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la
femeile gravide. Studiile efectuate pe animale nu au evidenţiat, direct sau indirect, efecte dăunătoare
asupra dezvoltării embrionare/fet ale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi
administrată în timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul
tratamentului depăşeşte riscul acestuia.
Alăptarea
Ceftriaxona se excretează în lapte le uman în cantităţi mici, dar la doze terapeutice nu se anticipează
niciun efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi
a infecţiilor fungice la nivelul mucoaselor. Trebuie avută în vedere posibilit atea sensibilizării. Trebuie
luată o decizie privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă,
ţinând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.
Fertilitatea
Studiile asu pra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei
sau bărbaţi.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de ex emplu, ameţeli) care pot afecta
abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când
conduc sau folosesc utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie,
leucopenie, trombocitopenie, diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor
hepatice.
Datele necesare pentru a determina frecvenţa RA pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile clinice.
Pentru c lasificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥ 1/10)
Frecvente (≥ 1/100 - < 1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 - < 1/100)
Rare (≥ 1/10000 - < 1/1000)
Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponib ile)
Clasificarea pe
aparate, sisteme
şi organe
Frecvente
Mai puţin
frecvente
Rare
Cu frecvenţă
necunoscută
Infecţii şi
infestări
Infecţii fungice
ale aparatului
genital
Colită pseudo-
membranoasăb
Suprainfecţii
b
Tulburări Eozinofilie Granulocitopenie Anemie
10
hematologice şi
limfatice
Leucopenie
Trombocitopenie
Anemie
Coagulopatie hemolitică
b
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Şoc anafilactic
Reacţie
anafilactică
Reacţie
anafilactoidă
Hipersensibilitateb
Tulburări ale
sistemului
nervos
Cefalee
Ameţeli
Convulsii
Tulburări
acustice şi
vestibulare
Vertij
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale
Bronhospasm
Tulburări gastro-
intestinale
Diaree
b
Scaune moi
Greaţă
Vărsături
Pancreatităb
Stomatită
Glosită
Tulburări
hepatobiliare
Creştere a
valorilor
enzimelor
hepatice
Precipitare la
nivelul vezicii
biliareb
Icter nuclear
(Kernicterus)
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat
Erupţie cutanată
tranzitorie
Prurit
Urticarie
Sindrom Stevens-
Johnsonb
Necroliză
epidermică
toxică
b
Eritem polimorf
Pustuloză
generalizată acută
exantematoasă
Tulburări renale
şi ale căilor
urinare
Hematurie
Glucozurie
Oligurie
Precipitare la
nivel renal
(reversibilă)
Tulburări
generale şi la
nivelul locului
de administrare
Flebită
Durere la locul de
injectare
Pirexie
Edem
Frisoane
Investigaţii
diagnostice
Creştere a
creatinemiei
Test Coombs fals-
pozitivb
Test de
galactozemie fals-
pozitiv
b
Metode
11
neenzimatice
pentru
determinarea
glucozei cu
rezultate fals-
pozitiveb
a Pe baza raportărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt
raportate în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa aces tora nu poate fi
estimată, fiind clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută.
b Vezi pct. 4.4
Infecţii şi infestări
Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium
difficile . Trebuie inst ituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei
Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou- născuţii prematuri şi la cei la
termen (cu vâr sta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intravenos.
Precipitatele sare de calciu -ceftriaxonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces.
Riscul mare de precipitare la nou -născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de
timpul de înjumătăţire plasmatică mai lung al ceftriaxonei, în comparaţie cu cel al adulţilor (vezi pct.
4.3, 4.4 şi 5.2).
Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copiii cu vâr sta de peste 3
ani care au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu, ≥ 80 mg/kg şi zi) sau cu doze totale care
depăşesc 10 g şi care au prezentat alţi factori de risc (de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau
imobilizare la pat). Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau
deshidrataţi. Această reacţie poate fi simptomatică sau asimptomatică, poate conduce la insuficienţă
renală sau anurie şi este reversibilă după întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliare a fost observată iniţial la pacienţii
trataţi cu doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o
incidenţă variabilă a prec ipitării după administrarea intravenoasă - peste 30% în unele studii. Incidenţa
pare să fie mai mică în cazul administrării lente a perfuziei (20 -30 de minute). Această reacţie este de
obicei asimptomatică, precipitatele fiind însoţite rar de simptome clin ice cum sunt durere, greaţă şi
vărsături. În aceste cazuri se recomandă tratamentul simptomatic. De obicei, precipitarea este
reversibilă la întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web -site -ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supra dozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu
poate fi redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz de
supradozaj, tratamentul este simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMA COLOGICE
12
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:
J01DD04
Mod de acţiune
Ceftriaxona inhibă sinteza peretelui celular bacterian prin legarea de proteinele de legare a penicilinei
(PLP). Aceasta conduce la întreruperea biosintezei peretelui celular (peptidoglican), ceea ce determină
în final liza şi moartea celulei bacteriene.
Rezistenţă
Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre mecanismele
următoare:
• hidroliza de către beta -lactamaze, inclusiv beta- lactamaze cu spectru extins (BLSE),
carbapenemaze şi enzime de tipul Amp C care pot fi induse sau inhibate constant la anumite specii
de bacterii aerobe Gram -negative.
13
• scăderea afinităţii ceftriaxonei pentru proteinele de legare a penicilinei.
• impermeabilitatea membranei externe a microorganismelor Gram -negative.
• prezenţa pompelor de eflux bacteriene.
Valori critice pentru testarea sensibilităţii
Valorile critice ale concentraţiei minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind
Testarea Sensibilităţii Microbiene (EUCAST) sunt următoarele:
Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)
Sensibil Rezistent
Enterobacteriaceae ≤ 1 > 2
Staphylococcus sp. a. a.
Streptococcus sp.
(Grup A, B, C şi G)
b. b.
Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5c > 2
Streptococci din grupul Viridans ≤ 0,5 > 0,5
Haemophilus influenzae ≤ 0,12c > 0,12
Moraxella catarrhalis ≤ 1 > 2
Neisseria gonorrhoeae ≤ 0,12 > 0,12
Neisseria meningitidis ≤ 0,12c > 0,12
Nu este corelat cu nicio specie ≤ 1d > 2
a. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea cefoxitinei.
b. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea penicilinei.
c. Izolatele cu CMI pentru ceftriaxonă peste valoarea critică de sensibilit ate sunt rare şi, dacă sunt
observate, acestea trebuie retestate. Dacă sunt confirmate, ele trebuie să fie trimise la un laborator de
referinţă.
d. Valorile critice se aplică în cazul unei doze zilnice de 1 g x 1 şi a unei doze mai mari, de cel puţin 2
g x 1, administrate intravenos.
