DORZOPT 20 mg/ml
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Dorzopt 20 mg/ml picături oftalmice, soluţie
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un mililitru picături oftalmice soluţie conţine dorzolamidă 20 mg sub formă de clorhidrat de
dorzolamidă 22,30 mg.
Un mililitru picături oftalmice, soluţie conţine 28 de picături
Excipienţi: clorură de benzalconiu 1 mg pe mililitru soluţie
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Picături oftalmice, soluţie.
Soluţie limpede, incoloră, slab vâscoasă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Dorzopt este indicat:
• ca adjuvant la tratamentul cu beta-blocante,
• ca monoterapie, la pacienţii care nu răspund la tratamentul cu beta-blocante sau în cazul în
care beta-blocantele sunt contraindicate,
în tratamentul presiunii intra-oculare crescute în:
- hipertensiune intraoculară,
- glaucom cu unghi deschis,
- glaucom pseudoexfoliativ
4.2 Doze şi mod de administrare
Când este utilizat în monoterapie, doza este o picătură de 3 ori pe zi, în sacul conjunctival al
ochiului/ochilor afectaţi.
Când este utilizat ca adjuvant la tratamentul cu un beta-blocant oftalmic, doza este o picătură de 2 ori
pe zi, în sacul conjunctival inferior al ochiului (ochilor) afectat (ţi).
În cazul în care se trece de la o altă terapie antiglaucomatoasă la dorzolamidă, se va administra seara
ultima doză din medicamentul utilizat anterior, şi se va începe dimineaţa tratamentul cu dorzolamidă.
În cazul administrării concomitente a mai multor topice oftalmice, se va păstra un interval de minim
10 minute între administrări.
Pacientul va fi informat asupra riscului ca soluţiile oculare manipulate incorect să fie contaminate cu
bacterii cunoscute că provoacă infecţii oculare, care pot să determine afecţiuni grave ale ochiului şi
pierderea vederii.
2
Copii
Nu s-au stabilit eficacitatea şi siguranţa utilizării la copii.
Modul de administrare
Pentru a nu contamina vârfului picurătorului şi picăturile oftalmice, soluţie, se va evita atingerea
acestuia de pleoape, suprafeţe învecinate sau alte suprafeţe.
După administrare, se recomandă închiderea uşoară a pleoapelor şi ocluzia nazo-lacrimală. Aceasta
poate reduce absorbţia sistemică a medicamentelor administrate oftalmic, având ca rezultat scăderea
reacţiilor adverse sistemice.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la dorzolamidă sau la oricare dintre excipienţi.
- Dorzolamida nu a fost studiată la pacienţi cu insuficienţă renală (clearance al creatininei <30
ml/min) sau cu acidoză hipercloremică. Deoarece dorzolamida şi metaboliţii săi se excretă
predominant pe cale renală, dorzolamida este contraindicată la aceşti pacienţi.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Nu a fost studiată administrarea dorzolamidei la pacienţii cu insuficienţă hepatică; de aceea, se
recomandă prudenţă la aceşti pacienţi.
Tratamentul pacienţilor cu glaucom acut cu unghi închis necesită şi alte intervenţii terapeutice alături
de medicamente care scad tensiunea intraoculară.
Dorzolamida este o sulfonamidă şi în ciuda administrării oftalmice este absorbită sistemic. De aceea în
cazul administrării topice pot să apară reacţii adverse sistemice specifice sulfonamidelor. În cazul
apariţiei unor reacţii grave de hipersensibilitate, tratamentul trebuie întrerupt.
Tratamentul cu inhibitori de anhidrază carbonică administraţi pe cale orală a fost asociat cu urolitiază
ca rezultat al tulburărilor acido-bazice, în special la pacienţi cu antecedente de litiază renală. Deşi în
cazul tratamentului cu dorzolamidă nu au fost observate tulburări ale echilibrului acido-bazic, a fost
raportată frecvent urolitiaza. Deoarece dorzolamida este un inhibitor de anhidrază carbonică cu
administrare topică care se absoarbe sistemic, pacienţii cu antecedente de litiază renală pot prezenta
risc crescut de urolitiază în timpul utilizării dorzolamidei.
