TARGOCID 400 mg
Substanta activa: TEICOPLANINUMClasa ATC: J01XA02Forma farmaceutica: PULB+SOLV. PT. SOL. INJ./PERF. SAU SOL. ORALA
Prescriptie: PRF
Tip ambalaj: Cutie cu 5 flacoane din sticla incolora tip I, care contin pulberea si 5 fiole din sticla incolora tip I care contin solv. (apa pt preparate inj, 3 ml)
Producator: SANOFI - AVENTIS S.P.A. - ITALIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Targocid 400 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon conţine teicoplanină 400 mg, echivalent cu cel puţin 400000 UI.
După reconstituire, soluţiile vor conţine teicoplanină 400 mg în 3,0 ml.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţia orală: masă omogenă, spongioasă, de culoarea
fildeşului
Solvent: lichid limpede, incolor.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Targocid este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii, începând de la naştere, pentru tratamentul
parenteral al următoarelor infecţii (vezi pct. 4.2, 4.4 şi 5.1):
infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi,
infecţii ale oaselor şi articulaţiilor,
pneumonie nosocomială,
pneumonie comunitară,
infecţii complicate ale tractului urinar,
endocardită infecţioasă,
peritonită determinată de dializa peritoneală ambulatorie continuă (DPAC),
bacteriemie care apare ca urmare a oricăreia dintre indicaţiile enumerate mai sus.
De asemenea, Targocid este indicat ca tratament oral alternativ al diareei şi colitei determinate de
infecţia cu Clostridium difficile.
Atunci când este cazul, teicoplanina trebuie administrată în asociere cu alte medicamente
antibacteriene.
2
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale referitoare la utilizarea adecvată a medicamentelor
antibacteriene.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza şi durata tratamentului trebuie ajustate în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei subiacente şi de
răspunsul clinic al pacientului, precum şi de factori ai pacientului, cum sunt vârsta şi funcţia renală.
Determinarea concentraţiilor plasmatice
După finalizarea schemei de tratament de încărcare, trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice
minime de teicoplanină la starea de echilibru, pentru a se asigura că s-a atins cea mai mică valoare a
concentraţiei plasmatice minime:
Pentru cele mai multe infecţii cu bacterii Gram-pozitiv, valori ale concentraţiei plasmatice
minime de teicoplanină de cel puţin 10 mg/l, atunci când sunt determinate prin cromatografie de
lichide de înaltă performanţă (High Performance Liquid Chromatography HPLC), sau de cel
puţin 15 mg/l, atunci când sunt determinate prin metoda imunochimică cu detecţie prin
fluorescenţă polarizată (Fluorescence Polarization Immunoassay FPIA).
Pentru endocardită şi alte infecţii severe, valori ale concentraţiei plasmatice minime de
teicoplanină de 15-30 mg/l, atunci când sunt determinate prin HPLC, sau de 30-40 mg/l, atunci
când sunt determinate prin metoda FPIA.
În timpul tratamentului de întreţinere, monitorizarea concentraţiilor plasmatice minime de teicoplanină
poate fi efectuată cel puţin o dată pe săptămână, pentru a se asigura că aceste concentraţii sunt stabile.
Pacienţi adulţi şi vârstnici cu funcţie renală normală
Indicaţii Doza de încărcare Doza de întreţinere
Schema de
tratament de
încărcare Concentraţii
minime ţintă, din
ziua a 3-a până în
ziua a 5-a Doza de
întreţinere
Concentraţii
minime ţintă în
timpul
tratamentului de
întreţinere
- Infecţii complicate
cutanate şi ale
ţesuturilor moi
- Pneumonie
- Infecţii complicate
ale tractului urinar
400 mg intravenos
sau intramuscular
(echivalent cu
aproximativ
6 mg/kg corp) la
interval de 12 ore,
pentru
3 administrări
>15 mg/l1 6 mg/kg corp
intravenos sau
intramuscular, o
dată pe zi >15 mg/l1
o dată pe săptămână
- Infecţii ale oaselor
şi articulaţiilor
800 mg intravenos
(echivalent cu
aproximativ
12 mg/kg corp) la
interval de 12 ore,
pentru 3 până la
5 administrări
>20 mg/l1 12 mg/kg corp
intravenos sau
intramuscular, o
dată pe zi >20 mg/l1
- Endocardită
infecţioasă
800 mg intravenos
(echivalent cu
aproximativ
12 mg/kg corp) la
interval de 12 ore,
pentru 3 până la
5 administrări
30-40 mg/l1 12 mg/kg corp
intravenos sau
intramuscular, o
dată pe zi >30 mg/l1
1 Determinată prin metoda FPIA
3
Durata tratamentului
Durata tratamentului trebuie stabilită în funcţie de răspunsul clinic. Pentru endocardita infecţioasă, se
consideră adecvată, de obicei, o durată de minimum 21 zile. Tratamentul nu trebuie să depăşească
4 luni.
Tratamentul asociat
Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru
utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care agentul
patogen este deja documentat şi cunoscut ca fiind sensibil sau a cazului în care există o suspiciune
mare că agentul(agenţii) patogen(i) cel mai probabil implicat(ţi) este(sunt) eligibil(i) pentru
tratamentul cu teicoplanină.
Diareea şi colita determinate de infecţia cu Clostridium difficile
Doza recomandată este de 100-200 mg, administrată oral de două ori pe zi, timp de 7 până la 14 zile.
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepţia cazului în care este prezentă insuficienţă renală (vezi mai
jos).
Pacienţi adulţi şi vârstnici cu insuficienţă renală
Nu este necesară ajustarea dozei până în a patra zi de tratament, moment în care dozele trebuie ajustate
pentru a se menţine o concentraţie plasmatică minimă de cel puţin 10 mg/l.
După a patra zi de tratament:
În insuficienţa renală uşoară şi moderată (clearance-ul creatininei între 30-80 ml/minut): doza de
întreţinere trebuie înjumătăţită, fie prin administrarea dozei o dată la două zile, fie prin
administrarea unei jumătăţi din această doză o dată pe zi.
În insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/minut) şi la pacienţii
hemodializaţi: doza trebuie să fie o treime din doza obişnuită, fie prin administrarea unitară a
dozei iniţiale, o dată la trei zile, fie prin administrarea unei treimi din această doză, o dată pe zi.
Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă.
Pacienţi care efectuează dializă peritoneală ambulatorie continuă (DPAC)
După o doză de încărcare unică de 6 mg/kg corp, administrată intravenos, în prima săptămână se
administrează 20 mg/l în punga cu soluţie de dializă, în a 2-a săptămână 20 mg/l în fiecare a doua
pungă, iar apoi, în cea de a 3-a săptămână, 20 mg/l în punga din timpul nopţii.
Copii şi adolescenţi
Dozele recomandate sunt aceleaşi la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
Nou-născuţi şi sugari până la vârsta de 2 luni:
Doza de încărcare
În prima zi, se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 16 mg/kg corp.
Doza de întreţinere
Se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 8 mg/kg corp, o dată pe zi.
Copii (2 luni până la 12 ani):
Doza de încărcare
Se administrează intravenos o doză unică de 10 mg/kg corp, la interval de 12 ore, care se repetă de
3 ori.
Doza de întreţinere
Se administrează intravenos o doză unică de 6-10 mg/kg corp, o dată pe zi.
Mod de administrare
Teicoplanina trebuie administrată pe cale intravenoasă sau intramusculară. Injecţia intravenoasă se
poate administra, fie sub formă de bolus cu durata de 3 până la 5 minute, fie sub formă de perfuzie cu
durata de 30 minute.
La nou-născuţi trebuie utilizată numai metoda de administrare în perfuzie.
4
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi
pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la teicoplanină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţii de hipersensibilitate
La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave, care au pus viaţa în
pericol, uneori fiind letale (de exemplu şoc anafilactic). Dacă apare o reacţie alergică la teicoplanină,
tratamentul trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiate măsurile de urgenţă adecvate.
Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la
vancomicină, deoarece pot apărea reacţii de hipersensibilitate încrucişată, inclusiv şoc anafilactic letal.
Cu toate acestea, antecedentele personale de „sindrom red man” la vancomicină nu contraindică
utilizarea teicoplaninei.
Reacţii asociate perfuziei
În cazuri rare (chiar şi la administrarea primei doze), s-a observat apariţia „sindromului red man” (un
complex de simptome care includ prurit, urticarie, eritem, angioedem, tahicardie, hipotensiune
arterială, dispnee).
