SANTINI 20 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Santini 10 mg comprimate filmate
Santini 20 mg comprimate filmate
Santini 40 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Olmesartan medoxomil
Fiecare comprimat filmat conţine 10 mg olmesartan medoxomil
Fiecare comprimat filmatconţine 20 mg olmesartan medoxomil
Fiecare comprimat filmat conţine 40 mg olmesartan medoxomil
Excipienţi cu efect cunoscut
Santini 10 mg comprimate filmate: fiecare comprimat filmat conţine 61,6 mg lactoză monohidrat
Santini 20 mg comprimate filmate: fiecare comprimat filmat conţine 123,2 mg lactoză monohidrat
Santini 40 mg comprimate filmate: fiecare comprimat filmat conţine 246,4 mg lactoză monohidrat
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Santini 10 mg şi Santini 20 mg: Comprimate albe, rotunde, filmate, având inscripţionat C13, respectiv
C14 pe o parte.
Santini 40 mg: Comprimate albe, ovale, filmate, având inscripţionat C15 pe o parte.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Doza recomandată la începutul tratamentului este de 10 mg de olmesartan medoxomil, o dată pe zi. În
cazul pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu această doză, doza de
2
olmesartan medoxomil poate fi crescută la 20 mg în priză unică zilnică, aceasta reprezentând doza
optimă. Dacă este necesară o reducere suplimentară a tensiunii arteriale, doza de olmesartan
medoxomil poate fi crescută până la maxim 40 mg pe zi, sau se poate adăuga hidroclorotiazid.
Efectul antihipertensiv al olmesartan medoxomil apare predominant după 2 săptămâni de la iniţierea
tratamentului şi este maxim la aproximativ 8 săptămâni de la începerea tratamentului. Aceste elemente
trebuie luate în considerare atunci când se are în vedere modificarea dozelor, în cazul oricărui pacient.
Vârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste)
În general, nu este necesară ajustarea dozelor în cazul persoanelor vârstnice (vezi mai jos
recomandările în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală). Dacă este necesară titrarea până la doza
maximă de 40 mg pe zi, tensiunea arterială trebuie urmărită cu atenţie.
Insuficienţa renală
Doza maximă în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul
creatininei cu valori între 20 şi 60 ml/min) este de 20 mg olmesartan medoxomil în priză unică zilnică,
datorită experienţei limitate în ce priveşte dozele mai mari, în cadrul acestui grup de pacienţi.
Utilizarea olmesartan medoxomil în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală severă (clearance-ul
creatininei < 20 ml/min) nu este recomandată, deoarece experienţa este foarte limitată în ce priveşte
utilizarea acestui medicament la acest grup de pacienţi (vezi pct. 4.4, 5.2).
Insuficienţa hepatică
Nu sunt necesare ajustări ale dozei pentru pacienţii cu afectare uşoară a funcţiei hepatice. La pacienţii
cu afectare moderată a funcţiei hepatice, se recomandă o doză iniţială de 10 mg de olmesartan
medoxomil o dată pe zi, iar doza maximă nu trebuie să depăşească 20 mg o dată pe zi. Se recomandă
monitorizarea atentă a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice
care urmează tratament cu diuretice şi/sau alte medicamente antihipertensive. Nu există experienţă cu
olmesartan medoxomil la pacienţii cu afectare severă a funcţiei hepatice, de aceea nu se recomandă
utilizarea la această categorie de pacienţi (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Olmesartanul medoxomil nu trebuie
utilizat la pacienţii cu obstrucţie de căi biliare (vezi pct. 4.3).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea olmesartan medoxomil la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost
încă stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 și 5.2, dar nu se poate face
nicio recomandare privind dozele.
Olmesartan medoxomil nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 1 an, din motive legate de probleme
referitoare la siguranţă şi lipsa datelor la această grupă de vârstă.
Mod de administrare
Pentru a ajuta complianţa pacientului, se recomandă ca Santini comprimate să fie administrat în jurul
aceleiaşi ore, în fiecare zi, cu sau fără alimente, cum ar fi de exemplu, la micul dejun.
Comprimatul se înghite cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă). Comprimatul
nu se mestecă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).
În cazul obstrucţiei biliare (vezi pct. 5.2).
3
Administrarea concomitentă a Santini cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2 ) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Depleţia de volum intravasculară:
În cazul pacienţilor care au o depleţie de volum şi/sau de sodiu, ca urmare a unei terapii diuretice în
doze mari, a restricţiei aportului de sare, a diareei sau vărsăturilor, poate apărea, în special după prima
doză, hipotensiune simptomatică. Aceste condiţii trebuie corectate înaintea administrării de olmesartan
medoxomil.
Alte afecţiuni care determină stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron:
În cazul pacienţilor al căror tonus vascular şi funcţie renală depind în principal de activitatea
sistemului renină-angiotensină-aldosteron, (de ex. pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă severă
sau boală renală subiacentă, inclusiv stenoza de arteră renală), tratamentul cu alte medicamente care
afectează acest sistem a fost asociat cu hipotensiune acută, azotemie, oligurie, sau rareori, insuficienţă
renală acută. Posibilitatea unor efecte similare nu poate fi exclusă în cazul folosirii unor antagonişti ai
receptorilor de angiotensină II.
Hipertensiunea renovasculară:
Există un risc crescut de hipotensiune severă şi insuficienţă renală atunci când pacienţii cu stenoză
bilaterală de arteră renală sau cu stenoză unilaterală pe rinichi unic funcţional, primesc tratament cu
medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţa renală şi transplantul renal:
Atunci când olmesartan medoxomil este utilizat la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă
urmărirea periodică a valorilor serice ale potasiului şi creatininei. Utilizarea olmesartan medoxomil nu
este recomandată în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <
20 ml/min) (vezi pct. 4.2, 5.2). Nu există date în ce priveşte administrarea olmesartan medoxomil în
cazul pacienţilor cu un transplant renal recent, sau al celor cu insuficienţă renală aflată în stadiu
terminal (de ex. cu clearance-ul creatininei < 12 ml/min).
Insuficienţa hepatică:
În prezent nu există experienţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, şi, prin urmare, utilizarea
olmesartan medoxomil în cazul acestei grupe de pacienţi nu este recomandată (vezi pct. 4.2 pentru
recomandări privind dozele la pacienţii cu afectare uşoară sau moderată a funcţiei hepatice).
Hiperpotasemia:
Utilizarea medicamentelor care au efect asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron poate
determina hiperpotasemie.
Riscul, care poate fi letal, este crescut la persoanele vârstnice, la pacienţii cu insuficienţă renală, la
pacienţii cu diabet, la pacienţii trataţi concomitent cu alte medicamente care pot creşte nivelul
potasiului şi/sau la pacienţii cu evenimente intercurente.
Înainte de a lua în considerare utilizarea concomitentă a medicamentelor care au efect asupra
sistemului renină-angiotensină-aldosteron trebuie evaluat raportul dintre risc şi beneficiu şi să se aibă
în vedere alte alternative (vezi mai jos „Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron
(SRAA)”).
Cei mai importanţi factori de risc de hiperpotasemie care trebuie consideraţi sunt:
- Diabetul, insuficienţa renală, vârsta (> 70 ani)
- Combinaţia cu unul sau mai multe medicamente cu efect asupra sistemului renină-angiotensină-
aldosteron şi/sau suplimente cu potasiu. Unele medicamente sau clase terapeutice de medicamente pot
determina hiperpotasemie: substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care economisesc
potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor de angiotensină II, anti-inflamatoarele
nesteroidiene (inclusiv inhibitorii selectivi ai COX-2), heparina, imunosupresoare ca ciclosporina sau
tacrolimus, trimetoprim.
4
- Evenimente intercurente, cum ar fi deshidratarea, decompensarea acută cardiacă, acidoza metabolică,
deteriorarea funcţiei renale, alterarea bruscă a echilibrului renal (de exemplu, boli infecţioase), liza
celulară (de exemplu ischemia acută la nivelul membrelor, rabdomioliza, traume extinse).
Se recomandă monitorizarea atentă a nivelului potasiului seric la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.5).
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Litiul:
Ca şi în cazul altor antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, combinaţia dintre litiu şi olmesartan
medoxomil nu este recomandată (vezi pct. 4.5).
Stenoza valvei mitrale sau aortice; cardiomiopatia hipertrofică obstructivă:
Ca şi în cazul altor vasodilatatoare, se recomandă prudenţă în cazul pacienţilor care suferă de stenoză a
valvei mitrale sau aortice, sau de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Aldosteronismul primar:
Pacienţii cu aldosteronism primar nu vor răspunde, de obicei, la administrarea de medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea
olmesartan medoxomil nu este recomandată în cazul acestor pacienţi.
Enteropatia de tip sprue:
În cazuri foarte rare, diareea severă, cronică cu pierdere substanţială în greutate a fost raportată la
pacienţii trataţi cu olmesartan câteva luni până la ani de la iniţierea tratamentului, posibil cauzată de o
reacţie de hipersensibilitate întârziată, localizată. Biopsiile intestinale la aceşti pacienţi au demonstrat
de multe ori atrofie a vilozităţilor. Dacă un pacient dezvoltă aceste simptome în timpul tratamentului
cu olmesartan, și în absența altor etiologii evidente, tratamentul cu olmesartan trebuie întrerupt imediat
și nu trebuie repornit. Dacă diareea nu se ameliorează în timpul săptămânii de după întreruperea
tratamentului, trebuie luat în considerare consultul de specialitate (de exemplu, un gastroenterolog).
