MOVALIS 7,5 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Movalis 7,5 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 23,5 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate, rotunde, de culoare galben deschis, prevăzute cu sigla companiei pe o faţă şi cu codul 59D/59D
pe cealaltă faţă. Fiecare comprimat prezintă o linie mediană care are rolul de a ușura ruperea comprimatului
pentru a fi înghițit ușor și nu de divizare in doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian recomandat în:
- tratamentul simptomatic pe termen scurt al bolii artrozice dureroase (artroze, boală degenerativă
articulară);
- tratamentul simptomatic pe termen lung al poliartritei reumatoide;
- tratamentul simptomatic pe termen lung al spondilitei anchilozante
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrare orală
Doza zilnică totală trebuie luată într-o singură priză, cu apă sau alt lichid, în timpul meselor.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Răspunsul terapeutic şi ameliorarea simptomatică a
afecţiunii pacientului trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu boală artrozică dureroasă/artroză.
- Exacerbarea bolii artrozice: 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).
La nevoie, în lipsa ameliorării simptomelor, doza poate fi mărită la 15 mg pe zi (două comprimate de
7,5 mg).
- Poliartrită reumatoidă: 15 mg pe zi (două comprimat de 7,5 mg).
În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).
- Spondilită anchilozantă: 15 mg pe zi (două comprimate de 7,5 mg).
(vezi de asemenea pct. „Grupuri speciale de populaţii”, prezentate mai jos)
În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).
2
NU DEPĂŞIŢI DOZA DE 15 MG/ZI.
Grupuri speciale de populaţii
Vârstnici şi pacienţi cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct. 5.2):
Doza recomandată pentru tratamentul pe termen lung al artritei reumatoide şi al spondilitei anchilozante la
vârstnici este de 7,5 mg pe zi. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse tratamentul se începe cu o doză
de 7,5 mg pe zi (vezi pct. 4.54).
Insuficienţă renală (vezi pct.5.2):
La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.
La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la
pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min). (Pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă
nedializaţi, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică (vezi pct 5.2):
La bolnavii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei. (Pentru pacienţii
cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3)
Copii şi adolescenţi
Movalis 7,5 mg comprimate este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani (vezi pct. 4.3).
Acest medicament este disponibil şi în alte concentraţii, care pot fi mai indicate.
4.3 Contraindicaţii
Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:
- al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6);
- copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani;
- hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1 sau
hipersensibilitate la substanţe cu acţiune similară, de exemplu AINS, acid acetilsalicilic. Meloxicamul
nu trebuie administrat pacienţilor cu manifestări de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic
sau urticarie, ca urmare a administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS.
- hemoragie gastro-intestinală manifestă sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu AINS;
- ulcer peptic activ sau recent/perforat (evidenţierea sau diagnosticarea a două sau mai multe episoade
distincte de ulceraţie sau hemoragie);
- insuficienţă hepatică severă;
- insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
- hemoragii gastro-intestinale, antecedente de hemoragii recente cerebrovasculare sau evidenţierea unor
tulburări hemoragice sistemice;
- insuficienţă cardiacă severă.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale,
prezentate mai jos).
Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici nu
trebuie administrat un AINS suplimentar terapiei existente, deoarece este posibil ca toxicitatea să crească, în
timp ce nu a fost dovedit avantajul terapeutic. Trebuie evitată administrarea concomitentă de meloxicam
împreună cu alţi AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2.
Meloxicam nu este indicat pacienţilor care necesită tratarea durerilor acute.
3
În absenţa ameliorării simptomatologiei după mai multe zile, se va reevalua beneficiul terapeutic al
tratamentului.
Se va avea în vedere orice antecedent de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a asigura efectul
scontat, înainte de a începe tratamentul cu meloxicam. Se va verifica cu atenţie, periodic, posibilitatea
apariţiei unei recidive, la pacienţi trataţi cu meloxicam şi care au avut astfel de antecedente.
Efecte gastro-intestinale
Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară hemoragii gastro-
intestinale, ulceraţii sau perforaţii, potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în
absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.
Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este cu atât mai mare, cu cât se cresc
dozele de AINS, la pacienţi cu antecedente de ulcer, în special dacă au fost însoţite de hemoragii sau
perforaţii (vezi pct.4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai mici doze
disponibile. Se va avea în vedere asocierea cu medicamente care protejează (de exemplu misoprostol sau
inhibitori ai pompei de protoni) în cazul acestor pacienţi şi, de asemenea, în cazul pacienţilor care necesită
tratament cu doze scăzute de aspirină sau cu alte medicamente, care pot creşte riscul evenimentelor gastro-
intestinale (vezi pct.4.5).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptom abdominal neobişnuit (în special sângerare/hemoragie gastro-intestinală), mai ales la începutul
tratamentului.
Nu se recomandă administrarea de meloxicam la pacienţii trataţi în acelaşi timp cu medicamente care pot
creşte riscul de apariţie a ulceraţiilor sau hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca tratament curativ
sau în geriatrie, anticoagulantele, ca de exemplu warfarină, alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
sau acid acetilsalicilic, administrat în doză unică ≥ 500 mg sau doză zilnică totală ≥ 3g (vezi pct. 4.5).
Dacă apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţi trataţi cu meloxicam, tratamentul trebuie
întrerupt.
Medicamentele AINS se vor administra cu precauţie la pacienţi cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale
(colite ulcerative, boală Crohn), deoarece aceste manifestări se pot exacerba. (vezi pct.4.8 – reacţii adverse).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
Înainte de iniţierea şi pe parcursul tratamentului cu meloxicam, se recomandă o monitorizare clinică a
tensiunii arteriale la pacienţi cu risc.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS, inclusiv meloxicam (în
special în doze mari şi în tratament de lungă durată), se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele
existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasc
ulară trebuie trataţi cu meloxicam numai după
evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la
pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune
arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Reacţii cutanate
Au fost raportate sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, reacţii cutanate care pun viaţa în
pericol, au fost raportate în legătură cu utilizarea de meloxicam.
