MELOXICAM LAROPHARM 7,5 mg
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1347/2008/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Meloxicam Laropharm 7,5 mg, comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.
Excipient: lactoză 47,70 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate de formă lenticulară, de culoare albă, cu diametrul de 7 mm, cu o linie mediană pe una
din feţe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic pe termen scurt al acutizării afecţiunilor articulare degenerative;
Tratamentul simptomatic de lungă durată al poliartritei reumatoide;
Tratamentul simptomatic de lungă durată al spondilitei anchilozante.
4.2 Doze şi mod de administrare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Doza zilnică maximă recomandată este de 15 mg meloxicam.
Doza totală zilnică se administrează în priză unică.
Comprimatele pot fi administrate cu o cantitate suficientă de lichid, în timpul mesei.
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani
Tratamentul simptomatic pe termen scurt al acutizărilor afecţiunilor articulare degenerative: doza
recomandată este 7,5 mg meloxicam pe zi. În absenţa răspunsului terapeutic aşteptat, doza poate fi
crescută la 15 mg meloxicam pe zi.
2
Tratamentul simptomatic al poliartritei reumatoide: doza recomandată este 15 mg meloxicam pe zi.
La pacienţii cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse tratamentul trebuie început cu 7,5 mg
meloxicam pe zi.
Tratamentul simptomatic al spondilitei anchilopoietice: doza recomandată este 15 mg pe zi. La
pacienţii cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse tratamentul trebuie început cu 7,5 mg
meloxicam pe zi.
Pacienţii vârstnici
La pacienţii vârstnici care urmează tratament de lungă durată pentru poliartrita reumatoidă sau
spondilita anchilozantă, doza recomandată este de 7,5 mg meloxicam pe zi.
Insuficienţă renală
La pacienţii dializaţi, cu insuficienţă renală severă, doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg
meloxicam.
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (de exemplu pacienţi cu clearance al
creatininei mai mare de 25 ml/min), nu este necesară ajustarea dozei. Meloxicam este contraindicat la
pacienţii cu insuficienţă renală severă, nedializaţi (vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, nu este necesară reducerea dozei.
Meloxicam este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3).
Copii
Siguranţa şi eficacitatea administrării meloxicamului la copiii cu vârsta sub 15 ani nu a fost stabilită.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la meloxicam, la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la acidul
acetilsalicilic sau la oricare dintre excipienţi; meloxicamul nu trebuie administrat la pacienţii cu
simptome de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic, urticarie sau alte reacţii de
hipersensibilitate după administrarea de AINS sau acid acetilsalicilic;
Antecedente de hemoragie gastro-intestinală sau perforaţie, după administrarea antiinflamatoarelor
nesteroidiene;
Hemoragie gastro-intestinală, cerebrală sau alte tulburări hemoragice;
Ulcer gastro-duodenal activ sau antecedente de ulcer gastro-duodenal recurent (două sau mai multe
episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie confirmată);
Insuficienţă cardiacă severă;
Insuficienţă hepatică severă;
Insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
Sarcina (ultimele 4 luni) şi alăptarea (vezi pct. 4.6).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-
intestinale, prezentate mai jos).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze
mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente
sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
3
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă
ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu
meloxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea
tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli
cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Tulburări gastro-intestinale
Trebuie evidenţiată existenţa în anamneză a oricărui caz de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic
pentru a se asigura vindecarea totală a acestora înainte de începerea tratamentului cu meloxicam.
Trebuie avută constant în vedere posibilitatea apariţiei unei recidive la pacienţii trataţi cu meloxicam a
căror anamneză evidenţiază existenţa în antecedente a unor afecţiuni de acest tip.
Pacienţii cu antecedente de simptome gastro-intestinale sau cu afecţiuni gastro-intestinale (respectiv
colita ulceroasă, boala Crohn) trebuie monitorizaţi atent pentru depistarea tulburărilor digestive, în
special a sângerărilor gastro-intestinale.
Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară sângerări gastro-
intestinale, ulceraţii sau perforaţii potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în
absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe. În general, consecinţele acestor
manifestări sunt mai severe la vârstnici (vezi pct. 4.8).
Dacă survine o sângerare sau o ulceraţie gastro-intestinală la pacienţii cărora li se administrează
meloxicam, administrarea medicamentului trebuie întreruptă.
Reacţii de hipersensibilitate
Tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt dacă apar leziuni la nivelul tegumentelor sau mucoaselor.
În cursul tratamentului cu AINS incluzând oxicamii pot să apară reacţii cutanate severe şi reacţii de
hipersensibilitate cu potenţial letal.
Tulburări renale
În cazuri rare, AINS poate determina nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală
sau sindrom nefrotic.