Dacă se observă reacţii alergice (de exemplu conjunctivită şi reacţii palpebrale), trebuie luată în
considerare întreruperea tratamentului.
Există posibilitatea unui efect aditiv privind efectele sistemice cunoscute în cazul administrării
concomitente cu inhibitori de anhidrază carbonică administraţi pe cale orală. Nu se recomandă
administrarea concomitentă de dorzolamidă şi inhibitori ai anhidrazei carbonice –pe cale orală.
La pacienţii cu anomalii cronice preexistente ale corneei şi/sau antecedente de chirurgie intraoculară
există riscul apariţiei unor edeme corneene sau a decompensării corneene ireversibile. Se recomandă
administrarea cu prudenţă a dorzolamidei topice.
A fost raportată dezlipirea coroidei cu hipotonie oculară după proceduri chirurgicale de filtrare cu
administrarea de inhibitori ai secreţiei umorii apoase.
Medicamentul conţine clorură de benzalconiu. Poate provoca iritaţie oculară. A se evita contactul cu
lentilele de contact moi. A se îndepărta lentilele de contact înainte de administrare şi a se aşteapta cel
puţin 15 minute înainte de a le pune la loc. Se cunoaşte faptul că poate produce decolorarea lentilelor
de contact moi.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu există studii specifice privind interacţiunile medicamentoase pentru dorzolamidă.
În studiile clinice, dorzolamida a fost utilizată fără reacţii adverse concomitent cu soluţii oftalmice cu
timolol, betaxolol şi medicamente cu utilizare sistemică cum sunt inhibitori ai ECA, blocante ale
canalelor de calciu, diuretice, antiinflamatoare nesteroidiene (inclusiv acid acetilsalicilic) şi hormoni
(estrogeni, insulină, tiroxină).
3
Nu a fost evaluată în întregime administrarea concomitentă cu miotice şi agonişti adrenergici în cadrul
terapiei antiglaucomatoase.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu s-au efectuat studii clinice care să demonstreze siguranţa şi eficacitatea tratamentului la femeile
gravide. Nu se va utiliza dorzolamida în timpul sarcinii.
La iepurii cărora li s-au administrat doze toxice asociate cu acidoză metabolică la mame, s-a observat
apariţia unor malformaţii la nivelul corpurilor vertebrale.
Alăptarea
Nu se cunosc date privind excreţia dorzolamidei în laptele matern. Nu se va administra dorzolamida în
perioada alăptării.
În cazul şobolanilor cărora li s-a administrat dorzolamidă în timpul alăptării, s-a constatat o scădere a
masei corporale a descendenţilor.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Posibilele reacţii adverse cum sunt vederea înceţoşată sau ameţelile pot afecta capacitatea de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Dorzolamida a fost evaluată la mai mult la 1400 persoane în studii clinice controlate şi necontrolate. În
studiile pe termen lung efectuate la 1108 pacienţi trataţi cu dorzolamidă, fie în monoterapie, fie ca
adjuvant al tratamentului cu un beta-blocant oftalmic, cauza cea mai frecventă a întreruperii
tratamentului (aproximativ 3%) a fost apariţia de reacţii adverse oculare, în special conjunctivite sau
reacţii palpebrale.
Următoarele reacţii adverse au fost raportate în timpul studiilor clinice sau după punerea pe piaţă:
[Foarte frecvente:(>1/10), frecvente: (>1/100 şi 1/1000 şi 1/10000 şi <1/1000), foarte rare: (<1/10000)-care nu poate fi estimată din datele disponibile]
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Rare: ameţeli, parestezie
Tulburări oculare:
Foarte frecvente : senzaţie de arsură şi înţepături
Frecvente: keratită punctată superficială, lăcrimare, conjunctivită, inflamarea pleoapelor, mâncărime a
ochiului, iritaţie conjunctivală, vedere înceţoşată
Mai puţin frecvente: iridociclită
Rare: iritaţie, incluzând înroşirea ochiului, durere, formare de cruste palpebrale, miopie tranzitorie
(care dispare la întreruperea tratamentului), edeme corneene, hipotonie oculară, dezlipire de coroidă
după proceduri chirurgicale de filtrare
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: epistaxis
Tulburări gastro-intestinale:
Frecvente: greaţă, gust amar
Rare: iritaţia gâtului, uscăciunea gurii
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Rare: dermatită de contact
4
Tulburări renale şi ale căilor urinare:
Rare: urolitiază
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Frecvente: astenie/oboseală
Rare: Hipersensibilitate: semne şi simptome de reacţii locale (palpebrale) şi reacţii alergice sistemice,
incluzând edem angioneurotic, urticarie, prurit, erupţii cutanate tranzitorii, dispnee, bronhospasm.