Oprirea sau încetinirea perfuziei poate duce la remiterea acestor reacţii. Reacţiile asociate perfuziei pot
fi limitate dacă doza zilnică se administrează în perfuzie cu durata de 30 minute, în loc de injecţie în
bolus.
Reacţii buloase severe
La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii cutanate care au pus viaţa în pericol sau chiar
letale de sindrom Stevens-Johnson (SSJ) sau necroliză epidermică toxică (NET). În cazul apariţiei
simptomelor sau semnelor de SSJ sau NET (de exemplu erupţie cutanată progresivă, deseori însoţită
de vezicule sau leziuni ale mucoaselor), tratamentul cu teicoplanină trebuie întrerupt imediat.
Spectrul de activitate antibacteriană
Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru
utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care este
deja documentat şi cunoscut faptul că agentul patogen este sensibil sau în cazul în care există o
suspiciune mare că agentul(agenţii) patogen(i) cel mai probabil implicat(ţi) este(sunt) eligibil(i) pentru
tratamentul cu teicoplanină.
Utilizarea raţională a teicoplaninei trebuie să ia în considerare spectrul activităţii antibacteriane,
profilul de siguranţă şi cât de adecvată este terapia antibacteriană standard pentru a trata fiecare pacient
în mod individual. Ţinând cont de acest fapt, este de aşteptat ca în cele mai multe situaţii teicoplanina
să fie utilizată pentru tratamentul infecţiilor severe, la pacienţii pentru care activitatea antibacteriană
standard nu este considerată a fi adecvată.
Schema de tratament de încărcare
Deoarece datele privind siguranţa sunt limitate, pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru apariţia
de reacţii adverse atunci când se administrează doze de 12 mg/kg corp de două ori pe zi. În timpul
acestei scheme de tratament, trebuie monitorizate valorile creatininemiei, pe lângă testarea
hematologică periodică recomandată.
Teicoplanina nu trebuie administrată pe cale intraventriculară.
5
Trombocitopenie
La administrarea teicoplaninei s-a raportat trombocitopenie. Se recomandă efectuarea de teste
hematologice periodice în timpul tratamentului, inclusiv a hemoleucogramei complete.
Nefrotoxicitate
La pacienţii trataţi cu teicoplanină s-a raportat insuficienţă renală (vezi pct. 4.8). La pacienţii cu
insuficienţă renală şi/sau cei trataţi cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu
potenţial nefrotoxic cunoscut (aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină şi cisplatină) este
necesară monitorizarea atentă şi trebuie să includă teste auditive.
Deoarece teicoplanina este eliminată, în principal, pe cale renală, doza de teicoplanină trebuie ajustată
la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).
Ototoxicitate
Similar altor glicopeptide, la pacienţii trataţi cu teicoplanină a fost raportată ototoxicitate (surditate şi
tinitus) (vezi pct. 4.8). Pacienţii care în timpul tratamentului cu teicoplanină dezvoltă semne şi
simptome de afectare a auzului sau tulburări ale urechii interne trebuie evaluaţi şi monitorizaţi cu
atenţie, în special în cazul tratamentului prelungit şi al pacienţilor cu insuficienţă renală. Pacienţii
trataţi cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial nefrotoxic/ototoxic
cunoscut (aminoglicozide, ciclosporină, cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic) trebuie monitorizaţi cu
atenţie, iar beneficiul administrării teicoplaninei trebuie evaluat în cazul în care auzul se deteriorează.
Trebuie luate măsuri de precauţie speciale atunci când se administrează teicoplanină la pacienţii care
necesită tratament concomitent cu medicamente ototoxice şi/sau nefrotoxice, caz în care se recomandă
efectuarea în mod regulat de teste hematologice, ale funcţiei hepatice şi ale funcţiei renale.
Suprainfecţii
Similar altor antibiotice, administrarea teicoplaninei, în special dacă este prelungită, poate determina
dezvoltarea microorganismelor rezistente. Dacă apar suprainfecţii în timpul tratamentului, trebuie luate
măsurile corespunzătoare.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu s-au efectuat studii specifice privind interacţiunile.
Teicoplanina şi soluţiile de aminoglicozide sunt incompatibile şi nu trebuie amestecate atunci când se
injectează; cu toate acestea, sunt compatibile în lichidul de dializă şi pot fi utilizate în tratamentul
peritonitelor determinate de DPAC.
Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial
nefrotoxic sau ototoxic cunoscut. Acestea includ aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină,
cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic (vezi pct. 4.4). Cu toate acestea, nu s-a evidenţiat o toxicitate
sinergică în cazul asocierilor cu teicoplanină.
În studii clinice, teicoplanina a fost administrată la mulţi pacienţi care se aflau deja în tratament cu o
medicaţie variată care includea alte medicamente antibiotice, medicamente antihipertensive,
anestezice, medicamente pentru afecţiuni cardiace şi medicamente antidiabetice, fără a se evidenţia
interacţiuni cu potenţial de generare a reacţiilor adverse.
Copii şi adolescenţi
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Datele provenite din utilizarea teicoplaninei la femeile gravide sunt limitate. Studiile efectuate la
animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere, la doze mari (vezi pct. 5.3): la
6
şobolan a crescut incidenţa naşterilor de feţi morţi şi a mortalităţii neo-natale. Riscul potenţial pentru
om nu este cunoscut.
Prin urmare, teicoplanina nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care este
absolut necesar. Nu poate fi exclus un risc potenţial de afectare a urechii interne şi de afectare renală la
făt (vezi pct. 4.4).
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă teicoplanina se excretă în laptele uman. Nu există informaţii cu privire la excreţia
teicoplaninei în laptele animal. Trebuie luată decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a
continua/întrerupe tratamentul cu teicoplanină având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi
beneficiul tratamentului cu teicoplanină pentru mamă.
Fertilitatea
Studiile privind funcţia de reproducere la animale nu au evidenţiat afectarea fertilităţii.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Targocid are influenţă mică asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Teicoplanina poate provoca ameţeală şi cefalee. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje poate fi afectată. Pacienţii care prezintă aceste reacţii adverse nu trebuie să conducă vehicule
sau să folosească utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Lista sub formă de tabel a reacţiilor adverse
În tabelul de mai jos sunt enumerate toate reacţiile adverse care au apărut cu o incidenţă mai mare
decât pentru placebo şi la mai mult de un pacient, utilizând următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare
(≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Apariţia reacţiilor adverse trebuie monitorizată atunci când sunt administrate doze de teicoplanină de
12 mg/kg corp, de două ori pe zi (vezi pct. 4.4).
Clasificare
pe aparate,
sisteme şi
organe Frecvente
(≥1/100 şi
<1/10) Mai puţin
frecvente
(≥1/1000 şi
<1/100) Rare
(≥1/10000 şi
<1/1000) Foarte
rare
(<1/10000)Cu frecvenţă
necunoscută (care nu
poate fi estimată din
datele disponibile)
Infecţii şi
infestări Abces Suprainfecţii (dezvoltarea
microorganismelor
rezistente)
Tulburări
hematologice
şi limfatice Leucopenie,
tombocitopenie,
eozinofilie Agranulocitoză,
neutropenie
Tulburări ale
sistemului
imunitar Reacţie anafilactică
(anafilaxie) (vezi
pct. 4.4)
Şoc anafilactic (vezi
pct. 4.4)
Tulburări ale
sistemului
nervos Ameţeală,
cefalee Convulsii
Tulburări
acustice şi
vestibulare Surditate, pierderea
auzului (vezi
pct. 4.4), tinitus,
7
Clasificare
pe aparate,
sisteme şi
organe Frecvente
(≥1/100 şi
<1/10) Mai puţin
frecvente
(≥1/1000 şi
<1/100) Rare
(≥1/10000 şi
<1/1000) Foarte
rare
(<1/10000)Cu frecvenţă
necunoscută (care nu
poate fi estimată din
datele disponibile)
tulburare
vestibulară
Tulburări
vasculare Flebită Tromboflebită
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Bronhospasm
Tulburări
gastro-
intestinale Diaree,
vărsături,
greaţă
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat Erupţie
cutanată,
eritem,
prurit „Sindrom
red man” (de
exemplu
hiperemie la
nivelul părţii
superioare a
corpului)
(vezi
pct. 4.4) Necroliză epidermică
toxică,
sindrom
Stevens-Johnson,
eritem polimorf,
angioedem,
dermatită exfoliativă,
urticarie (vezi pct. 4.4)
Tulburări
renale şi ale
căilor urinare Creştere a valorilor
cretininemiei Insuficienţă renală
(inclusiv insuficienţă
renală acută)
Tulburări
generale şi la
nivelul
locului de
administrare Durere,
febră Abces la locul injecţiei,
frisoane (contractură
musculară)
Investigaţii
diagnostice Creştere a valorilor
transaminazelor
(modificări
tranzitorii ale
valorilor
transaminazelor),
creştere a valorilor
sanguine ale
fosfatazei alcaline
(modificări
tranzitorii ale
valorilor fosfatazei
alcaline), creştere a
creatininemiei
(creştere tranzitorie
a valorilor
creatininei
plasmatice)
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
8
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
Au fost raportate cazuri de administrare accidentală de doze foarte mari la copii.