La pacienţii cu afectare renală tratamentul cu meloxicam sau alte AINS poate duce la reducerea
fluxului arterial renal, ca rezultat al inhibării sintezei renale de prostaglandine. Administrarea AINS în
astfel de situaţii poate avea drept rezultat decompensarea insuficienţei renale latente. Funcţia renală
revine însă la starea iniţială când tratamentul este întrerupt. Acest risc există pentru toţi pacienţii
vârstnicii, pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, ciroza, sindrom nefrotic sau insuficienţă renală
precum şi pacienţii care fac tratament cu diuretice sau au suferit operaţii chirurgicale majore care au
condus la hipovolemie. În cazul acestor pacienţi se impune o monitorizare atentă a diurezei şi funcţiei
renale pe parcursul tratamentului (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Investigaţii diagnostice
Similar celor mai multe AINS, uneori poate să apară creşterea valorilor serice ale aminotransferazelor,
a bilirubinemiei sau a altor parametri funcţionali hepatici, ca şi o creştere a creatininemiei şi a ureei
sanguine şi alte modificări ale rezultatelor analizelor de laborator. Cele mai multe dintre aceste
modificări sunt tranzitorii. Dacă oricare dintre aceste modificări persistă sau se agravează,
administrarea de meloxicam trebuie întteruptă şi trebuie efectuate investigaţiile corespunzătoare.
Grupe speciale de pacienţi
Reacţiile adverse sunt deseori mai puţin bine tolerate de pacienţii vârstnici, denutriţi sau debilitaţi,
care, de aceea, necesită supraveghere medicală atentă. Precauţii speciale sunt necesare la pacienţii
vârstnici, care suferă frecvent de tulburări renale, hepatice sau cardiace.
Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.
Similar oricărui alt medicament care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, administrarea
meloxicamului poate să afecteze fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână
4
gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au
dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate.
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă de meloxicam şi alte medicamente menţionate la acest punct impune o
supraveghere şi monitorizare atentă a stării clinice şi de laborator a pacienţilor.
Interacţiuni farmacodinamice
Alte AINS, inclusiv salicilaţi (acidul acetilsalicilic≥ 3 g pe zi)
Administrarea concomitenta a mai multor AINS poate să crească riscul apariţiei ulcerului gastro-
duodenal şi hemoragiilor gastro-intestinale prin efect sinergic. Nu se recomandă utilizarea
meloxicamului concomitent cu alte AINS (vezi pct. 4.4).
Diuretice
Tratamentul cu AINS este asociat cu riscul potenţial de apariţie a insuficienţei renale acute mai ales la
pacienţii deshidrataţi.
Pacienţii cărora li se administrează meloxicam şi diuretice trebuie hidrataţi în mod corespunzator iar
funcţia lor renală trebuie monitorizată înainte de iniţierea tratamentului (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante orale
Risc sporit de hemoragii prin inhibiţia funcţiei plachetare şi lezarea mucoasei gastro-duodenale. Nu se
recomandă administrarea concomitentă de AINS şi anticoagulante orale (vezi pct. 4.4).
Dacă este imposibil de evitat această asociere se impune o monitorizare atentă a INR.
Antiagregante plachetare si trombolitice
Risc crescut de hemoragii prin inhibarea funcţiei plachetare şi lezarea mucoasei gastro-duodenale.
Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ECA) şi antagonşti ai receptorilor pentru
angiotensina II
La pacienţii cu afectarea funcţiei renale (cum sunt pacienţii vârstnici şi/sau deshidrataţi ) administrarea
concomitentă de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau de antagonişti ai receptorilor
pentru angiotensinei II cu inhibitori de ciclooxigenază poate determina afectarea funcţiei renale, cu
posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute, în general, reversibilă. Se recomandă monitorizarea
funcţiei renale la începutul tratamentului precum şi hidratarea constantă a pacientului. În plus,
tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al inhibitori ECA şi al antagonştilor
receptorilor pentru angiotensina II determinând pierderea parţială a eficacităţii (datorită inhibării
sintezei prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante)
Se poate produce o scădere a efectului antihipertensiv al beta-blocantelor (datorită inhibării sintezei
prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Ciclosporină
Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi amplificată la administrarea AINS prin efecte determinate de
inhibarea sintezei prostaglandinelor renale. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale pe parcursul
tratamentului asociat, în special la pacienţii vârstnici.
Glucocorticoizi
Administrarea concomitent cu AINS creşte riscul reacţiilor adverse gastro-intestinale.
Dispozitive intrauterine
S-a observat că AINS determină scăderi ale eficacităţii dispozitivelor intrauterine.
5
Semnalările anterioare privind scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine determinată de AINS
necesită confirmări suplimentare.
Pentoxifilină
Administrarea concomitentă creşte riscul de sângerare, în special sângerare gastro-intestinală. Se
recomandă monitorizare clinică, iar controlul timpului de sângerare trebuie să se facă cu o frecvenţă
mai mare.