Investigaţii diagnostice:
Cu frecvenţă necunoscută: dorzolamida nu a fost asociată cu tulburări electrolitice semnificative
clinic.
4.9 Supradozaj
Nu există suficiente date disponibile în ceea ce priveşte supradozajul accidental sau prin ingestie la
om. După ingestie s-au raportat: somnolenţă; după aplicare topică: ameţeală, greaţă, cefalee, oboseală,
vise neobişnuite, disfagie.
Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Pot să apară dezechilibre
electrolitice, acidoză metabolică, efecte la nivelul sistemului nervos central. Se vor monitoriza
concentraţiile plasmatice de electroliţi (în special potasiu) şi pH-ul sanguin.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiglaucomatoase şi miotice, inhibitori ai anhidrazei carbonice, codul
ATC: S01EC03
Mecanism de acţiune
Anhidraza carbonică (AC) este o enzimă care se găseşte în numeroase ţesuturi ale organismului
inclusiv în ochi. La om, anhidraza carbonică există sub forma mai multor izoenzime, cea mai activă
fiind anhidraza carbonică II (AC-II) localizată mai ales în hematii, dar şi în alte ţesuturi. Inhibarea
anhidrazei carbonice din procesele ciliare ale ochiului scade secreţia umorii apoase. Rezultatul îl
constituie scăderea presiunii intraoculare (PIO).
Dorzopt conţine clorhidrat de dorzolamidă, un inhibitor puternic al anhidrazei carbonice II umane.
După administrare oftalmică, dorzolamida reduce presiunea intraoculară crescută, indiferent dacă
aceasta este sau nu însoţită de glaucom.
Presiunea intraoculară crescută este un factor de risc major în patogenia afectării nervului optic şi a
pierderii câmpului vizual. Dorzolamida nu determină constricţie pupilară şi reduce presiunea
intraoculară, fără a determina reacţii adverse cum sunt cecitate nocturnă sau spasm de acomodare.
Dorzolamida afectează minim sau nu afectează frecvenţa cardiacă sau tensiunea arterială.
Beta-blocantele cu administrare topică reduc, de asemenea, presiunea intraoculară prin scăderea
secreţiei umorii apoase, dar printr-un mecanism de acţiune diferit. Studiile au demonstrat că atunci
când dorzolamida este asociată unui beta-blocant topic, se observă un efect suplimentar de scădere a
PIO; această constatare este în concordanţă cu efectele aditive raportate după administrarea orală a
beta-blocantelor şi a inhibitorilor de anhidrază carbonică.
Efecte farmacodinamice
Efecte clinice:
Adulţi
La pacienţi cu glaucom sau presiune intraoculară crescută, eficacitatea dorzolamidei administrată în
monoterapie de 3 ori pe zi (PIO iniţială ≥23 mmHg) sau în terapie adjuvantă la beta-blocante de uz
oftalmic, de 2 ori pe zi (PIO iniţială ≥22 mmHg) a fost demonstrată în studii clinice extinse cu durată
5
de până la un an.
Efectul de scădere al PIO a dorzolamidei administrată în monoterapie sau ca terapie adjuvantă a fost
demonstrat pe toată durata zilei şi s-a menţinut şi în administrările de lungă durată. Eficacitatea pe
parcursul monoterapiei de lungă durată a fost similară betaxololului şi uşor scăzută comparativ cu
timololul. Când a fost administrată ca terapie adjuvantă beta-blocantelor de uz oftalmic, dorzolamida a
demonstrat o scădere suplimentară a PIO similară pilocarpinei 2% administrată de 4 ori pe zi.