Diferenţe etnice:
Ca şi în cazul tuturor antagoniştilor angiotensinei II, efectul de reducere a tensiunii arteriale al
olmesartan medoxomil are un grad mai scăzut în cazul pacienţilor de culoare neagră, decât al celor
care nu sunt negri, probabil datorită unei prevalenţe mai mari a concentraţiilor mai scăzute ale reninei
în rândul populaţiei negre cu hipertensiune arterială.
Sarcina:
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie început în timpul sarcinii. Cu
excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II este
considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament
antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul
diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit
imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Altele:
5
Ca şi în cazul oricărui medicament antihipertensiv, reducerea excesivă a tensiunii arteriale în cazul
pacienţilor cu boală cardiacă ischemică sau cu accident ischemic cerebro-vascular, poate duce la un
infarct miocardic sau un accident vascular cerebral.
Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare cum ar fi intoleranţa la
galactoză, deficitul de lactază Lapp sau malabsorbţia de glucoză-galactoză, nu trebuie să ia acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.
Efecte ale altor medicamente asupra olmesartan medoxomil:
Alte medicamente antihipertensive:
Efectul de reducere a tensiunii arteriale al olmesartan medoxomil poate fi intensificat prin
administrarea concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Inhibitori ECA, blocanţii receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului:
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale afectată
(inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care
acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Suplimentele de potasiu şi diureticele care economisesc potasiul:
Având la bază experienţa în ce priveşte utilizarea altor medicamente care afectează sistemul renină-
angiotensină, folosirea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul, a suplimentelor de
potasiu, a substitutelor de sare care conţin potasiu sau a altor medicamente care pot creşte concentraţia
serică a potasiului (de exemplu heparina), poate determina creşterea potasiului seric (vezi pct. 4.4).
Prin urmare, folosirea concomitentă a unor astfel de medicamente nu este recomandată.
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS):
AINS, inclusiv acidul acetilsalicilic în doze > 3 g/zi, cât şi inhibitorii COX-2 şi antagoniştii
receptorilor angiotensinei II pot acţiona sinergic, scăzând filtrarea glomerulară. Riscul utilizării
concomitente a AINS şi antagoniştilor angiotensinei II este apariţia insuficienţei renale acute.
Monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului este recomandabilă, cât şi hidratarea regulată a
pacientului.
În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II, determinând pierderea parţială a eficacităţii lor.
Colesevelam este un chelator al acizilor biliari:
Administrarea concomitentă a clorhidratului de colesevelam, un medicament care se ataşează de acizii
biliari, reduce expunerea sistemică şi concentraţia plasmatică maximă de olmesartan (t
1/2 mic).
Administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţin 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam scade
efectul interacţiunii cu alte medicamente. Administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţin 4 ore
înainte de doza de clorhidrat de colesevelam trebuie să fie luată în considerare (vezi pct. 5.2).
Alţi compuşi:
S-a observat o reducere moderată a biodisponibilităţii olmesartan după tratamentul cu antiacide
(hidroxid de aluminiu şi magneziu). Coadministrarea de warfarină şi digoxin nu a avut nici un efect
asupra farmacocineticii olmesartan.
Efectele olmesartan medoxomil asupra altor medicamente:
Litiul:
6
Au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor serice de litiu, cât şi ale toxicităţii acestuia, în
timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi cu
antagonişti ai angiotensinei II. Prin urmare, utilizarea combinaţiei olmesartan medoxomil şi litiu nu
este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă utilizarea acestei combinaţii se dovedeşte a fi necesară, se
recomandă urmărirea atentă a concentraţiilor serice ale litiului.
Alţi compuşi:
Printre compuşii care au fost investigaţi în studii clinice specifice pe voluntari sănătoşi se numără şi
warfarina, digoxin, un antiacid (hidroxid de aluminiu şi magneziu), hidroclorotiazid şi pravastatin. Nu
s-au observat interacţiuni relevante din punct de vedere clinic, iar olmesartan medoxomil nu a avut un
efect semnificativ în particular, asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei, sau
farmacocineticii digoxinului.
Olmesartan medoxomil nu a avut efecte inhibitorii semnificative din punct de vedere clinic in vitro
asupra enzimelor citocromului P450 la om 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4, şi a avut
efecte inductoare minime sau deloc asupra activităţii citocromului P450 la şobolan. De aceea, nu au
fost efectuate studii de interacţiune in vivo cu inhibitori şi inductori cunoscuţi ai enzimelor
citocromului P450, şi nu se aşteaptă apariţia unor interacţiuni relevante clinic între olmesartan şi
medicamentele metabolizate de către enzimele citocromului P450.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Utilizarea antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, nu este recomandată în primul trimestru de
sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, în al doilea şi al treilea
trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost
concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Deşi nu sunt disponibile date
epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării de antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, pentru această clasă de medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în
care continuarea tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, este considerată
esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv
alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării
unei sarcini, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă
este cazul, se începe un tratament alternativ.
Se cunoaşte faptul că tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în trimestrul al doilea
şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere
în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperpotasemie) (vezi de asemenea pct. 5.3 „Date preclinice de siguranţă”).
Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a avut loc în al doilea trimestru de
sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie
atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Olmesartan este excretat în laptele şobolanilor care alăptează dar nu se cunoaşte dacă olmesartan trece
în laptele matern la om. Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea medicamentului Santini
în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea Santini şi este de preferat ca în această perioadă să se
utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării
nou-născutului sau prematurului.
7
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Santini are influenţă mică sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Pot apărea ocazional, ameţeli sau fatigabilitate, la pacienţii care au primit tratament antihipertensiv,
care pot afecta capacitatea de a reacţiona.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Cele mai frecvente racţii adverse raportate în timpul tratamentului cu Santini sunt cefaleea (7,7%),
simptome asemănătoare gripei (4,0%) şi ameţeli (3,7%).
În studiile de monoterapie controlate placebo, singura reacţie adversă medicamentoasă care a putut fi
relaţionată fără echivoc cu tratamentul a fost ameţeala (incidenţă de 2,5% la olmesartan medoxomil şi
de 0,9% la placebo).
Incidenţa a fost oarecum mai mare la olmesartan medoxomil comparativ cu placebo pentru
hipertrigliceridemie (2,0% faţă de 1,1%) şi pentru creşterea creatinfosfokinazei (1,3% faţă de 0,7%).
Tabel cu reacţiile adverse:
Recţiile adverse pentru Santini observate în urma studiilor clinice, a studiilor de siguranţă de după
punerea pe piaţă şi în urma raportărilor spontane sunt rezumate în tabelul de mai jos.
Următoarea terminologie a fost utilizată pentru a clasifica apariţia racţiilor adverse: foarte frecvente
(≥1/10); frecvente (≥1/100 până la <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 până la <1/100); rare
(≥1/10000 până la <1/1000); foarte rare (<1/10000).
MedDRA
Aparate, sisteme şi organe
Reacţii adverse Frecvenţa
Tulburări hematologice şi
limfatice
Trombocitopenia Mai puţin
frecvente
Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactice Mai puţin
frecvente
Tulburări metabolice şi de nutriţieHipertrigliceridemie Frecvente
Hiperuricemie Frecvente
Hiperpotasemie Rare
Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente
Cefalee Frecvente
Tulburări acustice şi vestibulare Vertij Mai puţin
frecvente
Tulburări cardiace Angina pectorală Mai puţin
frecvente
Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Rare
Tulburări respiratorii, toracice şi
mediastinale
Bronşită Frecvente
Faringită Frecvente
Tuse Frecvente
Rinită Frecvente
Tulburări gastrointestinale Gastroenterită Frecvente
Diaree Frecvente
Dureri abdominale Frecvente
Greaţă Frecvente
8
Dispepsie Frecvente
Vărsături
Mai puţin
frecvente
Enteropatia de tip sprue
(vezi pct. 4.4)
Foarte rare
Tulburări cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Exantem Mai puţin
frecvente
Dermatita alergică Mai puţin
frecvente
Urticarie Mai puţin
frecvente
Erupţii cutanate tranzitorii Mai puţin
frecvente
Prurit Mai puţin
frecvente
Angioedem Rare
Tulburări musculo-scheletice şi
ale ţesutului conjunctiv
Artrită Frecvente
Dureri lombare Frecvente
Dureri scheletale Frecvente
Mialgie Mai puţin
frecvente
Spasme musculare Rare
Tulburări renale şi ale căilor
urinare
Hematurie Frecvente
Infecţii ale tractului urinar Frecvente
Insuficienţă renală acută Rare
Afectarea funcţiei renale Rare
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare
Dureri Frecvente
Dureri toracice Frecvente
Edem periferic Frecvente
Simptome asemănătoare
gripei
Frecvente
Fatigabilitate Frecvente
Edem facial Mai puţin
frecvente
Astenie Mai puţin
frecvente
Stare generală de rău Mai puţin
frecvente
Letargie Rare
Investigaţii diagnostice Creşterea enzimelor
hepatice
Frecvente
Creşterea ureei serice Frecvente
Creşterea
creatinfosfokinazei
Frecvente
Creşterea creatininemiei Rare
Au fost raportate cazuri singulare de rabdomioliză la asocierea temporară cu blocante ale receptorilor
de angiotensină II.
