MELOXICAM MCC 7,5 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate
MELOXICAM MCC 15 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 21,50 mg.
MELOXICAM MCC 15 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine meloxicam 15 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 43,00 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate
MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate
Comprimate, rotunde, plate, de culoare gălbuie, cu diametrul de 7 mm.
MELOXICAM MCC 15 mg comprimate
Comprimate, rotunde, lenticulare, de culoare gălbuie, având pe una din feţe o linie mediană, cu diametrul de
9 mm.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meloxicam este recomandat în tratamentul simptomatic al următoarelor afecţiuni:
- Boală artrozică (artroze, boală degenerativă articulară) (tratament pe termen scurt)
- Poliartrită reumatoidă (tratament pe termen lung)
- Spondilită anchilopoietică (tratament pe termen lung)
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Artroză: 7,5 mg meloxicam pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 15 mg meloxicam pe zi.
2
Poliartrită reumatoidă: 15 mg meloxicam pe zi. Doza poate fi redusă la 7,5 mg meloxicam pe zi, în funcţie de
răspunsul terapeutic.
Spondilită anchilopoetică: 15 mg meloxicam pe zi.
Doza zilnică maximă recomandată de meloxicam este de 15 mg meloxicam.
Doza totală zilnică se administrează în priză unică.
Pacienţii vârstnici şi pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct. 5.2):
Doza zilnică recomandată pentru tratamentul pe termen lung al poliartritei reumatoide şi al spondilitei
anchilopoetice la pacienţii vârstnici este de 7,5 mg meloxicam. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse
tratamentul trebuie iniţiat cu doza de 7,5 mg meloxicam pe zi (vezi pct. 4.4).
Insuficienţă renală (vezi punctul 5.2):
La pacienţii dializaţi, cu insuficienţă renală severă, doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg meloxicam.
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (de exemplu, pacienţi cu clearance al creatininei mai
mare de 25 ml/min), nu este necesară reducerea dozei. Meloxicam este contraindicat pentru tratamentul
pacienţilor cu insuficienţă renală severă, nedializaţi (nedializabili) (vezi punctul 4.3).
Insuficienţă hepatică (vezi punctul 5.2):
La pacienţii cu disfuncţie hepatică uşoară sau moderată, nu este necesară reducerea dozei. Meloxicam este
contraindicat pentru tratamentul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă – vezi punctul 4.3.
Copii şi adolescenţi
Meloxicam nu este indicat pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 15 ani, deoarece nu au
fost stabilite dozele necesare.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Mod de administrare
Administrare orală: comprimatele se înghit cu apă sau cu un alt lichid, împreună cu alimente.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Există posibilitatea unei reacţii încrucişate cu acidul acetilsalicilic sau cu alte medicamente din clasa
agenţilor antiinflamatori nesteroidieni (AINS). Meloxicam nu trebuie administrat pacienţilor la care, după un
tratament anterior cu acid acetilsalicilic sau cu alte medicamente din clasa AINS, au survenit semne de astm
bronşic, polipi nazali, angioedem sau urticarie.
Acest medicament este, de asemenea, contraindicat în următoarele situaţii:
- Ulcer gastro-duodenal activ sau recidivant;
- Sângerări gastro-intestinale evidente, sângerări cerebrovasculare sau alte afecţiuni hemoragice;
- Insuficienţă hepatică severă;
- Insuficienţă renală severă nedializată (nedializabilă);
- Copii şi adolescenţi cu vârste mai mici de 15 ani;
- Trimestrul III de sarcină şi alăptarea (vezi punctul 4.6);
- Insuficienţă cardiacă severă.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale,
prezentate mai jos).
3
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în
tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice
arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente
pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam
numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă
durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu:
hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Ca şi în cazul altor AINS, meloxicamul se va administra cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de afecţiuni
gastrointestinale şi la cei sub tratament cu anticoagulante. Pacienţii cu simptome gastro-intestinale trebuie
monitorizaţi. MELOXICAM MCC se va întrerupe dacă ulcerul devine activ sau apar hemoragii gastro-
intestinale.
Ca şi în cazul altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară sângerări gastro-
intestinale, ulceraţii sau perforaţii potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în
absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe. În general, consecinţele acestor manifestări
sunt mai severe la vârstnici.
O atenţie deosebită trebuie acordată pacienţilor care prezintă evenimente adverse cutaneo-mucoase; în acest
caz trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu MELOXICAM MCC.
AINS inhibă sinteza renală a prostaglandinelor care menţin perfuzia renală. Administrarea AINS la pacienţii
cu flux şi volum sanguin renal reduse poate favoriza instalarea decompensării funcţiei renale, care de obicei
se remite după întreruperea tratamentului cu AINS.
Pacienţii cu cel mai mare risc de insuficienţă renală sunt vârstnicii, pacienţii deshidrataţi, cei cu insuficienţă
cardiacă congestivă, ciroză hepatică, sindrom nefrotic şi alte afecţiuni renale manifeste, cei trataţi
concomitent cu diuretice, inhibitori ECA sau antagonişti de receptori de angiotensină II sau cei care au
suferit o intervenţie chirurgicală majoră urmată de hipovolemie. La aceşti pacienţi, la începutul tratamentului
trebuie supravegheate atent diureza şi funcţia renală.