Într-un studiu clinic, aproximativ 20% din pacienţi trataţi cu dorzolamidă în monoterapie au prezentat
reacţii adverse legate de medicament, majoritatea dintre acestea fiind reacţii adverse oculare non-
grave, cum sunt senzaţie de arsură, înţepătură şi durere locală.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Comparativ cu inhibitorii de anhidrază carbonică cu administrare orală, administrarea topică a
clorhidratului de dorzolamidă permite acţiunea directă la nivelul ochiului la doze substanţial mai mici
şi implicit cu expunere sistemică mai mică. În studiile clinice, aceasta a rezultat într-o scădere a
tensiunii intraoculare fără tulburări acido-bazice secundare şi fără tulburări ale echilibrului electrolitic
caracteristice inhibitorilor de anhidrază carbonică cu administrare orală.
După aplicarea topică, dorzolamida ajunge în circulaţia sistemică. Pentru a evalua potenţialul inhibării
sistemice a anhidrazei carbonice după administrare topică au fost măsurate concentraţiile de
medicament şi metabolit în eritrocite şi plasmă şi s-a măsurat gradul de inhibare a anhidrazei
carbonice în eritrocite. Dorzolamida se acumulează în eritrocite în timpul administrării cronice, ca
rezultat al legării selective de AC-II, în timp ce sunt menţinute concentraţii plasmatice foarte mici de
medicament liber. Metabolizarea conduce la formarea unui singur metabolit N-dezetilat care inhibă
AC-II mai puţin decât medicamentul nemodificat, dar care inhibă şi izoenzima AC-I. Metabolitul se
acumulează, de asemenea, în eritrocite unde se leagă predominant de izoenzima I. Dorzolamida se
leagă moderat de proteinele plasmatice (aproximativ 33%). Dorzolamida se excretă în mare parte
nemetabolizată, pe cale urinară. După întreruperea administrării, eliminarea urmează o cinetică
neliniară, cu o scădere rapidă a concentraţiei din eritrocite, urmată de o fază lentă, cu timp de
înjumătăţire de aproximativ 4 luni.
Când dorzolamida a fost administrată oral pentru a simula expunerea sistemică maximă după
expunerea topică pe termen lung, starea de echilibru a fost atinsă în 13 săptămâni. La starea de
echilibru, nu există practic deloc substanţă liberă sau metabolit în plasmă; inhibarea AC la nivel
eritrocitar a fost mai mică decât cea anticipată ca fiind necesară pentru apariţia unui efect farmacologic
asupra funcţiei renale sau respiratorii. Rezultate farmacocinetice similare au fost obţinute după
administrare cronică topică.
La unii pacienţi vârstnici cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei estimat la 3060 ml/min) s-
au observat concentraţii eritrocitare mai mari de metabolit, dar nici o diferenţă semnificativă în
inhibarea AC şi nici un efect secundar semnificativ clinic nu a putut fi direct atribuit acestor
observaţii.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Principalele observaţii în studiile preclinice cu clorhidrat de dorzolamidă sunt legate de efectele
farmacologice ale inhibării AC. Unele dintre acestea sunt specifice pentru specia studiată şi/sau
apărute ca rezultat al acidozei metabolice.
În studiile clinice, pacienţii nu au dezvoltat semne de acidoză metabolică sau modificări electrolitice
care să indice inhibarea sistemică a AC. De aceea, nu este de aşteptat ca efectele observate la animale
să apară la pacienţii trataţi cu doze terapeutice de dorzolamidă.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxietilceluloză,
Manitol,
Acid citric monohidrat,
6
Hidroxid de sodiu,
Clorură de benzalconiu
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
28 de zile de la prima deschidere a flaconului.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din PEJD, prevăzut cu picurător din PEJD, conţinând 5 ml picături oftalmice
soluţie.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Str. Eroilor nr. 1A, Otopeni, cod 075100, jud. Ilfov, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
1354/2008/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare-Decembrie 2008
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2008
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Dorzopt 20 mg/ml picături oftalmice, soluţie
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un mililitru picături oftalmice soluţie conţine dorzolamidă 20 mg sub formă de clorhidrat de
dorzolamidă 22,30 mg.