Eficacitate clinică împotriva patogenilor specifici
Pentru anumite specii, prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze din punct de vedere geografic
şi temporal, fiind de dorit obţinerea de informaţii de la nivel loca l privind rezistenţa, în special în cazul
tratamentului infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile
în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării eficacitatea medicamentului,
cel puţin în unele tipuri de infecţii.
Specii frecvent sensibile
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus aureus (meticilino-sensibil)£
Staphylococci coagula zo-negativi (meticilino -sensibili)£
Streptococcus pyogenes (Grup A)
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Streptococcus pneumoniae
Streptococci din grupul Viridans
Microorganisme aerobe Gram -negative
Borrelia burgdorferi
Haemophilus influenzae
Haemophilus parainfluenzae
Moraxella catarrhalis
14
Neisseria gonorrhoea
Neisseria meningitidis
Proteus mirabilis
Providencia spp
Treponema pallidum
Specii la care rezistența dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus epidermidis+
Staphylococcus haemolyticus+
Staphylococcus hominis+
Micr oorganisme aerobe Gram -negative
Citrobacter freundii
Enterobacter aerogenes
Enterobacter cloacae
Escherichia coli
%
Klebsiella pneumoniae%
Klebsiella oxytoca%
Morganella morganii
Proteus vulgaris
Serratia marcescens
Microorganisme anaerobe
Bacte roides spp.
Fusobacterium spp.
Peptostreptococcus spp.
Clostridium perfringens
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram -positive
Enterococcus spp.
Listeria monocytogenes
Microorganisme aerobe Gram -negative
Acinetobacte r baumannii
Pseudomonas aeruginosa
Stenotrophomonas maltophilia
Microorganisme anaerobe
Clostridium difficile
Altele
Chlamydia spp.
Chlamydophila spp.
Mycoplasma spp.
Legionella spp.
Ureaplasma urealyticum
15
£ Toate speciile de stafilococi meticilino-rezistenţi sunt rezistente la ceftriaxonă.
+ Rate de rezistenţă >50% în cel puţin o regiune % Tulpinile producătoare de beta lactamaze cu spectru extins (ESBL) sunt întotdeauna rezistente
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După a dministrarea intravenoasă în bolus a unor doze de 500 mg şi 1 g ceftriaxonă, media
concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă este de aproximativ 120 şi respectiv, 200 mg/l. După
administrarea prin perfuzie intravenoasă a unor doze de 500 mg, 1 g şi 2 g ceftriaxonă, concentraţiile
plasmatice de ceftriaxonă sunt de aproximativ 80, 150 şi respectiv, 250 mg/l. După administrarea
injectabilă intramusculară, valorile medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă sunt
aproximativ jumătate din c ele observate după administrarea intravenoasă a unei doze echivalente.
Concentraţia plasmatică maximă după administrarea unei singure doze de 1 g este de aproximativ 81
mg/l şi este atinsă la 2 -3 ore după administrare.
După administrarea intramusculară, a ria de sub curbă a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp este
echivalentă cu cea corespunzătoare administrării intravenoase a unei doze echivalente.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al ceftriaxonei este de 7- 12 l. Concentraţiile care depăşesc concentraţiile
minime inhibitorii ale celor mai relevanţi patogeni sunt detectabile în ţesuturi incluzând plămâni,
inimă, tract biliar/ficat, amigdale, ureche medie şi mucoasă nazală şi în lichidul cefalorahidian, pleural,
prostatic şi sinovial. Este observată o creştere a valorii medii a concentraţiei plasmatice maxime (C
max)
cu 8- 15% după administrarea repetată; în cele mai multe cazuri, starea de echilibru este atinsă în
decurs de 48- 72 de ore, în funcţie de calea de administrare.
Penetrarea anumitor ţes uturi
Ceftriaxona penetrează meningele. Penetrarea atinge punctul maxim atunci când meningele este
inflamat. Valorile medii ale concentraţiilor maxime de ceftriaxonă în lichidul cefalorahidian (LCR) la
pacienţii cu meningită bacteriană au fost raportate ca fiind de până la 25% din concentraţiile
plasmatice, comparativ cu 2% din concentraţiile plasmatice la pacienţii la care meningele nu a fost
inflamat. Concentraţiile maxime de ceftriaxonă din LCR sunt atinse în aproximativ 4 -6 ore după
administrarea in travenoasă a injecţiei. Ceftriaxona traversează bariera placentară şi se excretă în lapte
la concentraţii mici (vezi pct. 4.6).
Legarea de proteinele plasmatice
Ceftriaxona se leagă reversibil de albumină. La concentraţii plasmatice de sub 100 mg/l, procentul de
legare de proteinele plasmatice este de aproximativ 95%. Legarea este un proces saturabil, iar
procentul de legare scade o dată cu creşterea concentraţiei (până la 85% la o concentraţie de 300 mg/l).
Metabolizare
Ceftriaxona nu este metaboliza tă sistemic, dar este transformată într -un metabolit inactiv cu ajutorul
florei intestinale.
Eliminare
Clearance- ul plasmatic al ceftriaxonei totale (legate şi nelegate) este de 10 -22 ml/minut. Clearance -ul
renal este de 5 -12 ml/minut. 50- 60% din doza de ceftriaxonă este excretată nemodificată prin urină, în
primă fază prin filtrare glomerulară, în timp ce 40- 50% din doză este excretată nemodificată în bilă. La
adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ceftriaxonei totale este de aproxi mativ 8 ore.
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică
La pacienţii cu disfuncţii renale sau hepatice, farmacocinetica ceftriaxonei este influenţată doar în
proporţie mică, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor crescut (sub dublul
valorii sale normale), chiar dacă aceştia au funcţia renală afectată sever.
