1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Sedacoron 150 mg concentrat pentru solutie perfuzabil ă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
3 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă (1 fiolă) conţin clorhidra t de amiodaronă 150 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut : alcool benzilic 60 mg per fiolă.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Soluţia după reconstituire: soluţie clară, incoloră până la galben pal.
4. DATE CLINICE
4.1. Indicaţii terapeutice
Tratamentul tulburărilor de ritm severe, invalidante sau potenţial letale precum şi al aritmiilor
refractare la terapia convenţională sau în cazurile în care nu sunt tolerate alte antiaritmice:
- tulburări de ritm ventricular confirmate, simptomatice şi invalidante incluzând tahicardia
ventriculară cu instabilitate hemodinamică: extrasistole ventriculare complexe de grad înalt,
tahicardie ventriculară recurentă, fibrilaţie ventriculară recurentă ;
- tulburări de ritm supraventriculare cu ritm ventricular rapid: fibrilaţia şi flutter -ul atrial,
tahicardie supraventriculară paroxistică, tahicardie joncţională etc.
- tahicardie în cadrul sindromului Wolff -Parkinson- White
4.2. Doze şi mod de administrare
Doza trebuie ajustată individual, în funcţie de răspunsul clinic. Trebuie să se administreze doza
cea mai mică posibilă.
Extrasistolele ventriculare necesită, de obicei, doze mai mari decât cele supraventriculare.
Dacă apar semne sau simptome de toxici tate pulmonară, se recomandă întreruperea tratamentului
cu amiodaronă până la determinarea cauzei. Dacă toxicitatea pulmonară este corelată cu
amiodarona, este recomandată întreruperea tratamentului. Utilitatea terapiei cu glucocorticoizi AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3686/2003-01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
2
este controversată, dar o astfel de terapie poate fi utilă în cazul toxicităţii severe. Dacă apar
simptome de neurotoxicitate, este recomandată reducerea dozei; rareori poate fi necesară
întreruperea amiodaronei. Dacă survine fotosensibilitate, este recomandată reducerea d ozei şi
măsuri de protecţie solară. Greaţa şi vărsăturile pot fi evitate prin reducerea dozei sau prin
administrarea în mai multe prize. Dacă apare epididimită, se recomandată reducerea dozei sau
întreruperea administrării amiodaronei.
Sedacoron, concentr at pentru soluţie perfuzabilă se administrează în perfuzie intravenoasă scurtă
(tratament de atac) sau perfuzie intravenoasă de lungă durată (tratament de iniţiere) folosind o
pompă de perfuzie sau seringă automată. Pentru diluare se poate folosi soluţia de glucoză 5%
izotonă (250 ml pentru fiecare 150 mg amiodaronă).
Trebuie evitată injectarea in bolus.
Amiodarona nu trebuie amestecată cu alte medicamente în soluţia pentru perfuzie sau în aceeaşi
seringă, pentru a evita incompatibilităţile.
În cazul perfuz iei de lungă durată, pentru evitarea apariţiei flebitei, trebuie folosit un cateter
central.
Datorită faptului că dozele trebuie adaptate necesităţilor individuale, următoarele indicaţii trebuie
considerate numai orientative, mai ales în cazul copiilor.
T ratament de atac (perfuzie scurtă)
Dacă funcţia cardio -circulatorie este normală: doza recomandata este de 5 mg amiodaronă/kg (0,1
ml Sedacoron, concentrat pentru soluţie perfuzabilă) administrată într -un interval de timp de
aproximativ 20 –120 minute, înt r-un volum adecvat de solutie de glucoză 5%.
În caz de afectare a funcţiei cardio -circulatorie: se recomandă 2,5 mg miodaronă/kg (0,05 ml
Sedacoron, concentrat pentru soluţie perfuzabilă).
Tratament de întreţinere (perfuzie de lungă durată)
Pentru adminis trare în perfuzie mai mult de 24 ore, doza zilnică trebuie diluată în aproximativ
500 – 1000 ml glucoză 5%.
Doza zilnică recomandată: 10 - 20 mg amiodaronă/kg; doza totală pentru un pacient de 60 kg
fiind de aproximativ 600 – 1200 mg (4 – 8 fiole Sedacor on). Nu trebuie depăţită doză zilnică
maximă de 1500 mg amiodaronă (10 fiole Sedacoron).
Datorită faptului că amiodarona are acţiune iritantă la nivelul pereţilor venoşi, este recomandat să
se treacă la administrarea orală cât de curând posibil.
Copii ş i adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea amiodaronei la copii şi adolescenţi nu a fost stabilită.
Datele curente disponibile sunt descrise la pct.5.1 şi 5.2
Datorită prezenţei alcoolului benzilic, amiodarona administrată intravenos este contraindicată la
nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta până la 3 ani.
4.3. Contraindicaţii
• Hipersensibilitate la amiodaronă, la iod, sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct.
6.1.
• Bradicardie sinusală şi bloc sinoatrial. La pacien ţii cu tulburări severe de condu cere (bloc
atriovendricular de grad mare, bloc bifascicular sau trifascicular) sau boala nodului sinusal,
amiodarona trebuie utilizată numai în asociere cu un pacemaker.
• Dovezi sau antecedente de disfunc ţie tiroidiană. În cazul tuturor pacien ţilor, trebuie
efectuate teste ale funcţ iei tiroidiene, înainte de ini ţierea trata ment ului.
3
• Insuficien ţa respiratorie severă, colapsul circulator sau hipotensiunea arterială severă;
hipotensiunea arterială, insuficien ţa cardiacă şi cardiomiopatia sunt, de asemenea, cont raindicaţii
în urma utilizării Sedacoron concentrat pentru soluţ ie perfuzabilă ca injecţie in bolus.
• Este contraindicată asocierea amiodaronei cu medicamente care determină torsada
vârfurilor (vezi pct. 4.5).
• Datorită prezenţei alcoolului benzilic amiodaro na administrată intravenos este
contraindicată la nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta până la 3 ani.
• Sarcină – cu excep ţia cazurilor excep ţionale (vezi pct. 4.6).
• Alăptare (vezi pct. 4.6).
Toate contraindica ţiile prevăzute mai sus nu se aplică în cazul utilizării amiodaronei pentru
resuscitare cardiopulmonară a fibrilaţ iei ventriculare rezistente la şoc.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sedacoron concentrat pentru solu ţie perfuzabilă trebuie utilizat numai într -o unitate special ă sub
supraveghere continuă (EKG şi tensiune arterială).
Perfuzarea i.v. este recomandată in bolus datorită efectelor he modinamice, uneori asociate cu
injectare rapidă (vezi pct. 4.8). Colapsul circulator poate fi precipitat prin administrare rapidă sau
s upradozaj (atropina a fost utilizată cu succes la astfel de pacien ţi care au bradicardie).
Perfuzarea repetată sau continuă la nivelul venelor periferice poate determina reac ţii la nivelul
locului de perfuzare (vezi pct. 4.8). Când este anticipată perfuza rea repetată sau continuă, se
recomandă administrarea printr -un cateter venos central.
Când amiodarona se administrează pe cale perfuzabilă cantitatea administrată poate să scadă şi,
dacă este necesar, trebuie ajustată rata perfuzării.
Anestezie (vezi pc t. 4.5): Înaintea intervenţ iei chirurgicale anestezistul trebuie informat cu privire
la faptul că pacientul utilizează amiodaronă.
Afec ţiuni cardiace
Este necesară pruden ţa la pacien ţii cu hipotensiune arterială, cardiomiopatie decompensată ş i
insuficien ţă cardiacă severă (vezi deasemenea pct. 4.3).
Amiodarona are un efect proaritmic scăzut. Au fost raportate cazuri de aritmii cu apari ţie recentă
sau agravarea aritmiilor tratate, uneori letale. Este important, dar greu de verificat lipsa eficacită ţii
amio daronei în urma unui efect proaritmic, indiferent dacă este sau nu asociat cu agravarea
condi ţiei cardiace. În general, efectele proaritmice apar în urma interac ţiunilor şi/sau tulburărilor
electrolitice (vezi pct. 4.5 şi 4.8).
Administrarea unei doze pre a mari poate determina bradicardie severă şi tulburări de conducere,
precum ş i ritm idioventricular, în special la pacien ţii vârstnici sau în timpul tratamentului cu
digitalice. În aceste cazuri, tratamentul cu amiodarona trebuie întrerupt. Dacă este neces ar, trebuie
utilizate beta -adrenostimulente sau glucagon. Datorită timpului lung de înjumătăţire plasmatică a
amiodaronei, dacă bradicardia este severă şi simptomatică, trebuie luat în considerare utilizarea
unui pacemaker.