Un mililitru picături oftalmice, soluţie conţine 28 de picături
Excipienţi: clorură de benzalconiu 1 mg pe mililitru soluţie
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Picături oftalmice, soluţie.
Soluţie limpede, incoloră, slab vâscoasă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Dorzopt este indicat:
• ca adjuvant la tratamentul cu beta-blocante,
• ca monoterapie, la pacienţii care nu răspund la tratamentul cu beta-blocante sau în cazul în
care beta-blocantele sunt contraindicate,
în tratamentul presiunii intra-oculare crescute în:
- hipertensiune intraoculară,
- glaucom cu unghi deschis,
- glaucom pseudoexfoliativ
4.2 Doze şi mod de administrare
Când este utilizat în monoterapie, doza este o picătură de 3 ori pe zi, în sacul conjunctival al
ochiului/ochilor afectaţi.
Când este utilizat ca adjuvant la tratamentul cu un beta-blocant oftalmic, doza este o picătură de 2 ori
pe zi, în sacul conjunctival inferior al ochiului (ochilor) afectat (ţi).
În cazul în care se trece de la o altă terapie antiglaucomatoasă la dorzolamidă, se va administra seara
ultima doză din medicamentul utilizat anterior, şi se va începe dimineaţa tratamentul cu dorzolamidă.
În cazul administrării concomitente a mai multor topice oftalmice, se va păstra un interval de minim
10 minute între administrări.
Pacientul va fi informat asupra riscului ca soluţiile oculare manipulate incorect să fie contaminate cu
bacterii cunoscute că provoacă infecţii oculare, care pot să determine afecţiuni grave ale ochiului şi
pierderea vederii.
2
Copii
Nu s-au stabilit eficacitatea şi siguranţa utilizării la copii.
Modul de administrare
Pentru a nu contamina vârfului picurătorului şi picăturile oftalmice, soluţie, se va evita atingerea
acestuia de pleoape, suprafeţe învecinate sau alte suprafeţe.
După administrare, se recomandă închiderea uşoară a pleoapelor şi ocluzia nazo-lacrimală. Aceasta
poate reduce absorbţia sistemică a medicamentelor administrate oftalmic, având ca rezultat scăderea
reacţiilor adverse sistemice.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la dorzolamidă sau la oricare dintre excipienţi.
- Dorzolamida nu a fost studiată la pacienţi cu insuficienţă renală (clearance al creatininei <30
ml/min) sau cu acidoză hipercloremică. Deoarece dorzolamida şi metaboliţii săi se excretă
predominant pe cale renală, dorzolamida este contraindicată la aceşti pacienţi.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Nu a fost studiată administrarea dorzolamidei la pacienţii cu insuficienţă hepatică; de aceea, se
recomandă prudenţă la aceşti pacienţi.
Tratamentul pacienţilor cu glaucom acut cu unghi închis necesită şi alte intervenţii terapeutice alături
de medicamente care scad tensiunea intraoculară.
Dorzolamida este o sulfonamidă şi în ciuda administrării oftalmice este absorbită sistemic. De aceea în
cazul administrării topice pot să apară reacţii adverse sistemice specifice sulfonamidelor. În cazul
apariţiei unor reacţii grave de hipersensibilitate, tratamentul trebuie întrerupt.
Tratamentul cu inhibitori de anhidrază carbonică administraţi pe cale orală a fost asociat cu urolitiază
ca rezultat al tulburărilor acido-bazice, în special la pacienţi cu antecedente de litiază renală. Deşi în
cazul tratamentului cu dorzolamidă nu au fost observate tulburări ale echilibrului acido-bazic, a fost
raportată frecvent urolitiaza. Deoarece dorzolamida este un inhibitor de anhidrază carbonică cu
administrare topică care se absoarbe sistemic, pacienţii cu antecedente de litiază renală pot prezenta
risc crescut de urolitiază în timpul utilizării dorzolamidei.
