CEFOTAX 500 mg
Substanta activa: CEFOTAXIMUMClasa ATC: J01DD01Forma farmaceutica: PULB.+SOLV. PT. SOL. INJ. I.M./I.V.
Prescriptie: PRF
Tip ambalaj: Cutie cu 1 flac. din sticla incolora care contine pulb. pt. sol. inj. i.m./i.v.+ 1 fiola x 5 ml solv. solv. pt. sol. inj. i.m./i.v.
Producator: FELSIN FARM S.R.L. - ROMANIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Cefotax 500 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă i.m./i.v.
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă conţine cefotaximă 500 mg sub formă de
cefotaximă sare de sodiu.
Excipient cu efect cunoscut: sodiu 24 mg
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă i.m./i.v.
Pulbere de culoare albă sau aproape albă
Solvent: lichid limpede incolor
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Infecţii grave determinate de microorganisme sensibile la cefotaximă:
-osteomielită;
-septicemie;
-endocardită bacteriană;
-meningită, cu excepţia celei determinate de Listeria monocytogenes;
-peritonită;
-alte infecţii bacteriene grave care necesită terapie antibiotică parenterală (pneumonii, infecţii ale
tractului urinar, infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, infecţii gonococice endocervicale şi uretrale).
Cefotaxima poate fi administrată preoperator pentru prevenirea infecţiilor, la pacienţii supuşi unor
proceduri chirurgicale contaminate sau cu potenţial de contaminare.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza totală zilnică, calea de administrare şi frecvenţa administrărilor trebuie determinate în funcţie de
severitatea infecţiei, sensibilitatea microorganismului care a produs infecţia şi statusul pacientului.
Durata tratamentului depinde de răspunsul la terapie. Similar tuturor antibioticelor, administrarea
cefotaximei trebuie continuată cel puţin 48-72 ore după ce pacientul devine afebril sau există dovezi
ale eradicării bacteriene.
Adulţi şi adolescenţi
Doza uzuală este de 1 g la intervale de 12 ore. În cazuri mai severe, doza poate fi crescută până la 2 g
la intervale de 12 ore. Pentru doze zilnice mai mari, intervalul dintre administrări trebuie micşorat la 6-
8 ore.
2
În infecţiile grave care pun viaţa în pericol, pot fi administrate doze până la 12 g pe zi, fractionat în
3-4 prize.
Pentru prevenirea infecţiilor chirurgicale se administrează o singură doză de 1 g intramuscular sau
intravenos, administrată cu 30-90 minute înaintea intervenţiei chirurgicale.
La adulţi doza zilnică maximă nu trebuie să depaşească 12 g.
Nou-născuţi
Nou-născuţi până la o săptămână: 50 mg/kg intravenos la intervale de 12 ore.
Nou-născuţi între 1 şi 4 săptămâni: 50 mg/kg intravenos la intervale de 8 ore.
Copii cu vârsta între 1 lună şi 12 ani (cu greutatea sub 50 kg)
Doza uzuală este de 50-100 mg/kg şi zi, intramuscular sau intravenos, fracţionat la intervale de 6 ore.
În infecţiile grave se pot administra până la 180 mg/kg şi zi.
La copii doza zilnică maximă este de 200 mg/kg şi zi.
Prematuri
Doza zilnică nu trebuie să depăşească 50 mg/kg.
Insuficienţă renală
Doza trebuie adaptată numai în caz de insuficienţă renală severă. La pacienţii cu clearance-ul
creatininei sub 5 ml/min se administrează jumătate din doza uzuală, fără a modifica frecvenţa de
administrare.
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară modificarea dozelor.
Mod de administrare
Cefotaxima se administrează intravenos in bolus sau în perfuzie şi intramuscular profund,
după reconstituire conform instrucţiunilor prezentate la pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
6.1.
Reacţie de hipersensibilitate imediată şi/sau severă, la peniciline sau alte tipuri de antibiotice betalactamice,
în antecedente.
În cazul reconstituirii cu lidocaină.
Se va administra strict intramuscular şi numai după excluderea
contraindicaţiilor lidocainei (de exemplu, porfirie, bloc atrioventricular non-manifest, insuficienţă
cardiacă severă, şoc cardiogen, epilepsie necontrolată terapeutic, antecedente de hipertermie malignă,
sugari sub 30 luni, hipersensibilitate la lidocaină sau la alte anestezice locale cu structură amidică).
Administrarea intramusculară este restrânsă la câteva situaţii clinice excepţionale (de exemplu gonoree). Nu
este indicată în infecţiile severe şi trebuie supusă unei evaluări risc/beneficiu. Este recomandat să nu se
injecteze mai mult de 4 ml unilateral. Dacă doza zilnică depăşeşte 2 g cefotaxim sau dacă cefotaxim este
administrat prin injecţie mai des de 2 ori pe zi, este recomandată ruta intravenoasă. În infecţiile severe
injecţia intramusculară nu este recomandată. Soluţia trebuie administrată prin injectare intramusculară
profundă. Soluţiile cu lidocaină nu trebuie injectate intravenos.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Apariţia oricăror manifestări alergice impune întreruperea tratamentului.
Se recomandă prudenţă deosebită la pacienţii alergici la peniciline (5-10% prezintă reactivitate
imunologică încrucişată pentru cefalosporine). La aceşti pacienţi tratamentul se iniţiază sub
3
supravegherea medicală, deoarece eventuala reacţie alergică poate fi gravă mergând până la şoc
anafilactic.
Utilizarea neadecvetă a cefotaximei, similar altor antibiotice, poate duce la selecţionarea unor tulpini
bacteriene rezistente.
Foarte rar, în timpul tratamentului, poate să apară diaree severă şi persistentă; în acest caz se impune
întreruperea administrării antibioticului. Dacă simptomatologia persistă trebuie suspectată colita
pseudomembranoasă; în această situaţie se recomandă efectuarea colonoscopiei pentru confirmarea
diagnosticului şi instituirea tratamentului specific. Cefotaxima trebuie administrată cu prudenţă la
pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale, îndeosebi colită.
Dacă tratamentul este mai lung de 7 zile, se recomandă monitorizarea hemogramei deoarece pot apare
anomalii hematologice. În caz de neutropenie (< 1400 neutrofile/mm3) tratamentul trebuie întrerupt.
