IMODIUM
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
IMODIUM 2 mg capsule
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
O capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă.
Capsule gelatinoase tari, mărimea 4, cu cap de culoare verde-opac și corp de culoare gri-opac, care conţin
o pulbere de culoare albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Clorhidratul de loperamidă este indicat pentru tratamentul simptomatic al diareii acute şi cronice.
La pacienţii cu ileostomie poate fi utilizat pentru a reduce numărul şi volumul scaunelor şi pentru a mări
consistenţa acestora.
4.2 Doze şi mod de administrare
Adulţi şi copii cu vârsta cuprinsă între 6-17 ani
Capsulele pot fi înghiţite cu lichid.
Diaree acută: doza iniţială recomandată este de 2 capsule (4 mg) pentru adulţi şi o capsulă (2 mg) pentru
copii, după fiecare scaun diareic. .
Diaree cronică: doza iniţială este de 2 capsule (4 mg) pe zi pentru adulţi şi o capsulă (2 mg) pe zi pentru
copii: această doză iniţială trebuie ajustată până la obţinerea a 1-2 scaune solide pe zi, rezultat la care se
ajunge de obicei cu o doză de întreţinere de 1-6 capsule (2- 12 mg) pe zi.
Doza maximă recomandată pentru diareea acută şi cronică este de 8 capsule (16 mg) pe zi la adulţi: la
copii, doza trebuie ajustată în funcţie de greutatea corporală (3 capsule/20 kg) dar care nu trebuie să
depăşească un maxim de 8 capsule pe zi.
Copii cu vârsta între 2 şi 5 ani
Pentru tratamentul cu clorhidrat de loperamidă la copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani se utilizează
forme farmaceutice adecvate.
Există data limitate cu privire la administrarea medicamentului la copii cu vârsta sub 12 ani. Vezi pct. 4.8.
Copii cu vârsta sub 2 ani
2
Clorhidratul de loperamidă nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 2 ani.
Vârstnici
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru vârstnici.
Afectarea funcţiei renale
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu funcţie renală afectată.
Afectarea funcţiei hepatice
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice,
clorhidratul de loperamidă trebuie utilizat cu precauţie la astfel de pacienţi datorită metabolizării reduse la
primul pasaj hepatic (vezi pct. 4.4).
4.3 Contraindicaţii
- la pacienţii cu hipersensibilitate la clorhidratul de loperamidă sau la oricare dintre excipienţii
medicamentului:
- copii cu vârsta sub 6 ani;
Imodium 2 mg, capsule nu trebuie utilizat ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare,
- la pacienţii cu colită ulceroasă acută,
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană produsă de microorganisme agresive, inclusiv Salmonella,
Shigella şi Campylobacter,
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu utilizarea antibioticelor cu spectru larg.
În general, Imodium nu trebuie utilizat când trebuie evitată inhibarea peristaltismului datorită posibilului
risc de consecinţe semnificative, inclusiv ileusul, megacolonul şi megacolonul toxic. Administrarea de
Imodium trebuie întreruptă prompt dacă apar constipaţie, distensie abdominală sau ileus.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul diareii cu Imodium este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de
bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este adecvat (sau când este indicat).
La pacienţii cu diaree, în special copii, poate să apară o depresie hidro-electrolitică. În aceste cazuri, cea
mai importantă măsură este admistrarea adecvată de fluide şi tratamentul electrolitic de substituţie.
Clorhidratul de loperamidă nu trebuie administrat la copii cu vârsta între 2 şi 6 ani fără prescripţia sau
supravegherea medicului.
.
În cazul diareii acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului, trebuie
întreruptă administrarea clorhidratului de loperamidă şi se va reevalua schema de tratament.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu clorhidrat de loperamid
ă pentru diaree, tratamentul trebuie
întrerupt la primele semne de distensie abdominală. La pacienţii bolnavi de SIDA trataţi cu clorhidrat de
loperamidă s-au raportat cazuri izolate de de colită infecţioasă şi megacolon toxic, produs de agenţi
patogeni bacterieni şi virali.
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu afectare hepatică, clorhidratul de
loperamidă trebuie utilizat cu precauţie la asemenea pacienţi datorită metabolizării reduse la primul pasaj.
Pacienţii cu disfuncţie hepatică trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru a observa semne de toxicitate la
nivelul SNC.
Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Datele non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea
concomitentă de loperamidă (doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de
3
glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă. Este
necunoscută importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitorii glicoproteinei P când
loperamida este administrată la dozele recomandate.
