IBUFEN 200 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Ibufen 200 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 200 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 42,3 mg; galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110)
0,1728 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Comprimate filmate, de culoare roz trandafirie, rotunde, biconvexe, cu aspect uniform, cu margini intacte.
4 DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ibufen este indicat pentru:
- tratamentul afecţiunilor reumatismale acute sau cronice: reumatism articular inflamator sau degenerativ şi
al afecţiunilor reumatismale extraarticulare;
- tratamentul simptomatic al afecţiunilor dureroase: cefalee, migrenă (tratament şi profilaxie), dureri dentare,
dismenoree, dureri osteo-articulare şi musculare (inclusiv tendinite, bursite, luxaţii, entorse);
-tratamentul simptomatic al febrei şi al durerilor musculare asociate răcelii comune.
4.2 Doze şi mod de administrare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Ibufen este indicat pentru adulţi şi copii cu greutatea peste 20 kg (cu vârsta de aproximativ 6 ani).
Adulţi, adolescenţi şi copii cu greutatea mai mare sau egală cu 40 kg:
Doza iniţială este de 200 mg sau 400 mg ibuprofen. Dacă este necesar, pot fi utilizate doze suplimentare de 1
sau 2 comprimate filmate (200 - 400 mg ibuprofen). Intervalul dintre administrarea dozelor trebuie stabilit în
funcţie de simptomele observate şi de doza zilnică recomandată maximă. Acest interval nu trebuie să fie mai
mic de 6 ore pentru doza de 400 mg şi de 4 ore pentru doza de 200 mg. Este recomandat să nu se depăşească
o doză totală de 1200 mg ibuprofen, într-un interval de 24 de ore.
Greutate corporală Doză unică Doză zilnică maximă
≥ 40 kg
1 sau 2 comprimate filmate
(echivalentul a 200 mg sau 400
mg ibuprofen) 6 comprimate filmate (echivalentul a
1200 mg ibuprofen)
2
Copii cu greutatea mai mică sau egală cu 39 kg :
Ibufen trebuie utilizat doar la copiii care au o greutate corporală de cel puţin 20 kg. Doza zilnică totală
maximă de ibuprofen este de 20-30 mg / kg/zi, divizată în 3 - 4 doze, cu intervale între administrarea dozelor
de 6 până la 8 ore. Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depăşită. Este recomandat să nu se
depăşească o doză totală de 30 mg ibuprofen/kg, într-un interval de 24 de ore. În cazul utilizării Ibufen la
copii, se aplică următoarele recomandări de dozaj:
Greutate corporală Doză unică Doză zilnică maximă
Copii cu greutatea de 20 kg -29
kg 1 comprimat filmat
(echivalentul a 200 mg
ibuprofen)
3 comprimate filmate
(echivalentul a 600 mg
ibuprofen)
Copii cu greutatea de 30 kg - 39
kg
1 comprimat filmat
(echivalentul a 200 mg
ibuprofen)
4 comprimate filmate
(echivalentul a 800 mg
ibuprofen)
Dacă este necesar ca acest medicament să fie administrat mai mult de 3 zile pentru febră sau mai mult de 4
zile pentru calmarea durerilor sau dacă simptomele se agravează, pacientul trebuie avertizat să se adreseze
unui medic.
Se recomandă ca pacienţii cu hipersensibilitate gastrică să utilizeze Ibufen împreună cu alimente.
Dacă este administrat la scurt timp după masă, debutul acţiunii Ibufen poate întârzia. Dacă se întâmplă acest
lucru, nu se va administra o doză de Ibufen mai mare decât cea recomandată la pct. 4.2 (Doze şi mod de
administrare) sau până când nu a trecut intervalul corect pentru administrarea unei doze noi.
Grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Pentru utilizarea la copii, vezi şi pct. 4.3.
Vârstnici:
AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la
evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro-intestinale potenţial letale, ulceraţii sau
perforaţii (vezi pct. 4.4). Dacă tratamentul este considerat necesar, trebuie utilizată cea mai mică doză pentru
cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.
Tratamentul trebuie reevaluat la intervale regulate şi întrerupt dacă nu se observă un beneficiu sau dacă apar
manifestări de intoleranţă.
Insuficienţă renală:
La pacienţii cu reducerea funcţiei renale uşoară până la moderată, doza trebuie menţinută la cea mai mică
valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia renală trebuie
monitorizată. (Pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică:
La pacienţii cu reducerea funcţiei hepatice uşoară până la moderată, doza va fi menţinută la cea mai mică
valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia hepatică trebuie
monitorizată. (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.;
- Antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, astm bronşic, rinită, urticarie sau edem
angioneurotic) la acid acetilsalicilic sau alte AINS;
- Antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de terapia anterioară cu AINS;
- Ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal
recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii
dovedite);
3
- Insuficienţă hepatică sau renală severă;
- Insuficienţă cardiacă severă sau coronaropatii;
- Ultimul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6);
- Deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide);
- Hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă;
- Tulburări ale hematopoiezei de origine neprecizată;
- Copii cu vârsta sub 6 ani din cauza formei farmaceutice neadecvate vârstei.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro- intestinale şi
cardiovasculare prezentate mai jos). Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical
regulat în vederea monitorizării evenimentelor adverse.
