LOPRID 2 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Loprid 2 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
Excipient: lactoză monohidrat 76,800 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate lenticulare, de culoare albă sau aproape albă, având gravat pe una din feţe „LD”, iar pe
cealaltă faţă o crestătură, cu diametrul de 7 mm.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al diareei acute şi acutizărilor diareei cronice la adulţi şi adolescenţi cu
vârsta peste 12 ani.
4.2 Doze şi mod de administrare
Adulţi
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 comprimate Loprid), urmată de 2
mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică
nu trebuie să depăşească 16 mg clorhidrat de loperamidă (8 comprimate Loprid).
Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza iniţială recomandată este de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid), urmată de 2
mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică
nu trebuie să depăşească 6 mg clorhidrat de loperamidă (3 comprimate Loprid).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii cu vârsta sub12 ani
La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
2
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida
trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj
hepatic (vezi pct. 4.4).
Mod de administrare
Comprimatele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre excipienţi.
Copii cu vârsta sub12 ani (datorită formei farmaceutice şi concentraţiei).
Loperamida nu trebuie utilizată ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;
- la pacienţii cu rectocolită ulceroasă acută;
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme agresive, incluzând
Salmonella, Shigella şi Campylobacter,
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.
În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea
peristaltismului, datorită posibilului risc de complicaţii semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi
megacolon toxic. Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie
abdominală sau ileus.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul diareii cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată
etiologia de bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este adecvat (sau când este indicat).
Tratamentul cu loperamidă poate fi însoţit, dacă este necesar, de rehidratare. Necesarul de lichide,
precum şi calea de administrare (orală, intravenoasă) trebuie stabilite în funcţie de gravitatea diareii,
vârsta şi starea clinică a pacientului.
În cazul diareii acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului,
trebuie întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la
apariţia primelor semne de distensie abdominală. La pacienţii cu SIDA cărora li se administrează
clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de colită de etiologie infecţioasă şi megacolon
toxic, determinat de bacterii şi virusuri.
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida
trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită unei metabolizări reduse la primul pasaj.
Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de
toxicitate la nivelul SNC.
Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări
renale.
Loprid conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
3
Se recomandă evitarea administrării concomitente a medicamentelor cu acţiune identică sau
asemănătoare.
Date non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea
concomitentă a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de
glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nu se
cunoaşte importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei P în
cazul în care loperamida este administrată în doza recomandată (2 mg, până 16 mg doza zilnică
maximă).
4.6 Sarcina şi alăptarea
Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om,
loperamida se excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în
timpul sarcinii, în special în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării se va face numai după
evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial fetal.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli, putând influenţa negativ capacitatea de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Date din studiile clinice
Reacţiile adverse raportate au fost rezumate independent de relaţia de cauzalitate evaluată de
cercetători.
Reacţiile adverse raportate la pacienţii cu diaree acută
Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, care au fost raportate la pacienţii cărora li s-a
administrat clorhidrat de loperamidă cel puţin la fel de frecvent ca la cei trataţi cu placebo, sunt
prezentate în tabelul de mai jos :
Diaree acută
Clorhidrat de loperamidă Placebo
Nr. pacienţi trataţi 23N 23S
Reacţii adverse gastroJintestinale n %
Constipaţie
2,6 B
0,8 B
Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, care au fost mult mai frecvent raportate la
pacienţii trataţi cu placebo decât la cei cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă, au fost:
xerostomie, flatulenţă, crampe şi colici abdominale.
2. Reacţiile adverse rezultate din 76 studii necontrolate şi controlate la pacienţi cu diaree acută sau
cronică
Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, apărute la pacienţii din toate studiile, sunt
prezentate în tabelul de mai jos:
Diaree acută Diaree cronică Toate studiile a
Nr. pacienţi trataţi 1913 1371 3740
Reacţii adverse gastroJintestinale n B
Greaţă 0,7 B 3,2 B 1,8 B
Constipaţie 1,6 B 1,9 B 1,7 B
Crampe abdominale 0,5 B 3,0 B 1,4 B
aToţi pacienţii din toate studiile, inclusiv cele în care nu s-a specificat dacă reacţiile adverse au apărut
la pacienţi cu diaree acută sau cronică.