Administrarea loperamidei (4 mg în doză unică) în asociere cu itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al
glicoproteinei P, a determinat o creştere a concentraţiei plasmatice a loperamidei de 3 până la 4 ori. În
acelaşi studiu, inhibitorul CYP2C8, gemfribinozil, a crescut concentraţia plasmatică a loperamidei de 2
ori. Combinaţia dintre itraconazol şi gemfibrinozil a determinat o creştere de 4 ori a concentraţiei
plasmatice de loperamidă şi o creştere de 13 ori a concentraţiei plasmatice în cazul expunerii plasmatice
totale. Aceste creşteri nu au fost asociate cu sistemul nervos central (SNC), măsurate prin teste
psihomotorii (de exemplu somnolenţă subiectivă şi testul desubstituţie Digit Symbol).
Administrarea loperamidei (16 mg în doză unică) în asociere cu ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi
glicoproteinei P, a dus la o creştere de 5 ori a concentraţiilor plasmatice de loperamidă. Această creştere
nu a fost asociată cu creşterea efectelor farmacocinetice măsurate prin pupilometrie.
Tratamentul oral în asociere cu desmopresină a detereminat o creştere de 3 ori a concentraţiei plasmatice
a desmopresinei, datorată, probabil, unei motilităţi gastrointestinale mai lente.
Este de aşteptat ca medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare să poată potenţa efectul
loperamidei şi ca medicamentele care accelerează tranzitul gastro-intestinal să scadă efectul acesteia.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Deşi studiile la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, beneficiul terapeutic trebuie
cântărit împotriva riscurilor potenţiale înainte de administra clorhidratul de loperamidă la femeile
însărcinate, mai ales în timpul primului trimestru de sarcină.
Cantităţi mici de loperamidă pot trece în laptele matern. Prin urmare, nu este recomandată administrarea
clorhidratului de loperamidă în timpul alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Loperamida poate provoaca uneori oboseală, somnolenţă,sau ameţeli,la stabilirea sindromului diareic.
Prin urmare, se recomandă prudenţă atunci când conduceţi vehicule sau manipulaţi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
În această secțiune sunt prezentate reacțiile adverse. Reacțiile adverse sunt evenimente adverse care au
fost considerate a fi asociate în mod rezonabil cu utilizarea clorhidratului de loperamidă pe baza evaluării
cuprinzătoare a informațiilor disponibile privind reacțiile adverse. O relație de cauzalitate cu clorhidratul
de loperamidă nu poate fi stabilită în mod concret în cazuri individuale. Mai mult, deoarece studiile
clinice sunt efectuate în condiții foarte diferite, frecvența de apariție a reacțiilor adverse observate în
studiile clinice ale unui medicament nu poate fi comparată în mod direct cu frecvența de apariție a
reacțiilor adverse observate în studiile clinice ale altui medicament și poate să nu reflecte frecvența de
apariție a reacțiilor adverse observate în practica clinică.
Date din studiile clinice
Adulţi şi copii cu vârsta de 12 ani şi peste
Diaree acută
Siguranţa administrării clorhidratului de loperamidă a fost evaluată pe 2755 pacienţi cu vârsta de 12 ani şi
peste care au participat în 26 de studii clinice controlate şi necontrolate cu clorhidrat de loperamidă pentru
tratamentul diareei acute. Reacţiile adverse raportate la ≥1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de
loperamidă sunt prezentate în tabelul 1.
Talelul 1. Reacţiile adverse raportate la ≥1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 26
de studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.
4
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse Clorhidrat de loperamidă
%
(N=2755)
Tulburări ale sistemului nervos
Cefalee 1,2
Tulburări gastrointestinale
Constipaţie
Flatulenţă
Greaţă
2,7
1,7
1,1
Reacţiile adverse raportate la clorhidratul de loperamidă cu o incidenţă mai mică de 1% la pacienţii
(N=2755) trataţi în studiile clinice menţionate sunt prezentate în tabelul 2.
Talelul 1. Reacţiile adverse raportate la <1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 26
de studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse
Tulburări ale sistemului nervos
Ameţeală
Tulburări gastrointestinale
Gură uscată
Dureri abdominale
Vomă
Disconfort abdominal
Dureri în parte superioară a abdomenului
Distensie abdominală
Tulburări ale pielii şi ţesutului subcutanat
Eritem
Diaree cronică
Siguranţa administrării clorhidratului de loperamidă a fost evaluat la 321 pacienţi care au participat în 5
studii clinice controlate şi necontrolate cu clorhidrat de loperamidă utilizat pentru tratamentul diareei
cronice. Durata tratamentului a fost de la o săptămână până la 52 de luni.