În cazul unui nou-născut cu vârsta de 29 de zile, căruia i s-au administrat 400 mg teicoplanină
intravenos (95 mg/kg), a apărut agitaţie.
Tratament:
Tratamentul supradozajului cu teicoplanină trebuie să fie simptomatic.
Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă şi doar lent prin dializă peritoneală.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: glicopeptide antibacteriene, codul ATC: J01XA02
Mecanism de acţiune
Teicoplanina inhibă creşterea microorganismelor sensibile prin influenţarea biosintezei peretelui
celular într-un loc diferit faţă de antibioticele beta-lactamice. Sinteza peptidoglicanilor este blocată
prin legarea specifică de reziduuri de D-alanil-D-alanină.
Mecanismul rezistenţei
Rezistenţa la teicoplanină poate avea la bază următoarele mecanisme:
Modificarea structurii ţintă: această formă de rezistenţă a apărut, în special, la Enterococcus
faecium. Modificarea se bazează pe schimbarea funcţiei D-alanil-D-alaninei de la capătul
terminal al lanţului de aminoacizi al unui precursor de mureină prin înlocuirea cu D-Ala-D-
lactat, ceea ce reduce astfel afinitatea pentru vancomicină. Enzimele responsabile sunt o lactat
dehidrogenză D sau o ligază nou sintetizate.
Scăderea sensibilităţii sau rezistenţa stafilococilor la teicoplanină se bazează pe producerea în
exces a precursorilor de mureină, de care se leagă teicoplanina.
Poate apărea rezistenţă încrucişată între teicoplanină şi glicoproteina vancomicină. Un număr de
enterococi rezistenţi la vancomicină sunt sensibili la teicoplanină (fenotipul Van-B).
Valori critice la testarea sensibilităţii
Valorile critice ale CMI recomandate de Comisia Europeană pentru Testarea Sensibilităţii Microbiene
(EUCAST), versiunea 3.1, datată 11 februarie 2013, sunt prezentate în următorul tabel:
Microorganism Sensibil Rezistent
Staphylococcus aureus a ≤2 mg/l >2 mg/l
Stafilococi coagulazo-negativ a ≤4 mg/l >4 mg/l
Enterococcus spp. ≤2 mg/l >2 mg/l
Streptococcus spp. (A, B, C, G)
b ≤2 mg/l >2 mg/l
Streptococcus pneumoniae
b ≤2 mg/l >2 mg/l
Streptococi din grupul viridans
b ≤2 mg/l >2 mg/l
Anaerobi Gram-pozitiv, cu excepţia Clostridium difficile
valori critice FC/FD (care nu depind de specie)
c,d DI
DI DI
DI
9
Microorganism Sensibil Rezistent
a Valorile CMI pentru glicopeptide sunt dependente de metodă şi trebuie determinate prin
microdiluţie în bulion (referinţa ISO 20776). S. aureus cu valori ale CMI pentru vancomicină de
2 mg/l sunt la limita distribuţiei CMI pentru tipul sălbatic şi în acest caz poate fi afectat răspunsul
clinic. Valoarea critică a rezistenţei pentru S. aureus a fost redusă la 2 mg/l pentru a evita raportarea
izolatelor de Staphylococcus aureus cu rezistenţă intermediară la glicopeptide (GISA), deoarece
infecţiile grave cu izolate GISA nu sunt curabile cu doze mari de vancomicină sau teicoplanină.
b Izolatele cu valorile CMI peste valorile critice ale sensibilităţii au fost raportate foarte rar sau nu au
fost încă raportate. Testele de identificare şi de determinare a sensibilităţii antimicrobiene pe orice
astfel de izolat trebuie repetate, iar dacă rezultatul se confirmă, izolatul trebuie trimis la un laborator
de referinţă. Până când vor exista dovezi privind răspunsul clinic pentru izolatele confirmate cu
CMI peste valoarea critică curentă a rezistenţei, acestea trebuie raportate ca fiind rezistente.
c DI arată că nu există dovezi suficiente referitoare la faptul că specia respectivă este o ţintă bună
pentru terapia cu acest medicament.
d Se poate raporta un CMI cu un comentariu, dar fără a se însoţi de o clasificare S, I sau R.
Relaţie farmacocinetică/farmacodinamie
Activitatea antimicrobiană a teicoplaninei depinde, mai ales, de durata perioadei în timpul căreia
concentraţia substanţei este mai mare decât concentraţia minimă inhibitorie (CMI) pentru agentul
patogen.
Sensibilitate
Prevalenţa rezistenţei poate varia geografic şi în timp pentru anumite specii, iar informaţiile locale
despre rezistenţă sunt utile, mai ales atunci când se tratează infecţii severe. După cum este necesar,
trebuie solicitat sfatul unui expert atunci când prevalenţa locală a rezistenţei este în măsură să facă
discutabilă utilitatea medicamentului cel puţin în anumite tipuri de infecţii.
Specii frecvent sensibile
Bacterii Gram-pozitiv aerobe
Corynebacterium jeikeium
a
Enterococcus faecalis
Staphylococcus aureus (inclusiv tulpini rezistente la meticilină)
Streptococcus agalactiae
Streptococcus dysgalactiae subspecia equisimilis
a
(Streptococi de grup C şi G)
Streptococcus pneumoniae
Streptococcus pyogenes
Streptococi din grupul viridans
a b
Bacterii Gram-pozitiv anaerobe
Clostridium difficile
a
Peptostreptococcus spp.a
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Bacterii Gram-pozitiv aerobe
Enterococcus faecium
Staphylococcus epidermidis
Staphylococcus haemolyticus
Staphylococcus hominis
10
Bacterii cu rezistenţă intrinsecă
Toate bacteriile Gram-negativ
Alte bacterii
Chlamydia spp.
Chlamydophila spp.
Legionella pneumophila
Mycoplasma spp.
a Nu erau disponibile date curente atunci când au fost publicate tabelele. Sensibilitatea este presupusă
conform literaturii de specialitate de bază, volumelor standard şi recomandărilor de tratament.
b Termen colectiv pentru un grup eterogen de specii de streptococ. Incidenţa rezistenţei poate varia în
funcţie de specia respectivă de streptococ.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Teicoplanina se administrează pe cale parenterală (intravenos sau intramuscular). După administrare
intramusculară, biodisponibilitatea teicoplaninei (comparativ cu administrarea intravenoasă) este
aproape completă (90%). După administrarea intramusculară timp de şase zile a unei doze de 200 mg,
valoarea medie (deviaţia standard) a concentraţiei plasmatice maxime (C
max) de teicoplanină este de
12,1 (0,9) mg/l şi este atinsă la 2 ore după administrare.
După o doză de încărcare de 6 mg/kg, administrată intravenos la interval de 12 ore, pentru 3 până la
5 administrări, valorile C
max sunt cuprinse între 60 şi 70 mg/l, iar valorile Cmin sunt, de obicei, peste
10 mg/l. După o doză de încărcare de 12 mg/kg administrată intravenos la interval de 12 ore, pentru
3 administrări, se estimează că valorile medii ale C
max şi Cmin sunt de aproximativ 100 mg/l şi,
respectiv, 20 mg/l.
După o doză de întreţinere de 6 mg/kg, administrată o dată pe zi, valorile C
max şi Cmin sunt de
aproximativ 70 mg/l şi, respectiv, 15 mg/l. După o doză de întreţinere de 12 mg/kg, administrată o dată
pe zi, valorile C
min sunt cuprinse între 18 şi 30 mg/l.
Atunci când se administrează pe cale orală, teicoplanina nu se absoarbe din tractul gastro-intestinal.
Atunci când se administrează pe cale orală la subiecţi sănătoşi, în doză unică de 250 mg sau 500 mg,
teicoplanima nu este depistată în plasmă sau urină, ci este recuperată numai în fecale (aproximativ
45% din doza administrată) sub formă de medicament nemodificat.