4
Pacienții trebuie informați asupra semnelor si simptomelor și monitorizați cu atenție pentru reacții cutanate.
Cel mai mare risc de apariție a SJS sau TEN este în primele săptămâni de tratament.
Dacă sunt prezente simptome sau semne de SJS sau TEN (de exemplu erupție cutanată progresivă, însoţită
adesea de vezicule sau leziuni ale mucoasei care apar pe piele), tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.
Cele mai bune rezultate în gestionarea SJS și TEN provin din diagnosticarea precoce și întreruperea imediată
a oricărui medicament suspectat.
Întreruperea timpurie a administrării este asociată cu un prognostic mai bun. Dacă pacientul a dezvoltat SJS
sau TEN la administrarea de meloxicam, nu mai trebuie reluat tratamentul cu meloxicam în niciun moment
la acest pacient.
Parametrii funcţiei hepatice şi renale
Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor, creşteri ale
valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale valorilor
creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor,
creşterile au fost mici şi tranzitorii. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea
Meloxicam trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de urmărire.
Insuficienţa renală
AINS, inhibând efectul vasodilatator al prostaglandinelor renale, pot induce decompensarea funcţiei renale
prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă este dependentă de doză. La începutul
tratamentului, sau după creşterea dozelor, se recomandă o monitorizare atentă a diurezei şi a funcţiei renale,
la pacienţi cu următorii factori de risc:
Vârstnici
Adminstrare concomitentă de inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sartani,
diuretice (vezi pct. 4.5)
Hipovolemie (de orice cauză)
Insuficienţă cardiacă congestivă
Insuficienţă renală
Sindrom nefrotic
Nefropatie lupică
Insuficienţă hepatică gravă (albumină serică <25 g/l sau scor Child-Pugh ≥10)
Rar, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom
nefrotic.
La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.
La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la
pacienţi cu clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min).
Retenţie de sodiu, potasiu
şi retenţie de apă
La administrarea de AINS pot să apară retenţie de sodiu, retenţie de potasiu, de apă, cât şi interferenţă cu
efectele natriuretice ale diureticelor. În plus, se poate produce scăderea efectului antihipertensiv al
medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5). Drept rezultat, la pacienţi predispuşi se pot agrava sau
exacerba edemul, insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială. De aceea, este necesară o monitorizare
clinică la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Hiperkaliemie
Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot creşte
kaliemia (vezi pct.4.5).
În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor potasiului.
Combinație cu pemetrexed
La pacienți cu insuficiență renală ușoară până la moderată, trataţi cu pemetrexed, trebuie întreruptă
administrarea de meloxicam timp de cel puțin 5 zile înainte de, în ziua și cel puțin 2 zile după administrarea
de pemetrexed (vezi pct 4.5).
Alte atenţionări şi precauţii
5
Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere
atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii vârstnici, deoarece aceştia
au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. Frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse la
AINS, în special hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, care pot fi letale, este crescută la vârstnicii (vezi
pct. 4.2).
Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.
Administrarea meloxicamului poate să afecteze fertilitatea femeilor şi nu se recomandă femeilor care doresc
să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au
dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate (vezi pct. 4.6).
Movalis comprimate 7,5 mg conţin lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunea numai la adulţi.
Riscuri legate de hiperkaliemie:
Anumite medicamente sau grupuri terapeutice pot produce hiperkaliemie: săruri de potasiu, diuretice care
economisesc potasiu, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), antagoniști ai receptorului
angiotensinei II, medicamente anti-inflamatorii nesteroidiene, heparine (cu greutate moleculară mică sau
nefracționate), ciclosporină, tacrolimus și trimetoprim.
Instalarea hiperkaliemiei poate depinde de existenţa unor factori asociați.
Acest risc este crescut atunci când medicamentele menționate mai sus sunt administrate concomitent cu
meloxicam.
Interacţiuni farmacodinamice:
Alte medicamente antiinflamatore nesteroidiene (AINS) şi acid acetisalicilic > 3g/zi:
Administrarea concomitentă (vezi pct. 4.4) de alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid
acetilsalicilic, administrat în doze anti-inflamatoare (doză unică > 1 g sau doză zilnică totală > 3 g ), nu este
recomandată.
Corticosteroizi (de exemplu glucocorticoizi):
Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie, datorită unui risc crescut de hemoragii şi
ulceraţii gastro-intestinale.
Anticoagulante orale sau heparină :
Risc considerabil crescut de hemoragie, prin inhibare funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-
intestinale. AINS pot mări efectele anticoagulantelor, ca de exemplu warfarină (vezi pct. 4.4). Nu se
recomandă administrarea concomitentă de AINS cu anticoagulante orale sau heparină, administrată în doze
geriatrice sau curative (vezi pct. 4.4).
În celelalte situaţii (de exemplu doze de prevențe)care necesită utilizarea de heparină se impune precauţie,
datorită unui risc crescut de hemoragie.
Dacă nu poate fi evitată o astfel de asociere, este necesară o atentă monitorizare a INR.
Trombolitice şi antiagregante plachetare:
Risc crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-intestinale.
Inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei:
Risc crescut de hemoragie gastro-intestinală.
Diuretice, inhibitori ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:
6
AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi cu funcţia
renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă) asocierea
unui inhibitor ECA sau a unui antagonist al receptorilor de angiotensină-II cu un medicament care inhibă
ciclooxigenaza, poate produce deteriorarea funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care
este de obicei reversibilă. De aceea, această combinaţie trebuie administrată cu precauţie, în special la
vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod corespunzător şi se va acorda o atenţie deosebită monitorizării
funcţiei renale, atât după iniţierea tratamentului, cât şi în continuare, periodic (vezi pct. 4.4).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante):
In cazul asocierii cu aceste medicamente, poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv al beta-
blocantelor (datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Inhibitori de calcineurină (de exemplu ciclosporină, tacrolimus):
Nefrotoxicitatea inhibitorilor de calcineurină poate fi amplificată de AINS prin efecte mediate de
prostaglandinele renale. În timpul tratamentului asociat trebuie monitorizată funcţia renală.