4
Acţiunea farmacologică a amiodaronei induce modificări ale EKG: prelungirea intervalului QT
(asociat cu prelungire a repolarizării ) cu posibilitatea de apari ţie a undei U şi deformării undei T;
aceste schimbări nu reflectă toxicitatea. Există un risc crescut de torsada vârfurilor în caz ul unei
prelungiri excesive a intervalului QT.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale (vezi pct. 4.8).
În urma administrării intravenoase de amiodar onă au fost raportate cazuri foarte rare de
pneumonie intersti ţială. Când se suspectează acest di agnostic trebuie efectuată o radiografie
toracică. Tratamentul cu amiodaronă trebuie reevaluat deoarece pneumonia intersti ţială este, în
general, reversibilă în urma întreruperii precoce ş i trebuie luat în considerare tratamentul cu
corticosteroizi (vezi p ct. 4.8). Deseori, simptomele clinice dispar în câteva săptămâni, în urma
cărora apare ameliorarea radiologică şi a func ţiei pulmonare. Cu toate că tratamentul cu
amiodaronă este întrerupt, în cazul anumitor pacienţ i simptomele se pot agrava. Au fost raportate
cazuri letale de toxicitate pulmonară.
De obicei, imediat după efectuarea unei intervenţ ii chirurgicale au fost observate cazuri foarte
rare de complica ţii respiratorii severe, uneori letale (detresă respiratorie acută a adultului); cauza
poate fi o posibilă interac ţiune cu o concentra ţie crescută de oxigen (vezi pct. 4.5 şi 4.8).
Tulburări hepatobiliare (vezi pct. 4.8)
Poate să apară insuficien ţa hepatocelulară severă în decurs de 24 de ore de la administrarea
intravenoasă de amiodaronă, iar uneor i poate fi fatală. Prin urmare, imediat după ini ţierea
tratamentului cu amiodaro nă este recomandată monitorizarea atentă a transaminazelor hepatice.
Afec ţiuni oculare (vezi pct. 4.8)
În timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă trebuie efectuate i nvestigaţii oftalmologice
regulate, inclusiv examene fundoscopice şi cu ajutorul lămpii cu fantă.
Afec ţiuni cutanate ş i a ţesutului subcutanat (vezi pct. 4.8)
Expunerea la soare trebuie evitată în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă; acesta s e
aplică şi în cazul razelor UV ş i a expunerii la solar. Dacă acest lucru nu este posibil, păr ţile
neacoperite ale pielii, în special faţ a, trebuie protejate prin aplicarea unui unguent cu factor de
protec ţie crescut. Chiar ş i după întreruperea tratamentul ui cu clorhidrat de amiodaronă trebuie
utilizat , pentru o perioadă îndelungată de timp, un factor de protec ţie.
Tulburări endocrine (vezi pct. 4.8)
Datorită riscului de apari ţie a disfunc ţiei tiroidiene (hipertiroidie sau hipotiroidie) în timpul
tratament ului cu clorhidrat de amiodaronă, trebuie examinată func ţia tiroidiană înainte de ini ţierea
tratamentului. Pe parcursul tratamentului şi în decurs de un an de la întrerupere, aceste verificări
trebuie repetate la intervale regulate, iar pacien ţii trebuie e xaminaţi pentru simptomele clinice de
hipertiroidism sau hipotiroidism. Clorhidratul de amiodaronă inhibă transformarea tiroxinei (T3)
în triiodotironină (T4) şi poate determina creş terea valorilor T4, precum ş i scăderea valorilor T3
la pacien ţii fără simp tome clinice (eutiroidie). Aceste rezultate nu trebuie să determine
întreruperea tratamentului.
Diagnosticul clinic de hipertiroidism este confirmat prin scăderea TSH ultrasensibil, precum şi
creş terea valorilor T4. În urma diagnosticării hipertiroidismul ui, doza trebuie redusă – dacă este
posibil – şi/sau i niţiată substituţ ia cu L-tiroxină. În cazuri izolate, poate fi necesară întreruperea
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.
5
Diagnosticul clinic de hipertiroidism este confirmat prin scăderea TSH u ltrasensibil, precum şi
creş terea valorilor T3 şi T4. În urma diagnosticării hipertiroidismului, doza trebuie redusă – dacă
este posibil – sau întreruperea tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă; în cazuri grave trebuie
ini ţiat tratament cu deprimante a le tiroidei, blocante beta-adrenergici şi/sau corticosteroizi.
Datorită con ţinutului în iod, clorhidratul de amiodaronă poate da rezultate false la anumite teste
ale func ţiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv).
Tulburări ale sistemului nervos (vezi pct. 4.8):
Amiodarona poate induce neuropatie periferică senzorială, motorie sau mixtă şi/sau miopatie.
Ambele condi ţii pot fi severe, cu toate că, uneori, recuperarea apare în decurs de câteva săptămâni
de la întreruperea tratamentului cu amiodaronă, dar uneori poate fi incompletă. poate fi
incompletă.
Interac ţiuni cu alte medi camente (vezi pct. 4.5)
Nu este recomandată administrarea concomitentă de amiodaronă cu următoarele medicamente:
beta -blocante, blocante ale canalelor de calciu cu efect antiaritm ic (verapamil, diltiazem), laxative
care pot de termina hipokaliemie.
A fost raportată cre şterea concentra ţiilor plasmatice de flecainidă în urma administrării
concomitente cu amiodaronă. Doza de flecainidă trebuie redusă corespunzător, iar pacientul
trebu ie monitorizat cu aten ţie.
Riscul de toxicitate musculară este crescut în urma administrării concomitente de amiodaronă cu
statine metabolizate prin intermediul CYP3A4, precum simvastatina, atorvastatina şi lovastatina.
Când este administrată cu amiodarona este recomandată utilizarea unei statine care nu este
metabolizată prin intermediul CYP3A4.
Aten ţionări speciale privind excipien ţii
Acest medicament conţine alcool benzilic (20 mg/ml). Acesta poate determina reacţii toxice şi
reacţii alergice la sugari şi copiii cu vârsta până la 3 ani.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Datorită timpului lung de înjumătăţire plasmatică a amiodaronei, interac ţiunile pot fi observate
timp de câteva luni de la întreruperea tratamentului.
Unele dintre cele mai importante medicamente care interac ţionează cu amiodarona cunt
warfarina, digoxina, fenitoina şi orice alt medicament care prelungeş te intervalul QT.
Amiodarona cre şte concentra ţiile plasmatice ale anticoagulantelor orale (warfarin a) şi fenitoine
prin inhibarea CYP2C9. Doza de warfarină trebuie redusă corespunzător. Este recomandată
monitorizarea mai frecventă a timpului de protombină în timpul ş i după tratamentul cu
amiodaronă. Doza de fenitoină trebuie redusă dacă apar semne de supradozaj, iar concentra ţiile
plasmatice trebuie măsurate.
Administrarea de amiodaronă unui pacient care prime şte deja tratament cu digoxină va determina
creş terea concentra ţiei plasmatice de digoxină şi, prin urmare, va precipita simptomele ş i semnele
aso ciate cu concentra ţiile mari de digoxină. Este r ecomandată monitorizarea clinică , EKG şi
biologică, iar doza de digoxină trebuie înjumătă ţită. Deasemenea, este posibilă apari ţia unui efect
sinergic asupra frecven ţei cardiace ş i a conducerii atrioventricula re.
6
Tratamentul asociat cu următoarele substanţe active care prelungesc intervalul QT este
contraindicat (vezi pct. 4.3) datorită riscului crescut de torsada vârfurilor; de exemplu:
• Antiaritmice de clasă Ia, de exemplu chinidina, procainamida, disopirami da
• Antiaritmice de clasă III, de exemplu sotalol, bretilium
• Eritromicină cu administrare intravenoasă, cotrimoxazol sau pentamidină injectabile
• Unele antipsihotice, de exemplu clorpromazină, tioridazină, flufenazină, haloperidol,
amisulpridă şi sertindol
• Litiu ş i antidepresive triciclice, de exemplu doxepin, maprotilină ş i amitriptilină
• Anumite antihistaminice, de exemplu terfenadină, astemizol, mizolastină
• Antimalarice, de exemplu chinidină, meflochină, clorochină, halofantrină
• Moxifloxacin
Fluorochinol one
Există rapoarte foarte rare de prelungire a intervalului QT, cu sau fără torsada vârfurilor la
pacien ţii care au asociat amiodarona cu fluorochinol one. Utilizarea concomitentă de amiodaronă
ş i fluorochinol ona trebuie evitată (utilizarea concomitentă cu moxifloxacina este contraindicată,
vezi mai jos).