Rar, AINS pot să producă nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom
nefrotic.
La pacienţii cu insuficienţă renală în stadiul terminal hemodializaţi, doza de MELOXICAM MCC nu trebuie
să depăşească 7,5 mg pe zi. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau medie nu este necesară reducerea
dozei (de exemplu la pacienţii cu clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min).
Ca şi pentru alte AINS, s-au raportat creşteri ocazionale ale v
alorilor serice ale transaminazelor sau ale altor
parametri ai funcţiei hepatice. În majoritatea cazurilor, creşterile au fost mici şi tranzitorii, faţă de valorile
normale. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea MELOXICAM MCC trebuie
întreruptă şi se vor monitoriza parametrii respectivi.
La pacienţii cu ciroză hepatică stabilă clinic nu este necesară reducerea dozei.
Pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere atentă. Ca şi
în cazul altor AINS, MELOXICAM MCC se va administra cu prudenţă la vârstnici, deoarece aceştia au un
risc mai mare de afecţiuni renale, hepatice sau cardiace.
4
La administrarea de AINS pot să apară atât retenţie hidrosalină, retenţie de potasiu, cât şi interferenţă cu
efectele natriuretice ale diureticelor. De aceea, la pacienţii predispuşi pot fi agravate insuficienţa cardiacă sau
hipertensiunea arterială.
Ca şi în cazul altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unui proces infecţios.
Tratamentul cu meloxicam poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână
însărcinate. La femeile cu dificultăţi în a rămâne însărcinate sau care sunt investigate pentru infertilitate,
trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu meloxicam.
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare, de tip intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază Lapp, sau malabsorbţie glucoză - galactoză, nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
- Alte AINS, inclusiv salicilaţii în doze mari: administrarea concomitentă a câtorva AINS poate creşte riscul
ulceraţiilor şi al sângerărilor gastro-intestinale prin efect sinergic. Nu se recomandă administrarea
concomitentă de meloxicam cu alte AINS (vezi punctul 4.4).
- Anticoagulantele orale, ticlodipina, heparina administrată sistemic, medicamente trombolitice: cresc riscul
de sângerare. Dacă este imposibilă evitarea administrării concomitente a acestor medicamente, se impune o
monitorizare atentă a efectului anticoagulant.
- Litiul: s-a demonstrat că AINS cresc concentraţia plasmatică a litiului. La începutul tratamentului, la
modificarea dozei şi la întreruperea tratamentului cu meloxicam se recomandă dozarea concentraţiei
plasmatice a litiului.
- Metotrexat: toxicitatea hematologică a metotrexatului poate fi accentuată de administrarea concomitentă cu
AINS. Tabloul hematologic trebuie monitorizat cu atenţie. Nu se recomandă administrarea concomitentă de
AINS la pacienţii trataţi cu doze mari de metotrexat (peste 15 mg/săptămână). Farmacocinetica
metotrexatului (15 mg/săptămână) nu a fost influenţată în mod semnificativ de administrarea concomitentă
de meloxicam; totuşi trebuie avut în vedere faptul că AINS pot intensifica toxicitatea hematologică a
metotrexatului.
- Contracepţia: AINS pot reduce eficacitatea dispozitivelor intrauterine.
- Diureticele: tratamentul cu AINS se asociază cu posibilitatea de dezvoltare a unei insuficienţe renale acute
la pacienţii deshidrataţi. Pacienţii trataţi concomitent cu diuretice şi meloxicam trebuie hidrataţi în mod
corespunzător, iar funcţia lor renală trebuie monitorizată înainte de începerea tratamentului.
- Antihipertensive (de exemplu, beta-blocante, inhibitori ECA, agenţi vasodilatatori, diuretice): se notează o
eficacitate redusă a antihipertensivelor în cazul tratamentului cu AINS, determinată de inhibarea sintezei
prostaglandinelor vasodilatatoare.
- Inhibitorii ECA şi antagoniştii receptorilor de angiotensină II: AINS (inclusiv acidul acetilsalicilic în doze
>3 g/zi) şi antagoniştii receptorilor de angiotensină II au un efect sinergic asupra scăderii filtrării
glomerulare, efect care poate fi exacerbat în cazul existenţei unei alterări a funcţiei renale. Administrarea
acestei combinaţii la pacienţii vârstnici şi/sau deshidrataţi poate duce la insuficienţă renală acută prin acţiune
directă asupra filtrării glomerulare. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului, ca
şi hidratarea corectă a pacientului. În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al
inhibitorilor ECA şi al antagoniştilor de receptori ai angiotensinei II, ducând la o pierdere parţială a
eficacităţii (datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
- Colestiramina se leagă de meloxicam în tractul gastrointestinal, determinând o eliminare mai rapidă a
meloxicamului.
- Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi accentuată de AINS, datorită efectului acestora asupra
prostaglandinelor renale. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale în cazul administrării concomitente a
acestor agenţi.
- Chinolonele – în cazul asocierii AINS cu chinolonele este posibilă creşterea riscului de convulsii.
Nu au fost raportate interacţiuni farmacocinetice semnificative în cazul administrării concomitente cu
antiacide, cimetidină sau digoxin.
5
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Fertilitatea
Tratamentul cu meloxicam poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână
însărcinate. La femeile cu dificultăţi în a rămâne însărcinate sau care sunt investigate pentru infertilitate,
trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu meloxicam.
Sarcina
- La animale au fost raportate efecte letale asupra embrionului, la doze mai mari decât cele utilizate în
clinică.
- Se recomandă evitarea administrării meloxicamului în timpul primelor două trimestre de sarcină.
- În ultimul trimestru de sarcină, medicamentele din clasa inhibitoarelor sintezei de prostaglandine pot
expune fătul la efecte toxice cardio-pulmonare (hipertensiune pulmonară, cu închiderea prematură a
canalului arterial) şi renale, sau pot conduce la inhibarea contracţiilor uterine. Acest efect asupra uterului este
asociat cu o incidenţă crescută a distociei şi cu prelungirea travaliului la animale. Din acest motiv, toate
AINS sunt absolut contraindicate în timpul ultimelor trei luni de sarcină.
Alăptarea
AINS trec în laptele matern. Din acest motiv, nu este recomandată administrarea medicamentului la femeile
care alăptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În acest moment, nu sunt disponibile studii specifice referitoare la influenţa meloxicam asupra capacităţii de
a conduce vehicule sau a folosi utilaje. Pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor adverse raportate la
medicament, este mai puţin probabil ca aceste capacităţi să fie afectate. Pacienţii la care utilizarea meloxicam
a fost asociată cu tulburări de vedere, somnolenţă sau alte tulburări ale sistemului nervos central nu trebuie să
desfăşoare activităţi care necesită o atenţie sporită.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi
insuficienţa cardiacă.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în
tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice
arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de incidenţă, utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente
(1/10); frecvente (1/100, 1/10); mai puţin frecvente ( 1/1000, 1/100); rare (1/10000, 1/1000); foarte
rare (1/10000)
Tulburări hematologice şi limfatice
Frecvente: Anemie
Mai puţin
frecvente: Modificări ale numărului de elemente figurate sangvine: leucopenie;
trombocitopenie; agranulocitoză
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii anafilactice/anafilactoide
Tulburări psihice
Rare: Tulburări ale dispoziţiei, insomnie şi coşmaruri
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: Ameţeli, cefalee
6
Mai puţin
frecvente: Vertij, tinitus, somnolenţă
Rare: Confuzie
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere, inclusiv vedere înceţoşată
Tulburări cardiace
Mai puţin
frecvente: Palpitaţii
Tulburări vasculare
Mai puţin
frecvente: Creşterea tensiunii arteriale, înroşire bruscă sau eritem tranzitor al feţei şi
gâtului
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: Debutul crizelor acute de astm la anumite persoane cu alergie la aspirină
sau la alte AINS.
Tulburări gastrointestinale
Frecvente: Dispepsie, greaţă şi vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă,
diaree
Mai puţin
frecvente: Hemoragii gastrointestinale, ulcere gastro-duodenale, esofagită, stomatită
Rare: Perforaţii
gastrointestinale, gastrită, colită
Ulcerele gastro-duodenale, perforaţiile sau hemoragiile gastrointestinale pot fi severe în unele
cazuri, în special la pacienţii vârstnici (vezi punctul 4.4).
Tulburări hepato-biliare
Mai puţin
frecvente: Alterarea tranzitorie a testelor hepatice (de exemplu, creşterea
transaminazelor sau a bilirubinei)
Rare: Hepatită
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: Prurit, erupţii
Mai puţin
frecvente: Urticarie
Rare: Sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, angioedem,
reacţii buloase, cum este eritemul multiform, reacţii de fotosensibilitate
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin
frecvente: Modificări ale analizelor de laborator care evaluează funcţia renală (de
exemplu, creşterea valorilor creatininei sau ureei)
Rare: Insuficienţă renală
Tulburări generale, neclasificate şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: Edeme
La pacienţii trataţi cu meloxicam şi alte medicamente cu potenţial mielotoxic au fost raportate cazuri izolate
de agranulocitoză.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
7
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomele supradozajului sunt: letargie, somnolenţă, greaţă, vărsături, dureri epigastrice. Aceste simptome
sunt, de obicei, reversibile sub tratament de susţinere. Pot surveni hemoragii gastrointestinale. Intoxicaţia severă
se poate manifesta prin hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică, tulburări
respiratorii, comă, convulsii şi colaps cardiovascular. Au fost raportate şi reacţii anafilactice legate de utilizarea
AINS.