Tabelul 3. Reacţiile adverse raportate la ≥ 1% din pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 5
studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei cronice.
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse Clorhidrat de loperamidă
%
(N=2755)
Tulburări ale sistemului nervos
Ameţeală 1,2
Tulburări gastrointestinale
Flatulenţă
Constipaţie
Greaţă 2,8
2,2
1,2
Talelul 4. Reacţiile adverse raportate la <1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă
(N=321) în studiile clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei cronice.
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse
Tulburări ale sistemului nervos
Cefalee
Tulburări gastrointestinale
Dureri abdominale
Gură uscată
5
Disconfort abdominal
Dispepsie
Copii cu vârsta până la 12 ani
Diaree acută
Siguranţa administrării clorhidratului de loperamidă a fost evaluată pe 607 pacienţi cu vârsta între 10 şi
13 ani care au participat în 13 studii clinice controlate şi necontrolate cu clorhidrat de loperamidă pentru
tratamentul diareei acute. Reacţiile adverse raportate la ≥1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de
loperamidă sunt prezentate în tabelul 5.
Tabelul 5. Reacţiile adverse raportate la ≥ 1% din pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 5
studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse Clorhidrat de loperamidă
%
(N=607)
Tulburări gastro-intestinale
Vomă 1,2
Reacţiile adverse raportate la mai puţin de 1% din pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă cu vârsta
sub 12 ani în 13 studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.
Talelul 6. Reacţiile adverse raportate la 1/10
Frecvente > 1/100 până la < 1/10
Mai puţin frecvente >1/1000 până la 1/10000 până la <1/1000
Foarte rare <1/10000), inclusiv raportările izolate
În tabelul 7 şi 8 reacţiile adverse sunt prezentate după categoriile de frecvenţă pe baza raportăriilor
spontane şi aceleaşi reacţii adverse sunt prezentate după categoriile de frecvenţă pe baza incidenţei din
studiile clinice, respectiv din studiile epidemiologice.
Tabel 7. Reacţiile adverse raportate după punerea pe piaţă a clorhidratului de loperamidă în funcţie de
categoriile de frecvenţă, din raportările spontane, la adulţi şi copii
6
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare Reacţii de hipersensibilitate, reacţii anafilactice (inclusiv şoc anafilactic) şi
reacţii anafilactoide
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte rare Anomalii de coordonare, nivel scăzut de conştienţă, hipertonie, pierderea
conştienţei, somnolenţă, stupoare
Tulburări ale ochilor
Foarte rare Mioză
Tulburări gastro-intestinale
Foarte rare Ileus (inclusiv ileus paralitic), megacolon (inclusiv megacolon toxic
a),
glosodinieb
Tulburări ale pielii şi ţesutului subcutanat
Foarte rare Angioedem, erupţii buloase (inclusiv sindrom Stevens-Johnson, necroliză toxică
epidermică şi eritem multiform), prurit, urticarie
Tulburări renale şi urinare
Foarte rare Retenţie urinară
Tulburări generale şi legate de condiţiile de administrare
Foarte rare Oboseală
a: Vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare b: Raportate numai pentru comprimatele orodispersabile
Tabel 8. Reacţiile adverse raportate după punerea pe piaţă a clorhidratului de loperamidă în funcţie de
categoriile de frecvenţă, din raportările făcute în timpul studiilor clinice şi a studiilor
epidemiologice, la copii şi adolescenţi
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare Reacţii de hipersensibilitate, reacţii anafilactice (inclusiv şoc anafilactic) şi
reacţii anafilactoide
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte rare Anomalii de coordonare, nivel scăzut de conştienţă, hipertonie, pierderea
conştienţei, somnolenţă, stupoare
Tulburări ale ochilor
Foarte rare Mioză
Tulburări gastro-intestinale
Foarte rare Ileus (inclusiv ileus paralitic), megacolon (inclusiv megacolon toxic
a),
glosodinieb
Tulburări ale pielii şi ţesutului subcutanat
Foarte rare Angioedem, erupţii buloase (inclusiv sindrom Stevens-Johnson, necroliză toxică
epidermică şi eritem multiform), prurit, urticarie
Tulburări renale şi urinare
Foarte rare Retenţie urinară
Tulburări generale şi legate de condiţiile de administrare
Foarte rare Oboseală
a: Vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare b: Raportate numai pentru comprimatele orodispersabile
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicalehttp://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei disfuncţii hepatice) poate să apară scăderea
activităţii sistemului nervos central (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie
7
musculară şi deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii pot fi mult mai sensibili decât adulţii
la efectele asupra SNC.