Tratamentul concomitent cu următoarele substanţ e active nu este recomandat:
• Beta-blocante ş i anumite vlocante ale canalelor de calciu (diltiazem, verapamil); pot să
apară accentuarea proprietă ţilor cronotr opice negative şi efecte de încetinire a conducerii.
• Laxative stimulente, care pot determina hipokaliemie, crescând astfel riscul de torsadă a
vârfurilor; trebuie utilizate alte tipuride laxative.
Este recomandată prudenţ a în cazul tratamentului asociat cu următoarele medicamente care, de
asemenea, pot determina hipokaliemie ş i/sau hipomagneziemie, de exemplu diuretice,
corticosteroizi sistemici, tetracosactidă, amfotericină cu administrare intravenoasă
În cazuri de hipokaliemie trebuie iniţiate măsuri co rective şi monitorizat intervalul QT. În caz de
torsadă a vârfurilor trebuie administrate medicamente antiaritmice; trebuie ini ţiate metode de
stimulare ş i utilizat magneziu intravenos.
Se recomandă prudenţ ă la pacienţii supuş i anesteziei generale sau car e primesc tratament cu doze
mari de oxigen. S -au raportat complicaţ ii severe la pacienţii care utilizează amiodarona şi sunt
supuş i anesteziei generale: bradicardie care nu răspunde tratamentului cu atropină, hipotensiune
arterială, tulburări de conducere, scăderea debitului cardiac. Au fost observate câteva cazuri de
detresă respiratorie a adultului, cele mai frecvente au apărut imediat după efectuarea unei
interven ţii chirurgicale. Există posibilitatea unei interac ţiuni cu o concentra ţie crescută de oxigen.
Sucul de grepfrut inhibă citocromul P450 3A4 şi poate creş te concentra ţia plasmatică de
amiodaronă. Sucul de grepfrut trebuie evitat în timpul tratamentului cu amiodaronă.
Medicamente metabolizate prin intermediul citocromului P450 3A4
Când asemenea m edicamente sunt administrate concomitent cu amiodarona, un inhibitor al CYP
3A4, poate determina o cre ştere a concentra ţiilor plasmatice ale acestora, conducând la o posibilă
creş tere a toxicită ţii:
• Ciclosporina: când este utilizată în asociere concentra ţiile plasmatice ale ciclosporinei pot
creş te până la de 2 ori mai mult. O reducere a dozei de ciclosporină poate fi necesară pentru a
men ţine concentraţ ia plasmatică în intervalul terapeutic.
7
• Statine: riscul de toxicitate musculară este crescut în urma admi nistrării concomitente de
amiodaronă şi statine metabolizate prin intermediul CYP 3A4, precum simvastatină, atorvastatină
ş i lovastatină. Este recomandată utilizarea statinelor care nu sunt metabolizate prin intermediul
CYP 3A4 atunci când sunt administrat e în asociere cu amiodarona.
• Alte medicamente metabolizate prin intermediul citocromului P450 3A4: exemple de
asemenea medicamente sunt lidocaina, tacrolimus, sildenafil, fentanil, midazolam, triazolma,
dihidroergotamina ş i ergotamina.
Flecainida
Deoarece flecainida este metabolizată în principal prin intermediul CYP 2D6, prin inhibarea
acestei izoenzime, amiodarona poate cre şte concentra ţiile plasmatice ale flecainidei; se
recomandă scăderea dozei de flecainidă cu 50% ş i monitorizarea cu atenţie a pacient ului pentru
reac ţii adverse. În aceste cazuri se recomandă monitorizarea atentă a concentra ţiilor plasmatice de
flecainidă.
Interac ţiunea cu substraturi ale altor izoenzime CYP 450
Studiile in vitro arată că amiodarona are, de asemenea, poten ţialul de a i nhiba CYP 1A2, CYP
2C19 ş i CYP 2D6 prin metabolitul său principal. Atunci când se administrează concomitent,
amiodarona cre şte concentraţ iile plasmatice a medicamentelor a căror metabolizare este
dependentă de CYP 1A2, CYP 2C19 şi CYP 2D6.
4.6. Fertilitat ea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Amiodarona are efecte farmacologice dăunătoare asupra sarcinii, fătului şi noului născut.
Amiodarona ş i N-desetilamiodarona traversează bariera feto -placentară ş i ating 10% şi 25% din
concentraţiile plasmatice materne la nou născut . Complica ţiile cele mai frecvente care apar la nou
născu ţi sunt afectarea cre şterii, na ştere prematură şi afectarea func ţiei glandei tiroidiene.
Hi potiroidismul, bradicardia ş i interval QT prelungit au fost observate la aproximativ 10% dintre
nou născu ţi. În cazuri izolate s -a observat o cre ştere a glandei tiroidiene sau murmure cardiace.
Rata malformaţ iilor nu este crescută. Cu toate ace stea, posibilitatea de apariţie a unor afec ţiuni
cardiace trebuie luată în considerare.
Sedacoron nu trebuie u tilizat în timpul sarcinii, cu excep ţia cazului în care este absolut necesar.
Datorită timpului de înjumătăţire prelungit, femeile aflate la vârstă fertilă trebuie să planifice
sarcina cu cel pu ţin şase luni după întreruperea tratamentului, pentru a evita expunerea
embrionului/fă tului în timpul sarcinii precoce .
Alăptare a
E xcretarea în laptele matern este dovedită pentru substanţ a activă şi pentru metabolitul activ.
Dacă este necesar tratamentul în timpul alăptării sau în cazul în care a miodarona a fost utilizată
pe pa rcursul sarcinii, alăptarea trebuie oprită .
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu este relevant.
4.8. Reacţii adverse
8
Frecvenţa reac ţiilor adverse men ţionate mai jos este definită utilizând următ oarea convenţie:
foarte frecvente ( ≥1/10), frecvente ( ≥1/100 şi <1/10), mai pu ţin frecvente ( ≥1/1000 şi <1/100),
rare ( ≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), frecvenţ ă necunoscută (nu poate fi estimată
din datele disponibile).
Tulburări hematologic e şi limfatice :
La pacien ţii trata ţi cu amiodaronă au fost descoperite accidental granuloame în măduva osoasă.
Semnifica ţia clinică este necunoscută.
Tulburări ale sistemului imunitar:
Rare :
• Alcoolul benzilic poate determina reacţ ii de hipersensibilitate
Foarte rare:
• Şoc anafilactic
Frecven ţă necunoscută :
• edem angioneurotic
Tulburări endocrine (vezi pct. 4.4) :
Frecvente:
• hipotiroidism
• hipertiroidism, uneori letale
Tulburări psihice :
Frecvente:
• coşmaruri
• tulburări de somn
Tulburări ale sistemului nervos :
Frecvente:
• tremurături extrapiramidale
Mai pu ţin frecvente:
• neuropatie periferică senzorială, motorie sau mixtă ş i/sau miopatie, de obicei reversibile
după întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4)
• ame ţeli
Foarte rare:
• ataxie cerebeloasă
• hipertensiune i ntracraniană benignă (pseudotumor cerebri)
• cefalee
Tulburări ocular e (vezi pct. 4.4):
Foarte frecvente:
• microdepozite aflate în partea anterioară corneei, întâlnite la majoritatea pacien ţilor ş i
care, de obicei, sunt prevăzute în partea de jos a pupilei . Pot fi asociate cu halouri colorate în
lumină orbitoare sau cu vedere înce ţo şată . De obicei, dispar după 6- 12 luni de la întreruperea
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.
Foarte rare:
• neuropatie optică şi/sau nevrită optică, care poate duce la orbire
Tulburări cardiace :
Frecvente:
9
• bradicardie, în general, de intensitate moderată
Foarte rare:
• bradicardie marcată, bloc sinusal care necesită întreruperea tratamentului , în special la
pacien ţii cu disfunc ţie de nod sinusal ş i/sau la pacienţii vârstnici
• ap ari ţia sau agravarea aritmiei, uneori, urmată de stop cardiac (vezi pct. 4.4 and 4.5)
Tulburări vasculare :
Frecvente:
• scăderea tensiunii arteriale, de obicei moderată ş i tranzitorie. Au fost raportate cazuri de
hipotensiune arterial sau colaps în urma supradozajului sau după injectare rapidă .