Ibufen trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele situaţii:
- lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;
- tulburare congenitală în metabolismul porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);
- primul şi al doilea trimestru de sarcină;
- alăptare.
Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:
- afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiune intestinală inflamatorie cronică (colită ulcerativă,
boala Crohn);
- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;
- funcţie renală redusă;
- disfuncţie hepatică;
- tulburări de hematopoieză;
- deficit de coagulare a sângelui;
- alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide, boală respiratorie
obstructivă cronică sau astm bronşic;
- imediat după intervenţii chirurgicale majore.
Utilizarea de Ibufen concomitent cu AINS, inclusiv cu inhibitori selectivi de 2-ciclooxigenază,trebuie
evitată.
Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală
Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate AINS
şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de evenimente gastro-
intestinale grave.
Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de
AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi
pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.
La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid
acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie luată în
considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de
protoni).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale
tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care
pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de tipul
warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele antiagregante
antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu Ibufen,tratamentul
trebuie întrerupt.
AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colită
ulcerativă, boală Crohn), deoarece pot determina exacerbarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).
Vârstnici
4
Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi perforaţiei
gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg zilnic) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În general,
studiile epidemiologice nu sugerează că dozele mici de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) sunt
asociate cu un risc crescut de infarct miocardic.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o
evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la
pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor evenimente cardiovasculare (de
exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat şi fumat).
Reacţii cutanate
Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-
Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi
pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza iniţială a terapiei,
debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament.
Tratamentul cu Ibufen trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor leziuni
mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.
Efect renal
Ibuprofen poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior de
tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii predispuşi, acesta
poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.
Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară
renală si alte modificări renale patologice. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu
hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de toxicitate renală
la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti
pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor
şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul
cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică,
cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA şi vârstnicii. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general,
urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.
Alte precauţii
Foarte rar sunt observate reacţii de hipersensibilitate acută severe (de exemplu, şoc anafilactic). La primele
semne de reacţii de hipersensibilitate după utilizarea/administrarea Ibufen tratamentul trebuie întrerupt.
Personalul specializat trebuie să iniţieze măsurile medicale ne
cesare, în funcţie de simptomele apărute.
Bronhospasmul, urticaria sau edemul angioneurotic se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în
antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.
Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).
În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu
trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. În general, administrarea de rutină a
analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni
renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).
Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare
de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări
autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).
5
În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei hepatice
şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.
Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special
dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.
Deoarece ibuprofenul, ca şi alte antiinflamatoare nesteroidiene, poate determina prelungirea timpului de
sângerare, el trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu deficite intrinseci de coagulare şi la pacienţii aflaţi
sub terapie cu anticoagulante.
Pacienţii care prezintă tulburări de vedere la administrarea de ibuprofen trebuie să întrerupă tratamentul şi să
efectueze un examen oftalmologic.
Deoarece Ibufen conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Deoarece Ibufen conţine galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110), poate provoca reacţii alergice.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Utilizarea concomitentă de ibuprofen cu următoarele substanţe trebuie evitată:
Acid acetilsalicilic, doză mică: date experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă,
ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate acestea,
datorită limitelor acestor date şi a incertitudinii privind extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se
poate trage o concluzie solidă privind utilizarea regulată a ibuprofenului şi se consideră că este puţin probabil
ca utilizarea ocazională a ibuprofenului să aibă efecte relevante clinic (vezi pct. 5.1).
Alte AINS: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul
apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de ibuprofen cu
alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4).
În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.
Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot
apărea, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de Ibufen în decurs de 24 ore
înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită de metotrexat şi la
creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de
metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de
metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.
În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.
Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substan
ţe:
Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.
Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia
plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se
recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.
Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de filtrare
glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea
concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot
reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor.
La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu
funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de
angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei
rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o astfel de
asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să
consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie
luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA poate
determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.
6
Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofenul contracarează efectul captoprilului de
creştere a excreţiei de sodiu.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastrointestinale
(vezi pct. 4.4).
Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a
anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.
Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi
redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de
celălalt.
Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.
Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu
hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata
administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă
efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.
Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.
Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate
reduce efectul mifepristonei.
Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a acestor
substanţe este redusă.
Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.
Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent,
se recomandă monitorizarea glicemiei.
Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a
hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic, bifosfonaţi şi pentoxifilină: potenţează reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a
hemoragiei şi ulceraţiei.
Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării
embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de
malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la
începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport cu doza şi cu durata tratamentului. La animale,
administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini
pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele cărora li s-a administrat un
inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor
malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, Ibufen
nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar.
Dacă Ibufen este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului şi al celui de al
doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă
posibil.
În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune
•fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;
•mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi
la doze foarte mici.
- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, Ibufen este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.
Alăptare
Ibuprofen este excretat în laptele matern. Dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în
considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.
7
Fertilitate
Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână
gravide. La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate,
trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În general, ibuprofenul nu are reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse, cum sunt
ameţeală, oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin
frecvente), capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată. Acest efect este
potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.
4.8 Reacţii adverse
Cele mai frecvente evenimente adverse observate sunt de natură gastro-intestinală. Pot apărea ulcere gastro-
duodenale, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, uneori letală, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).
Greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză,
stomatită ulcerativă, exacerbarea colitei şi boala Crohn (vezi pct. 4.4) au fost raportate după administrare.
Gastrita a fost observată mai puţin frecvent.
Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor gastro-
intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului. Pentru alţi factori de risc cunoscuţi, vezi pct. 4.4.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400
mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Edem, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.
Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg.
Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Infecţii şi infestări
Foarte rare: A fost descrisă exacerbarea inflamaţiilor provocate de infecţii (de exemplu, dezvoltare a
fasceitei necrozante), care coincide cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Este posibil
ca aceasta să fie asociată cu mecanismul de acţiune al medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.
Prin urmare, dacă în timpul utilizării ibuprofen apar semne ale unei infecţii sau infecţia se agravează, se
recomandă ca pacientul să se adreseze imediat medicului. Consultul medical este necesar pentru a se
investiga dacă există indicaţie de terapie antiinfecţioasă/antibiotică.
În cursul tratamentului cu ibuprofen au fost observate simptome ale meningitei aseptice, cu redoare a cefei,
cefalee, greaţă, vărsături, febră sau tulburări de conştienţă. Pacienţii cu boli autoimune (LES, boala mixtă a
ţesutului conjunctiv) par a fi predispuşi.
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: tulburări de hematopoieză (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză).
Primele simptome sau semne pot include: febră, angină, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale, simptome
asemănătoare gripei, fatigabilitate severă, hemoragie nazală şi
cutanată.
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate, cum sunt urticarie, prurit, purpură şi exantem, precum şi
crize de astm bronşic (uneori cu hipotensiune arterială).
Rare: lupus eritematos.
Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate severă. Simptomele pot include: edem facial, edem al limbii, edem
laringian cu constricţie a căilor aeriene, dispnee, tahicardie, scădere a tensiunii arteriale până la şoc cu
potenţial letal.
Tulburări psihice
Rare: depresie, confuzie, halucinaţii.
Tulburări ale sistemului nervos
8
Frecvente: cefalee, somnolenţă, vertij, fatigabilitate, agitaţie, ameţeli, insomnie, iritabilitate
Foarte rare: meningită aseptică.
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: tulburări vizuale.
Rare: ambliopie toxică.
Tulburări acustice şi vestibulare
Foarte rare: tinitus.
Tulburări cardiace
Foarte rare: palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, edem pulmonar acut.
Tulburări vasculare
Foarte rare: hipertensiune arterială, edeme.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: rinită, bronhospasm.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale, cum sunt pirozis, dispepsie, durere abdominală şi greaţă,
vărsături, flatulenţă, diaree, constipaţie.
Frecvente: ulcere gastro-intestinale, uneori complicate cu hemoragie şi perforaţie (vezi pct. 4.4), pierdere
ocultă de sânge care poate duce la anemie, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, colită, exacerbare a
afecţiunii intestinale inflamatorii, complicaţii ale diverticulitei colonice (perforaţie, fistulă).
Mai puţin frecvente: gastrită.
Foarte rare: esofagită, pancreatită, strictură intestinală.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: disfuncţie hepatică, leziuni hepatice, în special la utilizarea de lungă durată, insuficienţă
hepatică, hepatită acută, icter.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: fotosensibilitate.
Foarte rare: forme severe de reacţii cutanate (eritem polimorf, dermatită exfoliativă, reacţii buloase,
incluzând sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, alopecie, fasceită necrozantă.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: dezvoltare de edeme, în special la pacienţii cu hipertensiune a
rterială sau insuficienţă
renală, sindrom nefrotic, nefrită interstiţială care poate fi asociată cu insuficienţă renală.
Foarte rare: necroză papilară renală la utilizarea de lungă durată (vezi pct. 4.4).
Investigaţii diagnostice
Rare: creştere a uremiei, a valorilor serice ale transaminazelor şi a fosfatazei alcaline, scădere a valorilor
hemoglobinei şi ale hematocritului, inhibare a agregării plachetare, timp de sângerare prelungit, scădere a
calcemiei, creştere a uricemiei.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă de AINS vor manifesta cel mult greaţă,
vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee, ameţeală, vertij şi
hemoragie gastro-intestinală. În cazuri de intoxicaţie gravă, toxicitatea se manifestă la nivelul sistemului
nervos central prin somnolenţă şi episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă.