Acest medicament conţine sodiu(2,1 mmol/g). Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o
dietă cu restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocierea cefalosporinelor cu antibiotice aminoglicozidice sau diuretice cu acţiune intensă
(furosemid) creşte riscul nefrotoxicităţii.
Administrarea concomitentă de probenecid întârzie excreţia renală a cefotaximei, astfel încât
concentraţia plasmatică de cefotaximă creşte.
Eficacitatea contraceptivelor orale poate fi scăzută de administrarea concomitentă a cefotaximei. De aceea, în
timpul terapiei cu Cefotax trebuie utilizate măsuri contraceptive suplimentare.
Cefotaxima nu trebuie asociată cu antibiotice bacteriostatice (tetracicline, eritromicină şi clormafenicol)
deoarece este posibil un efect antagonist.
Cefotaxima poate modifica rezultatele dozării glucozei în urină în cazul metodelor care utilizează
substanţe reducătoare. Cefalosporinele, inclusiv cefotaxima, pot pozitiva testul Coombs.
S-a raportat că cefotaxima produce false creşteri ale valorilor plasmatice ale teofilinei măsurate prin
HPLC.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Cu toate că studiile la animale nu au evidenţiat efecte malformative sau fetotoxice, siguranţa privind
administrarea cefotaximei la om, în timpul sarcinii, nu a fost stabilită. Ca urmare, utilizarea cefotaximei în
timpul sarcinii, în special în primul trimestru, este indicată numai dacă beneficiul terapeutic depăşeşte riscul
potenţial pentru făt.
Alăptarea:
Cefotaxima se excretă în cantităţi mici în laptele matern, prin urmare se recomandă prudenţă în cazul
administrării sale la femeile care alăptează. Alăptarea este, de obicei, posibilă în cazul administrării
acestui antibiotic, dar numai sub o atentă monitorizare a sugarului. În cazul apariţiei diareei,
candidozei sau a erupţiilor cutanate la sugari, se recomandă întreruperea alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Administrarea de cefotaximă a fost asociată cu amețeli,ceea ce poate afecta capacitatea dea conduce vehicule
şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse au fost raportate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi frecvenţă. Frecvenţa este
definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai
puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥ 1/10000 şi <1/1000), foarte rare (< /10000), cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
4
Tulburări cardiace
Rare: o injectare intravenoasă prea rapidă (10-30 secunde) poate determina aritmii care durează 10-30
secunde şi apoi se remit. Acest efect poate fi evitat prin injectare lentă (în 3-5 minute).
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: eozinofilie, trombocitopenie, neutropenie, leucopenie.
Rare: agranulocitoză care se poate manifesta, în special în timpul tratamentului de lungă durată,
anemie hemolitică.
Tulburări ale sistemului nervos
Cefotaxima poate determina cefalee, ameţeli.
Administrarea de doze mari de cefalosporine, în special la pacienţi cu insuficienţă renală, poate duce la
encefalopatie (tulburări ale stării de conştienţa, mişcări anormale, convulsii).
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: diaree, greaţă, vărsături, dureri abdominale, anorexie. Diareea severă şi persistentă poate fi
simptomatologia unei colite pseudomembranoase (vezi pct. 4.4).
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: alterarea funcţiei renale (nefrită interstiţială, creşterea tranzitorie a creatininemiei
şi uremiei) a fost observată în cazul tratamentelor cu cefalosporine, inclusiv cefotaxim, în special în
cazul tratamentului concomitent cu aminoglicozide şi/sau cu diuretice.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: candidoză.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: administrarea intravenoasă poate determina inflamaţie, flebită, iar injectarea intramusculară
poate determina durere, induraţie şi înroşire la locul injectării. Flebita poate să apară atât după
administrarea in bolus, cât şi după perfuzia intravenoasă; mai frecvent apare după perfuzia
intravenoasă.
Tulburări ale sistemului imunitar
Pacienţii alergici la cefotaximă pot prezenta hipersensibilitate încrucişată cu alte cefalosporine şi
peniciline.
Frecvente: s-au raportat reacţii de hipersensibilitate la aproximativ 2% dintre pacienţii trataţi cu
cefotaximă. Aceste reacţii includ erupţii cutanate tranzitorii (maculopapulare sau eritematoase), prurit.
Mai puţin frecvente: febră.
Foarte rare: eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell. Poate apărea şi reacţia Jarish-
Herxheimer în cazul tratamentului infecţiilor cu spirochete (de exemplu borelioză). De asemenea, mai
pot apărea reacţii anafilactice, de exemplu edem angioneurotic, bronhospasm şi şoc anafilactic.
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: creşteri tranzitorii ale valorilor serice ale transaminazelor (TGP, TGO), fosfatazei
alcaline, lactatdehidrogenazei (LDH) şi bilirubinei.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj, în special în insuficienţa renală există riscul apariţiei encefalopatiei metabolice.
5
Tratament
În caz de supradozaj se recomandă supraveghere medicală, susţinerea funcţiilor vitale şi dacă este
necesar se administrează antiepileptice.
Valorile plasmatice ale cefotaximei pot fi reduse prin dializă peritoneală sau hemodializă.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: alte antibiotice beta-lactamice, cefalosporine de generaţia a III-a, codul
ATC: J01DD01.
Mecanism de acţiune
Cefotaxima este o cefalosporină de semisinteză cu spectru larg, aparţinând generaţiei a III-a. Are
acţiune bactericidă. Similar penicilinelor, se leagă de unele proteine specifice, împiedicând formarea
peretelui bacterian.
Mecanismul rezistenţei
Rezistenţa la cefotaximă se poate datora producerii de beta-lactamaze cu spectru extins care pot
hidroliza eficient medicamentul, inducţiei şi/sau expresiei constitutive a enzimelor tip AmpC,
impermeabilităţii bacteriene sau pompelor de eflux bacterian. Mai mult de unul dintre aceste posibile
mecanisme pot coexista într-un singur microorganism.
Valori critice
Valori critice actuale ale CMI utilizate pentru interpretarea sensibilitatii cefotaximei sunt prezentate în
tabelul de mai jos.