Distribuţie
Legarea de proteinele plasmatice la om este cuprinsă între 87,6 şi 90,8%, fără să varieze în funcţie de
concentraţiile de teicoplanină. Teicoplanina se leagă, în principal, de albumina serică umană.
Teicoplanina nu se distribuie în eritrocite.
Volumul de distribuţie la starea de echilibru (Vse) variază între 0,7 şi 1,4 ml/kg. Cele mai mari valori
ale Vse se observă în studiile recente, în cadrul cărora perioada de recoltare a probelor a fost mai mare
de 8 zile.
Teicoplanina se distribuie, în principal, în ţesuturile pulmonar, miocardic şi osos, cu un raport al
concentraţiilor din ţesut/plasmă mai mare de 1. În lichidul din vezicule, lichidul sinovial şi lichidul
peritoneal, raportul concentraţiilor din ţesut/plasmă variază între 0,5 şi 1. Eliminarea teicoplaninei din
lichidul peritoneal se efectuează cu aceeaşi viteză ca şi din plasmă. În lichidul pleural şi în ţesutul
adipos subcutanat, raportul concentraţiilor din ţesut/plasmă este cuprins între 0,2 şi 0,5. Teicoplanina
nu pătrunde cu uşurinţă în lichidul cefalorahidian (LCR).
Metabolizare
Forma nemodificată de teicoplanină este principalul compus identificat în plasmă şi urină, ceea ce
indică un metabolism minim. Se formează doi metaboliţi, probabil prin hidroxilare, care reprezintă
2 până la 3% din doza administrată.
11
Eliminare
Teicoplanina nemodificată se excretă, în principal, pe cale renală (80% în decurs de 16 zile), în timp ce
2,7% din doza administrată este recuperată în fecale (prin excreţie biliară) în decurs de 8 zile de la
administrare.
În cele mai recente studii, în cadrul cărora perioada de recoltare a probelor este de aproximativ 8 până
la 35 zile, timpul de înjumătăţire prin eliminare pentru teicoplanină variază între 100 şi 170 ore.
Teicoplanina are un clearance total scăzut, cuprins între 10 şi 14 ml/kg şi oră şi un clearance renal
cuprins între 8 şi 12 ml/kg şi oră, ceea ce indică faptul că teicoplanina se excretă, în principal, prin
mecanisme renale.
Linearitate
Teicoplanina prezintă o farmacocinetică liniară pentru intervalul de doze cuprins între 2 şi 25 mg/kg.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală:
Deoarece teicoplanina se elimină pe cale renală, eliminarea teicoplaninei scade în funcţie de gradul
insuficienţei renale. Clearance-urile total şi renal ale teicoplaninei depind de clearance-ul creatininei.
Pacienţi vârstnici:
La persoanele vârstnice, farmacocinetica teicoplaninei nu se modifică, decât în caz de insuficienţă
renală.
Copii şi adolescenţi:
Faţă de pacienţii adulţi, se observă un clearance total mai mare (15,8 ml/kg şi oră pentru nou-născuţi,
14,8 ml/kg şi oră pentru vârsta medie de 8 ani) şi un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare
mai scurt (40 ore pentru nou-născuţi; 58 ore pentru vârsta de 8 ani).
5.3 Date preclinice de siguranţă
După administrare parenterală în doze repetate la şobolan şi câine, au fost observate efecte asupra
rinichilor şi s-a arătat că sunt dependente de doză şi reversibile. Studiile care au evaluat potenţialul de
a provoca ototoxicitate, efectuate la cobai, indică faptul că este posibilă o afectare uşoară a funcţiilor
cohleare şi vestibulare, în absenţa unor leziuni morfologice.
La şobolan, administrarea subcutanată a teicoplaninei în doză de până la 40 mg/kg şi zi nu a afectat
fertilitatea la mascul şi la femelă. În studiile de dezvoltare embriofetală, nu au fost observate
malformaţii după administrarea subcutanată de doze de până la 200 mg/kg şi zi la şobolan şi după
administrarea intramusculară de doze de până la 15 mg/kg şi zi la iepure. Cu toate acestea, la şobolan a
existat o incidenţă crescută a naşterilor de feţi morţi la doze de 100 mg/kg şi zi şi mai mari şi a
mortalităţii neo-natale la doze de 200 mg/kg şi zi. Acest efect nu a fost raportat la doze de 50 mg/kg şi
zi. Un studiu efectuat în perioada peri- şi postnatală la şobolan, nu a avidenţiat efecte asupra fertilităţii
la generaţia F1 sau asupra supravieţuirii şi dezvoltării la generaţia F2 după administrarea subcutanată
de doze de până la 40 mg/kg şi zi.
Teicoplanina nu a demonstrat niciun potenţial de a provoca antigenicitate (la şoarece, cobai sau
iepure), genotoxicitate sau iritaţie locală.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală
Clorură de sodiu
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
12
Solvent
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Teicoplanina şi aminoglicozidele sunt incompatibile atunci când se amestecă direct şi nu trebuie
amestecate înainte de injectare.
Dacă teicoplanina se administrează în asociere cu alte antibiotice, acestea trebuie administrate separat.
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
Perioada de valabilitate a pulberii în ambalajul destinat comercializării:
3 ani
Perioada de valabilitate a soluţiei reconstituite:
Stabilitatea fizică şi chimică în timpul utilizării pentru soluţia reconstituită, preparată conform
recomandărilor, a fost demonstrată timp de 24 ore la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C.
Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu se utilizează
imediat, perioadele de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea
utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 24 ore, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C,
cu excepţia cazului în care reconstituirea a avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.
Perioada de valabilitate după diluarea medicamentului:
Stabilitatea fizică şi chimică în timpul utilizării pentru soluţia reconstituită, preparată conform
recomandărilor, a fost demonstrată timp de 24 ore la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C.
Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu se utilizează
imediat, perioadele de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea
utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 24 ore, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C,
cu excepţia cazului în care reconstituirea/diluarea au avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Pulbere în ambalajul destinat comercializării:
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire/diluare, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Ambalajul primar:
Pulberea liofilizată este ambalată în:
Flacon din sticlă incoloră de tip I, cu volum util de 22 ml pentru 400 mg, închis cu dop din cauciuc
bromobutilic şi capac flip-off din plastic, prevăzut cu un sigiliu din aluminiu, de culoare verde.
Apa pentru preparate injectabile este ambalată în fiole din sticlă incoloră, de tip I.
Mărimi de ambalaj:
- 1 flacon cu pulbere şi 1 fiolă cu solvent
- 5x1 flacoane cu pulbere şi 5x1 fiole cu solvent
- 10x1 flacoane cu pulbere şi 10x1 fiole cu solvent
- 25x1 flacoane cu pulbere şi 25x1 fiole cu solvent
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
13
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Acest medicament este destinat numai unei singure utilizări.
Prepararea soluţiei reconstituite:
- Injectaţi lent în flaconul cu pulbere întregul conţinut al solventului furnizat.
- Rotiţi uşor flaconul între palme până când pulberea se dizolvă complet. Dacă soluţia formează
spumă, atunci trebuie lăsată în repaus timp de aproximativ 15 minute. Trebuie utilizate numai
soluţiile limpezi şi de culoare galben deschis.
Soluţiile reconstituite vor conţine 400 mg în 3,0 ml.
Conţinutul nominal de teicoplanină
din flacon 100 mg 200 mg 400 mg
Volumul flaconului cu pulbere 8 ml 10 ml 22 ml
Volumul care poate fi extras din fiola
cu solvent pentru reconstituire 1,7 ml 3,14 ml 3,14 ml
Volumul care conţine doza nominală
de teicoplanină (extrasă cu o seringă
a 5 ml, prevăzută cu un ac de calibru
23G) 1,5 ml 3,0 ml 3,0 ml
Soluţia reconstituită poate fi injectată direct sau, alternativ, diluată suplimentar sau poate fi
administrată oral.
Prepararea soluţiei diluate înainte de administrarea în perfuzie:
Targocid poate fi administrat în următoarele soluţii perfuzabile:
- soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%)
- soluţie Ringer
- soluţie Ringer-lactat
- soluţie injectabilă de glucoză 5%
- soluţie injectabilă de glucoză 10%
- soluţie de clorură de sodiu 0,18% şi glucoză 4%
- soluţie de clorură de sodiu 0,45% şi glucoză 5%
- soluţie de dializă peritoneală, conţinând soluţie de glucoză 1,36% sau 3,86%.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Aventis Pharma Ltd.