4
Experienţa după punerea pe piaţă a medicamentului
Au fost raportate spontan următoarele reacţii adverse şi, în cadrul fiecarei clase de aparate, sisteme,
organe, acestea sunt ordonate după frecvenţă, respectând următoarea convenţie:
Foarte frecvente (> 1/10),
Frecvente (> 1/100, < 1/10),
Mai puţin frecvente (>1/1000, 1/10000, <1/1000),
Foarte rare (<1/10000), inclusiv raportările izolate.
Frecvenţa obţinută este o reflectare a raportărilor spontane a reacţiilor adverse şi nu reprezintă
incidenţa adevărată sau frecvenţa aşa cum este observată în studii clinice sau epidemiologice.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: erupţie cutanată tranzitorie, urticarie şi prurit.
În timpul administrării clorhidratului de loperamidă au fost raportate cazuri izolate de edem
angioneurotic şi erupţii buloase, incluzând sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf şi necroliză
epidermică toxică.
Tulburări ale sistemului imunitar
În timpul administrării clorhidratului de loperamidă au fost raportate cazuri izolate de reacţii alergice
şi, în unele cazuri, reacţii severe de hipersensibilizare, incluzând şoc anafilactic şi reacţii anafilactoide.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte rare: dureri abdominale, ileus, distensie abdominală, greaţă, constipaţie, vărsături, megacolon
inclusiv megacolon toxic (vezi pct. 4.4), flatulenţă şi dispepsie.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Raportări izolate de retenţie urinară.
Tulburări psihice
Foarte rare: somnolenţă.
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte rare: ameţeli.
Un număr dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a
loperamidei sunt în mod frecvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere
abdominală, greaţă, vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă).
Aceste simptome sunt adesea dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamentului.
4.9 Supradozaj
Simptome
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară:
simptome neurologice (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi
deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii pot fi mult mai susceptibili decât adulţii la
efectele asupra SNC.
Tratament
Tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune
a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei, este indicată administrarea repetată a antidotului,
iar pacienţii vor fi supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din timp semnele unei
eventuale deprimări a sistemului nervos central.
5
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai peristaltismului, antipropulsive, codul ATC: A07DA03.
Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul
de tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi
nevoia imperioasă de a defeca.
Datorită marii afinităţi pentru receptorii din peretele intestinal şi metabolizării sale intense la primul
pasaj hepatic, loperamida ajunge în circulaţia sistemică în cantităţi foarte mici.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea pe cale orală, loperamida se absoarbe în proporţie mică din tractul digestiv. Se
leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (97%). Suferă un important proces de metabolizare la
primul pasaj hepatic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 9 şi 14 ore, în medie 11 ore.
Studiile de distribuţie a medicamentului efectuate la şobolani arată o mare afinitate pentru peretele
intestinului, cu o predilecţie de legare de receptori din stratul muscular longitudinal. Excreţia se
produce în principal prin N-demetilare oxidativă, care este calea metabolică principală a loperamidei.
Excreţia loperamidei nemetabolizate şi a metaboliţilor se produce în principal, prin materiile fecale.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii privind toxicitatea loperamidei cu durata până la 12 luni, efectuate la câine şi cu durata până la
18 luni, efectuate la şobolan, nu au arătat niciun efect toxic, cu excepţia unei reduceri oarecare în
câştigul în greutate corporală şi ingestia de alimente la doze zilnice de până la 5 mg/kg şi zi (de 30 de
ori nivelul maxim utilizat la om – Maximum Human Use Level (MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg şi zi
(de 240 de ori MHUL). Concentraţiile la care nu apare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels
(NTEL)) în aceste studii au fost de 1,25 mg/kg şi zi (de 8 ori MHUL) şi 10 mg/kg şi zi (de 60 de ori
MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan. Rezultatele studiilor făcute in vitro şi in vivo au indicat
faptul că loperamida nu este genotoxică. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere,
efectuate la femele de şobolan, administrarea de doze foarte mari de loperamidă (40 mg/kg şi zi – de
240 de ori MHUL) a determinat toxicitate şi a afectat supravieţuirea fătului. Doze mai mici nu au
determinat efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au afectat dezvoltarea peri- şi post-natală.