Valorile critice clinice ale CMI recomandate de EUCAST(V1.1, 31.03.2006)
Susceptible (< )/
Resistant (> )
Enterobacteriaceae2 1/2
Pseudomonas --
Acinetobacter --
Staphylococcus 3 Note3
Enterococcus --
Streptococcus A, B, C, G 0.5/0.54
Streptococcus pneumoniae 0.5/24
Haemophilus influenzae
Moraxella Catarrhalis 0.12/0.124
Neisseria gonorrhoea 0.12/0.124
Neisseria Meningitidis 0.12/0.124
Gram-negative, anaerobes --
Non-species related breakpoints1
S< />R 1/2
1 Valorile critice care nu depind de specie au fost determinate, în principal pe baza datelor de
farmacocinetică/farmacodinamie şi sunt independente de distribuţia CMI pentru specii specifice. Ele sunt
utilizate numai pentru speciile pentru care nu au fost date valori critice cu specificitate de specie şi nu sunt
destinate utilizării în cazul speciilor pentru care nu se recomandă testarea sensibilităţii(marcate cu -- sau DI
în tabel).
6
2 Valorile critice ale cefalosporinei pentru Enterobacteriaceae vor detecta rezistenţa mediată de
majoritatea beta-lactamazelor cu spectru extins (ESBL) şi de alte beta-lactamaze importante din punct de
vedere clinic secretate de Enterobacteriaceae. Cu toate acestea, unele tulpini secretoare de ESBL-uri pot
apare sensibile sau intermediar sensibile la aceste valori critice. Laboratoarele pot dori utilizarea unui test
screening specific pentru detectarea ESBL-urilor.
3 Sensibilitatea stafilococilor la cefalosporine se suprapune cu sensibilitatea la meticilină (cu excepţia
ceftazidimei care nu trebuie utilizată în infecţiile stafilococice).
4 Tulpinile cu valori ale CMI peste punctul critic S/I sunt foarte rare sau nu au fost încă raportate.
Testele pentru identificare şi testarea sensibilităţii antimicrobiene pe orice izolate de acest fel trebuie repetate
şi, dacă rezultatul se confirmă, izolatul trebuie trimis la un laborator de referinţă. Până când vor exista dovezi
privind răspunsul clinic pentru izolatele confirmate cu CMI peste valoarea critică a rezistenţei actuale, ele
vor trebui raportate ca rezistente.
-- = Nu se recomandă testarea sensibilitităţii la specia care este o ţinta slabă pentru terapia
medicamentoasă.
DI = Există dovezi insuficiente (DI) precum că specia în cauză este o ţinta bună pentru terapia
medicamentoasă.
DR = Document rezonabil cu date înregistrate utilizat de EUCAST pentru determinarea valorilor critice
Sensibilitate
Prevalenţa rezistenţei poate varia geografic şi în timp pentru anumite specii, astfel încât sunt de dorit
informaţii locale despre aceasta, în special atunci când trebuie tratate infecţii severe. Aceste informaţii oferă
numai o îndrumare aproximativă privind probabilitatea ca microorganismele să fie sensibile sau nu la
cefotaximă.
GERMEN PATOGEN
Prevalența rezistenței în Europa ( dacă este
> 10%) (valori extreme)
Specii sensibile
Aerobi gram-positiv
Staphylococcus aureus
(sensibil la meticilină) *
Streptococi Group A (incluzând
Streptococcus pyogenes ) *
Streptococi Group B
Streptococi β-hemolitici (Grup C,
F, G)
Streptococcus pneumoniae * 12.7%
Streptococus Viridans
Aerobi Gram-negativ
Citrobacter spp. *
7
Escherichia coli*
Haemophilus influenzae*
Haemophilus parainfluenzae*
Klebsiella spp.*
Moraxella catarrhalis*
Neisseria gonorrhoeae*
Neisseria meningitides*
Proteus spp.*
Providencia spp.*
Yersinia enterocolitica
Anaerobi
Clostridium spp. (fără
Clostridium difficile)
Peptostreptococcus spp.
Propionibacterium spp.
Alte microorganisme
Borrelia spp.
Rezistente
Aerobi Gram-pozitiv
Enterococcus spp.
Enterococcus faecalis
Enterococcus faecium
Listeria spp.
Staphylococcus aureus (meticilin-
rezistente)
Staphylococcus epidermidis
(meticilin-rezistente)
Aerobi Gram-negativ
Acinetobacter spp.
Citrobacter spp.
8
Enterobacter spp.
Morganella morganii
Pseudomonas spp.
Serratia spp.
Xanthomonas maltophilia
Anaerobi
Bacteroides spp.
Clostridium difficile
Alte microorganisme
Clamydiae
Mycoplasma spp.
Legionella pneumophilia
* Eficacitatea clinică a fost demonstrată pentru izolate sensibile în indicaţii clinice aprobate.
Stafilococii meticilin-(oxacilin) rezistenţi sunt rezistenţi la toate antibioticele beta-lactamice
disponibile, inclusiv cefotaximă.
Streptococcus pneumoniae penicilin-rezistent prezintă un grad variabil de rezistenţă încrucişată la
cefalosporine, precum cefotaxima.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea intravenoasă (in bolus), la un adult sănătos, a unei doze unice de 1 g cefotaximă,
concentraţia plasmatică maximă (C
max) este de aproximativ 100 mg/l la 5 minute (Tmax).
La sugarii de 8 zile, după administrarea intravenoasă a unei doze medii de 31,5 mg/kg cefotaximă,
concentraţia plasmatică maximă (C
max.) după 35 de minute (Tmax) a fost de aproximativ 106,2 μg/ml.
După administrări de doze repetate, în perfuzie intravenoasă, a 1 g cefotaximă la 6 ore, timp de 14 zile,
parametrii farmacocinetici nu s-au modificat, demonstrându-se astfel absenţa acumulării substanţei
active. Administrarea concomitentă de probenecid determină creşterea concentraţiei plasmatice de
cefotaximă.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al cefotaximei este în medie de 0,3 l/kg la subiecţi sănătoşi. Legarea de
9
proteinele plasmatice se realizează în proporţie de 25 - 40%, în special de albumine.