Dacă se observă reacţii alergice (de exemplu conjunctivită şi reacţii palpebrale), trebuie luată în
considerare întreruperea tratamentului.
Există posibilitatea unui efect aditiv privind efectele sistemice cunoscute în cazul administrării
concomitente cu inhibitori de anhidrază carbonică administraţi pe cale orală. Nu se recomandă
administrarea concomitentă de dorzolamidă şi inhibitori ai anhidrazei carbonice –pe cale orală.
La pacienţii cu anomalii cronice preexistente ale corneei şi/sau antecedente de chirurgie intraoculară
există riscul apariţiei unor edeme corneene sau a decompensării corneene ireversibile. Se recomandă
administrarea cu prudenţă a dorzolamidei topice.
A fost raportată dezlipirea coroidei cu hipotonie oculară după proceduri chirurgicale de filtrare cu
administrarea de inhibitori ai secreţiei umorii apoase.
Medicamentul conţine clorură de benzalconiu. Poate provoca iritaţie oculară. A se evita contactul cu
lentilele de contact moi. A se îndepărta lentilele de contact înainte de administrare şi a se aşteapta cel
puţin 15 minute înainte de a le pune la loc. Se cunoaşte faptul că poate produce decolorarea lentilelor
de contact moi.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu există studii specifice privind interacţiunile medicamentoase pentru dorzolamidă.
În studiile clinice, dorzolamida a fost utilizată fără reacţii adverse concomitent cu soluţii oftalmice cu
timolol, betaxolol şi medicamente cu utilizare sistemică cum sunt inhibitori ai ECA, blocante ale
canalelor de calciu, diuretice, antiinflamatoare nesteroidiene (inclusiv acid acetilsalicilic) şi hormoni
(estrogeni, insulină, tiroxină).
3
Nu a fost evaluată în întregime administrarea concomitentă cu miotice şi agonişti adrenergici în cadrul
terapiei antiglaucomatoase.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu s-au efectuat studii clinice care să demonstreze siguranţa şi eficacitatea tratamentului la femeile
gravide. Nu se va utiliza dorzolamida în timpul sarcinii.
La iepurii cărora li s-au administrat doze toxice asociate cu acidoză metabolică la mame, s-a observat
apariţia unor malformaţii la nivelul corpurilor vertebrale.
Alăptarea
Nu se cunosc date privind excreţia dorzolamidei în laptele matern. Nu se va administra dorzolamida în
perioada alăptării.
În cazul şobolanilor cărora li s-a administrat dorzolamidă în timpul alăptării, s-a constatat o scădere a
masei corporale a descendenţilor.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Posibilele reacţii adverse cum sunt vederea înceţoşată sau ameţelile pot afecta capacitatea de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Dorzolamida a fost evaluată la mai mult la 1400 persoane în studii clinice controlate şi necontrolate. În
studiile pe termen lung efectuate la 1108 pacienţi trataţi cu dorzolamidă, fie în monoterapie, fie ca
adjuvant al tratamentului cu un beta-blocant oftalmic, cauza cea mai frecventă a întreruperii
tratamentului (aproximativ 3%) a fost apariţia de reacţii adverse oculare, în special conjunctivite sau
reacţii palpebrale.
Următoarele reacţii adverse au fost raportate în timpul studiilor clinice sau după punerea pe piaţă:
[Foarte frecvente:(>1/10), frecvente: (>1/100 şi 1/1000 şi 1/10000 şi <1/1000), foarte rare: (<1/10000)-care nu poate fi estimată din datele disponibile]
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Rare: ameţeli, parestezie
Tulburări oculare:
Foarte frecvente : senzaţie de arsură şi înţepături
Frecvente: keratită punctată superficială, lăcrimare, conjunctivită, inflamarea pleoapelor, mâncărime a
ochiului, iritaţie conjunctivală, vedere înceţoşată
Mai puţin frecvente: iridociclită
Rare: iritaţie, incluzând înroşirea ochiului, durere, formare de cruste palpebrale, miopie tranzitorie
(care dispare la întreruperea tratamentului), edeme corneene, hipotonie oculară, dezlipire de coroidă
după proceduri chirurgicale de filtrare
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: epistaxis
Tulburări gastro-intestinale:
Frecvente: greaţă, gust amar
Rare: iritaţia gâtului, uscăciunea gurii
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Rare: dermatită de contact
4
Tulburări renale şi ale căilor urinare:
Rare: urolitiază
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Frecvente: astenie/oboseală
Rare: Hipersensibilitate: semne şi simptome de reacţii locale (palpebrale) şi reacţii alergice sistemice,
incluzând edem angioneurotic, urticarie, prurit, erupţii cutanate tranzitorii, dispnee, bronhospasm.