Uneori, pacienţii pot manifesta convulsii. De asemenea, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice. În
intoxicaţia gravă poate apărea acidoză metabolică şi timpul de protombină/INR poate fi prelungit, posibil
datorită activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea: insuficienţă renală acută, leziuni hepatice, hipotensiune
arterială, depresie respiratorie şi cianoză. La pacienţii cu astm bronşic, există posibilitatea exacerbării
astmului bronşic.
Tratament
9
Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale şi include menţinerea căilor
respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace şi vitale până la stabilizarea acestora. Lavajul gastric
sau administrarea orală de cărbune activat sunt indicate dacă pacientul se prezintă în decurs de o oră de la
ingestia a mai mult de 400 mg per kg corp. Dacă Ibufen a fost deja absorbit, trebuie administrate substanţe
alcaline pentru a se favoriza excreţia de acid ibuprofenic în urină. Dacă convulsiile sunt frecvente sau
prelungite, trebuie administrat intravenos diazepam sau lorazepam.
Pentru astm bronşic, trebuie administrate bronhodilatoare. Nu există antidot specific.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic.
Cod ATC: M01AE01.
Ibuprofen este un AINS cu acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică. Modelele convenţionale de
durere şi inflamaţie din experimentele la animale arată că ibuprofenul inhibă eficace sinteza de
prostaglandine. La om, ibuprofenul reduce durerea, posibil determinată de inflamaţie sau conexă acesteia,
edemul şi febra. Ibuprofenul exercită un efect inhibitor asupra sintezei de prostaglandine prin inhibarea
activităţii ciclooxigenazei. În plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra agregării plachetare indusă de ADP
(adenozin difosfat) sau colagen.
Date experimentale sugerează că ibuprofen, la administrare concomitentă cu acid acetilsalicilic, poate inhiba
efectul unei doze mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Într-un studiu, în care s-a
administrat o doză unică de 400 mg ibuprofen cu 8 ore înainte sau 30 de minute după o doză de acid
acetilsalicilic cu eliberare imediată (81 mg), apare o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra
formării de tromboxan sau asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor acestor date şi a
incertitudinii legată de extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se poate trage o concluzie solidă
privind utilizarea regulată de ibuprofen şi se consideră că este puţin probabil ca utilizarea ocazională de
ibuprofen să aibă efecte relevante clinic.
Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus şi
activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se presupune că
aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofen inhibă sinteza renală de prostaglandine
care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă cardiacă la pacienţii cu risc (vezi
pct. 4.3).
Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale sintezei de
prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, 4.6 şi 5.3).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie:
Ibuprofen se absoarbe rapid din tractul gastro-intestinal, valoarea concentraţiilor plasmatice maxime fiind
atinsă la 1-2 ore de la administrare.
Distribuţie
Ibuprofen este rapid distribuit în întregul organism. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99. În
lichidul sinovial ibuprofenul se regăseşte în concentraţii stabile între 2-8 ore de la administrarea orală. Ibuprofenul
este detectat în plasmă la mai mult de 8 ore după administrare.
Metabolism
Ibuprofen este metabolizat la nivel hepatic (hidroxilare, carboxilare). Metabolizându-se rapid, nu se
acumulează în organism şi nu determină procese de inducţie enzimatică.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 2 ore. Eliminarea se face în principal pe cale renală:
sub formă de metaboliţi inactivi, aproximativ 90 din doza administrată, iar restul sub formă neschimbată.
Ibuprofen se excretă în laptele matern.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofen, a demonstrat, în principal leziuni şi
ulcere la nivelul tractului gastro-intestinal.
10
Testele in vitro şi in vivo nu au demonstrat efecte semnificative clinic privind mutagenitatea pentru
ibuprofen. Mai mult, nu s-au observat efecte carcinogene la şoarece şi şobolani.
Ibuprofen inhibă ovulaţia la iepuri şi afectează nidarea la diferite specii de animale (iepure, şobolan şi
şoarece). Studii experimentale au demonstrat că ibuprofen traversează placenta, în cazul administrării unor
doze materne toxice, şi s-a observat o incidenţă crescută a malformaţiilor (de exemplu, defecte ale septului
ventricular).
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
Film:
Alcool polivinilic parţial hidrolizat
Macrogol 3000
Dioxid de titan (E171)
Talc
Eritrozină pe lac de aluminiu (E 127)
Galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110)
Indigo Carmin pe lac de aluminiu (E 132)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
4 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25
oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 1 blister din PVC/Al a 10 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Antibiotice SA
Str. Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi, România
11
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8318/2015/01-02-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare, Martie 2004
Reînnoire – Noiembrie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2015
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Ibufen 200 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 200 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 42,3 mg; galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110)
0,1728 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Comprimate filmate, de culoare roz trandafirie, rotunde, biconvexe, cu aspect uniform, cu margini intacte.