Cefotaxima pătrunde în LCR-ul pacienţilor cu meningită (1,7 – 7,1 μg/ml la 2 – 4 ore de la
administrarea a 2 g i.v.), spută (1,3 μg/ml la 2 – 4 ore de la administrarea a 1 g i.m.), parenchimul
pulmonar, secreţii bronşice (2,96 μg/ml după administrarea a 2 g i.v.), lichidul pleural (7,2 μg/ml la
3 ore după administrarea a 1 g i.v.), ovare, uter, trompa lui Fallope (1,3 - 6,4 μg/ml la 0,3 – 1,15 ore
după administrarea a 2 g i.v. ), testicule şi ureter (5,4, respectiv 9,2 μg/ml la 1,5 ore după administrarea
a 2 g i.v. in bolus), prostată (2,6 μg/ml în ţesutul profund şi 3,9 μg/ml în ţesutul superficial după 1 g
i.m.), rinichi (1,9 – 7 μg/ml la nivelul cortexului după administrarea a 1 g i.m.), bilă şi canalul coledoc
(36 μg/ml la 1,3 ore după administrări de doze repetate a 1 g), lichidul peritoneal (28,6 μg/ml după 2 g
i.v.), în lichidul de ascită neinfectat (3,8 – 17,6 μg/ml la 2 ore după administrarea 1 g), ţesutul cardiac
(32 μg/ml în pericard şi 22 μg/ml în miocard, la 15 minute după administrarea i.v. a 50 mg/kg), os
(3 – 15 μg/g la 0,5 – 3 ore după administrarea a 2 g i.v. ), lichidul interstiţial (7 μg/ml după 1 g i.v.).
Concentraţiile măsurate sunt superioare CMI a microorganismelor obişnuit sensibile. Cefotaxima
traversează bariera placentară şi se concentrează în ţesuturile fetale (în concentraţii peste 6 mg/kg).
Cefotaxima se excretă în laptele matern la om într-o concentraţie de 0,3 mg/kg.
Metabolizare
După absorbţie, cefotaxima este metabolizată la nivel hepatic. Metabolitul principal este dezacetil-
cefotaximă, microbiologic activ, fiind detectat în plasmă (4,3 – 13,6 mg/l după administrări de doze
repetate a 1 – 2 g cefotaximă, la 12, respectiv 8 ore). Alţi doi metaboliţi inactivi au fost regăsiţi în
urină.
Eliminare
80% din cantitatea de cefotaximă este eliminată prin urină: 50 – 60 % sub formă nemodificată şi
20 – 30% sub formă de metaboliţi. Diferenţa de 20% se regăseşte în mare parte în fecale, indicând un
oarecare grad de excreţie biliară. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al cefotaximei este
de aproximativ 1,2 ore, iar al dezacetil-cefotaximei de 1,6 ore. La nou-născuţii la termen şi la
prematuri, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al cefotaximei este de aproximativ 2,8,
respectiv 3,5 ore.
Farmacocinetica pentru grupe speciale de pacienţi
Parametrii farmacocinetici ai cefotaximei sunt uşor modificaţi la vârstnicii cu funcţie renală normală:
creşterea concentraţiilor plasmatice maxime şi scăderea clearance-ului. Astfel, nu se justifică
modificarea dozelor la această categorie de pacienţi.
În cazul insuficienţei renale, cu un clearance al creatininei sub 5 ml/min, datorită creşterii timpului de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare al cefotaximei şi al dezacetil-cefotaximei, este indicată
reducerea dozei zilnice administrate la jumătate (vezi pct. 4.2).
În cazul insuficienţei hepatice, uşoarele modificări farmacocinetice observate nu justifică modificarea
dozelor.
La nou-născuţii hipotrofici şi prematuri, datorită imaturităţii renale, este necesară creşterea intervalului
dintre doze, pentru a preveni riscul de acumulare.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Cefotaxima nu a demonstrat efecte mutagene în testele cu micronuclei de şoarece sau a testului Ames.
Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şoareci sau şobolani cu doze de
1200 mg/kg şi zi cefotaximă administrată intravenos, nu au evid
enţiat niciun risc special privind
embriotoxicitatea sau teratogenitatea.
Toxicitatea acută a cefotaximei sodice după administrare orală şi intravenoasă a fost studiată la şoareci
şi şobolani. Deoarece DL
50 depaşeşte 10 g/kg după administrare orală şi 2 g/kg după administrare
intravenoasă, se poate considera că toxicitatea cefotaximei este mică.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
10
Fără excipienţi
6.2 Incompatibilităţi
Cefotaxima nu se amestecă în aceeaşi seringă sau aceeaşi pungă de perfuzie cu antibiotice
aminoglicozidice.
Cefotaxima nu trebuie amestecată cu alte medicamente decât cele menţionate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon cu pulbere şi o fiolă cu solvent a 5 ml.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
Instrucţiuni privind pregătirea medicamentului în vederea administrării şi manipularea sa
Pentru reconstituirea soluţiei conţinutul unui flacon Cefotax 500 mg se dizolvă cu 2 ml apă
pentru preparate injectabile.
Pentru administrare intravenoasă
Pentru administrarea în bolus, soluţia se injectează lent, în 3-5 minute. Dozele mari se administrează în
perfuzie intravenoasă. În timpul perfuzării soluţiei de cefotaximă se recomandă întreruperea
administrării concomitente a altor soluţii.
Soluţia preparată se poate dilua în continuare cu 50 sau 100 ml soluţie perfuzabilă de NaCl 0,9% sau
de glucoză 5% şi se administrează în perfuzie de scurtă durată, 20 minute (în cazul diluării cu 50 ml)
sau în perfuzie de lungă durată (în cazul diluării cu 100 ml).
Pentru administrare intramusculară
Injecţiile intramusculare se administrează profund.
Cefotaxima este compatibilă cu lidocaină 1% soluţie injectabilă.