Se recomandă o atentă monitorizare a funcţiei renale, în special la vârstnici.
Deferasirox:
Administrarea concomitentă de meloxicam cu deferasirox pot crește riscul de reacții adverse gastro-
intestinale. Se recomandă prudență la asocierea acestor medicamente.
Interacţiuni farmacocinetice: Efectul meloxicam-ului aspra farmacocineticii altor medicamente
Litiu:
AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate atinge
valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4). Dacă este
necesară această asociere, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau întreruperea
tratamentul cu meloxicam.
Metotrexat:
AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale
metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe
săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).
Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi la
pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul asociat
este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la administrarea
metotrexatului şi AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia plasmatică a metotrexatului
poate creşte, mărind toxicitatea.
Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant de
tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a metotrexatului
poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). (vezi pct. 4.8).
Pemetrexed:
La administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la
moderată (clearance al creatininei 45-79 ml/min), administrarea de meloxicam trebuie întreruptă timp de
5 zile înainte, în ziua și 2 zile după administrarea de pemetrexed. Dacă este necesară combinația de
meloxicam cu pemetrexed, pacienții trebuie monitorizați cu atenție, mai ales pentru mielosupresie și reacțiile
adverse gastro-intestinale. Nu este recomandată administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la
pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 45 ml/min).
La pacienții cu funcție renală normală (clearance-ul creatininei ≥ 80 ml/min), dozele de 15 mg meloxicam
poate scădea eliminarea pemetrexed și, în consecință, crește apariția evenimentelor adverse pemetrexed. Prin
urmare, se recomandă prudență când se administrează 15 mg meloxicam concomitent cu pemetrexed la
pacienții cu funcție normală (clearance al creatininei ≥ 80 ml/min).
Interacţiuni farmacocinetice: Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicam-ului
7
Colestiramina:
Colestiramina,accelerează excreţia meloxicamului, întrerupând circuitul enterohepatic, astfel că clearance-ul
meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătăţire scade la 13±3 ore. Această interacţiune are
semnificaţie clinică
Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de antiacide,
cimetidină şi digoxină.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Fertilitatea
Utilizarea de meloxicam, la fel ca orice medicament cunoscut pentru inhibarea ciclo oxigenazei/sinteza
prostaglandinei, poate afecta fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide. Trebuie
luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide
sau sunt în curs de investigare pentru infertilitate.
Sarcina
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală.
Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii cardiace şi
gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii.
Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se
presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării.
La animale, administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea pierderilor
pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei
prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat creşterea incidenţei diverselor malformaţii,
incluzând malformaţiile cardiovasculare.
Pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie utilizat, decât dacă este
absolut necesar. Dacă se administrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână însărcinată, sau pe
parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină, se va utiliza cea mai mică doză şi pe parcursul celui mai
scut interval de timp.
Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune
*fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;
*mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze
foarte mici;
- inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, meloxicam este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină.
Alăptarea
Deşi nu sunt date specifice referitoare la meloxicam, se ştie că AINS se excretă în laptele matern.
De aceea, administrarea la femeile care alăptează nu este recomandată.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor
8
adverse raportate, meloxicam nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a
conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere sau somnolenţă, inclusiv vedere înceţoşată, ameţeli,
vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central trebuie să evite astfel de activităţi.
4.8 Reacţii adverse
a) Descriere generală
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în
tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice
arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi
insuficienţa cardiacă.
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt de origine gastro-intestinală. Se pot produce ulcere peptice,
perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori cu potenţial letal, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).
După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere
abdominală, melenă, hematemeză, stomatite ulcerative, exacerbări ale colitelor şi ale bolii Crohn’s (vezi pct.
4.4). Mai puţin frecvent, s-a observat gastrită.
Au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS):.sindrom Stevens-Johnson (SSJ) și necroliză
epidermică toxică (NET) (vezi pct 4.4).
Frecvenţele menţionate mai jos se bazează pe reacţiile adverse raportate în 27 de studii clinice, în care durata
tratamentului a fost de cel puţin 14 zile. Datele provin din studii clinice efectuate la 15197 pacienţi care au
fost trataţi cu doze orale zilnice de 7,5 sau 15 mg meloxicam sub formă de comprimate sau capsule pe o
perioadă de până la un an.
Sunt incluse reacţiile adverse care ar putea fi asociate cu administrarea de meloxicam şi care au fost raportate
după punerea pe piaţă a medicamentului.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000);
foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
b) Tabelul reacţiilor adverse
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: anemie
Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei
leucocitare), leucopenie, trombocitopenie
Foarte rare: agranulocitoză (vezi pct. c)
Tulburări ale sistemul imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactoide sau anafilactice
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii anafilactoide, reacţii anafilactice
Tulburări psihice
Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri
Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, dezorientare
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită
9
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij
Rare: tinitus
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii
A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei şi gâtului
Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale
Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic
sau la alte AINS
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale ca de exemplu dispepsie, greaţă, vărsături, dureri
abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii
Rare: colită, ulcer gastro-duodenal, esofagită
Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale
Hemoragiile gastro-intestinale, ulcerele sau perforaţiile pot fi severe uneori şi au potenţial letal, în special la
vârstnici (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice ale
transaminazelor sau ale bilirubinei)
Foarte rare: hepatită
Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: edem angioneurotic, prurit, erupţii cutanate tranzitorii
Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, urticarie
Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem multiform
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie hidro-salină, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5), modificări ale
parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei
serice ale ureei)
Foarte rare: insuficienţa renală acută, în special la pacienţi cu factori de risc (vezi pact. 4.4)
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: edem, înclusiv edem al extremităţilor membrelor
c) Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual severe şi/sau frecvente
La pacienţi trataţi cu meloxicam sau cu alte medicamente cu potenţial mielotoxic, au fost raportate foarte rar
cazuri de agranulocitoză (vezi pct. 4.5).
d) Reacţii adverse care nu au fost încă observate în relaţia cu produsul, dar care sunt în general acceptate
ca fiind atribuite altor compuşi din aceeaşi clasă
A fost raportată leziune renală organică, rezultând o posibilă insuficienţă renală acută: foarte rare cazuri de
nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară (vezi pct. 4.4).