4 DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ibufen este indicat pentru:
- tratamentul afecţiunilor reumatismale acute sau cronice: reumatism articular inflamator sau degenerativ şi
al afecţiunilor reumatismale extraarticulare;
- tratamentul simptomatic al afecţiunilor dureroase: cefalee, migrenă (tratament şi profilaxie), dureri dentare,
dismenoree, dureri osteo-articulare şi musculare (inclusiv tendinite, bursite, luxaţii, entorse);
-tratamentul simptomatic al febrei şi al durerilor musculare asociate răcelii comune.
4.2 Doze şi mod de administrare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Ibufen este indicat pentru adulţi şi copii cu greutatea peste 20 kg (cu vârsta de aproximativ 6 ani).
Adulţi, adolescenţi şi copii cu greutatea mai mare sau egală cu 40 kg:
Doza iniţială este de 200 mg sau 400 mg ibuprofen. Dacă este necesar, pot fi utilizate doze suplimentare de 1
sau 2 comprimate filmate (200 - 400 mg ibuprofen). Intervalul dintre administrarea dozelor trebuie stabilit în
funcţie de simptomele observate şi de doza zilnică recomandată maximă. Acest interval nu trebuie să fie mai
mic de 6 ore pentru doza de 400 mg şi de 4 ore pentru doza de 200 mg. Este recomandat să nu se depăşească
o doză totală de 1200 mg ibuprofen, într-un interval de 24 de ore.
Greutate corporală Doză unică Doză zilnică maximă
≥ 40 kg
1 sau 2 comprimate filmate
(echivalentul a 200 mg sau 400
mg ibuprofen) 6 comprimate filmate (echivalentul a
1200 mg ibuprofen)
2
Copii cu greutatea mai mică sau egală cu 39 kg :
Ibufen trebuie utilizat doar la copiii care au o greutate corporală de cel puţin 20 kg. Doza zilnică totală
maximă de ibuprofen este de 20-30 mg / kg/zi, divizată în 3 - 4 doze, cu intervale între administrarea dozelor
de 6 până la 8 ore. Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depăşită. Este recomandat să nu se
depăşească o doză totală de 30 mg ibuprofen/kg, într-un interval de 24 de ore. În cazul utilizării Ibufen la
copii, se aplică următoarele recomandări de dozaj:
Greutate corporală Doză unică Doză zilnică maximă
Copii cu greutatea de 20 kg -29
kg 1 comprimat filmat
(echivalentul a 200 mg
ibuprofen)
3 comprimate filmate
(echivalentul a 600 mg
ibuprofen)
Copii cu greutatea de 30 kg - 39
kg
1 comprimat filmat
(echivalentul a 200 mg
ibuprofen)
4 comprimate filmate
(echivalentul a 800 mg
ibuprofen)
Dacă este necesar ca acest medicament să fie administrat mai mult de 3 zile pentru febră sau mai mult de 4
zile pentru calmarea durerilor sau dacă simptomele se agravează, pacientul trebuie avertizat să se adreseze
unui medic.
Se recomandă ca pacienţii cu hipersensibilitate gastrică să utilizeze Ibufen împreună cu alimente.
Dacă este administrat la scurt timp după masă, debutul acţiunii Ibufen poate întârzia. Dacă se întâmplă acest
lucru, nu se va administra o doză de Ibufen mai mare decât cea recomandată la pct. 4.2 (Doze şi mod de
administrare) sau până când nu a trecut intervalul corect pentru administrarea unei doze noi.
Grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Pentru utilizarea la copii, vezi şi pct. 4.3.
Vârstnici:
AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la
evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro-intestinale potenţial letale, ulceraţii sau
perforaţii (vezi pct. 4.4). Dacă tratamentul este considerat necesar, trebuie utilizată cea mai mică doză pentru
cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.
Tratamentul trebuie reevaluat la intervale regulate şi întrerupt dacă nu se observă un beneficiu sau dacă apar
manifestări de intoleranţă.
Insuficienţă renală:
La pacienţii cu reducerea funcţiei renale uşoară până la moderată, doza trebuie menţinută la cea mai mică
valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia renală trebuie
monitorizată. (Pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică:
La pacienţii cu reducerea funcţiei hepatice uşoară până la moderată, doza va fi menţinută la cea mai mică
valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia hepatică trebuie
monitorizată. (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.;
- Antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, astm bronşic, rinită, urticarie sau edem
angioneurotic) la acid acetilsalicilic sau alte AINS;
- Antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de terapia anterioară cu AINS;
- Ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal
recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii
dovedite);
3
- Insuficienţă hepatică sau renală severă;
- Insuficienţă cardiacă severă sau coronaropatii;
- Ultimul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6);
- Deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide);
- Hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă;
- Tulburări ale hematopoiezei de origine neprecizată;
- Copii cu vârsta sub 6 ani din cauza formei farmaceutice neadecvate vârstei.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro- intestinale şi
cardiovasculare prezentate mai jos). Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical
regulat în vederea monitorizării evenimentelor adverse.