În caz de supradozaj, se vor lua măsurile terapeutice standard – evacuarea conţinutului gastric şi se va institui
terapie de susţinere, deoarece nu există un antidot cunoscut. Studiile clinice au demonstrat faptul că
eliminarea meloxicamului este accelerată de colestiramina.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami.
Cod ATC: M01AC06.
Meloxicam este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din grupa oxicamilor, cu proprietăţi
antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice.
Activitatea antiinflamatorie a meloxicamului a fost demonstrată pe modelele standard de inflamaţie. Ca şi în cazul
altor AINS, mecanismul exact de acţiune rămâne necunoscut. Totuşi, există cel puţin un mecanism de acţiune
comun tuturor AINS (valabil inclusiv pentru meloxicam): inhibarea biosintezei prostaglandinelor, mediatori
cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună
biodisponibilitate absolută de 89% după administrare orală.
După o doză unică de meloxicam, sub formă de comprimat, concentraţia plasmatică maximă este atinsă, în
medie, după 5-6 ore.
În cazul administrării de doze multiple, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.
Administrarea zilnică în doză unică duce la concentraţii plasmatice ale medicamentului cu fluctuaţii relativ mici
ale concentraţiilor maxime atinse inainte de administrarea dozei următoare variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru
doze de 7,5 mg şi respectiv 0,8 – 2,0 μg/ml pentru doze de 15 mg (Cmin şi respectiv C max la starea de
echilibru).
Concentraţiile plasmatice maxime de meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci ore pentru
comprimate.
Un tratament continuu pe perioade mai mari, de un an, evidenţiază concentraţii similare ale medicamentului cu
cele obţinute la atingerea stării de echilibru.
Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de
alimente.
Distribuţie
Meloxicamul este foarte strâns legat de proteinele plasmatice, albumine esenţiale (99%).
Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele plasmatice.
Volumul de distribuţie plasmatică este scăzut, în medie 11 l. Variaţiile individuale sunt de ordinul a 30 – 40 %.
Biotransformare
Meloxicamul suferă biotransformări intense la nivel hepatic.
În urină au fost identificaţi patru metaboliţi diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic.
Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit
intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, excretat de asemenea într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile
8
in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea
izoenzimei CYP 3A4. Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi,
care constitue 16% şi 4 % din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină şi
fecale. Mai puţin de 5 % din doza zilnică se elimină nemodificată prin fecale, în timp ce prin urină se excretă
numai urme ale compusului iniţial.
Perioada medie a timpului de înjumătăţire este de aproximativ 20 de ore.
Valoarea clearance-ului total plasmatic are o medie de 8ml/min.
Linearitate/non-linearitate
S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg
până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară.
Insuficienţă renală/hepatică
Proprietăţile farmcocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial de insuficienţa
hepatică, insuficienţa renală uşoară sau medie.
În insuficienţa renală terminală, volumul de distribuţie este
crescut şi nu trebuie depăşită o doză zilnică de 7,5 mg meloxicam.
Vârstnici
Clearence-ul plasmatic este, în medie, de 8 ml/min. Clearence-ul este redus la vârstnici.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii de toxicitate folosindu-se doze repetate la şobolan şi porci pitici au demonstrat modificările
caracteristice raportate şi în cazul altor AINS, de exemplu ulceraţii gastrointestinale şi eroziuni, iar în cadrul
studiilor pe termen lung, necroză papilară renală.
Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la
doze orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure. Studii asupra reproducerii la şobolan au
demonstrat o scădere a ovulaţiei şi inhibarea implantării precum şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei)
la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5
– 15 mg) de 10 până la 5 ori la nivelul unei doze de bază exprimată în mg/kg (persoană cu o greutate de 75
kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul sarcinii, efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de
prostaglandine.
Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă în cadrul testului Ames, testului pe gazde mediate, testului de
mutaţii genice la mamifere (V79/HPRT) şi nici acţiune clastogenă în teste de aberaţii cromozomiale pe
limfocite umane sau în testul micronucleilor din măduva osoasă a şoarecilor.
Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat un potenţial carcinogen la doze de până
la 0,8 mg/kg la şobolan şi 8 mg/kg la şoarece. În aceste studii, meloxicamul a fost considerat a fi condro-
neutru, adică nu a afectat cartilajul articular după administrare îndelungată.
Meloxicamul nu a indus reacţii imune în câteva teste la şoarece şi cobai. În mai multe teste, s-a dovedit că
meloxicamul este mai puţin fototoxic decât AINS mai vechi, dar rezultatele au fost similare din acest punct
de vedere cu piroxicamul şi tenoxicamul.
În studii de toleranţă locală, meloxicamul a fost bine tolerat după administrare intravenoasă, intramusculară,
rectală, dermică şi oculară.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
MELOXICAM MCC comprimate:
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
9
Citrat de sodiu dihidrat
Crospovidonă
Povidonă K 30
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25˚C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate;
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
MELOXICAM MCC 15 mg comprimate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale la eliminare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. MAGISTRA C&C S.R.L.
B-dul Aurel Vlaicu nr. 82 A, Constanţa, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9035/2016/01
9036/2016/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Decembrie-2006
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate
MELOXICAM MCC 15 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 21,50 mg.