Zidovudină
Administrarea concomitentă prezintă risc de toxicitate asupra liniei celulelor roşii prin acţiunea asupra
reticulocitelor, cu anemie severă în decurs de o săptămână de la iniţierea tratamentului cu AINS. Se
recomandă efectuarea hemogramei şi determinarea numărului de reticulocite după prima sau a doua
săptămână de la iniţierea tratamentului cu AINS.
Interacţiuni farmacocinetice (efectul meloxicamului asupra farmacocineticii altor medicamente)
Litiu
S-au semnalat creşteri ale litemiei. În cazul asocierii cu AINS (prin reducerea excreţiei renale a
litiului), acestea putând atinge valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi
AINS (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere este necesară, trebuie monitorizate atent concentraţiile de
litiu plasmatic la iniţierea, ajustarea şi oprirea tratamentului cu meloxicam.
Metotrexat
AINS pot reduce secreţia tubulară de metotrexat ducând astfel la creşterea concentraţiilor plasmatice
de metotrexat. Din acest motiv nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS la pacienţii
carora li se administrează doze mari de metotrexat (peste 15 mg pe săptămână) (vezi pct. 4.4).
Riscul apariţiei unei interacţiuni între AINS şi metotrexat trebuie de asemenea avut în vedere la
pacienţii carora li se administrează doze mici de metotrexat, în special la cei cu funcţie renală afectată.
Dacă tratamentul asociat este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Trebuie
manifestată precauţie dacă se administrează metotrexat şi AINS în interval de 3 zile, caz în care
concentraţia plasmatică a metotrexatului poate creşte, amplificând toxicitatea.
Deşi farmacocinetica metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu a fost afectată în mod relevant de
tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea metotrexatului poate fi
amplificată de tratamentul cu AINS (vezi mai sus) (vezi pct. 4.8).
Interacţiuni farmacocinetice (efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicamului)
Colestiramină:
Colestiramina accelerează eliminarea meloxicamului prin întreruperea circulaţiei enterohepatice, astfel
încât clearance-ul meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătaţire plasmatică scade la 13±3
ore. Aceasta interacţiune prezintă semnificaţie clinică.
Inhibitori de CYP3A4 si CYP2C9, inductori şi substraturi
Posibile interacţiuni metabolice
Nu au fost identificate interacţiuni farmacocinetice medicament-medicament relevante din punct de
vedere clinic legate de administrarea concomitentă de antiacide, cimetidină şi digoxină însă este
posibilă apariţia unor concentraţii plasmatice mai mari de digoxină.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
La animale s-au semnalat efecte letale asupra embrionului cu doze mai mari decât cele utilizate clinic.
În timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, meloxicamul se administrează numai dacă
este absolut necesar.
În timpul ultimelor patru luni de sarcină, toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune fătul la
toxicitate cardiopulmonară (hipertensiune pulmonară cu închiderea canalului arterial) şi renală sau pot
6
să inhibe contracţiile uterului. Aceste efecte asupra uterului au fost asociate cu o creştere a incidenţei
distociilor şi o întârziere a naşterii la animale.
Din aceste motive, meloxicamul este contraindicat în ultimele patru luni de sarcină.
Alăptarea
AINS se excreta în laptele matern. Ca o măsura de precauţie, la femeile care alăptează administrarea
meloxicamului este contraindicată.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii specifice. Totuşi, dacă apar tulburări de vedere, stare de slăbiciune, vertij sau
alte manifestări la nivelul SNC nu se recomandă conducerea de vehicule şi folosirea utilajelor.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000,
<1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: palpitaţii.
În asociere cu tratamentul cu AINS a fost raportată insuficienţa cardiacă.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze
mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Tulburări hematologice si limfatice
Frecvente: anemie.
Mai puţin frecvente: modificări ale numărului celulelor sanguine (leucocitopenie, trombocitopenie,
agranulocitoză).
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: senzaţie de cap uşor, cefalee.
Mai puţin frecvente: vertij, tinitus, somnolenţă.
Rare: confuzie.
Tulburări oculare
Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată.
Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale
Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic sau la alte
AINS.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree.
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală, ulcer peptic, esofagită, stomatită.
Rare: perforaţii gastro-intestinale, gastrită, colită.
Ulcere peptice, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, care pot să apară pot fi uneori severe, în
special la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4)
Tulburări renale si ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: hiperkaliemie (vezi pct. 4.4).
Rare: insuficienţa renală (vezi pct. 4.4).
Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat
7
Frecvente: prurit, erupţii cutanate.
Mai puţin frecvente: urticarie.
Rare: sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, edem angioneurotic, reacţii de tip
bulos, cum este eritemul polimorf, reacţii de fotosensibilizare.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială, eritem tranzitor al feţei şi gâtului.
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemele, inclusiv edeme ale
membrelor inferioare.