Soluţia reconstituită este stabila 24 ore la frigider (2°-80C). Din punct de vedere microbiologic, soluţia
reconstituită trebuie administrată imediat după preparare. Dacă soluţia nu se administrează imediat,
responsabilitatea revine personalului medical care manipulează şi administrează medicamentul. Soluţia
rămasă neutilizată se aruncă.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
E.I.P.I.CO MED SRL
B-dul Unirii nr. 6, bl. 8C sc. 1, et. 3 ap. 9, Sector 4, Bucureşti, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9123/2016/01
11
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iulie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Cefotax 500 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă i.m./i.v.
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă conţine cefotaximă 500 mg sub formă de
cefotaximă sare de sodiu.
Excipient cu efect cunoscut: sodiu 24 mg
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă i.m./i.v.
Pulbere de culoare albă sau aproape albă
Solvent: lichid limpede incolor
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Infecţii grave determinate de microorganisme sensibile la cefotaximă:
-osteomielită;
-septicemie;
-endocardită bacteriană;
-meningită, cu excepţia celei determinate de Listeria monocytogenes;
-peritonită;
-alte infecţii bacteriene grave care necesită terapie antibiotică parenterală (pneumonii, infecţii ale
tractului urinar, infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, infecţii gonococice endocervicale şi uretrale).
Cefotaxima poate fi administrată preoperator pentru prevenirea infecţiilor, la pacienţii supuşi unor
proceduri chirurgicale contaminate sau cu potenţial de contaminare.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza totală zilnică, calea de administrare şi frecvenţa administrărilor trebuie determinate în funcţie de
severitatea infecţiei, sensibilitatea microorganismului care a produs infecţia şi statusul pacientului.
Durata tratamentului depinde de răspunsul la terapie. Similar tuturor antibioticelor, administrarea
cefotaximei trebuie continuată cel puţin 48-72 ore după ce pacientul devine afebril sau există dovezi
ale eradicării bacteriene.
Adulţi şi adolescenţi
Doza uzuală este de 1 g la intervale de 12 ore. În cazuri mai severe, doza poate fi crescută până la 2 g
la intervale de 12 ore. Pentru doze zilnice mai mari, intervalul dintre administrări trebuie micşorat la 6-
8 ore.
2
În infecţiile grave care pun viaţa în pericol, pot fi administrate doze până la 12 g pe zi, fractionat în
3-4 prize.
Pentru prevenirea infecţiilor chirurgicale se administrează o singură doză de 1 g intramuscular sau
intravenos, administrată cu 30-90 minute înaintea intervenţiei chirurgicale.
La adulţi doza zilnică maximă nu trebuie să depaşească 12 g.
Nou-născuţi
Nou-născuţi până la o săptămână: 50 mg/kg intravenos la intervale de 12 ore.
Nou-născuţi între 1 şi 4 săptămâni: 50 mg/kg intravenos la intervale de 8 ore.
Copii cu vârsta între 1 lună şi 12 ani (cu greutatea sub 50 kg)
Doza uzuală este de 50-100 mg/kg şi zi, intramuscular sau intravenos, fracţionat la intervale de 6 ore.
În infecţiile grave se pot administra până la 180 mg/kg şi zi.
La copii doza zilnică maximă este de 200 mg/kg şi zi.
Prematuri
Doza zilnică nu trebuie să depăşească 50 mg/kg.
Insuficienţă renală
Doza trebuie adaptată numai în caz de insuficienţă renală severă. La pacienţii cu clearance-ul
creatininei sub 5 ml/min se administrează jumătate din doza uzuală, fără a modifica frecvenţa de
administrare.
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară modificarea dozelor.
Mod de administrare
Cefotaxima se administrează intravenos in bolus sau în perfuzie şi intramuscular profund,
după reconstituire conform instrucţiunilor prezentate la pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
6.1.
Reacţie de hipersensibilitate imediată şi/sau severă, la peniciline sau alte tipuri de antibiotice betalactamice,
în antecedente.
În cazul reconstituirii cu lidocaină.
Se va administra strict intramuscular şi numai după excluderea
contraindicaţiilor lidocainei (de exemplu, porfirie, bloc atrioventricular non-manifest, insuficienţă
cardiacă severă, şoc cardiogen, epilepsie necontrolată terapeutic, antecedente de hipertermie malignă,
sugari sub 30 luni, hipersensibilitate la lidocaină sau la alte anestezice locale cu structură amidică).
Administrarea intramusculară este restrânsă la câteva situaţii clinice excepţionale (de exemplu gonoree). Nu
este indicată în infecţiile severe şi trebuie supusă unei evaluări risc/beneficiu. Este recomandat să nu se
injecteze mai mult de 4 ml unilateral. Dacă doza zilnică depăşeşte 2 g cefotaxim sau dacă cefotaxim este
administrat prin injecţie mai des de 2 ori pe zi, este recomandată ruta intravenoasă. În infecţiile severe
injecţia intramusculară nu este recomandată. Soluţia trebuie administrată prin injectare intramusculară
profundă. Soluţiile cu lidocaină nu trebuie injectate intravenos.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Apariţia oricăror manifestări alergice impune întreruperea tratamentului.
Se recomandă prudenţă deosebită la pacienţii alergici la peniciline (5-10% prezintă reactivitate
imunologică încrucişată pentru cefalosporine). La aceşti pacienţi tratamentul se iniţiază sub
3
supravegherea medicală, deoarece eventuala reacţie alergică poate fi gravă mergând până la şoc
anafilactic.
Utilizarea neadecvetă a cefotaximei, similar altor antibiotice, poate duce la selecţionarea unor tulpini
bacteriene rezistente.
Foarte rar, în timpul tratamentului, poate să apară diaree severă şi persistentă; în acest caz se impune
întreruperea administrării antibioticului. Dacă simptomatologia persistă trebuie suspectată colita
pseudomembranoasă; în această situaţie se recomandă efectuarea colonoscopiei pentru confirmarea
diagnosticului şi instituirea tratamentului specific. Cefotaxima trebuie administrată cu prudenţă la
pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale, îndeosebi colită.
Dacă tratamentul este mai lung de 7 zile, se recomandă monitorizarea hemogramei deoarece pot apare
anomalii hematologice. În caz de neutropenie (< 1400 neutrofile/mm3) tratamentul trebuie întrerupt.
Acest medicament conţine sodiu(2,1 mmol/g). Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o
dietă cu restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocierea cefalosporinelor cu antibiotice aminoglicozidice sau diuretice cu acţiune intensă
(furosemid) creşte riscul nefrotoxicităţii.