MELOXICAM MCC 15 mg comprimate
Fiecare comprimat conţine meloxicam 15 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 43,00 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate
MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate
Comprimate, rotunde, plate, de culoare gălbuie, cu diametrul de 7 mm.
MELOXICAM MCC 15 mg comprimate
Comprimate, rotunde, lenticulare, de culoare gălbuie, având pe una din feţe o linie mediană, cu diametrul de
9 mm.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meloxicam este recomandat în tratamentul simptomatic al următoarelor afecţiuni:
- Boală artrozică (artroze, boală degenerativă articulară) (tratament pe termen scurt)
- Poliartrită reumatoidă (tratament pe termen lung)
- Spondilită anchilopoietică (tratament pe termen lung)
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Artroză: 7,5 mg meloxicam pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 15 mg meloxicam pe zi.
2
Poliartrită reumatoidă: 15 mg meloxicam pe zi. Doza poate fi redusă la 7,5 mg meloxicam pe zi, în funcţie de
răspunsul terapeutic.
Spondilită anchilopoetică: 15 mg meloxicam pe zi.
Doza zilnică maximă recomandată de meloxicam este de 15 mg meloxicam.
Doza totală zilnică se administrează în priză unică.
Pacienţii vârstnici şi pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct. 5.2):
Doza zilnică recomandată pentru tratamentul pe termen lung al poliartritei reumatoide şi al spondilitei
anchilopoetice la pacienţii vârstnici este de 7,5 mg meloxicam. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse
tratamentul trebuie iniţiat cu doza de 7,5 mg meloxicam pe zi (vezi pct. 4.4).
Insuficienţă renală (vezi punctul 5.2):
La pacienţii dializaţi, cu insuficienţă renală severă, doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg meloxicam.
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (de exemplu, pacienţi cu clearance al creatininei mai
mare de 25 ml/min), nu este necesară reducerea dozei. Meloxicam este contraindicat pentru tratamentul
pacienţilor cu insuficienţă renală severă, nedializaţi (nedializabili) (vezi punctul 4.3).
Insuficienţă hepatică (vezi punctul 5.2):
La pacienţii cu disfuncţie hepatică uşoară sau moderată, nu este necesară reducerea dozei. Meloxicam este
contraindicat pentru tratamentul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă – vezi punctul 4.3.
Copii şi adolescenţi
Meloxicam nu este indicat pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 15 ani, deoarece nu au
fost stabilite dozele necesare.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Mod de administrare
Administrare orală: comprimatele se înghit cu apă sau cu un alt lichid, împreună cu alimente.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Există posibilitatea unei reacţii încrucişate cu acidul acetilsalicilic sau cu alte medicamente din clasa
agenţilor antiinflamatori nesteroidieni (AINS). Meloxicam nu trebuie administrat pacienţilor la care, după un
tratament anterior cu acid acetilsalicilic sau cu alte medicamente din clasa AINS, au survenit semne de astm
bronşic, polipi nazali, angioedem sau urticarie.
Acest medicament este, de asemenea, contraindicat în următoarele situaţii:
- Ulcer gastro-duodenal activ sau recidivant;
- Sângerări gastro-intestinale evidente, sângerări cerebrovasculare sau alte afecţiuni hemoragice;
- Insuficienţă hepatică severă;
- Insuficienţă renală severă nedializată (nedializabilă);
- Copii şi adolescenţi cu vârste mai mici de 15 ani;
- Trimestrul III de sarcină şi alăptarea (vezi punctul 4.6);
- Insuficienţă cardiacă severă.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale,
prezentate mai jos).
3
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în
tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice
arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente
pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam
numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă
durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu:
hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Ca şi în cazul altor AINS, meloxicamul se va administra cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de afecţiuni
gastrointestinale şi la cei sub tratament cu anticoagulante. Pacienţii cu simptome gastro-intestinale trebuie
monitorizaţi. MELOXICAM MCC se va întrerupe dacă ulcerul devine activ sau apar hemoragii gastro-
intestinale.
Ca şi în cazul altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară sângerări gastro-
intestinale, ulceraţii sau perforaţii potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în
absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe. În general, consecinţele acestor manifestări
sunt mai severe la vârstnici.
O atenţie deosebită trebuie acordată pacienţilor care prezintă evenimente adverse cutaneo-mucoase; în acest
caz trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu MELOXICAM MCC.
AINS inhibă sinteza renală a prostaglandinelor care menţin perfuzia renală. Administrarea AINS la pacienţii
cu flux şi volum sanguin renal reduse poate favoriza instalarea decompensării funcţiei renale, care de obicei
se remite după întreruperea tratamentului cu AINS.
Pacienţii cu cel mai mare risc de insuficienţă renală sunt vârstnicii, pacienţii deshidrataţi, cei cu insuficienţă
cardiacă congestivă, ciroză hepatică, sindrom nefrotic şi alte afecţiuni renale manifeste, cei trataţi
concomitent cu diuretice, inhibitori ECA sau antagonişti de receptori de angiotensină II sau cei care au
suferit o intervenţie chirurgicală majoră urmată de hipovolemie. La aceşti pacienţi, la începutul tratamentului
trebuie supravegheate atent diureza şi funcţia renală.