Tulburări ale sistemul imunitar
Rare: reacţii anafilactice/anafilactoide
Tulburări hepato-biliare
Rare: hepatită.
Tulburări psihice
Rare: tulburări ale dispoziţiei, insomnie şi coşmaruri.
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: modificări tranzitorii ale valorii testelor hepatice (de exemplu creşterea valorilor
serice ale transaminazelor sau bilirubinei); modificări ale valorilor testelor renale (de exemplu
creşterea concentraţiei plasmatice a creatininei sau a ureei)
Au fost raportate cazuri izolate de agranulocitoză la pacienţii trataţi cu meloxicam în asociere cu alte
medicamente potenţial mielotoxice (vezi pct. 4.5).
4.9 Supradozaj
Simptome
Simptomele acute care apar în cazul supradozajului se limitează la letargie, somnolenţă, greaţă,
vărsături şi dureri epigastrice, care sunt în general reversibile cu tratament de susţinere a funcţiilor
vitale. De asemenea, pot să apară hemoragii gastro-intestinale.
Intoxicaţiile severe pot determina hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică,
deprimare respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac.
În cazul administrării terapeutice a AINS au fost raportate reacţii anafilactoide, care pot surveni după
supradozaj.
Tratament
Nu se cunoaşte antidotul pentru supradozajul cu meloxicam.
Tratamentul supradozajului este simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. În cazul unui
supradozaj acut se recomandă lavaj gastric urmat de administrarea de cărbune activat. Administrarea
unei doze de 4 g colestiramină de 3 ori pe zi poate grăbi eliminarea meloxicamului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC:
M01AC06
Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian (AINS) din clasa oxicamilor, cu proprietăţi
antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.
Activitatea antiinflamatorie a meloxicamului a fost demonstrată în studii pe modele clasice de
inflamaţie. Similar altor AINS, mecanismul exact de acţiune nu este cunoscut. Totuşi, există cel puţin
8
un mecanism comun de acţiune al tuturor AINS (inclusiv meloxicam): inhibarea sintezei de
prostaglandine, cunoscute ca mediatoare ale inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea orală, meloxicamul este bine absorbit în tractul gastro-intestinal, având o
biodisponibilitate de aproximativ 89%. Absorbţia nu este influenţată de administrarea concomitentă de
alimente.
După administrarea unei singure doze de meloxicam, concentraţia plasmatică maximă este atinsă după
4-5 ore în cazul formelor solide (capsule şi comprimate).
După doze repetate, starea de echilibru se atinge în 3-5 zile. O singură doză pe zi duce la atingerea de
concentraţii plasmatice cu o fluctuaţie între maxim şi valoarea de dinaintea administrării relativ mică
de 0,4-1,0 mg/ml pentru doza de 7,5 mg, respectiv 0,8-2,0 mg/ml pentru doza de 15 mg (Cmin şi
respectiv, Cmax, la starea de echilibru.
Distribuţie
Meloxicamul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, în special de albumine (99%).
Meloxicamul atinge în lichidul sinovial o concentraţie care nu depăşeşte jumătate din concentraţia
plasmatică. Volumul de distribuţie este mic, aproximativ 11 litri, cu variaţii interindividuale de 30-
40%.
Metabolizare
Meloxicamul este metabolizat intens la nivel hepatic. S-au identificat patru metaboliţi diferiţi ai
meloxicamului în urină, care sunt inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Metabolitul principal,
5’-carboximetilmeloxicamul (60% din doza), se formează în urma oxidării metabolitului intermediar
5’-hidroximetilmeloxicam, care este de asemenea excretat (9% din doza).
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 20 ore.
Excreţie
Meloxicamul este eliminat predominant sub formă de metaboliţi în proporţii similare prin urină şi
materiile fecale (mai puţin de 5% din doza zilnică).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile preclinice la animale au evidenţiat că efectul toxic al meloxicamului administrat în doze mari
pe termen lung este asemănător celorlalte AINS: ulcer şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară
renală. Dozele netoxice au fost de trei până la zece ori mai mari decât dozele utilizate clinic, în funcţie
de specia de animal utilizată în studii.
Studiile privind efectul asupra fetusului au evidenţiat efect letal la doze mult mai mari decât cele
utilizate în clinică. S-a raportat efect fetotoxic în cursul administrării meloxicamului la sfârşitul
perioadei de gestaţie. Nu s-au constatat efecte mutagene in vitro şi nici in vivo.
Nu s-a constatat risc carcinogen la şobolan şi şoarece la doze cu mult mai mari decât cele utilizate în
tratament la om.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină M 101
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Stearat de magneziu
Talc
9
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC- /Al a 20 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Laropharm S.R.L.
Şoseaua Alexandriei, Nr. 145 A
Bragadiru, judeţul Ilfov, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
1347/2008/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare –Decembrie 2008
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2008
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1347/2008/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Meloxicam Laropharm 7,5 mg, comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.
