ACUVER 8 mg/doza
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Acuver 8 mg/doză soluţie orală
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
O pulverizare eliberează 0,8 ml soluţie ce conţine 8 mg diclorhidrat de betahistină.
Excipient cu efect cunoscut 50 mg/ml etanol (96 vol %)
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie orală.
Lichid limpede, incolor.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Acuver este indicat la adulţi pentru tratamentul vertijului asociat cu tulburări funcţionale ale aparatului
vestibular în contextul sindromului Ménière.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Copii şi adolescenţi
Acuver nu este recomandat pentru a fi utilizat de copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani din cauza
datelor insuficiente legate de siguranţă şi eficacitate (vezi pct. 4.4)
Doze la adulţi
Doza standard este de 24 – 48 mg diclorhidrat de betahistină pe zi.
1 – 2 pulverizări de 3 ori pe zi (corespunzând la câte 8 – 16 mg diclorhidrat de betahistină de 3 ori pe
zi).
O pulverizare este echivalentă cu 0,8 ml soluţie.
Doza zilnică nu trebuie să depăşească 6 pulverizări sau 48 mg diclorhidrat de betahistină.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică sau renală
Nu există date disponibile pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală.
2
Pacienţi vârstnici
Există date limitate privind utilizarea la pacienţii vârstnici; betahistina trebuie utilizată cu precauţie la
aceşti pacienţi.
Mod de administrare
Înainte de prima utilizare capacul cu filet trebuie scos şi pompa dozatoare trebuie înşurubată pe flacon.
Doza prescrisă este eliberată din flacon cu ajutorul pompei dozatoare şi este diluată într-un lichid
neutru (apă) (într-un pahar ce conţine cel puţin 100 ml apă).
Acuver trebuie administrat în timpul mesei sau după masă.
Durata tratamentului
Durata tratamentului depinde de starea clinică şi de evoluţia bolii. În majoritatea cazurilor, este
necesară utilizarea pe termen lung (timp de câteva luni).
4.3 Contraindicaţii
Acuver este contraindicat în următoarele cazuri:
- hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
- în timpul sarcinii sau alăptării (vezi pct. 4.6)
- feocromocitom
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Este recomandată prudenţă în timpul tratamentului la pacienţii cu:
- astm bronşic şi ulcer peptic (inclusiv o istorie a acestei tulburări deoarece ocazional poate să apară
dispepsie la pacienţii trataţi cu diclorhidrat de betahistină); astfel de pacienţi trebuie monitorizaţi atent
în timpul tratamentului;
- urticarie, exantem sau rinită alergică deoarece aceste simptome se pot înrăutăţi;
- hipotensiune arterială marcată;
- administrare concomitentă de antihistaminice (vezi pct. 4.5).
Acuver conţine cantităţi mici de etanol (alcool), sub 100 mg pentru o singură doză.
Poate provoca reacţii alergice (posibil întârziate).
Teoretic, inhalarea accidentală de Acuver determină bronhospasm şi scăderea tensiunii arteriale.
Copii şi adolescenţi
Acuver nu este recomandat pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. Siguranţa
şi eficacitatea pentru acest grup de pacienţi nu au fost stabilite în cadrul studiilor (vezi pct. 4.4 şi 5.2).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu s-au efectuat studii de interacţiune, îndeosebi studii de interacţiune cu medicamente care sunt
utilizate în mod frecvent împreună cu betahistina în indicaţiile terapeutice menţionate mai sus, cum
sunt vasodilatatoarele, substanţele psihoactive (sedative, tranchilizante, neuroleptice), substanţele
parasimpatolitice sau vitaminele. Pe baza datelor in vitro nu se aşteaptă nicio inhibare in vitro a
enzimelor citocromului P 450.
Datele in vitro indică o inhibare a metabolismului betahistinei de către medicamente care inhibă
monoaminooxidaza (MAO) inclusiv MAO de tip B (de exemplu, selegilina). Se recomandă prudenţă
atunci când se utilizează concomitent betahistina cu inhibitori MAO (inclusiv MAO-B selectiv).
3
Acuver nu trebuie administrat concomitent cu medicamente antihistamince. Deoarece betahistina este
un analog al histaminei şi indicat de rezultatele studiilor experimentale la animale, interacţiunea
betahistinei cu antihistaminice poate afecta, în teorie, eficacitatea unuia dintre aceste medicamente.