Ibufen trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele situaţii:
- lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;
- tulburare congenitală în metabolismul porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);
- primul şi al doilea trimestru de sarcină;
- alăptare.
Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:
- afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiune intestinală inflamatorie cronică (colită ulcerativă,
boala Crohn);
- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;
- funcţie renală redusă;
- disfuncţie hepatică;
- tulburări de hematopoieză;
- deficit de coagulare a sângelui;
- alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide, boală respiratorie
obstructivă cronică sau astm bronşic;
- imediat după intervenţii chirurgicale majore.
Utilizarea de Ibufen concomitent cu AINS, inclusiv cu inhibitori selectivi de 2-ciclooxigenază,trebuie
evitată.
Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală
Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate AINS
şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de evenimente gastro-
intestinale grave.
Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de
AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi
pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.
La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid
acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie luată în
considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de
protoni).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale
tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care
pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de tipul
warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele antiagregante
antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).
Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu Ibufen,tratamentul
trebuie întrerupt.
AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colită
ulcerativă, boală Crohn), deoarece pot determina exacerbarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).
Vârstnici
4
Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi perforaţiei
gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari
(2400 mg zilnic) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În general,
studiile epidemiologice nu sugerează că dozele mici de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) sunt
asociate cu un risc crescut de infarct miocardic.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o
evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la
pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor evenimente cardiovasculare (de
exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat şi fumat).
Reacţii cutanate
Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-
Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi
pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza iniţială a terapiei,
debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament.
Tratamentul cu Ibufen trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor leziuni
mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.
Efect renal
Ibuprofen poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior de
tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii predispuşi, acesta
poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.
Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară
renală si alte modificări renale patologice. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu
hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de toxicitate renală
la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti
pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor
şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul
cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică,
cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA şi vârstnicii. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general,
urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.
Alte precauţii
Foarte rar sunt observate reacţii de hipersensibilitate acută severe (de exemplu, şoc anafilactic). La primele
semne de reacţii de hipersensibilitate după utilizarea/administrarea Ibufen tratamentul trebuie întrerupt.
Personalul specializat trebuie să iniţieze măsurile medicale ne
cesare, în funcţie de simptomele apărute.
Bronhospasmul, urticaria sau edemul angioneurotic se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în
antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.
Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).
În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu
trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. În general, administrarea de rutină a
analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni
renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).
Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare
de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări
autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).
5
În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei hepatice
şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.
Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special
dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.
Deoarece ibuprofenul, ca şi alte antiinflamatoare nesteroidiene, poate determina prelungirea timpului de
sângerare, el trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu deficite intrinseci de coagulare şi la pacienţii aflaţi
sub terapie cu anticoagulante.
Pacienţii care prezintă tulburări de vedere la administrarea de ibuprofen trebuie să întrerupă tratamentul şi să
efectueze un examen oftalmologic.
Deoarece Ibufen conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Deoarece Ibufen conţine galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110), poate provoca reacţii alergice.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Utilizarea concomitentă de ibuprofen cu următoarele substanţe trebuie evitată:
Acid acetilsalicilic, doză mică: date experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă,
ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate acestea,
datorită limitelor acestor date şi a incertitudinii privind extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se
poate trage o concluzie solidă privind utilizarea regulată a ibuprofenului şi se consideră că este puţin probabil
ca utilizarea ocazională a ibuprofenului să aibă efecte relevante clinic (vezi pct. 5.1).
Alte AINS: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul
apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de ibuprofen cu
alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4).
În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.
Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot
apărea, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de Ibufen în decurs de 24 ore
înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită de metotrexat şi la
creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de
metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de
metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.
În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.
Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substan
ţe:
Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.
Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia
plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se
recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.
Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de filtrare
glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea
concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot
reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor.
La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu
funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de
angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei
rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o astfel de
asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să
consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie
luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA poate
determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.
6
Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofenul contracarează efectul captoprilului de
creştere a excreţiei de sodiu.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastrointestinale
(vezi pct. 4.4).
Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a
anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.
Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi
redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de
celălalt.
Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.
Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu
hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata
administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă
efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.
Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.
Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate
reduce efectul mifepristonei.
Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a acestor
substanţe este redusă.
Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.
Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent,
se recomandă monitorizarea glicemiei.
Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a
hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic, bifosfonaţi şi pentoxifilină: potenţează reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a
hemoragiei şi ulceraţiei.
Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării
embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de
malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la
începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport cu doza şi cu durata tratamentului. La animale,
administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini
pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele cărora li s-a administrat un
inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor
malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, Ibufen
nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar.
Dacă Ibufen este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului şi al celui de al
doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă
posibil.
În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune
•fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;
•mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi
la doze foarte mici.
- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, Ibufen este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.
Alăptare
Ibuprofen este excretat în laptele matern. Dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în
considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.
7
Fertilitate
Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână
gravide. La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate,
trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În general, ibuprofenul nu are reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse, cum sunt
ameţeală, oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin
frecvente), capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată. Acest efect este
potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.
4.8 Reacţii adverse
Cele mai frecvente evenimente adverse observate sunt de natură gastro-intestinală. Pot apărea ulcere gastro-
duodenale, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, uneori letală, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).
Greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză,
stomatită ulcerativă, exacerbarea colitei şi boala Crohn (vezi pct. 4.4) au fost raportate după administrare.
Gastrita a fost observată mai puţin frecvent.
Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor gastro-
intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului. Pentru alţi factori de risc cunoscuţi, vezi pct. 4.4.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400
mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Edem, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.
Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg.
Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Infecţii şi infestări
Foarte rare: A fost descrisă exacerbarea inflamaţiilor provocate de infecţii (de exemplu, dezvoltare a
fasceitei necrozante), care coincide cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Este posibil
ca aceasta să fie asociată cu mecanismul de acţiune al medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.
Prin urmare, dacă în timpul utilizării ibuprofen apar semne ale unei infecţii sau infecţia se agravează, se
recomandă ca pacientul să se adreseze imediat medicului. Consultul medical este necesar pentru a se
investiga dacă există indicaţie de terapie antiinfecţioasă/antibiotică.
În cursul tratamentului cu ibuprofen au fost observate simptome ale meningitei aseptice, cu redoare a cefei,
cefalee, greaţă, vărsături, febră sau tulburări de conştienţă. Pacienţii cu boli autoimune (LES, boala mixtă a
ţesutului conjunctiv) par a fi predispuşi.
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: tulburări de hematopoieză (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză).
Primele simptome sau semne pot include: febră, angină, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale, simptome
asemănătoare gripei, fatigabilitate severă, hemoragie nazală şi
cutanată.
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate, cum sunt urticarie, prurit, purpură şi exantem, precum şi
crize de astm bronşic (uneori cu hipotensiune arterială).
Rare: lupus eritematos.
Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate severă. Simptomele pot include: edem facial, edem al limbii, edem
laringian cu constricţie a căilor aeriene, dispnee, tahicardie, scădere a tensiunii arteriale până la şoc cu
potenţial letal.
Tulburări psihice
Rare: depresie, confuzie, halucinaţii.
Tulburări ale sistemului nervos
8
Frecvente: cefalee, somnolenţă, vertij, fatigabilitate, agitaţie, ameţeli, insomnie, iritabilitate
Foarte rare: meningită aseptică.
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: tulburări vizuale.
Rare: ambliopie toxică.
Tulburări acustice şi vestibulare
Foarte rare: tinitus.
Tulburări cardiace
Foarte rare: palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, edem pulmonar acut.
Tulburări vasculare
Foarte rare: hipertensiune arterială, edeme.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: rinită, bronhospasm.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale, cum sunt pirozis, dispepsie, durere abdominală şi greaţă,
vărsături, flatulenţă, diaree, constipaţie.
Frecvente: ulcere gastro-intestinale, uneori complicate cu hemoragie şi perforaţie (vezi pct. 4.4), pierdere
ocultă de sânge care poate duce la anemie, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, colită, exacerbare a
afecţiunii intestinale inflamatorii, complicaţii ale diverticulitei colonice (perforaţie, fistulă).
Mai puţin frecvente: gastrită.
Foarte rare: esofagită, pancreatită, strictură intestinală.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: disfuncţie hepatică, leziuni hepatice, în special la utilizarea de lungă durată, insuficienţă
hepatică, hepatită acută, icter.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: fotosensibilitate.
Foarte rare: forme severe de reacţii cutanate (eritem polimorf, dermatită exfoliativă, reacţii buloase,
incluzând sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, alopecie, fasceită necrozantă.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: dezvoltare de edeme, în special la pacienţii cu hipertensiune a
rterială sau insuficienţă
renală, sindrom nefrotic, nefrită interstiţială care poate fi asociată cu insuficienţă renală.
Foarte rare: necroză papilară renală la utilizarea de lungă durată (vezi pct. 4.4).
Investigaţii diagnostice
Rare: creştere a uremiei, a valorilor serice ale transaminazelor şi a fosfatazei alcaline, scădere a valorilor
hemoglobinei şi ale hematocritului, inhibare a agregării plachetare, timp de sângerare prelungit, scădere a
calcemiei, creştere a uricemiei.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă de AINS vor manifesta cel mult greaţă,
vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee, ameţeală, vertij şi
hemoragie gastro-intestinală. În cazuri de intoxicaţie gravă, toxicitatea se manifestă la nivelul sistemului
nervos central prin somnolenţă şi episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă.