Informaţii suplimentare asupra populaţiilor speciale
9
Copii și adolescenți
Siguranța olmesartan medoxomil a fost evaluată la 361 copii și adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 1
an până la 17 ani, pe parcursul a 2 studii clinice. Deși natura și severitatea reacțiilor adverse sunt
similare cu cele ale adulților, frecvența următoarelor reacţii adverse este mai mare la copii:
- Epistaxis este o reacţie adversă frecventă la copii (cu apariție ≥ 1/100 și <1/10), care nu a fost
raportată la adulți.
- Pe parcursul celor 3 săptămâni de studiu dublu-orb, incidența amețelilor apărute ca urmare a
tratamentului și a cefaleei aproape s-a dublat la copiii cu vârste cuprinse între 6 ani şi 17 ani, la grupul
care a primit doză mare de olmesartan medoxomil.
Profilul general de siguranță pentru olmesartan medoxomil la copii și adolescenți nu diferă în mod
semnificativ de cel al adulţilor.
Vârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste)
În cazul persoanelor vârstnice, frecvenţa hipotensiunii este uşor mai crescută, de la rar la mai puţin
frecvent.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http//www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Sunt disponibile numai informaţii limitate în ce priveşte supradozajul la om. Cel mai probabil efect al
supradozajului este hipotensiunea arterială. În cazul în care apare supradozajul, pacientul trebuie să fie
atent monitorizat, iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv.
Nu există informaţii disponibile în ce priveşte capacitatea de dializă a olmesartan.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA08.
Mecanism de acţiune/Efecte farmacodinamice
Olmesartan medoxomil este un antagonist puternic, activ pe cale orală, selectiv, al receptorilor
angiotensinei II (tipul AT
1). El poate bloca toate acţiunile angiotensinei II mediate prin receptorii
AT
1, indiferent de sursa sau calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonismul selectiv asupra
receptorilor angiotensinei II (AT
1) determină creşterea la nivel plasmatic a nivelului reninei şi
angiotensinei I şi II, şi o scădere a concentraţiei aldosteronului.
Angiotensina II este principalul hormon vasoactiv al sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi
joacă un rol important în fiziopatologia hipertensiunii, pe calea receptorului de tip 1 (AT
1).
Eficacitate şi siguranţă clinică
În hipertensiune arterială, olmesartan medoxomil determină o scădere a tensiunii arteriale dependentă
de doză şi de lungă durată. Nu există dovezi în ce priveşte hipotensiunea ca urmare a primei doze
administrate, de tahifilaxie pe parcursul tratamentului de lungă durată sau de hipertensiune de rebound
după întreruperea tratamentului.
10
Administrarea olmesartan medoxomil în priză unică zilnică determină o reducere lină şi eficace a
tensiunii arteriale pe intervalul următor de 24 ore. Administrarea în priză unică zilnică a determinat o
scădere a tensiunii arteriale similară cu cea obţinută în urma administrării a două prize, având aceeaşi
doză zilnică, în ambele cazuri.
Cu tratamentul continuu, reducerile maxime ale tensiunii arteriale sunt obţinute după 8 săptămâni de la
iniţierea terapiei, deşi o proporţie substanţială a efectului de scădere a tensiunii arteriale este deja
observată după 2 săptămâni de tratament. Atunci când este folosit împreună cu hidroclorotiazid,
efectul de reducere al tensiunii arteriale este aditiv şi coadministrarea este bine tolerată.
Efectul olmesartan asupra mortalităţii şi morbidităţii nu este încă cunoscut.
Studiul randomizat de prevenire a microalbuminuriei diabetice cu olmeasartan (ROADMAP) pe 4447
de pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, normo-albuminurie şi cel puţin un factor suplimentar de risc
cardiovascular a investigat dacă tratamentul cu olmesartan ar putea întârzia instalarea
microalbuminuriei. În timpul urmăririi pe o durata medie de 3,2 ani, pacienţii au primit olmesartan sau
placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive, cu excepţia inhibitorilor ECA sau BRA.
Studiul a demonstrat o reducere semnificativă a riscului, în obiectivul primar, în timpul până la
debutul microalbuminuriei în favoarea olmesartan. După ajustarea diferenţelor de TA scăderea acestui
risc nu a atins o semnificaţie statistică. 8,2% (178 din 2160) din pacienţii din grupul olmesartan
medoxomil şi 9,8% (210 din 2139) în grupul placebo au dezvoltat microalbuminurie.
Pentru obiectivele secundare, evenimente cardiovasculare au avut loc la 96 pacienţi (4,3%) cu
olmesartan şi la 94 pacienţi (4,2%), cu placebo. Incidenţa mortalităţii de cauză cardiovasculară a fost
mai mare cu olmesartan, comparativ cu tratamentul cu placebo (15 pacienţi (0,7%) faţă de 3 pacienţi
(0,1%)), în ciuda ratelor similare de accident vascular cerebral non-fatal (14 pacienţi (0,6%) faţă de 8
pacienţi (0,4%)), infarct miocardic non-fatal (17 pacienţi (0,8%) faţă de 26 pacienţi (1,2%)) şi de
mortalitate de cauză non-cardiovasculară (11 pacienţi (0,5%) faţă de 12 pacienţi (0,5%)). Mortalitatea
generală cu olmesartan a crescut numeric (26 pacienţi (1,2%) faţă de 15 pacienţi (0,7%)), care a fost
determinată, în principal, de un număr mai mare de evenimente cardiovasculare fatale.
Studiul privind reducerea incidenţei de boală renală în stadiu cel mai avansat în nefropatia diabetică
(ORIENT) a investigat efectele olmesartan asupra rezultatelor renale si cardiovasculare la 577 pacienţi
japonezi şi chinezi cu diabet zaharat de tip 2 cu nefropatie cunoscută. În timpul urmăririi medii de
3,1 ani, pacienţii au primit olmesartan sau placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive,
inclusiv inhibitori ai ECA.
Obiectivul primar compus (timpul până la primul eveniment de dublare a creatininei serice, boala
renală în stadiul cel mai avansat, toate cauzele de mortalitate), a avut loc la 116 pacienţi din grupul cu
olmesartan (41,1%) şi 129 pacienţi din grupul placebo (45,4%) (HR 0,97 (95% CI 0,75-1,24); p =
0,791). Obiectivul secundar cardiovascular compus a apărut la 40 de pacienţi trataţi cu olmesartan
(14,2%) şi la 53 de pacienţi cărora li s-a administrat placebo (18,7%). Obiectivul compus
cardiovascular a inclus decesul de cauză cardiovasculară la 10 (3,5%) dintre pacienţii care au primit
olmesartan faţă de 3 (1,1%) dintre cei care au primit placebo, mortalitatea generală 19 (6,7%) faţă de
20 (7,0%), accident vascular cerebral non-fatal 8 (2,8%) comparativ cu 11 ( 3,9%) şi respectiv, infarct
miocardic non-fatal 3 (1,1%) faţă de 7 (2,5%).
Copii și adolescenți
Efectele antihipertensive ale Santini la copii și adolescenți au fost evaluate într-un studiu clinic dublu-
orb, randomizat, controlat cu placebo, la 302 pacienți hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 6 ani până la
17 ani. Populația de studiu a constat dintr-un grup constituit din 112 pacienți de rasă neagră, și un grup
rasial mixt de 190 pacienți, inclusiv 38 pacienți de rasă neagră. Etiologia hipertensiunii arteriale a fost
predominant hipertensiune arterială esențială (87% din grupul de rasă neagră și 67% din grupul mixt).
Pacienții cu greutate corporală de 20 kg până la <35 kg au fost randomizați la doza de 2,5 mg (doză
mică) sau 20 mg (doză mare) de Santini administrat o dată pe zi, iar pacienții cu greutate corporală
≥35 kg au fost randomizați la doza de 5 mg (doză mică) sau 40 mg (doză mare) de Santini, o dată pe
zi. Santini a redus semnificativ atât valorile tensiunii arteriale sistolice, cât și diastolice, în funcție de
11
doză și greutatea corporală. Santini, atât la doze mici, cât și la doze mari, a redus semnificativ valorile
tensiunii arteriale sistolice cu 6,6 mmHg și, respectiv, 11,9 mmHg comparativ cu valorile de bază.
Acest efect a fost observat, de asemenea, și pe parcursul celor 2 săptămâni de întrerupere randomizată
a tratamentului, în care valorile medii ale tensiunii arteriale sistolice și diastolice au demonstrat o
revenire semnificativă statistic în grupul placebo, comparativ cu grupul Santini. Tratamentul a fost
eficace la pacienții copii și adolescenți cu hipertensiune arterială primară și secundară. Așa cum s-a
observat și la populația adultă, reducerile tensiunii arteriale au fost mai mici la pacienții de culoare.
În același studiu, 59 pacienți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 5 ani cu greutate corporală ≥5 kg au
primit o doză de 0,3 mg/kg corp de Santini, o dată pe zi, timp de trei săptămâni, într-o fază de studiu
deschis și apoi au fost randomizaţi în două grupuri, cu Santini sau placebo, într-o fază dublu-orb. La
sfârșitul celei de a doua săptămâni de întrerupere a tratamentului, valoarea medie a tensiunii arteriale
sistolice/diastolice la concentrația plasmatică minimă a fost cu 3/3 mmHg mai mică în grupul cu
Santini; această diferență nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic (interval de încredere
95% -2 până la 7 / -1 până la 7).