Instrucţiune:
Dacă betahistina este prescrisă după tratamentul cu antihistaminice trebuie luat în considerare faptul că
majoritatea antihistaminicelor au efecte sedative şi în cazul întreruperii bruşte a tratamentului pot
apărea simptome de întrerupere neplăcute, cum sunt tulburări ale somnului sau agitaţie. Astfel,
tratamentul cu antihistaminice trebuie întrerupt lent scăzându-se continuu doza timp de aproximativ 6
zile.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu exista suficiente date cu privire la utilizarea betahistinei la femeile gravide. Studiile la animale sunt
insuficiente cu privire la efectele asupra sarcinii, dezvoltării embionare/fetale, naşterii şi dezvoltării
post-natale (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut.
Betahistina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.
Alăptarea
Nu este cunoscut dacă betahistina se excretă în laptele matern. Nu există studii la animale cu privire la
excreţia betahistinei în lapte. Importanţa medicamentului pentru mamă trebuie comparată cu
avantajele alăptării şi riscurile potenţiale pentru copil.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Betahistina este indicată pentru Morbus Meniere şi vertij simptomatic. Ambele boli pot afecta în mod
negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În studiile clinice concepute special
pentru investigarea capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, betahistina nu are nicio
influență sau are influență neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Luând în considerare faptul că Acuver conţine o cantitate mică de etanol (alcool), utilizarea Acuver
poate reduce capacitatea de a reacţiona.
4.8 Reacţii adverse
Următoarele reacţii adverse au fost experimentate cu frecvenţele indicate mai jos la pacienţii trataţi cu
betahistină în studiile clinice controlate cu placebo. Este utilizată convenţia MedDRA privind
frecvenţa: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi
<1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000).
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă şi dispepsie
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
În plus faţă de evenimetele raportate în timpul studiilor clinice, următoarele reacţii adverse au fost
raportate spontan după punerea pe piaţă şi în literatura de specialitate. Frecvenţa nu poate fi estimată
din datele disponibile, prin urmare au fost clasificate “cu frecvenţă necunoscută”.
Tulburări cardiace Palpitaţii, constricţie toracică
Tulburări gastro-intestinale Manifestări gastrice moderate (de exemplu,
eructaţii, arsuri la stomac, vărsături,
disconfort şi dureri gastrice, distensie
abdominală şi balonare, diaree). Acestea pot
4
fi, în mod normal, prevenite prin
administrarea în timpul meselor sau prin
scăderea dozei.
Tulburări generale şi la nivelul locului
de administrare Senzaţie de căldură
Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu anafilaxie
Tulburări ale sistemului nervos Somnolenţă, senzație de presiune la nivelul capului
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului
subcutanat Reacţii de hipersensibilitate cutanate şi subcutantate, în
special angioedem, urticarie, erupţie cutanată tranzitorie şi
prurit.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Au fost raportate foarte puţine cazuri de supradozaj. Unii pacienţi au prezentat simptome uşoare până
la moderate la doze până la 640 mg (de exemplu, greaţă, somnolenţă, durere abdominală). Complicaţii
mai serioase (de exemplu, convulsii, complicaţii pulmonare şi cardiace) au fost observate în cazuri de
supradozaj intenţionat cu betahistină, în special în combinaţie cu alte medicamente supradozate.
În caz de supradozaj, se pot aştepta efecte similare celor induse de histamină, care au ca rezultat
următoarele simptome: cefalee, eritem facial, ameţeli, tahicardie, hipotensiune arterială, bronhospasm,
edeme, localizate în principal la nivelul mucoasei tractului respirator superior (edem Quincke).
Nu există un antidot specific. Tratamentul supradozajului trebuie să includă măsurile de sprijin
standard.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antivertiginoase, codul ATC: N07 CA01
Betahistina este un reprezentant al grupului beta
2-piridilalchilaminelor.
Structura betahistinei este înrudită structural cu a histaminei endogene.
Mecanismul exact al acţiunii betahistinei cu privire la efectele sale biochimice, precum şi la afinitatea
şi specificitatea sa faţă de receptor nu a fost încă elucidat.
Studiile la animale au arătat o circulaţie intensă în striae vascularis a urechii interne, care se datorează
probabil unei relaxări a sfincterelor precapilare de la nivelul microcirculaţiei urechii interne.