Foarte rare:
• bufeuri
Tulburări respiratorii, toracice ş i mediastinale:
Foarte rare:
• pneumonie intersti ţială ( vezi 4.4)
• complica ţii respiratorii severe (deters ă respiratorie acută a adultului ), uneori fatale ( vezi
pc t. 4.4 and 4.5)
• bronhospasm ş i/ sau apnee în caz de insuficien ţă respiratorie severă ş i, în special, la
pacien ţii astmatici
Tulburări gastro -intestinale :
Foarte rare:
• grea ţă
Tulburări hepatobiliare :
Foarte rare:
• creş tere izolată a concentra ţiilor serice ale transaminazelor hepatice, care, de obicei este
moderată ( de 1,5 până la 3 ori mai mari decât limitele normale ) la începutul tratamentului. Pot
reveni la normal o dată cu reducerea dozei sau imediat .
• Tulburări hepatice acute cu concentraţ ii serice ale transaminazelor hepatice crescute
ş i/sau icter, inclusive insuficien ţă hepatică, uneori letală (vezi pct. 4.4)
Afec ţiuni cutanate ş i ale ţesutului subcutanat :
Foarte frecvente:
• fotosensibilitate (vezi pct. 4.4)
Frecvente:
• pigment ări gri sau albăstrui a pi elii expuse la lumină, în special a fe ţei în cazul
tratamentului îndelungat cu doze zilnice mari; aceste pigmentări dispar treptat după întreruperea
tratamentului.
Foarte rare:
• transpira ţie
• eritem pe parcursul radioterapiei
• erup ţii cutanate tranzitorii, de obicei nespecifice
• dermatiră exfoliativă
Frecven ţă necunoscută :
• urticarie
Tulburări musculosheletice şi ale ţesutului conjunctiv :
Frecvente:
• slăbiciune musculară
10
Frecvenţă necunoscută :
• durere de spate
Tulburări generale ş i la nivelul locului de adminis trare:
Frecvente:
• reacţii la nivelul locului de injectare, precum durere, eritem, edem, necroză, extravazare,
infiltrare, inflama ţie, indura ţie, tromboflebită, flebită, celulită, infec ţii, modifică ri pigmentare
-
Raportarea reac ţiilor adverse suspectate
Rap ortarea reac ţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest
lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioni ştii
din domeniul sănătă ţii sunt ruga ţi să raporteze orice reacţ ie adversă suspectată prin intermediul
sistemului na ţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agen ţiei Na ţionale
a Medicamentului ş i a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9. Supradozaj
Nu există informa ţii cu privire la sup radozajul cu amiodaronă administrată i.v.
Date limitate sunt disponibile cu privire la supradozajul acut cu amiodaronă administrată pe cale
orală. Au fost raportate câteva cazuri de bradicardie sinusală, blocaj cardiac, atacuri de tahicardie
ventriculară, torsada vârfurilor, insuficien ţă circulatorie şi leziuni hepatice.
În caz de supradozaj, tratamentul trebuie să fie simptomatic, în plus fa ţă de măsurile generale de
sus ţinere. Pacientul trebuie monitorizat, iar în caz de bradicardie trebuie utilizate b eta-
adrenostimulente sau glucagon.
De asemenea, poate să apară tahicardie ventriculară, care s-a remis spontan. Datorită
proprietă ţilor farmacocinetice ale amiodaronei, este recomandată monitorizarea adecvată ş i
îndelungată a pacientului, în special a stă rii cardiace.
Nici amiodarona şi nici metaboli ţii săi nu sunt dializabili.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1. Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiaritmice clasa III, Cod ATC: C01B D01
Amiodarona prelungeşte durata potenţialului de acţiune şi perioada refractară a tuturor ţesuturilor
cardiace (incluzând nodul sinusal, miocardul atrial, nodul atrioventricular (AV) şi miocardul
ventricular) printr -o acţiune directă asupra lor, fără să afecteze în mod semnificativ potenţialul de
membr ană. Scade automatismul nodului sinusal şi automatismul nodului atrio- ventricular,
prelungeşte conducerea AV şi încetineşte automatismul fibrelor cu descărcare spontană din
sistemul Purkinje. Prelungeşte perioada refractară şi încetineşte conducerea în cal ea de conducere
accesorie la pacienţii cu sindrom Wolf -Parkinson- White (W-P-W). Produce, de asemenea,
antagonism necompetitiv la nivelul receptorilor alfa - şi beta -adrenergici şi inhibiţie a canalelor de
calciu şi afectează metabolismul hormonilor tiroidie ni, dar relaţia dintre aceste efecte şi acţiunea
sa antiaritmică este necunoscută. În clasificarea Vaughan Williams a antiaritmicelor, amiodarona
este considerată a avea acţiune predominant de clasă III cu unele proprietăţi de clase I, II şi IV.
11
Alte efecte/acţiuni specifice: are efect inotrop negativ slab, mai evident în cazul administrării
intravenoase decât în cazul celei orale, dar, de obicei, nu duce la deprimarea funcţiei contractile a
ventriculului stâng. Produce vasodilataţie coronariană şi perife rică, şi, în consecinţă, scade
rezistenţa vasculară periferică (postsarcina), dar produce hipotensiune arterială numai în cazul
dozelor orale mari.
Nu au fost efectuate studii controlate la copii şi adolescenti.
În studiile publicate siguranta amiodarone i a fost evaluată la 1118 pacienţi cu aritmii diferite.
Următoarele doze au fost utilizate în studiile clinice efectuate la copii şi adolescenţi.
- doză de încărcare : 5 mg/kg corp pe durata a 20 minute -2 ore
- doză de întreţinere: 10- 15 mg/kg/zi de la câteva ore până la câteva zile
Dacă este nevoie tratamentul oral poate fi iniţiat concomitent în doza de încărcare obişnuită.
5.2. Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
- Lentă şi variabilă; se absoarbe aproximativ 20- 55% din doza orală.
Distribuţie
- volum ul de distribuţie este mare şi variabil, ca rezultat al acumulării extensive în ţesutul adipos
şi în organele puternic perfuzate (ficat, plămân, splină, cord); aceasta duce la atingerea lentă a
concentraţiilor plasmatice la starea de echilibru şi a celor t erapeutice precum şi la o eliminare
prelungită.
- biodisponibilitate: 22- 86%
- legare de proteine: foarte înaltă (96%)
- timp de înjumătăţire: prezintă o fază primară cu durată de 8 min şi o fază secundară: 4- 10 zile
(medie de 7 zile).
- concentraţia plasm atică terapeutică: 1 până la 2,5 mg/l la starea de echilibru (după 2 luni de
terapie). Totuşi, efectul antiaritmic este greu de apreciat pe baza concentraţiei plasmatice, iar
toxicitatea poate apare chiar la concentraţii terapeutice.
- durata de acţiune: v ariabilă, de la săptămâni până la luni; concentraţiile plasmatice sunt
măsurabile până la 9 luni de la întreruperea tratamentului cu amiodaronă.
Metabolizare
Se metabolizează hepatic extensiv rezultând un metabolit activ (desetilamiodarona) cu eliminare
biliară; este posibil, de asemenea, metabolozarea prin deiodurare (o doză de 300 mg amiodaronă
eliberează aproximativ 9 mg iod elementar, care se elimină pe cale urinară).
Eliminare
- predominant biliară. Nu poate fi îndepărtată prin hemodializă.
Aproximat v 25% din doza administrată ammei este excretată în laptele matern.
Nu s -au efectuat studii controlate la copii şi adolescenţi. În datele disponibile publicate la copii şi
adolescenţi, nu au existat diferenţe semnificative cu datele obţinute la adulţi.
12
5.3. Datele preclinice de siguranţă
Carcinogenitate
Studiile la şobolan la doze de ½ din doza maximă de întreţinere pentru om sau mai mare, au
demonstrat o creştere a incidenţei adenoamelor foliculare de tiroidă şi/sau a carcinoamelor,
corelată cu doza.
M utagenitate
Studiile de mutagenitate (testul Ames, testul micronucleilor şi testul lizogenic) cu amiodaronă au
fost negative.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1. Lista excipienţilor
Polisorbat 80,
Alcool benzilic
Apă pentru preparate injectabile.
6.2. Incompatibilităţi
Se va dilua numai cu glucoză 5%. Alte soluţii nu sunt recomandate.
NU se adaugă nici un alt produs în soluţia pentru perfuzie.
6.3. Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4. Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi su b 25ºC, în ambalajul original.
6.5. Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole a 3 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă.