Investigaţii diagnostice:
Cu frecvenţă necunoscută: dorzolamida nu a fost asociată cu tulburări electrolitice semnificative
clinic.
4.9 Supradozaj
Nu există suficiente date disponibile în ceea ce priveşte supradozajul accidental sau prin ingestie la
om. După ingestie s-au raportat: somnolenţă; după aplicare topică: ameţeală, greaţă, cefalee, oboseală,
vise neobişnuite, disfagie.
Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Pot să apară dezechilibre
electrolitice, acidoză metabolică, efecte la nivelul sistemului nervos central. Se vor monitoriza
concentraţiile plasmatice de electroliţi (în special potasiu) şi pH-ul sanguin.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiglaucomatoase şi miotice, inhibitori ai anhidrazei carbonice, codul
ATC: S01EC03
Mecanism de acţiune
Anhidraza carbonică (AC) este o enzimă care se găseşte în numeroase ţesuturi ale organismului
inclusiv în ochi. La om, anhidraza carbonică există sub forma mai multor izoenzime, cea mai activă
fiind anhidraza carbonică II (AC-II) localizată mai ales în hematii, dar şi în alte ţesuturi. Inhibarea
anhidrazei carbonice din procesele ciliare ale ochiului scade secreţia umorii apoase. Rezultatul îl
constituie scăderea presiunii intraoculare (PIO).
Dorzopt conţine clorhidrat de dorzolamidă, un inhibitor puternic al anhidrazei carbonice II umane.
După administrare oftalmică, dorzolamida reduce presiunea intraoculară crescută, indiferent dacă
aceasta este sau nu însoţită de glaucom.
Presiunea intraoculară crescută este un factor de risc major în patogenia afectării nervului optic şi a
pierderii câmpului vizual. Dorzolamida nu determină constricţie pupilară şi reduce presiunea
intraoculară, fără a determina reacţii adverse cum sunt cecitate nocturnă sau spasm de acomodare.
Dorzolamida afectează minim sau nu afectează frecvenţa cardiacă sau tensiunea arterială.
Beta-blocantele cu administrare topică reduc, de asemenea, presiunea intraoculară prin scăderea
secreţiei umorii apoase, dar printr-un mecanism de acţiune diferit. Studiile au demonstrat că atunci
când dorzolamida este asociată unui beta-blocant topic, se observă un efect suplimentar de scădere a
PIO; această constatare este în concordanţă cu efectele aditive raportate după administrarea orală a
beta-blocantelor şi a inhibitorilor de anhidrază carbonică.
Efecte farmacodinamice
Efecte clinice:
Adulţi
La pacienţi cu glaucom sau presiune intraoculară crescută, eficacitatea dorzolamidei administrată în
monoterapie de 3 ori pe zi (PIO iniţială ≥23 mmHg) sau în terapie adjuvantă la beta-blocante de uz
oftalmic, de 2 ori pe zi (PIO iniţială ≥22 mmHg) a fost demonstrată în studii clinice extinse cu durată
5
de până la un an.
Efectul de scădere al PIO a dorzolamidei administrată în monoterapie sau ca terapie adjuvantă a fost
demonstrat pe toată durata zilei şi s-a menţinut şi în administrările de lungă durată. Eficacitatea pe
parcursul monoterapiei de lungă durată a fost similară betaxololului şi uşor scăzută comparativ cu
timololul. Când a fost administrată ca terapie adjuvantă beta-blocantelor de uz oftalmic, dorzolamida a
demonstrat o scădere suplimentară a PIO similară pilocarpinei 2% administrată de 4 ori pe zi.
