INDAPAMID MCC 1,5 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Indapamid MCC 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat cu eliberare prelungită conţine indapamidă 1,5 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 117,00 mg
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate lenticulare, de culoare albă, cu diametrul de 9 mm, având o linie mediană pe una din feţe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială esenţială.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza zilnică recomandată este de 1,5 mg indapamidă (1 comprimat cu eliberare prelungită Indapamid MCC
1,5 mg), de preferat dimineaţa.
Doze mai mari nu cresc eficacitatea antihipertensivă a indapamidei, dar pot creşte efectul saluretic.
În cazuri severe, indapamida poate fi asociată cu alte medicamente antihipertensive cu efecte aditive. Dozele
fiecărui medicament antihipertensiv trebuie stabilite cu precauţie, mai ales la începutul tratamentului.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min) nu trebuie trataţi cu
indapamidă (vezi punctele 4.3. şi 4.4). Diureticele tiazidice şi înrudite au eficacitate maximă doar dacă
funcţia renală este normală sau doar uşor alterată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu trebuie trataţi cu indapamidă (vezi vezi punctele 4.3. şi 4.4).
Vârstnici
Pacienţii vârstnici pot fi trataţi cu indapamidă în cazul în care funcţia renală este normală sau doar uşor
alterată (vezi vezi punctul 4.4)..
Copii şi adolescenţi
2
Utilizarea indapamidei la copii şi adolescenţi nu este recomandată datorită lipsei datelor privind siguranţa şi
eficacitatea.
Mod de administrare
Comprimatele cu eliberare prelungită se administreaza pe cale orală. Acestea trebuie înghiţite întregi cu un
pahar de apă. Nu este recomandată spargerea sau ruperea acestora în gură
.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Insuficienţă renală severă.
Encefalopatie hepatică sau insuficienţă hepatică severă.
Hipopotasemie.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Au fost raportate cazuri de apariţie a reacţiilor de fotosensibilitate legate de tratamentul cu diuretice tiazidice
sau cu substanţe înrudite cu acestea (vezi pct. 4.8). Dacă apar reacţii de fotosensibilitate în timpul
tratamentului, acesta trebuie oprit. Dacă este absolut necesară reluarea tratamentului cu indapamidă, se
recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau la radiaţiile UVA.
Concentraţia plasmatică a sodiului trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp
regulate. Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe grave. Scăderea
concentraţiei plasmatice a sodiului poate fi iniţial asimptomatică, de aceea monitorizarea periodică, chiar mai
frecventă în cazul pacienţilor vârstnici sau cu ciroză hepatică, este obligatorie (vezi punctele 4.8. şi 4.9.).
Depleţia de potasiu cu hipopotasemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice tiazidice şi
înrudite cu acestea. Riscul de instalare a hipopotasemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumite grupe de
pacienţi cu risc crescut, cum ar fi pacienţii vârstnici şi/sau subnutriţi şi/sau trataţi polimedicamentos,
pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă.
Hipopotasemia creşte toxicitatea cardiacă a digitalicelor, precum şi riscul de tulburări de ritm cardiac.
Pacienţii care prezintă pe electrocardiogramă (EKG) un interval QT lung, congenital sau iatrogen, au acelaşi
risc ca şi în cazul hipopotasemiei.
În toate cazurile de mai sus este necesară monitorizarea frecventă a potasemiei. Primul control al
concentraţiei plasmatice a potasiului trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului. În
caz de hipopotasemie, se recomandă corectarea acesteia.
Diureticele tiazidice şi înrudite pot să scadă excreţia urinară de calciu şi pot determina o creştere uşoară şi
tranzitorie a calcemiei. Hipercalcemia persistentă şi marcată se poate datora unui hiperparatiroidism
nediagnosticat. Tratamentul cu diuretice tiazidice trebuie întrerupt înainte de investigarea funcţiei
paratiroidiene.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele tiazidice şi substanţele înrudite cu acestea, pot favoriza
apariţia encefalopatiei hepatice. În acest caz, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat.
La diabetici, se recomandă monitorizarea glicemiei, în special în prezenţa hipopotasemiei.
La pacienţii cu hiperuricemie, poate creşte frecvenţa crizelor de gută.