Excipient: lactoză 47,70 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate de formă lenticulară, de culoare albă, cu diametrul de 7 mm, cu o linie mediană pe una
din feţe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic pe termen scurt al acutizării afecţiunilor articulare degenerative;
Tratamentul simptomatic de lungă durată al poliartritei reumatoide;
Tratamentul simptomatic de lungă durată al spondilitei anchilozante.
4.2 Doze şi mod de administrare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Doza zilnică maximă recomandată este de 15 mg meloxicam.
Doza totală zilnică se administrează în priză unică.
Comprimatele pot fi administrate cu o cantitate suficientă de lichid, în timpul mesei.
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani
Tratamentul simptomatic pe termen scurt al acutizărilor afecţiunilor articulare degenerative: doza
recomandată este 7,5 mg meloxicam pe zi. În absenţa răspunsului terapeutic aşteptat, doza poate fi
crescută la 15 mg meloxicam pe zi.
2
Tratamentul simptomatic al poliartritei reumatoide: doza recomandată este 15 mg meloxicam pe zi.
La pacienţii cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse tratamentul trebuie început cu 7,5 mg
meloxicam pe zi.
Tratamentul simptomatic al spondilitei anchilopoietice: doza recomandată este 15 mg pe zi. La
pacienţii cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse tratamentul trebuie început cu 7,5 mg
meloxicam pe zi.
Pacienţii vârstnici
La pacienţii vârstnici care urmează tratament de lungă durată pentru poliartrita reumatoidă sau
spondilita anchilozantă, doza recomandată este de 7,5 mg meloxicam pe zi.
Insuficienţă renală
La pacienţii dializaţi, cu insuficienţă renală severă, doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg
meloxicam.
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (de exemplu pacienţi cu clearance al
creatininei mai mare de 25 ml/min), nu este necesară ajustarea dozei. Meloxicam este contraindicat la
pacienţii cu insuficienţă renală severă, nedializaţi (vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, nu este necesară reducerea dozei.
Meloxicam este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3).
Copii
Siguranţa şi eficacitatea administrării meloxicamului la copiii cu vârsta sub 15 ani nu a fost stabilită.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la meloxicam, la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la acidul
acetilsalicilic sau la oricare dintre excipienţi; meloxicamul nu trebuie administrat la pacienţii cu
simptome de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic, urticarie sau alte reacţii de
hipersensibilitate după administrarea de AINS sau acid acetilsalicilic;
Antecedente de hemoragie gastro-intestinală sau perforaţie, după administrarea antiinflamatoarelor
nesteroidiene;
Hemoragie gastro-intestinală, cerebrală sau alte tulburări hemoragice;
Ulcer gastro-duodenal activ sau antecedente de ulcer gastro-duodenal recurent (două sau mai multe
episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie confirmată);
Insuficienţă cardiacă severă;
Insuficienţă hepatică severă;
Insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
Sarcina (ultimele 4 luni) şi alăptarea (vezi pct. 4.6).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-
intestinale, prezentate mai jos).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze
mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente
sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
3
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă
ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu
meloxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea
tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli
cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Tulburări gastro-intestinale
Trebuie evidenţiată existenţa în anamneză a oricărui caz de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic
pentru a se asigura vindecarea totală a acestora înainte de începerea tratamentului cu meloxicam.
Trebuie avută constant în vedere posibilitatea apariţiei unei recidive la pacienţii trataţi cu meloxicam a
căror anamneză evidenţiază existenţa în antecedente a unor afecţiuni de acest tip.
Pacienţii cu antecedente de simptome gastro-intestinale sau cu afecţiuni gastro-intestinale (respectiv
colita ulceroasă, boala Crohn) trebuie monitorizaţi atent pentru depistarea tulburărilor digestive, în
special a sângerărilor gastro-intestinale.
Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară sângerări gastro-
intestinale, ulceraţii sau perforaţii potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în
absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe. În general, consecinţele acestor
manifestări sunt mai severe la vârstnici (vezi pct. 4.8).
Dacă survine o sângerare sau o ulceraţie gastro-intestinală la pacienţii cărora li se administrează
meloxicam, administrarea medicamentului trebuie întreruptă.
Reacţii de hipersensibilitate
Tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt dacă apar leziuni la nivelul tegumentelor sau mucoaselor.
În cursul tratamentului cu AINS incluzând oxicamii pot să apară reacţii cutanate severe şi reacţii de
hipersensibilitate cu potenţial letal.
Tulburări renale
În cazuri rare, AINS poate determina nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală
sau sindrom nefrotic.