Tratament
Dacă apar simptome ale supradozajului se poate administrara naloxonă ca antidot. Deoarece durata de
acţiune a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea
repetată a naloxonei. Totuşi, pacienţii trebuie supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din
timp semnele unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antipropulsive, codul ATC: A07DA03.
Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul de
tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi nevoia
imperioasă de a defeca.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Loperamida ingerată este absorbită în intestine, dar ca urmare a metabolismului la primul pasaj hepatic,
bioechivalenţa sistemică este de doar aproximativ 0,3%. Diferite formulări cu clorhidrat de loperamidă
(capsule tari,şi moi, comprimate acoperite şi neacoperite, masticabile, comprimate orodispersabile, soluţie
orală) sunt bioechivalente în termenide viteză şi grad de absorbţie al loperamidei.
Distribuţie
Studiile de distribuţie, efectuate pe şobolani arată o afinitate mare pentru peretele intestinului, cu o
predilecţie pentru legarea de receptorii din stratul muscular longitudinal. Legarea loperamidei de
proteinele plasmatice este de 95%, aceasta se face în principal de albumină. Datele non-clinice au arătat
că loperamida este un substrat al glicoproteinei P.
Metabolizare
Loperamida este aproape complet extrasă din ficat, unde aceasta este metabolizată predominant,
transformată şi excretată prin bilă. Principala cale de metabolizare este N-dimetilarea oxidativă care este
mediată în principal prin intermediul CYP3A4 şi CYP2C8. Datorită acestui efect puternic de trecere,
concentraţia plasmatică de medicament rămâne nemodificată şi extrem de joasă.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire al loperamidei la om, este de aproximativ 11 ore care se încadrează în domeniul 9-
14 ore. Eliminarea loperamidei nemetabolizate şi a metaboliţilor se produce în principal prin fecale.
Copii
Nu au fost efectuate studii farmacocinetice la populaţia pediatrică. Este de aşteptat ca farmacocinetica
loperamidei şi interacţiunea cu alte medicamente a loperamidei să fie similară cu cea cunoscută la adulţi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii privind toxicitatea loperamidei efectuate până la 12 luni la câine şi până la 18 luni la şobolan nu au
arătat nici un efect toxic cu excepţia unei oarecare reduceri în creşterea greutăţii corporale şi ingestia de
alimente, la doze zilnice de până la 5 mg/kg şi zi (de 30 de ori nivelul maxim utilizat la om – Maximum
Human Use Level
(MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg şi zi (de 240 de ori MHUL). Nivelurile la care nu
apare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels (NTEL)) în aceste studii au fost de 1,25 mg/kg şi zi (de 8
ori MHUL) şi 10 mg/kg şi zi (de 60 de ori MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan. Rezultatele studiilor
făcute in vitro şi in vivo au indicat faptul că loperamida nu este genotoxică. Nu a apărut potenţial
carcinogen. În studii de reproducere, doze foarte mari de loperamidă (40 mg/kg şi zi – de 240 de ori
8
MHUL) au afectat fertilitatea şi supravieţuirea fătului în asociere cu toxicitatea pentru mamă la şobolan.
Doze mai reduse nu au avut efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au afectat dezvoltarea peri- şi
post-natală.
Efectele preclinice au fost observate numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de expunerea
umană maximă, indicând prin aceasta o relevanţă redusă pentru utilizarea clinică.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Stearat de magneziu
Talc
Conţinutul capsulei
Oxid galben de fier (E 172)
Oxid negru de fier (E 172)
Indigotină (E 132)
Dioxid de titan (E 171)
Eritrozină (E 127)
Gelatină.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC/Al a 6 capsule.
Cutie cu un blister din PVC/Al a 20 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
McNeil Products Limited
c/o Johnson & Johnson, Foundation Park,
Roxborough Way, Maidenhead, Berkshire, SL6 3UG
Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5830/2005/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
9
Reautorizare – Octombrie, 2005
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2016
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
IMODIUM 2 mg capsule
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
O capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă.
Capsule gelatinoase tari, mărimea 4, cu cap de culoare verde-opac și corp de culoare gri-opac, care conţin
o pulbere de culoare albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Clorhidratul de loperamidă este indicat pentru tratamentul simptomatic al diareii acute şi cronice.
La pacienţii cu ileostomie poate fi utilizat pentru a reduce numărul şi volumul scaunelor şi pentru a mări
consistenţa acestora.