Rar, AINS pot să producă nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom
nefrotic.
La pacienţii cu insuficienţă renală în stadiul terminal hemodializaţi, doza de MELOXICAM MCC nu trebuie
să depăşească 7,5 mg pe zi. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau medie nu este necesară reducerea
dozei (de exemplu la pacienţii cu clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min).
Ca şi pentru alte AINS, s-au raportat creşteri ocazionale ale v
alorilor serice ale transaminazelor sau ale altor
parametri ai funcţiei hepatice. În majoritatea cazurilor, creşterile au fost mici şi tranzitorii, faţă de valorile
normale. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea MELOXICAM MCC trebuie
întreruptă şi se vor monitoriza parametrii respectivi.
La pacienţii cu ciroză hepatică stabilă clinic nu este necesară reducerea dozei.
Pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere atentă. Ca şi
în cazul altor AINS, MELOXICAM MCC se va administra cu prudenţă la vârstnici, deoarece aceştia au un
risc mai mare de afecţiuni renale, hepatice sau cardiace.
4
La administrarea de AINS pot să apară atât retenţie hidrosalină, retenţie de potasiu, cât şi interferenţă cu
efectele natriuretice ale diureticelor. De aceea, la pacienţii predispuşi pot fi agravate insuficienţa cardiacă sau
hipertensiunea arterială.
Ca şi în cazul altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unui proces infecţios.
Tratamentul cu meloxicam poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână
însărcinate. La femeile cu dificultăţi în a rămâne însărcinate sau care sunt investigate pentru infertilitate,
trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu meloxicam.
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare, de tip intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază Lapp, sau malabsorbţie glucoză - galactoză, nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
- Alte AINS, inclusiv salicilaţii în doze mari: administrarea concomitentă a câtorva AINS poate creşte riscul
ulceraţiilor şi al sângerărilor gastro-intestinale prin efect sinergic. Nu se recomandă administrarea
concomitentă de meloxicam cu alte AINS (vezi punctul 4.4).
- Anticoagulantele orale, ticlodipina, heparina administrată sistemic, medicamente trombolitice: cresc riscul
de sângerare. Dacă este imposibilă evitarea administrării concomitente a acestor medicamente, se impune o
monitorizare atentă a efectului anticoagulant.
- Litiul: s-a demonstrat că AINS cresc concentraţia plasmatică a litiului. La începutul tratamentului, la
modificarea dozei şi la întreruperea tratamentului cu meloxicam se recomandă dozarea concentraţiei
plasmatice a litiului.
- Metotrexat: toxicitatea hematologică a metotrexatului poate fi accentuată de administrarea concomitentă cu
AINS. Tabloul hematologic trebuie monitorizat cu atenţie. Nu se recomandă administrarea concomitentă de
AINS la pacienţii trataţi cu doze mari de metotrexat (peste 15 mg/săptămână). Farmacocinetica
metotrexatului (15 mg/săptămână) nu a fost influenţată în mod semnificativ de administrarea concomitentă
de meloxicam; totuşi trebuie avut în vedere faptul că AINS pot intensifica toxicitatea hematologică a
metotrexatului.
- Contracepţia: AINS pot reduce eficacitatea dispozitivelor intrauterine.
- Diureticele: tratamentul cu AINS se asociază cu posibilitatea de dezvoltare a unei insuficienţe renale acute
la pacienţii deshidrataţi. Pacienţii trataţi concomitent cu diuretice şi meloxicam trebuie hidrataţi în mod
corespunzător, iar funcţia lor renală trebuie monitorizată înainte de începerea tratamentului.
- Antihipertensive (de exemplu, beta-blocante, inhibitori ECA, agenţi vasodilatatori, diuretice): se notează o
eficacitate redusă a antihipertensivelor în cazul tratamentului cu AINS, determinată de inhibarea sintezei
prostaglandinelor vasodilatatoare.
- Inhibitorii ECA şi antagoniştii receptorilor de angiotensină II: AINS (inclusiv acidul acetilsalicilic în doze
>3 g/zi) şi antagoniştii receptorilor de angiotensină II au un efect sinergic asupra scăderii filtrării
glomerulare, efect care poate fi exacerbat în cazul existenţei unei alterări a funcţiei renale. Administrarea
acestei combinaţii la pacienţii vârstnici şi/sau deshidrataţi poate duce la insuficienţă renală acută prin acţiune
directă asupra filtrării glomerulare. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului, ca
şi hidratarea corectă a pacientului. În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al
inhibitorilor ECA şi al antagoniştilor de receptori ai angiotensinei II, ducând la o pierdere parţială a
eficacităţii (datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
- Colestiramina se leagă de meloxicam în tractul gastrointestinal, determinând o eliminare mai rapidă a
meloxicamului.
- Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi accentuată de AINS, datorită efectului acestora asupra
prostaglandinelor renale. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale în cazul administrării concomitente a
acestor agenţi.
- Chinolonele – în cazul asocierii AINS cu chinolonele este posibilă creşterea riscului de convulsii.
Nu au fost raportate interacţiuni farmacocinetice semnificative în cazul administrării concomitente cu
antiacide, cimetidină sau digoxin.
5
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Fertilitatea
Tratamentul cu meloxicam poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână
însărcinate. La femeile cu dificultăţi în a rămâne însărcinate sau care sunt investigate pentru infertilitate,
trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu meloxicam.
Sarcina
- La animale au fost raportate efecte letale asupra embrionului, la doze mai mari decât cele utilizate în
clinică.
- Se recomandă evitarea administrării meloxicamului în timpul primelor două trimestre de sarcină.
- În ultimul trimestru de sarcină, medicamentele din clasa inhibitoarelor sintezei de prostaglandine pot
expune fătul la efecte toxice cardio-pulmonare (hipertensiune pulmonară, cu închiderea prematură a
canalului arterial) şi renale, sau pot conduce la inhibarea contracţiilor uterine. Acest efect asupra uterului este
asociat cu o incidenţă crescută a distociei şi cu prelungirea travaliului la animale. Din acest motiv, toate
AINS sunt absolut contraindicate în timpul ultimelor trei luni de sarcină.
Alăptarea
AINS trec în laptele matern. Din acest motiv, nu este recomandată administrarea medicamentului la femeile
care alăptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În acest moment, nu sunt disponibile studii specifice referitoare la influenţa meloxicam asupra capacităţii de
a conduce vehicule sau a folosi utilaje. Pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor adverse raportate la
medicament, este mai puţin probabil ca aceste capacităţi să fie afectate. Pacienţii la care utilizarea meloxicam
a fost asociată cu tulburări de vedere, somnolenţă sau alte tulburări ale sistemului nervos central nu trebuie să
desfăşoare activităţi care necesită o atenţie sporită.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi
insuficienţa cardiacă.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în
tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice
arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de incidenţă, utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente
(1/10); frecvente (1/100, 1/10); mai puţin frecvente ( 1/1000, 1/100); rare (1/10000, 1/1000); foarte
rare (1/10000)
Tulburări hematologice şi limfatice
Frecvente: Anemie
Mai puţin
frecvente: Modificări ale numărului de elemente figurate sangvine: leucopenie;
trombocitopenie; agranulocitoză
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii anafilactice/anafilactoide
Tulburări psihice
Rare: Tulburări ale dispoziţiei, insomnie şi coşmaruri
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: Ameţeli, cefalee
6
Mai puţin
frecvente: Vertij, tinitus, somnolenţă
Rare: Confuzie
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere, inclusiv vedere înceţoşată
Tulburări cardiace
Mai puţin
frecvente: Palpitaţii
Tulburări vasculare
Mai puţin
frecvente: Creşterea tensiunii arteriale, înroşire bruscă sau eritem tranzitor al feţei şi
gâtului
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: Debutul crizelor acute de astm la anumite persoane cu alergie la aspirină
sau la alte AINS.
Tulburări gastrointestinale
Frecvente: Dispepsie, greaţă şi vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă,
diaree
Mai puţin
frecvente: Hemoragii gastrointestinale, ulcere gastro-duodenale, esofagită, stomatită
Rare: Perforaţii
gastrointestinale, gastrită, colită
Ulcerele gastro-duodenale, perforaţiile sau hemoragiile gastrointestinale pot fi severe în unele
cazuri, în special la pacienţii vârstnici (vezi punctul 4.4).
Tulburări hepato-biliare
Mai puţin
frecvente: Alterarea tranzitorie a testelor hepatice (de exemplu, creşterea
transaminazelor sau a bilirubinei)
Rare: Hepatită
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: Prurit, erupţii
Mai puţin
frecvente: Urticarie
Rare: Sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, angioedem,
reacţii buloase, cum este eritemul multiform, reacţii de fotosensibilitate
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin
frecvente: Modificări ale analizelor de laborator care evaluează funcţia renală (de
exemplu, creşterea valorilor creatininei sau ureei)
Rare: Insuficienţă renală
Tulburări generale, neclasificate şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: Edeme
La pacienţii trataţi cu meloxicam şi alte medicamente cu potenţial mielotoxic au fost raportate cazuri izolate
de agranulocitoză.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
7
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomele supradozajului sunt: letargie, somnolenţă, greaţă, vărsături, dureri epigastrice. Aceste simptome
sunt, de obicei, reversibile sub tratament de susţinere. Pot surveni hemoragii gastrointestinale. Intoxicaţia severă
se poate manifesta prin hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică, tulburări
respiratorii, comă, convulsii şi colaps cardiovascular. Au fost raportate şi reacţii anafilactice legate de utilizarea
AINS.