Trading as sanofi-aventis or Sanofi
One Onslow Street, Guildford
Surrey, GU1 4YS, Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7869/2015/01-04
14
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2015
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Targocid 400 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon conţine teicoplanină 400 mg, echivalent cu cel puţin 400000 UI.
După reconstituire, soluţiile vor conţine teicoplanină 400 mg în 3,0 ml.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţia orală: masă omogenă, spongioasă, de culoarea
fildeşului
Solvent: lichid limpede, incolor.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Targocid este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii, începând de la naştere, pentru tratamentul
parenteral al următoarelor infecţii (vezi pct. 4.2, 4.4 şi 5.1):
infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi,
infecţii ale oaselor şi articulaţiilor,
pneumonie nosocomială,
pneumonie comunitară,
infecţii complicate ale tractului urinar,
endocardită infecţioasă,
peritonită determinată de dializa peritoneală ambulatorie continuă (DPAC),
bacteriemie care apare ca urmare a oricăreia dintre indicaţiile enumerate mai sus.
De asemenea, Targocid este indicat ca tratament oral alternativ al diareei şi colitei determinate de
infecţia cu Clostridium difficile.
Atunci când este cazul, teicoplanina trebuie administrată în asociere cu alte medicamente
antibacteriene.
2
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale referitoare la utilizarea adecvată a medicamentelor
antibacteriene.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza şi durata tratamentului trebuie ajustate în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei subiacente şi de
răspunsul clinic al pacientului, precum şi de factori ai pacientului, cum sunt vârsta şi funcţia renală.
Determinarea concentraţiilor plasmatice
După finalizarea schemei de tratament de încărcare, trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice
minime de teicoplanină la starea de echilibru, pentru a se asigura că s-a atins cea mai mică valoare a
concentraţiei plasmatice minime:
Pentru cele mai multe infecţii cu bacterii Gram-pozitiv, valori ale concentraţiei plasmatice
minime de teicoplanină de cel puţin 10 mg/l, atunci când sunt determinate prin cromatografie de
lichide de înaltă performanţă (High Performance Liquid Chromatography HPLC), sau de cel
puţin 15 mg/l, atunci când sunt determinate prin metoda imunochimică cu detecţie prin
fluorescenţă polarizată (Fluorescence Polarization Immunoassay FPIA).
Pentru endocardită şi alte infecţii severe, valori ale concentraţiei plasmatice minime de
teicoplanină de 15-30 mg/l, atunci când sunt determinate prin HPLC, sau de 30-40 mg/l, atunci
când sunt determinate prin metoda FPIA.
În timpul tratamentului de întreţinere, monitorizarea concentraţiilor plasmatice minime de teicoplanină
poate fi efectuată cel puţin o dată pe săptămână, pentru a se asigura că aceste concentraţii sunt stabile.
Pacienţi adulţi şi vârstnici cu funcţie renală normală
Indicaţii Doza de încărcare Doza de întreţinere
Schema de
tratament de
încărcare Concentraţii
minime ţintă, din
ziua a 3-a până în
ziua a 5-a Doza de
întreţinere
Concentraţii
minime ţintă în
timpul
tratamentului de
întreţinere
- Infecţii complicate
cutanate şi ale
ţesuturilor moi
- Pneumonie
- Infecţii complicate
ale tractului urinar
400 mg intravenos
sau intramuscular
(echivalent cu
aproximativ
6 mg/kg corp) la
interval de 12 ore,
pentru
3 administrări
>15 mg/l1 6 mg/kg corp
intravenos sau
intramuscular, o
dată pe zi >15 mg/l1
o dată pe săptămână
- Infecţii ale oaselor
şi articulaţiilor
800 mg intravenos
(echivalent cu
aproximativ
12 mg/kg corp) la
interval de 12 ore,
pentru 3 până la
5 administrări
>20 mg/l1 12 mg/kg corp
intravenos sau
intramuscular, o
dată pe zi >20 mg/l1
- Endocardită
infecţioasă
800 mg intravenos
(echivalent cu
aproximativ
12 mg/kg corp) la
interval de 12 ore,
pentru 3 până la
5 administrări
30-40 mg/l1 12 mg/kg corp
intravenos sau
intramuscular, o
dată pe zi >30 mg/l1
1 Determinată prin metoda FPIA
3
Durata tratamentului
Durata tratamentului trebuie stabilită în funcţie de răspunsul clinic. Pentru endocardita infecţioasă, se
consideră adecvată, de obicei, o durată de minimum 21 zile. Tratamentul nu trebuie să depăşească
4 luni.
Tratamentul asociat
Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru
utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care agentul
patogen este deja documentat şi cunoscut ca fiind sensibil sau a cazului în care există o suspiciune
mare că agentul(agenţii) patogen(i) cel mai probabil implicat(ţi) este(sunt) eligibil(i) pentru
tratamentul cu teicoplanină.
Diareea şi colita determinate de infecţia cu Clostridium difficile
Doza recomandată este de 100-200 mg, administrată oral de două ori pe zi, timp de 7 până la 14 zile.
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepţia cazului în care este prezentă insuficienţă renală (vezi mai
jos).
Pacienţi adulţi şi vârstnici cu insuficienţă renală
Nu este necesară ajustarea dozei până în a patra zi de tratament, moment în care dozele trebuie ajustate
pentru a se menţine o concentraţie plasmatică minimă de cel puţin 10 mg/l.
După a patra zi de tratament:
În insuficienţa renală uşoară şi moderată (clearance-ul creatininei între 30-80 ml/minut): doza de
întreţinere trebuie înjumătăţită, fie prin administrarea dozei o dată la două zile, fie prin
administrarea unei jumătăţi din această doză o dată pe zi.
În insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/minut) şi la pacienţii
hemodializaţi: doza trebuie să fie o treime din doza obişnuită, fie prin administrarea unitară a
dozei iniţiale, o dată la trei zile, fie prin administrarea unei treimi din această doză, o dată pe zi.
Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă.
Pacienţi care efectuează dializă peritoneală ambulatorie continuă (DPAC)
După o doză de încărcare unică de 6 mg/kg corp, administrată intravenos, în prima săptămână se
administrează 20 mg/l în punga cu soluţie de dializă, în a 2-a săptămână 20 mg/l în fiecare a doua
pungă, iar apoi, în cea de a 3-a săptămână, 20 mg/l în punga din timpul nopţii.
Copii şi adolescenţi
Dozele recomandate sunt aceleaşi la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.
Nou-născuţi şi sugari până la vârsta de 2 luni:
Doza de încărcare
În prima zi, se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 16 mg/kg corp.
Doza de întreţinere
Se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 8 mg/kg corp, o dată pe zi.
Copii (2 luni până la 12 ani):
Doza de încărcare
Se administrează intravenos o doză unică de 10 mg/kg corp, la interval de 12 ore, care se repetă de
3 ori.
Doza de întreţinere
Se administrează intravenos o doză unică de 6-10 mg/kg corp, o dată pe zi.
Mod de administrare
Teicoplanina trebuie administrată pe cale intravenoasă sau intramusculară. Injecţia intravenoasă se
poate administra, fie sub formă de bolus cu durata de 3 până la 5 minute, fie sub formă de perfuzie cu
durata de 30 minute.
La nou-născuţi trebuie utilizată numai metoda de administrare în perfuzie.
4
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi
pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la teicoplanină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţii de hipersensibilitate
La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave, care au pus viaţa în
pericol, uneori fiind letale (de exemplu şoc anafilactic). Dacă apare o reacţie alergică la teicoplanină,
tratamentul trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiate măsurile de urgenţă adecvate.
Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la
vancomicină, deoarece pot apărea reacţii de hipersensibilitate încrucişată, inclusiv şoc anafilactic letal.
Cu toate acestea, antecedentele personale de „sindrom red man” la vancomicină nu contraindică
utilizarea teicoplaninei.
Reacţii asociate perfuziei
În cazuri rare (chiar şi la administrarea primei doze), s-a observat apariţia „sindromului red man” (un
complex de simptome care includ prurit, urticarie, eritem, angioedem, tahicardie, hipotensiune
arterială, dispnee).
Oprirea sau încetinirea perfuziei poate duce la remiterea acestor reacţii. Reacţiile asociate perfuziei pot
fi limitate dacă doza zilnică se administrează în perfuzie cu durata de 30 minute, în loc de injecţie în
bolus.