16
Creşterea relativ modestă a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare în cazul insuficienţei
renale se explică printr-o creştere compensatorie a clearance- ului non-renal, ceea ce rezultă dintr -o
scădere a legării de proteinele plasmatice şi o creştere corespunzătoare a clearance- ului non-renal al
ceftriaxonei totale.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este cres cut
datorită unei creşteri compensatorii a clearance- ului renal. Acest fapt este de asemenea datorat unei
creşteri a fracţiunii libere de ceftriaxonă din plasmă, ceea ce contribuie la creşterea paradoxală a
clearance- ului total al medicamentului, justifica tă prin creşterea în paralel a volumului de distribuţie.
Pacienţi vârstnici
La pacienţii vârstnici cu vârsta peste 75 de ani, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare
este de regulă de două sau trei ori mai mare decât cel al adulţilor tineri.
Copii şi adolescenţi
La nou- născuţi, timpul de înjumătăţire plasmatică al ceftriaxonei este prelungit. De la vârsta de 14 zile,
concentraţiile de ceftriaxonă liberă pot creşte din cauza unor factori precum scăderea filtrării
glomerurale şi afectarea legării de proteinele plasmatice. În timpul copilăriei, timpul de înjumătăţire
plasmatică este mai scăzut decât la nou -născuţi sau adulţi.
Clearance- ul plasmatic şi volumul de distribuţie al ceftriaxonei totale sunt mai mari la nou- născuţi,
sugari şi copii decât la adulţi.
Linearitate/non -linearitate
Farmacocinetica ceftriaxonei este non -lineară, iar toţi parametrii farmacocinetici standard, cu excepţia
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, sunt depedenţi de doză, crescând mai puţin decâ t
proporţional cu doza. Non- linearitatea este determinată de saturarea procesului de legare de proteinele
plasmatice şi de aceea, aceasta este observată pentru ceftriaxona totală din plasmă şi nu pentru
ceftriaxona liberă (nelegată).
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie
Ca şi în cazul altor antibiotice beta -lactamice, parametrul farmacocinetic- farmacodinamic care
demonstrează cel mai bine corelarea cu eficacitatea in vivo este procentul din intervalul de dozare în
care concentraţia medicamentului nelegat se menţine peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de
ceftriaxonă pentru fiecare specie ţintă în parte (adică %T > CMI).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Există dovezi din studiile efectuate la animale că doze mari de sare de calciu a ceftriax onei au condus
la formarea de calculi şi precipitate la nivelul vezicii biliare a câinilor şi maimuţelor, acestea
dovedindu- se a fi reversibile. Studiile efectuate la animale nu au arătat nicio dovadă de toxicitate
asupra reproducerii şi de genotoxicita te. Nu au fost desfăşurate studii de carcinogenitate .
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
N u conţine excipienţi .
6.2 Incompatibilităţi
Pe baza rapoartelor din literatură, ceftriaxona este incompatibilă cu amsacrina, vancomicina,
fluco nazolul şi aminoglicozidele.
Soluţiile care conţin ceftriaxonă nu trebuie amestecate sau adăugate la soluţii care conţin alte
medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
În mod special, soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu solu ţia Ringer, soluţia Hartmann)
nu trebuie utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului
reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Ceftriaxona nu
17
trebuie amestecată sau administrată simultan cu soluţiile care conţin calciu, inclusiv cu soluţiile pentru
nutriţie parenterală totală (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4 şi 4.8).
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani .
Perioada de valabilitate după deschiderea flaconului şi reconstituire vezi pct.6.6.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25° C în ambalajul original.
Perioada de valabilitate după deschiderea flaconului şi reconstituire vezi pct.6.6.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Oframax 250 mg
Cut ie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitatea de 5 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Oframax 1000 mg
Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă
Cutie cu 5 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă
Cutie cu 10 flacoane din sticlă i ncoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Concentraţii pentru soluţia injectabilă pent ru administrare intravenoasă: 50 mg/ml.
Concentraţii pentru soluţia perfuzabilă pent ru administrare intravenoasă: 66,67 mg/ml.
(Pentru alte informaţii, vă rugăm consultaţi pct. 4.2).
Instrucţiuni de utilizare, manipulare şi eliminare
Pregătirea soluţiilor pentru injectare şi perfuzie
Se recomandă utilizarea de soluţii proaspăt preparate. Acestea menţin potenţa pentru cel puţin 6 ore la
sau sub 25 ° C sau 24 ore la 2- 8 ° C. Protejaţi de lumină.
Ceftriaxona nu trebuie amestecată în aceeaşi seringă cu niciun alt medicament cu excepţia
clor hidratului de lidocaină soluţie 1,06 % (doar pentru injectare intramusculară).
Administrare intramusculară
Oframax 250 mg trebuie dizolvat în 1 ml de soluţie de clorhidrat de lidocaină 1,06% sau Oframax
1000 mg trebuie dizolvat în 3,5 ml de soluţie de clorhidrat de lidocaină 1,06%. Soluţia trebuie
administrată prin injectare intramusculară profundă. Dozele mai mari de 1 g trebuie divizate şi
injectate în locuri diferite.
Soluţia obţinută după reconstituirea cu lidocaină nu se administrează intravenos.
I njectare intravenoasă
Oframax 250 mg trebuie dizolvat în 5 ml apă pentru preparate injectabile sau Oframax 1000 mg
trebuie dizolvat în 10 ml apă pentru preparate injectabile. Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de
cel puţin 2- 4 minute direct în venă sau se va introduce în flaconul pentru perfuzie intravenoasă.
18
Perfuzie intravenoasă
Doza de 2 g ceftriaxonă trebuie dizolvată în 40 ml din una din următoarele soluţii, care nu conţin
calciu :
- glucoză 5 % sau 10%;
- clorură de sodiu 0,9 %;
- clorură de s odiu 0,45 % şi glucoză (2,5%) ;
- dextran 6 % în glucoză 5 %;
- hidroxietilamidon 6- 10 %.
Perfuzia trebuie administrată timp de cel puţin 30 de minute.
Valoarea volumului dislocuit de 250 mg de ceftriaxonă este de 0,194 ml.
Orice produs neutilizat sau ma terial rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
TERAPIA SA
Str. Fabricii, nr. 124, Cluj -Napoca
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
2604/2010/01
2605/2010/ 01 – pentru cutia cu 50 flacoane
2605/2010/02 – pentru cutia cu 1 flacon
2605/2010/03 – pentru cutia cu 5 flacoane
2605/2010/04 – pentru cutia cu 10 flacoane
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizaţiei- Mai 2010
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2014
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Oframax 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Oframax 1000 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ Ş I CANTITATIVĂ
Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine ceftriaxonă 250 mg sub formă
de ceftriaxonă sodică 299,28 mg.
Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine ceftriaxonă 1000 mg sub formă
de ceftriaxonă sodică 1197,12 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
Pulbere cristalină de culoare albă până la portocaliu -gălbuie.
Soluţia reconstituită : soluţie limpede, incoloră până la galben deschis.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Oframax este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţii la termen (de la naştere), pentru
tratamentul următoarelor infecţii:
Meningită bacteriană
Pneumonie comunitară dobândită
Pneumonie dobândită în spital
Otită medie acută
Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
Gonoree
Sifilis
Endocardită bacteriană
Oframax poate fi utilizat:
Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.
Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminate (stadii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii (s tadiul
III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţi cu vârsta peste 15 zile.
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.
În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determ inată de o infecţie
bacteriană.
2
Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu, sau care se suspectează a fi asociată cu
oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.
Oframax trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu
se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza depinde de severitatea, suscep tibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei
hepato- renale ale pacientului.
Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În
cazuri severe particulare, trebuie luată în consider are administrarea dozelor aflate la capătul superior al
intervalului de doze recomandat.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
1-2 g o dată pe zi Pneumonie comunitară dobândită
Exacerbări acute ale bolii
pulmonare obstructive cronice
Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului
urinar (inclusiv pielonefrită)
2 g o dată pe zi Pneumonie dobândită în spital
Infecţii complicate cutanate şi ale
ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
2-4 g o dată pe zi Controlul neutropeniei la pacienţii
cu febră, care este suspectată a fi
determinată de o infecţie bacteriană
Endocardită bacteriană
Meningită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se
administre ază doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de
tratament specifice:
Otită medie acută
Se administrează intramuscular o doză unică de 1- 2 g Oframax . Date limitate sug erează faptul că în
cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, Oframax poate fi eficace
dacă se administrează intramuscular o doză de 1- 2 g pe zi, timp de 3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate i ntervenţiilor chirurgicale
2 g ca doză unică administrată preoperator.
Gonoree
500 mg ca doză unică administrată intramuscular.
Sifilis
3
În general, dozele recomandate sunt de 500 mg- 1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe zi în
cazul n eurosifilisului, timp de 10 -14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru
tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în
considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată ( stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
2 g o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie
luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Copii şi adolescenţi
Nou -născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)
La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
50-80 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului
urinar (inclusiv pielonefrită)
Pneumonie comunitară
dobândită
Pneumonie dobândită în spital
50-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Infecţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o
infecţie bacteriană
80-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Meningită bacteriană
100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită
scheme de tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru trat amentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg Oframax .
Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial a
eşuat, Oframax poate fi eficace dacă se administrează intram uscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp de
3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
50- 80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 75 -100 mg/kg (maxim um 4 g) o dată pe zi, timp de 10- 14 zile.
Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe
date foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată (stad ii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
50- 80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi
trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
4
Nou -născuţi cu vârsta între 0- 14 zile
Oframax este contraindicat la nou -născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de
săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică).
Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării
tratamentului
Indicaţii
20-50 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate cutanate şi
ale ţesuturilor moi
Infecţii complicate ale tractului
urinar (inclusiv pielonefrită)
Pneumonie comunitară
dobândită
Pneumonie dobândită în spital
Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor
Controlul neutropeniei la
pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o
infecţie bacteriană
50 mg/kg o dată pe zi Meningită bacteriană
Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.
Indicaţii pentru nou- născuţii cu vârsta între 0 -14 zile care necesită scheme de tratament specifice:
Otită medi e acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg
Oframax .
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
20- 50 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10- 14 zile. Recomandările privind
doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate.
Trebuie luate în considerare ghidurile naţ ionale sau locale.
Durata tratamentului
Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice,
administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48- 72 de ore după ce pacientul devine afebril sau
a u fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene.
Pacienţi vârstnici
Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi
funcţia hepatică funcţionează satisfăcător.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la
moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.
Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 5.2).
Pacienţi cu insuficienţă renală
5
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia
hepatică nu este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance- ul
creatininei < 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.
La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea
dializei. Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau hemodializă. Este recomandată
moni torizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe
La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în
ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Mod de administrare
Oframax poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de
administrare preferată), sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute sau sub formă
de injecţie intram usculară profundă. Admimistrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie
efectuată în decurs de 5 minute, de preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu
vârsta de până la 12 ani, dozele de 50 mg/kg sau mai mari trebuie adminis trate în perfuzie. La
nou- născuţi, dozele trebuie administrate intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul
potenţial de apariţie a encefalopatiei bilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Injecţiile intramusculare trebuie
administrate în masa unui muşchi relativ mare al corpului şi nu mai mult de 1 g într -un singur loc de
administrare. Administrarea pe calea intramusculară trebuie luată în considerare atunci când
administrarea pe calea intravenoasă nu este posibilă sau este mai puţin adec vată pentru pacient. Pentru
doze mai mari de 2 g, trebuie utilizată calea de administrare intravenoasă.
Dacă se utilizează lidocaina ca solvent, soluţia rezultată nu trebuie niciodată administrată intravenos
(vezi pct. 4.3). Trebuie luate în considerare informaţiile din Rezumatul Caracteristicilor Produsului
pentru lidocaină.
Ceftriaxona este contraindicată la nou- născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să
necesite) tratament intravenos cu soluţii care conţin calciu, inclusiv cu per fuzii continue care conţin
calciu, cum este nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei
(vezi pct. 4.3).
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie
utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit
pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul de
calciu -ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care
conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care
conţin calciu nu trebuie amestecate sau administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale, ceftriaxona
trebuie administrată cu 30- 90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, ve zi pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
6.1.
Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de
antibiot ic beta-lactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme).
Ceftriaxona este contraindicată la:
Nou -născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta
cronologică)*
Nou -născuţii la termen (până la vârsta de 28 de zile):
- cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste afecţiuni
este probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*
6
- dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu perfuzii care
conţin calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).
*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, ceea
ce determină un pos ibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.
Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie
luate în considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din
rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.
Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administrate intravenos.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utiliz are
Reacţii de hipersensibilitate
Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta -lactamice, au fost raportate reacţii de
hipersensibilitate grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de
hipersensibilitate, tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de
urgenţă adecvate. Înainte de începerea tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are
antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalospor ine sau la orice alt
tip de antibiotic beta -lactamic. Ceftriaxona trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu
antecedente de reacţii de hipersensibilitate non- severe la alte antibiotice beta-lactamice.
Au fost raportate reacţii adverse severe cutan ate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom
Lyell/necroliză epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută
(vezi pct. 4.8).
Interacţiuni cu produse care conţin calciu
La prematuri şi la nou- născuţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii
letale cauzate de apariţia precipitatelor de calciu -ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unuia
dintre ei i s -au administrat ceftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrar e
intravenoase diferite. În datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări
intravasculare la pacienţi, alţii decât nou- născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau
orice alte produse care conţin calc iu. Studiile in vitro au demonstrat că nou- născuţii prezintă un risc
crescut de formare a precipitatelor de calciu -ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.
La pacienţii de orice vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simul tan cu nicio
soluţie intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de
perfuzare diferite. Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi
soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de
perfuzare în locuri diferite sau dacă liniile de perfuzare sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu
soluţie de ser fiziologic, pentru a se evita precipitarea. La pacienţii care necesită p erfuzie continuă cu
soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT) care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii
pot lua în considerare utilizarea de tratamente antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc
similar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este considerată necesară la pacienţii care au
nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi administrate simultan, dar prin linii de
perfuzare diferite şi în locuri diferite. Alternativ, administrarea perfuzie i de soluţie NPT ar putea fi
oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de recomandarea de spălare a liniilor de
perfuzare între administrări (vezi pct. 4.3, 4.8, 5.2 şi 6.2).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Oframax la nou-născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise
la Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor
cefalosporine, poate deplasa bilirubina de pe albuminele plasmatice.
Oframax este contraind icat la prematuri şi la nou- născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta
encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).
Anemia hemolitică mediată imun
7
O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pacienţii cărora li s -au administrat medica mente
antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv Oframax (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu
Oframax au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atât la adulţi cât şi
la copii.
Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare
diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie
întrerupt până când factorul etiologic este elucidat.
Tratamentul pe termen lu ng
În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale
regulate.
Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente
Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost ra portate aproape
în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca severitate,
de la uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este important să fie luat în considerare
acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de ceftriaxonă (vezi
pct. 4.8). Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi administrarea
tratamentului specific pentru Clostridium difficile. Nu trebuie administrate medic amente care inhibă
peristaltismul.
Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.
Insuficienţă renală şi hepatică severe
În cazul insuficienţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizar ea clinică atentă în ceea ce
priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).
Interferenţa cu testarea serologică
Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece Oframax poate conduce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de Oframax poate conduce la obţinerea de
rezultate fals -pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).
Metodele neenzimatice pentru determinarea glucozei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive. Determin area glucozei din urină în timpul tratamentului cu Oframax trebuie efectuată
prin metode enzimatice (vezi pct. 4.8).
Spectru antibacterian
Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru
utilizare a ca antibiotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea
patogenului (vezi pct. 4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi includ
microorganisme rezistente la ceftriaxonă, trebuie luată în considerar e administrarea unui antibiotic
suplimentar.
Utilizarea lidocainei
În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie
administrate numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare
cont raindicaţiile, atenţionările şi alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul
caracteristicilor produsului pentru lidocaină înainte de administrare (vezi pct. 4.3).
Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.
Lit iază biliară
Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca
acestea să reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost
detectate umbre, considerate în mod eronat ca fiind calculi biliari, şi care au fost observate mai
frecvent la administrarea unor doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă
mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste precipitate dispar complet după întreruperea tr atamentului cu
ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În
cazurile simptomatice se recomandă tratament conservator non -invaziv, iar decizia de întrerupere a
8
tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului, pe baza evaluării individuale a balanţei beneficiu -risc
(vezi pct. 4.8).
Stază biliară
La pacienţii trataţi cu Oframax au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic
fiind obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritate a pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi
microlitiază biliară, de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie
parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al Oframax , în raport cu
formarea de precipitate biliare.
Litiază renală
Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării
ceftriaxonei (vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia de util izare
la pacienţi cu antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza
evaluării balanţei beneficiu -risc pentru fiecare pacient.
Fiecare gram de Oframax conţine aproximativ 3,6 mmol i sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la
pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau soluţia Hartmann, nu trebuie
utilizate pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Oframax sau pentru a dilua ulterior conţinutul
flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat.
Precipitatul de calciu -ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftr iaxona este amestecată
cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu trebuie
administrată simultan cu soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calciu, inclusiv cu
perfuziile continue care conţin cal ciu, cum sunt perfuziile pentru nutriţie parenterală prin intermediul
unui tub în formă de Y. Cu toate acestea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate
secvenţial una după alta la toate categoriile de pacienţi, cu excepţia nou- născuţilor, dacă liniile de
perfuzare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid compatibil. Studiile in vitro care au utilizat
plasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al nou- născuţilor au demonstrat că
nou- născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu -ceftriaxonă (vezi pct. 4.2,
4.3, 4.4, 4.8 şi 6.2).
Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul
de sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, valoarea
Raportului Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posolo gia medicamentului
cu efect de tip antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).
Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicităţii renale a aminoglicozidelor atunci când se administrează concomitent cu cefalosporine le. În aceste cazuri, practica medicală recomandă
monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).
Într -un studiu in vitro, au fost observate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în
asociere cu ceftriaxon a. Relevanţa clinică a acestui aspect nu este cunoscută.
Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare
orală sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care con ţin calciu
(administrate pe cale intravenoasă sau orală).
Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals -pozitive ale testului Coombs.
Ceftriaxona, ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals -pozitive ale testului p entru
galactozemie.
De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals -pozitive.
9
De aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin
metode enzimatice.
Nu a fo st observată afectarea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de
ceftriaxonă şi medicamente diuretice (de exemplu furosemid).
Administrarea simultană de probenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăp tarea
Sarcina
Ceftriaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la
femeile gravide. Studiile efectuate pe animale nu au evidenţiat, direct sau indirect, efecte dăunătoare
asupra dezvoltării embrionare/fet ale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi
administrată în timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul
tratamentului depăşeşte riscul acestuia.