10
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomele în caz de supradozaj acut cu AINS sunt în general limitate la letargie, somnolenţă, greaţă,
vărsături şi durere epigastrică, care sunt în general reversibile după terapie de susţinere. Se pot produce
hemoragii gastro-intestinale. Intoxicaţia gravă poate produce hipertensiune arterială, insuficienţă renală
acută, disfuncţie hepatică, depresie respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac. Au
fost raportate reacţii anafilactoide după ingestie de AINS în doze terapeutice sau pot să apară după un
supradozaj.
În caz de supradozaj cu AINS, se instituie terapie simptomatică şi de susţinere a pacienţilor. Un studiu clinic
a arătat că eliminarea meloxicamului este accelerată de administrarea de trei ori pe zi a unei doze orale de 4 g
colestiramină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC: M01AC06
Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din clasa acizilor enolici (familia
oxicamilor) cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.
Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de inflamaţie.
Similar altor AINS, mecanismul său precis de acţiune rămâne necunoscut. Cu toate acestea, există cel puţin
un mod de acţiune comun cu toate AINS (inclusiv meloxicam-ul): inhibarea biosintezei prostaglandinelor,
mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună
biodisponibilitate absolută de circa 90% după administrare orală. S-a evidenţiat că cele trei forme orale,
comprimatele, suspensia orală şi capsulele sunt bioechivalente.
După administrarea unei doze unice de meloxicam comprimate, valorile mediane ale concentraţiilor
plasmatice maxime au fost atinse în decurs de 2 ore pentru suspensia orală şi în decurs de 5-6 ore pentru
formele solide cu administrare orală (capsule şi comprimate).
În cazul administrării de doze repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.
Administrarea zilnică în doză unică duce la o medie a concentraţiilor plasmatice ale medicamentului cu
fluctuaţii relativ mici între concentraţiile maxime şi cele minime (concentraţiile atinse înainte de
administrarea dozei următoare), variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru doze de 7,5 mg, respectiv între 0,8 –
2,0 μg/ml pentru doze de 15 mg (C
min, respectiv Cmax la starea de echilibru). Valoarea medie a concentraţiilor
plasmatice maxime de meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci până la şase ore pentru
comprimate.
Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de
alimente sau după utilizarea de antiacide anorganice..
Distribuţie
11
Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99%).
Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele
plasmatice.
Volumul de distribuţie plasmatică este mic, de exemplu aproximativ 11 l după administrare i.m sau i.v. şi
arată o variaţie intreindividuală cuprinsă între 7 – 20%. Volumul de distribuţie după administrarea de doze
multiple de meloxicam administrate oral (7,5 mg şi 15 mg) este de aproximativ 16 l, cu coeficienţii de
variaţie variind între 11-32%.
Metabolizare
Meloxicamul suferă o metabolizare hepatică extensivă. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi diferiţi,
care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (60%
din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, care este
excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile in vitro arată că CYP 2C9 joacă un
rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea izoenzimei CYP 3A4. Activitatea
peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care reprezintă 16%,
respectiv 4 % din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină
şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile fecale, în timp ce
prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.
Media timpului de înjumătăţire prin eliminare variază între 13 şi 25 ore după administrare orală, i.m şi i.v..
Valorile medii ale clearance-ului plasmatic total sunt între 7 - 12 ml/min după administrare orală,
intreavenoasă sau rectală a unei doze unice.
Linearitate/non-linearitate
S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg
până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară.
Grupuri speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă hepatică/renală:
Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de insuficienţa
hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. Subiecţii cu insuficienţă renală moderată
prezintă un clearance total al medicamentului semnificativ mai mare.la pacienţii cu insuficienţă renală în fază
terminală s-a observat că legarea de proteinele plasmatice este redusă. În caz de insuficienţă renală în fază
terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber şi
doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).
Pacienţi vârstnici:
Pacienţii vârstnici bărbaţi au prezentat valori similare ale parametrilor farmacologice comparativ cu cele ale
pacienţilor tineri de sex masculin. Pacienţii vârstnici de sex feminin au prezentat valori mai mari ale ASC de
eliminare şi ale timpilor de înjumătăţire plasmatică, comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de ambele sexe.
Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai mică
decât cea raportată la pacienţii mai tineri.
5.3 Date preclinice de siguranţă
S-a demonstrat că profilul toxicologic al meloxicam-ului în studii preclinice este identic cu cel al AINS :
ulcere şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară renală la doze mari, la administrare pe termen lung la
două specii de animale.
Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării şi
efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Studii privind
toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la doze orale de
până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure.
12
Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze
exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei,
efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine. Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă,
nici in vitro, nici in vivo.
Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze cu mult mai
mari decât cele utilizate clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Citrat de sodiu,
Lactoză monohidrat,
Celuloză microcristalină,
Polividonă,
Dioxid de siliciu coloidal anhidru,
Crospovidonă,
Stearat de magneziu.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 comprimate.