În caz de supradozaj, se vor lua măsurile terapeutice standard – evacuarea conţinutului gastric şi se va institui
terapie de susţinere, deoarece nu există un antidot cunoscut. Studiile clinice au demonstrat faptul că
eliminarea meloxicamului este accelerată de colestiramina.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami.
Cod ATC: M01AC06.
Meloxicam este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din grupa oxicamilor, cu proprietăţi
antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice.
Activitatea antiinflamatorie a meloxicamului a fost demonstrată pe modelele standard de inflamaţie. Ca şi în cazul
altor AINS, mecanismul exact de acţiune rămâne necunoscut. Totuşi, există cel puţin un mecanism de acţiune
comun tuturor AINS (valabil inclusiv pentru meloxicam): inhibarea biosintezei prostaglandinelor, mediatori
cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună
biodisponibilitate absolută de 89% după administrare orală.
După o doză unică de meloxicam, sub formă de comprimat, concentraţia plasmatică maximă este atinsă, în
medie, după 5-6 ore.
În cazul administrării de doze multiple, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.
Administrarea zilnică în doză unică duce la concentraţii plasmatice ale medicamentului cu fluctuaţii relativ mici
ale concentraţiilor maxime atinse inainte de administrarea dozei următoare variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru
doze de 7,5 mg şi respectiv 0,8 – 2,0 μg/ml pentru doze de 15 mg (Cmin şi respectiv C max la starea de
echilibru).
Concentraţiile plasmatice maxime de meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci ore pentru
comprimate.
Un tratament continuu pe perioade mai mari, de un an, evidenţiază concentraţii similare ale medicamentului cu
cele obţinute la atingerea stării de echilibru.
Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de
alimente.
Distribuţie
Meloxicamul este foarte strâns legat de proteinele plasmatice, albumine esenţiale (99%).
Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele plasmatice.
Volumul de distribuţie plasmatică este scăzut, în medie 11 l. Variaţiile individuale sunt de ordinul a 30 – 40 %.
Biotransformare
Meloxicamul suferă biotransformări intense la nivel hepatic.
În urină au fost identificaţi patru metaboliţi diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic.
Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit
intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, excretat de asemenea într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile
8
in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea
izoenzimei CYP 3A4. Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi,
care constitue 16% şi 4 % din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină şi
fecale. Mai puţin de 5 % din doza zilnică se elimină nemodificată prin fecale, în timp ce prin urină se excretă
numai urme ale compusului iniţial.
Perioada medie a timpului de înjumătăţire este de aproximativ 20 de ore.
Valoarea clearance-ului total plasmatic are o medie de 8ml/min.
Linearitate/non-linearitate
S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg
până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară.
Insuficienţă renală/hepatică
Proprietăţile farmcocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial de insuficienţa
hepatică, insuficienţa renală uşoară sau medie.
În insuficienţa renală terminală, volumul de distribuţie este
crescut şi nu trebuie depăşită o doză zilnică de 7,5 mg meloxicam.
Vârstnici
Clearence-ul plasmatic este, în medie, de 8 ml/min. Clearence-ul este redus la vârstnici.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii de toxicitate folosindu-se doze repetate la şobolan şi porci pitici au demonstrat modificările
caracteristice raportate şi în cazul altor AINS, de exemplu ulceraţii gastrointestinale şi eroziuni, iar în cadrul
studiilor pe termen lung, necroză papilară renală.
Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la
doze orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure. Studii asupra reproducerii la şobolan au
demonstrat o scădere a ovulaţiei şi inhibarea implantării precum şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei)
la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5
– 15 mg) de 10 până la 5 ori la nivelul unei doze de bază exprimată în mg/kg (persoană cu o greutate de 75
kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul sarcinii, efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de
prostaglandine.
Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă în cadrul testului Ames, testului pe gazde mediate, testului de
mutaţii genice la mamifere (V79/HPRT) şi nici acţiune clastogenă în teste de aberaţii cromozomiale pe
limfocite umane sau în testul micronucleilor din măduva osoasă a şoarecilor.
Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat un potenţial carcinogen la doze de până
la 0,8 mg/kg la şobolan şi 8 mg/kg la şoarece. În aceste studii, meloxicamul a fost considerat a fi condro-
neutru, adică nu a afectat cartilajul articular după administrare îndelungată.
Meloxicamul nu a indus reacţii imune în câteva teste la şoarece şi cobai. În mai multe teste, s-a dovedit că
meloxicamul este mai puţin fototoxic decât AINS mai vechi, dar rezultatele au fost similare din acest punct
de vedere cu piroxicamul şi tenoxicamul.
În studii de toleranţă locală, meloxicamul a fost bine tolerat după administrare intravenoasă, intramusculară,
rectală, dermică şi oculară.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
MELOXICAM MCC comprimate:
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
9
Citrat de sodiu dihidrat
Crospovidonă
Povidonă K 30
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25˚C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate;
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
MELOXICAM MCC 15 mg comprimate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale la eliminare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. MAGISTRA C&C S.R.L.
B-dul Aurel Vlaicu nr. 82 A, Constanţa, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9035/2016/01
9036/2016/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Decembrie-2006
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