În studiile non-clinice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de
expunerea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
6
4 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 1 blister din PVC/Al cu 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. A.C. Helcor Pharma SRL
Str. Dr. Victor Babeş nr. 50
Baia-Mare, Jud. Maramureş
România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
1813/2009/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare –Iulie 2009
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August, 2013
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Loprid 2 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
Excipient: lactoză monohidrat 76,800 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate lenticulare, de culoare albă sau aproape albă, având gravat pe una din feţe „LD”, iar pe
cealaltă faţă o crestătură, cu diametrul de 7 mm.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al diareei acute şi acutizărilor diareei cronice la adulţi şi adolescenţi cu
vârsta peste 12 ani.
4.2 Doze şi mod de administrare
Adulţi
Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 comprimate Loprid), urmată de 2
mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică
nu trebuie să depăşească 16 mg clorhidrat de loperamidă (8 comprimate Loprid).
Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza iniţială recomandată este de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid), urmată de 2
mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică
nu trebuie să depăşească 6 mg clorhidrat de loperamidă (3 comprimate Loprid).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii cu vârsta sub12 ani
La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
2
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida
trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj
hepatic (vezi pct. 4.4).
Mod de administrare
Comprimatele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre excipienţi.
Copii cu vârsta sub12 ani (datorită formei farmaceutice şi concentraţiei).
Loperamida nu trebuie utilizată ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;
- la pacienţii cu rectocolită ulceroasă acută;
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme agresive, incluzând
Salmonella, Shigella şi Campylobacter,
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.
În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea
peristaltismului, datorită posibilului risc de complicaţii semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi
megacolon toxic. Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie
abdominală sau ileus.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul diareii cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată
etiologia de bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este adecvat (sau când este indicat).
Tratamentul cu loperamidă poate fi însoţit, dacă este necesar, de rehidratare. Necesarul de lichide,
precum şi calea de administrare (orală, intravenoasă) trebuie stabilite în funcţie de gravitatea diareii,
vârsta şi starea clinică a pacientului.
În cazul diareii acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului,
trebuie întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la
apariţia primelor semne de distensie abdominală. La pacienţii cu SIDA cărora li se administrează
clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de colită de etiologie infecţioasă şi megacolon
toxic, determinat de bacterii şi virusuri.
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida
trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită unei metabolizări reduse la primul pasaj.
Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de
toxicitate la nivelul SNC.
Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări
renale.
Loprid conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
3
Se recomandă evitarea administrării concomitente a medicamentelor cu acţiune identică sau
asemănătoare.
Date non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea
concomitentă a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de
glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nu se
cunoaşte importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei P în
cazul în care loperamida este administrată în doza recomandată (2 mg, până 16 mg doza zilnică
maximă).
4.6 Sarcina şi alăptarea
Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om,
loperamida se excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în
timpul sarcinii, în special în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării se va face numai după
evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial fetal.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli, putând influenţa negativ capacitatea de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Date din studiile clinice
Reacţiile adverse raportate au fost rezumate independent de relaţia de cauzalitate evaluată de
cercetători.
Reacţiile adverse raportate la pacienţii cu diaree acută
Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, care au fost raportate la pacienţii cărora li s-a
administrat clorhidrat de loperamidă cel puţin la fel de frecvent ca la cei trataţi cu placebo, sunt
prezentate în tabelul de mai jos :
Diaree acută
Clorhidrat de loperamidă Placebo
Nr. pacienţi trataţi 23N 23S
Reacţii adverse gastroJintestinale n %
Constipaţie
2,6 B
0,8 B
Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, care au fost mult mai frecvent raportate la
pacienţii trataţi cu placebo decât la cei cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă, au fost:
xerostomie, flatulenţă, crampe şi colici abdominale.
2. Reacţiile adverse rezultate din 76 studii necontrolate şi controlate la pacienţi cu diaree acută sau
cronică
Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, apărute la pacienţii din toate studiile, sunt
prezentate în tabelul de mai jos:
Diaree acută Diaree cronică Toate studiile a
Nr. pacienţi trataţi 1913 1371 3740
Reacţii adverse gastroJintestinale n B
Greaţă 0,7 B 3,2 B 1,8 B
Constipaţie 1,6 B 1,9 B 1,7 B
Crampe abdominale 0,5 B 3,0 B 1,4 B
aToţi pacienţii din toate studiile, inclusiv cele în care nu s-a specificat dacă reacţiile adverse au apărut
la pacienţi cu diaree acută sau cronică.