4.2 Doze şi mod de administrare
Adulţi şi copii cu vârsta cuprinsă între 6-17 ani
Capsulele pot fi înghiţite cu lichid.
Diaree acută: doza iniţială recomandată este de 2 capsule (4 mg) pentru adulţi şi o capsulă (2 mg) pentru
copii, după fiecare scaun diareic. .
Diaree cronică: doza iniţială este de 2 capsule (4 mg) pe zi pentru adulţi şi o capsulă (2 mg) pe zi pentru
copii: această doză iniţială trebuie ajustată până la obţinerea a 1-2 scaune solide pe zi, rezultat la care se
ajunge de obicei cu o doză de întreţinere de 1-6 capsule (2- 12 mg) pe zi.
Doza maximă recomandată pentru diareea acută şi cronică este de 8 capsule (16 mg) pe zi la adulţi: la
copii, doza trebuie ajustată în funcţie de greutatea corporală (3 capsule/20 kg) dar care nu trebuie să
depăşească un maxim de 8 capsule pe zi.
Copii cu vârsta între 2 şi 5 ani
Pentru tratamentul cu clorhidrat de loperamidă la copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani se utilizează
forme farmaceutice adecvate.
Există data limitate cu privire la administrarea medicamentului la copii cu vârsta sub 12 ani. Vezi pct. 4.8.
Copii cu vârsta sub 2 ani
2
Clorhidratul de loperamidă nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 2 ani.
Vârstnici
Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru vârstnici.
Afectarea funcţiei renale
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu funcţie renală afectată.
Afectarea funcţiei hepatice
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice,
clorhidratul de loperamidă trebuie utilizat cu precauţie la astfel de pacienţi datorită metabolizării reduse la
primul pasaj hepatic (vezi pct. 4.4).
4.3 Contraindicaţii
- la pacienţii cu hipersensibilitate la clorhidratul de loperamidă sau la oricare dintre excipienţii
medicamentului:
- copii cu vârsta sub 6 ani;
Imodium 2 mg, capsule nu trebuie utilizat ca tratament de bază:
- la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare,
- la pacienţii cu colită ulceroasă acută,
- la pacienţii cu enterocolită bacteriană produsă de microorganisme agresive, inclusiv Salmonella,
Shigella şi Campylobacter,
- la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu utilizarea antibioticelor cu spectru larg.
În general, Imodium nu trebuie utilizat când trebuie evitată inhibarea peristaltismului datorită posibilului
risc de consecinţe semnificative, inclusiv ileusul, megacolonul şi megacolonul toxic. Administrarea de
Imodium trebuie întreruptă prompt dacă apar constipaţie, distensie abdominală sau ileus.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul diareii cu Imodium este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de
bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este adecvat (sau când este indicat).
La pacienţii cu diaree, în special copii, poate să apară o depresie hidro-electrolitică. În aceste cazuri, cea
mai importantă măsură este admistrarea adecvată de fluide şi tratamentul electrolitic de substituţie.
Clorhidratul de loperamidă nu trebuie administrat la copii cu vârsta între 2 şi 6 ani fără prescripţia sau
supravegherea medicului.
.
În cazul diareii acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului, trebuie
întreruptă administrarea clorhidratului de loperamidă şi se va reevalua schema de tratament.
În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu clorhidrat de loperamid
ă pentru diaree, tratamentul trebuie
întrerupt la primele semne de distensie abdominală. La pacienţii bolnavi de SIDA trataţi cu clorhidrat de
loperamidă s-au raportat cazuri izolate de de colită infecţioasă şi megacolon toxic, produs de agenţi
patogeni bacterieni şi virali.
Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu afectare hepatică, clorhidratul de
loperamidă trebuie utilizat cu precauţie la asemenea pacienţi datorită metabolizării reduse la primul pasaj.
Pacienţii cu disfuncţie hepatică trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru a observa semne de toxicitate la
nivelul SNC.
Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul
nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Datele non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea
concomitentă de loperamidă (doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de
3
glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă. Este
necunoscută importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitorii glicoproteinei P când
loperamida este administrată la dozele recomandate.