Studiile farmacologice au demonstrat efecte H1-agoniste slabe, precum şi efecte H3-antagoniste
considerabile ale betahistinei la nivelul sistemului nervos central şi al sistemului nervos vegetativ. În
plus, a fost demonstrată o acţiune inhibitoare dependentă de doză a betahistinei asupra activităţii
nucleilor vestibulari lateral şi medial. Având în vedere toate acestea, relevanţa acestor observaţii cu
privire la tratamentul sindromului Ménière rămâne vagă.
5
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Până în prezent, nu s-a putut demonstra prezenţa în corpul uman (sub limita de detecţie) a
diclorhidratului de betahistină în stare pură. Astfel, concentraţiile plasmatice şi timpul de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare sunt determinate folosind diclorhidrat de betahistină marcat radioactiv şi
concentraţia urinară a principalului metabolit inactiv, acidul 2-piridilacetic.
Absorbţie
După administrarea orală, diclorhidratul de betahistină este rapid şi complet absorbit. Concentraţiile
plasmatice maxime ale diclorhidratului de betahistină marcat cu C14 au fost atinse la aproximativ 1 h
după administrarea orală la voluntari, în condiţii de repaus alimentar. Nu se cunoaşte
biodisponibilitatea absolută a diclorhidratului de betahistină.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al diclorhidratului de betahistină nu se cunoaşte.
Legarea de proteinele plasmatice este sub 5%.
Metabolizare
Diclorhidratul de betahistină este rapid metabolizat în ficat în principalul metabolit inactiv, acidul 2 –
piridilacetic şi demetilbetahistinǎ.
Eliminare
Aproximativ 90% din doza administrată este eliminatǎ prin urină în 24 de ore sub forma metabolitului
principal. Doar urme de demetilbetahistină sunt recuperate în urină. Eliminarea biliară nu reprezintă o
cale semnificativă de eliminare a substanţei active sau a oricăruia dintre metaboliţii acesteia.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate după doze repetate
Studii privind toxicitatea după doze repetate administrate oral de diclorhidrat de betahistină au fost
efectuate la şobolan, pe o perioadă de 18 luni şi la câini, pe o perioadă de 3, respectiv 6 luni. Ca
rezultate, au fost tolerate doze de 500 mg/kg şi zi (şobolan) şi de 25 mg/kg şi zi (câine) fără modificări
ale parametrilor chimici şi hematologici clinici. De asemenea, constatările histologice au rǎmas
neschimbate. La doze mai mari, de 300 mg/kg, câinii au prezentat vărsături, scădere în greutate şi o
anemie uşoară tranzitorie. În studiile la şobolani, în care s-a administrat betahistină timp de 6 luni
pentru grupul tratat cu 39 mg/kg, au fost raportate hiperemii la nivelul splinei ca modificări
histologice; în grupurile cu doză mai mare, s-au observat hiperemii suplimentare în ficat şi rinichi,
parţial în asociere cu atrofii celulare şi degenerări celulare care au fost puse pe seama dozei mari de
substanţă vasoactivă administrată.
Potenţial mutagen şi carcinogen
Nu sunt disponibile date privind caracterul mutagen şi carcinogen al betahistinei şi al compuşilor săi.
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere
Studiile la animale sunt insuficiente în ceea ce priveşte toxicitatea betahistinei şi a componenţilor
acesteia asupra reproducerii. În ambele grupuri examinate (tratate cu doze de 10, 100 mg/kg şi zi) în
cadrul unui studiu la iepuri privind toxicitatea asupra embrionului-fǎtului, pierderea embriofetală a fost
mai mare decât în grupul de control. Nu poate fi exclus un efect substanţial al betahistinei.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Zaharină sodică
Glicerol
Etanol 96 %
Benzoat de sodiu (E 211)
6
Acid clorhidric 1 N pentru ajustarea pH-ului
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
4 ani
60 ml: 1 lună de la prima deschidere.
120 ml : 2 luni de la prima deschidere.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
A nu se păstra la frigider sau congela.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Flacon:
Flacon din sticlă de culoare brună (clasă hidrolitică tip III) prevăzut cu sistem de închidere securizat
pentru copii şi pompă dozatoare inclusă (plastic).
Dimensiuni ambalaj:
60 ml şi 120 ml
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Cyathus Exquirere Pharmforschungs GmbH
Rudolfsplatz 2/8, 1010 Viena,
Austria
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7475/2015/01
7475/2015/02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Ianuarie 2009
Data ultimei reînnoiri a autorizației: Martie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2016
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Acuver 8 mg/doză soluţie orală
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
O pulverizare eliberează 0,8 ml soluţie ce conţine 8 mg diclorhidrat de betahistină.