6.6. Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢ Ă
EBEWE Pharma Ges.m.b.H. Nfg.KG
A -4866 Unterach,
Austria
8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
13
3686/2003/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reautorizare - Iulie, 2003
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2014
Inf orma ţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website- ul Agenţiei Na ţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Sedacoron 150 mg concentrat pentru solutie perfuzabil ă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
3 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă (1 fiolă) conţin clorhidra t de amiodaronă 150 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut : alcool benzilic 60 mg per fiolă.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Soluţia după reconstituire: soluţie clară, incoloră până la galben pal.
4. DATE CLINICE
4.1. Indicaţii terapeutice
Tratamentul tulburărilor de ritm severe, invalidante sau potenţial letale precum şi al aritmiilor
refractare la terapia convenţională sau în cazurile în care nu sunt tolerate alte antiaritmice:
- tulburări de ritm ventricular confirmate, simptomatice şi invalidante incluzând tahicardia
ventriculară cu instabilitate hemodinamică: extrasistole ventriculare complexe de grad înalt,
tahicardie ventriculară recurentă, fibrilaţie ventriculară recurentă ;
- tulburări de ritm supraventriculare cu ritm ventricular rapid: fibrilaţia şi flutter -ul atrial,
tahicardie supraventriculară paroxistică, tahicardie joncţională etc.
- tahicardie în cadrul sindromului Wolff -Parkinson- White
4.2. Doze şi mod de administrare
Doza trebuie ajustată individual, în funcţie de răspunsul clinic. Trebuie să se administreze doza
cea mai mică posibilă.
Extrasistolele ventriculare necesită, de obicei, doze mai mari decât cele supraventriculare.
Dacă apar semne sau simptome de toxici tate pulmonară, se recomandă întreruperea tratamentului
cu amiodaronă până la determinarea cauzei. Dacă toxicitatea pulmonară este corelată cu
amiodarona, este recomandată întreruperea tratamentului. Utilitatea terapiei cu glucocorticoizi AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3686/2003-01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
2
este controversată, dar o astfel de terapie poate fi utilă în cazul toxicităţii severe. Dacă apar
simptome de neurotoxicitate, este recomandată reducerea dozei; rareori poate fi necesară
întreruperea amiodaronei. Dacă survine fotosensibilitate, este recomandată reducerea d ozei şi
măsuri de protecţie solară. Greaţa şi vărsăturile pot fi evitate prin reducerea dozei sau prin
administrarea în mai multe prize. Dacă apare epididimită, se recomandată reducerea dozei sau
întreruperea administrării amiodaronei.
Sedacoron, concentr at pentru soluţie perfuzabilă se administrează în perfuzie intravenoasă scurtă
(tratament de atac) sau perfuzie intravenoasă de lungă durată (tratament de iniţiere) folosind o
pompă de perfuzie sau seringă automată. Pentru diluare se poate folosi soluţia de glucoză 5%
izotonă (250 ml pentru fiecare 150 mg amiodaronă).
Trebuie evitată injectarea in bolus.
Amiodarona nu trebuie amestecată cu alte medicamente în soluţia pentru perfuzie sau în aceeaşi
seringă, pentru a evita incompatibilităţile.
În cazul perfuz iei de lungă durată, pentru evitarea apariţiei flebitei, trebuie folosit un cateter
central.
Datorită faptului că dozele trebuie adaptate necesităţilor individuale, următoarele indicaţii trebuie
considerate numai orientative, mai ales în cazul copiilor.
T ratament de atac (perfuzie scurtă)
Dacă funcţia cardio -circulatorie este normală: doza recomandata este de 5 mg amiodaronă/kg (0,1
ml Sedacoron, concentrat pentru soluţie perfuzabilă) administrată într -un interval de timp de
aproximativ 20 –120 minute, înt r-un volum adecvat de solutie de glucoză 5%.
În caz de afectare a funcţiei cardio -circulatorie: se recomandă 2,5 mg miodaronă/kg (0,05 ml
Sedacoron, concentrat pentru soluţie perfuzabilă).
Tratament de întreţinere (perfuzie de lungă durată)
Pentru adminis trare în perfuzie mai mult de 24 ore, doza zilnică trebuie diluată în aproximativ
500 – 1000 ml glucoză 5%.
Doza zilnică recomandată: 10 - 20 mg amiodaronă/kg; doza totală pentru un pacient de 60 kg
fiind de aproximativ 600 – 1200 mg (4 – 8 fiole Sedacor on). Nu trebuie depăţită doză zilnică
maximă de 1500 mg amiodaronă (10 fiole Sedacoron).
Datorită faptului că amiodarona are acţiune iritantă la nivelul pereţilor venoşi, este recomandat să
se treacă la administrarea orală cât de curând posibil.
Copii ş i adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea amiodaronei la copii şi adolescenţi nu a fost stabilită.
Datele curente disponibile sunt descrise la pct.5.1 şi 5.2
Datorită prezenţei alcoolului benzilic, amiodarona administrată intravenos este contraindicată la
nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta până la 3 ani.
4.3. Contraindicaţii
• Hipersensibilitate la amiodaronă, la iod, sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct.
6.1.
• Bradicardie sinusală şi bloc sinoatrial. La pacien ţii cu tulburări severe de condu cere (bloc
atriovendricular de grad mare, bloc bifascicular sau trifascicular) sau boala nodului sinusal,
amiodarona trebuie utilizată numai în asociere cu un pacemaker.
• Dovezi sau antecedente de disfunc ţie tiroidiană. În cazul tuturor pacien ţilor, trebuie
efectuate teste ale funcţ iei tiroidiene, înainte de ini ţierea trata ment ului.
3
• Insuficien ţa respiratorie severă, colapsul circulator sau hipotensiunea arterială severă;
hipotensiunea arterială, insuficien ţa cardiacă şi cardiomiopatia sunt, de asemenea, cont raindicaţii
în urma utilizării Sedacoron concentrat pentru soluţ ie perfuzabilă ca injecţie in bolus.
• Este contraindicată asocierea amiodaronei cu medicamente care determină torsada
vârfurilor (vezi pct. 4.5).
• Datorită prezenţei alcoolului benzilic amiodaro na administrată intravenos este
contraindicată la nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta până la 3 ani.
• Sarcină – cu excep ţia cazurilor excep ţionale (vezi pct. 4.6).
• Alăptare (vezi pct. 4.6).
Toate contraindica ţiile prevăzute mai sus nu se aplică în cazul utilizării amiodaronei pentru
resuscitare cardiopulmonară a fibrilaţ iei ventriculare rezistente la şoc.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sedacoron concentrat pentru solu ţie perfuzabilă trebuie utilizat numai într -o unitate special ă sub
supraveghere continuă (EKG şi tensiune arterială).
Perfuzarea i.v. este recomandată in bolus datorită efectelor he modinamice, uneori asociate cu
injectare rapidă (vezi pct. 4.8). Colapsul circulator poate fi precipitat prin administrare rapidă sau
s upradozaj (atropina a fost utilizată cu succes la astfel de pacien ţi care au bradicardie).
Perfuzarea repetată sau continuă la nivelul venelor periferice poate determina reac ţii la nivelul
locului de perfuzare (vezi pct. 4.8). Când este anticipată perfuza rea repetată sau continuă, se
recomandă administrarea printr -un cateter venos central.
Când amiodarona se administrează pe cale perfuzabilă cantitatea administrată poate să scadă şi,
dacă este necesar, trebuie ajustată rata perfuzării.
Anestezie (vezi pc t. 4.5): Înaintea intervenţ iei chirurgicale anestezistul trebuie informat cu privire
la faptul că pacientul utilizează amiodaronă.
Afec ţiuni cardiace
Este necesară pruden ţa la pacien ţii cu hipotensiune arterială, cardiomiopatie decompensată ş i
insuficien ţă cardiacă severă (vezi deasemenea pct. 4.3).
Amiodarona are un efect proaritmic scăzut. Au fost raportate cazuri de aritmii cu apari ţie recentă
sau agravarea aritmiilor tratate, uneori letale. Este important, dar greu de verificat lipsa eficacită ţii
amio daronei în urma unui efect proaritmic, indiferent dacă este sau nu asociat cu agravarea
condi ţiei cardiace. În general, efectele proaritmice apar în urma interac ţiunilor şi/sau tulburărilor
electrolitice (vezi pct. 4.5 şi 4.8).
Administrarea unei doze pre a mari poate determina bradicardie severă şi tulburări de conducere,
precum ş i ritm idioventricular, în special la pacien ţii vârstnici sau în timpul tratamentului cu
digitalice. În aceste cazuri, tratamentul cu amiodarona trebuie întrerupt. Dacă este neces ar, trebuie
utilizate beta -adrenostimulente sau glucagon. Datorită timpului lung de înjumătăţire plasmatică a
amiodaronei, dacă bradicardia este severă şi simptomatică, trebuie luat în considerare utilizarea
unui pacemaker.