Reacţii buloase severe
La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii cutanate care au pus viaţa în pericol sau chiar
letale de sindrom Stevens-Johnson (SSJ) sau necroliză epidermică toxică (NET). În cazul apariţiei
simptomelor sau semnelor de SSJ sau NET (de exemplu erupţie cutanată progresivă, deseori însoţită
de vezicule sau leziuni ale mucoaselor), tratamentul cu teicoplanină trebuie întrerupt imediat.
Spectrul de activitate antibacteriană
Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru
utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care este
deja documentat şi cunoscut faptul că agentul patogen este sensibil sau în cazul în care există o
suspiciune mare că agentul(agenţii) patogen(i) cel mai probabil implicat(ţi) este(sunt) eligibil(i) pentru
tratamentul cu teicoplanină.
Utilizarea raţională a teicoplaninei trebuie să ia în considerare spectrul activităţii antibacteriane,
profilul de siguranţă şi cât de adecvată este terapia antibacteriană standard pentru a trata fiecare pacient
în mod individual. Ţinând cont de acest fapt, este de aşteptat ca în cele mai multe situaţii teicoplanina
să fie utilizată pentru tratamentul infecţiilor severe, la pacienţii pentru care activitatea antibacteriană
standard nu este considerată a fi adecvată.
Schema de tratament de încărcare
Deoarece datele privind siguranţa sunt limitate, pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru apariţia
de reacţii adverse atunci când se administrează doze de 12 mg/kg corp de două ori pe zi. În timpul
acestei scheme de tratament, trebuie monitorizate valorile creatininemiei, pe lângă testarea
hematologică periodică recomandată.
Teicoplanina nu trebuie administrată pe cale intraventriculară.
5
Trombocitopenie
La administrarea teicoplaninei s-a raportat trombocitopenie. Se recomandă efectuarea de teste
hematologice periodice în timpul tratamentului, inclusiv a hemoleucogramei complete.
Nefrotoxicitate
La pacienţii trataţi cu teicoplanină s-a raportat insuficienţă renală (vezi pct. 4.8). La pacienţii cu
insuficienţă renală şi/sau cei trataţi cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu
potenţial nefrotoxic cunoscut (aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină şi cisplatină) este
necesară monitorizarea atentă şi trebuie să includă teste auditive.
Deoarece teicoplanina este eliminată, în principal, pe cale renală, doza de teicoplanină trebuie ajustată
la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).
Ototoxicitate
Similar altor glicopeptide, la pacienţii trataţi cu teicoplanină a fost raportată ototoxicitate (surditate şi
tinitus) (vezi pct. 4.8). Pacienţii care în timpul tratamentului cu teicoplanină dezvoltă semne şi
simptome de afectare a auzului sau tulburări ale urechii interne trebuie evaluaţi şi monitorizaţi cu
atenţie, în special în cazul tratamentului prelungit şi al pacienţilor cu insuficienţă renală. Pacienţii
trataţi cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial nefrotoxic/ototoxic
cunoscut (aminoglicozide, ciclosporină, cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic) trebuie monitorizaţi cu
atenţie, iar beneficiul administrării teicoplaninei trebuie evaluat în cazul în care auzul se deteriorează.
Trebuie luate măsuri de precauţie speciale atunci când se administrează teicoplanină la pacienţii care
necesită tratament concomitent cu medicamente ototoxice şi/sau nefrotoxice, caz în care se recomandă
efectuarea în mod regulat de teste hematologice, ale funcţiei hepatice şi ale funcţiei renale.
Suprainfecţii
Similar altor antibiotice, administrarea teicoplaninei, în special dacă este prelungită, poate determina
dezvoltarea microorganismelor rezistente. Dacă apar suprainfecţii în timpul tratamentului, trebuie luate
măsurile corespunzătoare.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu s-au efectuat studii specifice privind interacţiunile.
Teicoplanina şi soluţiile de aminoglicozide sunt incompatibile şi nu trebuie amestecate atunci când se
injectează; cu toate acestea, sunt compatibile în lichidul de dializă şi pot fi utilizate în tratamentul
peritonitelor determinate de DPAC.
Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial
nefrotoxic sau ototoxic cunoscut. Acestea includ aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină,
cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic (vezi pct. 4.4). Cu toate acestea, nu s-a evidenţiat o toxicitate
sinergică în cazul asocierilor cu teicoplanină.
În studii clinice, teicoplanina a fost administrată la mulţi pacienţi care se aflau deja în tratament cu o
medicaţie variată care includea alte medicamente antibiotice, medicamente antihipertensive,
anestezice, medicamente pentru afecţiuni cardiace şi medicamente antidiabetice, fără a se evidenţia
interacţiuni cu potenţial de generare a reacţiilor adverse.
Copii şi adolescenţi
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Datele provenite din utilizarea teicoplaninei la femeile gravide sunt limitate. Studiile efectuate la
animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere, la doze mari (vezi pct. 5.3): la
6
şobolan a crescut incidenţa naşterilor de feţi morţi şi a mortalităţii neo-natale. Riscul potenţial pentru
om nu este cunoscut.
Prin urmare, teicoplanina nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care este
absolut necesar. Nu poate fi exclus un risc potenţial de afectare a urechii interne şi de afectare renală la
făt (vezi pct. 4.4).
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă teicoplanina se excretă în laptele uman. Nu există informaţii cu privire la excreţia
teicoplaninei în laptele animal. Trebuie luată decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a
continua/întrerupe tratamentul cu teicoplanină având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi
beneficiul tratamentului cu teicoplanină pentru mamă.
Fertilitatea
Studiile privind funcţia de reproducere la animale nu au evidenţiat afectarea fertilităţii.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Targocid are influenţă mică asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Teicoplanina poate provoca ameţeală şi cefalee. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje poate fi afectată. Pacienţii care prezintă aceste reacţii adverse nu trebuie să conducă vehicule
sau să folosească utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Lista sub formă de tabel a reacţiilor adverse
În tabelul de mai jos sunt enumerate toate reacţiile adverse care au apărut cu o incidenţă mai mare
decât pentru placebo şi la mai mult de un pacient, utilizând următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare
(≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Apariţia reacţiilor adverse trebuie monitorizată atunci când sunt administrate doze de teicoplanină de
12 mg/kg corp, de două ori pe zi (vezi pct. 4.4).
Clasificare
pe aparate,
sisteme şi
organe Frecvente
(≥1/100 şi
<1/10) Mai puţin
frecvente
(≥1/1000 şi
<1/100) Rare
(≥1/10000 şi
<1/1000) Foarte
rare
(<1/10000)Cu frecvenţă
necunoscută (care nu
poate fi estimată din
datele disponibile)
Infecţii şi
infestări Abces Suprainfecţii (dezvoltarea
microorganismelor
rezistente)
Tulburări
hematologice
şi limfatice Leucopenie,
tombocitopenie,
eozinofilie Agranulocitoză,
neutropenie
Tulburări ale
sistemului
imunitar Reacţie anafilactică
(anafilaxie) (vezi
pct. 4.4)
Şoc anafilactic (vezi
pct. 4.4)
Tulburări ale
sistemului
nervos Ameţeală,
cefalee Convulsii
Tulburări
acustice şi
vestibulare Surditate, pierderea
auzului (vezi
pct. 4.4), tinitus,
7
Clasificare
pe aparate,
sisteme şi
organe Frecvente
(≥1/100 şi
<1/10) Mai puţin
frecvente
(≥1/1000 şi
<1/100) Rare
(≥1/10000 şi
<1/1000) Foarte
rare
(<1/10000)Cu frecvenţă
necunoscută (care nu
poate fi estimată din
datele disponibile)
tulburare
vestibulară
Tulburări
vasculare Flebită Tromboflebită
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Bronhospasm
Tulburări
gastro-
intestinale Diaree,
vărsături,
greaţă
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat Erupţie
cutanată,
eritem,
prurit „Sindrom
red man” (de
exemplu
hiperemie la
nivelul părţii
superioare a
corpului)
(vezi
pct. 4.4) Necroliză epidermică
toxică,
sindrom
Stevens-Johnson,
eritem polimorf,
angioedem,
dermatită exfoliativă,
urticarie (vezi pct. 4.4)
Tulburări
renale şi ale
căilor urinare Creştere a valorilor
cretininemiei Insuficienţă renală
(inclusiv insuficienţă
renală acută)
Tulburări
generale şi la
nivelul
locului de
administrare Durere,
febră Abces la locul injecţiei,
frisoane (contractură
musculară)
Investigaţii
diagnostice Creştere a valorilor
transaminazelor
(modificări
tranzitorii ale
valorilor
transaminazelor),
creştere a valorilor
sanguine ale
fosfatazei alcaline
(modificări
tranzitorii ale
valorilor fosfatazei
alcaline), creştere a
creatininemiei
(creştere tranzitorie
a valorilor
creatininei
plasmatice)
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
8
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
Au fost raportate cazuri de administrare accidentală de doze foarte mari la copii.