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Boehringer Ingelheim International GmbH
Binger Straße 173, D-55216 Ingelheim am Rhein, Germania
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7195/2014/01-02
13
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Movalis 7,5 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 23,5 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate, rotunde, de culoare galben deschis, prevăzute cu sigla companiei pe o faţă şi cu codul 59D/59D
pe cealaltă faţă. Fiecare comprimat prezintă o linie mediană care are rolul de a ușura ruperea comprimatului
pentru a fi înghițit ușor și nu de divizare in doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian recomandat în:
- tratamentul simptomatic pe termen scurt al bolii artrozice dureroase (artroze, boală degenerativă
articulară);
- tratamentul simptomatic pe termen lung al poliartritei reumatoide;
- tratamentul simptomatic pe termen lung al spondilitei anchilozante
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrare orală
Doza zilnică totală trebuie luată într-o singură priză, cu apă sau alt lichid, în timpul meselor.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Răspunsul terapeutic şi ameliorarea simptomatică a
afecţiunii pacientului trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu boală artrozică dureroasă/artroză.
- Exacerbarea bolii artrozice: 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).
La nevoie, în lipsa ameliorării simptomelor, doza poate fi mărită la 15 mg pe zi (două comprimate de
7,5 mg).
- Poliartrită reumatoidă: 15 mg pe zi (două comprimat de 7,5 mg).
În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).
- Spondilită anchilozantă: 15 mg pe zi (două comprimate de 7,5 mg).
(vezi de asemenea pct. „Grupuri speciale de populaţii”, prezentate mai jos)
În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).
2
NU DEPĂŞIŢI DOZA DE 15 MG/ZI.
Grupuri speciale de populaţii
Vârstnici şi pacienţi cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct. 5.2):
Doza recomandată pentru tratamentul pe termen lung al artritei reumatoide şi al spondilitei anchilozante la
vârstnici este de 7,5 mg pe zi. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse tratamentul se începe cu o doză
de 7,5 mg pe zi (vezi pct. 4.54).
Insuficienţă renală (vezi pct.5.2):
La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.
La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la
pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min). (Pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă
nedializaţi, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică (vezi pct 5.2):
La bolnavii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei. (Pentru pacienţii
cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3)
Copii şi adolescenţi
Movalis 7,5 mg comprimate este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani (vezi pct. 4.3).
Acest medicament este disponibil şi în alte concentraţii, care pot fi mai indicate.
4.3 Contraindicaţii
Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:
- al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6);
- copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani;
- hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1 sau
hipersensibilitate la substanţe cu acţiune similară, de exemplu AINS, acid acetilsalicilic. Meloxicamul
nu trebuie administrat pacienţilor cu manifestări de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic
sau urticarie, ca urmare a administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS.
- hemoragie gastro-intestinală manifestă sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu AINS;
- ulcer peptic activ sau recent/perforat (evidenţierea sau diagnosticarea a două sau mai multe episoade
distincte de ulceraţie sau hemoragie);
- insuficienţă hepatică severă;
- insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
- hemoragii gastro-intestinale, antecedente de hemoragii recente cerebrovasculare sau evidenţierea unor
tulburări hemoragice sistemice;
- insuficienţă cardiacă severă.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale,
prezentate mai jos).
Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici nu
trebuie administrat un AINS suplimentar terapiei existente, deoarece este posibil ca toxicitatea să crească, în
timp ce nu a fost dovedit avantajul terapeutic. Trebuie evitată administrarea concomitentă de meloxicam
împreună cu alţi AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2.
Meloxicam nu este indicat pacienţilor care necesită tratarea durerilor acute.
3
În absenţa ameliorării simptomatologiei după mai multe zile, se va reevalua beneficiul terapeutic al
tratamentului.
Se va avea în vedere orice antecedent de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a asigura efectul
scontat, înainte de a începe tratamentul cu meloxicam. Se va verifica cu atenţie, periodic, posibilitatea
apariţiei unei recidive, la pacienţi trataţi cu meloxicam şi care au avut astfel de antecedente.
Efecte gastro-intestinale
Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară hemoragii gastro-
intestinale, ulceraţii sau perforaţii, potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în
absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.
Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este cu atât mai mare, cu cât se cresc
dozele de AINS, la pacienţi cu antecedente de ulcer, în special dacă au fost însoţite de hemoragii sau
perforaţii (vezi pct.4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai mici doze
disponibile. Se va avea în vedere asocierea cu medicamente care protejează (de exemplu misoprostol sau
inhibitori ai pompei de protoni) în cazul acestor pacienţi şi, de asemenea, în cazul pacienţilor care necesită
tratament cu doze scăzute de aspirină sau cu alte medicamente, care pot creşte riscul evenimentelor gastro-
intestinale (vezi pct.4.5).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptom abdominal neobişnuit (în special sângerare/hemoragie gastro-intestinală), mai ales la începutul
tratamentului.
Nu se recomandă administrarea de meloxicam la pacienţii trataţi în acelaşi timp cu medicamente care pot
creşte riscul de apariţie a ulceraţiilor sau hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca tratament curativ
sau în geriatrie, anticoagulantele, ca de exemplu warfarină, alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
sau acid acetilsalicilic, administrat în doză unică ≥ 500 mg sau doză zilnică totală ≥ 3g (vezi pct. 4.5).
Dacă apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţi trataţi cu meloxicam, tratamentul trebuie
întrerupt.
Medicamentele AINS se vor administra cu precauţie la pacienţi cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale
(colite ulcerative, boală Crohn), deoarece aceste manifestări se pot exacerba. (vezi pct.4.8 – reacţii adverse).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul
cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
Înainte de iniţierea şi pe parcursul tratamentului cu meloxicam, se recomandă o monitorizare clinică a
tensiunii arteriale la pacienţi cu risc.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS, inclusiv meloxicam (în
special în doze mari şi în tratament de lungă durată), se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele
existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasc
ulară trebuie trataţi cu meloxicam numai după
evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la
pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune
arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Reacţii cutanate
Au fost raportate sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, reacţii cutanate care pun viaţa în
pericol, au fost raportate în legătură cu utilizarea de meloxicam.