Diureticele tiazidice şi înrudite au eficacitate maximă doar când funcţia renală este normală sau doar uşor
alterată (creatininemie ≤ 2,5 mg%, respectiv 220 µmol/l pentru un adult). La vârstnici, valorile
creatininemiei trebuie corectate în funţie de vârstă, greutate şi sex.
Hipovolemia, secundară pierderii de apă şi sodiu indusă de iniţierea tratamentului cu un diuretic, determină
scăderea filtrării glomerulare şi creşterea concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei. Această
insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are nici o consecinţă la pacienţii cu funcţie renală normală, dar
poate agrava o insuficienţă renală preexistentă.
Indapamid MCC 1,5 mg conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
Sportivi
Sportivii trebuie atenţionaţi că indapamida, ca şi alte diuretice, sunt incluse pe lista substanţelor dopante.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
3
Asocierea indapamidei cu litiul este nerecomandată deoarece determină creşterea litemiei cu risc de efecte
toxice, ca şi în cazul unui regim desodat (scade excreţia urinară de litiu). Dacă totuşi este necesară
administrarea diureticelor la pacienţi trataţi cu litiu, se impune monitorizarea litemiei şi ajustarea dozelor.
Tratamentul concomitent cu medicamente care pot determina „torsada vârfurilor”, altele decât antiaritmicele
sunt: astemizol, bepridil, eritromicină i.v., halofantrină, pentamidină, sultopridă, terfenadină,
vincamină,difemanil, clorpromazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină, mizolastină,
amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă, droperidol, haloperidol, sparfloxacină, moxifloxacină. Factorii de
risc sunt: hipokaliemia, bradicardia şi intervalul QT prelungit preexistent. În caz de hipokaliemie, pacienţii
trebuie să utilizeze medicamente care nu determină „torsada vârfurilor”.
Asocierea cu antiinflamatoare nesteroidiene AINS (sistemice) sau salicilaţi în doze mari impune prudenţă
deoarece acestea pot să scadă eficacitatea antihipertensivă a indapamidei.
De asemenea, la pacienţii deshidrataţi, asocierea indapamidei cu AINS poate determina insuficienţă renală
acută (prin scăderea filtrării glomerulare). Se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei
renale înaintea începerii tratamentului.
Asocierea cu alte hipokaliemiante [amfotericină B (i.v.), glucocorticoizi şi mineralocorticoizi (sistemici),
tetracosactidă, laxative stimulante] creşte riscul hipokaliemiei prin efect aditiv.
Se recomandă monitorizarea kaliemiei şi corectarea acesteia. Aceste măsuri se iau în considerare mai ales în
cazul tratamentului digitalic concomitent.
Se recomandă administrarea altor tipuri de laxative.
Tratamentul concomitent cu baclofen necesită atenţie deoarece potenţează efectul antihipertensiv. La
iniţierea tratamentului se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale.
Asocierea cu digitalice impune prudenţă deoarece hipopotasemia favorizează efectele toxice ale digitalicelor.
La aceşti pacienţi se recomandă monitorizarea kaliemiei, EKG-ului (electrocardiogramei) şi dacă este
necesar, reevaluarea atitudinii terapeutice.
Asocierea cu diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren), deşi indicată în
anumite cazuri, necesită prudenţă deoarece, chiar la dozele recomandate nu exclude apariţia hipopotasemiei
sau, în cazul pacienţilor diabetici sau cu insuficienţă renală, a hiperpotasemiei. Se recomandă monitorizarea
potasemiei, EKG-ului, eventual reevaluarea tratamentului.
Tratamentul concomitent cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) prezintă risc de
hipotensiune arterială la prima doză şi/sau insuficienţă renală acută, dacă se începe tratamentul cu un IECA
în prezenţa depleţiei de natriu (în special la pacienţii cu stenoză de arteră renală).
Asocierea cu medicamente antiaritmice care determină „torsada vârfurilor” [ antiaritmice din grupa I a
(chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), amiodaronă, bretilium, sotalol] creşte riscul „torsada vârfurilor”
(hipopotasemia, bradicardia şi preexistenţa un interval QT lung sunt factori predispozanţi). Se recomandă
prevenirea hipopotasemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei, precum şi monitorizarea intervalului QT. În
cazul apariţiei „torsada vârfurilor”, nu se recomandă administrarea de medicamente antiaritmice (control prin
pace-maker).