Alte informaţii:
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral
din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi distribuţie
Olmesartan medoxomil este un pro-medicament. El este convertit rapid în metabolitul activ din punct
de vedere farmacologic, olmesartan, de către esterazele din mucoasa intestinală şi în sângele portal, în
timpul absorbţiei din tractul gastro-intestinal.
Nu a fost detectat olmesartan medoxomil nemodificat şi nici lanţuri intacte de medoxomil la nivelul
plasmei sau excrementelor. Biodisponibilitatea medie absolută a olmesartan a fost de 25,6% dintr-un
comprimat.
12
Valoarea medie a concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) pentru olmesartan este atinsă după
aproximativ 2 ore de la administrarea orală a olmesartan medoxomil, iar concentraţia plasmatică a
olmesartan are o creştere aproximativ liniară pe parcursul creşterii dozelor orale unice până la
aproximativ 80 mg.
Alimentele au un efect minim asupra biodisponibilităţii olmesartan şi, de aceea, olmesartan
medoxomil poate fi administrat cu sau fără alimente.
Nu au fost observate diferenţe între sexe semnificative din punct de vedere clinic, în ce priveşte
farmacocinetica olmesartan.
Olmesartan are o legare importantă de proteinele plasmatice (99,7%), dar potenţialul în ce priveşte
interacţiunile de înlocuire la nivelul proteinelor plasmatice între olmesartan şi alte medicamente cu
legare puternică de proteinele plasmatice, administrate împreună cu olmesartan este scăzut (aşa cum
este confirmat de către lipsa interacţiunilor semnificative din punct de vedere clinic între olmesartan
medoxomil şi warfarină). Legarea olmesartan de celulele sangvine este neglijabilă. Volumul mediu de
distribuţie după administrarea intravenoasă este scăzut (16 – 29 l).
Metabolizare şi eliminare
Clearance-ul plasmatic total a fost tipic de 1,3 l/h (CV, 19%) şi a fost relativ scăzut, comparativ cu
fluxul sanguin hepatic (cca. 90 l/h). În urma administrării unei singure doze orale de olmesartan
medoxomil inscripţionat
14C, 10 – 16% din radioactivitatea administrată a afost excretată în urină
(marea majoritate în primele 24 ore de la administrarea dozei), iar restul radioactivităţii a fost excretată
în materiile fecale. Având la bază disponibilitatea sistemică de 25,6%, se poate calcula că olmesartan
absorbit este eliminat atât pe cale renală (cca. 40%), cât şi pe cale hepatobiliară (cca. 60%). Toată
radioactivitatea recuperată a fost identificată ca fiind olmesartan. Nu a fost detectat un alt metabolit
semnificativ. Recircularea enterohepatică a olmesartan este minimă. De vreme ce o proporţie
importantă a olmesartan este excretată pe cale biliară, utilizarea acestui medicament la bolnavii cu
obstrucţie biliară este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Timpul de înjumătăţire până la eliminare al olmesartan a variat între 10 şi 15 ore, după administrarea
de multiple doze orale. Starea staţionară a fost atinsă după primele câteva doze şi nu s-a putut
evidenţia o acumulare ulterioară, după 14 zile de dozări repetate. Clearance-ul renal a fost de
aproximativ 0,5 – 0,7 l/h şi a fost independent de doză.
Farmacocinetica în cazul populaţiilor speciale
Copii și adolescenți:
Proprietățile farmacocinetice ale olmesartan au fost studiate la pacienții hipertensivi copii și
adolescenți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 16 ani.
Clearance-ul olmesartan la copii și adolescenți a fost similar cu cel al adulților, cu valori ajustate în
funcție de greutatea corporală.
Nu există date de farmacocinetică disponibile de la pacienți copii și adolescenți cu insuficiență renală.
Vârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste):
În cazul pacienţilor hipertensivi, ASC din starea staţionară a fost crescută cu aproximativ 35% în cazul
persoanelor vârstnice (cu vârste cuprinse între 65 şi 75 ani) şi cu aproximativ 44% în cazul persoanelor
foarte vârstnice (cu vârste peste 75 ani), comparativ cu grupul cu vârste mai mici. Acest fapt se poate
datora, cel puţin în parte, reducerii în medie a funcţiei renale care apare la acest grup de pacienţi.
Afectarea renală:
În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală, ASC în starea staţionară a crescut cu 62%, 82% şi 179% în
cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară, moderată şi respectiv severă, comparativ cu grupul de
control cu pacienţi sănătoşi (vezi pct. 4.2, 4.4).
Afectarea hepatică:
13
După administrarea unei singure doze orale, valorile ASC pentru olmesartan au fost mai mari cu 6% şi
65% în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară, respectiv moderată, comparativ cu grupul de
control cu pacienţi sănătoşi. Fracţia de olmesartan liber la 2 ore după doză, în cazul subiecţilor
sănătoşi, al pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată, a fost de 0,26%, 0,34% şi,
respectiv 0,41%. După administrare repetată la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, ASC medie a
olmesartan a fost din nou cu aproximativ 65 % mai mare decât la subiecţii sănătoşi de control cu
caracteristici asemănătoare. Valorile medii ale Cmax pentru olmesartan au fost similare la pacienţii cu
insuficienţă hepatică şi la subiecţii sănătoşi.
Olmesartan medoxomil nu a fost evaluat în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă (vezi
pct. 4.2, 4.4).
Interacţiuni medicamentoase
Colesevelam, chelator al acizilor biliari:
Administrarea concomitentă de 40 mg olmesartan medoxomil şi 3750 mg de clorhidrat de colesevelam
la subiecţi sănătoşi a dus la reducerea cu 28% a Cmax şi reducere de 39% a ASC a olmesartan.
Scăderea efectelor, reducerea cu 4% a Cmax şi cu 15 % a ASC s-au observat când olmesartan
medoxomil a fost administrat cu 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam (vezi pct. 4.5). Timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare al olmesartan a fost redus cu 50-52% indiferent dacă este
administrat concomitent sau cu 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam (vezi pct. 4.5).
5.3 Date preclinice de siguranţă
În cadrul studiilor de toxicitate cronică efectuate pe şobolani şi câini, olmesartan medoxomil a
demonstrat efecte similare cu alţi antagonişti ai receptorilor AT
1 şi cu inhibitorii ECA: creşterea ureei
serice şi a creatininei (prin modificări funcţionale la nivel renal, determinate de blocarea receptorilor
AT
1); reducerea greutăţii inimii; reducerea parametrilor eritrocitari (număr de eritrocite, hemoglobină,
hematocrit); indicaţii histologice ale unei lezări renale (leziuni de regenerare ale epiteliului renal,
îngroşarea membranei bazale, dilatarea tubulilor). Aceste reacţii adverse determinate de acţiunile
farmacologice ale olmesartan medoxomil au fost descoperite şi în cadrul studiilor preclinice cu alţi
antagonişti ai receptorilor AT
1 şi inhibitori ai ECA şi pot fi reduse prin administrarea orală simultană,
de clorură de sodiu.
În ambele specii, au fost observate activitatea plasmatică crescută a reninei şi hipertrofia / hiperplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, care reprezintă un efect tipic al clasei de
inhibitori ai ECA şi al altor antagonişti ai receptorilor AT
1, se pare că nu prezintă semnificaţie clinică.
Ca şi în cazul altor antagonişti ai receptorilor AT
1, s-a descoperit că olmesartan medoxomil creşte
incidenţa ruperilor cromozomiale la nivelul culturilor celulare in vitro. Nu au fost observate efecte
relevante în cadrul mai multor studii in vivo care au folosit olmesartan medoxomil în doze orale foarte
ridicate, de până la 2000 mg/kg. Datele globale în ce priveşte testarea genotoxicităţii sugerează că
olmesartan cel mai probabil, nu exercită efecte genotoxice în condiţiile utilizării clinice.
Olmesartan medoxomil nu a avut efecte carcinogene, nici în cazul şobolanilor într-un studiu pe 2 ani,
şi nici al şoarecilor, atunci când a fost testat în două studii de carcinogeneză care au folosit modele
transgenice, cu durata de 6 luni.
În studiile asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolan, olmesartan medoxomil nu a afectat
fertilitatea şi nu au existat dovezi ale vreunui efect teratogen. Similar cu alţi antagonişti ai
angiotensinei II, supravieţuirea fătului a fost redusă, ca urmare a expunerii la olmesartan medoxomil şi
a fost observată dilatarea pelvică renală după expunerea femelelor în stadiile avansate ale sarcinii şi în
perioada alăptării. Ca şi alţi agenţi antihipertensivi, olmesartan medoxomil a fost demonstrat a fi mai
toxic la femelele de iepure gravide, decât la cele de şobolan, cu toate acestea, nu a existat, însă, un
efect fetotoxic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
14
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie
Hidroxipropilceluloză 6-10 mPas
Stearat de magneziu
Apă purificată
Film
Dioxid de titan (E 171)
Talc
Hipromeloză
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister PA laminată-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere PA laminată-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere PA laminată-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 7 blistere PA laminată-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Berlin-Chemie AG (Menarini Group)
Glienicker Weg 125
12489 Berlin
Germania
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8137/2006/01-04
8136/2006/01-04
8135/2006/01-04
15
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Decembrie 2006
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2017
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Santini 10 mg comprimate filmate
Santini 20 mg comprimate filmate
Santini 40 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Olmesartan medoxomil
Fiecare comprimat filmat conţine 10 mg olmesartan medoxomil
Fiecare comprimat filmatconţine 20 mg olmesartan medoxomil
Fiecare comprimat filmat conţine 40 mg olmesartan medoxomil
Excipienţi cu efect cunoscut
Santini 10 mg comprimate filmate: fiecare comprimat filmat conţine 61,6 mg lactoză monohidrat
Santini 20 mg comprimate filmate: fiecare comprimat filmat conţine 123,2 mg lactoză monohidrat
Santini 40 mg comprimate filmate: fiecare comprimat filmat conţine 246,4 mg lactoză monohidrat
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Santini 10 mg şi Santini 20 mg: Comprimate albe, rotunde, filmate, având inscripţionat C13, respectiv
C14 pe o parte.