4
Pacienții trebuie informați asupra semnelor si simptomelor și monitorizați cu atenție pentru reacții cutanate.
Cel mai mare risc de apariție a SJS sau TEN este în primele săptămâni de tratament.
Dacă sunt prezente simptome sau semne de SJS sau TEN (de exemplu erupție cutanată progresivă, însoţită
adesea de vezicule sau leziuni ale mucoasei care apar pe piele), tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.
Cele mai bune rezultate în gestionarea SJS și TEN provin din diagnosticarea precoce și întreruperea imediată
a oricărui medicament suspectat.
Întreruperea timpurie a administrării este asociată cu un prognostic mai bun. Dacă pacientul a dezvoltat SJS
sau TEN la administrarea de meloxicam, nu mai trebuie reluat tratamentul cu meloxicam în niciun moment
la acest pacient.
Parametrii funcţiei hepatice şi renale
Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor, creşteri ale
valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale valorilor
creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor,
creşterile au fost mici şi tranzitorii. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea
Meloxicam trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de urmărire.
Insuficienţa renală
AINS, inhibând efectul vasodilatator al prostaglandinelor renale, pot induce decompensarea funcţiei renale
prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă este dependentă de doză. La începutul
tratamentului, sau după creşterea dozelor, se recomandă o monitorizare atentă a diurezei şi a funcţiei renale,
la pacienţi cu următorii factori de risc:
Vârstnici
Adminstrare concomitentă de inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sartani,
diuretice (vezi pct. 4.5)
Hipovolemie (de orice cauză)
Insuficienţă cardiacă congestivă
Insuficienţă renală
Sindrom nefrotic
Nefropatie lupică
Insuficienţă hepatică gravă (albumină serică <25 g/l sau scor Child-Pugh ≥10)
Rar, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom
nefrotic.
La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.
La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la
pacienţi cu clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min).
Retenţie de sodiu, potasiu
şi retenţie de apă
La administrarea de AINS pot să apară retenţie de sodiu, retenţie de potasiu, de apă, cât şi interferenţă cu
efectele natriuretice ale diureticelor. În plus, se poate produce scăderea efectului antihipertensiv al
medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5). Drept rezultat, la pacienţi predispuşi se pot agrava sau
exacerba edemul, insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială. De aceea, este necesară o monitorizare
clinică la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Hiperkaliemie
Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot creşte
kaliemia (vezi pct.4.5).
În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor potasiului.
Combinație cu pemetrexed
La pacienți cu insuficiență renală ușoară până la moderată, trataţi cu pemetrexed, trebuie întreruptă
administrarea de meloxicam timp de cel puțin 5 zile înainte de, în ziua și cel puțin 2 zile după administrarea
de pemetrexed (vezi pct 4.5).
Alte atenţionări şi precauţii
5
Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere
atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii vârstnici, deoarece aceştia
au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. Frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse la
AINS, în special hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, care pot fi letale, este crescută la vârstnicii (vezi
pct. 4.2).
Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.
Administrarea meloxicamului poate să afecteze fertilitatea femeilor şi nu se recomandă femeilor care doresc
să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au
dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate (vezi pct. 4.6).
Movalis comprimate 7,5 mg conţin lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunea numai la adulţi.
Riscuri legate de hiperkaliemie:
Anumite medicamente sau grupuri terapeutice pot produce hiperkaliemie: săruri de potasiu, diuretice care
economisesc potasiu, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), antagoniști ai receptorului
angiotensinei II, medicamente anti-inflamatorii nesteroidiene, heparine (cu greutate moleculară mică sau
nefracționate), ciclosporină, tacrolimus și trimetoprim.
Instalarea hiperkaliemiei poate depinde de existenţa unor factori asociați.
Acest risc este crescut atunci când medicamentele menționate mai sus sunt administrate concomitent cu
meloxicam.
Interacţiuni farmacodinamice:
Alte medicamente antiinflamatore nesteroidiene (AINS) şi acid acetisalicilic > 3g/zi:
Administrarea concomitentă (vezi pct. 4.4) de alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid
acetilsalicilic, administrat în doze anti-inflamatoare (doză unică > 1 g sau doză zilnică totală > 3 g ), nu este
recomandată.
Corticosteroizi (de exemplu glucocorticoizi):
Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie, datorită unui risc crescut de hemoragii şi
ulceraţii gastro-intestinale.
Anticoagulante orale sau heparină :
Risc considerabil crescut de hemoragie, prin inhibare funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-
intestinale. AINS pot mări efectele anticoagulantelor, ca de exemplu warfarină (vezi pct. 4.4). Nu se
recomandă administrarea concomitentă de AINS cu anticoagulante orale sau heparină, administrată în doze
geriatrice sau curative (vezi pct. 4.4).
În celelalte situaţii (de exemplu doze de prevențe)care necesită utilizarea de heparină se impune precauţie,
datorită unui risc crescut de hemoragie.
Dacă nu poate fi evitată o astfel de asociere, este necesară o atentă monitorizare a INR.
Trombolitice şi antiagregante plachetare:
Risc crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-intestinale.
Inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei:
Risc crescut de hemoragie gastro-intestinală.
Diuretice, inhibitori ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:
6
AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi cu funcţia
renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă) asocierea
unui inhibitor ECA sau a unui antagonist al receptorilor de angiotensină-II cu un medicament care inhibă
ciclooxigenaza, poate produce deteriorarea funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care
este de obicei reversibilă. De aceea, această combinaţie trebuie administrată cu precauţie, în special la
vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod corespunzător şi se va acorda o atenţie deosebită monitorizării
funcţiei renale, atât după iniţierea tratamentului, cât şi în continuare, periodic (vezi pct. 4.4).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante):
In cazul asocierii cu aceste medicamente, poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv al beta-
blocantelor (datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Inhibitori de calcineurină (de exemplu ciclosporină, tacrolimus):
Nefrotoxicitatea inhibitorilor de calcineurină poate fi amplificată de AINS prin efecte mediate de
prostaglandinele renale. În timpul tratamentului asociat trebuie monitorizată funcţia renală.