Administrarea loperamidei (4 mg în doză unică) în asociere cu itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al
glicoproteinei P, a determinat o creştere a concentraţiei plasmatice a loperamidei de 3 până la 4 ori. În
acelaşi studiu, inhibitorul CYP2C8, gemfribinozil, a crescut concentraţia plasmatică a loperamidei de 2
ori. Combinaţia dintre itraconazol şi gemfibrinozil a determinat o creştere de 4 ori a concentraţiei
plasmatice de loperamidă şi o creştere de 13 ori a concentraţiei plasmatice în cazul expunerii plasmatice
totale. Aceste creşteri nu au fost asociate cu sistemul nervos central (SNC), măsurate prin teste
psihomotorii (de exemplu somnolenţă subiectivă şi testul desubstituţie Digit Symbol).
Administrarea loperamidei (16 mg în doză unică) în asociere cu ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi
glicoproteinei P, a dus la o creştere de 5 ori a concentraţiilor plasmatice de loperamidă. Această creştere
nu a fost asociată cu creşterea efectelor farmacocinetice măsurate prin pupilometrie.
Tratamentul oral în asociere cu desmopresină a detereminat o creştere de 3 ori a concentraţiei plasmatice
a desmopresinei, datorată, probabil, unei motilităţi gastrointestinale mai lente.
Este de aşteptat ca medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare să poată potenţa efectul
loperamidei şi ca medicamentele care accelerează tranzitul gastro-intestinal să scadă efectul acesteia.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Deşi studiile la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, beneficiul terapeutic trebuie
cântărit împotriva riscurilor potenţiale înainte de administra clorhidratul de loperamidă la femeile
însărcinate, mai ales în timpul primului trimestru de sarcină.
Cantităţi mici de loperamidă pot trece în laptele matern. Prin urmare, nu este recomandată administrarea
clorhidratului de loperamidă în timpul alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Loperamida poate provoaca uneori oboseală, somnolenţă,sau ameţeli,la stabilirea sindromului diareic.
Prin urmare, se recomandă prudenţă atunci când conduceţi vehicule sau manipulaţi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
În această secțiune sunt prezentate reacțiile adverse. Reacțiile adverse sunt evenimente adverse care au
fost considerate a fi asociate în mod rezonabil cu utilizarea clorhidratului de loperamidă pe baza evaluării
cuprinzătoare a informațiilor disponibile privind reacțiile adverse. O relație de cauzalitate cu clorhidratul
de loperamidă nu poate fi stabilită în mod concret în cazuri individuale. Mai mult, deoarece studiile
clinice sunt efectuate în condiții foarte diferite, frecvența de apariție a reacțiilor adverse observate în
studiile clinice ale unui medicament nu poate fi comparată în mod direct cu frecvența de apariție a
reacțiilor adverse observate în studiile clinice ale altui medicament și poate să nu reflecte frecvența de
apariție a reacțiilor adverse observate în practica clinică.
Date din studiile clinice
Adulţi şi copii cu vârsta de 12 ani şi peste
Diaree acută
Siguranţa administrării clorhidratului de loperamidă a fost evaluată pe 2755 pacienţi cu vârsta de 12 ani şi
peste care au participat în 26 de studii clinice controlate şi necontrolate cu clorhidrat de loperamidă pentru
tratamentul diareei acute. Reacţiile adverse raportate la ≥1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de
loperamidă sunt prezentate în tabelul 1.
Talelul 1. Reacţiile adverse raportate la ≥1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 26
de studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.
4
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse Clorhidrat de loperamidă
%
(N=2755)
Tulburări ale sistemului nervos
Cefalee 1,2
Tulburări gastrointestinale
Constipaţie
Flatulenţă
Greaţă
2,7
1,7
1,1
Reacţiile adverse raportate la clorhidratul de loperamidă cu o incidenţă mai mică de 1% la pacienţii
(N=2755) trataţi în studiile clinice menţionate sunt prezentate în tabelul 2.
Talelul 1. Reacţiile adverse raportate la <1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 26
de studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse
Tulburări ale sistemului nervos
Ameţeală
Tulburări gastrointestinale
Gură uscată
Dureri abdominale
Vomă
Disconfort abdominal
Dureri în parte superioară a abdomenului
Distensie abdominală
Tulburări ale pielii şi ţesutului subcutanat
Eritem
Diaree cronică
Siguranţa administrării clorhidratului de loperamidă a fost evaluat la 321 pacienţi care au participat în 5
studii clinice controlate şi necontrolate cu clorhidrat de loperamidă utilizat pentru tratamentul diareei
cronice. Durata tratamentului a fost de la o săptămână până la 52 de luni.
Tabelul 3. Reacţiile adverse raportate la ≥ 1% din pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 5
studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei cronice.