Într-un studiu clinic, aproximativ 20% din pacienţi trataţi cu dorzolamidă în monoterapie au prezentat
reacţii adverse legate de medicament, majoritatea dintre acestea fiind reacţii adverse oculare non-
grave, cum sunt senzaţie de arsură, înţepătură şi durere locală.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Comparativ cu inhibitorii de anhidrază carbonică cu administrare orală, administrarea topică a
clorhidratului de dorzolamidă permite acţiunea directă la nivelul ochiului la doze substanţial mai mici
şi implicit cu expunere sistemică mai mică. În studiile clinice, aceasta a rezultat într-o scădere a
tensiunii intraoculare fără tulburări acido-bazice secundare şi fără tulburări ale echilibrului electrolitic
caracteristice inhibitorilor de anhidrază carbonică cu administrare orală.
După aplicarea topică, dorzolamida ajunge în circulaţia sistemică. Pentru a evalua potenţialul inhibării
sistemice a anhidrazei carbonice după administrare topică au fost măsurate concentraţiile de
medicament şi metabolit în eritrocite şi plasmă şi s-a măsurat gradul de inhibare a anhidrazei
carbonice în eritrocite. Dorzolamida se acumulează în eritrocite în timpul administrării cronice, ca
rezultat al legării selective de AC-II, în timp ce sunt menţinute concentraţii plasmatice foarte mici de
medicament liber. Metabolizarea conduce la formarea unui singur metabolit N-dezetilat care inhibă
AC-II mai puţin decât medicamentul nemodificat, dar care inhibă şi izoenzima AC-I. Metabolitul se
acumulează, de asemenea, în eritrocite unde se leagă predominant de izoenzima I. Dorzolamida se
leagă moderat de proteinele plasmatice (aproximativ 33%). Dorzolamida se excretă în mare parte
nemetabolizată, pe cale urinară. După întreruperea administrării, eliminarea urmează o cinetică
neliniară, cu o scădere rapidă a concentraţiei din eritrocite, urmată de o fază lentă, cu timp de
înjumătăţire de aproximativ 4 luni.
Când dorzolamida a fost administrată oral pentru a simula expunerea sistemică maximă după
expunerea topică pe termen lung, starea de echilibru a fost atinsă în 13 săptămâni. La starea de
echilibru, nu există practic deloc substanţă liberă sau metabolit în plasmă; inhibarea AC la nivel
eritrocitar a fost mai mică decât cea anticipată ca fiind necesară pentru apariţia unui efect farmacologic
asupra funcţiei renale sau respiratorii. Rezultate farmacocinetice similare au fost obţinute după
administrare cronică topică.
La unii pacienţi vârstnici cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei estimat la 3060 ml/min) s-
au observat concentraţii eritrocitare mai mari de metabolit, dar nici o diferenţă semnificativă în
inhibarea AC şi nici un efect secundar semnificativ clinic nu a putut fi direct atribuit acestor
observaţii.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Principalele observaţii în studiile preclinice cu clorhidrat de dorzolamidă sunt legate de efectele
farmacologice ale inhibării AC. Unele dintre acestea sunt specifice pentru specia studiată şi/sau
apărute ca rezultat al acidozei metabolice.
În studiile clinice, pacienţii nu au dezvoltat semne de acidoză metabolică sau modificări electrolitice
care să indice inhibarea sistemică a AC. De aceea, nu este de aşteptat ca efectele observate la animale
să apară la pacienţii trataţi cu doze terapeutice de dorzolamidă.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Hidroxietilceluloză,
Manitol,
Acid citric monohidrat,
6
Hidroxid de sodiu,
Clorură de benzalconiu
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
28 de zile de la prima deschidere a flaconului.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din PEJD, prevăzut cu picurător din PEJD, conţinând 5 ml picături oftalmice
soluţie.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Str. Eroilor nr. 1A, Otopeni, cod 075100, jud. Ilfov, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
1354/2008/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare-Decembrie 2008
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2008