În cazul unui nou-născut cu vârsta de 29 de zile, căruia i s-au administrat 400 mg teicoplanină
intravenos (95 mg/kg), a apărut agitaţie.
Tratament:
Tratamentul supradozajului cu teicoplanină trebuie să fie simptomatic.
Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă şi doar lent prin dializă peritoneală.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: glicopeptide antibacteriene, codul ATC: J01XA02
Mecanism de acţiune
Teicoplanina inhibă creşterea microorganismelor sensibile prin influenţarea biosintezei peretelui
celular într-un loc diferit faţă de antibioticele beta-lactamice. Sinteza peptidoglicanilor este blocată
prin legarea specifică de reziduuri de D-alanil-D-alanină.
Mecanismul rezistenţei
Rezistenţa la teicoplanină poate avea la bază următoarele mecanisme:
Modificarea structurii ţintă: această formă de rezistenţă a apărut, în special, la Enterococcus
faecium. Modificarea se bazează pe schimbarea funcţiei D-alanil-D-alaninei de la capătul
terminal al lanţului de aminoacizi al unui precursor de mureină prin înlocuirea cu D-Ala-D-
lactat, ceea ce reduce astfel afinitatea pentru vancomicină. Enzimele responsabile sunt o lactat
dehidrogenză D sau o ligază nou sintetizate.
Scăderea sensibilităţii sau rezistenţa stafilococilor la teicoplanină se bazează pe producerea în
exces a precursorilor de mureină, de care se leagă teicoplanina.
Poate apărea rezistenţă încrucişată între teicoplanină şi glicoproteina vancomicină. Un număr de
enterococi rezistenţi la vancomicină sunt sensibili la teicoplanină (fenotipul Van-B).
Valori critice la testarea sensibilităţii
Valorile critice ale CMI recomandate de Comisia Europeană pentru Testarea Sensibilităţii Microbiene
(EUCAST), versiunea 3.1, datată 11 februarie 2013, sunt prezentate în următorul tabel:
Microorganism Sensibil Rezistent
Staphylococcus aureus a ≤2 mg/l >2 mg/l
Stafilococi coagulazo-negativ a ≤4 mg/l >4 mg/l
Enterococcus spp. ≤2 mg/l >2 mg/l
Streptococcus spp. (A, B, C, G)
b ≤2 mg/l >2 mg/l
Streptococcus pneumoniae
b ≤2 mg/l >2 mg/l
Streptococi din grupul viridans
b ≤2 mg/l >2 mg/l
Anaerobi Gram-pozitiv, cu excepţia Clostridium difficile
valori critice FC/FD (care nu depind de specie)
c,d DI
DI DI
DI
9
Microorganism Sensibil Rezistent
a Valorile CMI pentru glicopeptide sunt dependente de metodă şi trebuie determinate prin
microdiluţie în bulion (referinţa ISO 20776). S. aureus cu valori ale CMI pentru vancomicină de
2 mg/l sunt la limita distribuţiei CMI pentru tipul sălbatic şi în acest caz poate fi afectat răspunsul
clinic. Valoarea critică a rezistenţei pentru S. aureus a fost redusă la 2 mg/l pentru a evita raportarea
izolatelor de Staphylococcus aureus cu rezistenţă intermediară la glicopeptide (GISA), deoarece
infecţiile grave cu izolate GISA nu sunt curabile cu doze mari de vancomicină sau teicoplanină.
b Izolatele cu valorile CMI peste valorile critice ale sensibilităţii au fost raportate foarte rar sau nu au
fost încă raportate. Testele de identificare şi de determinare a sensibilităţii antimicrobiene pe orice
astfel de izolat trebuie repetate, iar dacă rezultatul se confirmă, izolatul trebuie trimis la un laborator
de referinţă. Până când vor exista dovezi privind răspunsul clinic pentru izolatele confirmate cu
CMI peste valoarea critică curentă a rezistenţei, acestea trebuie raportate ca fiind rezistente.
c DI arată că nu există dovezi suficiente referitoare la faptul că specia respectivă este o ţintă bună
pentru terapia cu acest medicament.
d Se poate raporta un CMI cu un comentariu, dar fără a se însoţi de o clasificare S, I sau R.
Relaţie farmacocinetică/farmacodinamie
Activitatea antimicrobiană a teicoplaninei depinde, mai ales, de durata perioadei în timpul căreia
concentraţia substanţei este mai mare decât concentraţia minimă inhibitorie (CMI) pentru agentul
patogen.
Sensibilitate
Prevalenţa rezistenţei poate varia geografic şi în timp pentru anumite specii, iar informaţiile locale
despre rezistenţă sunt utile, mai ales atunci când se tratează infecţii severe. După cum este necesar,
trebuie solicitat sfatul unui expert atunci când prevalenţa locală a rezistenţei este în măsură să facă
discutabilă utilitatea medicamentului cel puţin în anumite tipuri de infecţii.
Specii frecvent sensibile
Bacterii Gram-pozitiv aerobe
Corynebacterium jeikeium
a
Enterococcus faecalis
Staphylococcus aureus (inclusiv tulpini rezistente la meticilină)
Streptococcus agalactiae
Streptococcus dysgalactiae subspecia equisimilis
a
(Streptococi de grup C şi G)
Streptococcus pneumoniae
Streptococcus pyogenes
Streptococi din grupul viridans
a b
Bacterii Gram-pozitiv anaerobe
Clostridium difficile
a
Peptostreptococcus spp.a
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Bacterii Gram-pozitiv aerobe
Enterococcus faecium
Staphylococcus epidermidis
Staphylococcus haemolyticus
Staphylococcus hominis
10
Bacterii cu rezistenţă intrinsecă
Toate bacteriile Gram-negativ
Alte bacterii
Chlamydia spp.
Chlamydophila spp.
Legionella pneumophila
Mycoplasma spp.
a Nu erau disponibile date curente atunci când au fost publicate tabelele. Sensibilitatea este presupusă
conform literaturii de specialitate de bază, volumelor standard şi recomandărilor de tratament.
b Termen colectiv pentru un grup eterogen de specii de streptococ. Incidenţa rezistenţei poate varia în
funcţie de specia respectivă de streptococ.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Teicoplanina se administrează pe cale parenterală (intravenos sau intramuscular). După administrare
intramusculară, biodisponibilitatea teicoplaninei (comparativ cu administrarea intravenoasă) este
aproape completă (90%). După administrarea intramusculară timp de şase zile a unei doze de 200 mg,
valoarea medie (deviaţia standard) a concentraţiei plasmatice maxime (C
max) de teicoplanină este de
12,1 (0,9) mg/l şi este atinsă la 2 ore după administrare.
După o doză de încărcare de 6 mg/kg, administrată intravenos la interval de 12 ore, pentru 3 până la
5 administrări, valorile C
max sunt cuprinse între 60 şi 70 mg/l, iar valorile Cmin sunt, de obicei, peste
10 mg/l. După o doză de încărcare de 12 mg/kg administrată intravenos la interval de 12 ore, pentru
3 administrări, se estimează că valorile medii ale C
max şi Cmin sunt de aproximativ 100 mg/l şi,
respectiv, 20 mg/l.
După o doză de întreţinere de 6 mg/kg, administrată o dată pe zi, valorile C
max şi Cmin sunt de
aproximativ 70 mg/l şi, respectiv, 15 mg/l. După o doză de întreţinere de 12 mg/kg, administrată o dată
pe zi, valorile C
min sunt cuprinse între 18 şi 30 mg/l.
Atunci când se administrează pe cale orală, teicoplanina nu se absoarbe din tractul gastro-intestinal.
Atunci când se administrează pe cale orală la subiecţi sănătoşi, în doză unică de 250 mg sau 500 mg,
teicoplanima nu este depistată în plasmă sau urină, ci este recuperată numai în fecale (aproximativ
45% din doza administrată) sub formă de medicament nemodificat.
Distribuţie
Legarea de proteinele plasmatice la om este cuprinsă între 87,6 şi 90,8%, fără să varieze în funcţie de
concentraţiile de teicoplanină. Teicoplanina se leagă, în principal, de albumina serică umană.