4
Acţiunea farmacologică a amiodaronei induce modificări ale EKG: prelungirea intervalului QT
(asociat cu prelungire a repolarizării ) cu posibilitatea de apari ţie a undei U şi deformării undei T;
aceste schimbări nu reflectă toxicitatea. Există un risc crescut de torsada vârfurilor în caz ul unei
prelungiri excesive a intervalului QT.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale (vezi pct. 4.8).
În urma administrării intravenoase de amiodar onă au fost raportate cazuri foarte rare de
pneumonie intersti ţială. Când se suspectează acest di agnostic trebuie efectuată o radiografie
toracică. Tratamentul cu amiodaronă trebuie reevaluat deoarece pneumonia intersti ţială este, în
general, reversibilă în urma întreruperii precoce ş i trebuie luat în considerare tratamentul cu
corticosteroizi (vezi p ct. 4.8). Deseori, simptomele clinice dispar în câteva săptămâni, în urma
cărora apare ameliorarea radiologică şi a func ţiei pulmonare. Cu toate că tratamentul cu
amiodaronă este întrerupt, în cazul anumitor pacienţ i simptomele se pot agrava. Au fost raportate
cazuri letale de toxicitate pulmonară.
De obicei, imediat după efectuarea unei intervenţ ii chirurgicale au fost observate cazuri foarte
rare de complica ţii respiratorii severe, uneori letale (detresă respiratorie acută a adultului); cauza
poate fi o posibilă interac ţiune cu o concentra ţie crescută de oxigen (vezi pct. 4.5 şi 4.8).
Tulburări hepatobiliare (vezi pct. 4.8)
Poate să apară insuficien ţa hepatocelulară severă în decurs de 24 de ore de la administrarea
intravenoasă de amiodaronă, iar uneor i poate fi fatală. Prin urmare, imediat după ini ţierea
tratamentului cu amiodaro nă este recomandată monitorizarea atentă a transaminazelor hepatice.
Afec ţiuni oculare (vezi pct. 4.8)
În timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă trebuie efectuate i nvestigaţii oftalmologice
regulate, inclusiv examene fundoscopice şi cu ajutorul lămpii cu fantă.
Afec ţiuni cutanate ş i a ţesutului subcutanat (vezi pct. 4.8)
Expunerea la soare trebuie evitată în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă; acesta s e
aplică şi în cazul razelor UV ş i a expunerii la solar. Dacă acest lucru nu este posibil, păr ţile
neacoperite ale pielii, în special faţ a, trebuie protejate prin aplicarea unui unguent cu factor de
protec ţie crescut. Chiar ş i după întreruperea tratamentul ui cu clorhidrat de amiodaronă trebuie
utilizat , pentru o perioadă îndelungată de timp, un factor de protec ţie.
Tulburări endocrine (vezi pct. 4.8)
Datorită riscului de apari ţie a disfunc ţiei tiroidiene (hipertiroidie sau hipotiroidie) în timpul
tratament ului cu clorhidrat de amiodaronă, trebuie examinată func ţia tiroidiană înainte de ini ţierea
tratamentului. Pe parcursul tratamentului şi în decurs de un an de la întrerupere, aceste verificări
trebuie repetate la intervale regulate, iar pacien ţii trebuie e xaminaţi pentru simptomele clinice de
hipertiroidism sau hipotiroidism. Clorhidratul de amiodaronă inhibă transformarea tiroxinei (T3)
în triiodotironină (T4) şi poate determina creş terea valorilor T4, precum ş i scăderea valorilor T3
la pacien ţii fără simp tome clinice (eutiroidie). Aceste rezultate nu trebuie să determine
întreruperea tratamentului.
Diagnosticul clinic de hipertiroidism este confirmat prin scăderea TSH ultrasensibil, precum şi
creş terea valorilor T4. În urma diagnosticării hipertiroidismul ui, doza trebuie redusă – dacă este
posibil – şi/sau i niţiată substituţ ia cu L-tiroxină. În cazuri izolate, poate fi necesară întreruperea
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.
5
Diagnosticul clinic de hipertiroidism este confirmat prin scăderea TSH u ltrasensibil, precum şi
creş terea valorilor T3 şi T4. În urma diagnosticării hipertiroidismului, doza trebuie redusă – dacă
este posibil – sau întreruperea tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă; în cazuri grave trebuie
ini ţiat tratament cu deprimante a le tiroidei, blocante beta-adrenergici şi/sau corticosteroizi.
Datorită con ţinutului în iod, clorhidratul de amiodaronă poate da rezultate false la anumite teste
ale func ţiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv).
Tulburări ale sistemului nervos (vezi pct. 4.8):
Amiodarona poate induce neuropatie periferică senzorială, motorie sau mixtă şi/sau miopatie.
Ambele condi ţii pot fi severe, cu toate că, uneori, recuperarea apare în decurs de câteva săptămâni
de la întreruperea tratamentului cu amiodaronă, dar uneori poate fi incompletă. poate fi
incompletă.
Interac ţiuni cu alte medi camente (vezi pct. 4.5)
Nu este recomandată administrarea concomitentă de amiodaronă cu următoarele medicamente:
beta -blocante, blocante ale canalelor de calciu cu efect antiaritm ic (verapamil, diltiazem), laxative
care pot de termina hipokaliemie.
A fost raportată cre şterea concentra ţiilor plasmatice de flecainidă în urma administrării
concomitente cu amiodaronă. Doza de flecainidă trebuie redusă corespunzător, iar pacientul
trebu ie monitorizat cu aten ţie.
Riscul de toxicitate musculară este crescut în urma administrării concomitente de amiodaronă cu
statine metabolizate prin intermediul CYP3A4, precum simvastatina, atorvastatina şi lovastatina.
Când este administrată cu amiodarona este recomandată utilizarea unei statine care nu este
metabolizată prin intermediul CYP3A4.
Aten ţionări speciale privind excipien ţii
Acest medicament conţine alcool benzilic (20 mg/ml). Acesta poate determina reacţii toxice şi
reacţii alergice la sugari şi copiii cu vârsta până la 3 ani.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Datorită timpului lung de înjumătăţire plasmatică a amiodaronei, interac ţiunile pot fi observate
timp de câteva luni de la întreruperea tratamentului.
Unele dintre cele mai importante medicamente care interac ţionează cu amiodarona cunt
warfarina, digoxina, fenitoina şi orice alt medicament care prelungeş te intervalul QT.
Amiodarona cre şte concentra ţiile plasmatice ale anticoagulantelor orale (warfarin a) şi fenitoine
prin inhibarea CYP2C9. Doza de warfarină trebuie redusă corespunzător. Este recomandată
monitorizarea mai frecventă a timpului de protombină în timpul ş i după tratamentul cu
amiodaronă. Doza de fenitoină trebuie redusă dacă apar semne de supradozaj, iar concentra ţiile
plasmatice trebuie măsurate.
Administrarea de amiodaronă unui pacient care prime şte deja tratament cu digoxină va determina
creş terea concentra ţiei plasmatice de digoxină şi, prin urmare, va precipita simptomele ş i semnele
aso ciate cu concentra ţiile mari de digoxină. Este r ecomandată monitorizarea clinică , EKG şi
biologică, iar doza de digoxină trebuie înjumătă ţită. Deasemenea, este posibilă apari ţia unui efect
sinergic asupra frecven ţei cardiace ş i a conducerii atrioventricula re.
6
Tratamentul asociat cu următoarele substanţe active care prelungesc intervalul QT este
contraindicat (vezi pct. 4.3) datorită riscului crescut de torsada vârfurilor; de exemplu:
• Antiaritmice de clasă Ia, de exemplu chinidina, procainamida, disopirami da
• Antiaritmice de clasă III, de exemplu sotalol, bretilium
• Eritromicină cu administrare intravenoasă, cotrimoxazol sau pentamidină injectabile
• Unele antipsihotice, de exemplu clorpromazină, tioridazină, flufenazină, haloperidol,
amisulpridă şi sertindol
• Litiu ş i antidepresive triciclice, de exemplu doxepin, maprotilină ş i amitriptilină
• Anumite antihistaminice, de exemplu terfenadină, astemizol, mizolastină
• Antimalarice, de exemplu chinidină, meflochină, clorochină, halofantrină
• Moxifloxacin
Fluorochinol one
Există rapoarte foarte rare de prelungire a intervalului QT, cu sau fără torsada vârfurilor la
pacien ţii care au asociat amiodarona cu fluorochinol one. Utilizarea concomitentă de amiodaronă
ş i fluorochinol ona trebuie evitată (utilizarea concomitentă cu moxifloxacina este contraindicată,
vezi mai jos).