Administrarea concomitentă de probenecid întârzie excreţia renală a cefotaximei, astfel încât
concentraţia plasmatică de cefotaximă creşte.
Eficacitatea contraceptivelor orale poate fi scăzută de administrarea concomitentă a cefotaximei. De aceea, în
timpul terapiei cu Cefotax trebuie utilizate măsuri contraceptive suplimentare.
Cefotaxima nu trebuie asociată cu antibiotice bacteriostatice (tetracicline, eritromicină şi clormafenicol)
deoarece este posibil un efect antagonist.
Cefotaxima poate modifica rezultatele dozării glucozei în urină în cazul metodelor care utilizează
substanţe reducătoare. Cefalosporinele, inclusiv cefotaxima, pot pozitiva testul Coombs.
S-a raportat că cefotaxima produce false creşteri ale valorilor plasmatice ale teofilinei măsurate prin
HPLC.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Cu toate că studiile la animale nu au evidenţiat efecte malformative sau fetotoxice, siguranţa privind
administrarea cefotaximei la om, în timpul sarcinii, nu a fost stabilită. Ca urmare, utilizarea cefotaximei în
timpul sarcinii, în special în primul trimestru, este indicată numai dacă beneficiul terapeutic depăşeşte riscul
potenţial pentru făt.
Alăptarea:
Cefotaxima se excretă în cantităţi mici în laptele matern, prin urmare se recomandă prudenţă în cazul
administrării sale la femeile care alăptează. Alăptarea este, de obicei, posibilă în cazul administrării
acestui antibiotic, dar numai sub o atentă monitorizare a sugarului. În cazul apariţiei diareei,
candidozei sau a erupţiilor cutanate la sugari, se recomandă întreruperea alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Administrarea de cefotaximă a fost asociată cu amețeli,ceea ce poate afecta capacitatea dea conduce vehicule
şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse au fost raportate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi frecvenţă. Frecvenţa este
definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai
puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥ 1/10000 şi <1/1000), foarte rare (< /10000), cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
4
Tulburări cardiace
Rare: o injectare intravenoasă prea rapidă (10-30 secunde) poate determina aritmii care durează 10-30
secunde şi apoi se remit. Acest efect poate fi evitat prin injectare lentă (în 3-5 minute).
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: eozinofilie, trombocitopenie, neutropenie, leucopenie.
Rare: agranulocitoză care se poate manifesta, în special în timpul tratamentului de lungă durată,
anemie hemolitică.
Tulburări ale sistemului nervos
Cefotaxima poate determina cefalee, ameţeli.
Administrarea de doze mari de cefalosporine, în special la pacienţi cu insuficienţă renală, poate duce la
encefalopatie (tulburări ale stării de conştienţa, mişcări anormale, convulsii).
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: diaree, greaţă, vărsături, dureri abdominale, anorexie. Diareea severă şi persistentă poate fi
simptomatologia unei colite pseudomembranoase (vezi pct. 4.4).
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: alterarea funcţiei renale (nefrită interstiţială, creşterea tranzitorie a creatininemiei
şi uremiei) a fost observată în cazul tratamentelor cu cefalosporine, inclusiv cefotaxim, în special în
cazul tratamentului concomitent cu aminoglicozide şi/sau cu diuretice.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: candidoză.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: administrarea intravenoasă poate determina inflamaţie, flebită, iar injectarea intramusculară
poate determina durere, induraţie şi înroşire la locul injectării. Flebita poate să apară atât după
administrarea in bolus, cât şi după perfuzia intravenoasă; mai frecvent apare după perfuzia
intravenoasă.
Tulburări ale sistemului imunitar
Pacienţii alergici la cefotaximă pot prezenta hipersensibilitate încrucişată cu alte cefalosporine şi
peniciline.
Frecvente: s-au raportat reacţii de hipersensibilitate la aproximativ 2% dintre pacienţii trataţi cu
cefotaximă. Aceste reacţii includ erupţii cutanate tranzitorii (maculopapulare sau eritematoase), prurit.
Mai puţin frecvente: febră.
Foarte rare: eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell. Poate apărea şi reacţia Jarish-
Herxheimer în cazul tratamentului infecţiilor cu spirochete (de exemplu borelioză). De asemenea, mai
pot apărea reacţii anafilactice, de exemplu edem angioneurotic, bronhospasm şi şoc anafilactic.
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: creşteri tranzitorii ale valorilor serice ale transaminazelor (TGP, TGO), fosfatazei
alcaline, lactatdehidrogenazei (LDH) şi bilirubinei.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj, în special în insuficienţa renală există riscul apariţiei encefalopatiei metabolice.
5
Tratament
În caz de supradozaj se recomandă supraveghere medicală, susţinerea funcţiilor vitale şi dacă este
necesar se administrează antiepileptice.
Valorile plasmatice ale cefotaximei pot fi reduse prin dializă peritoneală sau hemodializă.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: alte antibiotice beta-lactamice, cefalosporine de generaţia a III-a, codul
ATC: J01DD01.
Mecanism de acţiune
Cefotaxima este o cefalosporină de semisinteză cu spectru larg, aparţinând generaţiei a III-a. Are
acţiune bactericidă. Similar penicilinelor, se leagă de unele proteine specifice, împiedicând formarea
peretelui bacterian.
Mecanismul rezistenţei
Rezistenţa la cefotaximă se poate datora producerii de beta-lactamaze cu spectru extins care pot
hidroliza eficient medicamentul, inducţiei şi/sau expresiei constitutive a enzimelor tip AmpC,
impermeabilităţii bacteriene sau pompelor de eflux bacterian. Mai mult de unul dintre aceste posibile
mecanisme pot coexista într-un singur microorganism.
Valori critice
Valori critice actuale ale CMI utilizate pentru interpretarea sensibilitatii cefotaximei sunt prezentate în
tabelul de mai jos.