Teicoplanina nu se distribuie în eritrocite.
Volumul de distribuţie la starea de echilibru (Vse) variază între 0,7 şi 1,4 ml/kg. Cele mai mari valori
ale Vse se observă în studiile recente, în cadrul cărora perioada de recoltare a probelor a fost mai mare
de 8 zile.
Teicoplanina se distribuie, în principal, în ţesuturile pulmonar, miocardic şi osos, cu un raport al
concentraţiilor din ţesut/plasmă mai mare de 1. În lichidul din vezicule, lichidul sinovial şi lichidul
peritoneal, raportul concentraţiilor din ţesut/plasmă variază între 0,5 şi 1. Eliminarea teicoplaninei din
lichidul peritoneal se efectuează cu aceeaşi viteză ca şi din plasmă. În lichidul pleural şi în ţesutul
adipos subcutanat, raportul concentraţiilor din ţesut/plasmă este cuprins între 0,2 şi 0,5. Teicoplanina
nu pătrunde cu uşurinţă în lichidul cefalorahidian (LCR).
Metabolizare
Forma nemodificată de teicoplanină este principalul compus identificat în plasmă şi urină, ceea ce
indică un metabolism minim. Se formează doi metaboliţi, probabil prin hidroxilare, care reprezintă
2 până la 3% din doza administrată.
11
Eliminare
Teicoplanina nemodificată se excretă, în principal, pe cale renală (80% în decurs de 16 zile), în timp ce
2,7% din doza administrată este recuperată în fecale (prin excreţie biliară) în decurs de 8 zile de la
administrare.
În cele mai recente studii, în cadrul cărora perioada de recoltare a probelor este de aproximativ 8 până
la 35 zile, timpul de înjumătăţire prin eliminare pentru teicoplanină variază între 100 şi 170 ore.
Teicoplanina are un clearance total scăzut, cuprins între 10 şi 14 ml/kg şi oră şi un clearance renal
cuprins între 8 şi 12 ml/kg şi oră, ceea ce indică faptul că teicoplanina se excretă, în principal, prin
mecanisme renale.
Linearitate
Teicoplanina prezintă o farmacocinetică liniară pentru intervalul de doze cuprins între 2 şi 25 mg/kg.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală:
Deoarece teicoplanina se elimină pe cale renală, eliminarea teicoplaninei scade în funcţie de gradul
insuficienţei renale. Clearance-urile total şi renal ale teicoplaninei depind de clearance-ul creatininei.
Pacienţi vârstnici:
La persoanele vârstnice, farmacocinetica teicoplaninei nu se modifică, decât în caz de insuficienţă
renală.
Copii şi adolescenţi:
Faţă de pacienţii adulţi, se observă un clearance total mai mare (15,8 ml/kg şi oră pentru nou-născuţi,
14,8 ml/kg şi oră pentru vârsta medie de 8 ani) şi un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare
mai scurt (40 ore pentru nou-născuţi; 58 ore pentru vârsta de 8 ani).
5.3 Date preclinice de siguranţă
După administrare parenterală în doze repetate la şobolan şi câine, au fost observate efecte asupra
rinichilor şi s-a arătat că sunt dependente de doză şi reversibile. Studiile care au evaluat potenţialul de
a provoca ototoxicitate, efectuate la cobai, indică faptul că este posibilă o afectare uşoară a funcţiilor
cohleare şi vestibulare, în absenţa unor leziuni morfologice.
La şobolan, administrarea subcutanată a teicoplaninei în doză de până la 40 mg/kg şi zi nu a afectat
fertilitatea la mascul şi la femelă. În studiile de dezvoltare embriofetală, nu au fost observate
malformaţii după administrarea subcutanată de doze de până la 200 mg/kg şi zi la şobolan şi după
administrarea intramusculară de doze de până la 15 mg/kg şi zi la iepure. Cu toate acestea, la şobolan a
existat o incidenţă crescută a naşterilor de feţi morţi la doze de 100 mg/kg şi zi şi mai mari şi a
mortalităţii neo-natale la doze de 200 mg/kg şi zi. Acest efect nu a fost raportat la doze de 50 mg/kg şi
zi. Un studiu efectuat în perioada peri- şi postnatală la şobolan, nu a avidenţiat efecte asupra fertilităţii
la generaţia F1 sau asupra supravieţuirii şi dezvoltării la generaţia F2 după administrarea subcutanată
de doze de până la 40 mg/kg şi zi.
Teicoplanina nu a demonstrat niciun potenţial de a provoca antigenicitate (la şoarece, cobai sau
iepure), genotoxicitate sau iritaţie locală.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală
Clorură de sodiu
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
12
Solvent
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Teicoplanina şi aminoglicozidele sunt incompatibile atunci când se amestecă direct şi nu trebuie
amestecate înainte de injectare.
Dacă teicoplanina se administrează în asociere cu alte antibiotice, acestea trebuie administrate separat.
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
Perioada de valabilitate a pulberii în ambalajul destinat comercializării:
3 ani
Perioada de valabilitate a soluţiei reconstituite:
Stabilitatea fizică şi chimică în timpul utilizării pentru soluţia reconstituită, preparată conform
recomandărilor, a fost demonstrată timp de 24 ore la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C.
Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu se utilizează
imediat, perioadele de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea
utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 24 ore, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C,
cu excepţia cazului în care reconstituirea a avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.
Perioada de valabilitate după diluarea medicamentului:
Stabilitatea fizică şi chimică în timpul utilizării pentru soluţia reconstituită, preparată conform
recomandărilor, a fost demonstrată timp de 24 ore la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C.
Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu se utilizează
imediat, perioadele de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea
utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 24 ore, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C,
cu excepţia cazului în care reconstituirea/diluarea au avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Pulbere în ambalajul destinat comercializării:
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire/diluare, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Ambalajul primar:
Pulberea liofilizată este ambalată în:
Flacon din sticlă incoloră de tip I, cu volum util de 22 ml pentru 400 mg, închis cu dop din cauciuc
bromobutilic şi capac flip-off din plastic, prevăzut cu un sigiliu din aluminiu, de culoare verde.
Apa pentru preparate injectabile este ambalată în fiole din sticlă incoloră, de tip I.
Mărimi de ambalaj:
- 1 flacon cu pulbere şi 1 fiolă cu solvent
- 5x1 flacoane cu pulbere şi 5x1 fiole cu solvent
- 10x1 flacoane cu pulbere şi 10x1 fiole cu solvent
- 25x1 flacoane cu pulbere şi 25x1 fiole cu solvent
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
13
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Acest medicament este destinat numai unei singure utilizări.
Prepararea soluţiei reconstituite:
- Injectaţi lent în flaconul cu pulbere întregul conţinut al solventului furnizat.
- Rotiţi uşor flaconul între palme până când pulberea se dizolvă complet. Dacă soluţia formează
spumă, atunci trebuie lăsată în repaus timp de aproximativ 15 minute. Trebuie utilizate numai
soluţiile limpezi şi de culoare galben deschis.
Soluţiile reconstituite vor conţine 400 mg în 3,0 ml.
Conţinutul nominal de teicoplanină
din flacon 100 mg 200 mg 400 mg
Volumul flaconului cu pulbere 8 ml 10 ml 22 ml
Volumul care poate fi extras din fiola
cu solvent pentru reconstituire 1,7 ml 3,14 ml 3,14 ml
Volumul care conţine doza nominală
de teicoplanină (extrasă cu o seringă
a 5 ml, prevăzută cu un ac de calibru
23G) 1,5 ml 3,0 ml 3,0 ml
Soluţia reconstituită poate fi injectată direct sau, alternativ, diluată suplimentar sau poate fi
administrată oral.
Prepararea soluţiei diluate înainte de administrarea în perfuzie:
Targocid poate fi administrat în următoarele soluţii perfuzabile:
- soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%)
- soluţie Ringer
- soluţie Ringer-lactat
- soluţie injectabilă de glucoză 5%
- soluţie injectabilă de glucoză 10%
- soluţie de clorură de sodiu 0,18% şi glucoză 4%
- soluţie de clorură de sodiu 0,45% şi glucoză 5%
- soluţie de dializă peritoneală, conţinând soluţie de glucoză 1,36% sau 3,86%.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Aventis Pharma Ltd.
Trading as sanofi-aventis or Sanofi
One Onslow Street, Guildford
Surrey, GU1 4YS, Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7869/2015/01-04
14
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2015
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