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse Clorhidrat de loperamidă
%
(N=2755)
Tulburări ale sistemului nervos
Ameţeală 1,2
Tulburări gastrointestinale
Flatulenţă
Constipaţie
Greaţă 2,8
2,2
1,2
Talelul 4. Reacţiile adverse raportate la <1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă
(N=321) în studiile clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei cronice.
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse
Tulburări ale sistemului nervos
Cefalee
Tulburări gastrointestinale
Dureri abdominale
Gură uscată
5
Disconfort abdominal
Dispepsie
Copii cu vârsta până la 12 ani
Diaree acută
Siguranţa administrării clorhidratului de loperamidă a fost evaluată pe 607 pacienţi cu vârsta între 10 şi
13 ani care au participat în 13 studii clinice controlate şi necontrolate cu clorhidrat de loperamidă pentru
tratamentul diareei acute. Reacţiile adverse raportate la ≥1 % dintre pacienţii trataţi cu clorhidrat de
loperamidă sunt prezentate în tabelul 5.
Tabelul 5. Reacţiile adverse raportate la ≥ 1% din pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă în 5
studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.
Clasa de sisteme şi organe
Reacţii adverse Clorhidrat de loperamidă
%
(N=607)
Tulburări gastro-intestinale
Vomă 1,2
Reacţiile adverse raportate la mai puţin de 1% din pacienţii trataţi cu clorhidrat de loperamidă cu vârsta
sub 12 ani în 13 studii clinice cu clorhidrat de loperamidă pentru tratamentul diareei acute.
Talelul 6. Reacţiile adverse raportate la 1/10
Frecvente > 1/100 până la < 1/10
Mai puţin frecvente >1/1000 până la 1/10000 până la <1/1000
Foarte rare <1/10000), inclusiv raportările izolate
În tabelul 7 şi 8 reacţiile adverse sunt prezentate după categoriile de frecvenţă pe baza raportăriilor
spontane şi aceleaşi reacţii adverse sunt prezentate după categoriile de frecvenţă pe baza incidenţei din
studiile clinice, respectiv din studiile epidemiologice.
Tabel 7. Reacţiile adverse raportate după punerea pe piaţă a clorhidratului de loperamidă în funcţie de
categoriile de frecvenţă, din raportările spontane, la adulţi şi copii
6
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare Reacţii de hipersensibilitate, reacţii anafilactice (inclusiv şoc anafilactic) şi
reacţii anafilactoide
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte rare Anomalii de coordonare, nivel scăzut de conştienţă, hipertonie, pierderea
conştienţei, somnolenţă, stupoare
Tulburări ale ochilor
Foarte rare Mioză
Tulburări gastro-intestinale
Foarte rare Ileus (inclusiv ileus paralitic), megacolon (inclusiv megacolon toxic
a),
glosodinieb
Tulburări ale pielii şi ţesutului subcutanat
Foarte rare Angioedem, erupţii buloase (inclusiv sindrom Stevens-Johnson, necroliză toxică
epidermică şi eritem multiform), prurit, urticarie
Tulburări renale şi urinare
Foarte rare Retenţie urinară
Tulburări generale şi legate de condiţiile de administrare
Foarte rare Oboseală
a: Vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare b: Raportate numai pentru comprimatele orodispersabile
Tabel 8. Reacţiile adverse raportate după punerea pe piaţă a clorhidratului de loperamidă în funcţie de
categoriile de frecvenţă, din raportările făcute în timpul studiilor clinice şi a studiilor
epidemiologice, la copii şi adolescenţi
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare Reacţii de hipersensibilitate, reacţii anafilactice (inclusiv şoc anafilactic) şi
reacţii anafilactoide
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte rare Anomalii de coordonare, nivel scăzut de conştienţă, hipertonie, pierderea
conştienţei, somnolenţă, stupoare
Tulburări ale ochilor
Foarte rare Mioză
Tulburări gastro-intestinale
Foarte rare Ileus (inclusiv ileus paralitic), megacolon (inclusiv megacolon toxic
a),
glosodinieb
Tulburări ale pielii şi ţesutului subcutanat
Foarte rare Angioedem, erupţii buloase (inclusiv sindrom Stevens-Johnson, necroliză toxică
epidermică şi eritem multiform), prurit, urticarie
Tulburări renale şi urinare
Foarte rare Retenţie urinară
Tulburări generale şi legate de condiţiile de administrare
Foarte rare Oboseală
a: Vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare b: Raportate numai pentru comprimatele orodispersabile
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicalehttp://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei disfuncţii hepatice) poate să apară scăderea
activităţii sistemului nervos central (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie
7
musculară şi deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii pot fi mult mai sensibili decât adulţii
la efectele asupra SNC.