Administrarea concomitentă cu antihipertensivele alfa-blocante prezintă un risc major de hipotensiune
ortostatică.
Metformina poate favoriza apariţia acidozei lactice în prezenţa insuficienţei renale funcţionale determinată
de administrarea de diuretice, în special de diuretice de ansă. Nu se recomandă administrarea metforminei
când creatininemia depăşeşte 1,5 mg% (135 µmoli/l) la barbaţi şi 1,2 mg% (110 µmoli/l) la femei.
Administrarea substanţelor de contrast iodate impune prudenţă la pacienţii trataţi cu diuretice datorită
riscului de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate doze mari de substanţe de contrast
iodate. Înaintea administrării acestora se recomandă rehidratarea pacientului.
Tratamentul concomitent cu antidepresive triciclice sau neuroleptice, necesită atenţie deoarece acestea
potenţează efectul antihipertensiv al indapamidei şi creşte riscul hipotensiunii arteriale ortostatice (prin efect
aditiv).
Administrarea de calciu sau săruri de calciu la pacienţii trataţi cu diuretice creşte riscul de hipercalcemie.
Asocierea cu ciclosporină poate determina creşterea creatininemiei fără modificarea concentraţiei plasmatice
a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei de apă şi sodiu.
Administrarea sistemică a corticosteroizilor scade efectul antihipertensiv al indapamidei (prin favorizarea
retenţiei hidrosaline).
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
4
Administrarea diureticelor tiazidice şi înrudite trebuie evitată la gravide şi nu trebuie niciodată administrate
ca tratament al edemelor fiziologice din sarcină. Diureticele pot produce ischemie feto-placentară, cu risc de
hipotrofie fetală.
Deoarece indapamida se excretă în laptele matern, se va lua în considerare fie întreruperea alăptării, fie
întreruperea tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Indapamid MCC 1,5 mg nu influenţează capacitatea de reacţie, dar scăderea tensiunii arteriale, în special la
începutul tratamentului sau dacă este asociat cu un alt medicament antihipertensiv poate influenţa negativ
capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Este recomandată evitarea acestui gen de activităţi
până la observarea reactivităţii individuale la tratament.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţii de incidenţă, utilizând următoarea convenţie:
Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile
Tulburări cardiace
Foarte rare: aritmie, hipotensiune arterială.
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: trombocitopenie, leucopenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.
Tulburări ale sistemului nervos
Rare: vertij, fatigabilitate, cefalee, parestezie.
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: vărsături.
Rare: greaţă, constipaţie, xerostomie.
Foarte rare: pancreatită.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: insuficienţă renală.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Reacţii de hipersensibilitate, în cea mai mare parte dermatologice la pacienţii cu predispoziţie la reacţii
alergice şi astmatice:
- Frecvente: erupţii cutanate tranzitorii maculo-papulare.
- Mai puţin frecvente: purpură.
- Foarte rare: edem angioneurotic şi/sau urticarie, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens Johnson.
Cu frecvenţă necunoscută: posibilă agravare a lupusului eritematos diseminat acut preexistent, reacţii de
fotosensibilizare (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: valori anormale ale funcţiei hepatice.
Cu frecvenţă necunoscută: posibil debut de encefalopatie hepatică în caz de insuficienţă hepatică (vezi pct.
4.3 şi 4.4).
Investigaţii diagnostice
5
În timpul studiilor clinice, hipokaliemia (kaliemie < 3,4 mmol/l) a apărut la 10% dintre pacienţi şi kaliemie <
3,2 mmol/l la 4% dintre pacienţi după 4 -6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament scăderea
medie a kaliemiei a fost de 0,23 mmol/l.
Foarte rare: hipercalcemie.
Cu frecvenţă necunoscută:
- Depleţie de potasiu cu hipokaliemie, gravă, în special, la anumite categorii de populaţie cu grad mare de
risc (vezi pct. 4.4).
- Hiponatremie cu hipovolemie responsabilă de deshidratare şi hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea
simultană de ioni de clor poate duce la alcaloză metabolică compensatorie secundară: incidenţa şi severitatea
acestei reacţii adverse sunt mici.