Santini 40 mg: Comprimate albe, ovale, filmate, având inscripţionat C15 pe o parte.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Adulţi
Doza recomandată la începutul tratamentului este de 10 mg de olmesartan medoxomil, o dată pe zi. În
cazul pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu această doză, doza de
2
olmesartan medoxomil poate fi crescută la 20 mg în priză unică zilnică, aceasta reprezentând doza
optimă. Dacă este necesară o reducere suplimentară a tensiunii arteriale, doza de olmesartan
medoxomil poate fi crescută până la maxim 40 mg pe zi, sau se poate adăuga hidroclorotiazid.
Efectul antihipertensiv al olmesartan medoxomil apare predominant după 2 săptămâni de la iniţierea
tratamentului şi este maxim la aproximativ 8 săptămâni de la începerea tratamentului. Aceste elemente
trebuie luate în considerare atunci când se are în vedere modificarea dozelor, în cazul oricărui pacient.
Vârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste)
În general, nu este necesară ajustarea dozelor în cazul persoanelor vârstnice (vezi mai jos
recomandările în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală). Dacă este necesară titrarea până la doza
maximă de 40 mg pe zi, tensiunea arterială trebuie urmărită cu atenţie.
Insuficienţa renală
Doza maximă în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul
creatininei cu valori între 20 şi 60 ml/min) este de 20 mg olmesartan medoxomil în priză unică zilnică,
datorită experienţei limitate în ce priveşte dozele mai mari, în cadrul acestui grup de pacienţi.
Utilizarea olmesartan medoxomil în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală severă (clearance-ul
creatininei < 20 ml/min) nu este recomandată, deoarece experienţa este foarte limitată în ce priveşte
utilizarea acestui medicament la acest grup de pacienţi (vezi pct. 4.4, 5.2).
Insuficienţa hepatică
Nu sunt necesare ajustări ale dozei pentru pacienţii cu afectare uşoară a funcţiei hepatice. La pacienţii
cu afectare moderată a funcţiei hepatice, se recomandă o doză iniţială de 10 mg de olmesartan
medoxomil o dată pe zi, iar doza maximă nu trebuie să depăşească 20 mg o dată pe zi. Se recomandă
monitorizarea atentă a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice
care urmează tratament cu diuretice şi/sau alte medicamente antihipertensive. Nu există experienţă cu
olmesartan medoxomil la pacienţii cu afectare severă a funcţiei hepatice, de aceea nu se recomandă
utilizarea la această categorie de pacienţi (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Olmesartanul medoxomil nu trebuie
utilizat la pacienţii cu obstrucţie de căi biliare (vezi pct. 4.3).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea olmesartan medoxomil la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost
încă stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 și 5.2, dar nu se poate face
nicio recomandare privind dozele.
Olmesartan medoxomil nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 1 an, din motive legate de probleme
referitoare la siguranţă şi lipsa datelor la această grupă de vârstă.
Mod de administrare
Pentru a ajuta complianţa pacientului, se recomandă ca Santini comprimate să fie administrat în jurul
aceleiaşi ore, în fiecare zi, cu sau fără alimente, cum ar fi de exemplu, la micul dejun.
Comprimatul se înghite cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă). Comprimatul
nu se mestecă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).
În cazul obstrucţiei biliare (vezi pct. 5.2).
3
Administrarea concomitentă a Santini cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2 ) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Depleţia de volum intravasculară:
În cazul pacienţilor care au o depleţie de volum şi/sau de sodiu, ca urmare a unei terapii diuretice în
doze mari, a restricţiei aportului de sare, a diareei sau vărsăturilor, poate apărea, în special după prima
doză, hipotensiune simptomatică. Aceste condiţii trebuie corectate înaintea administrării de olmesartan
medoxomil.
Alte afecţiuni care determină stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron:
În cazul pacienţilor al căror tonus vascular şi funcţie renală depind în principal de activitatea
sistemului renină-angiotensină-aldosteron, (de ex. pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă severă
sau boală renală subiacentă, inclusiv stenoza de arteră renală), tratamentul cu alte medicamente care
afectează acest sistem a fost asociat cu hipotensiune acută, azotemie, oligurie, sau rareori, insuficienţă
renală acută. Posibilitatea unor efecte similare nu poate fi exclusă în cazul folosirii unor antagonişti ai
receptorilor de angiotensină II.
Hipertensiunea renovasculară:
Există un risc crescut de hipotensiune severă şi insuficienţă renală atunci când pacienţii cu stenoză
bilaterală de arteră renală sau cu stenoză unilaterală pe rinichi unic funcţional, primesc tratament cu
medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţa renală şi transplantul renal:
Atunci când olmesartan medoxomil este utilizat la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă
urmărirea periodică a valorilor serice ale potasiului şi creatininei. Utilizarea olmesartan medoxomil nu
este recomandată în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <
20 ml/min) (vezi pct. 4.2, 5.2). Nu există date în ce priveşte administrarea olmesartan medoxomil în
cazul pacienţilor cu un transplant renal recent, sau al celor cu insuficienţă renală aflată în stadiu
terminal (de ex. cu clearance-ul creatininei < 12 ml/min).
Insuficienţa hepatică:
În prezent nu există experienţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, şi, prin urmare, utilizarea
olmesartan medoxomil în cazul acestei grupe de pacienţi nu este recomandată (vezi pct. 4.2 pentru
recomandări privind dozele la pacienţii cu afectare uşoară sau moderată a funcţiei hepatice).
Hiperpotasemia:
Utilizarea medicamentelor care au efect asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron poate
determina hiperpotasemie.
Riscul, care poate fi letal, este crescut la persoanele vârstnice, la pacienţii cu insuficienţă renală, la
pacienţii cu diabet, la pacienţii trataţi concomitent cu alte medicamente care pot creşte nivelul
potasiului şi/sau la pacienţii cu evenimente intercurente.
Înainte de a lua în considerare utilizarea concomitentă a medicamentelor care au efect asupra
sistemului renină-angiotensină-aldosteron trebuie evaluat raportul dintre risc şi beneficiu şi să se aibă
în vedere alte alternative (vezi mai jos „Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron
(SRAA)”).
Cei mai importanţi factori de risc de hiperpotasemie care trebuie consideraţi sunt:
- Diabetul, insuficienţa renală, vârsta (> 70 ani)
- Combinaţia cu unul sau mai multe medicamente cu efect asupra sistemului renină-angiotensină-
aldosteron şi/sau suplimente cu potasiu. Unele medicamente sau clase terapeutice de medicamente pot
determina hiperpotasemie: substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care economisesc
potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor de angiotensină II, anti-inflamatoarele
nesteroidiene (inclusiv inhibitorii selectivi ai COX-2), heparina, imunosupresoare ca ciclosporina sau
tacrolimus, trimetoprim.
4
- Evenimente intercurente, cum ar fi deshidratarea, decompensarea acută cardiacă, acidoza metabolică,
deteriorarea funcţiei renale, alterarea bruscă a echilibrului renal (de exemplu, boli infecţioase), liza
celulară (de exemplu ischemia acută la nivelul membrelor, rabdomioliza, traume extinse).
Se recomandă monitorizarea atentă a nivelului potasiului seric la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.5).
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Litiul:
Ca şi în cazul altor antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, combinaţia dintre litiu şi olmesartan
medoxomil nu este recomandată (vezi pct. 4.5).
Stenoza valvei mitrale sau aortice; cardiomiopatia hipertrofică obstructivă:
Ca şi în cazul altor vasodilatatoare, se recomandă prudenţă în cazul pacienţilor care suferă de stenoză a
valvei mitrale sau aortice, sau de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Aldosteronismul primar:
Pacienţii cu aldosteronism primar nu vor răspunde, de obicei, la administrarea de medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea
olmesartan medoxomil nu este recomandată în cazul acestor pacienţi.
Enteropatia de tip sprue:
În cazuri foarte rare, diareea severă, cronică cu pierdere substanţială în greutate a fost raportată la
pacienţii trataţi cu olmesartan câteva luni până la ani de la iniţierea tratamentului, posibil cauzată de o
reacţie de hipersensibilitate întârziată, localizată. Biopsiile intestinale la aceşti pacienţi au demonstrat
de multe ori atrofie a vilozităţilor. Dacă un pacient dezvoltă aceste simptome în timpul tratamentului
cu olmesartan, și în absența altor etiologii evidente, tratamentul cu olmesartan trebuie întrerupt imediat
și nu trebuie repornit. Dacă diareea nu se ameliorează în timpul săptămânii de după întreruperea
tratamentului, trebuie luat în considerare consultul de specialitate (de exemplu, un gastroenterolog).