La pacienţii cu afectare renală tratamentul cu meloxicam sau alte AINS poate duce la reducerea
fluxului arterial renal, ca rezultat al inhibării sintezei renale de prostaglandine. Administrarea AINS în
astfel de situaţii poate avea drept rezultat decompensarea insuficienţei renale latente. Funcţia renală
revine însă la starea iniţială când tratamentul este întrerupt. Acest risc există pentru toţi pacienţii
vârstnicii, pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, ciroza, sindrom nefrotic sau insuficienţă renală
precum şi pacienţii care fac tratament cu diuretice sau au suferit operaţii chirurgicale majore care au
condus la hipovolemie. În cazul acestor pacienţi se impune o monitorizare atentă a diurezei şi funcţiei
renale pe parcursul tratamentului (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Investigaţii diagnostice
Similar celor mai multe AINS, uneori poate să apară creşterea valorilor serice ale aminotransferazelor,
a bilirubinemiei sau a altor parametri funcţionali hepatici, ca şi o creştere a creatininemiei şi a ureei
sanguine şi alte modificări ale rezultatelor analizelor de laborator. Cele mai multe dintre aceste
modificări sunt tranzitorii. Dacă oricare dintre aceste modificări persistă sau se agravează,
administrarea de meloxicam trebuie întteruptă şi trebuie efectuate investigaţiile corespunzătoare.
Grupe speciale de pacienţi
Reacţiile adverse sunt deseori mai puţin bine tolerate de pacienţii vârstnici, denutriţi sau debilitaţi,
care, de aceea, necesită supraveghere medicală atentă. Precauţii speciale sunt necesare la pacienţii
vârstnici, care suferă frecvent de tulburări renale, hepatice sau cardiace.
Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.
Similar oricărui alt medicament care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, administrarea
meloxicamului poate să afecteze fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână
4
gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au
dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate.
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă de meloxicam şi alte medicamente menţionate la acest punct impune o
supraveghere şi monitorizare atentă a stării clinice şi de laborator a pacienţilor.
Interacţiuni farmacodinamice
Alte AINS, inclusiv salicilaţi (acidul acetilsalicilic≥ 3 g pe zi)
Administrarea concomitenta a mai multor AINS poate să crească riscul apariţiei ulcerului gastro-
duodenal şi hemoragiilor gastro-intestinale prin efect sinergic. Nu se recomandă utilizarea
meloxicamului concomitent cu alte AINS (vezi pct. 4.4).
Diuretice
Tratamentul cu AINS este asociat cu riscul potenţial de apariţie a insuficienţei renale acute mai ales la
pacienţii deshidrataţi.
Pacienţii cărora li se administrează meloxicam şi diuretice trebuie hidrataţi în mod corespunzator iar
funcţia lor renală trebuie monitorizată înainte de iniţierea tratamentului (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante orale
Risc sporit de hemoragii prin inhibiţia funcţiei plachetare şi lezarea mucoasei gastro-duodenale. Nu se
recomandă administrarea concomitentă de AINS şi anticoagulante orale (vezi pct. 4.4).
Dacă este imposibil de evitat această asociere se impune o monitorizare atentă a INR.
Antiagregante plachetare si trombolitice
Risc crescut de hemoragii prin inhibarea funcţiei plachetare şi lezarea mucoasei gastro-duodenale.
Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ECA) şi antagonşti ai receptorilor pentru
angiotensina II
La pacienţii cu afectarea funcţiei renale (cum sunt pacienţii vârstnici şi/sau deshidrataţi ) administrarea
concomitentă de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau de antagonişti ai receptorilor
pentru angiotensinei II cu inhibitori de ciclooxigenază poate determina afectarea funcţiei renale, cu
posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute, în general, reversibilă. Se recomandă monitorizarea
funcţiei renale la începutul tratamentului precum şi hidratarea constantă a pacientului. În plus,
tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al inhibitori ECA şi al antagonştilor
receptorilor pentru angiotensina II determinând pierderea parţială a eficacităţii (datorită inhibării
sintezei prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante)
Se poate produce o scădere a efectului antihipertensiv al beta-blocantelor (datorită inhibării sintezei
prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Ciclosporină
Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi amplificată la administrarea AINS prin efecte determinate de
inhibarea sintezei prostaglandinelor renale. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale pe parcursul
tratamentului asociat, în special la pacienţii vârstnici.
Glucocorticoizi
Administrarea concomitent cu AINS creşte riscul reacţiilor adverse gastro-intestinale.
Dispozitive intrauterine
S-a observat că AINS determină scăderi ale eficacităţii dispozitivelor intrauterine.
5
Semnalările anterioare privind scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine determinată de AINS
necesită confirmări suplimentare.
Pentoxifilină
Administrarea concomitentă creşte riscul de sângerare, în special sângerare gastro-intestinală. Se
recomandă monitorizare clinică, iar controlul timpului de sângerare trebuie să se facă cu o frecvenţă
mai mare.