4
Experienţa după punerea pe piaţă a medicamentului
Au fost raportate spontan următoarele reacţii adverse şi, în cadrul fiecarei clase de aparate, sisteme,
organe, acestea sunt ordonate după frecvenţă, respectând următoarea convenţie:
Foarte frecvente (> 1/10),
Frecvente (> 1/100, < 1/10),
Mai puţin frecvente (>1/1000, 1/10000, <1/1000),
Foarte rare (<1/10000), inclusiv raportările izolate.
Frecvenţa obţinută este o reflectare a raportărilor spontane a reacţiilor adverse şi nu reprezintă
incidenţa adevărată sau frecvenţa aşa cum este observată în studii clinice sau epidemiologice.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: erupţie cutanată tranzitorie, urticarie şi prurit.
În timpul administrării clorhidratului de loperamidă au fost raportate cazuri izolate de edem
angioneurotic şi erupţii buloase, incluzând sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf şi necroliză
epidermică toxică.
Tulburări ale sistemului imunitar
În timpul administrării clorhidratului de loperamidă au fost raportate cazuri izolate de reacţii alergice
şi, în unele cazuri, reacţii severe de hipersensibilizare, incluzând şoc anafilactic şi reacţii anafilactoide.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte rare: dureri abdominale, ileus, distensie abdominală, greaţă, constipaţie, vărsături, megacolon
inclusiv megacolon toxic (vezi pct. 4.4), flatulenţă şi dispepsie.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Raportări izolate de retenţie urinară.
Tulburări psihice
Foarte rare: somnolenţă.
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte rare: ameţeli.
Un număr dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a
loperamidei sunt în mod frecvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere
abdominală, greaţă, vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă).
Aceste simptome sunt adesea dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamentului.
4.9 Supradozaj
Simptome
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară:
simptome neurologice (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi
deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii pot fi mult mai susceptibili decât adulţii la
efectele asupra SNC.
Tratament
Tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune
a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei, este indicată administrarea repetată a antidotului,
iar pacienţii vor fi supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din timp semnele unei
eventuale deprimări a sistemului nervos central.
5
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai peristaltismului, antipropulsive, codul ATC: A07DA03.
Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul
de tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi
nevoia imperioasă de a defeca.
Datorită marii afinităţi pentru receptorii din peretele intestinal şi metabolizării sale intense la primul
pasaj hepatic, loperamida ajunge în circulaţia sistemică în cantităţi foarte mici.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea pe cale orală, loperamida se absoarbe în proporţie mică din tractul digestiv. Se
leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (97%). Suferă un important proces de metabolizare la
primul pasaj hepatic.
Timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 9 şi 14 ore, în medie 11 ore.
Studiile de distribuţie a medicamentului efectuate la şobolani arată o mare afinitate pentru peretele
intestinului, cu o predilecţie de legare de receptori din stratul muscular longitudinal. Excreţia se
produce în principal prin N-demetilare oxidativă, care este calea metabolică principală a loperamidei.
Excreţia loperamidei nemetabolizate şi a metaboliţilor se produce în principal, prin materiile fecale.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii privind toxicitatea loperamidei cu durata până la 12 luni, efectuate la câine şi cu durata până la
18 luni, efectuate la şobolan, nu au arătat niciun efect toxic, cu excepţia unei reduceri oarecare în
câştigul în greutate corporală şi ingestia de alimente la doze zilnice de până la 5 mg/kg şi zi (de 30 de
ori nivelul maxim utilizat la om – Maximum Human Use Level (MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg şi zi
(de 240 de ori MHUL). Concentraţiile la care nu apare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels
(NTEL)) în aceste studii au fost de 1,25 mg/kg şi zi (de 8 ori MHUL) şi 10 mg/kg şi zi (de 60 de ori
MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan. Rezultatele studiilor făcute in vitro şi in vivo au indicat
faptul că loperamida nu este genotoxică. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere,
efectuate la femele de şobolan, administrarea de doze foarte mari de loperamidă (40 mg/kg şi zi – de
240 de ori MHUL) a determinat toxicitate şi a afectat supravieţuirea fătului. Doze mai mici nu au
determinat efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au afectat dezvoltarea peri- şi post-natală.
În studiile non-clinice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de
expunerea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Povidonă K 30
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
6
4 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 1 blister din PVC/Al cu 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. A.C. Helcor Pharma SRL
Str. Dr. Victor Babeş nr. 50
Baia-Mare, Jud. Maramureş
România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
1813/2009/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare –Iulie 2009
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August, 2013