Tratament
Dacă apar simptome ale supradozajului se poate administrara naloxonă ca antidot. Deoarece durata de
acţiune a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea
repetată a naloxonei. Totuşi, pacienţii trebuie supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din
timp semnele unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antipropulsive, codul ATC: A07DA03.
Loperamida se leagă de receptorii opioizi din peretele intestinal. În consecinţă, inhibă eliberarea de
acetilcolină şi prostaglandine, prin aceasta reducând mişcările peristaltice propulsive şi mărind timpul de
tranzit intestinal. Loperamida creşte tonusul sfincterului anal, prin aceasta reducând incontinenţa şi nevoia
imperioasă de a defeca.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Loperamida ingerată este absorbită în intestine, dar ca urmare a metabolismului la primul pasaj hepatic,
bioechivalenţa sistemică este de doar aproximativ 0,3%. Diferite formulări cu clorhidrat de loperamidă
(capsule tari,şi moi, comprimate acoperite şi neacoperite, masticabile, comprimate orodispersabile, soluţie
orală) sunt bioechivalente în termenide viteză şi grad de absorbţie al loperamidei.
Distribuţie
Studiile de distribuţie, efectuate pe şobolani arată o afinitate mare pentru peretele intestinului, cu o
predilecţie pentru legarea de receptorii din stratul muscular longitudinal. Legarea loperamidei de
proteinele plasmatice este de 95%, aceasta se face în principal de albumină. Datele non-clinice au arătat
că loperamida este un substrat al glicoproteinei P.
Metabolizare
Loperamida este aproape complet extrasă din ficat, unde aceasta este metabolizată predominant,
transformată şi excretată prin bilă. Principala cale de metabolizare este N-dimetilarea oxidativă care este
mediată în principal prin intermediul CYP3A4 şi CYP2C8. Datorită acestui efect puternic de trecere,
concentraţia plasmatică de medicament rămâne nemodificată şi extrem de joasă.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire al loperamidei la om, este de aproximativ 11 ore care se încadrează în domeniul 9-
14 ore. Eliminarea loperamidei nemetabolizate şi a metaboliţilor se produce în principal prin fecale.
Copii
Nu au fost efectuate studii farmacocinetice la populaţia pediatrică. Este de aşteptat ca farmacocinetica
loperamidei şi interacţiunea cu alte medicamente a loperamidei să fie similară cu cea cunoscută la adulţi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii privind toxicitatea loperamidei efectuate până la 12 luni la câine şi până la 18 luni la şobolan nu au
arătat nici un efect toxic cu excepţia unei oarecare reduceri în creşterea greutăţii corporale şi ingestia de
alimente, la doze zilnice de până la 5 mg/kg şi zi (de 30 de ori nivelul maxim utilizat la om – Maximum
Human Use Level
(MHUL)) şi respectiv 40 mg/kg şi zi (de 240 de ori MHUL). Nivelurile la care nu
apare nici un efect toxic (No Toxic Effect Levels (NTEL)) în aceste studii au fost de 1,25 mg/kg şi zi (de 8
ori MHUL) şi 10 mg/kg şi zi (de 60 de ori MHUL) la câine şi, respectiv, la şobolan. Rezultatele studiilor
făcute in vitro şi in vivo au indicat faptul că loperamida nu este genotoxică. Nu a apărut potenţial
carcinogen. În studii de reproducere, doze foarte mari de loperamidă (40 mg/kg şi zi – de 240 de ori
8
MHUL) au afectat fertilitatea şi supravieţuirea fătului în asociere cu toxicitatea pentru mamă la şobolan.
Doze mai reduse nu au avut efecte asupra sănătăţii materne sau fetale şi nu au afectat dezvoltarea peri- şi
post-natală.
Efectele preclinice au fost observate numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de expunerea
umană maximă, indicând prin aceasta o relevanţă redusă pentru utilizarea clinică.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Stearat de magneziu
Talc
Conţinutul capsulei
Oxid galben de fier (E 172)
Oxid negru de fier (E 172)
Indigotină (E 132)
Dioxid de titan (E 171)
Eritrozină (E 127)
Gelatină.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC/Al a 6 capsule.
Cutie cu un blister din PVC/Al a 20 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
McNeil Products Limited
c/o Johnson & Johnson, Foundation Park,
Roxborough Way, Maidenhead, Berkshire, SL6 3UG
Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5830/2005/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
9
Reautorizare – Octombrie, 2005
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2016