Tratamentul concomitent cu următoarele substanţ e active nu este recomandat:
• Beta-blocante ş i anumite vlocante ale canalelor de calciu (diltiazem, verapamil); pot să
apară accentuarea proprietă ţilor cronotr opice negative şi efecte de încetinire a conducerii.
• Laxative stimulente, care pot determina hipokaliemie, crescând astfel riscul de torsadă a
vârfurilor; trebuie utilizate alte tipuride laxative.
Este recomandată prudenţ a în cazul tratamentului asociat cu următoarele medicamente care, de
asemenea, pot determina hipokaliemie ş i/sau hipomagneziemie, de exemplu diuretice,
corticosteroizi sistemici, tetracosactidă, amfotericină cu administrare intravenoasă
În cazuri de hipokaliemie trebuie iniţiate măsuri co rective şi monitorizat intervalul QT. În caz de
torsadă a vârfurilor trebuie administrate medicamente antiaritmice; trebuie ini ţiate metode de
stimulare ş i utilizat magneziu intravenos.
Se recomandă prudenţ ă la pacienţii supuş i anesteziei generale sau car e primesc tratament cu doze
mari de oxigen. S -au raportat complicaţ ii severe la pacienţii care utilizează amiodarona şi sunt
supuş i anesteziei generale: bradicardie care nu răspunde tratamentului cu atropină, hipotensiune
arterială, tulburări de conducere, scăderea debitului cardiac. Au fost observate câteva cazuri de
detresă respiratorie a adultului, cele mai frecvente au apărut imediat după efectuarea unei
interven ţii chirurgicale. Există posibilitatea unei interac ţiuni cu o concentra ţie crescută de oxigen.
Sucul de grepfrut inhibă citocromul P450 3A4 şi poate creş te concentra ţia plasmatică de
amiodaronă. Sucul de grepfrut trebuie evitat în timpul tratamentului cu amiodaronă.
Medicamente metabolizate prin intermediul citocromului P450 3A4
Când asemenea m edicamente sunt administrate concomitent cu amiodarona, un inhibitor al CYP
3A4, poate determina o cre ştere a concentra ţiilor plasmatice ale acestora, conducând la o posibilă
creş tere a toxicită ţii:
• Ciclosporina: când este utilizată în asociere concentra ţiile plasmatice ale ciclosporinei pot
creş te până la de 2 ori mai mult. O reducere a dozei de ciclosporină poate fi necesară pentru a
men ţine concentraţ ia plasmatică în intervalul terapeutic.
7
• Statine: riscul de toxicitate musculară este crescut în urma admi nistrării concomitente de
amiodaronă şi statine metabolizate prin intermediul CYP 3A4, precum simvastatină, atorvastatină
ş i lovastatină. Este recomandată utilizarea statinelor care nu sunt metabolizate prin intermediul
CYP 3A4 atunci când sunt administrat e în asociere cu amiodarona.
• Alte medicamente metabolizate prin intermediul citocromului P450 3A4: exemple de
asemenea medicamente sunt lidocaina, tacrolimus, sildenafil, fentanil, midazolam, triazolma,
dihidroergotamina ş i ergotamina.
Flecainida
Deoarece flecainida este metabolizată în principal prin intermediul CYP 2D6, prin inhibarea
acestei izoenzime, amiodarona poate cre şte concentra ţiile plasmatice ale flecainidei; se
recomandă scăderea dozei de flecainidă cu 50% ş i monitorizarea cu atenţie a pacient ului pentru
reac ţii adverse. În aceste cazuri se recomandă monitorizarea atentă a concentra ţiilor plasmatice de
flecainidă.
Interac ţiunea cu substraturi ale altor izoenzime CYP 450
Studiile in vitro arată că amiodarona are, de asemenea, poten ţialul de a i nhiba CYP 1A2, CYP
2C19 ş i CYP 2D6 prin metabolitul său principal. Atunci când se administrează concomitent,
amiodarona cre şte concentraţ iile plasmatice a medicamentelor a căror metabolizare este
dependentă de CYP 1A2, CYP 2C19 şi CYP 2D6.
4.6. Fertilitat ea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Amiodarona are efecte farmacologice dăunătoare asupra sarcinii, fătului şi noului născut.
Amiodarona ş i N-desetilamiodarona traversează bariera feto -placentară ş i ating 10% şi 25% din
concentraţiile plasmatice materne la nou născut . Complica ţiile cele mai frecvente care apar la nou
născu ţi sunt afectarea cre şterii, na ştere prematură şi afectarea func ţiei glandei tiroidiene.
Hi potiroidismul, bradicardia ş i interval QT prelungit au fost observate la aproximativ 10% dintre
nou născu ţi. În cazuri izolate s -a observat o cre ştere a glandei tiroidiene sau murmure cardiace.
Rata malformaţ iilor nu este crescută. Cu toate ace stea, posibilitatea de apariţie a unor afec ţiuni
cardiace trebuie luată în considerare.
Sedacoron nu trebuie u tilizat în timpul sarcinii, cu excep ţia cazului în care este absolut necesar.
Datorită timpului de înjumătăţire prelungit, femeile aflate la vârstă fertilă trebuie să planifice
sarcina cu cel pu ţin şase luni după întreruperea tratamentului, pentru a evita expunerea
embrionului/fă tului în timpul sarcinii precoce .
Alăptare a
E xcretarea în laptele matern este dovedită pentru substanţ a activă şi pentru metabolitul activ.
Dacă este necesar tratamentul în timpul alăptării sau în cazul în care a miodarona a fost utilizată
pe pa rcursul sarcinii, alăptarea trebuie oprită .
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu este relevant.
4.8. Reacţii adverse
8
Frecvenţa reac ţiilor adverse men ţionate mai jos este definită utilizând următ oarea convenţie:
foarte frecvente ( ≥1/10), frecvente ( ≥1/100 şi <1/10), mai pu ţin frecvente ( ≥1/1000 şi <1/100),
rare ( ≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), frecvenţ ă necunoscută (nu poate fi estimată
din datele disponibile).
Tulburări hematologic e şi limfatice :
La pacien ţii trata ţi cu amiodaronă au fost descoperite accidental granuloame în măduva osoasă.
Semnifica ţia clinică este necunoscută.
Tulburări ale sistemului imunitar:
Rare :
• Alcoolul benzilic poate determina reacţ ii de hipersensibilitate
Foarte rare:
• Şoc anafilactic
Frecven ţă necunoscută :
• edem angioneurotic
Tulburări endocrine (vezi pct. 4.4) :
Frecvente:
• hipotiroidism
• hipertiroidism, uneori letale
Tulburări psihice :
Frecvente:
• coşmaruri
• tulburări de somn
Tulburări ale sistemului nervos :
Frecvente:
• tremurături extrapiramidale
Mai pu ţin frecvente:
• neuropatie periferică senzorială, motorie sau mixtă ş i/sau miopatie, de obicei reversibile
după întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4)
• ame ţeli
Foarte rare:
• ataxie cerebeloasă
• hipertensiune i ntracraniană benignă (pseudotumor cerebri)
• cefalee
Tulburări ocular e (vezi pct. 4.4):
Foarte frecvente:
• microdepozite aflate în partea anterioară corneei, întâlnite la majoritatea pacien ţilor ş i
care, de obicei, sunt prevăzute în partea de jos a pupilei . Pot fi asociate cu halouri colorate în
lumină orbitoare sau cu vedere înce ţo şată . De obicei, dispar după 6- 12 luni de la întreruperea
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.
Foarte rare:
• neuropatie optică şi/sau nevrită optică, care poate duce la orbire
Tulburări cardiace :
Frecvente:
9
• bradicardie, în general, de intensitate moderată
Foarte rare:
• bradicardie marcată, bloc sinusal care necesită întreruperea tratamentului , în special la
pacien ţii cu disfunc ţie de nod sinusal ş i/sau la pacienţii vârstnici
• ap ari ţia sau agravarea aritmiei, uneori, urmată de stop cardiac (vezi pct. 4.4 and 4.5)
Tulburări vasculare :
Frecvente:
• scăderea tensiunii arteriale, de obicei moderată ş i tranzitorie. Au fost raportate cazuri de
hipotensiune arterial sau colaps în urma supradozajului sau după injectare rapidă .