Diferenţe etnice:
Ca şi în cazul tuturor antagoniştilor angiotensinei II, efectul de reducere a tensiunii arteriale al
olmesartan medoxomil are un grad mai scăzut în cazul pacienţilor de culoare neagră, decât al celor
care nu sunt negri, probabil datorită unei prevalenţe mai mari a concentraţiilor mai scăzute ale reninei
în rândul populaţiei negre cu hipertensiune arterială.
Sarcina:
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie început în timpul sarcinii. Cu
excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II este
considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament
antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul
diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit
imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Altele:
5
Ca şi în cazul oricărui medicament antihipertensiv, reducerea excesivă a tensiunii arteriale în cazul
pacienţilor cu boală cardiacă ischemică sau cu accident ischemic cerebro-vascular, poate duce la un
infarct miocardic sau un accident vascular cerebral.
Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare cum ar fi intoleranţa la
galactoză, deficitul de lactază Lapp sau malabsorbţia de glucoză-galactoză, nu trebuie să ia acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.
Efecte ale altor medicamente asupra olmesartan medoxomil:
Alte medicamente antihipertensive:
Efectul de reducere a tensiunii arteriale al olmesartan medoxomil poate fi intensificat prin
administrarea concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Inhibitori ECA, blocanţii receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului:
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale afectată
(inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care
acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Suplimentele de potasiu şi diureticele care economisesc potasiul:
Având la bază experienţa în ce priveşte utilizarea altor medicamente care afectează sistemul renină-
angiotensină, folosirea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul, a suplimentelor de
potasiu, a substitutelor de sare care conţin potasiu sau a altor medicamente care pot creşte concentraţia
serică a potasiului (de exemplu heparina), poate determina creşterea potasiului seric (vezi pct. 4.4).
Prin urmare, folosirea concomitentă a unor astfel de medicamente nu este recomandată.
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS):
AINS, inclusiv acidul acetilsalicilic în doze > 3 g/zi, cât şi inhibitorii COX-2 şi antagoniştii
receptorilor angiotensinei II pot acţiona sinergic, scăzând filtrarea glomerulară. Riscul utilizării
concomitente a AINS şi antagoniştilor angiotensinei II este apariţia insuficienţei renale acute.
Monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului este recomandabilă, cât şi hidratarea regulată a
pacientului.
În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II, determinând pierderea parţială a eficacităţii lor.
Colesevelam este un chelator al acizilor biliari:
Administrarea concomitentă a clorhidratului de colesevelam, un medicament care se ataşează de acizii
biliari, reduce expunerea sistemică şi concentraţia plasmatică maximă de olmesartan (t
1/2 mic).
Administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţin 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam scade
efectul interacţiunii cu alte medicamente. Administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţin 4 ore
înainte de doza de clorhidrat de colesevelam trebuie să fie luată în considerare (vezi pct. 5.2).
Alţi compuşi:
S-a observat o reducere moderată a biodisponibilităţii olmesartan după tratamentul cu antiacide
(hidroxid de aluminiu şi magneziu). Coadministrarea de warfarină şi digoxin nu a avut nici un efect
asupra farmacocineticii olmesartan.
Efectele olmesartan medoxomil asupra altor medicamente:
Litiul:
6
Au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor serice de litiu, cât şi ale toxicităţii acestuia, în
timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi cu
antagonişti ai angiotensinei II. Prin urmare, utilizarea combinaţiei olmesartan medoxomil şi litiu nu
este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă utilizarea acestei combinaţii se dovedeşte a fi necesară, se
recomandă urmărirea atentă a concentraţiilor serice ale litiului.
Alţi compuşi:
Printre compuşii care au fost investigaţi în studii clinice specifice pe voluntari sănătoşi se numără şi
warfarina, digoxin, un antiacid (hidroxid de aluminiu şi magneziu), hidroclorotiazid şi pravastatin. Nu
s-au observat interacţiuni relevante din punct de vedere clinic, iar olmesartan medoxomil nu a avut un
efect semnificativ în particular, asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei, sau
farmacocineticii digoxinului.
Olmesartan medoxomil nu a avut efecte inhibitorii semnificative din punct de vedere clinic in vitro
asupra enzimelor citocromului P450 la om 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4, şi a avut
efecte inductoare minime sau deloc asupra activităţii citocromului P450 la şobolan. De aceea, nu au
fost efectuate studii de interacţiune in vivo cu inhibitori şi inductori cunoscuţi ai enzimelor
citocromului P450, şi nu se aşteaptă apariţia unor interacţiuni relevante clinic între olmesartan şi
medicamentele metabolizate de către enzimele citocromului P450.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Utilizarea antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, nu este recomandată în primul trimestru de
sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, în al doilea şi al treilea
trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost
concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Deşi nu sunt disponibile date
epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării de antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, pentru această clasă de medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în
care continuarea tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, este considerată
esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv
alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării
unei sarcini, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă
este cazul, se începe un tratament alternativ.
Se cunoaşte faptul că tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în trimestrul al doilea
şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere
în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperpotasemie) (vezi de asemenea pct. 5.3 „Date preclinice de siguranţă”).
Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a avut loc în al doilea trimestru de
sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie
atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Olmesartan este excretat în laptele şobolanilor care alăptează dar nu se cunoaşte dacă olmesartan trece
în laptele matern la om. Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea medicamentului Santini
în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea Santini şi este de preferat ca în această perioadă să se
utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării
nou-născutului sau prematurului.
7
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Santini are influenţă mică sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Pot apărea ocazional, ameţeli sau fatigabilitate, la pacienţii care au primit tratament antihipertensiv,
care pot afecta capacitatea de a reacţiona.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Cele mai frecvente racţii adverse raportate în timpul tratamentului cu Santini sunt cefaleea (7,7%),
simptome asemănătoare gripei (4,0%) şi ameţeli (3,7%).
În studiile de monoterapie controlate placebo, singura reacţie adversă medicamentoasă care a putut fi
relaţionată fără echivoc cu tratamentul a fost ameţeala (incidenţă de 2,5% la olmesartan medoxomil şi
de 0,9% la placebo).
Incidenţa a fost oarecum mai mare la olmesartan medoxomil comparativ cu placebo pentru
hipertrigliceridemie (2,0% faţă de 1,1%) şi pentru creşterea creatinfosfokinazei (1,3% faţă de 0,7%).
Tabel cu reacţiile adverse:
Recţiile adverse pentru Santini observate în urma studiilor clinice, a studiilor de siguranţă de după
punerea pe piaţă şi în urma raportărilor spontane sunt rezumate în tabelul de mai jos.
Următoarea terminologie a fost utilizată pentru a clasifica apariţia racţiilor adverse: foarte frecvente
(≥1/10); frecvente (≥1/100 până la <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 până la <1/100); rare
(≥1/10000 până la <1/1000); foarte rare (<1/10000).
MedDRA
Aparate, sisteme şi organe
Reacţii adverse Frecvenţa
Tulburări hematologice şi
limfatice
Trombocitopenia Mai puţin
frecvente
Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactice Mai puţin
frecvente
Tulburări metabolice şi de nutriţieHipertrigliceridemie Frecvente
Hiperuricemie Frecvente
Hiperpotasemie Rare
Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente
Cefalee Frecvente
Tulburări acustice şi vestibulare Vertij Mai puţin
frecvente
Tulburări cardiace Angina pectorală Mai puţin
frecvente
Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Rare
Tulburări respiratorii, toracice şi
mediastinale
Bronşită Frecvente
Faringită Frecvente
Tuse Frecvente
Rinită Frecvente
Tulburări gastrointestinale Gastroenterită Frecvente
Diaree Frecvente
Dureri abdominale Frecvente
Greaţă Frecvente
8
Dispepsie Frecvente
Vărsături
Mai puţin
frecvente
Enteropatia de tip sprue
(vezi pct. 4.4)
Foarte rare
Tulburări cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Exantem Mai puţin
frecvente
Dermatita alergică Mai puţin
frecvente
Urticarie Mai puţin
frecvente
Erupţii cutanate tranzitorii Mai puţin
frecvente
Prurit Mai puţin
frecvente
Angioedem Rare
Tulburări musculo-scheletice şi
ale ţesutului conjunctiv
Artrită Frecvente
Dureri lombare Frecvente
Dureri scheletale Frecvente
Mialgie Mai puţin
frecvente
Spasme musculare Rare
Tulburări renale şi ale căilor
urinare
Hematurie Frecvente
Infecţii ale tractului urinar Frecvente
Insuficienţă renală acută Rare
Afectarea funcţiei renale Rare
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare
Dureri Frecvente
Dureri toracice Frecvente
Edem periferic Frecvente
Simptome asemănătoare
gripei
Frecvente
Fatigabilitate Frecvente
Edem facial Mai puţin
frecvente
Astenie Mai puţin
frecvente
Stare generală de rău Mai puţin
frecvente
Letargie Rare
Investigaţii diagnostice Creşterea enzimelor
hepatice
Frecvente
Creşterea ureei serice Frecvente
Creşterea
creatinfosfokinazei
Frecvente
Creşterea creatininemiei Rare
Au fost raportate cazuri singulare de rabdomioliză la asocierea temporară cu blocante ale receptorilor
de angiotensină II.