Se recomandă o atentă monitorizare a funcţiei renale, în special la vârstnici.
Deferasirox:
Administrarea concomitentă de meloxicam cu deferasirox pot crește riscul de reacții adverse gastro-
intestinale. Se recomandă prudență la asocierea acestor medicamente.
Interacţiuni farmacocinetice: Efectul meloxicam-ului aspra farmacocineticii altor medicamente
Litiu:
AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate atinge
valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4). Dacă este
necesară această asociere, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau întreruperea
tratamentul cu meloxicam.
Metotrexat:
AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale
metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe
săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).
Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi la
pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul asociat
este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la administrarea
metotrexatului şi AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia plasmatică a metotrexatului
poate creşte, mărind toxicitatea.
Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant de
tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a metotrexatului
poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). (vezi pct. 4.8).
Pemetrexed:
La administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la
moderată (clearance al creatininei 45-79 ml/min), administrarea de meloxicam trebuie întreruptă timp de
5 zile înainte, în ziua și 2 zile după administrarea de pemetrexed. Dacă este necesară combinația de
meloxicam cu pemetrexed, pacienții trebuie monitorizați cu atenție, mai ales pentru mielosupresie și reacțiile
adverse gastro-intestinale. Nu este recomandată administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la
pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 45 ml/min).
La pacienții cu funcție renală normală (clearance-ul creatininei ≥ 80 ml/min), dozele de 15 mg meloxicam
poate scădea eliminarea pemetrexed și, în consecință, crește apariția evenimentelor adverse pemetrexed. Prin
urmare, se recomandă prudență când se administrează 15 mg meloxicam concomitent cu pemetrexed la
pacienții cu funcție normală (clearance al creatininei ≥ 80 ml/min).
Interacţiuni farmacocinetice: Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicam-ului
7
Colestiramina:
Colestiramina,accelerează excreţia meloxicamului, întrerupând circuitul enterohepatic, astfel că clearance-ul
meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătăţire scade la 13±3 ore. Această interacţiune are
semnificaţie clinică
Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de antiacide,
cimetidină şi digoxină.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Fertilitatea
Utilizarea de meloxicam, la fel ca orice medicament cunoscut pentru inhibarea ciclo oxigenazei/sinteza
prostaglandinei, poate afecta fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide. Trebuie
luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide
sau sunt în curs de investigare pentru infertilitate.
Sarcina
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală.
Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii cardiace şi
gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii.
Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se
presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării.
La animale, administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea pierderilor
pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei
prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat creşterea incidenţei diverselor malformaţii,
incluzând malformaţiile cardiovasculare.
Pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie utilizat, decât dacă este
absolut necesar. Dacă se administrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână însărcinată, sau pe
parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină, se va utiliza cea mai mică doză şi pe parcursul celui mai
scut interval de timp.
Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune
*fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;
*mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze
foarte mici;
- inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, meloxicam este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină.
Alăptarea
Deşi nu sunt date specifice referitoare la meloxicam, se ştie că AINS se excretă în laptele matern.
De aceea, administrarea la femeile care alăptează nu este recomandată.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor
8
adverse raportate, meloxicam nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a
conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere sau somnolenţă, inclusiv vedere înceţoşată, ameţeli,
vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central trebuie să evite astfel de activităţi.
4.8 Reacţii adverse
a) Descriere generală
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în
tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice
arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi
insuficienţa cardiacă.
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt de origine gastro-intestinală. Se pot produce ulcere peptice,
perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori cu potenţial letal, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).
După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere
abdominală, melenă, hematemeză, stomatite ulcerative, exacerbări ale colitelor şi ale bolii Crohn’s (vezi pct.
4.4). Mai puţin frecvent, s-a observat gastrită.
Au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS):.sindrom Stevens-Johnson (SSJ) și necroliză
epidermică toxică (NET) (vezi pct 4.4).
Frecvenţele menţionate mai jos se bazează pe reacţiile adverse raportate în 27 de studii clinice, în care durata
tratamentului a fost de cel puţin 14 zile. Datele provin din studii clinice efectuate la 15197 pacienţi care au
fost trataţi cu doze orale zilnice de 7,5 sau 15 mg meloxicam sub formă de comprimate sau capsule pe o
perioadă de până la un an.
Sunt incluse reacţiile adverse care ar putea fi asociate cu administrarea de meloxicam şi care au fost raportate
după punerea pe piaţă a medicamentului.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000);
foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
b) Tabelul reacţiilor adverse
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: anemie
Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei
leucocitare), leucopenie, trombocitopenie
Foarte rare: agranulocitoză (vezi pct. c)
Tulburări ale sistemul imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactoide sau anafilactice
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii anafilactoide, reacţii anafilactice
Tulburări psihice
Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri
Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, dezorientare
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită
9
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij
Rare: tinitus
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii
A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei şi gâtului
Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale
Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic
sau la alte AINS
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale ca de exemplu dispepsie, greaţă, vărsături, dureri
abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii
Rare: colită, ulcer gastro-duodenal, esofagită
Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale
Hemoragiile gastro-intestinale, ulcerele sau perforaţiile pot fi severe uneori şi au potenţial letal, în special la
vârstnici (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice ale
transaminazelor sau ale bilirubinei)
Foarte rare: hepatită
Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: edem angioneurotic, prurit, erupţii cutanate tranzitorii
Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, urticarie
Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem multiform
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie hidro-salină, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5), modificări ale
parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei
serice ale ureei)
Foarte rare: insuficienţa renală acută, în special la pacienţi cu factori de risc (vezi pact. 4.4)
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: edem, înclusiv edem al extremităţilor membrelor
c) Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual severe şi/sau frecvente
La pacienţi trataţi cu meloxicam sau cu alte medicamente cu potenţial mielotoxic, au fost raportate foarte rar
cazuri de agranulocitoză (vezi pct. 4.5).
d) Reacţii adverse care nu au fost încă observate în relaţia cu produsul, dar care sunt în general acceptate
ca fiind atribuite altor compuşi din aceeaşi clasă
A fost raportată leziune renală organică, rezultând o posibilă insuficienţă renală acută: foarte rare cazuri de
nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară (vezi pct. 4.4).