Uneori, pacienţii pot manifesta convulsii. De asemenea, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice. În
intoxicaţia gravă poate apărea acidoză metabolică şi timpul de protombină/INR poate fi prelungit, posibil
datorită activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea: insuficienţă renală acută, leziuni hepatice, hipotensiune
arterială, depresie respiratorie şi cianoză. La pacienţii cu astm bronşic, există posibilitatea exacerbării
astmului bronşic.
Tratament
9
Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale şi include menţinerea căilor
respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace şi vitale până la stabilizarea acestora. Lavajul gastric
sau administrarea orală de cărbune activat sunt indicate dacă pacientul se prezintă în decurs de o oră de la
ingestia a mai mult de 400 mg per kg corp. Dacă Ibufen a fost deja absorbit, trebuie administrate substanţe
alcaline pentru a se favoriza excreţia de acid ibuprofenic în urină. Dacă convulsiile sunt frecvente sau
prelungite, trebuie administrat intravenos diazepam sau lorazepam.
Pentru astm bronşic, trebuie administrate bronhodilatoare. Nu există antidot specific.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic.
Cod ATC: M01AE01.
Ibuprofen este un AINS cu acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică. Modelele convenţionale de
durere şi inflamaţie din experimentele la animale arată că ibuprofenul inhibă eficace sinteza de
prostaglandine. La om, ibuprofenul reduce durerea, posibil determinată de inflamaţie sau conexă acesteia,
edemul şi febra. Ibuprofenul exercită un efect inhibitor asupra sintezei de prostaglandine prin inhibarea
activităţii ciclooxigenazei. În plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra agregării plachetare indusă de ADP
(adenozin difosfat) sau colagen.
Date experimentale sugerează că ibuprofen, la administrare concomitentă cu acid acetilsalicilic, poate inhiba
efectul unei doze mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Într-un studiu, în care s-a
administrat o doză unică de 400 mg ibuprofen cu 8 ore înainte sau 30 de minute după o doză de acid
acetilsalicilic cu eliberare imediată (81 mg), apare o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra
formării de tromboxan sau asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor acestor date şi a
incertitudinii legată de extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se poate trage o concluzie solidă
privind utilizarea regulată de ibuprofen şi se consideră că este puţin probabil ca utilizarea ocazională de
ibuprofen să aibă efecte relevante clinic.
Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus şi
activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se presupune că
aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofen inhibă sinteza renală de prostaglandine
care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă cardiacă la pacienţii cu risc (vezi
pct. 4.3).
Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale sintezei de
prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, 4.6 şi 5.3).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie:
Ibuprofen se absoarbe rapid din tractul gastro-intestinal, valoarea concentraţiilor plasmatice maxime fiind
atinsă la 1-2 ore de la administrare.
Distribuţie
Ibuprofen este rapid distribuit în întregul organism. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99. În
lichidul sinovial ibuprofenul se regăseşte în concentraţii stabile între 2-8 ore de la administrarea orală. Ibuprofenul
este detectat în plasmă la mai mult de 8 ore după administrare.
Metabolism
Ibuprofen este metabolizat la nivel hepatic (hidroxilare, carboxilare). Metabolizându-se rapid, nu se
acumulează în organism şi nu determină procese de inducţie enzimatică.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 2 ore. Eliminarea se face în principal pe cale renală:
sub formă de metaboliţi inactivi, aproximativ 90 din doza administrată, iar restul sub formă neschimbată.
Ibuprofen se excretă în laptele matern.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofen, a demonstrat, în principal leziuni şi
ulcere la nivelul tractului gastro-intestinal.
10
Testele in vitro şi in vivo nu au demonstrat efecte semnificative clinic privind mutagenitatea pentru
ibuprofen. Mai mult, nu s-au observat efecte carcinogene la şoarece şi şobolani.
Ibuprofen inhibă ovulaţia la iepuri şi afectează nidarea la diferite specii de animale (iepure, şobolan şi
şoarece). Studii experimentale au demonstrat că ibuprofen traversează placenta, în cazul administrării unor
doze materne toxice, şi s-a observat o incidenţă crescută a malformaţiilor (de exemplu, defecte ale septului
ventricular).
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
Film:
Alcool polivinilic parţial hidrolizat
Macrogol 3000
Dioxid de titan (E171)
Talc
Eritrozină pe lac de aluminiu (E 127)
Galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110)
Indigo Carmin pe lac de aluminiu (E 132)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
4 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25
oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 1 blister din PVC/Al a 10 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Antibiotice SA
Str. Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi, România
11
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8318/2015/01-02-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare, Martie 2004
Reînnoire – Noiembrie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2015
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