Valorile critice clinice ale CMI recomandate de EUCAST(V1.1, 31.03.2006)
Susceptible (< )/
Resistant (> )
Enterobacteriaceae2 1/2
Pseudomonas --
Acinetobacter --
Staphylococcus 3 Note3
Enterococcus --
Streptococcus A, B, C, G 0.5/0.54
Streptococcus pneumoniae 0.5/24
Haemophilus influenzae
Moraxella Catarrhalis 0.12/0.124
Neisseria gonorrhoea 0.12/0.124
Neisseria Meningitidis 0.12/0.124
Gram-negative, anaerobes --
Non-species related breakpoints1
S< />R 1/2
1 Valorile critice care nu depind de specie au fost determinate, în principal pe baza datelor de
farmacocinetică/farmacodinamie şi sunt independente de distribuţia CMI pentru specii specifice. Ele sunt
utilizate numai pentru speciile pentru care nu au fost date valori critice cu specificitate de specie şi nu sunt
destinate utilizării în cazul speciilor pentru care nu se recomandă testarea sensibilităţii(marcate cu -- sau DI
în tabel).
6
2 Valorile critice ale cefalosporinei pentru Enterobacteriaceae vor detecta rezistenţa mediată de
majoritatea beta-lactamazelor cu spectru extins (ESBL) şi de alte beta-lactamaze importante din punct de
vedere clinic secretate de Enterobacteriaceae. Cu toate acestea, unele tulpini secretoare de ESBL-uri pot
apare sensibile sau intermediar sensibile la aceste valori critice. Laboratoarele pot dori utilizarea unui test
screening specific pentru detectarea ESBL-urilor.
3 Sensibilitatea stafilococilor la cefalosporine se suprapune cu sensibilitatea la meticilină (cu excepţia
ceftazidimei care nu trebuie utilizată în infecţiile stafilococice).
4 Tulpinile cu valori ale CMI peste punctul critic S/I sunt foarte rare sau nu au fost încă raportate.
Testele pentru identificare şi testarea sensibilităţii antimicrobiene pe orice izolate de acest fel trebuie repetate
şi, dacă rezultatul se confirmă, izolatul trebuie trimis la un laborator de referinţă. Până când vor exista dovezi
privind răspunsul clinic pentru izolatele confirmate cu CMI peste valoarea critică a rezistenţei actuale, ele
vor trebui raportate ca rezistente.
-- = Nu se recomandă testarea sensibilitităţii la specia care este o ţinta slabă pentru terapia
medicamentoasă.
DI = Există dovezi insuficiente (DI) precum că specia în cauză este o ţinta bună pentru terapia
medicamentoasă.
DR = Document rezonabil cu date înregistrate utilizat de EUCAST pentru determinarea valorilor critice
Sensibilitate
Prevalenţa rezistenţei poate varia geografic şi în timp pentru anumite specii, astfel încât sunt de dorit
informaţii locale despre aceasta, în special atunci când trebuie tratate infecţii severe. Aceste informaţii oferă
numai o îndrumare aproximativă privind probabilitatea ca microorganismele să fie sensibile sau nu la
cefotaximă.
GERMEN PATOGEN
Prevalența rezistenței în Europa ( dacă este
> 10%) (valori extreme)
Specii sensibile
Aerobi gram-positiv
Staphylococcus aureus
(sensibil la meticilină) *
Streptococi Group A (incluzând
Streptococcus pyogenes ) *
Streptococi Group B
Streptococi β-hemolitici (Grup C,
F, G)
Streptococcus pneumoniae * 12.7%
Streptococus Viridans
Aerobi Gram-negativ
Citrobacter spp. *
7
Escherichia coli*
Haemophilus influenzae*
Haemophilus parainfluenzae*
Klebsiella spp.*
Moraxella catarrhalis*
Neisseria gonorrhoeae*
Neisseria meningitides*
Proteus spp.*
Providencia spp.*
Yersinia enterocolitica
Anaerobi
Clostridium spp. (fără
Clostridium difficile)
Peptostreptococcus spp.
Propionibacterium spp.
Alte microorganisme
Borrelia spp.
Rezistente
Aerobi Gram-pozitiv
Enterococcus spp.
Enterococcus faecalis
Enterococcus faecium
Listeria spp.
Staphylococcus aureus (meticilin-
rezistente)
Staphylococcus epidermidis
(meticilin-rezistente)
Aerobi Gram-negativ
Acinetobacter spp.
Citrobacter spp.
8
Enterobacter spp.
Morganella morganii
Pseudomonas spp.
Serratia spp.
Xanthomonas maltophilia
Anaerobi
Bacteroides spp.
Clostridium difficile
Alte microorganisme
Clamydiae
Mycoplasma spp.
Legionella pneumophilia
* Eficacitatea clinică a fost demonstrată pentru izolate sensibile în indicaţii clinice aprobate.
Stafilococii meticilin-(oxacilin) rezistenţi sunt rezistenţi la toate antibioticele beta-lactamice
disponibile, inclusiv cefotaximă.
Streptococcus pneumoniae penicilin-rezistent prezintă un grad variabil de rezistenţă încrucişată la
cefalosporine, precum cefotaxima.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea intravenoasă (in bolus), la un adult sănătos, a unei doze unice de 1 g cefotaximă,
concentraţia plasmatică maximă (C
max) este de aproximativ 100 mg/l la 5 minute (Tmax).
La sugarii de 8 zile, după administrarea intravenoasă a unei doze medii de 31,5 mg/kg cefotaximă,
concentraţia plasmatică maximă (C
max.) după 35 de minute (Tmax) a fost de aproximativ 106,2 μg/ml.
După administrări de doze repetate, în perfuzie intravenoasă, a 1 g cefotaximă la 6 ore, timp de 14 zile,
parametrii farmacocinetici nu s-au modificat, demonstrându-se astfel absenţa acumulării substanţei
active. Administrarea concomitentă de probenecid determină creşterea concentraţiei plasmatice de
cefotaximă.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al cefotaximei este în medie de 0,3 l/kg la subiecţi sănătoşi. Legarea de
9
proteinele plasmatice se realizează în proporţie de 25 - 40%, în special de albumine.