- Creşterea concentraţiei plasmatice de acid uric şi a glicemiei: oportunitatea utilizării acestor diuretice
trebuie atent evaluată la pacienţii cu gută sau diabet zaharat.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Indapamida nu a demonstrat toxicitate la doze de până la 40 mg, adică de 27 ori doza terapeutică.
Semnele supradozajului se datorează afectării metabolismului apei şi electroliţilor (hiponatremie şi
hipopotasemie). Clinic, pot să apară greţuri, vărsături, hipotensiune arterială, dureri musculare, vertij,
somnolenţă, stare confuzională, poliurie sau oligurie până la anurie (datorită hipovolemiei).
Măsurile terapeutice în caz de supradozaj sunt: eliminarea rapidă a produsului prin lavaj gastric şi/sau
administrarea de cărbune activat, urmate de reechilibrare hidro-electrolitică într-o unitate spitalicească
specializată.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: diuretice cu efect moderat (exclusiv tiazide), sulfonamide.
Codul ATC: C03BA11.
Indapamida este un derivat sulfonamidic având un inel indolic, înrudită farmacologic cu diureticele tiazidice
care acţionează prin inhibarea reabsorbţiei sodiului în segmentul cortical de diluţie. Indapamida creşte
excreţia urinară de sodiu şi clor şi, în măsură mai mică, excreţia de potasiu şi magneziu, crescând astfel
diureza şi exercitând o acţiune antihipertensivă.
Studii clinice au evidenţiat că indapamida administrată în monoterapie are efect antihipertensiv pe o durată
de 24 ore.
Ca şi în cazul altor diuretice:
- acţiunea antihipertensivă este datorată îmbunătăţirii complianţei arteriale şi reducerii rezistenţei arteriolare
şi periferice totale;
- indapamida produce vasodilataţie prin stimularea sintezei de prostaglandine PGE
2 şi prostaciclină PGI2 (un
vasodilatator şi un inhibitor al agregării plachetare);
- reduce hipertrofia ventriculară stângă.
Diureticele tiazidice şi înrudite după o anumită doză au un efect terapeutic în platou, în timp ce reacţiile
adverse cresc ca frecvenţă. De aceea, dacă tratamentul nu este eficace, doza nu trebuie crescută.
De asemenea, studiile clinice au demonstrat că la pacienţii hipertensivi, tratamentul cu indapamidă pe termen
scurt, mediu şi lung nu interferă cu metabolismul lipidic şi glucidic (chiar şi la pacienţii diabetici
hipertensivi).
6
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Fracţiunea de indapamidă eliberată este rapid şi total absorbită la nivelul tractului gastro-intestinal.
Alimentele cresc uşor viteza de absorbţie, dar nu influenţează cantitatea de medicament absorbită.
După o doză unică, concentraţia plasmatică maximă se atinge la 12 ore de la ingerare, administrarea repetată
reducând variaţiile valorilor concentraţiilor plasmatice între două doze. Există variabilitate intra-individuală.
Distribuţie
Legarea indapamidei de proteinele plasmatice se face în proporţie de 79%. Timpul de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare este de 14 - 24 de ore (în medie 18 ore). Starea de echilibru este atinsă după 7 zile.
Administrarea repetată nu duce la acumulare.
Metabolizare
Eliminarea este în principal urinară (70% din doză) şi fecală (22%) sub formă de metaboliţi inactivi.
Pacienţi cu grad mare de risc
Parametrii farmacocinetici sunt nemodificaţi la pacienţii cu insuficienţă renală.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Cele mai mari doze de indapamidă (de 40-8000 ori mai mari decât dozele terapeutice) administrate pe cale
orală la diferite specii de animale au determinat creşterea proprietăţilor saluretice ale medicamentului.
Simptomele majore de intoxicaţie, apărute în studiile de toxicitate acută după administrarea intravenoasă sau
intraperitoneală a indapamidei, au fost legate de acţiunea farmacologică a indapamidei, manifestându-se prin
bradipnee şi vasodilataţie periferică.
În aceste studii nu au fost observate efecte mutagene sau carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Povidonă K 30
Hipromeloză
Dibehenat de glicerol
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate cu eliberare prelungită
7
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale la eliminare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. MAGISTRA C&C S.R.L.