Excipient cu efect cunoscut 50 mg/ml etanol (96 vol %)
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie orală.
Lichid limpede, incolor.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Acuver este indicat la adulţi pentru tratamentul vertijului asociat cu tulburări funcţionale ale aparatului
vestibular în contextul sindromului Ménière.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Copii şi adolescenţi
Acuver nu este recomandat pentru a fi utilizat de copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani din cauza
datelor insuficiente legate de siguranţă şi eficacitate (vezi pct. 4.4)
Doze la adulţi
Doza standard este de 24 – 48 mg diclorhidrat de betahistină pe zi.
1 – 2 pulverizări de 3 ori pe zi (corespunzând la câte 8 – 16 mg diclorhidrat de betahistină de 3 ori pe
zi).
O pulverizare este echivalentă cu 0,8 ml soluţie.
Doza zilnică nu trebuie să depăşească 6 pulverizări sau 48 mg diclorhidrat de betahistină.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică sau renală
Nu există date disponibile pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală.
2
Pacienţi vârstnici
Există date limitate privind utilizarea la pacienţii vârstnici; betahistina trebuie utilizată cu precauţie la
aceşti pacienţi.
Mod de administrare
Înainte de prima utilizare capacul cu filet trebuie scos şi pompa dozatoare trebuie înşurubată pe flacon.
Doza prescrisă este eliberată din flacon cu ajutorul pompei dozatoare şi este diluată într-un lichid
neutru (apă) (într-un pahar ce conţine cel puţin 100 ml apă).
Acuver trebuie administrat în timpul mesei sau după masă.
Durata tratamentului
Durata tratamentului depinde de starea clinică şi de evoluţia bolii. În majoritatea cazurilor, este
necesară utilizarea pe termen lung (timp de câteva luni).
4.3 Contraindicaţii
Acuver este contraindicat în următoarele cazuri:
- hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
- în timpul sarcinii sau alăptării (vezi pct. 4.6)
- feocromocitom
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Este recomandată prudenţă în timpul tratamentului la pacienţii cu:
- astm bronşic şi ulcer peptic (inclusiv o istorie a acestei tulburări deoarece ocazional poate să apară
dispepsie la pacienţii trataţi cu diclorhidrat de betahistină); astfel de pacienţi trebuie monitorizaţi atent
în timpul tratamentului;
- urticarie, exantem sau rinită alergică deoarece aceste simptome se pot înrăutăţi;
- hipotensiune arterială marcată;
- administrare concomitentă de antihistaminice (vezi pct. 4.5).
Acuver conţine cantităţi mici de etanol (alcool), sub 100 mg pentru o singură doză.
Poate provoca reacţii alergice (posibil întârziate).
Teoretic, inhalarea accidentală de Acuver determină bronhospasm şi scăderea tensiunii arteriale.
Copii şi adolescenţi
Acuver nu este recomandat pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. Siguranţa
şi eficacitatea pentru acest grup de pacienţi nu au fost stabilite în cadrul studiilor (vezi pct. 4.4 şi 5.2).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu s-au efectuat studii de interacţiune, îndeosebi studii de interacţiune cu medicamente care sunt
utilizate în mod frecvent împreună cu betahistina în indicaţiile terapeutice menţionate mai sus, cum
sunt vasodilatatoarele, substanţele psihoactive (sedative, tranchilizante, neuroleptice), substanţele
parasimpatolitice sau vitaminele. Pe baza datelor in vitro nu se aşteaptă nicio inhibare in vitro a
enzimelor citocromului P 450.
Datele in vitro indică o inhibare a metabolismului betahistinei de către medicamente care inhibă
monoaminooxidaza (MAO) inclusiv MAO de tip B (de exemplu, selegilina). Se recomandă prudenţă
atunci când se utilizează concomitent betahistina cu inhibitori MAO (inclusiv MAO-B selectiv).
3
Acuver nu trebuie administrat concomitent cu medicamente antihistamince. Deoarece betahistina este
un analog al histaminei şi indicat de rezultatele studiilor experimentale la animale, interacţiunea
betahistinei cu antihistaminice poate afecta, în teorie, eficacitatea unuia dintre aceste medicamente.