Zidovudină
Administrarea concomitentă prezintă risc de toxicitate asupra liniei celulelor roşii prin acţiunea asupra
reticulocitelor, cu anemie severă în decurs de o săptămână de la iniţierea tratamentului cu AINS. Se
recomandă efectuarea hemogramei şi determinarea numărului de reticulocite după prima sau a doua
săptămână de la iniţierea tratamentului cu AINS.
Interacţiuni farmacocinetice (efectul meloxicamului asupra farmacocineticii altor medicamente)
Litiu
S-au semnalat creşteri ale litemiei. În cazul asocierii cu AINS (prin reducerea excreţiei renale a
litiului), acestea putând atinge valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi
AINS (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere este necesară, trebuie monitorizate atent concentraţiile de
litiu plasmatic la iniţierea, ajustarea şi oprirea tratamentului cu meloxicam.
Metotrexat
AINS pot reduce secreţia tubulară de metotrexat ducând astfel la creşterea concentraţiilor plasmatice
de metotrexat. Din acest motiv nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS la pacienţii
carora li se administrează doze mari de metotrexat (peste 15 mg pe săptămână) (vezi pct. 4.4).
Riscul apariţiei unei interacţiuni între AINS şi metotrexat trebuie de asemenea avut în vedere la
pacienţii carora li se administrează doze mici de metotrexat, în special la cei cu funcţie renală afectată.
Dacă tratamentul asociat este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Trebuie
manifestată precauţie dacă se administrează metotrexat şi AINS în interval de 3 zile, caz în care
concentraţia plasmatică a metotrexatului poate creşte, amplificând toxicitatea.
Deşi farmacocinetica metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu a fost afectată în mod relevant de
tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea metotrexatului poate fi
amplificată de tratamentul cu AINS (vezi mai sus) (vezi pct. 4.8).
Interacţiuni farmacocinetice (efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicamului)
Colestiramină:
Colestiramina accelerează eliminarea meloxicamului prin întreruperea circulaţiei enterohepatice, astfel
încât clearance-ul meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătaţire plasmatică scade la 13±3
ore. Aceasta interacţiune prezintă semnificaţie clinică.
Inhibitori de CYP3A4 si CYP2C9, inductori şi substraturi
Posibile interacţiuni metabolice
Nu au fost identificate interacţiuni farmacocinetice medicament-medicament relevante din punct de
vedere clinic legate de administrarea concomitentă de antiacide, cimetidină şi digoxină însă este
posibilă apariţia unor concentraţii plasmatice mai mari de digoxină.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
La animale s-au semnalat efecte letale asupra embrionului cu doze mai mari decât cele utilizate clinic.
În timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, meloxicamul se administrează numai dacă
este absolut necesar.
În timpul ultimelor patru luni de sarcină, toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune fătul la
toxicitate cardiopulmonară (hipertensiune pulmonară cu închiderea canalului arterial) şi renală sau pot
6
să inhibe contracţiile uterului. Aceste efecte asupra uterului au fost asociate cu o creştere a incidenţei
distociilor şi o întârziere a naşterii la animale.
Din aceste motive, meloxicamul este contraindicat în ultimele patru luni de sarcină.
Alăptarea
AINS se excreta în laptele matern. Ca o măsura de precauţie, la femeile care alăptează administrarea
meloxicamului este contraindicată.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii specifice. Totuşi, dacă apar tulburări de vedere, stare de slăbiciune, vertij sau
alte manifestări la nivelul SNC nu se recomandă conducerea de vehicule şi folosirea utilajelor.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000,
<1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: palpitaţii.
În asociere cu tratamentul cu AINS a fost raportată insuficienţa cardiacă.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze
mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Tulburări hematologice si limfatice
Frecvente: anemie.
Mai puţin frecvente: modificări ale numărului celulelor sanguine (leucocitopenie, trombocitopenie,
agranulocitoză).
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: senzaţie de cap uşor, cefalee.
Mai puţin frecvente: vertij, tinitus, somnolenţă.
Rare: confuzie.
Tulburări oculare
Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată.
Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale
Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic sau la alte
AINS.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree.
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală, ulcer peptic, esofagită, stomatită.
Rare: perforaţii gastro-intestinale, gastrită, colită.
Ulcere peptice, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, care pot să apară pot fi uneori severe, în
special la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4)
Tulburări renale si ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: hiperkaliemie (vezi pct. 4.4).
Rare: insuficienţa renală (vezi pct. 4.4).
Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat
7
Frecvente: prurit, erupţii cutanate.
Mai puţin frecvente: urticarie.
Rare: sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, edem angioneurotic, reacţii de tip
bulos, cum este eritemul polimorf, reacţii de fotosensibilizare.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială, eritem tranzitor al feţei şi gâtului.
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemele, inclusiv edeme ale
membrelor inferioare.