10
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomele în caz de supradozaj acut cu AINS sunt în general limitate la letargie, somnolenţă, greaţă,
vărsături şi durere epigastrică, care sunt în general reversibile după terapie de susţinere. Se pot produce
hemoragii gastro-intestinale. Intoxicaţia gravă poate produce hipertensiune arterială, insuficienţă renală
acută, disfuncţie hepatică, depresie respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac. Au
fost raportate reacţii anafilactoide după ingestie de AINS în doze terapeutice sau pot să apară după un
supradozaj.
În caz de supradozaj cu AINS, se instituie terapie simptomatică şi de susţinere a pacienţilor. Un studiu clinic
a arătat că eliminarea meloxicamului este accelerată de administrarea de trei ori pe zi a unei doze orale de 4 g
colestiramină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC: M01AC06
Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din clasa acizilor enolici (familia
oxicamilor) cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.
Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de inflamaţie.
Similar altor AINS, mecanismul său precis de acţiune rămâne necunoscut. Cu toate acestea, există cel puţin
un mod de acţiune comun cu toate AINS (inclusiv meloxicam-ul): inhibarea biosintezei prostaglandinelor,
mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună
biodisponibilitate absolută de circa 90% după administrare orală. S-a evidenţiat că cele trei forme orale,
comprimatele, suspensia orală şi capsulele sunt bioechivalente.
După administrarea unei doze unice de meloxicam comprimate, valorile mediane ale concentraţiilor
plasmatice maxime au fost atinse în decurs de 2 ore pentru suspensia orală şi în decurs de 5-6 ore pentru
formele solide cu administrare orală (capsule şi comprimate).
În cazul administrării de doze repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.
Administrarea zilnică în doză unică duce la o medie a concentraţiilor plasmatice ale medicamentului cu
fluctuaţii relativ mici între concentraţiile maxime şi cele minime (concentraţiile atinse înainte de
administrarea dozei următoare), variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru doze de 7,5 mg, respectiv între 0,8 –
2,0 μg/ml pentru doze de 15 mg (C
min, respectiv Cmax la starea de echilibru). Valoarea medie a concentraţiilor
plasmatice maxime de meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci până la şase ore pentru
comprimate.
Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de
alimente sau după utilizarea de antiacide anorganice..
Distribuţie
11
Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99%).
Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele
plasmatice.
Volumul de distribuţie plasmatică este mic, de exemplu aproximativ 11 l după administrare i.m sau i.v. şi
arată o variaţie intreindividuală cuprinsă între 7 – 20%. Volumul de distribuţie după administrarea de doze
multiple de meloxicam administrate oral (7,5 mg şi 15 mg) este de aproximativ 16 l, cu coeficienţii de
variaţie variind între 11-32%.
Metabolizare
Meloxicamul suferă o metabolizare hepatică extensivă. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi diferiţi,
care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (60%
din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, care este
excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile in vitro arată că CYP 2C9 joacă un
rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea izoenzimei CYP 3A4. Activitatea
peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care reprezintă 16%,
respectiv 4 % din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină
şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile fecale, în timp ce
prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.
Media timpului de înjumătăţire prin eliminare variază între 13 şi 25 ore după administrare orală, i.m şi i.v..
Valorile medii ale clearance-ului plasmatic total sunt între 7 - 12 ml/min după administrare orală,
intreavenoasă sau rectală a unei doze unice.
Linearitate/non-linearitate
S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg
până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară.
Grupuri speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă hepatică/renală:
Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de insuficienţa
hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. Subiecţii cu insuficienţă renală moderată
prezintă un clearance total al medicamentului semnificativ mai mare.la pacienţii cu insuficienţă renală în fază
terminală s-a observat că legarea de proteinele plasmatice este redusă. În caz de insuficienţă renală în fază
terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber şi
doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).
Pacienţi vârstnici:
Pacienţii vârstnici bărbaţi au prezentat valori similare ale parametrilor farmacologice comparativ cu cele ale
pacienţilor tineri de sex masculin. Pacienţii vârstnici de sex feminin au prezentat valori mai mari ale ASC de
eliminare şi ale timpilor de înjumătăţire plasmatică, comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de ambele sexe.
Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai mică
decât cea raportată la pacienţii mai tineri.
5.3 Date preclinice de siguranţă
S-a demonstrat că profilul toxicologic al meloxicam-ului în studii preclinice este identic cu cel al AINS :
ulcere şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară renală la doze mari, la administrare pe termen lung la
două specii de animale.
Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării şi
efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Studii privind
toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la doze orale de
până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure.
12
Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze
exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei,
efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine. Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă,
nici in vitro, nici in vivo.
Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze cu mult mai
mari decât cele utilizate clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Citrat de sodiu,
Lactoză monohidrat,
Celuloză microcristalină,
Polividonă,
Dioxid de siliciu coloidal anhidru,
Crospovidonă,
Stearat de magneziu.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 comprimate.
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Boehringer Ingelheim International GmbH
Binger Straße 173, D-55216 Ingelheim am Rhein, Germania
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7195/2014/01-02
13
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