Instrucţiune:
Dacă betahistina este prescrisă după tratamentul cu antihistaminice trebuie luat în considerare faptul că
majoritatea antihistaminicelor au efecte sedative şi în cazul întreruperii bruşte a tratamentului pot
apărea simptome de întrerupere neplăcute, cum sunt tulburări ale somnului sau agitaţie. Astfel,
tratamentul cu antihistaminice trebuie întrerupt lent scăzându-se continuu doza timp de aproximativ 6
zile.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu exista suficiente date cu privire la utilizarea betahistinei la femeile gravide. Studiile la animale sunt
insuficiente cu privire la efectele asupra sarcinii, dezvoltării embionare/fetale, naşterii şi dezvoltării
post-natale (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut.
Betahistina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.
Alăptarea
Nu este cunoscut dacă betahistina se excretă în laptele matern. Nu există studii la animale cu privire la
excreţia betahistinei în lapte. Importanţa medicamentului pentru mamă trebuie comparată cu
avantajele alăptării şi riscurile potenţiale pentru copil.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Betahistina este indicată pentru Morbus Meniere şi vertij simptomatic. Ambele boli pot afecta în mod
negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În studiile clinice concepute special
pentru investigarea capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, betahistina nu are nicio
influență sau are influență neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Luând în considerare faptul că Acuver conţine o cantitate mică de etanol (alcool), utilizarea Acuver
poate reduce capacitatea de a reacţiona.
4.8 Reacţii adverse
Următoarele reacţii adverse au fost experimentate cu frecvenţele indicate mai jos la pacienţii trataţi cu
betahistină în studiile clinice controlate cu placebo. Este utilizată convenţia MedDRA privind
frecvenţa: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi
<1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000).
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă şi dispepsie
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
În plus faţă de evenimetele raportate în timpul studiilor clinice, următoarele reacţii adverse au fost
raportate spontan după punerea pe piaţă şi în literatura de specialitate. Frecvenţa nu poate fi estimată
din datele disponibile, prin urmare au fost clasificate “cu frecvenţă necunoscută”.
Tulburări cardiace Palpitaţii, constricţie toracică
Tulburări gastro-intestinale Manifestări gastrice moderate (de exemplu,
eructaţii, arsuri la stomac, vărsături,
disconfort şi dureri gastrice, distensie
abdominală şi balonare, diaree). Acestea pot
4
fi, în mod normal, prevenite prin
administrarea în timpul meselor sau prin
scăderea dozei.
Tulburări generale şi la nivelul locului
de administrare Senzaţie de căldură
Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu anafilaxie
Tulburări ale sistemului nervos Somnolenţă, senzație de presiune la nivelul capului
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului
subcutanat Reacţii de hipersensibilitate cutanate şi subcutantate, în
special angioedem, urticarie, erupţie cutanată tranzitorie şi
prurit.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Au fost raportate foarte puţine cazuri de supradozaj. Unii pacienţi au prezentat simptome uşoare până
la moderate la doze până la 640 mg (de exemplu, greaţă, somnolenţă, durere abdominală). Complicaţii
mai serioase (de exemplu, convulsii, complicaţii pulmonare şi cardiace) au fost observate în cazuri de
supradozaj intenţionat cu betahistină, în special în combinaţie cu alte medicamente supradozate.
În caz de supradozaj, se pot aştepta efecte similare celor induse de histamină, care au ca rezultat
următoarele simptome: cefalee, eritem facial, ameţeli, tahicardie, hipotensiune arterială, bronhospasm,
edeme, localizate în principal la nivelul mucoasei tractului respirator superior (edem Quincke).
Nu există un antidot specific. Tratamentul supradozajului trebuie să includă măsurile de sprijin
standard.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antivertiginoase, codul ATC: N07 CA01
Betahistina este un reprezentant al grupului beta
2-piridilalchilaminelor.
Structura betahistinei este înrudită structural cu a histaminei endogene.
Mecanismul exact al acţiunii betahistinei cu privire la efectele sale biochimice, precum şi la afinitatea
şi specificitatea sa faţă de receptor nu a fost încă elucidat.
Studiile la animale au arătat o circulaţie intensă în striae vascularis a urechii interne, care se datorează
probabil unei relaxări a sfincterelor precapilare de la nivelul microcirculaţiei urechii interne.