Tulburări ale sistemul imunitar
Rare: reacţii anafilactice/anafilactoide
Tulburări hepato-biliare
Rare: hepatită.
Tulburări psihice
Rare: tulburări ale dispoziţiei, insomnie şi coşmaruri.
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: modificări tranzitorii ale valorii testelor hepatice (de exemplu creşterea valorilor
serice ale transaminazelor sau bilirubinei); modificări ale valorilor testelor renale (de exemplu
creşterea concentraţiei plasmatice a creatininei sau a ureei)
Au fost raportate cazuri izolate de agranulocitoză la pacienţii trataţi cu meloxicam în asociere cu alte
medicamente potenţial mielotoxice (vezi pct. 4.5).
4.9 Supradozaj
Simptome
Simptomele acute care apar în cazul supradozajului se limitează la letargie, somnolenţă, greaţă,
vărsături şi dureri epigastrice, care sunt în general reversibile cu tratament de susţinere a funcţiilor
vitale. De asemenea, pot să apară hemoragii gastro-intestinale.
Intoxicaţiile severe pot determina hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică,
deprimare respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac.
În cazul administrării terapeutice a AINS au fost raportate reacţii anafilactoide, care pot surveni după
supradozaj.
Tratament
Nu se cunoaşte antidotul pentru supradozajul cu meloxicam.
Tratamentul supradozajului este simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. În cazul unui
supradozaj acut se recomandă lavaj gastric urmat de administrarea de cărbune activat. Administrarea
unei doze de 4 g colestiramină de 3 ori pe zi poate grăbi eliminarea meloxicamului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC:
M01AC06
Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian (AINS) din clasa oxicamilor, cu proprietăţi
antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.
Activitatea antiinflamatorie a meloxicamului a fost demonstrată în studii pe modele clasice de
inflamaţie. Similar altor AINS, mecanismul exact de acţiune nu este cunoscut. Totuşi, există cel puţin
8
un mecanism comun de acţiune al tuturor AINS (inclusiv meloxicam): inhibarea sintezei de
prostaglandine, cunoscute ca mediatoare ale inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea orală, meloxicamul este bine absorbit în tractul gastro-intestinal, având o
biodisponibilitate de aproximativ 89%. Absorbţia nu este influenţată de administrarea concomitentă de
alimente.
După administrarea unei singure doze de meloxicam, concentraţia plasmatică maximă este atinsă după
4-5 ore în cazul formelor solide (capsule şi comprimate).
După doze repetate, starea de echilibru se atinge în 3-5 zile. O singură doză pe zi duce la atingerea de
concentraţii plasmatice cu o fluctuaţie între maxim şi valoarea de dinaintea administrării relativ mică
de 0,4-1,0 mg/ml pentru doza de 7,5 mg, respectiv 0,8-2,0 mg/ml pentru doza de 15 mg (Cmin şi
respectiv, Cmax, la starea de echilibru.
Distribuţie
Meloxicamul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, în special de albumine (99%).
Meloxicamul atinge în lichidul sinovial o concentraţie care nu depăşeşte jumătate din concentraţia
plasmatică. Volumul de distribuţie este mic, aproximativ 11 litri, cu variaţii interindividuale de 30-
40%.
Metabolizare
Meloxicamul este metabolizat intens la nivel hepatic. S-au identificat patru metaboliţi diferiţi ai
meloxicamului în urină, care sunt inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Metabolitul principal,
5’-carboximetilmeloxicamul (60% din doza), se formează în urma oxidării metabolitului intermediar
5’-hidroximetilmeloxicam, care este de asemenea excretat (9% din doza).
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 20 ore.
Excreţie
Meloxicamul este eliminat predominant sub formă de metaboliţi în proporţii similare prin urină şi
materiile fecale (mai puţin de 5% din doza zilnică).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile preclinice la animale au evidenţiat că efectul toxic al meloxicamului administrat în doze mari
pe termen lung este asemănător celorlalte AINS: ulcer şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară
renală. Dozele netoxice au fost de trei până la zece ori mai mari decât dozele utilizate clinic, în funcţie
de specia de animal utilizată în studii.
Studiile privind efectul asupra fetusului au evidenţiat efect letal la doze mult mai mari decât cele
utilizate în clinică. S-a raportat efect fetotoxic în cursul administrării meloxicamului la sfârşitul
perioadei de gestaţie. Nu s-au constatat efecte mutagene in vitro şi nici in vivo.
Nu s-a constatat risc carcinogen la şobolan şi şoarece la doze cu mult mai mari decât cele utilizate în
tratament la om.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină M 101
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Stearat de magneziu
Talc
9
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC- /Al a 20 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Laropharm S.R.L.
Şoseaua Alexandriei, Nr. 145 A
Bragadiru, judeţul Ilfov, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
1347/2008/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare –Decembrie 2008
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2008