Foarte rare:
• bufeuri
Tulburări respiratorii, toracice ş i mediastinale:
Foarte rare:
• pneumonie intersti ţială ( vezi 4.4)
• complica ţii respiratorii severe (deters ă respiratorie acută a adultului ), uneori fatale ( vezi
pc t. 4.4 and 4.5)
• bronhospasm ş i/ sau apnee în caz de insuficien ţă respiratorie severă ş i, în special, la
pacien ţii astmatici
Tulburări gastro -intestinale :
Foarte rare:
• grea ţă
Tulburări hepatobiliare :
Foarte rare:
• creş tere izolată a concentra ţiilor serice ale transaminazelor hepatice, care, de obicei este
moderată ( de 1,5 până la 3 ori mai mari decât limitele normale ) la începutul tratamentului. Pot
reveni la normal o dată cu reducerea dozei sau imediat .
• Tulburări hepatice acute cu concentraţ ii serice ale transaminazelor hepatice crescute
ş i/sau icter, inclusive insuficien ţă hepatică, uneori letală (vezi pct. 4.4)
Afec ţiuni cutanate ş i ale ţesutului subcutanat :
Foarte frecvente:
• fotosensibilitate (vezi pct. 4.4)
Frecvente:
• pigment ări gri sau albăstrui a pi elii expuse la lumină, în special a fe ţei în cazul
tratamentului îndelungat cu doze zilnice mari; aceste pigmentări dispar treptat după întreruperea
tratamentului.
Foarte rare:
• transpira ţie
• eritem pe parcursul radioterapiei
• erup ţii cutanate tranzitorii, de obicei nespecifice
• dermatiră exfoliativă
Frecven ţă necunoscută :
• urticarie
Tulburări musculosheletice şi ale ţesutului conjunctiv :
Frecvente:
• slăbiciune musculară
10
Frecvenţă necunoscută :
• durere de spate
Tulburări generale ş i la nivelul locului de adminis trare:
Frecvente:
• reacţii la nivelul locului de injectare, precum durere, eritem, edem, necroză, extravazare,
infiltrare, inflama ţie, indura ţie, tromboflebită, flebită, celulită, infec ţii, modifică ri pigmentare
-
Raportarea reac ţiilor adverse suspectate
Rap ortarea reac ţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest
lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioni ştii
din domeniul sănătă ţii sunt ruga ţi să raporteze orice reacţ ie adversă suspectată prin intermediul
sistemului na ţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agen ţiei Na ţionale
a Medicamentului ş i a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9. Supradozaj
Nu există informa ţii cu privire la sup radozajul cu amiodaronă administrată i.v.
Date limitate sunt disponibile cu privire la supradozajul acut cu amiodaronă administrată pe cale
orală. Au fost raportate câteva cazuri de bradicardie sinusală, blocaj cardiac, atacuri de tahicardie
ventriculară, torsada vârfurilor, insuficien ţă circulatorie şi leziuni hepatice.
În caz de supradozaj, tratamentul trebuie să fie simptomatic, în plus fa ţă de măsurile generale de
sus ţinere. Pacientul trebuie monitorizat, iar în caz de bradicardie trebuie utilizate b eta-
adrenostimulente sau glucagon.
De asemenea, poate să apară tahicardie ventriculară, care s-a remis spontan. Datorită
proprietă ţilor farmacocinetice ale amiodaronei, este recomandată monitorizarea adecvată ş i
îndelungată a pacientului, în special a stă rii cardiace.
Nici amiodarona şi nici metaboli ţii săi nu sunt dializabili.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1. Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiaritmice clasa III, Cod ATC: C01B D01
Amiodarona prelungeşte durata potenţialului de acţiune şi perioada refractară a tuturor ţesuturilor
cardiace (incluzând nodul sinusal, miocardul atrial, nodul atrioventricular (AV) şi miocardul
ventricular) printr -o acţiune directă asupra lor, fără să afecteze în mod semnificativ potenţialul de
membr ană. Scade automatismul nodului sinusal şi automatismul nodului atrio- ventricular,
prelungeşte conducerea AV şi încetineşte automatismul fibrelor cu descărcare spontană din
sistemul Purkinje. Prelungeşte perioada refractară şi încetineşte conducerea în cal ea de conducere
accesorie la pacienţii cu sindrom Wolf -Parkinson- White (W-P-W). Produce, de asemenea,
antagonism necompetitiv la nivelul receptorilor alfa - şi beta -adrenergici şi inhibiţie a canalelor de
calciu şi afectează metabolismul hormonilor tiroidie ni, dar relaţia dintre aceste efecte şi acţiunea
sa antiaritmică este necunoscută. În clasificarea Vaughan Williams a antiaritmicelor, amiodarona
este considerată a avea acţiune predominant de clasă III cu unele proprietăţi de clase I, II şi IV.
11
Alte efecte/acţiuni specifice: are efect inotrop negativ slab, mai evident în cazul administrării
intravenoase decât în cazul celei orale, dar, de obicei, nu duce la deprimarea funcţiei contractile a
ventriculului stâng. Produce vasodilataţie coronariană şi perife rică, şi, în consecinţă, scade
rezistenţa vasculară periferică (postsarcina), dar produce hipotensiune arterială numai în cazul
dozelor orale mari.
Nu au fost efectuate studii controlate la copii şi adolescenti.
În studiile publicate siguranta amiodarone i a fost evaluată la 1118 pacienţi cu aritmii diferite.
Următoarele doze au fost utilizate în studiile clinice efectuate la copii şi adolescenţi.
- doză de încărcare : 5 mg/kg corp pe durata a 20 minute -2 ore
- doză de întreţinere: 10- 15 mg/kg/zi de la câteva ore până la câteva zile
Dacă este nevoie tratamentul oral poate fi iniţiat concomitent în doza de încărcare obişnuită.
5.2. Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
- Lentă şi variabilă; se absoarbe aproximativ 20- 55% din doza orală.
Distribuţie
- volum ul de distribuţie este mare şi variabil, ca rezultat al acumulării extensive în ţesutul adipos
şi în organele puternic perfuzate (ficat, plămân, splină, cord); aceasta duce la atingerea lentă a
concentraţiilor plasmatice la starea de echilibru şi a celor t erapeutice precum şi la o eliminare
prelungită.
- biodisponibilitate: 22- 86%
- legare de proteine: foarte înaltă (96%)
- timp de înjumătăţire: prezintă o fază primară cu durată de 8 min şi o fază secundară: 4- 10 zile
(medie de 7 zile).
- concentraţia plasm atică terapeutică: 1 până la 2,5 mg/l la starea de echilibru (după 2 luni de
terapie). Totuşi, efectul antiaritmic este greu de apreciat pe baza concentraţiei plasmatice, iar
toxicitatea poate apare chiar la concentraţii terapeutice.
- durata de acţiune: v ariabilă, de la săptămâni până la luni; concentraţiile plasmatice sunt
măsurabile până la 9 luni de la întreruperea tratamentului cu amiodaronă.
Metabolizare
Se metabolizează hepatic extensiv rezultând un metabolit activ (desetilamiodarona) cu eliminare
biliară; este posibil, de asemenea, metabolozarea prin deiodurare (o doză de 300 mg amiodaronă
eliberează aproximativ 9 mg iod elementar, care se elimină pe cale urinară).
Eliminare
- predominant biliară. Nu poate fi îndepărtată prin hemodializă.
Aproximat v 25% din doza administrată ammei este excretată în laptele matern.
Nu s -au efectuat studii controlate la copii şi adolescenţi. În datele disponibile publicate la copii şi
adolescenţi, nu au existat diferenţe semnificative cu datele obţinute la adulţi.
12
5.3. Datele preclinice de siguranţă
Carcinogenitate
Studiile la şobolan la doze de ½ din doza maximă de întreţinere pentru om sau mai mare, au
demonstrat o creştere a incidenţei adenoamelor foliculare de tiroidă şi/sau a carcinoamelor,
corelată cu doza.
M utagenitate
Studiile de mutagenitate (testul Ames, testul micronucleilor şi testul lizogenic) cu amiodaronă au
fost negative.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1. Lista excipienţilor
Polisorbat 80,
Alcool benzilic
Apă pentru preparate injectabile.
6.2. Incompatibilităţi
Se va dilua numai cu glucoză 5%. Alte soluţii nu sunt recomandate.
NU se adaugă nici un alt produs în soluţia pentru perfuzie.
6.3. Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4. Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi su b 25ºC, în ambalajul original.
6.5. Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole a 3 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă.
6.6. Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢ Ă
EBEWE Pharma Ges.m.b.H. Nfg.KG
A -4866 Unterach,
Austria
8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
13
3686/2003/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reautorizare - Iulie, 2003
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2014
Inf orma ţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website- ul Agenţiei Na ţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