B-dul Aurel Vlaicu nr. 82A, Constanţa, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8756/2016/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Mai 2007
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Indapamid MCC 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat cu eliberare prelungită conţine indapamidă 1,5 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 117,00 mg
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate lenticulare, de culoare albă, cu diametrul de 9 mm, având o linie mediană pe una din feţe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială esenţială.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza zilnică recomandată este de 1,5 mg indapamidă (1 comprimat cu eliberare prelungită Indapamid MCC
1,5 mg), de preferat dimineaţa.
Doze mai mari nu cresc eficacitatea antihipertensivă a indapamidei, dar pot creşte efectul saluretic.
În cazuri severe, indapamida poate fi asociată cu alte medicamente antihipertensive cu efecte aditive. Dozele
fiecărui medicament antihipertensiv trebuie stabilite cu precauţie, mai ales la începutul tratamentului.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min) nu trebuie trataţi cu
indapamidă (vezi punctele 4.3. şi 4.4). Diureticele tiazidice şi înrudite au eficacitate maximă doar dacă
funcţia renală este normală sau doar uşor alterată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu trebuie trataţi cu indapamidă (vezi vezi punctele 4.3. şi 4.4).
Vârstnici
Pacienţii vârstnici pot fi trataţi cu indapamidă în cazul în care funcţia renală este normală sau doar uşor
alterată (vezi vezi punctul 4.4)..
Copii şi adolescenţi
2
Utilizarea indapamidei la copii şi adolescenţi nu este recomandată datorită lipsei datelor privind siguranţa şi
eficacitatea.
Mod de administrare
Comprimatele cu eliberare prelungită se administreaza pe cale orală. Acestea trebuie înghiţite întregi cu un
pahar de apă. Nu este recomandată spargerea sau ruperea acestora în gură
.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Insuficienţă renală severă.
Encefalopatie hepatică sau insuficienţă hepatică severă.
Hipopotasemie.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Au fost raportate cazuri de apariţie a reacţiilor de fotosensibilitate legate de tratamentul cu diuretice tiazidice
sau cu substanţe înrudite cu acestea (vezi pct. 4.8). Dacă apar reacţii de fotosensibilitate în timpul
tratamentului, acesta trebuie oprit. Dacă este absolut necesară reluarea tratamentului cu indapamidă, se
recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau la radiaţiile UVA.
Concentraţia plasmatică a sodiului trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp
regulate. Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe grave. Scăderea
concentraţiei plasmatice a sodiului poate fi iniţial asimptomatică, de aceea monitorizarea periodică, chiar mai
frecventă în cazul pacienţilor vârstnici sau cu ciroză hepatică, este obligatorie (vezi punctele 4.8. şi 4.9.).
Depleţia de potasiu cu hipopotasemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice tiazidice şi
înrudite cu acestea. Riscul de instalare a hipopotasemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumite grupe de
pacienţi cu risc crescut, cum ar fi pacienţii vârstnici şi/sau subnutriţi şi/sau trataţi polimedicamentos,
pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă.
Hipopotasemia creşte toxicitatea cardiacă a digitalicelor, precum şi riscul de tulburări de ritm cardiac.
Pacienţii care prezintă pe electrocardiogramă (EKG) un interval QT lung, congenital sau iatrogen, au acelaşi
risc ca şi în cazul hipopotasemiei.
În toate cazurile de mai sus este necesară monitorizarea frecventă a potasemiei. Primul control al
concentraţiei plasmatice a potasiului trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului. În
caz de hipopotasemie, se recomandă corectarea acesteia.
Diureticele tiazidice şi înrudite pot să scadă excreţia urinară de calciu şi pot determina o creştere uşoară şi
tranzitorie a calcemiei. Hipercalcemia persistentă şi marcată se poate datora unui hiperparatiroidism
nediagnosticat. Tratamentul cu diuretice tiazidice trebuie întrerupt înainte de investigarea funcţiei
paratiroidiene.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele tiazidice şi substanţele înrudite cu acestea, pot favoriza
apariţia encefalopatiei hepatice. În acest caz, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat.
La diabetici, se recomandă monitorizarea glicemiei, în special în prezenţa hipopotasemiei.
La pacienţii cu hiperuricemie, poate creşte frecvenţa crizelor de gută.
Diureticele tiazidice şi înrudite au eficacitate maximă doar când funcţia renală este normală sau doar uşor
alterată (creatininemie ≤ 2,5 mg%, respectiv 220 µmol/l pentru un adult). La vârstnici, valorile
creatininemiei trebuie corectate în funţie de vârstă, greutate şi sex.
Hipovolemia, secundară pierderii de apă şi sodiu indusă de iniţierea tratamentului cu un diuretic, determină
scăderea filtrării glomerulare şi creşterea concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei. Această
insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are nici o consecinţă la pacienţii cu funcţie renală normală, dar
poate agrava o insuficienţă renală preexistentă.
Indapamid MCC 1,5 mg conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
Sportivi
Sportivii trebuie atenţionaţi că indapamida, ca şi alte diuretice, sunt incluse pe lista substanţelor dopante.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
3
Asocierea indapamidei cu litiul este nerecomandată deoarece determină creşterea litemiei cu risc de efecte
toxice, ca şi în cazul unui regim desodat (scade excreţia urinară de litiu). Dacă totuşi este necesară
administrarea diureticelor la pacienţi trataţi cu litiu, se impune monitorizarea litemiei şi ajustarea dozelor.
Tratamentul concomitent cu medicamente care pot determina „torsada vârfurilor”, altele decât antiaritmicele
sunt: astemizol, bepridil, eritromicină i.v., halofantrină, pentamidină, sultopridă, terfenadină,
vincamină,difemanil, clorpromazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină, mizolastină,
amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă, droperidol, haloperidol, sparfloxacină, moxifloxacină. Factorii de
risc sunt: hipokaliemia, bradicardia şi intervalul QT prelungit preexistent. În caz de hipokaliemie, pacienţii
trebuie să utilizeze medicamente care nu determină „torsada vârfurilor”.
Asocierea cu antiinflamatoare nesteroidiene AINS (sistemice) sau salicilaţi în doze mari impune prudenţă
deoarece acestea pot să scadă eficacitatea antihipertensivă a indapamidei.
De asemenea, la pacienţii deshidrataţi, asocierea indapamidei cu AINS poate determina insuficienţă renală
acută (prin scăderea filtrării glomerulare). Se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei
renale înaintea începerii tratamentului.
Asocierea cu alte hipokaliemiante [amfotericină B (i.v.), glucocorticoizi şi mineralocorticoizi (sistemici),
tetracosactidă, laxative stimulante] creşte riscul hipokaliemiei prin efect aditiv.
Se recomandă monitorizarea kaliemiei şi corectarea acesteia. Aceste măsuri se iau în considerare mai ales în
cazul tratamentului digitalic concomitent.
Se recomandă administrarea altor tipuri de laxative.
Tratamentul concomitent cu baclofen necesită atenţie deoarece potenţează efectul antihipertensiv. La
iniţierea tratamentului se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale.
Asocierea cu digitalice impune prudenţă deoarece hipopotasemia favorizează efectele toxice ale digitalicelor.
La aceşti pacienţi se recomandă monitorizarea kaliemiei, EKG-ului (electrocardiogramei) şi dacă este
necesar, reevaluarea atitudinii terapeutice.
Asocierea cu diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren), deşi indicată în
anumite cazuri, necesită prudenţă deoarece, chiar la dozele recomandate nu exclude apariţia hipopotasemiei
sau, în cazul pacienţilor diabetici sau cu insuficienţă renală, a hiperpotasemiei. Se recomandă monitorizarea
potasemiei, EKG-ului, eventual reevaluarea tratamentului.
Tratamentul concomitent cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) prezintă risc de
hipotensiune arterială la prima doză şi/sau insuficienţă renală acută, dacă se începe tratamentul cu un IECA
în prezenţa depleţiei de natriu (în special la pacienţii cu stenoză de arteră renală).
Asocierea cu medicamente antiaritmice care determină „torsada vârfurilor” [ antiaritmice din grupa I a
(chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), amiodaronă, bretilium, sotalol] creşte riscul „torsada vârfurilor”
(hipopotasemia, bradicardia şi preexistenţa un interval QT lung sunt factori predispozanţi). Se recomandă
prevenirea hipopotasemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei, precum şi monitorizarea intervalului QT. În
cazul apariţiei „torsada vârfurilor”, nu se recomandă administrarea de medicamente antiaritmice (control prin
pace-maker).