Informaţii suplimentare asupra populaţiilor speciale
9
Copii și adolescenți
Siguranța olmesartan medoxomil a fost evaluată la 361 copii și adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 1
an până la 17 ani, pe parcursul a 2 studii clinice. Deși natura și severitatea reacțiilor adverse sunt
similare cu cele ale adulților, frecvența următoarelor reacţii adverse este mai mare la copii:
- Epistaxis este o reacţie adversă frecventă la copii (cu apariție ≥ 1/100 și <1/10), care nu a fost
raportată la adulți.
- Pe parcursul celor 3 săptămâni de studiu dublu-orb, incidența amețelilor apărute ca urmare a
tratamentului și a cefaleei aproape s-a dublat la copiii cu vârste cuprinse între 6 ani şi 17 ani, la grupul
care a primit doză mare de olmesartan medoxomil.
Profilul general de siguranță pentru olmesartan medoxomil la copii și adolescenți nu diferă în mod
semnificativ de cel al adulţilor.
Vârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste)
În cazul persoanelor vârstnice, frecvenţa hipotensiunii este uşor mai crescută, de la rar la mai puţin
frecvent.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http//www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Sunt disponibile numai informaţii limitate în ce priveşte supradozajul la om. Cel mai probabil efect al
supradozajului este hipotensiunea arterială. În cazul în care apare supradozajul, pacientul trebuie să fie
atent monitorizat, iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv.
Nu există informaţii disponibile în ce priveşte capacitatea de dializă a olmesartan.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA08.
Mecanism de acţiune/Efecte farmacodinamice
Olmesartan medoxomil este un antagonist puternic, activ pe cale orală, selectiv, al receptorilor
angiotensinei II (tipul AT
1). El poate bloca toate acţiunile angiotensinei II mediate prin receptorii
AT
1, indiferent de sursa sau calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonismul selectiv asupra
receptorilor angiotensinei II (AT
1) determină creşterea la nivel plasmatic a nivelului reninei şi
angiotensinei I şi II, şi o scădere a concentraţiei aldosteronului.
Angiotensina II este principalul hormon vasoactiv al sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi
joacă un rol important în fiziopatologia hipertensiunii, pe calea receptorului de tip 1 (AT
1).
Eficacitate şi siguranţă clinică
În hipertensiune arterială, olmesartan medoxomil determină o scădere a tensiunii arteriale dependentă
de doză şi de lungă durată. Nu există dovezi în ce priveşte hipotensiunea ca urmare a primei doze
administrate, de tahifilaxie pe parcursul tratamentului de lungă durată sau de hipertensiune de rebound
după întreruperea tratamentului.
10
Administrarea olmesartan medoxomil în priză unică zilnică determină o reducere lină şi eficace a
tensiunii arteriale pe intervalul următor de 24 ore. Administrarea în priză unică zilnică a determinat o
scădere a tensiunii arteriale similară cu cea obţinută în urma administrării a două prize, având aceeaşi
doză zilnică, în ambele cazuri.
Cu tratamentul continuu, reducerile maxime ale tensiunii arteriale sunt obţinute după 8 săptămâni de la
iniţierea terapiei, deşi o proporţie substanţială a efectului de scădere a tensiunii arteriale este deja
observată după 2 săptămâni de tratament. Atunci când este folosit împreună cu hidroclorotiazid,
efectul de reducere al tensiunii arteriale este aditiv şi coadministrarea este bine tolerată.
Efectul olmesartan asupra mortalităţii şi morbidităţii nu este încă cunoscut.
Studiul randomizat de prevenire a microalbuminuriei diabetice cu olmeasartan (ROADMAP) pe 4447
de pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, normo-albuminurie şi cel puţin un factor suplimentar de risc
cardiovascular a investigat dacă tratamentul cu olmesartan ar putea întârzia instalarea
microalbuminuriei. În timpul urmăririi pe o durata medie de 3,2 ani, pacienţii au primit olmesartan sau
placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive, cu excepţia inhibitorilor ECA sau BRA.
Studiul a demonstrat o reducere semnificativă a riscului, în obiectivul primar, în timpul până la
debutul microalbuminuriei în favoarea olmesartan. După ajustarea diferenţelor de TA scăderea acestui
risc nu a atins o semnificaţie statistică. 8,2% (178 din 2160) din pacienţii din grupul olmesartan
medoxomil şi 9,8% (210 din 2139) în grupul placebo au dezvoltat microalbuminurie.
Pentru obiectivele secundare, evenimente cardiovasculare au avut loc la 96 pacienţi (4,3%) cu
olmesartan şi la 94 pacienţi (4,2%), cu placebo. Incidenţa mortalităţii de cauză cardiovasculară a fost
mai mare cu olmesartan, comparativ cu tratamentul cu placebo (15 pacienţi (0,7%) faţă de 3 pacienţi
(0,1%)), în ciuda ratelor similare de accident vascular cerebral non-fatal (14 pacienţi (0,6%) faţă de 8
pacienţi (0,4%)), infarct miocardic non-fatal (17 pacienţi (0,8%) faţă de 26 pacienţi (1,2%)) şi de
mortalitate de cauză non-cardiovasculară (11 pacienţi (0,5%) faţă de 12 pacienţi (0,5%)). Mortalitatea
generală cu olmesartan a crescut numeric (26 pacienţi (1,2%) faţă de 15 pacienţi (0,7%)), care a fost
determinată, în principal, de un număr mai mare de evenimente cardiovasculare fatale.
Studiul privind reducerea incidenţei de boală renală în stadiu cel mai avansat în nefropatia diabetică
(ORIENT) a investigat efectele olmesartan asupra rezultatelor renale si cardiovasculare la 577 pacienţi
japonezi şi chinezi cu diabet zaharat de tip 2 cu nefropatie cunoscută. În timpul urmăririi medii de
3,1 ani, pacienţii au primit olmesartan sau placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive,
inclusiv inhibitori ai ECA.
Obiectivul primar compus (timpul până la primul eveniment de dublare a creatininei serice, boala
renală în stadiul cel mai avansat, toate cauzele de mortalitate), a avut loc la 116 pacienţi din grupul cu
olmesartan (41,1%) şi 129 pacienţi din grupul placebo (45,4%) (HR 0,97 (95% CI 0,75-1,24); p =
0,791). Obiectivul secundar cardiovascular compus a apărut la 40 de pacienţi trataţi cu olmesartan
(14,2%) şi la 53 de pacienţi cărora li s-a administrat placebo (18,7%). Obiectivul compus
cardiovascular a inclus decesul de cauză cardiovasculară la 10 (3,5%) dintre pacienţii care au primit
olmesartan faţă de 3 (1,1%) dintre cei care au primit placebo, mortalitatea generală 19 (6,7%) faţă de
20 (7,0%), accident vascular cerebral non-fatal 8 (2,8%) comparativ cu 11 ( 3,9%) şi respectiv, infarct
miocardic non-fatal 3 (1,1%) faţă de 7 (2,5%).
Copii și adolescenți
Efectele antihipertensive ale Santini la copii și adolescenți au fost evaluate într-un studiu clinic dublu-
orb, randomizat, controlat cu placebo, la 302 pacienți hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 6 ani până la
17 ani. Populația de studiu a constat dintr-un grup constituit din 112 pacienți de rasă neagră, și un grup
rasial mixt de 190 pacienți, inclusiv 38 pacienți de rasă neagră. Etiologia hipertensiunii arteriale a fost
predominant hipertensiune arterială esențială (87% din grupul de rasă neagră și 67% din grupul mixt).
Pacienții cu greutate corporală de 20 kg până la <35 kg au fost randomizați la doza de 2,5 mg (doză
mică) sau 20 mg (doză mare) de Santini administrat o dată pe zi, iar pacienții cu greutate corporală
≥35 kg au fost randomizați la doza de 5 mg (doză mică) sau 40 mg (doză mare) de Santini, o dată pe
zi. Santini a redus semnificativ atât valorile tensiunii arteriale sistolice, cât și diastolice, în funcție de
11
doză și greutatea corporală. Santini, atât la doze mici, cât și la doze mari, a redus semnificativ valorile
tensiunii arteriale sistolice cu 6,6 mmHg și, respectiv, 11,9 mmHg comparativ cu valorile de bază.
Acest efect a fost observat, de asemenea, și pe parcursul celor 2 săptămâni de întrerupere randomizată
a tratamentului, în care valorile medii ale tensiunii arteriale sistolice și diastolice au demonstrat o
revenire semnificativă statistic în grupul placebo, comparativ cu grupul Santini. Tratamentul a fost
eficace la pacienții copii și adolescenți cu hipertensiune arterială primară și secundară. Așa cum s-a
observat și la populația adultă, reducerile tensiunii arteriale au fost mai mici la pacienții de culoare.
În același studiu, 59 pacienți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 5 ani cu greutate corporală ≥5 kg au
primit o doză de 0,3 mg/kg corp de Santini, o dată pe zi, timp de trei săptămâni, într-o fază de studiu
deschis și apoi au fost randomizaţi în două grupuri, cu Santini sau placebo, într-o fază dublu-orb. La
sfârșitul celei de a doua săptămâni de întrerupere a tratamentului, valoarea medie a tensiunii arteriale
sistolice/diastolice la concentrația plasmatică minimă a fost cu 3/3 mmHg mai mică în grupul cu
Santini; această diferență nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic (interval de încredere
95% -2 până la 7 / -1 până la 7).