Studiile farmacologice au demonstrat efecte H1-agoniste slabe, precum şi efecte H3-antagoniste
considerabile ale betahistinei la nivelul sistemului nervos central şi al sistemului nervos vegetativ. În
plus, a fost demonstrată o acţiune inhibitoare dependentă de doză a betahistinei asupra activităţii
nucleilor vestibulari lateral şi medial. Având în vedere toate acestea, relevanţa acestor observaţii cu
privire la tratamentul sindromului Ménière rămâne vagă.
5
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Până în prezent, nu s-a putut demonstra prezenţa în corpul uman (sub limita de detecţie) a
diclorhidratului de betahistină în stare pură. Astfel, concentraţiile plasmatice şi timpul de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare sunt determinate folosind diclorhidrat de betahistină marcat radioactiv şi
concentraţia urinară a principalului metabolit inactiv, acidul 2-piridilacetic.
Absorbţie
După administrarea orală, diclorhidratul de betahistină este rapid şi complet absorbit. Concentraţiile
plasmatice maxime ale diclorhidratului de betahistină marcat cu C14 au fost atinse la aproximativ 1 h
după administrarea orală la voluntari, în condiţii de repaus alimentar. Nu se cunoaşte
biodisponibilitatea absolută a diclorhidratului de betahistină.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al diclorhidratului de betahistină nu se cunoaşte.
Legarea de proteinele plasmatice este sub 5%.
Metabolizare
Diclorhidratul de betahistină este rapid metabolizat în ficat în principalul metabolit inactiv, acidul 2 –
piridilacetic şi demetilbetahistinǎ.
Eliminare
Aproximativ 90% din doza administrată este eliminatǎ prin urină în 24 de ore sub forma metabolitului
principal. Doar urme de demetilbetahistină sunt recuperate în urină. Eliminarea biliară nu reprezintă o
cale semnificativă de eliminare a substanţei active sau a oricăruia dintre metaboliţii acesteia.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate după doze repetate
Studii privind toxicitatea după doze repetate administrate oral de diclorhidrat de betahistină au fost
efectuate la şobolan, pe o perioadă de 18 luni şi la câini, pe o perioadă de 3, respectiv 6 luni. Ca
rezultate, au fost tolerate doze de 500 mg/kg şi zi (şobolan) şi de 25 mg/kg şi zi (câine) fără modificări
ale parametrilor chimici şi hematologici clinici. De asemenea, constatările histologice au rǎmas
neschimbate. La doze mai mari, de 300 mg/kg, câinii au prezentat vărsături, scădere în greutate şi o
anemie uşoară tranzitorie. În studiile la şobolani, în care s-a administrat betahistină timp de 6 luni
pentru grupul tratat cu 39 mg/kg, au fost raportate hiperemii la nivelul splinei ca modificări
histologice; în grupurile cu doză mai mare, s-au observat hiperemii suplimentare în ficat şi rinichi,
parţial în asociere cu atrofii celulare şi degenerări celulare care au fost puse pe seama dozei mari de
substanţă vasoactivă administrată.
Potenţial mutagen şi carcinogen
Nu sunt disponibile date privind caracterul mutagen şi carcinogen al betahistinei şi al compuşilor săi.
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere
Studiile la animale sunt insuficiente în ceea ce priveşte toxicitatea betahistinei şi a componenţilor
acesteia asupra reproducerii. În ambele grupuri examinate (tratate cu doze de 10, 100 mg/kg şi zi) în
cadrul unui studiu la iepuri privind toxicitatea asupra embrionului-fǎtului, pierderea embriofetală a fost
mai mare decât în grupul de control. Nu poate fi exclus un efect substanţial al betahistinei.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Zaharină sodică
Glicerol
Etanol 96 %
Benzoat de sodiu (E 211)
6
Acid clorhidric 1 N pentru ajustarea pH-ului
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
4 ani
60 ml: 1 lună de la prima deschidere.
120 ml : 2 luni de la prima deschidere.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
A nu se păstra la frigider sau congela.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Flacon:
Flacon din sticlă de culoare brună (clasă hidrolitică tip III) prevăzut cu sistem de închidere securizat
pentru copii şi pompă dozatoare inclusă (plastic).
Dimensiuni ambalaj:
60 ml şi 120 ml
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Cyathus Exquirere Pharmforschungs GmbH
Rudolfsplatz 2/8, 1010 Viena,
Austria
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7475/2015/01
7475/2015/02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Ianuarie 2009
Data ultimei reînnoiri a autorizației: Martie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2016