Administrarea concomitentă cu antihipertensivele alfa-blocante prezintă un risc major de hipotensiune
ortostatică.
Metformina poate favoriza apariţia acidozei lactice în prezenţa insuficienţei renale funcţionale determinată
de administrarea de diuretice, în special de diuretice de ansă. Nu se recomandă administrarea metforminei
când creatininemia depăşeşte 1,5 mg% (135 µmoli/l) la barbaţi şi 1,2 mg% (110 µmoli/l) la femei.
Administrarea substanţelor de contrast iodate impune prudenţă la pacienţii trataţi cu diuretice datorită
riscului de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate doze mari de substanţe de contrast
iodate. Înaintea administrării acestora se recomandă rehidratarea pacientului.
Tratamentul concomitent cu antidepresive triciclice sau neuroleptice, necesită atenţie deoarece acestea
potenţează efectul antihipertensiv al indapamidei şi creşte riscul hipotensiunii arteriale ortostatice (prin efect
aditiv).
Administrarea de calciu sau săruri de calciu la pacienţii trataţi cu diuretice creşte riscul de hipercalcemie.
Asocierea cu ciclosporină poate determina creşterea creatininemiei fără modificarea concentraţiei plasmatice
a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei de apă şi sodiu.
Administrarea sistemică a corticosteroizilor scade efectul antihipertensiv al indapamidei (prin favorizarea
retenţiei hidrosaline).
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
4
Administrarea diureticelor tiazidice şi înrudite trebuie evitată la gravide şi nu trebuie niciodată administrate
ca tratament al edemelor fiziologice din sarcină. Diureticele pot produce ischemie feto-placentară, cu risc de
hipotrofie fetală.
Deoarece indapamida se excretă în laptele matern, se va lua în considerare fie întreruperea alăptării, fie
întreruperea tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Indapamid MCC 1,5 mg nu influenţează capacitatea de reacţie, dar scăderea tensiunii arteriale, în special la
începutul tratamentului sau dacă este asociat cu un alt medicament antihipertensiv poate influenţa negativ
capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Este recomandată evitarea acestui gen de activităţi
până la observarea reactivităţii individuale la tratament.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţii de incidenţă, utilizând următoarea convenţie:
Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile
Tulburări cardiace
Foarte rare: aritmie, hipotensiune arterială.
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: trombocitopenie, leucopenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.
Tulburări ale sistemului nervos
Rare: vertij, fatigabilitate, cefalee, parestezie.
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: vărsături.
Rare: greaţă, constipaţie, xerostomie.
Foarte rare: pancreatită.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: insuficienţă renală.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Reacţii de hipersensibilitate, în cea mai mare parte dermatologice la pacienţii cu predispoziţie la reacţii
alergice şi astmatice:
- Frecvente: erupţii cutanate tranzitorii maculo-papulare.
- Mai puţin frecvente: purpură.
- Foarte rare: edem angioneurotic şi/sau urticarie, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens Johnson.
Cu frecvenţă necunoscută: posibilă agravare a lupusului eritematos diseminat acut preexistent, reacţii de
fotosensibilizare (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: valori anormale ale funcţiei hepatice.
Cu frecvenţă necunoscută: posibil debut de encefalopatie hepatică în caz de insuficienţă hepatică (vezi pct.
4.3 şi 4.4).
Investigaţii diagnostice
5
În timpul studiilor clinice, hipokaliemia (kaliemie < 3,4 mmol/l) a apărut la 10% dintre pacienţi şi kaliemie <
3,2 mmol/l la 4% dintre pacienţi după 4 -6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament scăderea
medie a kaliemiei a fost de 0,23 mmol/l.
Foarte rare: hipercalcemie.
Cu frecvenţă necunoscută:
- Depleţie de potasiu cu hipokaliemie, gravă, în special, la anumite categorii de populaţie cu grad mare de
risc (vezi pct. 4.4).
- Hiponatremie cu hipovolemie responsabilă de deshidratare şi hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea
simultană de ioni de clor poate duce la alcaloză metabolică compensatorie secundară: incidenţa şi severitatea
acestei reacţii adverse sunt mici.