Alăptarea
Ceftriaxona se excretează în lapte le uman în cantităţi mici, dar la doze terapeutice nu se anticipează
niciun efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi
a infecţiilor fungice la nivelul mucoaselor. Trebuie avută în vedere posibilit atea sensibilizării. Trebuie
luată o decizie privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă,
ţinând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.
Fertilitatea
Studiile asu pra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei
sau bărbaţi.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de ex emplu, ameţeli) care pot afecta
abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când
conduc sau folosesc utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie,
leucopenie, trombocitopenie, diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor
hepatice.
Datele necesare pentru a determina frecvenţa RA pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile clinice.
Pentru c lasificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥ 1/10)
Frecvente (≥ 1/100 - < 1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 - < 1/100)
Rare (≥ 1/10000 - < 1/1000)
Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponib ile)
Clasificarea pe
aparate, sisteme
şi organe
Frecvente
Mai puţin
frecvente
Rare
Cu frecvenţă
necunoscută
Infecţii şi
infestări
Infecţii fungice
ale aparatului
genital
Colită pseudo-
membranoasăb
Suprainfecţii
b
Tulburări Eozinofilie Granulocitopenie Anemie
10
hematologice şi
limfatice
Leucopenie
Trombocitopenie
Anemie
Coagulopatie hemolitică
b
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Şoc anafilactic
Reacţie
anafilactică
Reacţie
anafilactoidă
Hipersensibilitateb
Tulburări ale
sistemului
nervos
Cefalee
Ameţeli
Convulsii
Tulburări
acustice şi
vestibulare
Vertij
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale
Bronhospasm
Tulburări gastro-
intestinale
Diaree
b
Scaune moi
Greaţă
Vărsături
Pancreatităb
Stomatită
Glosită
Tulburări
hepatobiliare
Creştere a
valorilor
enzimelor
hepatice
Precipitare la
nivelul vezicii
biliareb
Icter nuclear
(Kernicterus)
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat
Erupţie cutanată
tranzitorie
Prurit
Urticarie
Sindrom Stevens-
Johnsonb
Necroliză
epidermică
toxică
b
Eritem polimorf
Pustuloză
generalizată acută
exantematoasă
Tulburări renale
şi ale căilor
urinare
Hematurie
Glucozurie
Oligurie
Precipitare la
nivel renal
(reversibilă)
Tulburări
generale şi la
nivelul locului
de administrare
Flebită
Durere la locul de
injectare
Pirexie
Edem
Frisoane
Investigaţii
diagnostice
Creştere a
creatinemiei
Test Coombs fals-
pozitivb
Test de
galactozemie fals-
pozitiv
b
Metode
11
neenzimatice
pentru
determinarea
glucozei cu
rezultate fals-
pozitiveb
a Pe baza raportărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt
raportate în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa aces tora nu poate fi
estimată, fiind clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută.
b Vezi pct. 4.4
Infecţii şi infestări
Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium
difficile . Trebuie inst ituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei
Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou- născuţii prematuri şi la cei la
termen (cu vâr sta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intravenos.
Precipitatele sare de calciu -ceftriaxonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces.
Riscul mare de precipitare la nou -născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de
timpul de înjumătăţire plasmatică mai lung al ceftriaxonei, în comparaţie cu cel al adulţilor (vezi pct.
4.3, 4.4 şi 5.2).
Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copiii cu vâr sta de peste 3
ani care au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu, ≥ 80 mg/kg şi zi) sau cu doze totale care
depăşesc 10 g şi care au prezentat alţi factori de risc (de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau
imobilizare la pat). Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau
deshidrataţi. Această reacţie poate fi simptomatică sau asimptomatică, poate conduce la insuficienţă
renală sau anurie şi este reversibilă după întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliare a fost observată iniţial la pacienţii
trataţi cu doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o
incidenţă variabilă a prec ipitării după administrarea intravenoasă - peste 30% în unele studii. Incidenţa
pare să fie mai mică în cazul administrării lente a perfuziei (20 -30 de minute). Această reacţie este de
obicei asimptomatică, precipitatele fiind însoţite rar de simptome clin ice cum sunt durere, greaţă şi
vărsături. În aceste cazuri se recomandă tratamentul simptomatic. De obicei, precipitarea este
reversibilă la întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web -site -ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supra dozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu
poate fi redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz de
supradozaj, tratamentul este simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMA COLOGICE
12
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:
J01DD04
Mod de acţiune
Ceftriaxona inhibă sinteza peretelui celular bacterian prin legarea de proteinele de legare a penicilinei
(PLP). Aceasta conduce la întreruperea biosintezei peretelui celular (peptidoglican), ceea ce determină
în final liza şi moartea celulei bacteriene.
Rezistenţă
Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre mecanismele
următoare:
• hidroliza de către beta -lactamaze, inclusiv beta- lactamaze cu spectru extins (BLSE),
carbapenemaze şi enzime de tipul Amp C care pot fi induse sau inhibate constant la anumite specii
de bacterii aerobe Gram -negative.
13
• scăderea afinităţii ceftriaxonei pentru proteinele de legare a penicilinei.
• impermeabilitatea membranei externe a microorganismelor Gram -negative.
• prezenţa pompelor de eflux bacteriene.
Valori critice pentru testarea sensibilităţii
Valorile critice ale concentraţiei minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind
Testarea Sensibilităţii Microbiene (EUCAST) sunt următoarele:
Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)
Sensibil Rezistent
Enterobacteriaceae ≤ 1 > 2
Staphylococcus sp. a. a.
Streptococcus sp.
(Grup A, B, C şi G)
b. b.
Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5c > 2
Streptococci din grupul Viridans ≤ 0,5 > 0,5
Haemophilus influenzae ≤ 0,12c > 0,12
Moraxella catarrhalis ≤ 1 > 2
Neisseria gonorrhoeae ≤ 0,12 > 0,12
Neisseria meningitidis ≤ 0,12c > 0,12
Nu este corelat cu nicio specie ≤ 1d > 2
a. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea cefoxitinei.
b. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea penicilinei.
c. Izolatele cu CMI pentru ceftriaxonă peste valoarea critică de sensibilit ate sunt rare şi, dacă sunt
observate, acestea trebuie retestate. Dacă sunt confirmate, ele trebuie să fie trimise la un laborator de
referinţă.
d. Valorile critice se aplică în cazul unei doze zilnice de 1 g x 1 şi a unei doze mai mari, de cel puţin 2
g x 1, administrate intravenos.