Alte informaţii:
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral
din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi distribuţie
Olmesartan medoxomil este un pro-medicament. El este convertit rapid în metabolitul activ din punct
de vedere farmacologic, olmesartan, de către esterazele din mucoasa intestinală şi în sângele portal, în
timpul absorbţiei din tractul gastro-intestinal.
Nu a fost detectat olmesartan medoxomil nemodificat şi nici lanţuri intacte de medoxomil la nivelul
plasmei sau excrementelor. Biodisponibilitatea medie absolută a olmesartan a fost de 25,6% dintr-un
comprimat.
12
Valoarea medie a concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) pentru olmesartan este atinsă după
aproximativ 2 ore de la administrarea orală a olmesartan medoxomil, iar concentraţia plasmatică a
olmesartan are o creştere aproximativ liniară pe parcursul creşterii dozelor orale unice până la
aproximativ 80 mg.
Alimentele au un efect minim asupra biodisponibilităţii olmesartan şi, de aceea, olmesartan
medoxomil poate fi administrat cu sau fără alimente.
Nu au fost observate diferenţe între sexe semnificative din punct de vedere clinic, în ce priveşte
farmacocinetica olmesartan.
Olmesartan are o legare importantă de proteinele plasmatice (99,7%), dar potenţialul în ce priveşte
interacţiunile de înlocuire la nivelul proteinelor plasmatice între olmesartan şi alte medicamente cu
legare puternică de proteinele plasmatice, administrate împreună cu olmesartan este scăzut (aşa cum
este confirmat de către lipsa interacţiunilor semnificative din punct de vedere clinic între olmesartan
medoxomil şi warfarină). Legarea olmesartan de celulele sangvine este neglijabilă. Volumul mediu de
distribuţie după administrarea intravenoasă este scăzut (16 – 29 l).
Metabolizare şi eliminare
Clearance-ul plasmatic total a fost tipic de 1,3 l/h (CV, 19%) şi a fost relativ scăzut, comparativ cu
fluxul sanguin hepatic (cca. 90 l/h). În urma administrării unei singure doze orale de olmesartan
medoxomil inscripţionat
14C, 10 – 16% din radioactivitatea administrată a afost excretată în urină
(marea majoritate în primele 24 ore de la administrarea dozei), iar restul radioactivităţii a fost excretată
în materiile fecale. Având la bază disponibilitatea sistemică de 25,6%, se poate calcula că olmesartan
absorbit este eliminat atât pe cale renală (cca. 40%), cât şi pe cale hepatobiliară (cca. 60%). Toată
radioactivitatea recuperată a fost identificată ca fiind olmesartan. Nu a fost detectat un alt metabolit
semnificativ. Recircularea enterohepatică a olmesartan este minimă. De vreme ce o proporţie
importantă a olmesartan este excretată pe cale biliară, utilizarea acestui medicament la bolnavii cu
obstrucţie biliară este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Timpul de înjumătăţire până la eliminare al olmesartan a variat între 10 şi 15 ore, după administrarea
de multiple doze orale. Starea staţionară a fost atinsă după primele câteva doze şi nu s-a putut
evidenţia o acumulare ulterioară, după 14 zile de dozări repetate. Clearance-ul renal a fost de
aproximativ 0,5 – 0,7 l/h şi a fost independent de doză.
Farmacocinetica în cazul populaţiilor speciale
Copii și adolescenți:
Proprietățile farmacocinetice ale olmesartan au fost studiate la pacienții hipertensivi copii și
adolescenți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 16 ani.
Clearance-ul olmesartan la copii și adolescenți a fost similar cu cel al adulților, cu valori ajustate în
funcție de greutatea corporală.
Nu există date de farmacocinetică disponibile de la pacienți copii și adolescenți cu insuficiență renală.
Vârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste):
În cazul pacienţilor hipertensivi, ASC din starea staţionară a fost crescută cu aproximativ 35% în cazul
persoanelor vârstnice (cu vârste cuprinse între 65 şi 75 ani) şi cu aproximativ 44% în cazul persoanelor
foarte vârstnice (cu vârste peste 75 ani), comparativ cu grupul cu vârste mai mici. Acest fapt se poate
datora, cel puţin în parte, reducerii în medie a funcţiei renale care apare la acest grup de pacienţi.
Afectarea renală:
În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală, ASC în starea staţionară a crescut cu 62%, 82% şi 179% în
cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară, moderată şi respectiv severă, comparativ cu grupul de
control cu pacienţi sănătoşi (vezi pct. 4.2, 4.4).
Afectarea hepatică:
13
După administrarea unei singure doze orale, valorile ASC pentru olmesartan au fost mai mari cu 6% şi
65% în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară, respectiv moderată, comparativ cu grupul de
control cu pacienţi sănătoşi. Fracţia de olmesartan liber la 2 ore după doză, în cazul subiecţilor
sănătoşi, al pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată, a fost de 0,26%, 0,34% şi,
respectiv 0,41%. După administrare repetată la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, ASC medie a
olmesartan a fost din nou cu aproximativ 65 % mai mare decât la subiecţii sănătoşi de control cu
caracteristici asemănătoare. Valorile medii ale Cmax pentru olmesartan au fost similare la pacienţii cu
insuficienţă hepatică şi la subiecţii sănătoşi.
Olmesartan medoxomil nu a fost evaluat în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă (vezi
pct. 4.2, 4.4).
Interacţiuni medicamentoase
Colesevelam, chelator al acizilor biliari:
Administrarea concomitentă de 40 mg olmesartan medoxomil şi 3750 mg de clorhidrat de colesevelam
la subiecţi sănătoşi a dus la reducerea cu 28% a Cmax şi reducere de 39% a ASC a olmesartan.
Scăderea efectelor, reducerea cu 4% a Cmax şi cu 15 % a ASC s-au observat când olmesartan
medoxomil a fost administrat cu 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam (vezi pct. 4.5). Timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare al olmesartan a fost redus cu 50-52% indiferent dacă este
administrat concomitent sau cu 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam (vezi pct. 4.5).
5.3 Date preclinice de siguranţă
În cadrul studiilor de toxicitate cronică efectuate pe şobolani şi câini, olmesartan medoxomil a
demonstrat efecte similare cu alţi antagonişti ai receptorilor AT
1 şi cu inhibitorii ECA: creşterea ureei
serice şi a creatininei (prin modificări funcţionale la nivel renal, determinate de blocarea receptorilor
AT
1); reducerea greutăţii inimii; reducerea parametrilor eritrocitari (număr de eritrocite, hemoglobină,
hematocrit); indicaţii histologice ale unei lezări renale (leziuni de regenerare ale epiteliului renal,
îngroşarea membranei bazale, dilatarea tubulilor). Aceste reacţii adverse determinate de acţiunile
farmacologice ale olmesartan medoxomil au fost descoperite şi în cadrul studiilor preclinice cu alţi
antagonişti ai receptorilor AT
1 şi inhibitori ai ECA şi pot fi reduse prin administrarea orală simultană,
de clorură de sodiu.
În ambele specii, au fost observate activitatea plasmatică crescută a reninei şi hipertrofia / hiperplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, care reprezintă un efect tipic al clasei de
inhibitori ai ECA şi al altor antagonişti ai receptorilor AT
1, se pare că nu prezintă semnificaţie clinică.
Ca şi în cazul altor antagonişti ai receptorilor AT
1, s-a descoperit că olmesartan medoxomil creşte
incidenţa ruperilor cromozomiale la nivelul culturilor celulare in vitro. Nu au fost observate efecte
relevante în cadrul mai multor studii in vivo care au folosit olmesartan medoxomil în doze orale foarte
ridicate, de până la 2000 mg/kg. Datele globale în ce priveşte testarea genotoxicităţii sugerează că
olmesartan cel mai probabil, nu exercită efecte genotoxice în condiţiile utilizării clinice.
Olmesartan medoxomil nu a avut efecte carcinogene, nici în cazul şobolanilor într-un studiu pe 2 ani,
şi nici al şoarecilor, atunci când a fost testat în două studii de carcinogeneză care au folosit modele
transgenice, cu durata de 6 luni.
În studiile asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolan, olmesartan medoxomil nu a afectat
fertilitatea şi nu au existat dovezi ale vreunui efect teratogen. Similar cu alţi antagonişti ai
angiotensinei II, supravieţuirea fătului a fost redusă, ca urmare a expunerii la olmesartan medoxomil şi
a fost observată dilatarea pelvică renală după expunerea femelelor în stadiile avansate ale sarcinii şi în
perioada alăptării. Ca şi alţi agenţi antihipertensivi, olmesartan medoxomil a fost demonstrat a fi mai
toxic la femelele de iepure gravide, decât la cele de şobolan, cu toate acestea, nu a existat, însă, un
efect fetotoxic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
14
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie
Hidroxipropilceluloză 6-10 mPas
Stearat de magneziu
Apă purificată
Film
Dioxid de titan (E 171)
Talc
Hipromeloză
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister PA laminată-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere PA laminată-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere PA laminată-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 7 blistere PA laminată-Al-PVC/Al a câte 14 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Berlin-Chemie AG (Menarini Group)
Glienicker Weg 125
12489 Berlin
Germania
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8137/2006/01-04
8136/2006/01-04
8135/2006/01-04
15
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Decembrie 2006
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2017