- Creşterea concentraţiei plasmatice de acid uric şi a glicemiei: oportunitatea utilizării acestor diuretice
trebuie atent evaluată la pacienţii cu gută sau diabet zaharat.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Indapamida nu a demonstrat toxicitate la doze de până la 40 mg, adică de 27 ori doza terapeutică.
Semnele supradozajului se datorează afectării metabolismului apei şi electroliţilor (hiponatremie şi
hipopotasemie). Clinic, pot să apară greţuri, vărsături, hipotensiune arterială, dureri musculare, vertij,
somnolenţă, stare confuzională, poliurie sau oligurie până la anurie (datorită hipovolemiei).
Măsurile terapeutice în caz de supradozaj sunt: eliminarea rapidă a produsului prin lavaj gastric şi/sau
administrarea de cărbune activat, urmate de reechilibrare hidro-electrolitică într-o unitate spitalicească
specializată.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: diuretice cu efect moderat (exclusiv tiazide), sulfonamide.
Codul ATC: C03BA11.
Indapamida este un derivat sulfonamidic având un inel indolic, înrudită farmacologic cu diureticele tiazidice
care acţionează prin inhibarea reabsorbţiei sodiului în segmentul cortical de diluţie. Indapamida creşte
excreţia urinară de sodiu şi clor şi, în măsură mai mică, excreţia de potasiu şi magneziu, crescând astfel
diureza şi exercitând o acţiune antihipertensivă.
Studii clinice au evidenţiat că indapamida administrată în monoterapie are efect antihipertensiv pe o durată
de 24 ore.
Ca şi în cazul altor diuretice:
- acţiunea antihipertensivă este datorată îmbunătăţirii complianţei arteriale şi reducerii rezistenţei arteriolare
şi periferice totale;
- indapamida produce vasodilataţie prin stimularea sintezei de prostaglandine PGE
2 şi prostaciclină PGI2 (un
vasodilatator şi un inhibitor al agregării plachetare);
- reduce hipertrofia ventriculară stângă.
Diureticele tiazidice şi înrudite după o anumită doză au un efect terapeutic în platou, în timp ce reacţiile
adverse cresc ca frecvenţă. De aceea, dacă tratamentul nu este eficace, doza nu trebuie crescută.
De asemenea, studiile clinice au demonstrat că la pacienţii hipertensivi, tratamentul cu indapamidă pe termen
scurt, mediu şi lung nu interferă cu metabolismul lipidic şi glucidic (chiar şi la pacienţii diabetici
hipertensivi).
6
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Fracţiunea de indapamidă eliberată este rapid şi total absorbită la nivelul tractului gastro-intestinal.
Alimentele cresc uşor viteza de absorbţie, dar nu influenţează cantitatea de medicament absorbită.
După o doză unică, concentraţia plasmatică maximă se atinge la 12 ore de la ingerare, administrarea repetată
reducând variaţiile valorilor concentraţiilor plasmatice între două doze. Există variabilitate intra-individuală.
Distribuţie
Legarea indapamidei de proteinele plasmatice se face în proporţie de 79%. Timpul de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare este de 14 - 24 de ore (în medie 18 ore). Starea de echilibru este atinsă după 7 zile.
Administrarea repetată nu duce la acumulare.
Metabolizare
Eliminarea este în principal urinară (70% din doză) şi fecală (22%) sub formă de metaboliţi inactivi.
Pacienţi cu grad mare de risc
Parametrii farmacocinetici sunt nemodificaţi la pacienţii cu insuficienţă renală.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Cele mai mari doze de indapamidă (de 40-8000 ori mai mari decât dozele terapeutice) administrate pe cale
orală la diferite specii de animale au determinat creşterea proprietăţilor saluretice ale medicamentului.
Simptomele majore de intoxicaţie, apărute în studiile de toxicitate acută după administrarea intravenoasă sau
intraperitoneală a indapamidei, au fost legate de acţiunea farmacologică a indapamidei, manifestându-se prin
bradipnee şi vasodilataţie periferică.
În aceste studii nu au fost observate efecte mutagene sau carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Povidonă K 30
Hipromeloză
Dibehenat de glicerol
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate cu eliberare prelungită
7
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale la eliminare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. MAGISTRA C&C S.R.L.
B-dul Aurel Vlaicu nr. 82A, Constanţa, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8756/2016/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Mai 2007
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