Eficacitate clinică împotriva patogenilor specifici
Pentru anumite specii, prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze din punct de vedere geografic
şi temporal, fiind de dorit obţinerea de informaţii de la nivel loca l privind rezistenţa, în special în cazul
tratamentului infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile
în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării eficacitatea medicamentului,
cel puţin în unele tipuri de infecţii.
Specii frecvent sensibile
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus aureus (meticilino-sensibil)£
Staphylococci coagula zo-negativi (meticilino -sensibili)£
Streptococcus pyogenes (Grup A)
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Streptococcus pneumoniae
Streptococci din grupul Viridans
Microorganisme aerobe Gram -negative
Borrelia burgdorferi
Haemophilus influenzae
Haemophilus parainfluenzae
Moraxella catarrhalis
14
Neisseria gonorrhoea
Neisseria meningitidis
Proteus mirabilis
Providencia spp
Treponema pallidum
Specii la care rezistența dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus epidermidis+
Staphylococcus haemolyticus+
Staphylococcus hominis+
Micr oorganisme aerobe Gram -negative
Citrobacter freundii
Enterobacter aerogenes
Enterobacter cloacae
Escherichia coli
%
Klebsiella pneumoniae%
Klebsiella oxytoca%
Morganella morganii
Proteus vulgaris
Serratia marcescens
Microorganisme anaerobe
Bacte roides spp.
Fusobacterium spp.
Peptostreptococcus spp.
Clostridium perfringens
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram -positive
Enterococcus spp.
Listeria monocytogenes
Microorganisme aerobe Gram -negative
Acinetobacte r baumannii
Pseudomonas aeruginosa
Stenotrophomonas maltophilia
Microorganisme anaerobe
Clostridium difficile
Altele
Chlamydia spp.
Chlamydophila spp.
Mycoplasma spp.
Legionella spp.
Ureaplasma urealyticum
15
£ Toate speciile de stafilococi meticilino-rezistenţi sunt rezistente la ceftriaxonă.
+ Rate de rezistenţă >50% în cel puţin o regiune % Tulpinile producătoare de beta lactamaze cu spectru extins (ESBL) sunt întotdeauna rezistente
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După a dministrarea intravenoasă în bolus a unor doze de 500 mg şi 1 g ceftriaxonă, media
concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă este de aproximativ 120 şi respectiv, 200 mg/l. După
administrarea prin perfuzie intravenoasă a unor doze de 500 mg, 1 g şi 2 g ceftriaxonă, concentraţiile
plasmatice de ceftriaxonă sunt de aproximativ 80, 150 şi respectiv, 250 mg/l. După administrarea
injectabilă intramusculară, valorile medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă sunt
aproximativ jumătate din c ele observate după administrarea intravenoasă a unei doze echivalente.
Concentraţia plasmatică maximă după administrarea unei singure doze de 1 g este de aproximativ 81
mg/l şi este atinsă la 2 -3 ore după administrare.
După administrarea intramusculară, a ria de sub curbă a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp este
echivalentă cu cea corespunzătoare administrării intravenoase a unei doze echivalente.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al ceftriaxonei este de 7- 12 l. Concentraţiile care depăşesc concentraţiile
minime inhibitorii ale celor mai relevanţi patogeni sunt detectabile în ţesuturi incluzând plămâni,
inimă, tract biliar/ficat, amigdale, ureche medie şi mucoasă nazală şi în lichidul cefalorahidian, pleural,
prostatic şi sinovial. Este observată o creştere a valorii medii a concentraţiei plasmatice maxime (C
max)
cu 8- 15% după administrarea repetată; în cele mai multe cazuri, starea de echilibru este atinsă în
decurs de 48- 72 de ore, în funcţie de calea de administrare.
Penetrarea anumitor ţes uturi
Ceftriaxona penetrează meningele. Penetrarea atinge punctul maxim atunci când meningele este
inflamat. Valorile medii ale concentraţiilor maxime de ceftriaxonă în lichidul cefalorahidian (LCR) la
pacienţii cu meningită bacteriană au fost raportate ca fiind de până la 25% din concentraţiile
plasmatice, comparativ cu 2% din concentraţiile plasmatice la pacienţii la care meningele nu a fost
inflamat. Concentraţiile maxime de ceftriaxonă din LCR sunt atinse în aproximativ 4 -6 ore după
administrarea in travenoasă a injecţiei. Ceftriaxona traversează bariera placentară şi se excretă în lapte
la concentraţii mici (vezi pct. 4.6).
Legarea de proteinele plasmatice
Ceftriaxona se leagă reversibil de albumină. La concentraţii plasmatice de sub 100 mg/l, procentul de
legare de proteinele plasmatice este de aproximativ 95%. Legarea este un proces saturabil, iar
procentul de legare scade o dată cu creşterea concentraţiei (până la 85% la o concentraţie de 300 mg/l).
Metabolizare
Ceftriaxona nu este metaboliza tă sistemic, dar este transformată într -un metabolit inactiv cu ajutorul
florei intestinale.
Eliminare
Clearance- ul plasmatic al ceftriaxonei totale (legate şi nelegate) este de 10 -22 ml/minut. Clearance -ul
renal este de 5 -12 ml/minut. 50- 60% din doza de ceftriaxonă este excretată nemodificată prin urină, în
primă fază prin filtrare glomerulară, în timp ce 40- 50% din doză este excretată nemodificată în bilă. La
adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ceftriaxonei totale este de aproxi mativ 8 ore.
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică
La pacienţii cu disfuncţii renale sau hepatice, farmacocinetica ceftriaxonei este influenţată doar în
proporţie mică, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor crescut (sub dublul
valorii sale normale), chiar dacă aceştia au funcţia renală afectată sever.
16
Creşterea relativ modestă a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare în cazul insuficienţei
renale se explică printr-o creştere compensatorie a clearance- ului non-renal, ceea ce rezultă dintr -o
scădere a legării de proteinele plasmatice şi o creştere corespunzătoare a clearance- ului non-renal al
ceftriaxonei totale.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este cres cut
datorită unei creşteri compensatorii a clearance- ului renal. Acest fapt este de asemenea datorat unei
creşteri a fracţiunii libere de ceftriaxonă din plasmă, ceea ce contribuie la creşterea paradoxală a
clearance- ului total al medicamentului, justifica tă prin creşterea în paralel a volumului de distribuţie.
Pacienţi vârstnici
La pacienţii vârstnici cu vârsta peste 75 de ani, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare
este de regulă de două sau trei ori mai mare decât cel al adulţilor tineri.
Copii şi adolescenţi
La nou- născuţi, timpul de înjumătăţire plasmatică al ceftriaxonei este prelungit. De la vârsta de 14 zile,
concentraţiile de ceftriaxonă liberă pot creşte din cauza unor factori precum scăderea filtrării
glomerurale şi afectarea legării de proteinele plasmatice. În timpul copilăriei, timpul de înjumătăţire
plasmatică este mai scăzut decât la nou -născuţi sau adulţi.
Clearance- ul plasmatic şi volumul de distribuţie al ceftriaxonei totale sunt mai mari la nou- născuţi,
sugari şi copii decât la adulţi.
Linearitate/non -linearitate
Farmacocinetica ceftriaxonei este non -lineară, iar toţi parametrii farmacocinetici standard, cu excepţia
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, sunt depedenţi de doză, crescând mai puţin decâ t
proporţional cu doza. Non- linearitatea este determinată de saturarea procesului de legare de proteinele
plasmatice şi de aceea, aceasta este observată pentru ceftriaxona totală din plasmă şi nu pentru
ceftriaxona liberă (nelegată).
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie
Ca şi în cazul altor antibiotice beta -lactamice, parametrul farmacocinetic- farmacodinamic care
demonstrează cel mai bine corelarea cu eficacitatea in vivo este procentul din intervalul de dozare în
care concentraţia medicamentului nelegat se menţine peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de
ceftriaxonă pentru fiecare specie ţintă în parte (adică %T > CMI).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Există dovezi din studiile efectuate la animale că doze mari de sare de calciu a ceftriax onei au condus
la formarea de calculi şi precipitate la nivelul vezicii biliare a câinilor şi maimuţelor, acestea
dovedindu- se a fi reversibile. Studiile efectuate la animale nu au arătat nicio dovadă de toxicitate
asupra reproducerii şi de genotoxicita te. Nu au fost desfăşurate studii de carcinogenitate .
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
N u conţine excipienţi .
6.2 Incompatibilităţi
Pe baza rapoartelor din literatură, ceftriaxona este incompatibilă cu amsacrina, vancomicina,
fluco nazolul şi aminoglicozidele.
Soluţiile care conţin ceftriaxonă nu trebuie amestecate sau adăugate la soluţii care conţin alte
medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
În mod special, soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu solu ţia Ringer, soluţia Hartmann)
nu trebuie utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului
reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Ceftriaxona nu
17
trebuie amestecată sau administrată simultan cu soluţiile care conţin calciu, inclusiv cu soluţiile pentru
nutriţie parenterală totală (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4 şi 4.8).
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani .
Perioada de valabilitate după deschiderea flaconului şi reconstituire vezi pct.6.6.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25° C în ambalajul original.
Perioada de valabilitate după deschiderea flaconului şi reconstituire vezi pct.6.6.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Oframax 250 mg
Cut ie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitatea de 5 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Oframax 1000 mg
Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă
Cutie cu 5 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă
Cutie cu 10 flacoane din sticlă i ncoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Concentraţii pentru soluţia injectabilă pent ru administrare intravenoasă: 50 mg/ml.
Concentraţii pentru soluţia perfuzabilă pent ru administrare intravenoasă: 66,67 mg/ml.
(Pentru alte informaţii, vă rugăm consultaţi pct. 4.2).
Instrucţiuni de utilizare, manipulare şi eliminare
Pregătirea soluţiilor pentru injectare şi perfuzie
Se recomandă utilizarea de soluţii proaspăt preparate. Acestea menţin potenţa pentru cel puţin 6 ore la
sau sub 25 ° C sau 24 ore la 2- 8 ° C. Protejaţi de lumină.
Ceftriaxona nu trebuie amestecată în aceeaşi seringă cu niciun alt medicament cu excepţia
clor hidratului de lidocaină soluţie 1,06 % (doar pentru injectare intramusculară).
Administrare intramusculară
Oframax 250 mg trebuie dizolvat în 1 ml de soluţie de clorhidrat de lidocaină 1,06% sau Oframax
1000 mg trebuie dizolvat în 3,5 ml de soluţie de clorhidrat de lidocaină 1,06%. Soluţia trebuie
administrată prin injectare intramusculară profundă. Dozele mai mari de 1 g trebuie divizate şi
injectate în locuri diferite.
Soluţia obţinută după reconstituirea cu lidocaină nu se administrează intravenos.
I njectare intravenoasă
Oframax 250 mg trebuie dizolvat în 5 ml apă pentru preparate injectabile sau Oframax 1000 mg
trebuie dizolvat în 10 ml apă pentru preparate injectabile. Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de
cel puţin 2- 4 minute direct în venă sau se va introduce în flaconul pentru perfuzie intravenoasă.
18
Perfuzie intravenoasă
Doza de 2 g ceftriaxonă trebuie dizolvată în 40 ml din una din următoarele soluţii, care nu conţin
calciu :
- glucoză 5 % sau 10%;
- clorură de sodiu 0,9 %;
- clorură de s odiu 0,45 % şi glucoză (2,5%) ;
- dextran 6 % în glucoză 5 %;
- hidroxietilamidon 6- 10 %.
Perfuzia trebuie administrată timp de cel puţin 30 de minute.
Valoarea volumului dislocuit de 250 mg de ceftriaxonă este de 0,194 ml.
Orice produs neutilizat sau ma terial rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
TERAPIA SA
Str. Fabricii, nr. 124, Cluj -Napoca
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
2604/2010/01
2605/2010/ 01 – pentru cutia cu 50 flacoane
2605/2010/02 – pentru cutia cu 1 flacon
2605/2010/03 – pentru cutia cu 5 flacoane
2605/2010/04 – pentru cutia cu 10 flacoane
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizaţiei- Mai 2010
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2014