Cefotaxima pătrunde în LCR-ul pacienţilor cu meningită (1,7 – 7,1 μg/ml la 2 – 4 ore de la
administrarea a 2 g i.v.), spută (1,3 μg/ml la 2 – 4 ore de la administrarea a 1 g i.m.), parenchimul
pulmonar, secreţii bronşice (2,96 μg/ml după administrarea a 2 g i.v.), lichidul pleural (7,2 μg/ml la
3 ore după administrarea a 1 g i.v.), ovare, uter, trompa lui Fallope (1,3 - 6,4 μg/ml la 0,3 – 1,15 ore
după administrarea a 2 g i.v. ), testicule şi ureter (5,4, respectiv 9,2 μg/ml la 1,5 ore după administrarea
a 2 g i.v. in bolus), prostată (2,6 μg/ml în ţesutul profund şi 3,9 μg/ml în ţesutul superficial după 1 g
i.m.), rinichi (1,9 – 7 μg/ml la nivelul cortexului după administrarea a 1 g i.m.), bilă şi canalul coledoc
(36 μg/ml la 1,3 ore după administrări de doze repetate a 1 g), lichidul peritoneal (28,6 μg/ml după 2 g
i.v.), în lichidul de ascită neinfectat (3,8 – 17,6 μg/ml la 2 ore după administrarea 1 g), ţesutul cardiac
(32 μg/ml în pericard şi 22 μg/ml în miocard, la 15 minute după administrarea i.v. a 50 mg/kg), os
(3 – 15 μg/g la 0,5 – 3 ore după administrarea a 2 g i.v. ), lichidul interstiţial (7 μg/ml după 1 g i.v.).
Concentraţiile măsurate sunt superioare CMI a microorganismelor obişnuit sensibile. Cefotaxima
traversează bariera placentară şi se concentrează în ţesuturile fetale (în concentraţii peste 6 mg/kg).
Cefotaxima se excretă în laptele matern la om într-o concentraţie de 0,3 mg/kg.
Metabolizare
După absorbţie, cefotaxima este metabolizată la nivel hepatic. Metabolitul principal este dezacetil-
cefotaximă, microbiologic activ, fiind detectat în plasmă (4,3 – 13,6 mg/l după administrări de doze
repetate a 1 – 2 g cefotaximă, la 12, respectiv 8 ore). Alţi doi metaboliţi inactivi au fost regăsiţi în
urină.
Eliminare
80% din cantitatea de cefotaximă este eliminată prin urină: 50 – 60 % sub formă nemodificată şi
20 – 30% sub formă de metaboliţi. Diferenţa de 20% se regăseşte în mare parte în fecale, indicând un
oarecare grad de excreţie biliară. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al cefotaximei este
de aproximativ 1,2 ore, iar al dezacetil-cefotaximei de 1,6 ore. La nou-născuţii la termen şi la
prematuri, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al cefotaximei este de aproximativ 2,8,
respectiv 3,5 ore.
Farmacocinetica pentru grupe speciale de pacienţi
Parametrii farmacocinetici ai cefotaximei sunt uşor modificaţi la vârstnicii cu funcţie renală normală:
creşterea concentraţiilor plasmatice maxime şi scăderea clearance-ului. Astfel, nu se justifică
modificarea dozelor la această categorie de pacienţi.
În cazul insuficienţei renale, cu un clearance al creatininei sub 5 ml/min, datorită creşterii timpului de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare al cefotaximei şi al dezacetil-cefotaximei, este indicată
reducerea dozei zilnice administrate la jumătate (vezi pct. 4.2).
În cazul insuficienţei hepatice, uşoarele modificări farmacocinetice observate nu justifică modificarea
dozelor.
La nou-născuţii hipotrofici şi prematuri, datorită imaturităţii renale, este necesară creşterea intervalului
dintre doze, pentru a preveni riscul de acumulare.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Cefotaxima nu a demonstrat efecte mutagene în testele cu micronuclei de şoarece sau a testului Ames.
Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şoareci sau şobolani cu doze de
1200 mg/kg şi zi cefotaximă administrată intravenos, nu au evid
enţiat niciun risc special privind
embriotoxicitatea sau teratogenitatea.
Toxicitatea acută a cefotaximei sodice după administrare orală şi intravenoasă a fost studiată la şoareci
şi şobolani. Deoarece DL
50 depaşeşte 10 g/kg după administrare orală şi 2 g/kg după administrare
intravenoasă, se poate considera că toxicitatea cefotaximei este mică.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
10
Fără excipienţi
6.2 Incompatibilităţi
Cefotaxima nu se amestecă în aceeaşi seringă sau aceeaşi pungă de perfuzie cu antibiotice
aminoglicozidice.
Cefotaxima nu trebuie amestecată cu alte medicamente decât cele menţionate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon cu pulbere şi o fiolă cu solvent a 5 ml.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
Instrucţiuni privind pregătirea medicamentului în vederea administrării şi manipularea sa
Pentru reconstituirea soluţiei conţinutul unui flacon Cefotax 500 mg se dizolvă cu 2 ml apă
pentru preparate injectabile.
Pentru administrare intravenoasă
Pentru administrarea în bolus, soluţia se injectează lent, în 3-5 minute. Dozele mari se administrează în
perfuzie intravenoasă. În timpul perfuzării soluţiei de cefotaximă se recomandă întreruperea
administrării concomitente a altor soluţii.
Soluţia preparată se poate dilua în continuare cu 50 sau 100 ml soluţie perfuzabilă de NaCl 0,9% sau
de glucoză 5% şi se administrează în perfuzie de scurtă durată, 20 minute (în cazul diluării cu 50 ml)
sau în perfuzie de lungă durată (în cazul diluării cu 100 ml).
Pentru administrare intramusculară
Injecţiile intramusculare se administrează profund.
Cefotaxima este compatibilă cu lidocaină 1% soluţie injectabilă.
Soluţia reconstituită este stabila 24 ore la frigider (2°-80C). Din punct de vedere microbiologic, soluţia
reconstituită trebuie administrată imediat după preparare. Dacă soluţia nu se administrează imediat,
responsabilitatea revine personalului medical care manipulează şi administrează medicamentul. Soluţia
rămasă neutilizată se aruncă.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
E.I.P.I.CO MED SRL
B-dul Unirii nr. 6, bl. 8C sc. 1, et. 3 ap. 9, Sector 4, Bucureşti, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9123/2016/01
11
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iulie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .
